LP 2

SAN ORALA

Metode de administrare sistemică a fluorului

1. Fluorizarea apei potabile
De fluorizarea apei potabile, un mijloc simplu, ieftin, eficient de administrare de fluor beneficiază,
după aprecieri actuale, aproximativ 400 milioane de oameni.
Metoda prezintă insă dezavantajele că necesită o sursă de apă centralizată, astfel nu toată populaţia
este cuprinsă, şi consumul de fluor nu poate fi individualizat, el depinzand de consumul de apă.
Concentraţia de fluor care trebuie atinsă in apă este de 1 mg/l, ea atingandu-se prin adăugare de
fluorură de sodiu sau silicofluorid de sodiu (10).

Concluziile experţilor OMS privind fluorizarea apei:

1. Fiind o metodă eficientă şi sigură, cu un raport cost-eficienţă bun, fluorizarea apei trebuie
introdusă şi menţinută acolo unde condiţiile sociale şe economice permit:
2. Cantitatea optimă de fluor este de 0,5-1 mg/l apă.
3. Sistemele tehnologice de fluorizare a apei trebuie monitorizate şi înregistrate cu regularitate.
4. Pentru monitorizarea evoluţiei cariei dentare şi a fluorozei, este necesară realizarea studiilor
observaţionale periodice.(Dumitrache)

2. Fluorizarea sării de bucătărie

Pe langă fluorizarea apei, fluorizarea sării de bucătărie s-a impus in multe ţări ca mijloc de
profilaxie de masă. Ea este recomandată mai ales pentru zonele muntoase, cu apă săracă in fluor şi
lipsa unei surse de apă centralizată. Fluorizarea sării cu 200-250 mg fluorură de sodiu la 1 kg de
sare asigură un aport zilnic convenabil. Metoda nu poate fi aplicată insă sugarului şi copilului mic,
al căror consum de sare este redus. (10)

Criteriile OMS pentru utilizarea sării fluorurate sunt:

1. Poate fi utilizată acolo unde nu este posibilă fluorizarea apei sau concentraţia de fluor din
apă este scăzută.
2. Lipsa unei politici sanitare de implementare
3. Producţie centralizată de sare, împreună cu un suport tehnic puternic
4. Posibilitatea etichetării pe fiecare pachet a concentraţiei de fluor.
5. efectuarea de studii observaţionale periodice pentru monitorizarea cariei şi fluorozei dentare.

3.Fluorizarea laptelui
Este o metodă potrivită pentru copii, laptele fiind produsul lor alimentar de bază. Considerand că
media de consum este de 1/2 1 pe zi, adaosul de fluor este de 2 mg la litru (10 ml de soluţie 2,2%
NaF pentru 100 1 lapte) (10). Metoda prezintă unele greutăţi in colectarea centralizată a laptelui,
distribuirea rapidă (cateva ore) şi inactivarea ionilor de F de către cazeină (10, 16).

Concluziile experţilor OMS privind fluorizarea laptelui:

1. Menţine permanent o concentraţie mică de F ionozat în cavitatea bucală, favorizând

remineralizarea.
2. Trebuie bine pus la punct din punct de vedere tehnologic sistemul de fluorizare al laptelui şi
de distribuţie la nivelul comunităţii.
 3. Sunt încă supuse cercetărilor:

-vârsta optimă la care începe administrarea laptelui cu F;

-durata programului de fluorizare a laptelui;

-frecvenţa consumului de lapte fluorizat

-concentraţia optimă de f din Lapte

-efectul anticarie al laptelui fluorizat.

