LP 12

Dozarea calciului seric

Calciul este elementul mineral care se află în cea mai mare cantitate în organism, el reprezentând
peste 1,5-2% din greutatea acestuia; 9% din el se concentrează în oase şi dinţi; o mică parte există în
colagen, mucoproteine şi mucopolizaharide. Calciul circulant (1%) este legat de proteinele transportoare
capabile să asigure îndeplinirea rolului acestui element la orice nivel prin cedarea lui substratului în
deficit.
Valori normale: adulţi: 9-11 mg/dl ser
copii: 10-12mg/dl ser
Semnificaţie diagnostică:
a) Hipercalcemiile sunt rare şi pot apare în:
 hiperparatiroidism primar sau secundar unei afectări renale;
 hipervitaminoză D;
 mielom multiplu al oaselor (maladia Kahler);
 în orice proces osteolitic activ de origine tumorală sau infecţioasă;
 hipertiroidie;
 aport exogen excesiv (sindrom lapte-alcaline);
 deshidratări însoţite de hemoconcentraţie.
b) Hipocalcemiile apar în:
 deficit de calciu în raţia alimentară;
 sindrom de malabsorbţie pentru calciu, fosfor, vitamina D;
 dezechilibru P/Ca;
 hipoparatiroidism postoperator;
 avitaminoză D, lipsă de răspuns la vitamina D;
 pancreatită acută –urgenţă medicală gravă, datorită sechestrării ionilor de calciu în ţesutul
distrus
şi în lichidul cefalorahidian;
 rahitism grav; tetanie;
 graviditate şi lactaţie;
 diaree;
 hipomagneziemie ce determină scăderea secreţiei şi acţiunii parathormonului.
 Este o consecinţă a hipoa;buminuriei – fracţiunea legată de proteine scade, independent de
fracţiunea ionizată ce rămâne normală.
Hipocalcemia (cu diminuarea calciului ionizabil din ser) induce creşterea
excitabilităţii
neuromusculare asociate cu tetania. Hipocalcemia poate produce:
- la tineri – rahitism;
- la adulţi – osteomalacie;
- la femei în cursul gravidităţii şi lactaţiei – accidente nervoase (tetanie).

Dozarea magneziului seric

Magneziul este un element care, deşi se găseşte în proporţie mică în organismul uman (0,05% din
greutatea totală a corpului) are o mare importanţă din punct de vedere structural şi funcţional.
Aproximativ 70% din cantitatea totală de magneziu din organism se află în compoziţia oaselor, împreună
cu calciul şi fosforul.
Valori normale: adulţi: 1 - 5mg/dl ser;
copi sub 10 ani: 1,6 - 2,4mg/dl ser
Semnificaţie diagnostică
A Valori crescute (hipermagnezemii) apar în
 hipertiroidii;
  insuficienţe renale severe;
 stări uremice; anurii;
 afectarea filtrării glomerulare;
 ciroze grave; ictere prin retenţie;
 stări de deshidratare; acidoză; comă diabetică.
B. Valori scăzute (hipomagnezemii) apar în paralel cu hipocalcemiile în
 tetanii; rahitism; pierdere renală de Mg;
 malabsorbţie, diaree, vomismente;
 nefroză lipoidică;
 hipoparatiroidism; intoxicaţii, mixedem;
 depresii; unele sindroame epileptice.

Dozarea fosforului anorganic

După calciu, fosforul este cel mai abundent mineral din organism – el reprezentând aproximativ
1% din greutatea corpului din care 85% intră în constituţia scheletului, 6% în muşchi, 9 în nervi şi sânge.
Concentraţia plasmatică a fosforului suferă variaţii circadiene în funcţie de ritmul în care este secretat
hormonul paratiroidian. Aportul zilnic necesar de fosfor este de 800-900mg.

Calcul: EP/ES X 5 = mg fosfor/ dl ser

Valori de referinţă: adulţi 3-4,5mg/dl ser
copii 4-6mg/dl ser
Variaţii fiziologice:
 funcţie de vârstă - fosfatemia este crescută în primele zile de viaţă (4,2-9,5mg/dl ser;
- la copii valoarea este mai crescută atâta timp cât organismul este în creştere. La încheierea
procesului de osificare a scheletului, valorile scad până la cele ale adulţilor.
 funcţie de sex – la femei, fosfatemia este mai scăzută în timpul sarcinii şi valorile ei cresc la
menopauză.
 funcţie de dietă: după mesele bogate în glucide, fosfatemia scade deoarece glucoza trebuie
fosforilată la glucozo-6-fosfat, pentru care membrana celulară este impermeabilă reţinând-o în
celulă până la restabilirea pragului normal al glicemiei.

Semnificaţie diagnostică:
Determinarea fosforului se face în ser sau urină, iar diagnosticul de laborator completează
diagnosticul clinic în tulburările endocrine, hepatice, pancreatice şi renale.
a) Hiperfosfatemiile (valori crescute) apar în:
 hipoparatiroidism;
 tetanii datorate insuficienţei paratiroidiene (însoţite de hipocalcemii);
 afecţiuni ale oaselor;
 acromegalie şi gigantism;
 tubulopatii renale;
 hipervitaminoza D3;
 insuficienţe renale acute şi cronice;
 distrucţie tisulară (leucemie, limfom, hepatită fulminantă);
 comă diabetică.
b) Hipofosfatemii (valori scăzute) apar în:
 hiperparatiroidism;
 rahitism asociat cu hipocalcemii;
 deficit de vitamină D;
 osteomalacie (demineralizarea scheletului);
  afecţiuni gastrointestinale cu absorbţie scăzută de calciu, fosfor şî vitamina D;
 utilizarea excesivă a antiacidelor pentru ulcer (hidroxizi de aluminiu şi magneziu);
 afecţiuni renale cu tulburarea reabsorbţiei fosforului (sindrom Fanconi);
 în orice insuficienţă sau întârziere în creştere, oricare ar fi natura ei (endocrină sau nu).

