A venit, în cele din urmă, ziua cea mare.

Toate animalele din pădure s-au trezit devreme pentru că era

ziua marii curse de papuci! La ora nouă deja se strânseseră toți la lac.
De asemenea era și girafa, cea mai înaltă și frumoasă din pădure. Dar era atât de încrezută, că nu vroia
să fie prietenă cu celelalte animale.
Nici nu se adunaseră bine toți la un loc, că girafa începu să râdă de ceilalți:
– Ha ha ha ha … râdea de broasca țestoasă, că era atât de scundă și atât de lentă.
– Ho ho ho ho … râdea de rinocer că era atât de gras.
– Heh heh heh heh … râdea de elefant că avea trompa prea lungă.
Și apoi, a sosit timpul să înceapă cursa.
Vulpea purta papuci cu dungi galbene și roșii, Zebra, unii roșii cu funde foarte mari, Maimuța avea niște
papuci verzi cu pete portocalii. Papucii broaștei țestoase erau albi ca niște norișori.
Și când era pe cale să înceapă cursa, girafa a început disperată să plângă.
Era atât de înaltă încât nu și-a putut lega șireturile de la papuci!
– Ahhh, Ahhhh, cineva să mă ajute! strigă girafa.
Toate animalele au rămas uitându-se la ea, numai vulpea a mers să vorbească cu ea și a zis:
– Tu rădeai de celelalte animale, deoarece acestea erau diferite. Adevărat, toți suntem diferiți, dar fiecare avem
ceva bun și am putea fi prieteni și să ne ajutăm atunci când este nevoie.
Atunci girafa a cerut scuze tuturor pentru că a râs la ei. Apoi au venit furnicile, care au urcat rapid pe
papucii girafei și i-au legat șireturile.
Și, în sfârșit toate animalele s-au așezat la linia de start. Pe locuri, fiți gata, start!
Când au terminat cursa, toată lumea a sărbătorit pentru că au câștigat un nou prieten, care, de asemenea,
a învățat ce înseamnă prietenia. Dacă doriți să aveți mulți prieteni, acceptați-i așa cum sunt!
 OF! totul îmi iese pe dos! se
plângea în mod constant Uța, broscuța
țestoasă.
Și nu este de mirare: întotdeauna
ajunge târziu, este ultima care își termină
treaba, niciodată nu primește premii pentru
rapididate și, culmea, mai este și
somnoroasă.
– Acest lucru trebuie să se schimbe!
și-a propus într-o bună zi Uța, sătulă de
colegii săi din pădure care o acuzau că nu
ar depune suficient efort pentru a-și
îndeplini sarcinile.
Și aceasta a ales că nici măcar să nu
mai încerce să realizeze activități, nici
măcar cele simple cum ar fi strângerea
frunzelor uscate căzute din copaci toamna,
sau eliminarea pietrelor din drumul către
iazului unde se stropeau în zilele fierbinți
de vară.
– De ce să mă preocup să fac o
treabă care, într-un final o vor termina
colegii mei? Mai bine îmi petrec timpul
jucându-mă, sau chiar odihnindu-mă … își spunea în gând Uța, broscuța țestoasă, ori de câte ori apărea câte
ceva de făcut.
– Nu-i o idee grozavă, spuse Ica, o furnică bătrână și înțeleaptă din pădure. Ceea ce contează cu adevărat
nu este să faci treaba într-un timp record, mult mai important este să-l finalizezi în cel mai bun mod cu putință și
așa vei primi mereu răsplata de a fi reușit ceea ce ți-ai propus. Nu toate muncile au nevoie de muncitori rapizi.
Există activități care necesită timp și efort. Dacă nu încerci, niciodată nu vei ști de ce ești capabilă și mereu te
vei întreba dacă vei reuși vreodată … o sfătui cu înțelepciune Ica furnica.
– Prin urmare, este mai bine să încerci și să nu reușești, decât să nu încerci și să trăiești toată viața cu
neîncredere! Consecvența și perseverența sunt bune aliate pentru a realiza ceea ce ne propunem, de aceea eu te
sfătuiesc măcar să încerci și, până și tu, vei fi surprinsă de ceea ce ești capabilă să faci! … o încurajă Ica.
– Vai Ica! exclamă fericită Uța broscuța. Exact de asta aveam nevoie, de cineva care să mă ajute să
înțeleg valoarea efortului! Promit că voi încerca!
