UNIVERSITATEA DE VEST “ VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARA

RELATIA CENTRICA

Coordonator:
S.L. Dr. Berari Adelina
Student: Crînganu Cristina Elena
Specializare: Medicină Dentara
An: I Grupa: 2
 1.)RELAṬIA CENTRICǍ

Poziţia de relaţie centrică (R.C.) este un raport mandibulo-cranian fundamental pentru medicina
dentară, care a rimit de-a lungul timpului peste 60de definiţii
Ȋnsa dintre autorii români, (Ene si Sava, 1978; Ene et al., 1979) propun o definiţie pe care am preluat- o
şi noi .

DEFINITIE

R.C. este poziţia cea mai înaltă, cea mai posterioară şi neforţată a condililor în cavitatea glenoidă.
De obicei în această poziţie condilii pot fi centraţi în cavitatea glenoidă, de unde se adaugă definiţiei şi
caracteristica de simetrică.
Mai recent (Bratu si Uram Tuculescu, 2001) optează pentru definiţia Ash. În ceea ce ne priveşte
considerăm că, în contextul exprimat de fiecare autor al acestor definiţii – acestea sunt corecte – în ciuda
diferenţelor aparente. Credem că, dincolo de aceste deosebiri, există câteva elemente comune, exprimate
explicit sau implicit:
· R.C. este poziţia cea mai superioară pe care o pot ocupa condilii
mandibulari în cavităţile glenoide;
· în R.C. între condili, discurile articulare şi faţa posterioară a
tuberculului articular trebuie să existe contact;
· mişcarea de coborâre a mandibulei, din R.C. se face prin rotaţie pură

Diferenţele “posterior – anterior” provin, după părerea noastră, din modul în care se face raportarea între
elementele anatomice:
 R.C. este o poziţie posterioară, în sensul în care nu există o poziţie funcţională a condililor mai
posterioară ;
 R.C. este, în acelaşi timp, şi o poziţie anterioară deoarece condilii trebuie să fie aplicaţi (în
contact) cu discurile articulare pe tuberculul articular – deci spre anterior.

În stabilirea poziţiei de relaţie centrică un rol important revine ligamentelor.(Dawson, 1980)

consideră că poziţia "cea mai înaltă" este esenţială deoarece corespunde plasării condililor şi
meniscurilor (discurilor) într-o poziţie fermă de sprijin cu ajutorul ligamentelor. În special ligamentul
temporo-mandibular (colateral extern) opreşte (fixează) mişcarea ascendentă a condilului.
Datorită fermităţii acestui ligament (se ştie, ligamentele nu sunt extensibile) nici un traumatism
ocluzal nu poate împinge în sus condilul şi meniscul, iar în acest fel nu pot fi provocate modificări ale
tavanului cavităţii glenoide sau ale feţei superioare a condilului mandibular.
Limitarea deplasării posterioare este realizată tot de ligamente. Toate aceste motive au facut ca R.C.
să fie numită şi poziţie ligamentară.
 R.C. este considerată, aşa cum s-a arătat, cea mai posterioară poziţie funcţională a condililor
mandibulari, motiv pentru care mai este numită şi poziţie terminală.
Din cele expuse mai sus reiese cu claritate că poziţia de relaţie centrică nu este influenţată de dinţi.
De fapt, fiind un raport osos, mandibulo – cranian, dependent de ligamente şi de alte formaţiuni, fără a fi
condiţionat de prezenţa dinţilor, “neinfluenţarea” din partea dinţilor trebuie înţeleasă în sensul că poziţia
de relaţie centrică este prezentă toată viaţa, inclusiv la edentatul total sau la edentatul parţial fără
contacte dento-dentare.
În realitate poziţia de relaţie centrică poate fi împiedicată de contactele dentodentare,
ceea ce face improprie aserţiunea de independenţă faţă de dinţi.
De asemenea poziţia de relaţie centrică poate fi modificată temporar de contracţii musculare
anormale, care la rândul lor pot fi cauzate de contacte dento-dentare defectuoase. Astfel, tentativa de
închidere a gurii nu se poate realiza cu plasarea condililor în poziţia cea mai înaltă şi posterioară din
cauza unor contacte dento-dentare anormale care obligă muşchii pterigoidieni externi (laterali) să preia
sarcinile ligamentelor articulaţiei temporo-mandibulare (A.T.M.), încercând să "fixeze" condilii într-o
poziţie bine sprijinită, alta decât R.C., poziţie care corespunde unei intercuspidări maxime determinate
de contactele defectuase. Dar, în timp ce ligamentele nu obosesc niciodată în menţinerea condililor în
R.C., muşchii obosesc repede, oboseală ce se traduce prin spasme musculare. Aceste spasme se
manifestă între altele şi prin
împiedicarea mandibulei să ajungă în R.C..