Dozarea fierului seric (sideremie)

Fierul este un oligoelement esenţial, prezent în toate celulele. Organismul adultului conţine 4-5g
fier, din care aproximativ 3g intră în constituţia hemoglobinei din eritrocite. În cantităţi mai mici intră în
structura mioglobinei din muşchi şi a unor enzime şi coenzime implicate în procese de oxidoreducere
catalaza, citocromii, peroxidazele.
Un procent de 25-30% din fierul total din organism reprezintă “forma de rezervă” depozitată în
ficat, splină şi măduva osoasă. Formele de rezervă sunt proteinele cu fier: feritina (solubilă în apă) şi
siderofilina (insolubilă). Transportul fierului în organsim este asigurat tot de o proteină numită
transferina care leagă doi atomi de fier pe moleculă de proteină.
Calcul : EP/ES x 100 = μgFe/dl ser
Valori de referinţă: femei: 80-120 μgFe/dl ser
bărbaţi: 90-140 μgFe/dl ser
Variaţii fiziologice:
 Sideremia este mai mare la nou-născut (120-240 μgFe/dl ser).
 Pot apare variaţii diurne cu valori mai mari dimineaţa.
 Necesarul de fier este mai mare în perioada de creştere, sarcină, lactaţie – deoarece creşte
sinteza hemoglobinei.
Semnificaţie diagnostică:
1. Hipersideremii pot apare în:
 ingestie excesivă de fier (afectarea reglării absorbţiei fierului (hemocromatoză, hemosideroză);
 eliberarea crescută a fierului din depozite (necroze hepatice, hepatite acute virale sau toxice, ictere
hemolitice);
 distrugerea accentuată a hematiilor – anemii hemolitice;
 formarea ineficientă a eritrocitelor – anemie pernicioasă, anemie aplastică, afectarea măduvei
hematopoetice;
 intoxicaţii însoţite de diminuarea utilizării fierului;
 blocarea sintezei hemului – intoxicaţie cu plumb, avitaminoză B6

2. Hiposideremii apar în :
 aport deficitar de fier – anemie feriprivă, malabsorbţie;
 pierderi masive de fier – sângerări acute sau cronice, în ultimul trimestru de sarcină când
organismul pierde fier, acesta fiind transferat la fetus’
 afectarea eliberării fierului din sistemul reticuloendotelial – infecţii acute şi cronice, neoplazii,
poliartirtă reumatoidă.
 avitaminoze;
 tumori maligne.

Dozarea sodiului seric

Sodiul sau natriul este unul dintre cele mai importante elemente din organismul uman
(90mg/3190mEq/l), el predominând în spaţiul extracelular din ţesuturi (aici, concentraţia lui este de 10 ori
mai mare decât în spaţiul intracelular) şi în unele fluide: suc gastric, suc pancreatic, secreţie biliară, suc
intestinal, LCR.
Scopurile dozării sodiului seric (natremiei):
1. investigarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic;
2. evaluarea funcţiei renale şi urmărirea evoluţiei pacienţilor cu insuficienţă renală acută sau cronică;
 3. evaluarea pacienţilor cu boli metabolice: diabet insispid, diabet renal.
4. evaluarea pacienţilor cu manifestări urinare, hipertensiune arterială, edeme, insuficienţă cardiacă, ciroză
hepatică, hipotiroidism.

Valori de referinţă: 137-147mEq/l

!!Concentraţia sodiului plasmatic este aceeaşi cu cea din lichidul interstiţial.
 Semnificaţie diagnostică:
1. Valori crescute (hipernatremii): eliminări reduse de sodiu, hidratare ineficientă, deshidratări
masive la nivelul tractului digestiv, vomismente, diaree), al rinichiului (diabet insipid) sau tegumentului
(transpiraţii abundente).
Consumul exagerat de sodiu determină creşterea tensiunii arteriale şi eliminarea excesivă a
potasiului seric pe cale renală, însoţită şi de retenţii mari de apă la nivelul feţei şi al picioarelor (edeme).
2. Valori scăzute (hiponatremii):
Concentraţia sodiului în organism scade prin: aport redus de sare (regim hiposodat), pătrunderea
sodiului din spaţiului extracelular în celule, deficit de potasiu, pierderi mari de sodiu din organism, aport
crescut de apă lipsită de electroliţi.

Dozarea potasiului seric

Potasiul este un element mineral foarte important pentru organism care există în concentraţii mari
mai ales în spaţiul intracelular (98% din cantitatea totală de potasiu din organism), iar în cantităţi mici
există în lichidul interstiţial şi în plasmă.
Semnificaţie diagnostică:
1. Valori scăzute (hipokaliemii) apar în:
 malnutriţie severă, diaree prelungită, stări de vomă,
 dezechilibre Na/K ca în afecţiunile renale (insuficienţă renală, glomerulonefrite, pielonefrite);
 administrare excesivă a diureticelor;
 tratemente prelungite cu cortizon şi aldosteron.
¡!! In aceste situaţii, Na este reţinut în organism şi se modifică echilibrul celor două elemente, ceea ce
poate conduce la numeroase dereglări funcţionale.
 Simptomele deficienţei de potasiu includ: sete, stări generale de slăbiciune, scăderea funcţiei
neuromusculare, iritabilitate, scăderea reflexelor, pareze, paralizii, uscarea pielii (la persoanele în
vârstă).
2. Valori crescute (hiperkaliemii) apar în :
 aport exogen excesiv;
 scădere marcată a eliminării renale;
 eliberarea crescută a K+ din celule.