Sunteți pe pagina 1din 10

Constantin Cel Mare

proiect Istoria Civilizatiei crestine

- Bucuresti 2008 -

Constantin Cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 22 mai 337), cunoscut si sub numele de Constantin I, Constantin, sau n cadrul Bisericii Ortodoxe sub titulatura de Sfntul Constantin cel Mare, a fost mprat roman, proclamat Augustus de ctre trupele sale n data de 25 iulie 306 i care a condus Imperiul Roman pn la moartea sa, survenit n anul 337. Sfntul Constantin a rmas cunoscut pn n timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marcheaz intrarea n legalitate a religiei cretine pe ntreg cuprinsul imperiului, pentru prima oar n istorie, precum i pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea n anul 325; aceste aciuni sunt considerate factori majori ai rspndirii religiei cretine. Reputaia sa de primul mprat cretin a fost recunoscut de ctre istorici ncepnd cu Lactaniu i Eusebiu de Cezareea pn n timpurile noastre, dei n mediile neortodoxe nc mai exist dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul pe care l-a artat n continuare zeitilor pgne, precum i faptul ca s-a botezat abia spre sfritul vieii

Tinereea i venirea la putere


Nscut la Naissus, n provincia Moesia Superior (astzi, oraul Ni din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul mprat Constaniu I) i al Helenei. n 271-272, sub mpratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori n slujba mpratului) n est, iar ulterior a ajuns tribun. n 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmaiei. A fost prefectul pretorian al mpratului Maximian n 288-293. La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. n 305, dup abdicarea lui Diocleian i Maximian, se altur tatlui su, n Apus. La moartea lui Constaniu I, la Eburacum (astzi, York), n Britannia (25 iulie 306), este proclamat mprat de ctre armat. n aceste mprejurri, Galerius, personalitatea dominant a celei de-a doua

tetrarhii, l proclam pe Flavius Severus augustus al Occidentului i l accept pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea i a treia tetrarhie nu aveau s dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxeniu, fiul lui Maximian, a fost proclamat mprat iar Maximian care se retrsese, se ntoarce pentru a pretinde puterea. n condiiile destrmrii tetrarhiei, la conferina de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar n Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. n nelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocup Spania (310), apoi ptrunde cu armata n Italia, nfrnge forele lui Maxentius la Turin, Verona i n btlia decisiv de la Podul Milvius de lng Roma, n care Maxentius i gsete moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.

Convertirea lui Constantin


Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capt persecuilor cretinilor n teritoriile sale, impunnd nu numai tolerana, ci i restituirea bunurilor cretinilor. Dar Constantin nu era pregtit s devin cretin. Monedele btute n aceast perioad, dovedesc devoiunea sa fa de Marte, apoi din ce n ce mai mult fa de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dup cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina i proconsulului Africii nite scrisori din care reieea faptul c el susine religia cretin, subveniona Biserica cretin din fonduri publice, scutea clerul de obligaii publice i se considera slujitorul lui Dumnezeu.n 312, Constantin a trecut la credina cretin i a continuat s dein funcia Pontifex Maximus. n urma ntrevederii dintre Constantin i Licinius de la Mediolanum (februariemartie 313) este promulgat "Edictul de la Milano". Textul acestui edict este dat de Lactaniu n latin i de Eusebiu de Cezareea n greac. De fapt, este o scrisoare adresat de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea s nceteze orice persecuie asupra cretinilor, iar proprietile confiscate s fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfinea cretinismul ca religie de stat i nici nu-l angaja personal pe Licinius n credina cretin.

