Capitolul 2.

Caracterizarea de ansamblu a activităţii unei

bănci comerciale

2.1. Structura organizatorico-funcţională a băncilor comerciale

Pentru a servi clientela, este necesar ca fiecare bancă să dispună de o anumită organizare
specifică activităţii sale.

element tehnic ce ţine de organizarea şi


conducerea activităţii;
expresie a felului în care se realizează
Structura 
Modalitatea administrarea, gestiunea în bancă;
 organizatorico-
concretă prin intermediul său practic se concep şi se
funcţională
realizează conexiunile băncii cu mediul, se

creează condiţiile de funcţionalitate a
mecanismului său.

Structura organizatorico-funcţională a unei bănci se poate defini ca ansamblul

corelat al persoanelor şi compartimentelor funcţionale, distribuite în spaţiu printr-
Definiţie:
o configuraţie coerentă, precum şi a relaţiilor ce se stabilesc între ele, cu scopul
de a îndeplini obiective organizaţionale de bază.

Şi la bănci se regăsesc în cadrul structurii organizatorico-funcţionale cele 2 sisteme

fundamentale specifice oricărui sistem activ: sistemul conducător şi sistemul condus. Aceste
elemente se află într-o dependenţă funcţională obiectiv necesară. Deşi, la fel ca la ceilalţi agenţi
economici, avem de a face cu câteva elemente definitorii comune, în bănci apar particularităţi
impuse, pe de o parte, de natura activităţii bancare, iar pe de altă parte, de specificul relaţiei
bancă-client.

Structura  dezvoltarea unei reţele de subunităţi în teritoriu care are în vedere

organizatorică împărţirea administrativ-teritorială a ţării şi se concretizează în 2
specifică unei niveluri de bază:
băncii  Centrala
 Reţeaua de unităţi teritoriale

Centrala  îndeplineşte funcţiunea de cercetare-dezvoltare a băncii ca sistem activ

în structurile pieţei, de definire şi implementare a strategiei de piaţă, de
corelare a deciziilor strategice cu cele curente, de programare, îndrumare,
coordonare şi control a întregii activităţii în cadrul băncii;

 nu efectuează operaţiuni nemijlocite cu clientela, rolul său limitându-se

la asigurarea aplicării corecte a tuturor actelor normative care guvernează
sfera bancară, sens în care elaborează norme specifice în sarcina unităţilor
operative din subordine;
  structura funcţională din cadrul centralei este organizată în mod specific
pentru fiecare bancă în funcţie de activitatea desfăşurată şi gama de
operaţiuni efectuate, în general, întâlnindu-se la nivelul centralei fiecărei
bănci departamente şi direcţii de specialitate.

Reţeaua de  reprezintă ansamblul unităţilor operative ale băncii, dispuse în spaţiu,

unităţi prin intermediul cărora se realizează gestiunea relaţiilor stabilite între bancă
teritoriale şi clienţi;

 structura organizatorică este astfel concepută încât să asigure apropierea

unităţilor operative de clientelă, practic de locul unde se produc fenomene
şi procese financiar-bancare, permiţând derularea activităţii în condiţii de
profitabilitate1;

 sucursale şi agenţii sunt înfiinţate pe baza criteriului apropierii de

clienţi, derulând un volum mare de operaţiuni, în general, de valori mai
mici; la nivelul acestora se întâlnesc numai compartimente operative care
asigură derularea efectivă a relaţiilor cu clienţii (credite, operaţiuni
valutare, conturi şi viramente, casierie).

 regulamentul de organizare şi funcţionare

activitatea desfăşurată într-o bancă are la bază un regulament propriu
de funcţionare, aprobat de organele statutare, prin care sunt stabilite
aspecte ce privesc: structura organizatorică; sistemul de control intern;
atribuţii, competenţe, responsabilităţi şi sarcini pt. manageri şi
salariaţi
Documentele  organigrama
de formalizare
a structurii constituie instrumentul care permite reprezentarea grafică a activităţii
organizatorice derulate în cadrul unei bănci, ilustrând principalele departamente,
modul în care sunt grupate posturile, relaţiile de subordonare de la cel
mai jos nivel până la treapta superioară a ierarhiei, canalele oficiale de
căutare a informaţiei
 fişa postului
are ca obiectiv prezentarea diferitelor posturi, fiind un instrument
deosebi de util şi eficient pentru determinarea structurii unui post.