4. Fluorizarea painii nu a dat rezultatele scontate datorită consumului ce prezintă variaţii

individuale.
5. Administrarea tabletelor şi soluţiilor de fluor

Solutia de fluorura de sodiu se foloseste ca adaos in alimente (supe, lapte). Solutia de NaF – 134 mg
la 240 ml apa distilata asigura la o lingurita de solutie (5 ml) o cantitate de 2,75 mg de NaF, adica 1
mg F, 15 picaturi de solutie asigura 0,25 mgF. Ingerarea fluorului, indiferent de forma de
prezentare, actioneaza predominant preeruptiv in perioada de mineralizare si de maturatie
preeruptiva a smaltului. Administratia tabletelor sau a solutiilor cu fluor in scoala, incepand de la
varsta de 6-7 ani, pe o perioada de 5 ani, reduce procentul de carie in medie cu 30%.Administrarea
fluorului in tablete are avantajul dozării individuale, in funcţie de varstă, concentraţia fluorului in
apă şi alimente, condiţii climatice etc. Pentru a fi eficientă, administrarea trebuie incepută la
gravidă, continuată la mama care alăptează şi apoi la copil pană la varste de 14 ani. (10). Metoda
necesită insă o strictă supraveghere pentru a evita supradozările şi intoxicaţiile.

Administrarea trebuie să se facă astfel incat să se asigure:

