C3 Societate şi educaţie.

Sistemul de educaţie

Sistemul de educaţie se referă la ansamblul instituţiilor unei societăţi implicate în educaţia

oamenilor, într-o anumita perioadă istorică.

Sistemul educaţional are rolul de a socializa oamenii, astfel încât să devină membri ai societăţii, să
îndeplinească roluri semnificative în reţeaua complexă a interacţiunilor sociale.

Prin învăţarea rolurilor sociale care îi revin, copilul se socializează, adică deprinde cum să satisfacă
aşteptările celorlalţi în legătură cu el.

Perspective de înţelegere a educaţiei:

1
  educaţia ca proces – acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen lung a fiinţei
umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate;
 educaţia ca acţiune de conducere – dirijarea evoluţiei individului spre starea de persoană
formată, autonomă şi responsabilă;
 educaţia ca acţiune socială – activitatea planificată ce se desfăşoară pe baza unui proiect
social, care comportă un model de personalitate;
 educaţia ca interrelaţie umană – efort comun şi conştient între cei doi actori – educatorul şi
educatul;
 educaţia ca ansamblu de influenţe – acţiuni deliberate sau în afara voinţei deliberate,
sistematice sau neorganizate, care, într-un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om.

Din perspectiva abordării ei ca activitate specific umană, educaţia se manifestă ca:

 relaţie subiect-obiect, vizând producerea unor schimbări în personalitatea educatului. La

ambii poli ai acestei relaţii se află fiinţe umane. Din acest considerent rezultă că relaţia
subiect-obiect în educaţie este una de interacţiune între două entităţi subiective, fiecare
trebuind să se adapteze la comportamentul celeilalte;
 acţiune întreprinsă conştient, deliberat, conform unor scopuri stabilite, având deci un
caracter intenţional şi finalist;
 activitate corelată cu cerinţele societăţii şi ale individului, ceea ce îi conferă atât un caracter
individual, cât şi unul social.

Ca fenomen social, educaţia:

 are caracter social, fiind o relaţie socială (nu numai biologică sau numai psihică), se
desfăşoară în societate şi a apărut odată cu societatea;
 este subordonată unui ansamblu social care îi reglează şi îi direcţionează sensul; în relaţie cu
societatea este determinată social şi constituie, în acelaşi timp, un factor de dezvoltare, de
progres social;
 are legităţile sale, logica şi natura sa, diferite de ale altor fenomene sociale;
 desfăşurarea ei are caracter funcţional-dinamic (componentele ei fiind intercorelate, ca şi în
interacţiune cu mediul social)

Funcţiile sociale ale instituţiei educaţiei

Functia 1. Socializarea: pregătirea pentru a deveni membru productiv al societăţii şi integrarea în

cultură. Procesul de socializare cuprinde durata întregii vieţi (stadiul socializării primare şi
stadiul socializării secundare).

Funcţia 2. Transmiterea culturii. Prin educaţie, membrii unei societăţi îşi însuşesc cel puţin un nucleu
al cunoaşterii, care este de natură să-i reunească – un ansamblu de informaţii care să fie înţeles de
toţi şi împărtăşit tuturor.

Funcţia 3. Selectarea, pregătirea si plasarea indivizilor în societate.

Funcţia 4. Schimbare şi dezvoltare.

Instituţiile şi organizaţiile implicate în educaţie:

2
  instituţii de învăţământ,
 instituţia familiei,
 instituţiile religioase,
 instituţiile de informare în masă (presa, radio, televiziunea s.a.),
 instituţiile de cultura (teatre muzee, etc),
 instituţiile militare,
 instituţii politice ori sindicale (ce sunt preocupate de formarea propriilor membri în spiritul
unor anumite idei, valori, atitudini, de inducerea anumitor comportamente).

Rentabilitatea investiţiei în educaţie.

