UNIVERSITATEA DE VEST “ VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARA

GLUCIDE , METABOLISMUL GLUCIDIC

Coordonator:
SL. Dr. Pilat Luminita

Student: Crînganu Cristina Elena

Specializare: Medicină Dentara
An: I Grupa: 2
 CUPRINS

1.) GENERALITATI GLUCIDE

2.) ROLUL GLUCIDELOR
3.) METABOLISMUL GLUCIDIC:
 ANABOLISMUL GLUCIDELOR
-DIGESTIA GLUCIDELOR
-ABSORBTIA GLUCIDELOR
-TRANSPORTUL SI DEPOZITAREA GLUCIDELOR
 CATABOLISMUL GLUCIDELOR
4.)REGLAREA METABOLISMULUI GLUCIDIC
5.)BIBLIOGRAFIE
 1.)GENERALITATI GLUCIDE

Glucidele se mai numesc și carbohidrați sau hidrați de carbon. Glucidele sunt catalogate ca
macronutrienți, alături de lipide și proteine. Carbohidrații sunt definiți ca polihidroxialdehide sau
polihidroxicetone reducătoare. De asemenea, ei mai sunt descriși ca niște substanțe, care prin
intermediul hidrolizei eliberează polihidroxialdehide sau polihidroxicetone. În general, glucidele
sunt substanțe formate doar din carbon, hidrogen și oxigen.

În mod normal, glucidele se găsesc predominant în alimentele dulci. Glucidele nu se află în

cantități semnificative în produsele de origine animală, excepție fiind laptele (lactoza).
Alimentele de origine vegetală conțin cea mai mare cantitate de glucide, sursa cea mai
importantă fiind cerealele. Cerealele conțin 70% glucide. Lând în calcul faptul că procentul de
glucide scade pe măsură ce crește cantitatea de apă, pâinea conține un procent de 50% glucide, la
fel ca și leguminoasele uscate. Un procent mai scăzut de glucide găsim în varză și cartofi;
acestea conțin 20% glucide. În general, fructele și legumele conțin în jur de 10% glucide.

Având în vedere că glucidele poti fi simple sau complexe, cele simple sunt considerate
carbohidrați răi, iar cele complexe carbohidrați buni. În mod normal, carbohidrații simpli, adică
cei răi, se găsesc în preparate/alimente care conțin făină albă și/sau zahăr.

Fig. 1 Surse de glucide

2.)ROLUL GLUCIDELOR
 Glucidele ne asigură un aport energetic cuprins între 50 și 55%, astfel constituind baza
sursei de energie pentru corpul nostru. Acestea se descompun ușor, fiind acceptate de
metabolismul nostru fără probleme.

I Rol structural:
 glucidele participa la alcatuirea membranelor celulare, a tesutului conjunctiv, a tesutului
nervos si a unor componente cu rol functional precum sunt hormonii, enzimele, si anticorpii.
II Rol energetic:
 carbohidratii reprezinta principala sursa energetica a organismului. Glucoza reprezinta
materialul nutritiv de electie a celulelor, deoarece are dimensiuni mici, are difuzibilitate buna
in tesuturi si de asemenea contine o cantitate apreciabila de oxigen (C6H12O6).

Fig. 2

3.) METABOLISMUL GLUCIDIC

Metabolism - Totalitatea reactiilor biochimice de sinteza sau degradare cu consum sau
producere de energie
În procesele generatoare de energie din organism metabolismul glucidelor ocupă un loc
central, glucidele asigurând cea mai mare parte – peste 50% - din energia necesară desfășurării
activității celulare. În deosebi celula nervoasă este dependentă de glucoză ca sursă de energie.
 Metabolismul general al glucidelor cuprinde transformări: digestia, absorbția, transportul,
depozitarea, metabolismul intermediar și excreția.

ANABOLISMUL GLUCIDELOR

Anabolismul totalitatea reactiilor biochimice prin care se sintetizeaza din substante simple
macromoleculele uzate din structurile organismului asigurand cresterea si dezvoltarea
organismului si realizarea functiilor sale.