Conflictul cu Licinius
Relaiile dintre cei doi mprai au nceput s se tensioneze, astfel, n 316, se declaneaz un prim rzboi civil. Constantin obine o victorie n btlia de la Cibalae (Pannonia). nelegerea care s-a ncheiat ntre cei doi prevedea ca Licnius s-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu excepia Traciei, patrndu-i ns poziia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunat numirea a trei caesari: fiul su Crispus n vrst de 12 ani, fiul su Constantin, de 6 luni i fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an i 8 luni. Dup 320, Licinius sprijinit de cercuri pgne din Orient, iniiaz o politic anticretin, n timp ce Constantin se apropie tot mai mult de poziiile bisericii cretine. n noul rzboi civil care izbucnete n 324, Licinius este infrnt n dou mari btlii, la Adrianopol (3 iulie) i Chrysopolis n Asia Mica (18 septembrie), este capturat i executat anul urmtor la Tesalonic.

Guvernarea lui Constantin


Imperiul este reunificat i supus autorittii unui unic mprat, situaie nemaintlnit din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pmnt al divinitii unice, abandoneaz politeismul tetrarhiei n favoarea monoteismului cretin. Principiul adopiunii este nlocuit cu cel al ereditii dinastice. Constantin a continuat i a desvrit toate reformele iniiate de mpratul Diocleian. Numrul provinciilor este ridicat la 117, grupate n 14 dioceze i 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia i Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonat politica economic a principatului - care era bazat pe argint-, n favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se mparte acum definitiv n trupe de grani (limitanei) i trupe de campanie (comitatenses). Din iniiativa lui Constantin este inaugurat n 328, ntre Sucidava i Oescus, un pod peste Dunare, care reflect importana dobndit de regiunile norddunrene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese prsit de mpratul Aurelian). Acum Constantin i-a adugat i titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, n 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii cretine, care pune bazele dogmatice i canonice ale noii religii.

Constantinopol - noua Rom


Constantin a luat hotrrea de a restaura Byzantionul i de a face din el capitala imperiului. n noiembrie 324, a stabilit n mod oficial hotarele noului su ora, mutndule cu circa 4 km n afar i mrind cam de 4 ori suprafaa sa. Noul ora a devenit un centru al cretinismului, reedina unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Rom" a motenit instituiile politice ale vechii Rome, dar i tradiii culturale ale Rsritului grec. Construirea i popularea noului ora s-au desfurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate n 328. La fel ca i Roma, oraul e construit pe 7 coline i mprit n 14 districte administrative. Exist i aici un Senat; membrii si aveau ns ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) i nu clarissimi (deosebit de remarcabili). n perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mrit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a nceput i construcia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfnta nelepciune) i Hagia Eirene (Sfnta Pace). La 11 mai 330 are loc, inaugurarea oficial a Constantinopolului ca noua capital a Imperiului Roman. Festivitile au durat 40 de zile i s-au desfurat pe hipodrom. Monedele btute n acel an anunau lumii evenimentul.

Viaa de familie
n septembrie 307, la Trier, Constantin s-a cstorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunnd la iubita sa Minervina, care i druise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constaniu, Constant, Constantina i Helena. Reedina lui Constantin era oraul Trier, aa cum fusese i pentru tatl su, Constaniu i, naintea acestuia, pentru mpratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o i pe

mama sa, Helena. La sfritul anului 311 sau nceputul lui 312, sora sa vitreg, Constania se cstorete cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin i-a numit fiul Constaniu n functia de caesar i se pare c n aceeai zi a oferit rangul de augusta soiei sale Fausta i mamei sale, Helena. n anul 326, Constantin a ordonat execuia fiului su mai mare, Crispus. Ordinul a fost ndeplinit de Pola, n Istria. n acelai an, la scurt timp dup moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o i pe soia sa, Fausta, dup o csnicie de 19 ani. Att Crispus ct i Fausta au primit damnatio memoriae, adic numele lor au fost terse din inscripiile i nscrisurile publice.