Cea mai cunoscută direcţie de cercetare printre cele care au studiat raportul dintre educaţie şi
economie poartă denumirea de şcoala capitalului uman.

Conceptul de capital uman se referă la faptul că oamenii investesc în ei înşişi prin educaţie, formare,
îngrijire sau alte activităţi care le sporesc veniturile viitoare prin creşterea câştigurilor pe întreaga
durată a vieţii (Woodhall, 1997).

Conceptul a fost prima oară dezvoltat de economistul american Theodore Schultz (1961), care a
tratat cheltuielile educaţionale ca formă de investiţie.

Între lucrările cele mai importante produse de această orientare este volumul Capitalul uman,
publicat şi în limba română, al lui Gary Becker (1997), care dezvoltă o teorie despre formarea
capitalului uman şi analizează ratele de revenire ale investiţiilor în educaţie şi formare.

Determinanţi ai cererii de educaţie. Profitul investiţiei în educaţie.

Gary Becker (n. 1930) (1997, pp.95-104) inventariază factorii care determină deciziile unui individ
referitoare la durata şi felul şcolarizării sale:

1. Durata ciclului de viaţă al persoanei. Pentru orice investiţie este valabilă afirmaţia că durata
ciclului de viaţă al produsului realizat prin respectiva investiţie determină mărimea ratei de revenire
a investiţiei. Cu cât speranţa de viaţă este mai ridicată, cu atât este mai rentabilă investiţia în
educaţie, făcând abstracţie de alţi factori covarianţi.

2. Numărul de schimbări de activitate.

Pentru cei care au o carieră socioprofesională „volatilă” nu este rentabil să investească prea mult în
nici una dintre destinaţiile lor provizorii, ca de exemplu, femeile de profesie (care pendulează între
gospodărie, maternitate şi profesie), turiştii faţă de locul pe care îl vizitează, navetiştii faţă de oraşul
în care lucrează. În schimb, specialiştii într-un domeniu, au tot interesul să investească permanent în
profesia lor.

3. Mărimea pieţei.

Specializarea într-o anumită activitate va fi descurajată dacă piaţa va fi foarte limitată. Lucrătorii vor
fi cu atât mai calificaţi cu cât piaţa este mai largă, deoarece lucrând efectiv se perfecţionează, iar o
piaţă mai extinsă înseamnă investiţii mai mari pentru calificare, existând şanse mai mari ca investiţia

3
să fie recuperată. Durata câştigurilor potenţiale şi, prin aceasta, interesul de a fi eficient depind de
mărimea pieţei.

4. Riscurile.

Există cel puţin două aspecte de care cel care ia decizia de a investi în educaţie trebuie să ţină
seama:

 durata vieţii (factor determinant pentru recuperarea investiţiei) şi

 evenimentele imprevizibile, cum ar fi, de ex, transformările radicale ale economiei.

Evident că raprtarea la aceste riscuri depinde de suma şi de natura investiţiei, precum şi de gusturi şi
de atitudini.

5. Dificultăţile de pe piaţa de capital.

Pentru individ, continuarea studiilor, mai ales după absolvirea liceului, presupune costuri care
trebuie acoperite. Creditarea instrucţiei de către statele sau instituţiile de credit este încă o excepţie,
astfel încât cel mai adesea această investiţie este acoperită prin credit intern, adică prin sume
preluate de la familie. Este clar că în acest sistem cei cu resurse financiare modeste sunt descurajaţi
să investească în educaţia copiilor lor. Pe de altă parte, crizele economice afectează din toate
punctele de vedere posibilităţile de finanţare a educaţiei, atât de către tineri, ale căror resurse
financiare scad, cât şi de către stat sau alţi finanţatori.