2.2. Bilanţul şi operaţiuni derulate de băncile comerciale

Utilizarea termenului de bancă universală este frecvent întâlnită pentru a desemna faptul
că băncile respective efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare, desfăşurând o gamă
diversificată de activităţi. Băncile joacă rolul de intermediar efectuând operaţiuni bancare
determinate de activităţile care se desfăşoară în cadrul băncii.

1 Conform publicaţie Ziarul Financiar, băncile cu cele mai extinse zece reţele teritoriale deţin 80% din sucursalele şi
agenţiile din sistemul bancar, puţine instituţii de credit mai având reţele care să acopere şi oraşele mici după ajustarea
prezenţei teritoriale din ultimii ani. Topul băncilor din România cu cea mai vastă reţea teritorială, în 2014 (Economistul),
este: 1. CEC Bank: 1147 unităţi; 2. BRD: 858 unităţi; 3. Raiffeisen Bank: 528 unităţi; 4. Banca Transilvania: 543 unităţi;
5. BCR: 488 unităţi; 6. UniCredit Tiriac: 196 unităţi; 7. BancPost: 187 unităţi; 8. ING Bank: 184 unităţi; 9. Piraeus Bank:
140 unităţi; 10. Volksbank: 133 unităţi.

2/6
 Funcţii Operaţiuni

de mobilizare a activelor monetare operaţiuni pasive legate de


disponibile în economie mobilizarea resurselor

de utilizare a resurselor proprii şi operaţiuni active care privesc


atrase plasarea resurselor

de transfer de fonduri între titularii de operaţiuni de comision legate de


cont decontări intra- şi interbancare

Pentru a analiza aceste operaţiuni bancare este necesară cunoaşterea structurii bilanţului
unei bănci care reflectă în pasiv constituirea resurselor, iar în activ utilizarea acestora. În general,
în structura bilanţului unei bănci se regăsesc următoarele elemente:

Activ 2
1. Active imobilizate - imobilizări corporale
- imobilizări necorporale
2. Active financiare - titluri de participaţie
- titluri de portofoliu
3. Creanţe - asupra instituţiilor de credit:
- depozite la BNR
- depozite la instituţii de credit
- credite acordate instituţiilor de credit
- asupra clientelei:
- credite acordate clientelei
4. Disponibilităţi băneşti - casa
- cont curent la BNR
5. Alte active
Cap. proprii + Datorii 3
1. Fonduri proprii - fonduri proprii de nivel 1
- fonduri proprii de nivel 2
2. Datorii privind instituţiile de credit
- împrumuturi de refinanţare de la BNR
- împrumuturi de la instituţiile de credit
- depozite ale instituţiilor de credit
3. Datorii privind clientela - depozite la vedere
- depozite la termen
- depozite colaterale
- conturi curente ale clienţilor
4. Alte pasive

2
utilizări
3
pasiv / resurse

3/6
 1. Operaţiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor şi se referă la:

Formarea  Fondurile proprii ale băncii erau formate din:

fondurilor  Fondurile proprii de nivel 1 reprezintă o componentă a fondurilor
proprii proprii şi cuprind:
 capitalul social subscris şi vărsat;
 primele de capital, integral încasate, aferente capitalului social;
 rezervele legale, statutare şi alte rezerve, precum şi rezultatul reportat
pozitiv al exerciţiilor financiare anterioare, rămas după distribuirea
profitului;
 rezultatul reportat.
 Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:
 fonduri proprii de nivel 2 de bază (rezervele din reevaluarea
imobilizărilor corporale; titlurile pe durată nedeterminată şi
alte instrumente de aceeaşi natură);
 fondurile proprii de nivel 2 suplimentar (acţiunile
preferenţiale cumulative pe durată determinată şi capitalul
sub formă de împrumut subordonat).
Începând cu 1 ianuarie 2014, Regulamentul nr.5/20.12.2013
(http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/154195)4 privind cerinţe
prudenţiale pentru instituţiile de credit reglementează aspecte legate de
fondurile proprii ale instituţiilor de creditm, cu modificările și completările
ulterioare.

