7.

STUDIUL FIABILITĂŢII FOLOSIND DATE

EXPERIMENTALE

7.1. Încercările de laborator pot fi categorisite în:

a. încercãri determinative;
b. încercãri de control, efectuate în scopul verificãrii încadrãrii
fiabilitãţii unui lot în limitele prescrise, respectând una din valorile
controlului tehnic de calitate.
Încercări cu eşantion epuizat. În acest caz, încercãrile ne conduc
pâna la defectarea tuturor elementelor eşantionului, fiind utilizate, în special,
în cazul încercărilor determinative. Pe durata încercării se întocmeşte un
grafic denumit diagrama căderilor. În acest caz, durata cumulată “S” sau “tc”
de încercare aste dată de ralaţia 7.1:

n
S  tc   ti (7.1)
i 1
Unde ti – reprezintă durata de funcţionare a elementelor care s-au
defectat în intervalul alocat încercărilor
7.2. Încercări cenzurate. Încercãrile care se opresc la un anumit
numãr de defecte “r” dinainte stabilit se numesc încercari cenzurate. Aceste
încercări pot fi “fără înlocuire” sau “cu înlocuire” după cum la cădere,
elemental se înlocuieşte sau nu cu altul bun (se efectuează reparaţii sau nu
se efectuează). Durata cumulată se determină :
- pentru încercări “fără înlocuire”, cu relaţia 7.2:
r
S  t c   t i  (n  r )t r (7.2)
i 1

- pentru încercări “cu înlocuire”, cu relaţia 7.3:

S  t c  t1  t 2  ......  t r  (t r  t1 )  (t r  t 2 )  ....  (t r  t ( r 1) )  (n  1)t r  nt r

(7.3)
7.3. Încercări trunchiate. Încercarea la care durata este fixată la o
valoare oarecare T, după care aceasta se opreşte, indiferent de numãrul
defectãrilor, se numeşte trunchiatã. Numărul defectărilor produse în
intervalul (0,T) este aleator. Aceste încercări pot fi “fără înlocuire” sau “cu
înlocuire”. Durata cumulată de incercare este dată de relaţiile:

1
 -pentru încercările trunchiate “fără înlocuire”, relaţia 7.4:
r
S  t c (n, r , T )   t i  (n  r )t r (7.4)
i 1
-pentru încercările trunchiate “făra înlocuire”, relaţia 7.5:

S  t c  nT (7.5)
7.4. Încercări accelerate. Postulatul fiabilităţii egale.
Cele mai mari dificultăţi pe care le ridică, în general, încercările de
fiabilitate sunt legate de durata pe care acestea se efectuează. Pentru a
reduce durata acestor încercări trebuie să se mărească numărul acestora, fără
a modifica modelul fizic al defectărilor. Un aspect important al acestor
încercări este acela al echivalenţei dintre încercările accelerate şi cele
normale. Pe baza postulatului fiabilităţii egale, care formează baza teoretică
a acestor încercări, se poate obţine relaţia de echivalenţă. Dacă se consideră
două nivele de solicitări S0 (normale) şi S (forţate sau suprasolicitări) şi dacă
pentru toate valorile pozitive ale lui t există inegalitatea RSO (t )  RS ( ) ,
atunci S  S 0 . Postulatul fiabilităţii egale se exprimă prin relaţia (7.6):
RS0 (t )  RS ( ) (7.6)
care se poate reprezenta ca în figura:
Legătura dintre t şi τ se poate prezenta sub forma unei funcţii
t  g ( ) . In condiţiile în care se efectuează încercările accelerate, funcţia
g(τ)este o funcţie monotonă şi crescătoare care are proprietăţile următoare:
g (0)  0
lim g ( )  
 

Funcţia g(τ) se numeşte „funcţie de accelerare” şi exprimă

echivalenţa dintre încercările accelerate şi încercările normale. Această
funcţie g(τ) poate fi determinată pe baza postulatului fiabilităţii egale atunci
când se foloseşte o lege de repartiţie. In cazul folosirii legii Weibull (pentru
γ=0) se poate scrie următoarea relaţie:
t o t
( ) ( ) 
0 
e e

rezultând o altă relaţie de calcul:

  
 1
t   0 ( )  0   ( )  0   0  c m  g ( )
 0

2
 R

1,0

RS0

RS0=RS

RS

t, τ
0 τ t

unde c şi m sunt constante care se pot determina experimental. Pentru cazul

în care  0    1 (cazul legii exponenţiale) funcţia de acceleraţie se reduce
la forma liniară, dată de expresia:
0
t  g ( )    c


Cu ajutorul încercărilor accelerate, aplicate elementelor sau

sistemelor, se pot determina indicatorii de fiabilitate corespunzători
solicitărilor normale.

7.5. Prelucrarea datelor experimentale

Indicatorii de fiabilitate pot să se determine prin metode parametrice

3
sau prin metode neparametrice.

7.5.1. Metoda neparametrică

Este metoda cea mai simplă şi nu necesită nici o ipoteză care să aibă
influenţă asupra legii de repartiţie. Datele care se obţin din încercări se
grupează pe intervale.
Dacă se notează cu:
n0 – volumul eşantionului;
Δ ri - numărul căderilor în intervalul de ordinul „i”;
t – durata intervalului
şi dacă se utilizează relaţiile fundamentale, se obţin relaţiile următoare:
n0   ri n(t i )
R (t i )   ;
n0 n0
ri 1
 (t i ) 
n(t i 1 ) t

In cazul încercărilor cu eşantion epuizat parametrul MTBF se

determină cu următoarea relaţie:
t  t  .........  t n 1 n
MTBF  1 2
n0
  ti
n0 i 1

La încercările cenzurate sau trunchiate, există o anumită legătură

între durata cumulată de funcţionare S şi MTBF Epstein şi Sobel au arătat
statistica u  2 S / MTBF are o rapartiţie  2 , cu   2r pentru încercări
cenzurate şi cu   2(r  1) pentru încercări trunchiate. Dacă în cazul
S
încercărilor cenzurate se consideră variabila aleatoare x  , adică S  rx ,
r
rezultă, pentru statistica considerată, expresia:
2r
u x
MTBF

Se ştie că media teoretică a variabilei cu repartiţie  2 este

M [u ]    2r şi deci:
 2r  2r
M x  M [ x ]  2r
 MTBF  MTBF

4
 S 
De unde MTBF  M [ x ]  M   . In acest mod rezultă estimaţia punctuală
r 
pentru încercări cenzurate:
S
MTBF 
r
In mod similar rezultă estimaţia punctuală încercările trunchiate:
S
MTBF 
r 1

Adoptând un nivel de semnificaţii α (0,10 sau 0,05) se poate construi pentru

MTBF un interval de încredere cu relaţiile din tabelul de mai jos:
Tipul Felul Poziţia Intervalul
eşantionului intervalului intervalului
bilateral simetric 2S 2S
 MTBF  2
  2
 
Cenzurat 2r;
2
2 r ;1
2

risc la 2S
MTBF  2
unilateral dreapta  2 r ;
risc la 2S
MTBF  2
stânga  2 r ;1
bilateral simetric 2S 2S
 MTBF  2
 2
  
Trunchiat 2 ( r 1);
2
2 ( r 1);1
2

risc la 2S
MTBF  2
unilateral dreapta  2( r 1);
risc la 2S
MTBF 
stânga  2
2 ( r 1);1

Observaţie. Un caz particular foarte frecvent întâlnit (la încercările de

acest tip) este acela al încercărilor trunchiate fără căderi. Media timpului
de bună funcţionare (MTBF) poate fi estimată considerând funcţia cu 2
grade de libertate (r=0; 2(r+1)=2). Pentru un nivel de semnificaţie α=0,10,
în cazul a n produse industriale încercate pe o durată T (fără căderi) se
obţine intervalul bilateral 2nT / 5,991  MTBF  2nT / 0.103 sau
unilateral cu risc la stânga MTBF  2nT / 4,605 .