2.)IMPORTANṬA RELATIEI CENTRICE

 Încercând o sistematizare a importanţei poziţiei de R.C. se pot afirma urmatoarele:

 R.C. este o poziţie constantă toată viaţa, deci şi la edentatul total, fapt deosebit de important
deoarece pentru protezarea edentatului total, aparatul său dento-maxilar nu mai oferă date sigure;
 R.C. este o poziţie diagnostică de la care porneşte orice analiză ocluzală. Dacă poziţia de R.C. este
modificată, orice altă examinare ocluzală este lipsită de sens, deoarece porneşte de la o poziţie
modificată.
 R.C. este o poziţie care poate fi determinată şi transferată. Această afirmaţie trebuind să fie inţeleasă
sub două aspecte: mandibula poate fi poziţionată în
 R.C., iar această poziţie poate fi materializată prin stabilirea axei balama terminale; poziţia astfel
determinată poate fi înregistrată şi ulterior transferată la nivelul unui ocluzor sau articulator.
 R.C. este o poziţie funcţională. R.C. intervine şi în timpul masticaţiei şi anume atunci când se
încearcă masticaţia alimentelor dure, cu consistenţă mărită, deci atunci când condilii au nevoie de un
sprijin ferm; marea majoritate a autorilor susţin că R.C. este poziţia în care se efectuează deglutiţia,
act fiziologic foarte frecvent în timpul alimentării, dar şi în timpul somnului, pentru înghiţirea
salivei, care este secretată permanent.
Fig.a.) 1. Ligamentul sfenomandibular 2. Ligamentul capsular ( partea externă,
laterală, a acestui ligament, invizibilă în această perspectivă, este îngroşată şi este
cunoscută sub denumirea de ligament colateral extern ) 3.Ligamentul
pterigomandibular (colateral intern) 4. Ligamentul stilomandibular

Fig. b.)1. tuberculul articular 2. suparafaţa glenoidală (articulară) a tuberculului articular 3. fosa
mandibulară 4. fisura petro-timpanică (inserţia posterioară a capsulei articulare) 5. condilul mandibular
6. colul condilian

Fig.c.) 1. CAPSULA ARTICULARĂ; porţiunea anterioară şi cea laterală a capsulei sunt îngroşate şi
limitează deplasarea posterioară a condililor; porţiunea posterioară a capsulei limitează deplasarea
anterioară a condililor; laxitatea în această zonă determină luxaţii sau subluxaţii cronice ale condililor
mandibulari 2. MENISCUL ARTICULAR 3. ETAJUL SUPERIOR AL A.T.M., MENISCO –
TEMPORAL, în care se realizează mişcarea prin translaţia meniscului de-a lungul tuberculului articular
4. ETAJUL INFERIOR AL A.T.M., MENISCO – CONDILIAN în care se realizează mişcarea prin
rotaţia condililor mandibulari

3.)AXA BALAMA TERMINALǍ

 DEFINITIE:
 Urmărind traiectoria punctului interincisiv mandibular în timpul deschiderii gurii se constată că
într-un prim timp, la o deschidere de maximum 20 mm, acest punct descrie un prim arc de cerc (I).
Cercetările efectuate au demonstrate că în timpul acestei deplasări a punctului interincisiv mandibular,
condilii fac o
mişcare de rotaţie pură. Orice rotaţie se face în jurul unei axe. Rotaţia pură a condililor (deci fără nici o
altă deplasare) se realizează în jurul axei balama terminale (ABT). Deoarece orice rotaţie a condililor se
face în jurul unei axe, există o multitudine de axe balama, dar rotaţia pură a condililor se realizează cu
aceştia rămaşi în poziţia de relaţie centrică, poziţie care, aşa cum am mai arătat, se mai numeşte şi
poziţie terminală, de unde şi numele acestei axe balama – terminală. Din acest motiv se consideră că
axa balama terminală materializează poziţia de R.C.. Axa balama terminală este definită ca o axă
imaginară care trece prin cei doi condili mandibulari atunci când aceştia realizează o mişcare de
rotaţie pură, situaţie întâlnită în timpul mişcării de deschidere a gurii şi la revenirea mandibulei
(inchidere) pe o distanţă de maximum 20 mm.

 DETERMINAREA A.B.T. :

Pentru determinarea axei balama terminale există mai multe metode, dintre care le prezentăm pe
cele mai semnificative.

a. METODA ANTROPOMETRICĂ

În 1957 Posselt publică un studiu statistic (Posselt, 2001), care a evidenţiat faptul că la majoritatea
subiecţilor punctul tegumentar în care se găseşte axa balama terminala se afla pe linia care uneste
tragusul cu unghiul extern al ochiului, la 13 mm anterior de tragus . Ca orice determinare statistică, ca
orice medie, valoarea determinării antropometrice este relativă iar pentru a individualiza axa balama
terminală la fiecare subiect este necesară o determinare mai exactă. Chiar dacă nu se foloseşte decât
metoda antropometrică pentru a localiza A.B.T., operatorul trebuie să verifice prin palpare cu indexul
ambelor mâini în dreptul punctelor antropometrice ca deschiderea gurii în primii 20 mm să se facă într-
adevăr cu rotaţie pură în axa marcată; dacă acest lucru nu se întâmplă este recomandabilă modificarea
marcajelor într-o poziţie mai favorabilă. Importanţa metodei antropometrice rezidă în faptul că ea poate
servi drept punct de plecare pentru cea de-a doua metodă, determinarea individualizată.

