LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 2 (17), Apr.-Iun. 2020

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul V, nr. 2(17),
aprilie/iunie
2020
Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

2
PRO DOMO
Biblioraft
Teodor Pracsiu. Acolade critice,
Bârlad, Editura Sfera, 2019, 282 p. [Critică
literară şi analize didactico-pedagogice].
Din Cuprins (selectiv): I. Oglinzi infidele:
Ion Agârbiceanu în oglinzi paralele; Marin
Preda – între realitate și orizontul ficţional;
Varujan Vosganian – „Statuia comandorului”;
Adrian Costache – „Cele mai frumoase 101
poeme”; Ion Gheorghe Pricop – „Cânta la Duda
o chitară”; Theodor Codreanu – „Fragmente
despre Eminescu”; Lina Codreanu –
„Chemarea apelor”; Nicolae Ariton – „Sfârșitul
jocului”;
II. Interferenţe: Proiectul de ţară – șansă și
destin; În căutarea identităţii pierdute; De la
capăt, ca Sisif; Argoul în oglinzi paralele;
Simularea noastră cea de toate zilele; Al.I.
Cuza – o personalitate emblematică; În
căutarea manualului pierdut; Dialog despre
frumos; Naţional, european și universal în era
digitală.
Daniela Oatu. Fata de rouă, Iași,

Editura Timpul, 2020, 102 p. [Poezie].
Din Cuprins (selectiv): Povestea ne va
mântui, Fata de rouă, Prima genune,
Chiriașul, Licoare divină, Victimă colaterală,
Prea multe Cenușărese, Cu sufletul în cârlige,
Și visele au insomnii, Dragostea are ochii
mari, Sufletul cu solzi de lumină, Spiridușul,
Ruga fiarelor, Umbra Julietei, Lacrima salciei,
Ochi geamăn, Cerul de peste drum, Pe uliţa
Scriitorului, La margine de noiembrie, Spre
Valea Plângerii, Numai povestea...
Petruş Andrei. Tinereţea fără

bătrâneţe a lui Mihai Eminescu şi viaţa sa
fără de moarte, Bârlad, Editura Sfera, 2020,
246 p. Ediţie îngrijită de Livia Andrei. [Studii,
eseuri, poezii].
Din Cuprins (selectiv): Tinereţea fără
bătrâneţe a lui Mihai Eminescu şi viaţa sa fără
de moarte: Eminescu – eterna fascinaţie;
Cromatica eminesciană; Eminescianismul lui
Grigore Vieru; Lucia Olaru-Nenati. Eminescu
de la muzica poeziei la poezia muzicii;
Pictorul Ion Daghi – „Eminesciana plastică”;
Între iubitorii lui Eminescu [Interpretări
critice pentru studiile eminesciene semnate
de Theodor Codreanu, Dan Toma Dulciu,
Valeriu Lupu]; Eminesciene [25 de poezii].

3
Copilãria – stare de gratie (1)

Mihai EMINESCU
(1850-1889)
O, rămâi…
„O, rămâi, rămâi la mine
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult.
În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminţi,
Și prin vuietul de valuri,
Prin mișcarea naltei ierbi
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi,
Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol.
Și privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând –
Șuieram l-a ei chemare
Ș-am ieșit în câmp râzând.
Astăzi chiar de m-aș întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?
Ion CREANGĂ
(1837-1889)
Amintiri din copilărie
Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă

gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului
unde lega mama o şfară cu motocei la capăt,
de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la
prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam
când începusem a merge copăcel, la cuptiorul
pe care mă ascundeam, când ne jucam noi,
băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării
pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi
saltă şi acum inima de bucurie!
[…]

4
Hai mai bine despre copilărie să povestim,

căci ea este veselă şi nevinovată şi drept
vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului
când mama şi tata se gândesc la neajunsurile
vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine,
sau că-i frământă alte gânduri pline de
îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său,
gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei
mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-
l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu,
şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul;
şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe
băţ îşi descarcă mânia în toată puterea
cuvântului… Aşa eram eu la vârsta cea fericită
şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi
lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a
zice…
Nicolae Grigorescu (1838-1907) – Cap de copil

Nicolae TONITZA (1886-1940) – Cap de copil
Constantin BRÂNCUŞI (1876-1957) – Cap de
copil
Tudor ARGHEZI
(1880-1967)
Creion
Fă-te, suflete, copil

Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.
Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.

5
Grigore VIERU
(1935-2009)
De leagăn
Pentru Călin
Hai, puiu, nani-na,

Că mama te-a legăna,
Ca mama te-a legăna,
Pe obraji, pe geana sa;
Pe un spic frumos de grâu
Şi pe val adânc de râu,
Pe-amiros de măr, pe-o stea,
Pe-o crenguţă de şasla;
Pe răsuflet cald de doină
Şi pe tremur lin de horă,
Pe ram verde de stejar,
Pe coamă de armăsar;
Pe doi faguri dulci, mustoși,
Într-un clopot de strămoși,
Pe-amintirea lui bunicu,
Pe nesomnul lui tăticu;
Pe un vers de Eminescu,
Pe pământul ce-l iubescu,
Să-l iubești şi tu aşa,
Hai, puiu, nani-na.
Pedagogice
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Cercul pedagogic – între

starea inerţială și nevoia
schimbării
„Filosofia” cercului pedagogic și rolul său
astăzi pot fi concentrate într-un enunţ
simplu: formarea profesională, metodico-
știinţifică a cadrelor didactice. Altfel spus,
cercul pedagogic este un conclav didactic
asumat de participanţi (prezenţa este
obligatorie, dar derogări se vor găsi
întotdeauna), o reuniune profesională
specifică din care trage foloase toată lumea
dacă este realizată cum trebuie și unde s-ar
cuveni să primeze libertatea de opinie. Este o
întâlnire de breaslă a dascălilor, organizată
periodic, sub egida inspectoratelor școlare
judeţene și a caselor corpului didactic, iar
logica ei internă este aceea de a fi orice, dar
nu o formă fără fond. Prin tradiţie s-au

6
statornicit și lunile potrivite: noiembrie -

semestrul I, martie - semestrul al II-lea. Mai
demult se respecta cadenţa trimestrială,
caducă astăzi.
Structura cercului pedagogic – paradoxal
– n-a cunoscut schimbări esenţiale în timp,
rămânând în linii generale aceeași, deși în
România contemporană s-au produs mutaţii
importante de ordin istorico-politic:
revoluţia / revolta populară / lovitura de stat
militară din decembrie 1989, prăbușirea
sistemului politic totalitar, adoptarea
sistemului politic democratic, întemeiat pe
echilibrul puterilor în stat, pluripartitism,
economie de piaţă, libera concurenţă. Ne
place să spunem că promovăm un alt ideal
educaţional, menit să formeze un om liber,
stăpân pe soarta sa, informat, conectat la
fluxul informaţional planetar, dinamic, apt
să-și pună în valoare capacităţile creative pe
orice meridian.
Formula consacrată, perpetuată de
decenii în învăţământul românesc, întrucâtva
osificată, ca să nu spunem anacronică, se
întemeiază pe un triptic imuabil: 1. lecţie
demonstrativă; 2. referat metodico-știinţific;
3. informare de specialitate. Lucrurile nu s-
au schimbat în chip esenţial nici acum. În
peste 35 de ani de carieră didactică am văzut
zeci de lecţii demonstrative, de diverse
tipuri, precum și încercări, mai timide ori
mai accentuate, de ieșire din tipare, susţinute
în școli ori licee urbane sau rurale, cu
propunători tineri, maturi ori în pragul
senectuţii, cu elevi și fără elevi (în acest din
urmă caz – lecţii „avangardiste”, de un
inconformism ostentativ). În unităţile școlare
mari, întrebarea cea mai presantă devenea
„Cine susţine lecţia demonstrativă?” Au
existat mai întotdeauna în școala noastră
codeli, fandări tactice, refuzuri, derogări
subtile de la asumarea de responsabilităţi
fiindcă nu este confortabil să ieși în faţa unui
grup de 30-40 de profesori cu o propunere
didactică viabilă, interesantă, convingătoare.
Reușita implică muncă și dăruire. Tentaţia
irepresibilă este aceea a „regizării” discrete,
pentru că în faţa atâtor ochi scrutători elevii
au trac, se inhibă, se intimidează, se bâlbâie,
comit greșeli. Nimeni nu vrea să riște și să
rateze. De aceea propunătorii recurg la
„cosmetizări” prealabile, la „repetiţii
generale”, din dorinţa omenească de a ieși
totul bine.

