Degețica

A fost odată o femeie care nu avea copii şi care tare-şi mai dorea o fetiţă. Aşa că se duse la o vrăjitoare, şi
aceasta îi dădu un bob de orez fermecat şi o sfătui sa-l sădească într-un ghiveci cu flori.

A doua zi, din sămânţa aceea îmboboci o minunăţie de floare. Ca prin minune, petalele se deschiseră, şi din
mijlocul lor se ivi o fetiţă mititică, nu mai mare decât un deget, aşa că femeia îi puse numele Degeţica. Îi
pregăti pătuţul într-o coajă de nucă şi o acoperi cu o petală de trandafir.

Într-o noapte, pe când micuţa dormea, o broască mare pătrunse prin geamul spart al unei ferestre. O privi
îndelung, gândind în sinea ei: „Cât e de frumoasă! Ar fi soţia ideală pentru fiul meu!”
Pe ascuns, luă coaja de nucă în care dormea Degeţica şi se întoarse în balta unde locuia cu fiul său. Apoi, ca
nu cumva prizoniera să poată fugi, o duse pe o frunză de nufăr în mijlocul apei.

Cuprinsă de deznădejde, Degeţica plângea neîncetat. Un fluture care trecea pe-acolo, înduioşat de tânguirile
ei, se oferi s-o ajute:
-Dacă îmi arunci capătul de la cingătoare, o să te duc departe de-aici.

Degeţica se învoi şi-i mulţumi, dar necazurile ei nu luaseră sfârşit: un cărăbuş o văzu si o înhăţă.

– Uitati-vă cât este de frumoasă! le spunea el tovarăşilor lui.

Aceştia îl convinseră însă că fata era prea diferită de ei, şi cărăbuşul o duse înapoi şi o eliberă la poalele unui
copac.

Curând sosi anotimpul urât, şi, într-o zi, pe când hoinărea pe câmpurile pustii, Degeţica întâlni un păianjen
mare care îi promise s-o ajute.
Dar povestea cărăbuşului se repetă şi cu el, şi ocrotitorul Degeţicăi fu convins de semenii lui s-o părăsească. 

Singură şi înfrigurată, Degeţica ajunse în apropierea unei căsuţe.

Bătu la usă încrezătoare, şi o şoricioaică de câmp îi răspunse din prag:

– N-ar trebui sa stai afară pe frigul ăsta, vino înăuntru să te încălzeşti!

Căsuţa era primitoare, şi Degeţica rămase să ajute la curăţenie în schimbul găzduirii.

Într-o zi, stăpâna casei o anunţă că avea să primească în vizită un prieten:

– Este un sobol foarte bogat şi are nevoie să-i ţină cineva de urât, sunt convinsă că ar fi bucuros să te ia de
nevastă. Ar trebui să foloseşti prilejul acesta!
Când veni în vizită, sobolul le spuse poveşti foarte frumoase şi, uluit de frumuseţea copilei, se îndrăgosti pe
dată. Şoricioaica şi Degeţica fură invitate să-i viziteze neîntârziat vizuina.

În hruba prin care mergeau găsiră o rândunică ce părea moartă, aşa că sobolul le spuse să nu-i dea atenţie.
Dar Degeţica se întoarse pe ascuns în hrubă mai târziu şi-şi dădu seama că rândunica nu murise. O hrăni şi o
îngriji zile la rând cu dragoste, şi, când veni vara, pasărea îi spuse:

– În curând va veni vremea să plec în ţările calde. De ce nu vii cu mine?

Degeţica se urca în spinarea pasării şi se apucă strâns de penele ei. Porniră îndată în zbor peste păduri şi
lacuri, peste mări şi munţi şi, în cele din urmă, ajunseră într-un ţinut înflorit.
Pasărea lăsă copila între petalele unei flori şi mare fu mirarea Degeţicăi când dădu peste o făptură la fel de
măruntă ca ea, cu aripi albe. Era craiul spiriduşilor care sălăşluiau în flori.

Prinţul fu cucerit de frumuseţea Degeţicăi şi o ceru de soţie. Fata acceptă cu bucurie şi imediat îi crescură şi
ei două aripioare albe: devenise crăiasa florilor.
„Degețica”, după Hans Christian Andersen. „Poveștile de aur ale copilăriei”, ilustrate