- pană la 1 an : 0,25 mg F / zi
- intre 1-3 ani : 0,50 mg F / zi
- intre 3-4 ani : 0,75 mg F / zi
- după 4 ani : 1 mg F / zi
Ea trebuie să se facă continuu, asigurandu-se cel puţin 200-250 zile pe an, pană la varsta de 12-14
ani. (16)
Doza se administrează zilnic in priză unică, tabletele pot fi supte sau dizolvate in ceai, supe,
lapte.Se mai poate administra fluorul sub formă de soluţie ca adaos la alte lichide
In ciuda dozării simple şi a preţului scăzut, metoda are o serie de dezavantaje: necesită
consimţămantul individual, există opoziţie din partea
părinţilor insuficient informaţi, copiii pot să intrerupă după bunul plac administrarea invocand
diverse motive (10).
Utilizarea metodelor de administrare generală de fluor este astăzi mai puţin răspandită, in urma unor
cercetări care au demonstrat că efectul topic al fluorului este mai important şi mai lipsit de riscuri
(11, 18, 7).
Aceste riscuri sunt reprezentate in special de apariţia fluorozei (24), in cazul ingerării unei cantităţi
prea mari de fluor; ea poate interesa smalţul dentar (la supradozări mici) dar şi scheletul, in cazul
ingestiei de cantităţi mari pe perioade indelungate (2 mg F /zi timp de caţiva ani (7)). La nivel
dentar, ea se manifestă clinic sub forma unor pete mici de culoare albicioasă sau brunmaronie,
putand evolua pană la opacităţi sau chiar pierderi de substanţă ale smalţului de la dimensiuni
punctiforme pană la 2 mm (18 citat de 10, 30).
In cazuri severe, la un aport de 5 mg F/zi, toţi dinţii prezintă modificări importante ale structurii,
gravitatea şi intinderea leziunilor in acest caz este mare avand loc şi modificări ale sistemului osos,
care devine fragil şi predispus la fracturi (2,18, 7).
Fluoroza apare datorită inglobării in structura smalţului a fluorului in exces in perioada de maturare
a smalţului, perioada preeruptivă; odată ce dintele a erupt, el nu mai prezintă riscul de a dezvolta
fluoroza. De aceea, doar copii sub 8 ani pot fi afectaţi de fluoroza, la adolescenţi şi adulţi ea nu mai
apare. (40)
X.2. Metode de aplicare locală a fluorului
Studiile de laborator şi epidemiologice care au dus la o mai bună inţelegere a rolului fluorului in
prevenirea cariei, indică faptul că efectul fluorului este predominant posteruptiv şi urmare a aplicării
topice şi că el depinde de prezenţa fluorului in cantitate corespunzătoare,
la locul potrivit şi la timpul potrivit. Fluorul acţionează in special după ce dinţii au erupt, mai ales
cand cantităţi mici sunt prezente in permanenţă in cavitatea bucală (respectiv in placa dentară şi
salivă) (9). Astfel, şi adulţii beneficiază de efectele fluorului, nu doar copiii, cum s-a presupus
anterior.
Există relativ puţine studii care evaluează eficacitatea pastei de dinţi, gelurilor, soluţiilor pentru
clătiri sau lacuri cu fluor asupra adulţilor. Au fost utilizate mai ales populaţii de copii pentru studii
despre profilaxia cariei, datorită susceptibilităţii mai mari la carie. Totuşi, dinţii răman sensibili la
carie pe tot parcursul vieţii, iar fluorurile aplicate topic ar putea fi eficiente in pevenirea cariei la
pacienţi susceptibili de orice varstă (39).
Metodele aplicării locale de fluor au drept scopmărirea rezistenţei ţesuturilor dentare şi se bazează
pe
posibilitatea creşterii concentraţiei de F in straturile superficiale ale smalţului şi după erupţia
dinţilor.
Cele mai utilizate forme administrare locală de fluor sunt reprezentate de paste de dinţi cu fluor,
soluţiile pentru clătire cu fluor, lacurile sau gelurile cu fluor.
Pastele de dinţi fluorate
O scădere a incidenţei cariei in ţările puternic industrializate este pusă in legătură, de majoritatea
cercetătorilor cu o creştere a consumului de pastă de dinţi cu fluor, in condiţiile in care aceasta
ocupa, in anii 90 peste 90% din piaţa de profil din SUA, Canada, Germania sau alte ţări dezvoltate
(5, 25).
Majoritatea persoanelor declară că se spală pe dinţi cel puţin o dată pe zi (39), dar o utilizare mai
frecventă oferă o protecţie suplimentară. Spălatul pe dinţi de două ori pe zi este o normă socială
rezonabilă, care este atat eficientă cat şi convenabilă pentru rutina zilnică a majorităţii oamenilor,
iar această manoperă a devenit o recomandare de bază pentru prevenirea cariei. Nu este sigur că o
creştere a numărului spălărilor zilnice la trei ar scădea numărul cariilor.
Riscurile asupra sănătăţii pot fi excluse in cazul folosirii corecte a pastelor de dinţi fluorizate, insă
pasta de dinţi cu fluor contribuie la riscul de a dezvolta fluoroză, deoarece reflexul de inghiţire la
copiii sub 6 ani nu este adesea sub control corespunzător, mai ales la cei sub 3 ani
Această posibilitate apare la o supradozare pe termen lung in faza de dezvoltare a smalţului (pentru
dinţii frontali pană la varsta de 8 ani). Condiţia e ca in acest interval să fie ingerate cantităţi
apreciabile de pastă de dinţi, mai ales cand copiilor le place gustul acesteia (in cazul pastelor de
