MIHAI BĂRBULESCU → LEGIUNEA A-V-A MACEDONICA ŞI CASTRUL DE LA POTAISSA

Legiunea a-V-a Macedonica până la războaiele dacice ale lui Traianus

→ începuturile legiunii sunt puţin cunoscute: unii spun că ar fi fopst înfiinţată de Brutus şi că ar fi participat la bătălia de la Philippi.
Probabil că Augustus este cel care a adus-o pe teritoriul Moesiei, fiind cert atestată pe vremea lui Tiberius. Între 33-34 ia parte,
împreună cu legiunea a-IV-a Scythica, la construirea drumului strategic din partea dreaptă a Dunării, iar în timpul lui Claudius,
participă la luptele care vor duce la constituirea provinciei Thracia.
→ din timpul lui Claudius legiunea este cantonată la Oescus şi rămâne acolo până în 62, când este trimisă de Nero în Armenia.
Staţionează o vreme acolo, după care este trimisă la Alexandria (odată cu începerea războiului iudaic). În anul 69 ia parte la
asediul Ierusalimului, unde joacă un rol important. În anul 71 se întoarce în Moesia în castrul de la Oescus.
→ mai departe legiunea participă la războaiele dacice ale lui Domiţianus. După împărţirea Moesiei în Moesia Inferioară şi
Superioară, legiunea va face parte din armata Moesiei Inferior. în cadrul armatei lui Cornelius Fuscus este integrată şi legiunea
a-V-a Macedonica.
→ mai târziu, Traianus dornic de a rezolva odată pentru totdeauna problema dacică va cantona în Moesia o armată de 13-14
legiuni, dintre care şi a-V-a Macedonica. În intermediul dintre cele două războaie parese că legiunea a participat la construcţi
podului şi castrului de la Drobeta. În această perioadă este mutată de la Oescus la Troesmis (Igliţa).

Legiunea a-V-a Macedonica la Troesmis

→ în cadrul unor măsuri mai ample de întărire a liniei SDunării de Jos sunt aduse în această zonă legiunile a-V-a Macedonica şi a-
XI-a Claudia. Timp de aproape 6 decenii această legiune va fi un element primordial al romanizării regiunii dobrogene.
→ este probabil ca această legiune să fi participat şi ea la războiul partic al lui Traianus, dar datele sunt neconcludente. În schimb
o vexilaţie a acestei legiuni este pomenită în cadrul unei inscripţii ce aminteşte de războiul iudaic al lui Hadrianus.
→ cea mai de seamă acţiune militară la care participă legiunea a-V-a Macedonica este războiul partic al lui Lucius Verus (161-
166).
→ în aşezarea de la Troesmis, legiunea a întreprins numeroase lucrări edilitare: castrul de la Barboşi, capidava şi eventual
Arrubium, teritoriul acesteia fiind destul de întins: cuprinde aproape toată Dobrogea (pe baza materialului tegular). În aceste 6
decenii, militarii legiunii au constribuit la edificarea unor castre, construirea şi întreţînerea unor drumuri, realizarea unui sistem
de aducţiune a apei. Datorită prezenţei militarilor, unele aşezări de pe lângă castru au primit titlul de municipium după plecarea
acesteia în Dacia.