DIGESTIA GLUCIDELOR

Glucidele preluate din hrană se găsesc în cea mai mare parte sub formă de oligo-și
poliglucide (amidon, celuloză) cu molecule complexe care nu pot fi absorbite direct prin
membrana gastrointestinală, ci numai sub formă de monoglucide sau alți metaboliți cu molecule
mici; de acea glucidele sunt supuse unor transformări biofizice și biochimice cunoscute sub
numele de digestive și care constau in principal în scindarea hidrolitică a acestora pe traiectul
digestiv, sub acțiunea unor enzime specifice.
Digestia la nivelul cavitatii bucale are loc sub actiunea amilazei salivare care actioneaza
asupra amidonului prelucrat termic.
La nivelul stomacului nu sunt enzime care degradeaza glucidele. Digestia glucidelor se
continua la nivelul intestinului subtire unde actioneza amilaza pancreatica, maltaza, sucraza si
lactaza pentru transformarea zaharidelor in monozaharide.
Daca zaharidele nu sunt transformate in monozaharide in cadrul unei disfunctii, iar
zaharidele ajung partial digerate la nivelul intestinului gros la nivelul caruia prin continutul lor
osmotic vor atrage apa din mucoasa intestinala in lumenul intestinului gros si va aparea diareea
osmotica.
Tot la nivelul intestinului gros zaharidele nedigerate sunt supuse fermentatiei bacteriene, de
unde rezulta cantitati mari de CO2, si H2 gazos care produc crampe abdominale, diaree si
flatulenta. Cea mai cunoscuta afectiune este intoleranta la lactoza, cauzata de absenta
lactazei(enzima ce digera glucidul lactoza) si care poate fi transmisa ereditar sau dobandita in
timpul vietii.
 Fig. 3 Prelucrarea hranei la nivelul tubului digestive

ABSORBTIA GLUCIDELOR

Are loc la nivelul intestinului subțire sub formă de monoglucide și este în strânsă legătură cu
o serie de transformări biofizice și biochimice care au loc la acest nivel. Absorbția ozelor poate
avea loc și în cavitatea bucală sau stomac, dar numai într-o măsură mai mică. Absorbția
intestinală a pentozelor și hexozelor în stare liberă are loc prin difuzie simplă, fizică, fără consum
de energie cu viteze ce depind de natura ozei în ordinea: galactoză > fructoză > manoză> xiloză
> arabinoză. În general hexozele au o viteză de absorbție mai mare decât pentozele. Într-o
măsură mai mică are loc și o absorbția activă a hexozelor care implică fosforilarea lor în celulele
intestinale sub acțiunea hexozokinazelor ceea ce mărește viteza lor de absorbție. Acest proces
activ necesită un mare consum de ATP, este reglat de hormonii corticosuprarenali și stimulat de
unele vitamine din complexul B. Prin fosforilare, hexozele sunt transformate în esteri fosforici,
formă sub care sunt absorbite prin peretele intestinal.

Glucidele se absorb doar sub forma de monozaharide, iar viteza de absorbtie este de
aproximativ 120 g glucoza/ora.
Monozaharidele absorbite la nivelul intestinului, ajung in vena porta si sunt transportate la
ficat unde sunt utilizate, unele glucide sunt directionate catre celule sau glucoza este utilizata
pentru sinteza glicogenului daca organismul nu mai are nevoie momentan de intreaga cantitate
de glucoza.
Glicogenul este in consecinta forma de depozitate a glucidelor la nivelul ficatului in cea mai
mare parte si la nivelul muschilor striati. Depozitarea si utilizarea acestor rezerve este controlata
de insulina, glucagon si adrenalina.
Glucoza este principala sursa pentru tesutul cerebral si pentru eritrocite. De asemenea glucoza
constituie sursa de energie pentru muschiul striat in conditii de efort .

Glucoza plasmatica provine din 3 surse principale:

1. Aport exogen (din alimentatie)
2. Catabolizarea glicogenului
3. Gluconeogeneza
In absenta unui aport exogen ,organismul uman glucoza este rapid eliberata prin
catabolismul glicogenului hepatic si renal, iar in conditii de efort pentru a asigura cantitatea
necesara de energie se va cataboliza glicogenul muscular.
Rolul principal al glicogenului hepatic este de a mentine la normal concentratia glucozei
plasmatice. O cantitate reala de 400 g de glicogen reprezinta 1-2% din masa reala a muschiului
striat in repaus, iar 100 g de glicogen constituie 10% din masa neta a unui ficat de adult sanatos.

 Ficat->glicogen->glucoza->glicemie 
 Muschi -> glicogen->glucoza-> energie

Fig.4

Transportul și depozitarea glucidelor

În urma procesului de absorbție hexozele defosforilate sunt vehiculate împreună cu

celelalte oze, sub formă liberă, pe cale sanguină, spre diferite țesuturi și organe, în funcție de
nevoile lor energetice sau biosintetice. Principala oză circulantă este glucoza, iar glicogenul este
forma de depozitare.
În metabolismul glucidelor ficatul are un rol important ca organ de tranzit al acestora
între intestin și circulația generală. Ficatul transformă toate ozele în glucoză și lasă să treacă în
circulația sanguină o cantitate mică pentru a asigura o concentrație constantă a acesteia, numită
glicemie.
Glicemia are valori relativ constante (40-100mg/100ml sânge) la diferite specii de
animale. Restul de glucoză este transformată și depozitată sub formă de glicogen. Procesul de
biosinteză a glicogenului se numește glicogenogeneză. iar procesul de transformare în glucoză a
substanțelor neglucidice se numește gluconeogeneză. La toate aceste transformări, la care se
adaugă lipogeneza din glucide, un rol important îl joacă, pe lângă o serie de enzime și următorii
hormoni: insulina, glucagonul, adrenalina, hormonii hipofizari și corticosuprarenali.