Ultimii ani ai lui Constantin


ntre 325 i 337, Constantin a continuat s sprijine Biserica i s foloseasc resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astzi Georgia) din Caucaz a adoptat cretinismul n timpul domniei lui Constantin. n Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la cretinism, iar regatul su a devenit oficial cretin la nceputul secolului al IV-lea. La scurt timp dup Patele din 337 (3 aprilie), Constantin a nceput s se simt ru; a dorit s fie botezat de ctre episcopul Eusebiu de Cezareea iar dup botez a purtat numai veminte albe precum ale unui neofit cretin n locul vemintelor imperiale. n ziua de Rusalii, 22 mai, n anul 337, Constantin a murit la Nicomedia (astzi, n Turcia). Trupul su a fost dus cu escort la Constantinopol i expus pe un catafalc de onoare n Palatul imperial. Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constaniu II i Constant i-au luat titlul de augustus, mprind imperiul.

Constantin n arta roman


ncepnd cu anul 324, se observ pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului su. Privirea lui este acum ndreptat n sus i n deprtare; aceasta reflect pretenia lui nu la divinitate, ci la misiunea i inspiraia sa divin. De asemenea, el renun s mai poarte coroana de lauri i adopt diadema. La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi vzut un uria cap de marmur al lui Constantin, de trei ori mrimea natural. A fost datat 325/326. Cea mai cunoscut asemanare cu Constantin o reprezint uriaul cap de marmur din il cortile n Palazzo dei Conservatori de pe colina Capitoliu din Roma. Are o nlime de 2,55 metri i cntrete ntre 8 i 9 tone. Un portret remarcabil al lui Constantin poate fi vzut la Muzeul Naional din Belgrad. Este un cap de bronz n mrime natural care provine de la Naissus, locul de natere al mpratului. A fost datat n circa 330. De menionat alte dou statui ale lui Constantin ambele datate n circa 320, n care mpratul apare n veminte militare. La moartea lui Constantin au fost btute patru tipuri diferite de monede omagiale.

BISERICA IN TIMPUL LUI CONSTANTIN CEL MARE Imparatul Constantin cel Mare (337-377) este una din personalitatile de seama din istoria universala. Pina la el, Biserica a indurat grele persecutii din partea imparatilor romani. Convertirea lui la crestinism a insemnat o mare cotitura in istoria acestuia, caci, prin publicarea edictului de toleranta religioasa, de la Milan din ianuarie 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate in tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum inainte, intr-o perioada de inflorire si propasire, in <<secolul ei de aur>>. Inaintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin si Liciniu, care cuprinde permisiunea existentei crestinilor - <<ut denuo sint cristiani et conventicula eorum>> = <<sa existe din nou crestini si sa tina adunarile lor>> (Lactantius, De mort. pers., 34; Eusebiu, Ist. bis., VIII, 17). Galeriu a murit curind, la 5 mai 311, incit edictul sau s-a aplicat doar partial. E greu de cunoscut in intimitatea ei evolutia religioasa a imparatului Constantin, dar, o data declarat pentru crestinism, el a progresat continuu pe aceasta cale, incepind cu lupta dintre el si Maxentiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului), linga Roma, din 28 octombrie 312, pina la botezul lui din mai 337. Dupa istoricii crestini, Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: = in hoc signo vinces = prin acest semn vei invinge (Lactantius, De mortibus persecutorum, 48, 5). Noaptea, in timpul somnului, i s-a aratat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor, spre a-i servi drept semn protector in lupte. Acesta este monogramul lui Hristos HP sau pe care l-a pus pe un steag numit labarum. Ca imparatul Constantin a fost convins de aparitia minunata a Sfintei Cruci, ne-o confirma faptul ca pe arcul de triumf al lui Constantin, care se pastreaza pina azi la Roma, el afirma ca a cistigat victoria asupra lui Maxentiu: <<instinctu divinitatis>> = <<prin inspiratie divina>>. La citeva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasa deplina crestinismului, care devine religio licita = religie permisa in Imperiu. Totodata, se anulau toate hotaririle anterioare luate contra crestinilor si se retrocedau Bisericii locasurile de cult si averile confiscate de imparatii precedenti. Edictul de la Milan are o importanta epocala prin hotaririle si urmarile lui. Din religie nepermisa si persecutata, crestinismul devine relige permisa, ba chiar favorizata, cum arata actele ulterioare ale imparatului Constantin.