b. METODA PALPATORIE

Localizarea poziţiei ABT se mai poate face şi prin palpare: subiectul deschide larg gura, în timp ce
operatorul exercită cu pulpa degetelor arătătoare o uşoară presiune asupra zonei preauriculare; prin
deschiderea largă a gurii cei doi condili părăsesc fundul foselor glenoide (deoarece fac translaţie pe
tuberculii articulari), astfel încât operatorul percepe două “depresiuni” în zona articulară,
corespunzătoare zonei posterioare a foselor condiliene. Cele două degete se centrează în aceste zone
depresibile, după care pacientului i se cere să închidă gura, apoi să facă mişcări de închidere –
deschidere cu amplitudine redusă (20– 25 mm). Operatorul “simte” deplasarea condililor şi poate
localiza cu o marjă de eroare de 1-3 mm poziţia ABT (Torkildsen, 1971). Pentru utilizare clinică
uzuală determinarea ABT se face prin coroborarea metodei palpatorii cu cea antropometrică.
 Fig. d).A.B.T.

4.)CȂND ESTE NECESARǍ EXAMINAREA POZIṬIEI

DE RELAṬIE CENTRICǍ

• La examenul pacientului- cautarea pozitiei de relatie centrica ne da relatii despre starea

muschilor si a articulatiei, ca si despre repartizarea contactelor dento-dentare atunci cand cele doua
maxilare vin in contact in aceasta pozitie functionala
• În cadrul echilibrării ocluzale preprotetice- relatia centrica este prima care trebuie testata si
corectata la nivel dentar, in conditiile obtinerii unei relaxari musculare optime, pentru a permite apoi
evaluarea corecta, fara derapaje, a pozitiei reale de intercuspiidare maxima
• Pentru adaptarea ocluzală a restaurărilor atunci cand anterior restaurarii nu exista intercuspidare
maxima sau aceasta era nefunctionala
• Pentru montarea modelelor în articulator
• În cazul unei poziții de IM instabilă
• La pacientul edentat parţial fără contacte dento-dentare
• La pacientul edentat total
• În cadrul tratamentului TCM

Pentru a realiza o evaluare a pozitiei de relatie centrica la nivel dentar trebuie sa avem in vedere
posibilitatea realizarii ei la nivel articular, unde este conditionata de existenta unei armonii la nivel
muscular si ligamentar.
 Asadar examenul relatiei centrice, cu care debuteaza orice examen ocluzal, nu trebuie să
înceapă înaintea examinării articulației temporo-mandibulare. Dacă ATM este afectată nici una din
înregistrările ocluzale nu are relevanță dat fiind că mandibula este situată față de maxilar într-o poziție
antalgică. Inainte de analiza ocluzala trebuie să se stabileasca pozitia corecta a mandibulei fata de
maxilar, dinții și relațiile interocluzale fiind necesar să respecte poziția maxilarelor și nu invers. Analiza
ocluzala pornind de la pozitia de intercuspidare maxima nu ne ofera nici o data asupra modului in care
maxilarele sunt sustinute fata de baza craniului prin intermediul muschilor si ligamentelor.

5.) Manevrele de determinare și înregistrare a poziției de relație

centrică

 Ne oferă date despre poziția și despre starea ansamblului disc-condil.

O articulație stabilă este o articulație capabilă să primească solicitare maximă din partea mușchilor
ridicători ai mandibulei fără să prezinte nici un semn de discomfort.
O idee universal acceptata este ca in RC la nivel articular condilii se rotesc în jurul aceleasi axe fără
a se deplasa din fosa glenoidă prin translație, în timp ce pacientul deschide gura pe o distanta de 20mm.
Aceasta afirmatie este valabila numai pentru polii medieni ai condililor deoarece polii laterali realizează
și translatie- acest aspect a dus mult timp la confuzii. De asemenea ligamentul temporomandibular nu
are nici un rol în stabilirea RC- el intervine la o deschidere a gurii pe mai mult de 20 mm.
O alta conditie articulara pentru ca relatia centrica sa se poata stabili este ca discul interarticular sa
fie optim aliniat cu condilul. Cand cele doua elemente sunt bine poziționate fortele ocluzale sunt
transmise in porțiunea avasculara, neinervata , adaptata pentru a le suporta. Cand discul si condilul nu
sunt corect aliniate solicitarile sunt preluate de celelalte structuri puternic inervate și vascularizate-
rezultand durere și discomfort..
De aceea testul de solicitare propus de Dawson.[18] este un pas important in evaluarea relației
centrice- daca la poziționarea in RC apare durere la presiunea exercitată pe mandibulă poziția nu este
corectă. Atunci când complexul condil-disc este situat în poziția cea mai superioară în relație centrică
mușchiul pterigoidian lateral inferior este relaxat și chiar o presiune fermă aplicată pe mandibulă nu-l
poate activa deoarece mișcarea spre superior este oprită de eminența osoasă.
Condilii nu sunt “ suspendati “ în relațíe centrică -contracția mușchilor ridicători ai mandibulei,
poziționați între dinți și ATM, păstrează complexul disc-condil solicitat în timpul funcționalității
aparatului dento-maxilar. Toti mușchii ridicători împing complexul disc- condil în sus până când
pterigoidianul lateral inferior-responsabil de mișcarea în jos si inainte- intră în activitate. Mișcarea în sus
este oprita de eminenta osoasă a cavității glenoide. Pterigoidianul este responsabil de glisarea
mandibulei inainte din Rc in IM atunci cand cele doua nu coincid, el fiind in contractie izometrica
oponenta a triadei muschilor ridicatori la orice miscare de inchidere a gurii.