Treceau zilele și Uța broscuța își dădea tot interesul în ceea ce făcea. Se simțea fericită cu sine însăși … în
fiecare zi reușea puținul pe care și-l propunea, pentru că era conștientă că a făcut tot posibilul pentru a termina
bine ceea ce avea de făcut!
Mi-am găsit fericirea … țipă cât putu de tare Uța broscuța, pentru a o auzi toată pădurea. Ceea ce
contează nu este să îți fixezi țeluri mari și imposibile, ci să termini toate acele mici sarcini, care te ajută la
îndeplinirea țelurilor mari.
 Într-o zi maimuța, reprezentantul
junglei ales de restul animalelor, convocă o
întâlnire pentru a lua o decizie foarte
importantă.
– Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi
aici pentru a ne alege viitorul rege al junglei!
Ştim cu toții că leul este regele animalelor, dar
astăzi ne confruntăm cu o situație fără
precedent! Avem de ales între trei frați lei…
spuse îngrijorată maimuța.
– Şi toți trei sunt puternici!…adaugă
elefantul.
– Atunci ce ne facem? Pe cine
alegem? Cui îi vom da ascultare?…. se auzeau
voci din mulțime!
– Așa este oameni buni, o junglă nu
poate avea trei regi! Dar nici noi nu putem să
ne luptăm între noi pentu a demonstra cine
este mai puternic … spuse unul dintre lei!
După mai multe sfătuiri între toate animalele, maimuța luă cuvântul pentru a comunica concluzia la care
au ajuns.
– Am luat o decizie simplă pentru a rezolva această problemă! spuse maimuța. Pentru a afla care va fi
regele junglei, cei trei frați lei trebuie să urce pe cel mai înalt munte al junglei, iar cel ce va reuși să ajungă până
sus, va fi câștigătorul!
Provocarea a fost acceptată și cei trei frați lei porniră la drum.
A început primul leu a escalada, dar după puțin timp alunecă istovit la poalele muntelui. Încercă și cel
de-al doilea, dar fără sorț de izbândă. Datorită condițiilor foarte dificile de a escalada muntele, nici cel de-al
treilea leu nu reuși să urce muntele!
Animalele junglei, dezamăgite de rezultat, spuse într-un glas:
– Dacă toți trei au eșuat, care va fi regele junglei?
Un vultur bătrân și înțelept, prezent la reuniune, ceru voie să ia cuvântul:
– Ştiu cine va fi viitorul rege al junglei! spuse vulturul.
– Cum așa? Care va fi acela? se auzeau strigăte din mulțime.
– E simplu! spuse vulturul. Am zburat deasupra leilor și am auzit ce au spus ei în timp ce se rostogoleau
spre poalele muntelui!
Primul leu a spus: „Munte, m-ai învins!”
Cel de-al doilea leu a spus: „Munte, m-ai învins!”
În timp ce, cel de-al treilea leu a spus: „Munte, în acest moment m-ai învins, dar tu ai ajuns la înălțimea
ta finală, iar eu încă mai am de crescut!”
– Diferența este că, adaugă vulturul, cel de-al treilea leu a avut atitudinea unui învingător! Şi-a
recunoscut înfrângerea din momentul respectiv, dar nu a renunțat și știe că va veni timpul când va fi mai
puternic și pregătit să facă față acestei provocări! El este pregătit să fie viitorul rege al junglei!
 Într-un iaz, trăiau două broscuțe, Oac și Oaki, foarte bune prietene, curioase și nedespărțite. Cât era ziua
de lungă colindau împrejurimile, dar cum iazul era destul de mic, s-au gândit să facă o călătorie până în satul
din apropiere. Nu după prea mult timp de mers pe jos, au ajuns în față unei curți.
– Intrăm? întrebă Oac entuziasmată.
– Bineînțeles! răspunse Oaki , cu o oarecare ezitare.
Şi cum mergeau ele foarte încântate că vor descoperi un teritoriu nou, au ajuns pe terasa casei…acolo le-
a atras atenția o oală mare ce se afla pe masă. Se apropiară ce se apropiară și … HOP! , fără să scoată vre-un
cuvânt, Oac și sări înăuntru…Oaki fără să mai piardă timpul, HOP!, sări și ea după Oac!
Spre surprinderea lor, oala era plină cu smântână!oala-cu-smantana
Oac, panicându-se, se apucă să măsoare oala și-n lungime, și-n lățime, să măsoare densitatea
smântânii…. și într-un final , după ce a aplicat tot felul formule de calcul complicate, și-a dat seama că situația
în care se aflau era foarte complicată, așa că a renunțat să mai încerce și s-a scufundat în oala cu smântână.