dinţi cu diferite arome) (39, 6).
O perie de dinţi pentru copii este acoperită de aproximativ 0,75 - 1 g de pastă. La o concentraţie de
0,1% F, fiecare gram de pastă conţine cam 1 mg de F (39, 6).
Copiii sub 6 ani ingeră aproximativ 0,3 g de pastă de dinţi la fiecare periaj (39), sau chiar 0,8 g in
mod excepţional (26). Rezultatul este că periajele repetate cu pastă de dinţi fluorată pot duce la o
cantitate de fluor ingerată in exces
(25). De aceea, pasta de dinţi cu conţinut ridicat de F (1500 ppm) este in general contraindicată la
copiii sub 6 ani. Utilizarea unei cantităţi de dimensiunea unui bob de mazăre (cca. 0,25 g) de pastă
de dinţi reduce drastic rolul fluorului ca şi factor de risc pentru fluoroză (34).
Ape de gură cu fluor
Acestea sunt soluţii concentrate cu indicaţie de folosire zilnică sau săptămanală. La fel ca in cazul
pastei de dinţi, fluorul din apa de gură este reţinut in placa dentară şi salivă.
Metoda are o tradiţie indelungată, mai ales in ţările scandinave. Rezultatele sunt diferite in funcţie
de utilizarea supravegheată sau nu, de concentraţia fluorului sau de substanţa care conţine fluor (6).
La clătiri de doar 2 minute, in timpul vizitei la stomatolog (in medie de 3 ori
pe an), (22) a observat o reducere a imbolnăvirilor carioase noi cu 25%. (38) au raportat chiar o
reducere a cariilor cu peste 50% după clătiri zilnice cu soluţii cu 0,05%) NaF.
O nouă generaţie de soluţii pentru clătiri bucale conţine o combinaţie de aminofluorid şi fluorură de
staniu. Importanţă practică se acordă proprietăţilor antiinflamatorii şi anti-placă, mai ales ale
fluorurii de staniu (6). Astfel, această combinaţie nu are doar efecte de profilaxie a cariei, ci şi a
bolii parodontale, oferind avantaje substanţiale faţă de soluţia de NaF (6). Insă si pentru aceste
produse sunt valabile indicaţiile conform cărora nu ar trebui utilizate la persoane la care controlul
reflexului de inghiţire nu e definitivat; acestea ar trebui să beneficieze de alte măsuri de fluorizare
(13).
Geluri, lacuri şi soluţii cu fluor cu aplicare profesională
Eforturile de a creşte eficienţa aplicărilor locale de F, de a reduce substanţial incidenţa cariei prin
administrări cat mai rare, au dus in anii 50 şi 60 ladezvoltarea acestor produse.
Majoritatea preparatelor din comerţ au o concentraţie de F de aproximativ 10-25 de ori mai mare
decat pastele de dinţi; ele pot fi utilizate ca atare sau in combinaţie cu alte măsuri de fluorizare (6).
Aplicarea prin periaj profesional a unui gel cu aminofluoruri şi NaF (1,25% F) la intervale de 2
săptămani poate duce la o scădere a imbolnăvirilor noi cu cca. 40% (15, 32). in combinaţie cu
periajul zilnic cu o pastă cu F, eficienţa poate creşte la 50%. Eficienţa unui gel care conţine doar
NaF, aplicat in condiţii asemănătoare este mai redusă.
Aplicarea gelurilor fluorate în gutiere
Datele din literatură cu privire la reducerea cariei variază in funcţie de numărul aplicărilor,
concentraţia preparatului şi alţi parametri (metode diagnostice, factori care privesc subiecţii) atat de
mult, incat nu s-au putut face comparaţii concludente cu alte procedee. La o analiză critică a datelor
se poate porni insă de la ideea că in condiţii de dispensarizare regulată (2-4 aplicări pe an), se poate
atinge o reducere a incidenţei cariei cu 20-40% (1). Din motive toxicologice (la aplicarea gutierei cu
material, in cavitatea bucală sunt introduse cca. 100 mg F, din care o parte sunt ingeraţi), această
metodă ar trebui aplicată doar in cazuri excepţionale.
Lacurile fluorate sunt aplicate direct pe suprafaţa dintelui, ele avand proprietatea de a se lipi de
dinte, asigurand un contact intim, mai ales in zona fisurilor şi fosetelor. Lacurile au o concentraţie
ridicată de F, iar metoda prezintă avantaje practice: lacul se aplică uşor, este lipsit de proprietăţi
organoleptice, şi permite utilizarea unor cantităţi mai reduse de F decat in cazul gelurilor.
Pentru produsul cel mai utilizat in Germania, s-a observat,la aplicări de doar două ori pe an, o
scădere a incidenţei
cariei cu 40-50% (6). Niciun program de profilaxie nu poate fi conceput fără un set de măsuri care
vizează fluorizarea, aceasta oferind soluţii care dau rezultate in timp relativ scurt, insă pentru a
atinge eficienţa maximă, ele trebuie combinate. Inainte insă de a recomanda o modalitate sau o
combinaţie de metode de fluorizare, trebuie determinat riscul de carie al unei persoane sau al unui
grup, aportul de fluor pe care il primeşte, limita de siguranţă faţă de doza de toxicitate probabilă,
doza toxică de F precum şi măsurile care trebuie adoptate pentru a preveni intoxicaţiile (7). Doza
cariopreventivă este de l mg F pe zi şi reprezintă cantitatea care are efect carioprofilactic maxim iar
riscul de apariţie a fluorozei este minim - in general se consideră că un aport de 0,1 mg F/kgc este
lipsit de efecte secundare (36).