7
Cu ani în urmă am realizat o lecţie

demonstrativă la cercul pedagogic, în faţa
profesorilor de liceu, având ca subiect
personalitatea creatoare a lui Nicolae
Manolescu, pe atunci septuagenar. A fost o
lecţie-dezbatere, cu o „selecţionată” a
elevilor claselor a XII-a, contând pe un plan
detaliat al discuţiilor, structurate pe câteva
coordonate: repere biobibliografice,
personalităţi literare românești care au
elaborat istorii literare (Istoria critică a
literaturii române apăruse în 2008), cei patru
mari critici care au decis configuraţia
literaturii române (Titu Maiorescu, E.
Lovinescu, G. Călinescu, N. Manolescu), 300
de scriitori analizaţi, 204 scriitori de
„dicţionar”, conceptul de canon literar, de ce
scriitori fără biografie în Istorie, citate,
analize, comentarii ș.a. O lecţie primită bine,
articulată coerent, în cuprinsul căreia
„vocea” elevilor s-a auzit destul de limpede.
Ceea ce era, în fond, de demonstrat.
Diacronic privind lucrurile, cadrele
didactice au simţit mereu nevoia de a ieși din
tiparele rigide ale lecţiei demonstrative,
propunând uneori teme și soluţii îndrăzneţe,
neconforme cu uzanţele tradiţionale. De
exemplu, lecţia-dezbatere având ca subiect
personalităţi cultural-știinţifice locale
(perimetrul de referinţă: orașul Murgeni și
împrejurimile). Alteori s-a recurs la ideea
„turismului” literar: „Pe urmele scriitorului
X” (Ion Creangă, Mihai Eminescu, Vasile
Alecsandri – la Humulești, la Ipotești,
respectiv, la Mircești). Câștigul spiritual este
acela că elevii văd cu propriii ochi casele
memoriale, au în faţă obiecte ce le-au
aparţinut autorilor respectivi, încărcate de o
aură magică și înţeleg mai bine sensul unor
existenţe lumești metamorfozate ulterior în
destine. Într-un judeţ de graniţă (Vaslui),
având ca vecin Republica Moldova, grupuri
de cadre didactice s-au deplasat în ultimii ani
la Chișinău ori în sate din stânga Prutului
pentru a lua parte la lecţii demonstrative ale
colegilor moldoveni. O experienţă inedită, un
dialog cultural și didactic legitimat de o
frăţietate istorică, un simbolic „pod de flori”
al educaţiei transfrontaliere.
S-au încercat, în timp, și alte formule de
cerc pedagogic: vizionarea unei montări
scenice la Teatrul „V.I. Popa” din Bârlad,
urmată de discuţii cu profesori și elevi, oferta
artistică fiind ispititoare și binevenită, „Hagi
Tudose” de B.Șt. Delavrancea, creaţie
8
artistică bivalentă (întâi nuvelă, apoi piesă de

teatru); lecţie demonstrativă gen cenaclu
literar (la Liceul tehnologic din Puiești);
excursii tematice (Iași, Bacău, Tescani, Vatra
Dornei, Suceava ș.a.). N-au lipsit vizite la
castelul de la Miclăușeni ori „lecţii la rece”,
fără elevi, în cadrul cărora titularul de
proiect prezintă verbal în faţa colegilor
modul în care ar fi structurat o lecţie pe viu.
În martie 2020, „lecţia la rece” a fost utilizată
în condiţii de avarie, sub ameninţarea
coronavirusului. Ca atare, elevii au stat acasă.
N-au lipsit nici proiecţiile video ale unor
lecţii demonstrative, însoţite de comentariile
lămuritoare ale profesorilor aflaţi în prima
linie.
Toate aceste tentative de înnoire a
paradigmei cercului pedagogic dezvăluie o
preocupare statornică a dascălilor de a face
și altceva și altcumva. Marota formulei
clasice trebuie înlăturată. Dar cu ce o
înlocuim? Aceasta este întrebarea. Până
astăzi, nici Ministerul Educaţiei, nici
inspectoratele școlare judeţene, nici alte
structuri abilitate în domeniul didactic și al
educaţiei n-au propus o altă formulă
novatoare. Așteptăm cu optimism moderat
soluţia schimbării. Este cert că încercările de
până acum – născute exclusiv din iniţiative
locale – de a înlocui lecţia demonstrativă
tradiţională cu excursii tematice, „lecţii la
rece”, lecţii-video, vizionări de spectacole
teatrale ș.a. n-au dat satisfacţii depline.
Observatorii neutri, dar și unii cârcotași de
profesie văd în aceste acţiuni „conexe”
subterfugii transparente, tentative de a eluda
confruntarea directă cu un grup compact și
omogen de profesori, care pot avea oricând
obiecţii de fond.
Cea de-a doua secvenţă-cheie a cercului
pedagogic este aceea a prezentării unui
referat de specialitate pe o temă de larg
interes. Iată premisele de principiu: să
suscite atenţia participanţilor, să propună un
subiect atrăgător, de strictă actualitate, să
decurgă din experienţa nemijlocită a
titularilor și – dacă se poate – să aibă
elemente personalizate, despre originalitate
fiind mai greu să vorbim. Din păcate,
referatele sunt cel mai adesea simple
compilaţii ori preluări fidele ale unor
referate de pe Internet, elaborate ab initio
într-un limbaj tern și clișeistic, fără
exemplificări din universul viu al școlii,
oneste sub raportul argumentaţiei și
9
inevitabil plictisitoare. Ne aflăm deocamdată

în acest punct inerţial, fără șansa - iminentă
ori mai îndepărtată – a schimbării.
În fine, cea de-a treia secvenţă este
alocată noutăţilor editoriale, evident,
compatibile cu interesul profesorilor
participanţi. La limba și literatura română,
bunăoară, au fost prezentate, mai succint ori
mai detaliat, lucrări de metodică a disciplinei,
de psihopedagogie, de istorie și critică
literară, jurnale, memorii, literatură de
frontieră, istorii literare. Au suscitat interes:
Istoria critică a literaturii române de Nicolae
Manolescu, Istoria literaturii române
contemporane (1941-2000) de Alex.
Ștefănescu, Canonul occidental de Harold
Bloom, Cruzimile unui moralist jovial de
Eugen Simion, dedicat operei lui Ion Creangă,
Iluziile literaturii române de Eugen Negrici,
reacţie polemică la excesele
„protocroniștilor” români ș.a. A generat
discuţii și controverse la un cerc, acum câţiva
ani, acordarea Premiului Nobel pentru
literatură solistului Bob Dylan, decizie
surprinzătoare a juriului, intrată repede în
zona marilor paradoxuri ale timpului nostru.
Dezbaterile finale ale cercului pedagogic
ar necesita ele însele o discuţie separată.
Ceea ce m-a uimit, adesea, a fost
conformismul asumat al participanţilor.
Lecţiile prezentate nu stârneau nervul
polemic al vorbitorilor, deși unele ar fi
meritat cu prisosinţă. Evaluările erau
îndeobște laudativ-generoase, uneori chiar
encomiastice. Nu lipseau dulcegăriile
previzibile și un impresionism apăsat: „Mi-a
plăcut lecţia!”, „M-au impresionat elevii!”,
„Ambianţa a fost extraordinară!”, „Felicitări!”
ș.a. Or, entuziasmul nu avea întotdeauna
obiect. Vorbim aici de un conformism călduţ,
confortabil, ce excludea analiza critică,
observaţiile de fond, polemica de idei.
Genuflexiunile și fandările laudative
acopereau lecţia cu o pojghiţă groasă de
sirop de trandafiri, ceea ce era până la urmă
inacceptabil.
Probabil că într-o bună zi cercul
pedagogic se va înnoi din temelii. Fie și
pentru că prea mulţi ani a rămas cantonat
într-o formulă azi desuetă. După cum cărţile
își au soarta lor (Habent sua fata libelli!), tot
așa și cercul pedagogic are o soartă, pe care i-
o dorim cu toţii mai bună.

10
P o e s i s (1)
Petruş ANDREI
(Bârlad)
Eminescu
El a fost întâi de toate suferinţă

Și în același timp el a fost trudă
Că, din păcate, soarta i-a fost crudă,
Așa cum spune-n ultima dorinţă.
La sânul său el a-ncălzit o Iudă

Ce n-avea inimă, nici conștiinţă
Dar el, cu bărbăţie și credinţă,
De-a ei trădare nici n-a vrut s-audă.
El a cântat a inimilor dramă,

Icoane sfinte el le-a pus în ramă
Și-a vrut ca să înalţe naţiunea.
Citind pe Eminescu mie-mi pare

Că geniul său nu are-asemănare
Și-n versul lui îmi aflu rugăciunea.
Despre genii…
Critici voi, cu flori deșarte,

Care roade n-aţi adus…
(Mihai Eminescu)
Ei înde ei și-au dat și-și dau brevete

Dar nu că-s mari, ci-s unici în cultură
Că dau verdicte de literatură
Iar ţie ei îţi toarnă apă-n ghete.
Dar promovează o maculatură

Iar soarelui ei îi observă pete,
Asupra ta toţi cad ca un erete
Și-nalţă-n slavă câte-o secătură.
Pe domnii critici eu n-am cum să-i critic

Fiindcă-aceștia sunt „corecţi politic”
Dar „geniul e-o răbdare-ndelungată”.
Ei par o „eminenţă cenușie”

Dar „opera” acestora nu-i vie:
Răbdare au, dar geniu niciodată!

