Pedagogie

Pedagogia cuprinde încă din cele mai vechi timpuri un ansamblu de idei norme și concepții despre
educație.
Conceptul de pedagogie vine pe filieră grecească unde paidos înseamnă copil, paideia înseamnă
educație, agoge înseamnă a educa și paidagogos = îndrumător, învățător.
În zilele noastre pedagogia este cunoscută ca fiind știința educației. Cuvântul pedagogie se regăsește în
aceste vremuri aproape în toate limbile lumii. Pedagogia are ca obiect de studiu educația. Ea s-a dezvoltat ca
știință, având la bază aportul altor științe , cum ar fi:
- Filozofia;
- Psihologia;
- Sociologia;
- Biologia;
- Antropologia.
Câteva dintre caracteristicile acestei științe sunt următoarele:
- este de înclinație socio-umană;
- are caracter teoretic;
- urmărește să adapteze principiile cunoscute la vârsta și individualitatea generațiilor.
Izvoarele istoriei pedagogice sunt:
- scrise - lucrări ale diverșilor teoreticieni, documente oficiale ale învățământului (legi, planuri de învățământ)
- nescrise - elemete arheologice, elemente de folclor (proverbe, învățăminte).

Perioada antică și școala

Vechiile civilizații nu se puteau dezvolta în lipsa unor instituții ale educației. Vechiul Egipt,
Mesopotamia, India și China au fost statele unde au înflorit cele mai importante civilizații ale omenirii. În
aceste locuri au fost eleborate cunoștiințe în domenii cum ar fi matematică, astronomie, medicină, artă.
China este statul în care sunt consemnate existența unor școli, încă din mileniul III î.Hr..
În Egipt în jurul anului 1400, î.Hr., existau așa numitele “case ale vieții” care erau instituții școlare într-o formă
incipientă.
Însă dezvoltarea decisivă a pedagogiei s-a produs în lumea Greco-Romană. În acele momente,
învățământul a ieșit de sub sfera religiosului și a început să pună accentul pe o cultură științifică și rațională. În
esență, bazele pedagogiei, ca știință, s-au pus în perioada Greco-Romană.

Educația în Grecia antică

și lumea Romană

Teritoriul Greciei în perioada antică a fost o zonă extrem de dezvoltată din punct de vedere economic,
asta datorită orașelor state din acea parte a Europei. Mână în mână cu economia, s-a dezvoltat comerțul de aici
și științele exacte, așa cum este matematica.
Apare întrebarea cum pot fi educați tinerii pentru societate. Cele mai importante cetăți grecești în care
s-a dezvoltat o formă incipientă a învățământului, au fost Sparta și Atena.
În Sparta, prin educație, tinerii trebuiau să deprindă în primul rând mânuirea armelor și dezvoltarea
condiției fizice. Pe lângă acestea, ei își dezvoltau și intelectul, învățând scrisul și cititul.
În Atena, pe lângă abilitățile fizice, se pretindea și un anumit nivel intelectual, existând discuții cu
caracter politic sau moral. Tot aici au apărut gimnaziile, unde veneau să se pregătească cei care voiau să ocupe
ceva mai târziu.

1
 Primele referiri din istorie, cu privire la învățământul evoluat, apar în vremea lui Socrate (469-399) î.Hr.
El a pus accentul pe cunoașterea binelui și a individului uman. În anul 388 î.Hr., Platon, creează Akademia,
care era o școală de înaltă cultură unde se pune accentul pe educația morală. Platon este cel care se ocupă
primul de învățământul preșcolar. De la 7 ani, copilul grec mergea la școala de gramatică, între 12-16 ani,
mergea la școala de gimnastică, între 16-18 ani, învăța aritmetica și geometria, iar între 18-20 ani, exista școala
Efeb (pregătire pentru o carieră militară).
În anul 146 î.Hr., Grecia a fost cucerită de imperiul Roman, care au preluat în bună măsură, modelul
pedagogic Grecesc. În imperiu, învățământul va deveni o chestiune de stat și este instituționalizat, adică se
crează instituția numită școală.
Școala devine elementară pentru cetățenii Romani.

Educația la începutul creștinismului

Creștinismul apare în secolul I prin intermediul vieții lui Iisus Hristos. În anul 313 d.Hr., Constantin cel
Mare, împărat al imperiului roman, transformă creștinismul în religie aficială.
Din acest moment, școala capătă un caracter tot mai religios, profesorii vor venii din rândul preoților și
învățământul se va croii pe dogmele creștine bibilice.
Se renunță la educația fizică și se pune accentul pe educații moral creștine.
Unul dintre cei mai mari ideologi ai acelei perioade a fost Aureliu Augustin (354-430 î.Hr.). Din
scrierile lui, rezultă că marii filosofi greci nu mai sunt luați în calcul și că noua direcție este cea către păcatul
originar, grație și predestinare.