 In concluzie ,condilii sunt situați în relație centrică dacă sunt îndeplinite patru criterii:
1.Discurile sunt corect pozitíonate față de condili
2.Condilii sunt situați în poziția cea mai înaltă față de eminența articulară
3.Polul median al condilului este înconjurat de cavitatea glenoidă
4.Mușchii pterigoizi laterali inferiori sunt relaxați, pasivi

 Amendarea simptomatologiei mioarticulare se poate obtine prin intermediul urmatoarelor

mijloace:
o medicatie antiinflamatoare, antialgica
o fizioterapie-ultrasunete, ionoforeza,diatermie
o kinetoterapie
o gutiere ocluzale
o blocaje anestezice locale

o Gutiera ocluzală
= este un mijloc la care se apeleaza cu succes pentru deprogramarea musculaturii și
relaxarea bilaterala a acesteia.

Indicațiile gutierelor:
 1. prevenirea pierderii de substanță dură dentară
2. relaxare musculară premergător echilibrării ocluzale preprotetice
3. crearea spațiului protetic în vederea restaurării dinților anteriori cu abraziune patologică
4. protejarea restaurărilor protetice recente la pacienții cu parafuncții ocluzale
5. managementul disfuncției mandibulare

Gutierele pot fi clasificate în funcție de :

 Scopul pentru care au fost aplicate
 Materialul din care sunt fabricate
 Maxilarul pe care se aplică
 Designul suprafeței care vine în contact cu dinții antagoniști
 Întindere- partiale sau totale

In vederea obtinerii relaxarii musculare in analiza ocluzala uzuala sau preprotetice, se indica folosirea
gutierelor baro/termopolimerizate, care acopera dintii pana la ecuatorul clinic, se intind pe toata arcada
si au o suprafata ocluzala neteda, care nu reda relieful dintilor subiacenti. Aplicarea pe maxilar sau
mandibula depinde de situatia clinica- criteriul obligatoriu pe care trebuie sa-l indeplineasca fiind
contactul punctiform uniform al acesteia cu dintii arcadei antagoniste.

Caracteristicile gutierelor
- in functie de materialul si tehnica de obtinere se pot sintetiza dupa cum urmeaza:

I Gutierele reziliente vacuum formate-tehnica directa:

 Pot fi realizate intr-o singura sedinta

 Adaptarea intraorala se face dificil, cu imprecizii
 Sunt flexibile si necesita acoperirea unor suprafete mai mari pentru stabilitate
 Perforarea sau fracturarea necesita refacerea lor
 Se uzeaza usor
 Se impregneaza datorita porozitatii foliei de vacuum
 Fig. e.) gutierele reziliente vacuum

II Gutierele acrilice termo/baropolimerizate-tehnica indirecta:

 Sunt mai estetice

 Au rigiditate mai mare-sunt mai putin susceptibile fracturii sau uzurii
 Pot fi adaptate in articulator sau intraoral cu mai mare precizie pentru a obtine contacte
precise cu dintii acadei antagoniste
 Au nevoie de o suprafata de extindere mai mica pentru a avea stabilitate
 Sunt mai scumpe
 Necesita doua etape deoarece implica participarea laboratorului de tehnica dentara

Etape de obținere a gutierelor din acrilat dur-tehnica indirecta :

 1. Amprenta ambelor arcade cu
linguri standard si alginat

2. Transferul poziției maxilarului superior

față de axa balama terminală cu ajutorul
arcului facial

3. Înregistrarea relațiilor mandibulo-

maxilare fara contacte dento-dentare- RC
(în cazul spasmului muscular sau
patologiei articulare)

4. Montarea in articulator, cu realizarea

machetei de ceara pe care se urmaresc
contacte uniform distribuite in cele trei
sectoare ale arcadei cu dintii antagonisti,
contact pe dintii anteriori in propulsie si
ghidaj canin in lateralitate
 5. Ambalarea cu obtinerea
tiparului

6. Aplicarea pastei de acrilat

termopolimerizabil in tipar,
strangerea chiuvetei, dezambalarea
si prelucrarea gutierei

7. Proba si adaptarea introrala a

gutierei

Adaptarea intraorala a gutierei urmareste :