11
Marcel MIRON
(Huşi)
Pelerin
Prăfuit
cu sufletul veșted
pe lângă prispele moarte
trec
în căutarea Ta!
Fără elan
am plecat de acasă
unde trăiam murind.
Acum
pe cărări străine
Te caut
să mor trăind.
Respiraţie prin creier
Mă rog pe dinafară
spre înlăuntrul meu.
Mă rog când beau

când mănânc
când merg
mă rog.
Păstrez gura puţin ocupată

de hrană
de vrajbă
de timp
să nu-mi inunde cuvintele
apele de sus.
Pe bolta neagră
a cerului gurii
crepusculul zilei trecute
adoarme.
Încă alerg prin mine

după cuvântul pierdut
din minte spre inimă
cărarea bătută
în marele pustiu.
Simfonie athonită
Tezaure agăţate la cingători

metanii sunătoare

12
aspide care mușcă buricele degetelor

la fiecare respiraţie.
Resuscitare a clipelor fără viaţă

cu respiraţia
gură la gură
inspiră timpul pierdut
expiră semnele nemuririi.
Cuvintele palide
prezente în dicţionare
prind viaţă.
Ca niște copii sturlubatici

urcă pe boabele uscate
ale rozariului
baia sufletului
în simfonia cântată
de monahii
Muntelui Athos.
Cu voci blânde
legănate de spaime
în genunchi
în picioare
întinși pe laviţe de piatră
prin tufe
peșteri umede
răstigniţi pe cruci
agăţaţi de pereţi
ca liliecii pe plafoanele întunecoase
scuturând metaniile uscate
cozi ale șerpilor cu clopoţei
la unison
cântă tragica simfonie
Kirie eleison!
Ana OPRAN
(Huşi)
De ziua mea pe tine

te doresc
Femeie,
lujer de lumină,
lac de azur
În ochiul –suflet,
sfioasă unduire-n umblet,
lasă-ţi livezile să vină
curgându-și pletele de flori
pe faţa-mi însetată,
meduză de fiori.
Cu degete de foc aleargă
prin carnea mea
de boala morţii măcinată.
13
Femeie,
lujer de lumină,
mai înflorește-n mine-o dată!
Timp rănit
Cu iarna asta cenușie

mă-ntorc încet,încet
în murmur de pământ
de ape și de vânt
sunt doar o pată gri curgând
din pensula unui pictor nebun
ce și-a vândut culorile
să-nchidă-n ele clipa
pe care-o tot zărea
la orizont vibrând.
Eu, culoarea
tot eu și pensula
și pictorul nebun
și marginea de violet aprins
a zării
și plaga ruginie
a timpului rănit...
Februarie 2020- Paris
Temps blessé
Traduit par Georgeta Giosu
Avec cet hiver gris

je me faufille
doucement
dans le soupir de la terre
de l’eau et du vent,
tache grise qui suinte
du pinceau d’un peintre fou
qui a vendu ses couleurs
En y enfermant l’instant
qu’il apercevait frissoner
a l’orizon.
C’est moi le pinceau,
c’est toujours moi
le peintre fou
et encore le bord du ciel
violet vif
et la plaie rougeâtre
du temps qui seigne.
Ţi-am scris azi pe zăpadă...
Ţi-am scris azi pe zăpadă

poeme fără cuvinte
și vântul mi-a dus literele
în albe vârtejuri de spumă
le-a prins în ţurţuri de lună
fosile diluviene
14
cu viul flăcării arzând în cristale

vestale
prinse-n albe
formaţiuni stalactitice
venind din ere primare.
Când le vei prinde în palme
vei simţi până-n rărunchi
fierbinţeala topirii.
Martin CATA
(Huşi)
Terţiul inclus
Undeva bine învelit

în clin de gând
cuvânt de poveste
sunet de cânt
dogoarea roşului blând
visele arborilor înfloriţi
norii de toamnă dezgoliţi
vâltori de ape pripite
mirarea iubirii regăsite
…la început a fost iubirea…
Zâmbire tălmăcită din visuri intuite,

Priviri simţite-n palmă blând netezind culori
Noi doi răpind iubirea din lumile finite,
Spre ale stelelor văzute vechi strâmtori,
Sorbeam de pe Selena tăcutul colb de

drumuri,
Am rătăcit cândva cărări spre Ursa Mare,
Apoi Alcor mi-a arătat în ritm de fumuri,
Iubirea-mi răvăşită pe a ta mirare,
Pe geana ta comete-n clipocire,

Striveau ruine false din inima-mi flămândă,
Ce vechi strâmtori de stele umbrea în grea
lucire,
Nevindecată rană, pitică alba, blândă.
Se istovise plaga, plutise în derivă,

Şi fluturarea-i aspră-n blândeţe adăstase,
Iar urma, urma-i castă în zâmbetu-ţi de divă,
În plumbuiri uitarea, acolo o lăsase…
Înfiorări crestează un cer de amintire,

Şi leagă-n fir de gânduri, pe fusuri adunate
Din caiere de visuri, iviri de o clipire,
Trezie-n nopţi hulpave, adâncuri sugrumate,
Îmi potrivisem pasul în gândul tău să-ncline,

Frunzişul de culoare ce-n ochi râdea
candoare,
Prin adieri lăsat-ai vis de-nceput s-aline,

15
Să nu mă rătăcească morgană întrupare…
Drumeţi pe nepăsare, visând pe drum de

fluturi,
Din adormiri, întoarceri spre-aceeaşi stea
polară,
Noi doi sorbim esenţe, buchet şoptit de
muguri,
Şi ochi în ochi privire, lumină ce-mpresoară
întoarsă piramidă, spre viaţă căi răzleţe,

noi, paşi fără de ziduri, iubirea-n mii de feţe!
Păzitorul
Când unda de iubire

în văluri secvenţiale
a cuprins în întreg sânul mamei,
am simţit vibraţia Păzitorului,
m-a privegheat în toate împărţirile,
diferenţierile,
în ieşirea la lumină
i-am zărit aripile
albe, viguroase, mari,
ca un acoperământ al destinului meu,
de atunci nu l-am zărit,
dar îl simt lângă mine,
îi simt şoapta
pe undele luminii graiului
dinainte de Babel
şi câteodată
apăsarea aripii albe vibrând
opreşte-te! Îndreaptă-ţi privirea
spre cenuşa timpului
nenăscut!
Daniela OATU
(Vaslui)
Voce pierdută
În pădurea uitată
la marginea unei benzinării
și privighetoarea face playback.
Se răsucește-n mormânt cerul Mariei Callas...
Dimineţile au gust amar
de când florile refuză roua,
nici soarele nu ne mai luminează la fel.
În această lume dezacordată
cântecul de sânge își strânge sunetele.
Veacul și-a pierdut vocea...

Acum tace
chiar dacă pe melodia lui preferată

16
unii își schimbă ritmul

fără să-i fi răsfoit paginile albe,
să-nţeleagă câte-n lună și-n stele;
cu sufletul fâșii
îi lasă să-și ducă
partitura distorsionată până la capăt...
Se miră și-Ahile
cum înaintează veacul tăcând
cu-atâţia spini în călcâi...
Cum se umflă-n pene sunetul lui fals
când trece maneaua-n benzinăria
din vecinătatea pădurii
să-și facă plinul
și deschide larg portiera
pregătindu-se să-și aprindă ţigara...
Staţionare
Povestea se îndreaptă către noi

cu magia ei călătoare.
Peste trei minute va sosi în staţie și nu va
mai
pleca la ora 25,00
în direcţia următoare.
Vă rugăm atenţie la linia I!
Unii pasageri vor coborî
cu tinereţea fără bătrâneţe-n buzunare.
Poarta
Am locuit gard în gard cu magii.

Poarta de lemn cu numărul șapte
m-a păzit de ochii fiarei
de sfinţi
trăgând după ea
toate câte au fost
toate cele ce vin.
Firele de iarbă săreau în sus de bucurie

de câte ori veneau magii să-mprumute coasa
și lăsau poarta întredeschisă
atât cât veșnicia să nu se risipească
să nu se clatine veștile astrale.
În urma lor
apăsam pe clanţa altui destin
poarta se desprindea ușor din balamale
și căutam chei pentru alt paradis.
Astăzi nu mai locuiește nimeni la numărul

șapte.
Doar vecinii magi au rămas
să ungă timpul
să nu mai scârţâie
o poartă fără ieșire și fără intrare.