5
7.5.2. Metoda parametrică.
Constă în acceptarea unei ipoteze referitoare la legea de repartiţie,
urmând, ca pe baza datelor experimentale să se estimeze parametrii legii
respective. Metodele parametrice pot fi analitice sau grafice.
7.5.2.1. Metoda analitică de estimare a parametrilor se bazează pe metoda
verosimilităţii maxime. Pentru analiză, se consideră un eşantion epuizat la
care valorile experimentale se supun legii Weibull cu   0 . Conform
relaţiei densităţii de probabilitate:
 
 1  t    t  
 t    
  
  
  

f (t )    e   (t )e
   
(unde η, β şi γ reprezintă parametrii de scară, de formă şi respectiv de
poziţie), adoptând notaţia:

1
   
 
se obţine următoarea expresie pentru funcţia de verosimilitate:
n
n   ti n
L   f (t i ,  ,  )  n     t  1e t   n  n e t 

1 1
i
i 1 i 1 i 1
sau sub formă logaritmică:
n n
ln L  n  ln   n  ln     t i ln t i  (  1  1) ln t i
i 1 i 1

Determinarea parametrilor  şi  se face punând condiţiile  ln L  0 ,

rezultând sistemul de ecuaţii:

n n
  ti  0
 i 1
n n
n
   t i ln t i   ln t i  0
 i 1 i 1

Din prima ecuaţie rezultă:

 n
  n 
 t i i 1
Înlocuind relaţia de mai sus în a 2-a ecuaţie din sistem se obţine, prin
iteraţie:

6
  n  
   t i ln t i 1 n 
  1 n   ln t i 
 n 1 

 i 1 t i



Cu expresiile de calcul prezentate mai sus pentru  şi  se obţine:
1
 1 n   
    t i 
  i 1 
Intervalul de încredere pentru MTBF cu un nivel de semnificaţii cu risc
simetric este dat de relaţia de mai jos:
1 1
 n     n   
 2 t i  
1
  2 t i  1 
 i 12     1  MTBF   i 21     1
            
  , 2      ,1 2   

7.5.2.2. Metoda grafică bazată pe legea Weibull (graficul Weibull) este

foarte mult utilizată datorită uşurinţei de aplicare. Valorile parametrilor legii
Weibull se pot obţine uşor prin folosirea unui grafic special gradat cu scări
funcţionale denumit graficul Weibull sau o variantă a acestuia denumită
diagrama Allan Plait. Metoda grafică se bazează pe posibilitatea liniarizării

 t 
legii Weibull; logaritmând expresia R (t )  exp   se obţine
  

1 t 
ln     sau expresia:
 R   
1
ln ln   ln t   ln 
1  F (t )
1
Dacă se notează: y  ln ln ; x  ln t ; a   şi b   ln legea
1  F (t )
Weibull s-a adus la forma liniară y  ax  b . Dacă se adoptă scări
funcţionale corespunzătoare, curba de repartiţie devine o dreaptă, definită,
teoretic, de două puncte care poate fi extrapolabilă. Forma graficelor este
prezentată în literatura de specialitate.

8. METODA LANŢURILOR MARKOV

7
 Fiabilitatea sau probabilitatea stării de bună funcţionare este o
caracteristică importantã a unui echipament. Ea reprezintã probabilitatea ca
aceasta sã îndeplineascã fãrã defecte o functie datã într-o perioadã de timp şi
în conditii de funcţionare date. Spre deosebire de metodele prezentate
anterior se mai poate folosi “metoda lanţurilor Markov“ deoarece un
echipament oarecare este format din mai multe elemente componente, care
pot fi considerate ca fiind legate în serie.