CATABOLISMUL GLUCIDELOR
Catabolismul sunt reprezentate de totalitatea reactiilor biochimice prin care are loc
descompunerea substantelor macromoleculare care provin din alimente exogene sau din structuri
endogene pana la constituenti simpli.

Catabolizarea glucozei

– Transformarea in acid lactic, proces anaerob (glicoliza);

– Oxidarea completa (proces aerob) pana la bioxid de carbon si apa;
– Transformarea in pentoze si bioxid de carbon.

 Glicogenogeneza

– procesul de formare a glicogenului;

– ficatul contine 150 g glicogen;
– muschiul 350 g glicogen;
– sinteza hepatica de glicogen creste in timpul absorbtiei glucidelor;
– sinteza in restul tesuturilor are loc postprandial;
 Glicogenoliza

– descompunerea glicogenului;
– fiecare celula isi utilizeaza propriile rezerve glucidice;
– celulele hepatica si musculara traiesc pe seama glucozei sanguine

 Glicoliza

– desfacerea moleculei de glucoza in doua molecule de acid piruvic;

– acd piruvic- in prezenta oxigenului = acetil coenzima A;
– acetil coenzima A intra in ciclul Krebs.

Fig.5

 Gluconeogeneza

- procesul de transformarea a glicerolului si a cetoacizilor in glucoza.

 Lipogeneza
– aportul excesiv de glucoza-sintetizeaza trigliceridele.

4.)REGLAREA METABOLISMULUI GLUCIDIC

Reglarea glicemiei se face prin:

-mecanisme de reglare prin acțiune hipoglicemiantă
-mecanisme de reglare prin acțiune hiperglicemiantă.
Reglarea prin ac]iune hipoglicemiantă are loc mai ales prin insulină, hormon secretat
de pancreas. Acest hormon își exercită acțiunea sa hipoglicemiantă prin:
-creșterea consumului de glucoză în mușchi;
-stimularea transforării glucozei din sânge în glicogen hepatic și muscular;
-inhibarea transformării glicogenului hepatic în glucoză sanguină;
-suprimarea gluconeogenezei;
-stimularea biosintezei lipidelor din glucoză.
Tot în acest grup de reglare prin acțiune hipoglicemiantă se poate include și eliminarea
glucozei în urină când glicemia depășește pragul renal de eliminare.
Reglarea prin acțiune hiperglicemiantă are loc prin factori care exercită o acțiune
antagonistă față de cea a factorilor hipoglicemianți, dar care acționează asupra acelorași sisteme.
Acești factori acționează prin:
-stimularea glicogenolizei hepatice care are drept urmare o deversare masivă de
glucoză în sânge, ducând deci la o creștere a glicemiei;
-stimularea glicogenolizei musculare care duce la o creștere a acidului lactic în
țesutul muscular. Acest acid nu poate fi transformat de musculatură în glucoză, dar ajuns pe cale
sanguină în ficat este și el rapid transformat în glucoză, contribuind astfel la creșterea glicemiei,
reducerea sau chiar inhibarea folosirii glucozei în țesuturi.
Dintre acești factori cu acțiune hiperglicemiantă fac parte mai ales hormonii adrenalina,
glucagonul, precum și hormonii antehipofizari și glicocorticosteroizi.
Diabetul zaharat se caracteriează printr-o creștere anormală a glucozei din sânge
(hiperglicemie) și este provocat de o hipofuncție insulinică care se poate datora , fie unei
insificiente secreții insulinice, fie unei anihilări a acțiunii insulinei, chiar în condițiile unei
secreții normale a acestui hormon. Simptomele grave ale diabetului sunt provocate de așa numiții
corpii cetonici. Aceștia fac parte din clasa cetonelor și sunt derivați ai acidului butiric (acid
cetobutiric și hidroxibutiric) care pot provoca o hiperacidulare a sângelui (acidoză). Aceasta duce
în cazuri grave la pierderea cunoștinței (comă diabetică) și în cele din urmă la moarte

Fig.6
 Fig .7

BIBLIOGRAFIE
1.)http://chimie-biologie.ubm.ro/Cursuri%20on-line/JELEA%20STELA/Principii%20de%20nutritie

%20umana/Curs%201.pdf

2.) https://newsmed.ro/glucidele-biochimie-si-nutritie/

3.)M. Gấlcặ Notiuni de biochimie –Editura Universitara Carol Davila . Bucuresti 2011

4.) Biochimie medicala. Note de curs pentru studentii facultatilor de medicina - Aurel Popa

5.) https://ro.scribd.com/doc/222676560/METABOLISMUL-GLUCIDELOR