17
Î n s e m n ã r i cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2003]
11 383. Un sondaj
internaţional recent arată
că poporul cel mai
nefericit din lume este al nostru, iar cel mai
fericit – acela din Nigeria. Faptul pare să-l
confirme pe Emil Cioran, care scria în Caiete
(1960): „M-am născut într-un popor fără
noroc. Fericirea se sfârşeşte la Viena; mai
departe, blestemul!”
Şi ca să fiu în tonul scepticismului
cioranian, mă îndoiesc de asemenea
baliverne. Şi despre Eminescu s-a spus că
este cel mai pesimist scriitor român. Ce să
mai zicem de Bacovia sau de Cezar Ivănescu?
În realitate, Eminescu a trăit viaţa în toată
plenitudinea ei. Un geniu care a lăsat, în
câţiva ani, o operă extraordinară nu putea fi
decât fericit pentru jertfa lui pe cruce. O
spune şi în ultimul catren, păstrat de
memoria lui Alexandru Vlahuţă, din perioada
cea mai neagră a vieţii sale:
Atâta foc, atâta aur,
Şi-atâtea lucruri sfinte
Peste-ntunericul vieţii
Ai revărsat, Părinte!
Restul – mistificări grosolane!
11 384. Fiind prea mulţi cei care se
mândresc, agresivi, că sunt necruţători cu
defectele poporului român, ei vor sfârşi prin
a fi nespus de banali şi de neinteresanţi.
11 385. Se repetă până la saţietate că
Iisus Hristos n-a râs niciodată. Fals. Cei din
preajma lui n-au fost în stare să-i surprindă
şi să-i reţină surâsul.
11 386. Istoria ieroglifică a lui Dimitrie
Cantemir ne arată că românii nu erau cu
nimic mai prejos, în cultură, la 1700, decât
englezii sau francezii. Istoria ieroglifică nu
are egal în epocă decât pe Jonathan Swift.
Diferenţa era doar că Dimitrie Cantemir abia
îşi putea ţine suflarea politică din pricina
Imperiului Otoman, nimerind din lac în puţ,
din captivitatea turcească în cea
muscălească, încât opera lui cărturărească n-
a putut face epocă spirituală în Moldova.

18
11 387. Ne ameninţă incultura de masă,

recăderea în barbarie, dar în una bicisnică,
pe care Eminescu o numea semibarbarie.
11 388. Câteodată, Cioran are dreptate:
„tinerii nu valorează ceva decât atunci când li
se pun beţe în roate şi mai ales când sunt
persecutaţi.” (Caiete, II, p. 315). Din
persecuţie s-a ivit „generaţia Criterion”, în
frunte chiar cu Cioran. Acum însă tineretul
este răsfăţat cu divertisment sans rivages,
condiţia fericită a postmodernităţii. Dacă am
mai avea un tineret viu, acesta s-ar trezi că
nu există persecuţie mai perfidă decât
divertismentul. [Notă subsol: O va descoperi
abia în 2015, cu divertismentul de la Clubul
Colectiv. Dar va înţelege oare de ce
Dumnezeu i-a aruncat pe tineri într-o
asemenea experienţă-limită?].
11 389. Cioran este cel mai „inactual”
gânditor român şi european. Tot ce spune el
este „antidimocratic”, „antimodern”, cu totul
străin mentalităţii călduţe a divertismentului
postmodern, de „toleranţă” globalistă. Pe
care toţi o vorbesc, dar nimeni n-o urmează.
Excluzându-i poate pe români.
11 390. Românii sunt parcă anume făcuţi
să experimenteze tot ce e de experimentat în
materie de politică globală şi culturală.
România este laboratorul ideal din lumea
postmodernă. E plină de cobai.
11 391. Tocmai pentru că poezia e o artă
a „necuvântului”, nu ai voie să arunci pe
internet, la întâmplare, roiuri scabroase de
cuvinte.
[…]
11 395. Ce nefericire să fii nevoit a citi
cărţi scrise de prieteni! Ai dori din tot
sufletul să fie bune, dar, în mai toate cazurile,
constaţi că sunt cârpeli.
11 396. Pentru eu nu există provincie. În
provincie trăiesc doar ceilalţi. Aşa şi este, de
vreme ce eul e centrul lumii.
11 398. Aforismele se scriu la tinereţe şi
la bătrâneţe. Maturitatea nu are timp de
mărunţişuri.
11 399. Ce iluzie deşartă ca feciorii tăi să
te continue! Să nu te aştepţi nici să-ţi
cinstească memoria. Ce a făcut „căpitanul
Constantin Creangă” pentru inegalabilul său
părinte?
11 400. Păcatul scriitorului român: pune
mize mici în cărţi mari.
11 401. Prozatorul care vrea să fie prea
subtil nu reuşeşte să fie decât banal.

19
11 402. În Serbia, oamenii refuză să mai

iasă la vot. După trei scrutine, ţara nu are un
preşedinte. Analiştii mediocri fac comparaţie
cu ţările vestice, unde, chipurile, ar exista un
dezinteres similar faţă de politică. Fals. În
Occident, e într-adevăr, un asemenea
dezinteres, dar într-o ţară ca Serbia e protest
împotriva pseudo-democraţiei care li s-a
impus.
11 403. Un fizician ieşean, Mircea
Sanduloviciu, a emis o teorie fizică privitoare
la apariţia vieţii pe pământ, în urma unor
experimente de laborator prin care a creat
condiţii de apariţie spontană a unor producte
care se comportă ca o celulă
autoproducătoare.
11 404. 20 noiembrie. Şir de cinci
atentate simultane în Istanbul, în timp ce
George W. Bush se afla în vizită la Londra.
11 405. Cei responsabili de apariţia
terorismului islamic continuă să se mire cum
de e posibil aşa ceva.
11 406. Până la urmă, din femeie nu
rămâne decât forma. Care trece.
11 407. Adolescenţa e ca o vegetaţie
abundentă, incapabilă de a da roade.
Filigranãri
Lina CODREANU
(Huşi)
Aristocratul
Format într-o
ambianţă culturală
interbelică, ca figură
emblematică a intelectualului rafinat, detaşat
şi atent. poetul Sandu Tzigara-Samurcaş
purta în sine amintiri dintr-o epocă de mult
apusă, descinzând dintr-un arbore
genealogic cu familii aristocrate (contese şi
principese). Era fiul lui Alexandru Tzigara
Samurcaş, fondator al Muzeului Satului din
Bucureşti, legase trainice prietenii cu poetul-
matematician Ion Barbu şi cu soţia acestuia –
Gerda Barbilian, apoi cu iubita „maestrului” –
Yvonne Stratt, asemenea, cu eseistul Edgar
Papu ori cu poetul şi traducătorul C.D.
Zeletin… Cu Theodor, prietenia s-a înfiripat
şi statornicit la Sinaia, de prin anii ’70.
Împreună au purtat lungi discuţii despre
travaliul creaţiei şi al publicării, se-ngrijorau
de însemnările din caietele ascunse, căutau
20
căi de salvare a dramei de tinereţe, încercau

soluţionarea suferinţelor provocate celui
tânăr de litiaza renală, îl vizitau acasă pe dr.
C.D. Zeletin ş.a.
Opiniile critice ale confraţilor exprimate
în discuţii, în corespondenţă ori în articole îl
situau între intelectualii cu vechi maniere,
pulverizate de comunişti în anii lor „de
victorii”. În vara anului 1974, împreună cu
Theodor i-am făcut o primă vizită acasă, pe
str. Kogălniceanu. Am fost primiţi cu o
bonomie şi un şic aristocratice, aşa cum nu
mai avusesem parte până atunci (eram aşa
de tineri!), încât mă-ntreb acum, când legea
uitării pudrează amintirile, dacă nu cumva
purta papion ori ceas cu lănţişor de argint,
atârnat la brâu.
Trăia într-un apartament micuţ, aproape
distras din ritmul socialist al demolărilor şi
construcţiilor bucureştene (poetul nu putea
fi „demolat” de nimeni). Uşa grea şi înaltă,
holul îngust şi camera cam întunecată,
accentuare provenită şi de la culoarea mahon
specifică mobilei de lux mi-au creat impresia
că intru la un Giurgiuveanu călinescian, uitat
de vreme ori în casa magică eliadeană din La
ţigănci. Covoare moi, obiecte multe, de artă,
un bust din ghips pe-o somieră, un fotoliu
greoi de epocă în care încăpeau două
persoane mai subţiri, cărţi, peste tot cărţi
cam otova aranjate. Pe rafturile bibliotecii –
tablouri mai mici sau mai mari, cumpărate
sau primite de la plasticienii prieteni.
Dominantă era atmosfera caldă învăluită în
culoarea untului, ca-n fotografiile de altădată.
Înalt şi subţiratic, cu părul grizonat, cu
faţa palid-ascetică şi vocea uşor şoptită
aproape melodioasă într-o conversaţie
plăcută, uşor miop, Sandu Tzigara-Samurcaş
degaja un farmec aparte, deşi părea o umbră
rătăcind printre obiecte. „Omul nou” nu-l
putea răni ori macula. Era dincolo de
realitate, fiindcă se mişca doar în muzică şi în
poezie, adică în „poemele muzicale”, aşa cum
îi plăcea să spună.
De două ori ne-am întâlnit, dar era o
prezenţă în viaţa noastră de la ţară prin
corespondenţa bogată. Avea o grafie unică,
învolburată şi entuziastă precum stilul
avivant. Înclinat spre dreapta, scrisul din
pagină dădea imaginea unui lan de orz
viguros, cu spicul ascuţit, culcat sub
vâltoarea unei vremelnice furtuni de vară.
Impresia unui ins misterios, cu melancolia
unui veac din care nu mai putea evada era
21
accentuată de ogorul grafic unde nu avea