1. Probabilitatea stãrii de succes a sistemului se calculeaza cu relaţia

8.1:

1
Ps 
i (8.1)
1  i
2. Probabilitatea ca unul din elemente sã se afle în stare de defect se
calculeaza cu relaţia 8.2:

i
Pi  Ps (8.2)
i

3. Probabilitatea stãrii de refuz a sistemului se cetermină cu relaţia

8.3:

n
PR  1  Ps ,....sau.....PR  P
i 1
i (8.3)

4. Durata medie totalã probabilă a stãrii de succes a sistemului (relaţia

8.4):

1
M [ (T p )]  Ps T p  Tp
 (8.4)
1  i
i

8
 Unde: Tp - timpul în care se fac observaţiile.

5. Durata medie totalã probabilă a stãrii de refuz a sistemului (8.5):

i

M [  (T p )]  PR T p  i
T p (8.5)

1  i
i
6. Intensitatea de avariere ( defectare ) a sistemului (relaţia 8.6):

 e   i (8.6)
7. Intensitatea de reparare a sistemului (relaţia 8.7):

e 
1

 i

M [Td ]  (8.7)
 i

8. Timpul mediu de staţionare în starea de defect sau de reparare

pentru un anumit element al sistemului (relaţia 8.8):
n

T di
(8.8)
M [Td ]  i 1

Unde: Td – reprezintă timpul de staţionare în defect al unui element;

N - numãrul total de defecte pentru elementul respectiv

9. Intensitatea de reparare pentru un element (relaţia 8.9):

1
 (8.9)
M [Td ]
10. Timpul mediu de funcţionare pentru un element al sistemului
(relaţia 8.10):
n

T fi
(8.10)
M [T f ]  i 1

9
 În care: Tf - timpul de funcţionare pentru elementul respectiv
11. Intensitatea de defectare pentru elementul respectiv (relaţia 8.11):
1
 (8.11)
M [T f ]

12. Fiabilitatea, sub forma cea mai completă (relaţia 8.12):

 T
Rt  Ps e p (8.12)
RT - reprezintă probabilitatea stãrii de funcţionare neîntreruptã.

9. METODA EXPONENŢIALÃ

Este o funcţie cu rata cãderilor constantã:

- densitatea de probabilitate (relaţia 9.1):

f (t )  e  t (9.1)

Unde: λ- reprezintă rata cãderilor

t - perioada pe care se face observaţia;

- fiabilitatea (relaţia 9.2):

R  e  t (9.2)
- funcţia de repartiţie (relaţia 9.3):

F  1  e  t (9.3.)

- media timpului de bună funcţionare (relaţia 9.4)


1
e
 t
MTBF  dt  (9.4)
0

- dispersia (relaţia 9.5):
1
 2  2 (9.5)


10
 10. FIABILITATEA OPERAŢIONALĂ (ÎN EXPLOATARE)

Fiabilitatea operaţională este determinată în condiţii reale de

exploatare. In unele cazuri, unde încercările de laborator sunt neeconomice
(la întreruptoarele de înaltă tensiune, maşinile electrice, transformatoarele de
mare putere, variatoarele de turaţie, etc.) urmărirea comportării în exploatare
rămâne una dintre sursele principale de obţinere a informaţiilor necesare
determinării fiabilităţii. Informaţiile pot fi colectate cu ajutorul unor fişe
special întocmite. Din observaţiile şi din experienţa acumulată în timpul
anilor la anumite societăţi cu caracter electrotehnic, electroenergetic, etc. s-
a constatat că este mai indicat ca aceste societăţi să selecteze anumiţi
beneficiari, mai importanţi, pe categorii de utilizare, condiţii de exploatare,
mod de întreţinere, etc. şi să organizeze o urmărire sistematică a comportării
produselor prin intermediul grupei (sau echipei) de fiabilitate (acolo unde
există), sau prin intermediul dispecerilor sau a rapoartelor de activitate la
intervenţii sau la deranjamente, obţinând astfel informaţiile direct de la
sursă. Informaţiile astfel obţinute sunt prelucrate ulterior, conform
metodologiei de calcul adoptate.

11