Contribuţia sistemului de educaţie la dezvoltarea durabilă a societăţii

1. Investiţia sociala în capitalul uman a fost analizată din perspectiva raporturilor dintre
costuri şi beneficii. Beneficii sociale (Hatos, A., 2004):

 economisirea unor cheltuieli ale statului cu alocaţiile de sprijin, indemnizaţii de şomaj,

programe de protecţie socială şi chiar a cheltuielilor de prevenire a faptelor antisociale,
întrucât persoanele cu un nivel superior de instruire sunt mai puţin susceptibile sa fie
afectate de şomaj şi mai puţin predispuse sa recurgă la fapte antisociale;
 creşterea beneficiilor de pe urma unor descoperiri noi, brevete de invenţie şi inovaţii, ca
urmare a faptului că persoanele superior instruite devin capabile de performanţe
superioare în desfăşurarea unor activităţi creative;
 creşterea pe termen lung a productivităţii muncii prin creşterea calificării forţei de muncă;
 creşterea bunăstării sociale generale prin efectele unei educaţii de calitate. asupra
îmbunătăţirii sănătăţii celor capabili să cunoască modalităţile de prevenire a bolilor,
modalităţile de creştere sănătoasă a copiilor şi de petrecere profitabilă pentru sănătate a
timpului liber.

2. Investiţia individuală în educaţie. Decizia individului de a-şi continua studiile şi de a-şi spori
astfel investiţia în propria educaţie poate fi influenţată de mai mulţi factori:

 Starea generala a economiei poate fi un factor care explica motivul pentru care în
perioadele de recesiune economică mulţi tineri au tendinţa de a întrerupe studiile şi de a

4
 încerca să pătrundă pe piaţa muncii, pentru a-şi ajuta familiile afectate de şomaj. Acest
fenomen este cunoscut sub numele de “fenomenul lucrătorilor adiţionali”. Alţi tineri,
descurajaţi de dificultatea găsirii locurilor de munca, hotărăsc să se întoarcă la şcoală. Este
“fenomenul lucrătorilor descurajaţi”.
 Diferenţele în mărimea veniturilor poate fi un alt factor care influenţează decizia individuală
de a investi în educaţie. De exemplu, numărul persoanelor care vor continua să investească
în educaţie pentru a absolvi o facultate va fi mai mare, atâta vreme cât veniturile obţinute
de cei care au absolvit o instituţie de învăţământ superior vor fi mai mari decât ale celor care
au absolvit doar liceul.
 Credibilitatea titlurilor şcolare poate influenţa decizia de a investi efort, timp şi bani în
obţinerea lor, în măsura în care deţinerea lor sporeşte şansele de obţinere a unei slujbe cât
mai bune şi care să fie mai bine plătită. Deţinerea unei diplome universitare oferă o doză de
credibilitate în legătură cu calitatea productivă a unei persoane.
 Vârsta la care o persoană realizează investiţia în educaţie va face ca perioada de timp în care
ea va beneficia de pe urma acestei investiţii să fie mai lungă sau mai scurtă. Din acest motiv,
persoanele mai vârstnice sunt, în general, mai puţin dispuse decât cele tinere să investească,
de exemplu, în obţinerea unui titlu academic, prin absolvirea unei instituţii de învăţământ
superior.

Vârst Clasa Niveluri educaţionale Nivel de

a calificare

Doctorat: ştiinţific şi profesional– 3, 4 ani 7

Master - 2 ani 6
> 19
Licenţă - 3, 4, 5 ani 5

Post liceal - 2 ani 4

19 XIII Liceu
tehnologic 3
18 XII Liceu Liceu de Liceu
teoretic artă, tehnologic
17 XI sportiv, An de
2
teologic completare

16 X Învăţămân Învăţământ Învăţământ Şcoli

t teoretic de artă, tehnologic profesional
1
15 IX sportiv, e
teologic

14 VIII Învăţământ secundar gimnazial

5
13 VII

12 VI

11 V

10 VI

9 III

8 II Învăţământ primar

7 I

6 Pregătitoare

5 Mare

4 Mijl. Educaţie preşcolară

3 Mică