oprelişti confesionale. Mereu i-am descoperit
similitudini între trăsăturile chipului şi ale
grafiei, între avalanşa vorbelor şi bogăţia
estetică a sonetelor. În scrisori, mai ales pe
cărţi poştale, pagina părea neîncăpătoare
pentru ceea ce avea de comunicat, de aceea
spre final scria mai mărunt, ori adăuga pe
laturi ultimele gânduri şi semnătura. Citindu-
i corespondenţa din epistole ori de pe cărţile
poştale, îi auzeam întotdeauna vocea într-o
curgere fluentă, de nestăvilit. Chiar sonetele
aveau coloratură sonoră neoromantică, cu
vagi infuzii simboliste.
Ne-a îndrăgit. Am simţit asta în gestul
ospitalier de a-şi scoate averea sufletească la
vederea oaspeţilor, în firescul pornirii de a
crea dispoziţie prietenoasă şi în fiecare
cuvânt rostit ori în corespondenţă. Purtând
cu noi nebunia tinereţii, reprezentam pentru
poetul Sandu Tzigara-Samurcaş o proiecţie
simbolică a unui cuplu dintr-o urbe muzicală
patriarhală, transferat din vremi vetuste într-
o contemporaneitate care se grăbea să-l dea
la o parte, făcându-şi loc printre schelele
sterile ale noului Bucureşti.
(Din ciclul Filigranări)
Adina DARAWSHA
(Israel)
Inocenţa și candoarea
Când lucram în
învăţământ, prin ‘98, a venit la mine un
băieţel cu ochi mari și senini întrebându-mă
dacă știu, cumva, cum arată Dumnezeu.
Dincolo de nonșalanţa și candoarea
provocării, mărturisesc sincer, că nu i-am
răspuns. Nu mă gândisem niciodată la vreo
icoană, formă sau percept. Crescusem în plin
comunism atât eu cât și părinţii mei, într-o
epocă ce refuza alianţa cu cele cerești, când
lumea se maturiza orfană de evlavie și
sentiment religios. I-am promis că vom sta
de vorbă în altă zi, timp în care m-am întors
în copilărie sperând să descopăr vreun
răspuns. O văzui pe buna mea, mama mamei
care de pe la cinci ani mă învăţa să spun
Tatăl Nostru și să fac semnul crucii pe pernă
înainte să adorm. Mă înconjurai de pacea și
tihna jocurilor simple ale „plodurilor” de la

22
ţară, bucuroase de ţărână, de beţele de

floarea-soarelui, de cutiile de tablă și pungile
de celofan care deveneau tobogane pe malul
râpilor. Mă pierdui în vremea cireșelor, a
nucilor și a merelor și în mirosul Paștelui și
al Anului Nou. Mă întâlnii cu bunicile cu ochi
albaștri și pestelci curate la brâu și cu bunicii
având cușma de oaie pe creștet și pachetul
ieftin de „Mărășești” în buzunarele
pufoaicelor. Mă plimbai pe cărările de
pământ bătătorit, tivite cu romaniţă și
stânjenei și însăilate cu rochiţa rândunicii.
Intrai în casele cu stuf, de-o odaie și-o sală cu
câte trei scări de lut pe care ședeau bătrâni
de 90 de ani și mă urcai în pridvoarele pline
de mușcate unde roboteau gospodine zvelte
cu mânecile suflecate, cărând ceaune, oale,
spălând prunci sau împărţind bucate
bărbaţilor lor.
Apoi... fugii în pădure, printre brebenei și
viorele, după care poposii sub salcia
plângătoare cu “liane” de sârmă în jurul
căreia pășteau turme de miei. Auzii glasul
ploii de vară, mirosind parfumul de reavăn al
pământului și căscând gura la arcul
curcubeului de deasupra casei părintești. Mă
regăsii în obiceiul nunţilor, ţinând oglinzile
mireselor la gătit și în dania praznicelor când
mâini tremurânde îmi întindeau colac și
lumânare de sufletul celui plecat. Mă revăzui
în tabloul mamei și al tatei când erau tineri și
în pozele îngălbenite de vreme ale bunicilor
și străbunicilor mei.
Acolo era Dumnezeu... în viaţa mea de
copil. Dumnezeul pur și adevărat al
existenţei! Dumnezeul inocenţei și al lipsei
de griji, al iubirii adevărate și al candorii.
Da..., știam ce să îi răspund băieţelului cu
ochi mari și senini ca cerul. Așteptam cu
nerăbdare ziua revederii, dar intrând în
clasă, copii mi-au spus că deja plecase la
mama lui, în Italia. Atunci am înţeles de ce
mă întrebase cum arată Dumnezeu!
Începusem chiar să mă gândesc dacă fusese
real sau doar o închipuire. Nu mai conta!
Pășisem hotarul timpului în trecut! Mă
asigurasem că magia copilăriei mele era
neatinsă. Exista și mă aștepta mereu!
Aprilie 2020

23
P o e s i s (2)
Nicuşor DARABANĂ
(Huşi)
Pentru că numai femeia!
O, Doamne! Femeia să fie femeie!

Pe tocuri să fie dichis şi scânteie;
Să ştie-a purta rochii lungi de mătase,

Să ştie a râde discret şi a coase.
Postura integră să-i fie armură,

Nicicând să se lase supusă de ură.
Duioasă şi blândă să curme aleanul,

Cu drag să arunce în borş leuşteanul,
Şi-n fiece clipă atentă să fie

Ca vorba-i să semene maci pe câmpie.
Dibace, să facă cu pâine şi şuncă

O nuntă de aur, în doi, pe o luncă…
Călită în slove, să nu-şi uite ruga;

Păstorul e apa iar ea e păstruga.
Cu zâmbetul ei natural să îmbete,

Pe urmele ei să nu fie regrete,
S-accepte înţeleaptă, în zare, limanul,

Căci timpul e sacru şi fals sulimanul;
Iar mamă de-ajunge aş vrea să-nţeleagă,

Că are în grijă o lume întreagă…
Aşa aş vrea, Doamne, să fie femeia,

Izvor de iubire! Secretul şi cheia!
Huşi, 3 martie 2020
Mihai APOSTU
(Bârlad)
Peronul pentru noi
Ţinându-te de mână
m-am apropiat de tine cu
gând curat.
Încercam să mă spăl de păcatele lumii,
să așez picuri de apă pe umerii mei,
să spăl cu ei viitoarele greșeli...!
Dar când mă pregăteam de contopire
o voce suavă îmi acoperă trupul ca o
umbrelă.
24
Am crezut că îmi reciţi din Minulescu

dar nu se vedeau cele trei corăbii...!
Apoi am aflat profunzimea lui Nichita
dar nu am găsit trimbulinzii....
Nici Sorescu nu mai era singur printre
cuvinte...!
Îmi recitai din Ana, dintr-o altfel de Ană
și amândoi știam că iubirea Anei e pură
și amândoi știam că picurii dușului
pot spăla timpul dar nu pot atinge ethosul,
nu pot atinge sărutul sau lacrima sărutului,
nu pot atinge virgula dintre chacre
și atunci am exclamat:
Poezia Anei ne anină,
poezia Anei ne sublimă, ne alină
și am strigat:
Las-o pe Ana,
lasă poezia,
lasă picăturile de apă
și vino aproape să îţi arăt punctul vulnerabil,
vino să îţi arăt călcâiul lui Ahile
prin care poţi ucide iubirea din mine.
Și apoi apa s-a oprit

și apoi vocea s-a oprit
și apoi timpul s-a oprit
și ai alergat să-mi săruţi tâmpla
în singura gară care se așezase între noi.
Poetului
Și dacă dintr-o grabă, poetul se preface

în curcubeu și ploaie peste un câmp de maci,
tu să-l primești în suflet atunci când lumea
tace
și drept recunoștinţă, încearcă să nu taci!
Și dacă întâmplarea aduce iar furtuna

așa cum în trecut de-atâtea ori a fost,
încearcă să citești din cartea ce a scris-o
și să înveţi pe seară poeme pe de rost!
Atunci chiar și ogorul de roade se va umple,

grădina dar și câmpul va fi iar plin de maci
iar dragostea de ţară dar și de naţiune
va fi iar auzită chiar dacă ai să taci!
Iar de iubești femeia mai mult de cât averea,

iar de iubești copiii mai mult decât se știe
prietene, posibil ca toate-aceste daruri
tu le-ai primit în suflet citind o poezie!
Așa că duceţi slova și visul mai departe,

credinţa dar și cinstea să le aveţi cu voi
și din imensitatea de cărţi ce se deschid
poetul va cădea din rafturi printre foi!

