Sunteți pe pagina 1din 2

Prea Sfinţia Sa Gherasim (Cristea), Episcopul Râmnicului s-a născut la data de 14

noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului, judeţul Ialomiţa, din părinţii Dumitru şi Maria
Cristea, ca al doilea copil şi a primit la botez numele Gheorghe.
Înzestrat pentru viaţa monahală, în primăvara anului 1934, bătea la poarta Sfintei Mănăstiri
Cernica, din judeţul Ilfov pentru a fi primit între ostenitorii păstrători ai rânduielilor Sfântului
Calinic. A fost primit ca frate de mănăstire şi în acelaşi an s-a înscris la Seminarul Monahal de
aici. După trei ani a fost tuns în monahism, iar în 1940 a fost hirotonit ierodiacon, iar mai apoi
preot.
După desfiinţarea Seminarului Monahal, a trecut la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti,
pe care l-a absolvit în anul 1942.
În anul 1948 a obţinut diploma de licenţiat în Teologie la Facultatea din Bucureşti cu media 9,50.
Între anii 1943–1952 a slujit ca preot la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi remarcându-se prin
deosebite strădanii a fost distins cu rangul de Protosinghel. În toamna anului 1952, la 1
octombrie, a fost numit stareţ al Mănăstirii Căldăruşani, judeţul Ilfov, vestită ctitorie a lui Matei
Vodă Basarab. Aici, vreme de aproape două decenii, a desfăşurat o bogată activitate pe multiple
planuri, la loc de cinste situându-se restaurarea Sfintei Mănăstiri şi a dependinţelor acesteia, ce
au fost distruse de incendiul din anul 1946, precum şi înfiinţarea unui muzeu mănăstiresc.
După 36 de ani de viaţă monahală, vrednicul de pomenire, Episcopul Chesarie l-a cerut Sfântului
Sinod ca Arhiereu Vicar, la Eparhia Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. Aici a slujit
timp de patru ani, impulsionând munca cultural-misionară şi gospodăreasca la parohiile din
Episcopie, iar la Centrul Eparhial a depus eforturi pentru ridicarea noilor cancelarii ale
personalului administrativ-bisericesc de la Galaţi.
Se cuvine menţionat faptul că, în anul 1971, cu prilejul descoperirii la Niculiţel, judeţul Tulcea, a
unei bazilici cu criptă în care erau şase martiri, a avut curajul de a-i prelua în taină şi a le aşeza
sfintele moaşte la Mănăstirea Cocoş, salvându-le de teroarea ateistă.
În toamna anului 1975, la 16 octombrie, la cererea Prea Sfinţitului Episcop Iosif Gafton al
Râmnicului şi al Argeşului, în sedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales ca
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul.
Timp de aproape un deceniu a slujit, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de patrie şi neam, toate
arhiereştile îndatoriri încredinţate de Episcopul Iosif şi Sfântul Sinod.
În ziua de 30 septembrie 1984, prin votul Colegiului Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, a fost
ales Episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, fiind înscăunat în vestitul jilţ arhieresc
râmnicean de către Înalt Prea Sfinţia Sa Nestor (Vornicescu), Mitropolitul Olteniei, la data de 2
decembrie 1984.

Activitate administrativă
În plan administrativ-gospodăresc, colaborând eficient cu Comisia Naţională a Patrimoniului
Cultural şi cu factorii de conducere din unităţile economice, a contribuit la consolidarea şi
restaurarea majorităţii aşezămintelor de cult care fac prestigiul acestei zone: mănăstirile Cozia,
Turnu, Stănişoara, Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Brâncoveni, Surupatele; schiturile Ostrov,
Cornet, Iezer şi încă multe altele.
Performanţele administrative ale Prea Sfinţitului Gherasim s-au concretizat în anii din urmă prin
construirea din temelii a Centrului cultural-religios Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi a unei cantine
sociale la sediul Sfintei Episcopii. De asemenea, la propunerea Prea Sfinţiei Sale, din anul 1999,
municipiul Râmnicu Vâlcea şi-a ales ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul,
la a cărui prăznuire participă an de an distinşi oaspeţi, ierarhi şi oficialităţi, preoţi şi credincioşi.
Membru activ al Sfântului Sinod, Prea Sfinţitul Gherasim, a funcţionat începând cu 22 mai 2000
ca locţiitor de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, până la 22 octombrie 2000, dată
când a fost ales şi înscăunat ca Mitropolit Înalt Prea Sfinţitul Teofan.

Alte activităţi
În cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Sfinţitul Gherasim face parte din
Comisia Canonică, Juridică şi pentru Disciplină.
În perioada 1969-1997 a participat ca membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la 10
simpozioane şi întruniri teologice în Germania, susţinând referate şi comunicări în limbile română
şi germană. Tot în această perioadă a participat în Elveţia, la Lucarno, timp de o lună, la un
schimb de experienţă în cadrul Mişcării Ecumenice.
În anul 1988 a participat ca delegat al Sfântului Sinod la Mănăstirea Prodromu de la Sfântul
Munte Athos.

S-ar putea să vă placă și