SFÂNTUL CONSTANTIN CEL MARE ȘI EUROPA DE AZI

Constantin I, împăratul Romei, a rămas cunoscut în istorie cu supranumele „cel Mare”.

Nici un alt conducător nu a fost mai vrednic de acest cognomen decât Constantin.
Vizionarismul şi perspicacitatea caracterului său l-au condus spre luarea a două decizii foarte
importante care vor schimba cursul istoriei Imperiului Roman de până atunci. Prima decizie a
fost adoptarea creştinismului drept religie recunoscută de Statul Bizantin, iar cea de-a doua,
mutarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol, în oraşul nou construit pe locul
anticului oraş Bizanţ.
Marele Constantin s-a născut în jurul anului 274 d.H. Tatăl său, Constanţiu Chlorós sau
Chlomós era un cunoscut conducător militar și se trăgea dintr-o familie aristocratică din
provincia Iliria. Mama sa se numea Elena. Fiind creştină, ei îi datorează Constantin primii paşi
în cunoaşterea credinţei. El fusese, pe la 17 ani, martor ocular, la curtea împăratului
Dioclețian, din Nicomidia, la inceputul persecuțiilor împotriva creștinilor. A vazut cum erau
incendiate si distruse bisericile si a asistat neputincios la maltratarea si uciderea crestinilor. Cu
aceste imagini pastrate in suflet, va fugi in 305 la tatal său, Constantius Chlorus. În anul 305,
după ce Diocleţian şi Maximian au părăsit tronul Imperiului Roman, au fost proclamaţi auguşti
Galeriu, în Răsărit şi tatăl lui Constantin, Constanţiu, în Vest. Între timp, Constanţiu se
despărţise de Elena şi se căsătorise cu fiica lui Maximian, Theodora. În 306, Constanţiu moare
în Britannia, iar în locul lui este ales august Constantin. După victoria lui Constantin şi Galeriu
împotriva lui Maximian şi a fiului acestuia, Maxenţiu, în 312, cei doi devin împăraţi. Ei pun
capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, semnând la Mediolanum tratatul de toleranţă
religioasă. În 324, după bătălia de la Hrisoúpolis, Liciniu este înfrânt de Constantin şi ucis, iar
Constantin rămâne singurul împărat al Imperiului Bizantin.
Constantin ajută creştinismul ori de câte ori are ocazia, nu numai prin încetarea
persecuţiilor împotriva creştinilor, dar şi prin acordarea aceloraşi drepturi precum religiilor
idolatre. A acordat daruri şi privilegii clerului creştin, precum scutirea de impozite, a ridicat
biserici şi mănăstiri, fără a prejudicia în mod manifest păgânii. Mulţi istorici consideră că
împăratul Constantin a ajutat creştinismul deoarece a considerat că astfel va câştiga credit
politic. În acelaşi timp, aceştia susţin că triumful creştinismului era evident deja în Răsărit, cu
mult înaintea instalării lui Constantin ca unic împărat al Imperiului.
Deşi Constantin a protejat religia creştină, el însuşi s-a botezat doar cu puţin înainte de
sfârşitul vieţii. Din raţiuni politice şi pentru păstrarea păcii sociale şi a armoniei în relaţiile
dintre creştini şi păgâni, a păstrat în mod formal titlul păgân de Pontifex Maximus pe toată
durata vieţii. După istoricul Eusebiu de Cezareea, întoarcerea Marelui Constantin către
creştinism „începe” odată cu viziunea pe care a avut-o înainte de bătălia cu Maxenţiu, când i s-
a arătat pe cer senul Sfintei Cruci, precum şi cu rugăciunea sa adresată Dumnezeului
creştinilor. Inca de la inceputul domniei, el i-a protejat pe crestini, dar anul 312 i-a marcat
existenta prin aparitia semnului crucii pe cer. Si da, l-a biruit pe Maxentiu prin puterea crucii.
De acum in colo crucea va fi călăuza lui. Sub acest semn a unificat Europa. Azi Europa refuza
crucea, o calca in picioare sub presiunea corectitudinii politice. El a impus prin edictul de la
Mediolanum (azi Milano) libertatea religioasa, azi conducatorii politici europeni si autohtoni o
batjocoresc, desființând-o, desi au jurat pe Biblie sau pe Constitutie ca o vor respecta,
devenind astfel sperjuri.
Vreau sa va descriu faptul ca lumea lui Constantin nu era cu mult diferita de a
noastra. Veneau dupa o prigoana, noi venim dupa o prigoana. Elitele acelei societati
erau pagane, erau universitati, dar profesorii erau inchinatori la idoli. Marii filozofi ai
timpului se inchinau idolilor, jertfeau idolilor. Cum si la noi acum, majoritatea
oamenilor de stiinta se inchina naturii, hazardului, iar pe oameni ii indeamna [sa
creada ca] Dumnezeu nu exista, Dumnezeu e o iluzie, o pacaleala, puteti sa faceti ce vreti,
nimeni nu va trage la raspundere. Ei slujesc in alte temple si indeamna poporul la
pacat. Fara remuscari, un total libertinaj, pe care din pacate il vedem in randul
tinerilor.

Constantin cel Mare a zidit biserici impunatoare in Europa; azi Europa demoleaza
monumente inestimabile de spritualitate si cultură, le transformă în restaurante și săli de
concerte; Constantin a legiferat pentru protectia si educatia copiilor, a interzis uciderea
pruncilor; azi Europa legalizează uciderea pruncilor, impune copiilor inocenti (0-4; 4-6 ani)
legea educației sexuale spre mutilarea sufletelor curate, cu țintă precisa pentru
dezincriminarea pedofiliei.
In sfarsit, Imparatul Constatin cel Mare a avut un exceptional simț al sacrului si l-a impus
si Europei sale, azi Europa se desacralizează prin impunerea noilor cezari, progresisti si
neomarxisti; Constantin a construit o Europa pe principii biblice si evanghelice, azi ne sunt
impuse principiile dictaturii minorităților si ale corectitudinii politice; Constantin a construit o
Europa teo-centrică și hristo-centrică, azi dez-dumnezeirea si desacralizarea Europei este noul
lor dumnezeu: Fără Dumnezeu si fără Hristos! (si mai ales, daca se poate, fara Hristos
euharistic! fara Hristos cel Inviat, adica fara Pasti!).