 Realizarea unei bune stabilitati a gutierei pe suprafetele aplicate
 In cazul in care basculeaza la presiune digitala se reia realizarea gutierei de la faza de
amprenta
 In cazul in care nu se insera complet sau apare o presiune dureroasa in anumite zone, se
reduc langhetele de acrilar din spatiile interdentare
  In cazul in care retentia este insuficienta se captuseste prin tehnica directa in cabinet cu
toate precautiile necesare .
 Obtinerea unor contacte punctiforme intre gutiera si arcada antagonista-se realizeaza prin
marcarea cu hartie de articulatie de 12 µ, retusarea suprafetelor cu freze mari de acrilat fara
modificarea majora a aspectului plan al suprafetei acesteia.
 Obtinerea suprafetelor de ghidaj incisive si canina cu dezocluzia zonelor nelucratoare in
miscarile excentrice ale mandibulei
 Finisarea marginilor si lustruirea suprafetelor pe care s-a intervenit

Fig. f.) adaptarea intraorala a gutierei

Indicaţii pentru pacient:

 Purtarea gutierei pe parcursul noptii și ziua oridecâte ori activitatea socială îi permite, până la
obținerea ameliorării simptomatologiei. În cazul pacienților cu bruxism acesta va fi purtată mai
ales în perioadele de stres și de solicitare psihică maximă

 În restul timpului , păstrarea gutierei se va face într-un mediu umed sau pe modelul de gips pe
care a fost realizată, pentru a nu suferi modificări volumetrice prin deshidratare

 Renunțarea la gutieră în cazul apariției senzației de parestezie la nivelul anumitor grupe de dinți
sau în cazul accentuării simptomatologiei articulare , până la următoarea ședință cu stomatologul
 Revenirea la cabinet după 48 de ore de la aplicare si apoi săptămânal ,în vederea evaluării contactelor
între gutieră si arcada antagonistă, contacte ce se pot schimba prin uzura acrilatului
Utilizarea gutierei in cazul unei contracturi musculare puternice cu limitarea deschiderii gurii se
impune initial extinderea acesteia pe sectorul frontal de arcada- deci o gutiera partiala. Acesta se
pastreaza un timp relativ scurt, pana se obtine o deschidere a gurii cu o amplitudine si un traiect
functional, dupa care se recomanda realizarea unei gutiere totale. Pastrarea gutierei partiale poate
determina pe termen lung migrarea dintilor din sectoarele de arcada neacoperite, cu consecinte asupra
stabilitatii ocluzale.

Fig. g.)

Ce se poate realiza cu ajutotul gutierei:

 Diminuarea tensiunii de la nivelul ATM prin reducerea intensității, frecvenței și/sau durata
actrivității parafuncționale
 Reducerea temporară a activității musculare prin prezența platformei rigide interocluzale
 Reducerea intensității și frecvenței durerii de cap dacă aceasta are ca punct trigger indus de
bruxismul nocturn
  Ameliorarea simptomatologiei deplasărilor discale legate de activitatea musculară nocturnă
exacerbată.
 Întreruperea engramei neuro-musculare care determină relația dintre condil și fosa glenoidă.
 Protejarea suprafețele ocluzale dentare și restaurate prin lucrări protetice

Ce nu se poate realiza cu ajutorul gutierei:

• Detensionarea ATM prin repoziționarea condilului în cavitatea glenoidă
• Scăderea activității musculare după îndepărtarea gutierei de pe suprafața ocluzală
• Ameliorarea cefaleei de cauză vasculară sau neurovasculară
• Recaptarea discului articular deplasat și detensionarea țesuturilor retrodiscale
• Realizarea unei relații ocluzale sau neuro-musculare ideale
• Reducerea sau eliminarea permanenta a bruxismului nocturn
• Stabilirea dimensiunii verticale de ocluzie “corecte”
GUTIERA NU “VINDECĂ “ PACIENTUL

Indicații pentru pacient:

 Purtarea gutierei pe parcursul noptii și ziua oridecâte ori activitatea socială îi permite, până la
obținerea ameliorării simptomatologiei. În cazul pacienților cu bruxism acesta va fi purtată mai
ales în perioadele de stres și de solicitare psihică maximă
 În restul timpului , păstrarea gutierei se va face într-un mediu umed sau pe modelul de gips pe
care a fost realizată, pentru a nu suferi modificări volumetrice prin deshidratare
 Renunțarea la gutieră în cazul apariției senzației de parestezie la nivelul anumitor grupe de dinți
sau în cazul accentuării simptomatologiei articulare , până la următoarea ședință cu stomatologul
 Revenirea la cabinet după 48 de ore de la aplicare si apoi săptămânal ,în vederea evaluării
contactelor între gutieră si arcada antagonistă, contacte ce se pot schimba prin uzura acrilatului.

In conditiile obtinerii unui echilibru neuro-muscular se poate trece la

determinarea relatiei centrice.