Din nefericire, Valeriu Liciniu (308-324), la inceput pe deplin asociat la politica religioasa a imparatului Constantin, s-a departat de aceasta, devenind din 316 reprezentantul declarat al paginismului in Orient, unde erau multi crestini si a inceput persecutarea lor intre 320-323. In urma infringerii suferite de Liciniu in lupta cu Constantin in 18 septembrie 324, la Chrysopolis, azi Scutari linga Calcedon, pe coasta apuseana a Asiei Mici, in fata Constantinopolului, si a unor uneltiri contra lui Constantin, Liciniu a fost condamnat la moarte si executat la Tesalonic in 324. De aceasta data, Constantin a ramas singurul imparat al vastului Imperiu roman pina la moartea sa in 22 mai 337. Ramas singurul stapinitor, Constantin lua fata de crestinism o atitudine binevoitoare, fara a jigni, insa, paginismul greco-roman, care avea numeroase si puternice radacini. Imparatul insusi pastra aproape tot timpul domniei demnitatea suprema pagina de pontifex maximus si nu se lepada de paginism decit prin Botezul savirsit cu citeva zile inainte de moarte, in mai 337. Trebuie sa recunoastem, insa, ca pastrarea titlului pagin de pontifex maximus ii da dreptul si posibilitatea de a supraveghea si tine in friu paginismul, in interesul crestinismului insusi. Daca imparatul ar fi renuntat atunci la el, isi ridica un rival periculos, care ar fi putut sa restabileasca situatia de mai inainte a paginismului, inca puternic prin numarul credinciosilor lui, prin influenta si situatia inalta a senatorilor a aristocratilor si functionarilor superiori. In luarea de masuri favorabile Bisericii, Constantin proceda treptat si cu mult tact. Politica lui religioasa este caracterizata mai ales prin citeva fapte de importanta majora: actul de libertate religioasa de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi resedinte imperiale si convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat dupa edictul din 313, imparatul scuteste pe clericii crestini de obligatia grea si costisitoare a functiunilor municipale. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagine, si-i inapoie tot ceea ce ii fusese confiscat, acordindu-i si dreptul de a primi legate si donatiuni. Totodata, el acorda ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El acorda Bisericii dreptul de eliberare a sclavilor si dadu episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nar voi sa fie judecati dupa legile statului. Constantin cel Mare a intervenit si in dreptul penal, pe care a incercat sa-l umanizeze, inlaturind din legile penale dispozitii si pedepse contrare spiritului crestinismului, ca: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). S-a imbunatatit tratamentul din inchisori. S-au adus restrictii luptelor de gladiatori si s-au trimis condamnatii la mine, in loc de lupte. S-a modificat, in spirit crestin, legislatia referitoare la casatorie, la parintii fara copii, s-a ingreunat divortul, s-a pedepsit adulterul si siluirea, sau violul, s-a interzis aruncarea copiilor si vinderea lor, prin ajutoare date parintilor saraci. S-au luat masuri de protectie si ajutor pentru saraci, orfani, vaduve si bolnavi.

Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Inca din 317, imparatul a inceput sa bata si monede cu monogramul crestin. In functiile inalte, el numea de preferinta crestini, dar a pastrat si pagini. Functionarilor pagini li s-a interzis sa aduca sacrificii. Cultul imparatului a pierdut sensul lui religios, pastrind mai mult semnificatia lui politica: cinstirea autoritatii imparatului ca exponent al puterii Imperiului roman; templele dedicate lui devin localuri publice, fara statui si fara sacrificii. In unele locuri, unde crestinii erau in majoritate, ei au luat templele pagine si le-au transformat in biserici, sau le-au inchis. Imparatul si membrii familiei sale mama sa, Elena, sotia sa, Fausta, sora sa, Anastasia, fiica sa, Constantina, au daruit episcopilor ajutoare pentru a repara bisericile sau pentru a construi altele noi. La Ierusalim, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, Roma si Constantinopol sau ridicat biserici marete. La Constantinopol, a ridicat catedrala Sfintii Apostoli, care a devenit necropola imparatilor bizantini. In cadrul unor festivitati marete, s-a sfintit, la 14 septembrie 335, catedrala Sfintului Mormint Anastasis Invierea, ridicata prin rivna si cheltuiala lui Constantin. Cultul crestin si pelerinajul la Locurile Sfinte au luat o mare dezvoltare. Mama imparatului, Sfinta Elena, a descoperit la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mintuitorul. La Roma, imparatul a cedat episcopului fostul palat imperial Lateranul. Vointa lui Constantin cel Mare de a sustine crestinismul s-a vazut si in alegerea unei noi capitale pe tarmurile incintatoare ale Bosforului. Inca din timpul lui Diocletian (284-305), Roma nu mai era capitala unica a Imperiului roman, caci acesta o mutase la Nicomidia, in Asia Mica. Roma ramasese inca un oras pagin, in care templele, monumentele, senatul roman, aristocratia aminteau si pastrau vechea religie pagina. Constantin s-a hotarit sa paraseasca Roma pagina, spre marea nemultumire a episcopilor Romei, si sa intemeieze un nou oras ca resedinta imperiala. Acesta a fost Bizantul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol = orasul lui Constantin, inceput in 324 si inaugurat la 11 mai 330. Constantin a facut din Bizant capitala unui Imperiu crestin, care trebuia sa arate aceasta prin bisericile, monumentele si atmosfera sa. Mutarea capitalei la Constantinopol a avut consecinte importante in istoria Impeiului roman si a Bisericii. Prin aceasta mutare s-au pus temeliile Imperiului roman de Rasarit care a durat pina la 29 mai 1453, cind Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451-1481).

In Constantinopol, numit <<Roma cea noua>>, se ridica un oras cu mare viitor politic si bisericesc. Episcopii de Constantinopol devin egali in rang de cinste cu episcopii Romei, prin canonul al 3-lea al Sinodului al II-lea ecumenic de la Constantinopol, din 381, si canonul 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon din 451. Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 constituie unul din meritele deosebite ale imparatului Constantin. Vazind tulburarea crescinda provocata de erezia lui Arie din Alexandria, Constantin s-a decis sa convoace pe episcopii Imperiului intr-un sinod general sau ecumenic spre a defini impreuna adevarurile de credinta si a asigura unitatea crestinismului. Ca om de stat experimentat, Constantin si-a dat seama ca unitatea crestinismului si pacea si linistea Bisericii constituie elementul de viata si de rezistenta al Impeiului roman universal. In locul pluralitatii zeilor pagini, era de preferat existenta unei singure credinte in Imperiu, cea crestina, caci ea asigura si unitatea lui politica. Este interesant de constatat ca Constantin insusi, desi nu primise inca botezul, a deschis Sinodul I ecumenic printr-o cuvintare adresata episcopilor, asigurindu-i ca el se considera <<impreuna slujitor cu ei>> = (Eusebiu, Viata fericitului imparat Constantin, III, 13). Cu alt prilej, dupa marturia lui Eusebiu, el a spus ca se considra episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afara (ale Bisericii) - ' (Eusebiu, ibidem, IV, 24). Este adevarat ca politica religioasa inaugurata de Constantin cel Mare a avut si unele urmari defavorabile. Biserica a avut in persoana imparatului un ocrotitor, dar, in acelasi timp, si un stapin. Imparatii s-au amestecat in chestiunile religioase, impunindu-si vointa. Unii au sustinut arianismul, monofizismul, monotelismul, au persecutat pe ierarhii ortodocsi, au inlaturat din scaune, exilindu-i, ierarhi merituosi. Desigur, ca om de stat, Constantin a facut si unele greseli, pe care istoria nu i le trece cu vederea. In unele din actele sale de suveran, el a pedepsit singeros pentru motive de infidelitate politica si acte de tradare de stat. Astfel, fiul sau, Crispus, mostenitorul de drept al tronului imperial, pe care Constantin si-l asociase la domnie in 317, cu titlul de <<Cezar>>, fiind implicat intr-un complot de stat, a fost ucis in 325; la putin timp, sotia sa cea de a doua, Fausta, a fost ucisa in baia sa la Roma. In materie de politica bisericeasca, dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325 s-a lasat influentat de curtezani lingusitori si de arieni, ceea ce a provocat confuzie in sufletele credinciosilor. Cu toate aceste scaderi, este in general admis ca Constantin cel Mare a fost bine intentionat in actele sale si el a facut crestinismului, ca primul imparat crestin, cel mai mare serviciu dintre imparatii romani, asigurindu-i libertatea prin edictul de la Milan din 313. Convertirea sa la crestinism a dat un nou curs istoriei universale, prin incercarea sa de a armoniza interesele superioare ale Imperiului roman cu interesele Bisericii. Imbolnavindu-se grav, Constantin a fost botezat in vila sa de la Ancyrona, la marginea Nicomidiei, de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia si alti clerici, cu citeva zile