25
Onoarea dar și crezul ce le-a avut odată

amprenta lui lăsată în praful de pe drum,
o veţi găsi în cartea ce-o scrie despre ţară
dar din păcate cartea va apărea postum!
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Ritmuri
O începătură – lacomă
absorbire de aer în piept,
ţipăt de spaimă
rostogolit din salon în salon.
Ce sete de viaţă!
Deîndată
ţipătul – dintâiul tril
se-ascunde tiptil
sub aripa ecoului.
Le-nvăţăm apoi pe toate –

foamea, mersul,
mingea, cercul,
buchea, ploaia,
roata, soarta…
Singură, clepsidra
picură clipele,
fără cale de-ntoarcere.
În stânga, toboşarul
bate primăverile,
iubirile, plânsul…
– Ţine cadenţa, omule!
Plinul ori golul cuibărit

între o inspiraţie lacomă
şi o expiraţie liniştitoare –
oho, viaţa toată!
Naufragiu
Am eşuat lamentabil,
camarazii mei de navă!
Încă n-am murit,

dar am pierdut tot,
toată agoniseala respirării.
Copilăria şi tinereţea
în cavalcade s-au logodit
sub apa uitării;
învăţăturile de-acasă şi
toată admiraţia cucerită
s-au furişat printre zăbrele.
26
Din caiere de umbre s-au tors

sutele de amintiri
şi zâmbetul ochilor
sub care-mi ascundeam
dezamăgirile…
Colac de salvare efemeră

au doar iubirile
eşuate şi ele în visele altora.
Încă n-am murit,

sângele mai poartă-n alertă
ambiţii atavice,
în algoritme albastre
tendoanele s-au subţiat,
foamea orbecăie-n intestine
firimituri din banchetul acvatic.
Mă mai bazez pe punctele din tălpi

numai bune de înotat
în jurul epavei cu catargul rupt,
cu ancora înghiţită de gravitaţie,
până când fuiorul gândului
se toarce far înalt-înalt
până la cer…
De-acolo vă salut,
prieteni corăbieri!
Oana ANDREI
(Londra)
Înainte de timp
Fără noi, lumea

nu există,
doar hotarele ei
între nicăieri,
de o natură
ambiguă, tristă,
pline de disperare
și de necunoscut
ar aștepta clipa
în care tu și eu
ne-am fi născut.
Before time
Without us,
the world
does not exist,
only its borders
between here
and nowhere,
of a sad,
uncertain nature,
filled with despair

27
and unknown,
would wait
until you and I
are born.
Aprilie
Ca de obicei a venit primăvara

numai în sufletele noastre.
Am primit binecuvântare
divină, am primit lumină.
M-am deșteptat la viaţă

ca după un vis urât,
am găsit o palmă din acasă

pe pământ nou, străin și fertil,
m-am agăţat din nou ca o liană

de ramurile arborelui genealogic
April
As every other year the spring came

only in our hearts
I received divine blessing

and holy light
I woke up to life
as from a bad dream
I found a part of home

on a new, foreign, fertile land
I climbed like a liana again, up

on the branches of my family tree
Irina LAZĂR
(Bucureşti)
Noroi și vin
Am în sânge noroiul și vinul

unui oraș de provincie
Și poate de aceea pleci dezamăgit
Eu, cu lacrimi în ochi, strivind cuvintele la
telefon
N-am vrut.
Dimineaţa îmi răsună în urechi

Zgomotul tocurilor de altădată
Când ajungeam somnoroasă în gară

28
Sau pur și simplu adormeam într-un vagon-

restaurant
Dar tu nu știi.
Cum priveam ploaia de pe treptele hotelului

Cantemir
În oraș mirosea a tei, doar era dimineaţă.
Toate îmi păreau mai mici
Până și oamenii
Am plecat prin ploaie
Dar n-am ajuns prea departe
Nimeni nu se aventurează până acolo.
Elena MUNTEANU
(Huşi)
Monolog presupus
În iad de rai, în rai de iad,

E doar o trecere prin vad.
La tine, Doamne, mă înclin,
Să am puterea să termin.
Să las la toţi o amintire

De trecere prin omenire.
Că am atins acum prea-plinul…
Atât mi-a sorocit destinul.
Amestec mierea cu veninul

Ori trandafirul cu pelinul.
Și râsul vesel cu suspinul,
Nisipul fin, alături spinul,
Speranţa, bucuria, chinul,

Adâncul negru cu seninul..
Vă las ca amintire vouă
Luciri din boabele de rouă.
Căldura de la stele reci

Și rodiile dulci, dar seci...
Un lunecuș nestăvilit
Pas șovăielnic, umilit.
Privire disperată-n sus

Unde se crede că m-am dus,
Privire lăcrimată-n sine
Că e răcoare și mi-e bine...
Oricum, veniţi cu toţi la mine

Ori azi, ori mâine-n serpentine.
Reînviere în natură
Prilej de dragoste și ură

În sufletul cu bătătură.
29
Analize. Interpretãri
Tudor NEDELCEA
(Craiova)
Cenzura şi cenzurarea
presei ortodoxe în
comunism (II)
Cu toate acestea,
cenzura comunistă din România a fost dură,
dintr-un motiv foarte simplu: statul şi
regimul comunist impus de Stalin în
România cu tancurile şi cu ajutorul cozilor de
topor din ţară, era unul declarat ateist-
materialist şi, ca atare, lupta de clasă trebuia
dusă în primul rând împotriva bisericii
strămoşeşti, a preoţilor, călugărilor şi
monahiilor, caracterizate drept „armata
neagră” de către sinistrul ministru Al.
Drăghici într-un raport oficial către
Gheorghiu-Dej. În acest context, rolul
patriarhului de veşnică pomenire, Iustinian
Marina, a fost imens, sfidând (atât cât a
putut) organele de represiune şi chiar şi pe
cele politice, speculând cu abilitate relaţia sa
cu Dej (pe care l-a ajutat în drumul evadării).
Concluziile autorului sunt pertinente şi
ele sunt formulate în urma unor cercetări
asidue în arhive şi biblioteci: „cenzura
comunistă n-a afectat nici conţinutul şi nici
calitatea articolelor/studiilor de specialitate
în revistele bisericeşti ortodoxe, decât cu
unele excepţii”. Aşa-zisele compromisuri ale
ierarhilor în pastorale („însemnarea unor
pasaje ideologice specifice epocii”) au salvat
revistele bisericeşti de la desfiinţare, care s-
au constituit într-o „oază de libertate” în
peisajul publicistic contemporan.
Metodic, Silviu-Constantin Nedelcu
aruncă, în primul capitol, o „privire generală
asupra evoluţiei B.O.R.” între 1945-1989,
oprindu-se asupra relaţiei Bisericii cu statul
din instituţiile oficiale: Ministerul Cultelor
(1945-1957), transformat în Departamentul
Cultelor (1957-1989), prin organele de
represiune (securitatea şi miliţia), apoi
despre patriarhul Iustinian Marina, legislaţia
şi organizarea B.O.R., învăţământul teologic,
editurile şi tipografiile bisericeşti. În
perioada postbelică, Sf. Sinod al B.O.R. a fost
condus de patriarhii Nicodim Munteanu