6.)Metode de determinare

Scopul conducerii mandibulei pentru realizarea relației centrice este acela de a ajuta la
poziționarea capului condilian la nivelul cavității glenoide în axa balama terminală într-o poziție stabilă.
Conducerea mandibulei poate fi realizată de pacient sau de către clinician astfel încât metodele de
determinare pot fi:

1.Metode de determinare și înregistrare a relației centrice cu ghidarea mandibulei de

către pacient
Tehnica Schuyler
Această tehnică simplă presupune poziționarea vârfului limbii în zona posterioară a palatului dur și
închiderea gurii fără presiune pe un rulou de ceară de ocluzie în formă de potcoavă ori șabloane de
ocluzie
Dezavantaje: nu există posibilitatea verificării eventualelor contacte stabilite pe dinții posteriori iar
ceara poate fi ramolită neuniform ceea ce duce la înregistrări eronate.

Tehnica fiziologică
A fost descrisă pentru edentatul total. Se folosesc conuri de ceară ramolită care se situează în zona
posterioară a arcadelor. Pacientul este rugat să înghită de câteva ori, timp în care mandibula se
poziționează posterior și se realizează înregistrarea .- metoda are aceleași dezavantaje menționate
anterior.
Tehnica arcului gotic
A fost descrisă atat pentru dentat cât și pentru edentat. Poate fi utilizată pentru înregistrare atît intra
cât și extraorală, metoda bazându-se pe trasarea traiectului mișcării mandibulare. Plăcuțele metalice sunt
atașate șabloanelor de ocluzie superioare și inferioare, plăcuța inferioară are un pin central care poate fi
ajustat la dimensiunea verticală de ocluzie dorită și la unghiul dorit de înclinație față de plăcuța
antagonistă. Pinul este unicul punct de contact între mandibulă și maxilar. Acesta va desena pe plăcuța
antagonistă acoperită cu spray de ocluzie trasee în timpul mișcărilor mandibulare. Punctul în care cele
trei linii se intersectează îndică relația centrtrică.
Dezavantajele acestei tehnici sunt consumul de timp, necesitatea existenței un creste edentate cu
suficientă ofertă osoasă care să permită stabilitatea și retenția bazelor acrilice. De asemenea limba
voluminoasă poate fi un impediment.
În prezent se pot folosi pantografe mecanice sau electronice care trasează mișcările mandibulare într-o
manieră similară cu cea descrisă. Ele înregistrează digital astfel încât determinările pot fi comparate
între ele, sunt mai ușor de utilizat și mai mici in dimensiuni ceea ce le face mai confotabile pentru
pacient.

Fig. h.)

Myomonitorul
Este un dispozitiv electric de stimulare musculară, stimuli cu intensitate, durată, frecvență simetric
controlate și individualizate. Acești stimuli acționează direct asupra filetelor nervoase motorii, aparatul
reprezentând o aplicație pentru medicina dentară a tehnicii de stimulare electrică neurală
transcutanată(TENS)
-ghidaj anterior cu jigul Lucia
Principiul metodei constă în realizarea un punct de referință anterior. Acesta va forma un tripod cu
condilii și va ajuta la poziționarea lor antero-superior în cavitatea glenoidă. Dinții nefiind în contact
toate informațiile de la proprioceptorii dentari și musculari sunt îndepăratate. Stopul anterior stabilizează
mandibula în timpul înregistrării și, datorită spațiului mic de dezocluzie pe care îl produce permite ca
materialul de înregistrare șă fie cît se poate de subțire. Jigul este realizat din acrilat DuraLay II, Reliance
Dental MFG Co., USA pe model sau direct în cavitatea bucală. La metoda directă trebuie să se aibă în
vedere reacția exotermă de priză a acrilatului. Se va aplica pe dinții superiori după ce s-a utilizat parafina
ca mediu de izolare. Acrilatul se va extinde foarte puțin pe mucoasa palatului, iar lingual va prezenta o
înclinare postero-superioară în unghi de 40-60 de grade care se poate realiza prin modelaj cu spatula de
lemn. Pe parcursul prizei jigul se mobilizează periodic de pe dinți pentru a preveni realizarea de retentii
și reacția exotermă de priză.
Jigul se adaptează prin marcarea cu hârtie de articulație a propulsiei și lateralității. E important ca pe
parcursul adaptării extraorale a jigului pacientul să muște pe rulouri sau pe aspirator astfel încât dinții să
nu vină în contact

Fig. i.)

-ghidaj anterior realizat cu ajutorul spatulei

punctul de referință în acestă metodă este realizat cu ajutorul spatulei de lemn.Este nevoie de suficiente
spatule care să determine dezocluzia posterioară a dinților iar pacientul trebuie să rămână 10-20 minute
în acestă poziție înaintea înregistrării pentru a se șterge informația proprioceptorilor.

Fig. j.)
-Ghidaj anterior prin metoda lerelor
Punctul de referință anterior este furnizat de lere.Acestea sunt disponibile în diferite grosimi care
asigură prin suprapunere dezocluzia laterală dorită. Dezavantajul acestei metode este posibilitatea
poziționării posterioare a condililor în cavitatea glenoidă în condițiile existenței unei ocluzii adânci
acoperite și a unei musculaturi ridicătoare bine reprezentate.

