CURS VIII.

AFECTIVITATEA (PROCESELE AFECTIVE)

VIII.1 Definirea şi caracterizarea afectivităţii.

Omul nu se raportează indiferent la realitate, dimpotrivă obiectele, fenomenele sau

evenimentele care acţionează asupra lui au un ecou în conştiinţa sa, trezesc la viaţă anumite
trebuinţe care corespund sau nu nevoilor şi aspiraţiilor sale. Realitatea cu care se confruntă omul
îl face pe acesta să se raporteze diferit faţă de ea, să simtă plăcere sau neplăcere, mulţumire sau
insatisfacţie, bucurie sau tristeţe. Unul şi acelaşi obiect poate produce stări afective diferite la
mai multe persoane sau chiar la aceeaşi persoană. Astfel, nu obiectul este important ci relaţia
dintre obiect şi individ, deoarece numai într-o astfel de relaţie obiectul capătă anumite
semnificaţii în funcţie de gradul satisfacerii trebuinţelor.

Afectivitatea – este un proces psihic care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect sub
formă de trăiri atitudinale.

VIII. 2 Proprietăţile afectivităţii

Principalele proprietăţi ale proceselor afective sunt:

Polaritatea proceselor afective – constă în tendinţa lor de a se situa în jurul polului

pozitiv sau negativ, în funcţie de satisfacerea sau contrazicerea trebuinţelor şi intereselor
noastre. Vorbim astfel de stări afective plăcute sau neplăcute. Polaritatea conduce la
cuplarea emoţiilor în bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, iubire-ură.
Intensitatea – reprezintă forţa trăirii afective. Spre exemplu unii oamenii sunt
impresionaţi de evenimente care nu au nici o importanţă, în vreme ce alţii sunt „reci”
chiar în faţa unor evenimente dramatice.
Durata – se referă la durata în timp a proceselor afective, chiar dacă obiectul lor nu mai
este prezent. De exemplu dragostea se păstrează şi în lipsa persoanei iubite, frica şi
groaza în faţa unui accident persistă şi după ce pericolul a trecut.
 Mobilitatea – se manifestă prin transformării rapide în interiorul aceleiaşi trăiri sau prin
trecerea de la o stare afectivă la alta. Pentru primul caz de exemplu o persoană la început
ni se poate părea drăguţă, pentru ca ulterior să ni se pară extraordinară. Pentru ce-a de-a
doua situaţie de exemplu se poate trece foarte uşor de la dragoste la ură sau invers.
Expresivitatea – reprezintă capacitatea trăirilor afective de a se exterioriza prin
intermediul unor manifestări numite expresii emoţionale. Iată câteva exemple de expresii
emoţionale:
 Mimica – expresia ochilor, mişcarea buzelor a sprâncenelor – prin ele se poate
exprima bucuria, tristeţea, încurajarea, indignarea.
 Pantomimica – reacţiile corpului ;
 Modificări de natură vegetativă – amplificarea sau diminuarea ritmului
respiraţiei, vasoconstricţia (scăderea irigaţiei de sânge în zona respectivă, iar la
nivelul pielii se traduce prin paloare), vasodilataţia (creşterea irigaţiei de sânge în
zona respectivă, iar la nivelul pielii se traduce prin roşirea pielii). Toate acestea
sunt însoţite de paloare, înroşirea feţei, lacrimi, tremurături, senzaţia de „gol în
stomac”, transpiraţie;
 Schimbarea vocii – se schimbă intensitatea, ritmul vorbirii, intonaţia, timbrul
vocii;

VIII.3 Roluri şi funcţii ale afectivităţii

La fel ca şi în cazul celorlalte procese psihice şi afectivitatea are roluri şi funcţii bine
delimitate. Dintre aceste cele mai importante sunt:

- Afectivitatea comunică în exterior trăirile unei persoane – de exemplu un profesor îşi

poate da seama dacă elevii au înţeles sau nu ce li s-a explicat;
- Afectivitatea influenţează conduita altora în vederea săvârşirii unor fapte – de exemplu
copilul plânge uneori pentru a obţine anumite lucruri;
- Are rol de contagiune – trezeşte reacţii similare şi la alte persoane;
- Afectivitatea înlesneşte adaptarea – la o înmormântare plângem, la petrecere suntem
veseli chiar dacă nu avem chef;
 - Are rol de accentuare sau de diminuare a stării afective – plângând ne putem descărca,
elibera sau dimpotrivă ne putem încărca afectiv;

VIII.4 Clasificarea proceselor afective

Asemănător cu motivaţia, afectivitatea este un concept mai cuprinzător, alcătuit din mai
multe stări şi trăiri afective. Cele mai importante categorii de procese afective sunt: procesele
afective primare, secundare şi complexe.