30
(1939-1948), Iustinian Marina (1948-1977),

Justin Moisescu (1977-1986) şi Teoctist
Arăpaşu (1986-2007). Primii trei ani (1945-
1948) a fost o perioadă de tatonare, apoi s-a
înfiinţat un minister, şcolile teologice au
trecut de la stat la biserică, s-au dat legi
pentru pensionarea ierarhilor şi s-a încercat
convingerea ierarhilor şi clerului de
necesitatea creării „omului nou”. Trebuie luat
cu rezerve raportul final al Comisiei
prezidenţiale pentru analiza dictaturii
comuniste din România (2006), pentru lipsă
de obiectivitate totală; coordonatorul acestei
comisii a fost Vladimir Tismăneanu, al cărui
tată, Timensky, a fost alături de alţi
cominternişti trimişi de Stalin cu tancurile
pentru a ne „băga” democraţia în cap.
Indignaţi, deţinuţii politici aflaţi în viaţă au
alcătuit atunci, în 2006, o comisie similară,
condusă de Ilie Tudor (tatăl lui Tudor
Gheorghe), aceştia având dreptul moral
(câştigat în puşcăriile comuniste) de a
condamna comunismul şi oamenii care l-au
slujit.
Biserici au fost demolate, din păcate, nu
numai în timpul comuniştilor; de pildă, pe
locul unde azi este Universitatea din Craiova
a fost Biserica „Sf. Nicolae”, unde a slujit
Sfântul Calinic. Ea a fost demolată în jurul
anului 1900 pentru construcţia actualei
clădiri. Date importante, despre rezistenţa
ierarhilor se află în vol. Biserica Ortodoxă
Română sub regimul comunist. 1945-1958,
vol. 1, apărut în 2001 sub egida Institutului
Naţional pentru Studiul Totalitarismului,
condus de reputatul istoric Radu Ciuceanu,
luptător antibolşevic în munţi, fost deţinut
politic (a se vedea şi Tudor Nedelcea, P.F.
Teoctist sau rezistenţa prin credinţă din vol.
Biserica în misiune. Patriarhia română la ceas
aniversar, Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al B.O.R., 2005).
În capitolul doi, Silviu-Constantin Nedelcu
atacă frontal problematica presei ortodoxe în
comunism; după un scurt istoric al presei
ortodoxe, începând cu Vestitorul bisericesc
(Buzău, 1839), sunt menţionate revistele
editate între 1945-1947, adică „108
publicaţii periodice religioase, dintre care 60
titluri editate de cultul ortodox, 19 de cultul
romano-catolic şi 29 de celelalte culte”, cum
se precizează într-un document oficial. După
această dată, unele reviste dispar („Candela”,
„Duh şi adevăr”, „Oastea Domnului”,
„Calendarul creştinului”, „Renaşterea”), altele
31
au fost înfiinţate, graţie patriarhului

Iustinian, unele chiar în diaspora.
Cenzura comunistă asupra presei şi
tiparului se instaurează în România prin
decretul-lege nr. 364/2 mai 1945, dat de
fostul rege Mihai, contrasemnat de ministrul
Propagandei, Petre Constantinescu-Iaşi. Erau
prevăzute pedepse aspre (amendă sau
închisoare corecţională) pentru toţi care vor
nesocoti aceste dispoziţii, adică „retragerea
unor anumite publicaţiuni periodice şi
neperiodice, reproduceri grafice şi plastice,
filme, discursuri, medalii şi insigne metalice”.
La Craiova, preotul-erudit Dumitru Bălaşa,
bibliotecar şi secretarul revistei „Mitropolia
Olteniei”, a
ascuns aceste
cărţi în subsolul
unor biserici,
astupând, parţial,
cu pământ uşile
acestora. Când
vremurile s-au
mai calmat, a
„dezgropat”
aceste preţioase
cărţi şi reviste.
Cercetând
documente de
primă
importanţă, autorul clasifică cenzura presei
religioase în epoca comunistă în: 1) Cenzura
instituţională (Ministerul/Departamentul
Cultelor şi Direcţia generală a Presei şi
Tipăriturilor, D.G.P.T.); 2) Cenzura redacţiei
(aplicată în cazul revistei „Bucium ortodox”);
3) Autocenzura efectuată de autori, clerici
sau laici, care publicau în revistele
bisericeşti. Tot o formă de cenzură era şi
controlul tirajului cărţilor şi revistelor
religioase şi a cotelor de hârtie repartizate
tipografiilor.
Epurarea cărţilor şi revistelor, laice sau
religioase, din biblioteci şi librării era
obligatorie, tipărindu-se în acest sens, după
1945, cataloage privind Publicaţii scoase din
circulaţie. La o primă vedere, cele mai
epurate cărţi aparţineau savantului N. Iorga,
care tipărise 1.250 de cărţi şi broşuri şi
25.000 de studii şi articole, conform
statisticii întocmite de secretarul său
particular, Barbu Theodorescu, precum şi
cele semnate de Eminescu, Poetul nostru
naţional, permiţându-i-se să apară în
obsedantul deceniu doar poeziile Vieaţa şi
32
Împărat şi proletar (fără ultima strofă, acuzat

că a scris Mortua est şi nu Mortua vest?!).
Silviu-Constantin Nedelcu publică un
tabel cu autorii şi cărţile epurate, care ne
surprinde. Erau scoase din biblioteci şi
librării spre a fi date la topit cărţile unor
intelectuali de marcă: N. Steinhardt,
Constantin Virgil Gheorghiu (autorul
celebrului roman, Ora 25, ecranizat la
Hollywood, cu Antonny Quinn şi Virna Lissi),
G.I. Ghia, mitropolitul basarabean Gurie
Grosu (care l-a împiedicat pe fostul rege
Carol II să între prin uşile împărăteşti, pentru
că nu avea coroana pe cap şi soţie legitimă),
Al. Lascarov Moldoveanu, mitropolitul Irineu
Mihălcescu, Pimen Georgescu, episcopul
Nicolae Popovici, patriarhul Miron Cristea
(teza de doctorat despre Eminescu a fost
tradusă abia în anii noştri), Barbu
Theodorescu, pr. de. Dumitru Stăniloae.
Despre părintele profesor D. Stăniloae depun
o mărturie: în 1988, mitropolitul cărturar
Nestor Vornicescu m-a rugat să mă ocup în
secret de redactarea unui manuscris, Studii
teologice (eram redactor la editura Scrisul
Românesc). Regretatul mitropolit nu mi-a
spus cine-i autorul, spre a nu se afla că
manuscrisul aparţinea pr. Stăniloae, pe care
Departamentul Cultelor nu-l aprecia. După
1990, la solicitarea mea, părintele profesor
(nu-i plăcea să i te adresezi cu „domnule
academician”) a publicat la Editura Scrisul
Românesc din Craiova vol. Reflecţii despre
spiritualitatea poporului român, pe care am
lansat-o, cu peripeţii, la primul Târg
Internaţional de Carte de la Teatrul Naţional
din Bucureşti (1992).
Ultimul capitol, Presa ortodoxă în timpul
Revoluţiei din decembrie 1989, este delicat şi
prea aproape de noi spre a ne obiectiva
deplin sau de a putea cunoaşte toate culisele
politicii interne şi (mai ales) internaţionale.
„Vestitorul Ortodoxiei Româneşti”, apărut în
decembrie 1989, a publicat: Mesajul de
adeziune al B.O.R., Apelul P.F. Teoctist către
clerul şi toţi dreptcredincioşii din România şi
Indemn pastoral al P.F. Patriarh Teoctist. Iar
cei care încă îl mai acuză pe marele patriarh
Teoctist (care a avut trei întâlniri istorice cu
Papa Ioan Paul al II-lea, cu origini româneşti,
în ianuarie 1989, între 7-9 mai 1999 şi 7-14
octombrie 2002) de semnarea acelei
telegrame, trebuie să spunem că patriarhul a
semnat-o ca preşedinte al Adunării Naţionale
Bisericeşti (în care două treimi erau laici,
33
aprobaţi de Departamentul Cultelor), şi nu ca

patriarh al României şi aceasta era uzanţa
obligatorie. Să ne aducem aminte pilda lui
Iisus cu aruncatul pietrei în femeia căzută la
pământ.
După o cercetare minuţioasă şi obiectivă,
concluzia lui Silviu-Constantin Nedelcu este
pertinentă: „articolele şi studiile publicate în
revistele bisericeşti ortodoxe, cu mici
excepţii şi eliminând pe cele cu caracter
politic, rămân de neegalat până astăzi în
teologia academică ortodoxă românească,
prin calitatea conţinutului acestora, întrucât
au reuşit să înşele, uneori, vigilenţa dublei
cenzuri comuniste la care aceste publicaţii au
fost supuse”. Altfel spus de universitarul
bucureştean Marian Petcu: „autorul
binemerită lauda noastră”.
Petruş ANDREI
(Bârlad)
Teodor Pracsiu –
„Spiritul adâncurilor”
(Acolade critice, Bârlad,
Editura Sfera, 2019)
Pentru titlul lecturii mele empatice am