Fig. k.)
-Ghidaj anterior OSU Woelfel Gauge Metoda a fost introdusă de woefel la universitatea din ohio în
încercarea de a simplifica metoda jigului.Dispozitivul de acetat este special conceput pentru a determina
dezocluzia dinților posteriori prin grosimea progresivă care poate fi introdusă între arcade . La
acesta se poate atașa un suport de înregistrare.

Fig. l.)
-Sistemul NTI
A fost lansat ca un dispozitiv de tratare a migrenei și a durerilor faciale. Se bazează pe acelas principiu
comform căruia separația la nivelul dinților posteriori determină relaxarea pterigoidianului lateral
inferior și poziționarea condililor în poziția superioară de relație centrică, determinând cedarea
simptomatologiei dacă acesta a fost de origine neuro-musculară. Dacă durerea este datorată unei
nealinieri a complexului disc-condil aceste sisteme pot devein chiar periculoase datorită supraincărcării
exercitate pe țesuturile afectate.[18]

2.Metode de determinare a relației centrice ghidate de operator

Dawson [18] susține că aceste metode sunt singurele valabile dat fiind că singurul test care ne
asigură de poziționarea condililor în relație centrică este cel al presiunii , test care poate fi realizat de
degetele clinicianului după realizarea mișcărilor în axa balama terminală.
-Metoda unimanuală cu un punct de sprijin pe bărbie
Pacientul stă relaxat în poziție sezând, clinicianul se situează în fața sa. Un rulou realizat din două
plăcuțe de ceară ramolite-1,4mm grosime- se presează încet pe cuspizii dinților maxilari până se
înregistrează ușoare indentații ale acestora. Se îndepărtează ceara și se răcește, apoi se reaplică pentru a
verifica stabilitatea. Un mediu de înregistrare se aplică pe porțiunea mandibulară a ruloului. Pacientul
este condus de clincian în poziție de relație centrică prin presiunea realizată de police și index, și după
câteva mișcări ușoare de închidere –deschidere pe 20 mm, apropie dinții mandibulari doar atât cât
vârfurile cuspizilor să se înregistreze în mediul de marcare.
Riscul acestei metode constă în posibilitatea poziționării prea posterioare a condililor în cavitatea
glenoidă.

Fig. m.)
-Metoda unimanuală cu trei puncte de sprijin pe bărbie[28]
Diferența față de metoda anterioară este poziția mîinii operatorului. Se realizează un tripod între
bărbie și cele două ramuri mandibulare cu ajutorul degetelor police, index și medius. Acesată metodă
favorizează poziționarea antero-superioară a condililor în cavitatea glenoidă, însă există posibilitatea
flectării laterale a mandibulei pe parcursul mișcării. Nu se recomandă în cazul pacienților edentați total
deoarece poziția mainii operatorului poate disloca proteza inferioară.

Fig. n.)
-metoda bimanuală
Pacientul este în poziție culcat iar operatorul în spatele scaunului dentar astefl încât antebrațele să fie
paralele cu podeaua. Se ridică bărbia pacientului pentru a preveni tendinta acestuia de a împinge
mandibula înainte și pentru un control mai facil al poziționării mâinilor clinicianului.
Se fixează capul pacientului între antebrațe prevenind astfel mișcarea acestuia în timpul mobilizării
mandibulei.Se poziționează patru degete pe bazilara mandibulei , degetul mic trecând distal de unghiul
mandibular. Policele ambelor mâini se întâlnesc pe menton realizând cu celelalte degete forma literei C.
Cea mai frecventă greșeală este poziționarea degetelor prea anterior pe bazilara mandibulara- ele trebuie
să situeze pe jumătatea distală a acesteia.
Se realizează deschideri- închideri pe 20 mm fără atingerea dinților și fără presiune.

Fig. o.)
Când mandibula poate fi mobilizată ușor și se consideră condilii poziționați superior în cavitatea
glenoidă se verifică poziționarea în relație centrică prin testul de solicitare- loading test- prin care se
aplică presiune pe mandibulă și se întreabă pacientul dacă simte discomfort în articulație.[18] Dacă
răspunde afirmativ acest discomfort poate fi provocat de :
 Nepoziționarea corectă a condililor în poziția cea mai superioară în cavitatea glenoidă
 Nealinierea complexului disc condil
 Există inflamație, edem în structurile intracapsulare

Relația centrică este o poziție condiliană repetabilă cu o toleranță de 0,11 mm măsurată cu

instrumentul Denar Centri-Check atunci când este folosită metoda standardizată bimanuală. Mai mulți
medici sunt capabili să determine acceeași relație centrică pe același pacient cu o toleranță 0,11mm
Dacă nu există influența contactelor dento-dentare contracția mușchilor masticatori prin strângerea
pe un deprogramator anterior vor poziționa condilii în aceeași relație centrică obținută prin metoda
bimanuală.
Comparand metoda bimanuală, unimanuală si a arcului gotic s-a ajuns la concluzia că
prima metodă oferă cele mai consistente și repetabile rezultate.
 7.)Metode de înregistrare