Oaki, mai optimistă din fire, își spuse : „Nu voi renunța așa de ușor! Acum, sau niciodată, este
momentul să-mi folosesc toată puterea picioarelor mele!”…și începu să bată din picioare! și bătu, și bătu, și
bătu, până ce la un moment dat observă că sub picioarele ei, smântâna se transforma în unt. Încercând să-și țină
și prietena la suprafață, Oaki bătu neîncetat din picioare, până când își făcu din unt un punct de sprijin necesar
pentru a se împinge și sări afară împreună cu prietena ei!
Văzându-se salvate, ieșite din oala cu smântână, Oac spuse:
– Mulțumesc Oaki! Pentru că tu ai avut încredere în ține și nu ai renunțat până în ultima clipă, ai găsit
soluția și ne-ai salvat pe amândouă!

MORALA: Nu renunța, oricât de greu ți s-ar părea la prima vedere! Dacă îți dai cu adevărat tot
interesul, vei găsi cu siguranță o soluție!
 Când iarna era pe sfârşite, în pădure
ultimele urme de zăpadă se topeau, crengile
copacilor se încălzeau, iar printre firele de iarbă
ieşeau primele floricele ce vesteau primăvara.
Leo, un leuţ tare încrezut, merse către casa
iepuraşului, prietenul lui din copilărie. Ştia că
primăvara el îşi aranjează gradina de legume.
Reîntâlniţi după iarna cea lungă, se îmbrăţişară şi
începură a-şi povesti ce s-a mai întâmplat de când
nu s-au mai văzut.
Leo observând că Rilă devenea puţin cam
gânditor, că avea multă treabă şi trebuia să
termine până se însera, îi spuse :
Leo : – Auzi Rilă, ce ai zice dacă aş
rămâne şi te-aş ajuta să-ţi aranjezi gradină de
legume?
Rilă râzând : – Dar tu eşti un leu, iar leii
habar nu au să sape pământul, să planteze seminţe
sau să ude plantele!
Leo : – Tocmai pentru că sunt un leu! Leii
ştiu tot, nu avem nevoie ca nimeni să ne înveţe ceva!
Rilă : – Sigur nu vrei măcar să-ţi arăt cum se face?
Leo : – Nu! Eu ştiu tot!
Rilă puţin surprins îi dadu lui Leo săculeţul cu seminţe, lopeţica şi stropitoarea cu apă. Apoi îşi aminti că
trebuie să mai aducă ceva din casă, aşa că îl lăsă pe Leo să înceapă singur.
Leo luă lopeţica să înceapă să sape pământul şi în scurt timp se auzi:
– Au, au, au …..ţipa Leo care tocmai îşi lovise o lăbuţă cu lopata! Trebuie să am mai multă grijă de
acum în colo!
Începu să aranjeze pământul. Dar o făcu în aşa fel încât în urma lui se vedeau numai gropi.
– Este gata, spuse mândru Leo!
Ia atunci săculeţul cu seminţe şi aruncă tot ce era înăuntru într-o singură direcţie. Dar, chiar în acel
moment, vântul a început să sufle cu putere încât toate seminţele au zburat către Leo şi i-au intrat până şi în
gură.
– Seminţele astea au un gust ciudat, spuse Leo .
Luă stropitoarea plină cu apă şi până să ajungă să stropească seminţele se împiedică şi vărsă toată apa.
Între timp s-a întors şi Rilă, care foarte dezamăgit spuse:
– Ce dezastru!
– Îmi pare rău, şopti Leo!
Rilă lasă supărarea la o parte şi îi propune lui Leo să o ia de la capăt. Leo acceptă bucuros, dar
comentariul lui Rilă nu întârzie să apară:
– De data asta sper să fi de acord cu mine, că eu ştiu mai multe despre morcovi şi varză şi ai să asculţi de
sfaturile mele!
Leo ascultă în tocmai ce-i spunea Rilă, aranjară împreună grădina de legume, iar în toamnă au invitat
toţi prietenii pentru a se mândri cu frumoasele legume plantate şi îngrijite de ei doi.
 În acea zi, de care Leo îşi mai aminteşte şi acum, el a învăţat că este mai bine să recunoşti atunci când nu
şti să faci ceva şi să accepţi sfaturile celorlalţi! Toată viaţa se învaţă lucruri noi!