RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIV-CONTRAVENŢIONALĂ

 Răspunderea administrativ – contraventionala

 Definirea contravenţiei
 Subiectele răspunderii contravenţionale
 Sancţiuni contravenţionale.
 Cauze care înlătură răspunderea administrativ – contravenţională
 Procedura contravenţională
 Căile de atac
 Executarea sancţiunilor contravenţionale

Natura juridică a răspunderii contravenţionale

Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative.
Noţiunea de contravenţie şi trăsăturile caracteristice
Noţiunea de contravenţie este definită de art.1 din O.G. nr.2/2001 care, după
ce precizează că scopul legii contravenţionale este acela de a apăra valorile sociale
care nu sunt ocrotite de legea penală, defineşte contravenţia ca fiind fapta săvârşită
cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a
Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Din definiţia dată la art.1 din O.G. nr.2/2001 rezultă şi trăsăturile
caracteristice ale contravenţiei:
- este o faptă săvârşită cu vinovăţie, ceea ce duce la concluzia că răspunderea
contravenţională nu este o răspundere obiectivă, ci o formă a răspunderii
subiective, bazată pe culpă;
- fapta săvârşită aduce atingere valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin
legea penală, contravenţia având un pericol social propriu, fără legătură cu
infracţiunea sau altă faptă antisocială. Pericolul social reprezintă acea trăsătură
esenţială a unei fapte antisociale, ce indică măsura în care fapta contravenţională

1
aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate printr-un act normativ care
prevede necesitatea aplicării unei sancţiuni contravenţionale.
- pentru a fi contravenţie, fapta săvârşită cu vinovăţie trebuie să fie stabilită
şi sancţionată ca a atare prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după
caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al
sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General
al Municipiului Bucureşti.
Din cea de-a treia trăsătură caracteristică rezultă principiul legalităţii
incriminării sau, folosind un barbarism neacceptat de Dicţionarul explicativ al
limbii române, principiul legalităţii contravenţionalizării.

Aspecte de drept material ale răspunderii contravenţionale

Elementele constitutive ale contravenţiei

Elementele constitutive ale contravenţiei sunt: obiectul, subiectul, latura
obiectivă şi latura subiectivă. Astfel, pentru a ne afla în faţa unei contravenţii, este
necesar ca cele patru elemente să fie întrunite cumulativ.
Obiectul contravenţiei este format din valorile sociale apărate de normele
administrative de drept cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol prin
fapta care a fost săvârşită.
Subiectul contravenţiei îl reprezintă autorul faptei şi acesta poate fi o
persoană fizică sau o persoană juridică.
Latura obiectivă constă în acţiunea sau inacţiunea cu urmări periculoase din
punct de vedere social sau care reprezintă o ameninţare pentru anumite valori
sociale, prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţii.

2
Latura obiectivă constă, totodată, şi în urmarea produsă, care poate fi o stare de
pericol sau un rezultat păgubitor.
Latura subiectivă reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de
contravenţia pe care a comis-o şi faţă de urmările acesteia.
Elementul determinant al laturii subiective îl constituie vinovăţia, care constă
în atitudinea volitivă a făptuitorului în raport cu contravenţia săvârşită şi urmările
acesteia.
Astfel, vinovăţia contravenientului se poate manifesta sub forma intenţiei sau
a culpei, în raport cu care se va realiza individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională

Potrivit art.11 alin.(1), caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în
cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului
fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi
infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită.
De asemenea, potrivit art.11 alin.(2), minorul sub 14 ani nu răspunde
contravenţional.
Potrivit art.11 alin.(5), cauzele care înlătură caracterul contravenţional al
faptei se constată numai de instanţa de judecată.
Infirmitatea reprezintă o cauză care înlătură răspunderea contravenţională,
necunoscută în dreptul penal. În materie contravenţională, infirmitatea va fi o cauză
de înlăturare a caracterului contravenţional numai dacă infirmitatea are legătură cu
contravenţia săvârşită.

Sancţiunile contravenţionale
Sancţiunile contravenţionale sunt reglementate în mod unitar în norma cadru,
O.G. nr.2/2001, dar le găsim şi în actele normative speciale care stabilesc şi
sancţionează anumite contravenţii.
Potrivit art.5 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, sancţiunile contravenţionale sunt
sancţiuni principale şi sancţiunii complementare.

3
 Astfel, sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul, amenda
contravenţională şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei
de exercitare a unei activităţi;
- închiderea unităţii;
-blocarea contului bancar;
- suspendarea activităţii agentului economic;
- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru
activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
De asemenea, prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau
complementare.
Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune
contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.
Individualizarea sancţiunii principale trebuie realizată proporţional cu gradul
de pericol social al faptei săvârşite, iar sancţiunile complementare trebuie aplicate
în raport cu natura şi cu gravitatea faptei.

Aspecte procedurale ale răspunderii contravenţionale

Organul constatator
Săvârşirea contravenţiei se constată de către persoanele anume prevăzute în
actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, care sunt denumite în
mod generic de lege agenţi constatatori.

Constatarea contravenţiei
Săvârşirea unei contravenţii se constată prin încheierea unui proces-verbal de
constatare, de către un agent constatator, prevăzut în actul normativ care stabileşte
şi sancţionează contravenţia.
4
 Potrivit art.16 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a
contravenţiei trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul
constatator;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal,
ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului;
- descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care
a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează
contravenţia;
- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulaţie;
- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul
amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Căile de atac
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de
stabilire a sancţiunii a fost păstrată de legislaţia actuală drept cale de atac ce fusese
prevăzută şi de legea anterioară.
Astfel, potrivit art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-
verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face
plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Recursul este, potrivit art.34 alin.(2), calea de atac împotriva hotărârii prin
care judecătoria a soluţionat plângerea.

Executarea sancţiunilor contravenţionale

5
 Potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul
prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a
soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Astfel, avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este
prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul
constatator, iar în celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin
comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia
corespunzătoare.
În situaţia în care avertismentul a fost aplicat de instanţă prin înlocuirea
amenzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin
încunoştinţare scrisă.
Amenda contravenţională se pune în executare:
- de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se
exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în
termenul prevăzut de lege;
- de către instanţa de judecată în celelalte cazuri.
Pentru sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi
în folosul comunităţii, reglementări se regăsesc în O.G. nr.55/2002 privind
regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi
închisorii contravenţionale.
Executarea despăgubirilor stabilite de către organul competent pe bază de
tarif se va realiza potrivit regulilor generale de drept comun referitoare la
executarea silită a creanţelor.

Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale

Potrivit art.128 din Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea
silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care a luat naştere acest drept, termen care se aplică şi
creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.