Constituirea  1. Depozitele bancare reprezintă principala sursă de finanţare pentru o

depozitelor bancă şi îmbracă mai multe forme:
şi conturile  Depozitele la vedere reprezintă conturi slab remunerate sau
curente ale neremunerate, destinate să primească sume de la titulari în vederea unei
clientelei utilizări pe termen scurt. Soldul contului este creditor şi poate fi retras în
orice moment fără preaviz. În practică, se întâlneşte şi cazul în care banca
cere, mai ales pentru sume importante, un preaviz pe termen foarte scurt, de
obicei de o zi lucrătoare. În lipsa unei scadenţe definite, durata constituirii
depozitului la vedere depinde de nevoile şi bunul plac al clientului.
Depozitele la vedere reprezintă resursa cea mai ieftină pentru bancă deoarece
pentru disponibilităţile aflate în aceste conturi, banca oferă o rată mică a
dobânzii sau nu oferă dobândă datorită volatilităţii lor.
 Depozitele la termen. Investiţiile financiare ale clienţilor făcute la
bănci cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de
depozite bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite.

4
Art. 249. - (1) Capitalul iniţial al instituţiilor de credit este constituit din unul sau mai multe dintre elementele menţionate
la art. 26 alin. (1) lit. a)-lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2) Băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de
minimum 37 milioane lei.
(3) Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum
25 milioane lei.
(4) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al
capitalului iniţial de minimum 25 milioane lei.
(5) Sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe vor menţine permanent capitalul iniţial cel puţin la
nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin. (2)-(4), după caz.
(6) Nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilesc la
echivalentul în lei a 5 milioane euro.
(7) Limita minimă a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se stabileşte la 300 mii lei.
(8) Nivelul minim al capitalului agregat şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste se stabilesc la
echivalentul în lei a 10 milioane euro. Capitalul agregat al unei reţele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

4/6
 Depozitele la termen constituie sumele atrase pe diverse perioade de la 7 zile
la 12 luni şi chiar mai mari. În practica bancara cele mai frecvente depozite
sunt la 3 şi 6 luni şi mai puţin la 9 şi 12 luni şi foarte rar peste acest termen.
La depozitele la termen de până la 12 luni se aplica, de regulă, dobândă
variabilă, dar se poate folosi şi dobânda fixă, iar la cele peste un an se
foloseşte mai mult dobânda fixă.
Retragerea depozitului înainte de termen duce la pierderea dobânzii pentru
depozite la termen şi primirea dobânzii pentru depozite la vedere, în acest fel
băncile recuperându-şi costurile pentru resursele care trebuie atrase imediat
de pe piaţă. Depozitele la termen cu formele lor derivate reprezintă cea mai
importantă sursă atrasă de bănci datorită stabilităţii pe perioade determinate.
 Depozitele colaterale reprezintă sume depuse într-un cont în vederea
garantării unor obligaţiuni contractuale ale clientului: deschiderea de
acreditive, emiterea de scrisori de garanţie bancară, garantarea creditelor,
cecuri certificate, garanţii gestionari, ordine de plată cu scadenţă.
2. Conturile curente ale clienţilor, care reprezintă datorii privind
clientela la vedere, se deschid, în general, pentru înregistrarea operaţiunilor
curente de încasări şi plăţi. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar
întrucât prin el se desfăşoară întreg fluxul bancar al clientului şi permite o
informare operativă asupra lichidităţii imediate a acestuia.
Contul curent începe să funcţioneze prin creditare, operaţiunea
reprezentând depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de către
titular, transferul unui fond de la altă bancă, transferul din alt cont al
titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de dobândă etc. De
regulă, contul curent are solduri creditoare la bănci, dar pot exista situaţii în
care băncile dau posibilitatea efectuării unor plăţi mai mari decât
disponibilităţile existente în contul curent, caz în care contul curent apare cu
sold debitor la bancă. Pentru aceste solduri debitoare banca percepe dobândă
superioară celei bonificate pentru disponibilităţi.

Operaţiuni  Băncile pot apela pentru procurarea de resurse suplimentare şi la

de împrumuturi:
refinanţare  Împrumuturile interbancare sunt obţinute de la alte bănci pe termen
scurt şi foarte scurt, rata dobânzii fiind negociată între părţi, putem vorbi de
împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit, împrumuturi
la termen primite de la instituţii de credit;
 Împrumuturile de refinanţare constituie împrumuturi obţinute de la
banca centrală pentru completarea resurselor. Se obţin pe termen scurt pentru
acordarea cărora banca centrală solicită constituirea de garanţii sub forma
titlurilor de valoare. Împrumuturile de refinanţare de la B.N.R. cuprind
împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare, împrumuturi
lombard, alte împrumuturi.