1) Procese afective primare – au un caracter spontan şi sunt slab organizate. Se situează mai
aproape de instinct şi tind să scape controlului conştient (mania). În categoria includem:
 Tonul afectiv al proceselor cognitive – care se referă la reacţiile emoţionale ce
însoţesc şi colorează afectiv orice act de cunoaştere: o senzaţie, o amintire, o
cunoaştere trezesc în noi stări afective de care noi nici nu ne dăm seama (un miros,
sau o melodie generează stări afective de plăcere sau neplăcere).
 Trăirile afective de provenienţă organică – sunt cauzate de proasta sau buna
funcţionare a organelor interne; ele sunt datorate mai ales „ciocnirilor” dintre
organele interne în stările de boală (de exemplu în cardiopatii apar stării de alarmă
afectivă, în bolile gastro-intestinale apar stări de mohoreală, în hepatită predomină
euforia, pt ca în bolile pulmonare să fie mult mai frecvente stările de iritare);
 Afectele – sunt procese afective simple primitive de scurtă durată cu apariţie bruscă şi
desfăşurare imperioasă. În această categorie includem: râsul, mânia, groaza, spaima,
accesele de plâns zgomotos;
2) Procese afective complexe – beneficiează de un grad mai mare de conştientizare şi
intelectualizare. În această categorie sunt incluse următoarele:
 Emoţiile curente – sunt forme afective de scurtă durată provocate de însuşirile
obiectelor. Printre acestea enumerăm: tristeţea, bucuria, simpatia, antipatia, plăcerea,
dezgustul;
 Emoţiile superioare – sunt legate de activitatea pe care o desfăşoară individul. Ele se
regăsesc în activităţile intelectuale, în reflectarea frumosului din realitate sau în
realizarea comportamentului moral;
 Dispoziţiile afective – sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durabilitate relativă.
Comparativ cu emoţiile care au o orientare precisă, ele sunt mai vagi. Aceasta nu
 înseamnă că ele nu au o cauză sau mai multe, însă individul, cel puţin momentan nu-
şi dă seama de existenţa acesteia. De multe ori putem fi bine sau proşti dispuşi fără să
ne dăm seama de ce anume, deşi există cu siguranţă o cauză sau chiar mai multe
pentru situaţia respectivă. Dacă dispoziţiile se repetă ele se pot transorma în trăaături
de caracter. Firile închise, taciturne, anxioase, mohorâte, blazate, ca şi cele bine
dispuse, vesele, deschise se formează tocmai prin prelungirea lor în timp, în
personalitatea individului.
3) Procese afective superioare – se caracterizează printr-o mare restructurare şi raportare
valorică, situată nu la nivel de obiect (ca cele primare), de activitate (ca cele complexe),
ci la nivel de personalitate. Aici sunt incluse:
Sentimentele – sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific
umane. Alături de cunoscutele sentimente de dragoste, ură, gelozie, invidie,
îndoială, întâlnim şi sentimente:
- Intelectuale – curiozitatea, îndoiala, mirarea, dragostea de adevăr;
- Estetice – admiraţia, extazul – apărute în urma reflectării frumosului din
viaţă, natură, societate;
- Morale – patriotismul, datoria – ce reflectă atitudinea faţă de bine sau rău,
faţă de conduitele personale sau ale semenilor;
- Sentimentele eu-lui – sentimente de inferioritate sau de superioritate;
- Sentimentele sociale şi psihosociale – vanitatea, demnitatea;
Pasiunile – sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate şi
generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate. Dacă emoţia este
simplă pasageră, dezorganizată, pasiunea este durabilă, complexă, organizată.
Psihologia împarte pasiunile în două mari categorii: pasiuni lucide (cu orientare
socială pentru adevăr, dreptate, progres, pictură, muzică) sau oarbe (gelozia
morbidă, avariţia, fanatismul, jocurile de noroc).

VIII. 5 Rolul proceselor afective

În primul rând procesele afective dezorganizează conduita atunci când sunt foarte intense
sau când individul se confruntă cu situaţii noi, neobişnuite pentru care organismul nu şi-a
elaborat încă modalităţile comportamentale adecvate. Stările de groază, furie, ură sau depresie îl
fac pe individ agresiv sau neputincios, devenind astfel o piedică în calea realizării eficiente a
activităţii. Funcţia esenţială a acestor procese este de a pune organismul în acord cu situaţia, de a
regla conduita din punct de vedere energetic şi direcţional. Ele au un rol important şi în
susţinerea energetică a activităţii, întrucât furnizează energia necesară finalizării ei.

LABORATOR

1. Daţi exemple de situaţii în care unul şi acelaşi obiect produce stări afective variate unor
persoane diferite sau la una şi aceeaşi persoană în momente/situaţii diferite. Încercaţi să
explicaţi de ce se întâplă aşa?
2. Puteţi descrie un afect pe care l-aţi trăit (caracteristici, cauze, consecinţe).
3. Analizaţi-vă din punct de vedere psihologic o mare bucurie pe care aţi trăit-o cândva.
4. Gândiţi-vă la o stare afectivă pe care aţi trăit-o cândva. Arătaţi efectele ei organizatorice
sau dezorganizatoare asupra propriei conduite.
5. Imaginaţi-vă cât mai multe situaţii în care să intervină diverse stări afective una dintre
următoarele stări afective (mânie, spaimă, frică, furie, curiozitate, tristeţe, bucurie).
Încercaţi să arătaţi şi să descrieţi cum v-aţi comporta voi dacă aţi trece prin asemenea
situaţii.