Într-o cercetare publicată în 1998, Nuttall, Chieh şi Nuttall (1988) au comparat

desenele familiei în acţiune ale copiilor de şcoală elementară provenind din China cu cele ale
copiilor din Statele Unite. Copiii americani exprimă în desenele lor mai mult individualism şi
independenţă în raport cu familia lor decât copiii chinezi care includ mai frecvent cei doi
părinţi şi bunicii. De asemenea, în teza sa de doctorat, Chuah (1993) a comparat desenele
familiei în acţiune a 146 de copii chino-americani cu cele ale 71 de americani-caucazieni.
Ansamblul subiecţilor erau copii fără tulburări clinice din clasa întâi până într-a şasea. Copiii
chino-americani se disting prin desenele lor reprezentând cultura chineză. Nivelul total de
comunicare este scăzut şi mama constituie principala figură educativă. Părinţii se joacă rar cu
copiii, cel mai adesea tatăl citeşte ziarul şi mama găteşte. Băieţii se desenează jucându-se cu
mingea, fetele făcându-şi temele. Dimpotrivă, copiii americani-caucazieni reprezintă familii
care comunică mai mult şi sunt mai interactivi. Cu toate acestea, băieţii se joacă adesea cu
mingea, iar fetele citesc sau mănâncă. Chuah a arătat, de asemenea, că locul de naştere,
numărul de ani petrecuţi în Statele Unite şi preferinţa lingvistică sunt legate de procesul de
aculturaţie a acestor copii. Chuah concluzionează că desenul familiei în acţiune reflectă
valorile copiilor, cultura acestora şi poate fi util pentru comparaţiile inter-culturale.
Studiul desenelor familiei a 512 copii cu vârste între 7 şi 11 ani din Barbados, efectuat
de Payne (1996) a arătat că valorile culturale vizând structura unităţii familiale şi rolurile
parentale se reflectă în reprezentările pe care copiii le au despre părinţii lor în cadrul desenului
familiei.