2. Operaţiunile active reprezintă pentru băncile operaţiunile de utilizare a resurselor

mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii de depozite, a contractării de
împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcţiilor specifice. Operaţiunile active se
referă la:

Operaţiunile  Reprezintă încasările şi plăţile în numerar, în lei şi valută, efectuate la

cu numerar cererea clienţilor. Circuitul numerarului se desfăşoară prin bănci care
dispun de personal specializat şi spaţii adecvate - casierii, tezaure,
echipamente de numărat, sortat şi verificat moneda.

5/6
 Creditele  Reprezintă portofoliul cel mai important de active pentru o bancă şi în
bancare acelaşi timp forma principală de folosire a resurselor. Volumul creditelor
acordate de bănci în cursul unui an este mult mai mare decât soldul acestora
la finele anului care apare în bilanţ.
În structură, creditele de trezorerie sunt cele mai solicitate. Acestea se
acordă pentru activitatea curentă de exploatare sub forma creditelor globale
de exploatare, liniilor de credite şi creditelor pe obiect. Creditele pentru
echipamente deţin, de asemenea, o pondere importantă în creditele bancare
şi se acordă pentru retehnologizare şi modernizare, importuri de maşini şi
utilaje, realizarea de noi capacităţi de producţie.
Din punct de vedere al beneficiarilor, cel mai mare volum de credite se
acordă agenţilor economici. Activitatea de creditare aduce venituri
importante băncilor prin dobânzi, comisioane şi alte speze bancare obţinute
din derularea acestui tip de activitate.

Operaţiuni  Reprezintă un grup special de operaţiuni ale băncilor. Ele privesc

de plasament operaţiuni de achiziţii de titluri de valoare cu scopul de a obţine profit, fie
din dobânzi şi dividende, fie din diferenţele de curs. Portofoliul de titluri al
băncilor se poate constitui prin scontarea cambiilor, primirea titlurilor în
garanţie pentru creditele acordate, achiziţionarea titlurilor de pe piaţa de
capital. Titlurile, cu excepţia celor guvernamentale, deţin o pondere destul
de scăzută în activul băncilor.

3. Operaţiunile de comision sunt legate de decontări intra- şi interbancare care pot avea
loc atât ca urmare a derulării tranzacţiilor dintre agenţii economici, cât şi ca urmare a diverselor
decontări între unităţi bancare generate de diferite operaţiuni. Aceasta deoarece relaţiile pe piaţă
pot crea creanţe şi datorii, respectiv creditori şi debitori. Aceste creanţe şi datorii dintre părţi se
sting prin decontări bancare, adică prin transferuri de mijloace băneşti dintr-un cont în altul,
conturi aparţinând persoanelor fizice sau juridice.

Bibliografie recomandată:
 Andronache, V. (2010) Banca şi operaţiunile comerciale, Editura Universitară, Bucureşti
 Căpraru, B. (2014) Activitatea bancară. Sisteme, operaţiuni şi practici, Ediția a 2-a, Editura
C.H. Beck, Bucureşti
 Cechin-Crista, P.; Poruţiu, C.D. (2007) Organizarea instituţiilor de credit pe teritoriul
României, Editura Mirton, Timişoara
 Cocriş, V.; Chirleşan, D. (2006) Tehnica operaţiunilor bancare, Editura Universiăţii
"Al.I.Cuza", Iaşi
 Dardac, N., Barbu, T.C. (2012) Instituţii de credit, Editra ASE, Bucureşti
 Drigă, I. (2010) Operaţiunile instituţiilor de credit, Suport de curs pentru învăţământul la
distanţă, Atelierul de Multiplicare al Universităţii din Petroşani
 Heteş-Gavra, R. (2013) Operaţiunile instituţiilor de credit, Editura Mirton, Timişoara
 Motocu, M. (2013) Operațiile instituțiilor de credit, Universitatea „Bogdan-Vodă” din Cluj-
Napoca
 Nedelescu, M.; Stănescu, C. (2012) Produse şi servicii bancare, Editura Universitară, Bucureşti
 Nicula, I. (2013) Vademecum – Operaţiuni bancare, Editura Pro Universitaria, Bucureşti
 Socol, A. (2006) Tehnica bancară, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
 Trenca, I. (2013) Tehnica bancară, Ediția a IV-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca

6/6