Legiunea a-V-a Macedonica în Dacia

→ războaiele marcomanice
→ problema datei venirii acestei legiuni la Potaissa este dată de inetrepretarea pe care o dăm funcţiei îndeplinite de S. Calpurnius
Agricola. Înainte de a se fi aflat sub ordinele lui M. Claudius Fronto, legiunea a-V-a Macedonica s-a aflat sub ordinele lui
Agricola. În cazul acestuia există 3 posibilităţi:
legiunea s-a fi putut întoarce din războiul oriental în Moesia Inferior, iar Agricola să fi fost guvernatorul acestei provincii.
Agricola să fi fost între 166-168 primul guvernator consular al Daciei, ceea ce ar însemna ca legiunea a-V-a Macedonica să se fi
întors din Orient direct în Dacia.
Agricola să fi condus un corp de armată care cuprindea şi legiunea în cauză şi care să fi participat la campania celor doi împăraţi în
Alpi (168). Astfel Daciei Porolissesnsis i-ar fi revenit legiunea a-V-a Macedonica.
Sigur este faptul că după febr, 168 Fronto conducea o armată a Daciilor din care făcea cu siguranţă parte şi legiunea a-V-a
Macedonica.
→ deci legiunea a putut sosi în Dacia cel mai devreme în 168. legiunea este adusă pentru apărarea N provinciei Dacia lovită de
numeroase atacuri ale sarmaţilor, lacringilor şi burilor.
→ sosind la Potaissa, legiunea îşi construieşte castrul pe platoul numit astăzi „Cetate”. Edificarea unui castru de proporţii mari
(573x408 m) s-a făcut cu siguraţă într-un interval de timp mai îndelungat. Prioritate au avut elementele de fortificaţie (şanţ, zid
de incintă, agger, turnurile de la colţ şi de curtină) şi drumurile din interiorul castrului şi cele care îl leagă de alte aşezări.
→ potrivit lui Dio Cassius, sub domnia lui Commodus, s-ar fi remarcat în câteva războaie împotriva barbarilor în Dacia, P.
Pescennius Niger şi D. Clodius Albinus, viitori împăraţi romani. Se prea poate ca Niger să fi fost chiar guvernator al Daciei.
→ în timpul războiului civil din timpul lui Septimius Severus, legiunea participă la greu, fiind tot timpul de partea împăratului.
Vexilaţiile acesteia l-au însoţit pe împărat în campania din Italia (193) contra lui Didius Iulianus. De altfel aceste vexilaţii vor fi
în conflict şi împotriva lui Niger şi Albinus.
→ în timpul lui Caracall, legiunea beneficiază de pe urma reformelor acestuia şi primeşte epitetul Antoniniana.
→ în timpul anarhiei militare poziţia legiunii a fost una de supunere faţă de toţi împăraţii care s-au perindat pe tronul Romei. Mai
multe izvoare vorbesc de războiul lui Maximinus Thrax împotriva dacilor liberi şi sarmaţilor (236-237), la care au participat
ambele legiuni dacice. Mai departe acestea au participat la campania dezastruoasă a aceluiaşi împărat în Italia (238).
→ odată cu anarhia militară se înteţesc şi atacurile barbarilor: în 242 carpii îşi fac apariţia la Dunăre, ceea ce a afectat şi partea
răsăriteană a Daciei apulensis şi Malvensis.
→ în timpul lui Gordian III, legiunea capătă titlul de Gordiana.
→ marele atac al carpilor se produce pe vremea lui Filip Arabul (245-248), astfel că provincia Dacia trece prin momente critice, mai
ales că la conflict participă şi cele două legiuni dacice. Se presupune chiar că ar fi fost atins teritoriul legiunii (fapt presupus de
îngroşarea zidurilor şi bastioanelor şi îngroparea unor tezaure în apropiere de Potaissa). Totuşi, carpii sunt respinşi, iar Dacia se
reface repede.
→ prima jumătate a domniei lui Gallienus este ultima perioadă din care deţinem informaţii despre legiunea a-V-a Macedonica în
cadrul armatei dacice şi la Potaissa. Reforma lui Gallienus interzice senatorilor cariera militară şi astfel dispar legaţii de legiune şi
tribunii laticlavi, în locul lor legiunile fiind conduse de praefecti.
→ în timpul lui Gallienus, confruntat cu mai multe revolte în mai multe locaţii, o vexilaţie compusă din membrii a celor două legiuni
dacice este staţionată în Poetovio, în Pannonia Superior. Nu este vorba de mutarea legiunilor acolo, ci doar de un transfer
temporar, într-o armată de circumstanţă, a unor detaşamente din cele două legiuni.
→ după anul 260 situaţia în Dacia devine tulbure, izvoarele epigrafice dispar, iar cele literare vorbesc de o amissia Daciae o
pierdere a autorităţii centrale romane asupra provinciei, datorate unei răscoale militare. Detaşamentele militare din cadrul legiunii
îşi modifică atitudinea afţă de Gallienus, ba chiar mai mult legiunea apare pe aureii emişi de Victorinus în Gallia.
→ Aurelianus va fi cel care va restabili autoritatea în Dacia, după care va retrage administraţia romană din provincie. Acum este
momentul în care legiunea a-V-a Macedonica îşi părăseşte castrul care a adăpostit-o mai bine de un secol.
→ legiunea revine după 160-170 de ani la vechiul ei castru de la Oescus, după reorganizarea Egiptului de către Diocleţianus
detaşamente din cadrul fostelor legiuni dacice sunt trimise în nou creata provincie Aegyptus Herculia. Aceasta este ultima
menţiune despre această legiune.