inainte de Rusalii, in luna mai 337. El a murit curind dupa aceea, la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor si a fost ingropat cu mare fast in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa. Pentru meritele sale deosebite si mai ales pentru marile servicii aduse crestinismului, dupa lunga perioada de persecutii, Biserica l-a cinstit in chip deosebit, trecindu-l in rindul Sfintilor si numindu-l Cel intocmai cu Apostolii. Politica lui religioasa, in general, a fost urmata de fiii si succesorii lui, cu exceptia imparatului Iulian Apostatul (361-363), nepotul sau, care a reintrodus pentru scurt timp paginismul in situatia lui de religie favorizata in Imperiul roman, persecutind crestinsmul. Spre sfirsitul secolui al IV-lea, sub imparatul Teodosie cel Mare (379-395), crestinismul a ajuns din religie tolerata religio licita, religie de stat, iar Ortodoxia devine confesiunea oficiala a Imperiului. Din timpul lui Teodosie cel Mare, Imperiul roman devine imperiu crestin.

Donatio Constantini (Dania lui Constantin cel Mare)


Timp de peste 600 ani (intre secolele 9-15) Papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania mparatului Constantin cel Mare) spre a-si justifica pretentia de rol conducator in lumea crestina. Constantin cel Mare a fost primul mparat roman care s-a convertit la crestinism. Drept recunostinta pentru faptul ca papa Silvestru l-ar fi vindecat de lepra, ar fi acordat printr-un document scris in anul 315 dreptul de domnie a papei Silvestru (si a viitorilor papi) asupra Romei, Italiei si provinciilor romane din estul bazinului mediteranean. Dania ar fi recunoscut totodata si primatul spiritual al Sfntului Scaun asupra tuturor bisericilor lumii. Donatio Constantini (cuprinzand cca 3.000 cuvinte) a fost mentionat nsa pentru prima data in secolul 9, constituind o arma redutabila in cadrul aprinselor dispute pentru ntietate dintre biserica de Vest (Roma) si cea Est (Constantinopol). Controversa a culminat cu Marea Schisma din anul 1054, dupa care cele doua mari biserici (catolica si ortodoxa) s-au despartit. Multi papi s-au bazat pe acel act, a carei autenticitate nu a fost pusa la indoiala timp de peste 600 ani. Nikolaus von Kues (1401-1464), o somitate istorica a vremii, a observat pentru prima data ca actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodata in lucrarile istorice ale episcopului Eusebius, contemporanul si biograful mparatului Constantin cel Mare. Cercetarile ulterioare au confirmat faptul ca Donatio Constantini este un fals istoric, intocmit probabil in jurul anului 760 spre a sustine primatul papal.