În vederea transferului relațiilor mandibulo-maxilare la nivelul articulatorului poziția de relație centrică

trebuie înregistrată intraoral .
Poziționarea manuală a modelelor nu poate fi realizată decât în mod excepțional, atunci când sunt
îndeplinite simultan următoarele condiții:
 Coincidența pozițiilor de IM și RC
 Poziția de IM este stabilă
 Modelele din gips sunt complete- arcade integre și exacte- fără plusuri sau minusuri la nivelul
fețelor ocluzale

În toate celelalte situații este necesară o înregistrare interocluzală cu următoarele caracteristici:

 Amprentează strict indentațiile dinților antagoniști - atenție în special pe fața orală
 Este realizată cu materiale nedeformabile- de elecție materiale semirigide
 Este realizată fără contact dento-dentar, la o dimensiune verticală mai mare, pentru a
preîntâmpina devierile determinate de eventualele contacte premature
 Nu cuprinde în general zona anterioară, deoarece impresiunile marginilor incizale nu au un rol
determinant în stabilitatea modelelor în înregistrare .De asemenea operatorul are acces visual
direct la controlul poziționării celor două maxilare în relația dorită
 Trebuie să înregistreze suficiente contacte dento-dentare pentru a asigura stabilitatea modelelor-
în cazul breșelor edentate întinse se apelează la șabloane de ocluzie
 Nu trebuie să acoperre părțile moi deoarece sunt zone reziliente

Materialele indicate pentru înregistrări interocluzale sunt:

-ceara de ocluzie
-pasta oxid de zinc colofoniu
-elastomeri de adție pentru ocluzie
Dupa analiza situatiei relatiei centrice inregistrata intraoral se poate constata existenta unui
contact prematur cu deraparea mandibulei catre o pozitie stabilizata bilateral de contacte dento-dentare.
In acest caz se impune interventia terapeutica.

Terapia ocluzală- scop, obiective

Obiectivele terapiei ocluzal:

1. obținerea unor contacte dento-dentare simultane , uniform distribuite în poziția de relație

centrică si de intercuspidare maximă
 2. obținerea ghidajelor funcționale în cadrul mișcărilor excentrice ale mandibulei

3. absența contactelor dento-dentare pe partea nelucrătoare în mișcările excentrice mandibulare

Intre interventiile terapeutice ocluzale prin care se pot corecta contactele premature in relatie centrica se
recomanda slefuirea selectiva.

Șlefuirea selectivă
Metoda terapeutica ireversibila prin care se indeparteaza diferentiat unele zone de smalt dentar in
vederea obtinerii unor relatii functionale in pozitia de relatie centrica intre cele doua arcade si a
stabilitatii ATM in pozitiile centrice.
Contraindicatii :
-dinti cu abraziune avansata unde se indica de regula coronopalstia si reconstructia protetica
-dinti cu mobilitate exagerata in absenta unor sisteme de imobilizare eficienta
-dinti cu modificari mari de pozitie, unde serecomanda tratament ortodontic
Principii de tehnică

• Materialele de înregistrare a obstacolelor ocluzale trebuie să fie fine şi eficiente

• Dacă apare un conflict între cuspizii de sprijin se reduce cuspidul lingual maxilar

• Cuspizii de sprijin se şlefuiesc dacă în mod evident crează obstacole ocluzale în RC şi într-o
mişcare orizontală

• Fosa se lărgeşte, nu se adânceşte

 • Şlefuire cât mai economică (0,2-0,3 mm într-o şedinţă)

• Nu se practică sub anestezie, dar se foloseşte răcirea cu aer-apă în timpul lucrului

• Se lustruiesc suprafeţele dentare pe care s-a intervenit în fiecare şedinţă (fluorizare

Planificarea etpelor de slefuire selectiva pe modele preliminare

Mesajul cel mai important al medicinei dentare moderne după cum reiese din datele din literatura de
specialitate este evitarea modificăriii rapoartelor de ocluzie la pacienți care nu au tulburări funcționale,
recunoscut fiind că procedeele terapeutice ireversibile sunt rar folosite în tratamentul tulburărilor cranio-
mandibulare.
Tinând cont de aceste concluzii ocluzia dentară își reia locul între specialitățile dentare orientate
biologic care tratează pacientul în ansamblu.
 BIBLIOGRAFIE

1.https://www.academia.edu/31094981/OCLUZIA_DENTARA-Ionita_Petre_Carol_Davila_Bucure

2.MORFOLOGIA DINTILOR SI A ARCADELOR DENTARE –GEORGE COSTIN

3.OCLUZIA DENTARĂ-Noţiuni de morfologie, fiziologie, patologie şi tratament-Ediţia a treia

- EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. – BUCUREŞTI

4.https://www.scrigroup.com/sanatate/RELATIA-CENTRICA43737.php

5.https://ro.scribd.com/doc/225607450/Relatia-centrica