Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. ca.

 250, Romuliana, azi Gamzigrad, Serbia -
d. 325, Thessalonica) a fost împărat roman din 308 până în 324.
Licinius s-a născut la Romuliana în Moesia Superior, numită mai târziu Dacia Ripensis, într-o
familie de țărani originari din Dacia[3][4], ca și Galerius[5] A îmbrățișat cariera militară și a ajuns să
fie un favorit al lui Galerius. Licinius a fost proclamat augustus al Occidentului la conferința de
la Carnuntum (în Pannonia, la 40 km est de Vindobona) din noiembrie 308. După moartea
lui Galerius (311), Licinius ocupă provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se
apropie de Constantin cel Mare, alianță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția, sora
acestuia, în martie 313, la Mediolanum.
În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împărați, se promulgă
edictul prin care creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din
imperiu. Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale
deținute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient. Noul conflict cu Constantin cel Mare,
soldat în 316 cu un prim război civil între cei doi împărați, va fi temporar atenuat în urma păcii de
compromis încheiate. Sprijinit de cercurile păgâne din Orient, Licinius inițiază o politică
anticreștină.
Înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chrysopolis în Asia Mica (septembrie), cu flota
distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius este făcut prizonier și executat în anul următor
la Tesalonic.