apelat la geniul meteoricului Nicolae Labiș
care mărturisea: „Eu sânt spiritul
adâncurilor/ Trăiesc în altă lume decât voi.”
Criticul literar Teodor Pracsiu, membru al
Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași,
se dovedește a fi „spiritul adâncurilor”.
Termenul de „acoladă” nu înseamnă
numai paranteză, „semn grafic în forma a
două fragmente de arc împreunate care
unește cuvinte, formule, cifre”, ci și
„ceremonie medievală la învestirea unui
cavaler, constând dintr-o îmbrăţișare și o
lovitură ușoară dată cu latul spadei de către
învestitor”. Că arta este o „nobilă inutilitate”
și că scriitorul Teodor Pracsiu are un nume
cu grad de nobleţe nu încape nici o îndoială.
El îmbrăţișează, spiritual vorbind, scriitorii
cărora le comentează opera și-i atinge ușor
cu spada criticii sale mai mult mărinimoasă
decât ameninţătoare.
Autorul Acoladelor critice este „Iannus
bifrons” cu o faţă îndreptată spre lumea
literară, (prima parte Oglinzi infidele) și
cealaltă spre învăţământul românesc și spre
slujitorii săi (partea a doua Interferenţe),
acţiunea sa fiind una benefică, de critică
literară salutară dar și sanitară (pentru a
34
însănătoși climatul epocii) și agrară (de

separare a grâului de neghină).
În privinţa poeziei, se scrie mai mult decât
se citește și asistăm la o adevărată invazie a
versurilor și mai puţin a poeziei. Alexandru
Macedonski observa și el, cu mult înaintea
noastră, că „Alţii s-au lepădat cu desăvârșire
de ritm și au schimbat versul în
monstruozitate, ce nu e nici proză, nici vers”,
lipsind astfel limba română, cea mai poetică
limbă din întreaga lume (Emil Cioran), de
principala ei calitate: muzicalitatea.
Observaţiile critice ale lui Teodor Pracsiu
se îndreaptă spre clasici mai întâi: Ion
Agârbiceanu, Elena Farago, Marin Preda, (în
interpretarea Loredanei Teodora Radu), Ion
Alex. Angheluș, Mihai Eminescu (în viziunea
lui Theodor Codreanu), Liviu Rebreanu, dar
și spre contemporani: Varujan Vosganian,
Adrian Costache, Ion Gheorghe Pricop, Lina
Codreanu, Marinel Gâlcă, Nicolae Ariton,
Vasile Checheriţă, Viorel Coman, Corina
Matei Gherman, Ghiţă Cristian, Oana Andrei,
Calistrat Robu, Eva Roșu, Mihai Luca, Daniel
Dragomirescu, Leonard Ciureanu, Iftenie
Cioriciu, Constantin Gherghescu și George
Büchner.
Autorul vine cu lămuririle necesare: „Pe
toţi i-am judecat comprehensiv, fără a eluda
punctele nevralgice ale creaţiei și mai ales,
fără a arunca sirop de trandafiri peste
suprafeţele aride. Metafora titlului sugerează
refracţiile pe care le generează o întâlnire
benefică între o operă și spiritul critic.
Reflectarea în spirit a unei cărţi nu este
niciodată mecanică, fidelă, ci transfigurată.
Autorul asumă o realitate estetică, pe care n-
o reconstituie fotografic, ci în concordanţă cu
un mod personalizat de a înţelege arta
literară” (p. 5). Avem de a face cu un
profesionist într-ale scrisului, un critic literar
obiectiv, exigent, incomod adesea,
conducându-se după principiul: „Amicus
Plato sed magis amica veritas”. Observaţiile
sale sunt făcute „sine ira et studio.”
În cazul autorilor clasici, criticul Teodor
Pracsiu emite judecăţi persuasive, citând din
dicţionare, istorii literare, antologii, studii,
articole și recenzii ale unor personalităţi
proeminente ale literaturii române.
Preferinţa autorului se îndreaptă spre opera
eminesciană, în concepţia eminescologului
Theodor Codreanu, dar și spre prozatorii
Lina Codreanu și Marinel Gâlcă sau spre

35
poeţii Oana Andrei și Adrian Costache cu Cele

mai frumoase 101 poeme.
Se impune o concluzie, anume aceea
venită de la cronicari, că nasc și la Moldova,
în Vasluiul eroic al lui Vasile Alecsandri,
oameni de condei și de cultură.
În partea a doua (Interferenţe), profesorul
din învăţământul preuniversitar Teodor
Pracsiu ne vorbește cu eleganţă dar și cu
obidă și cu durere, despre „Dulci utopii”,
despre „Lecţia străzii”, despre „România-cu
două viteze”, despre greve mai mult sau mai
puţin spontane și autorizate, despre testări și
examene, încât această carte ar trebui să
constituie bibliografie obligatorie pentru
orice candidat la fotoliul de ministru al
învăţământului, indiferent de partidul din
care face parte.
Postarea jignitoare pe facebook a ex-
ministrului de tristă aducere aminte Daniel
Funeriu cu referire la spectacolul marelui
artist și patriot Tudor Gheorghe ne arată
adevărata dimensiune a acestui individ care,
în calitatea sa de ministru al învăţământului
a modificat, „cu pixelul albastru” traiectoria
dosului de palmă dat de Băsescu unui copil
aflat în preajmă, încât i-a dat acestuia capul
pe spate. Individul acesta, ca și mulţi alţii „e
jusdem farinae”, ar trebui să aibă decenţa de
a nu mai ieși niciodată în lume, dar ţi-ai
găsit?
Faptele de cultură ale vasluienilor au
trecut demult graniţele judeţului și ale ţării.
Menţionez numai că Statuia lui Mihai
Eminescu din Edmonton, Statul Alberta,
Canada este realizarea sculptorului vasluian
Gheorghe Alupoaei și a scriitorului bârlădean
Constantin Clisu.
Scriitorului Teodor Pracsiu – felicitări
pentru Acoladele sale critice și cele mai bune
urări!
Vasile FLUTUREL
(Iaşi)
Cu Daniel Corbu prin

imperiul poeziei
„Poezia este Haosul condamnat la visare.”

(Daniel Corbu)
A încerca o incursiune în aria poetică

românească, așa cum s-a cristalizat ea de la
începuturi și până astăzi, și a oferi astfel
36
cititorului „un amplu spectacol al literaturii

noastre pe o distanţă de trei sute cincizeci de
ani”, după cum mărturisește poetul Daniel
Corbu în prefaţa solidului op Escale în
Panteon de la Dosoftei la Vișniec (Eseuri și
portrete literare) (Ed. Princeps Multimedia,
Iaşi, 2019), este, trebuie să recunoaștem, o
iniţiativă pentru care îţi trebuie destul curaj.
Și Daniel Corbu l-a avut, adunând, între
copertele elegantului volum, texte despre 56
de autori care au trecut (unii mult prea
devreme) în lumea umbrelor și 116 care încă
trudesc pe ogorul literelor româneşti.
Cartea a apărut în colecţia „Critică și
istorie literară”, este compusă din două părţi
(partea I - Efigii. Mitologii și partea a II-a -
Dreptul la iluzie) și poartă o elegantă haină
editorială (autorul copertei: Ozolin Dușa),
așa încât putem vorbi de o realizare notabilă
și sub aspect vizual a prestigioasei edituri
ieșene Princeps Multimedia. Cititorii care au
intrat ori vor intra în posesia unui exemplar
îmi vor da, cred, dreptate.
Acestea fiind zise, vom încerca să pășim
(„cu grijă, feţii mei”, ar spune Arghezi) în
Panteonul imaginat de autor și în care ne
așteaptă (mai întâi în primul din cele două
capitole ale volumului) o galerie de nume
ilustre care începe cu Mitropolitul Dosoftei și
se încheie cu Horaţiu Ion Lașcu, după ce
facem cunoștinţă cu Alecsandri și Eminescu,
Macedonski și Coșbuc, G. Topîrceanu și
Lucian Blaga, Nicolae Labiș și Nichita
Stănescu, Grigore Vieru și Marin Sorescu,
Ioanid Romanescu și Cezar Ivănescu, Mihai
Ursachi și Adrian Păunescu, pentru a aminti
doar pe câţiva dintre ei.
„Pentru că nu ne-am propus nici pe
departe o istorie a poeziei de la Dosoftei
până azi, ne este lejer să spunem că poeţii
portretizaţi sunt afinităţile elective și
selective ale autorului”, spune Daniel Corbu
în prefaţă. Așa se explică absenţa (din prima
parte a cărţii) unor nume precum Arghezi,
Pillat ori Voiculescu, dar și a altora, pe care
nu este exclus să-i întâlnim într-o ediţie
viitoare, așa cum ne așteptăm ca și lista
contemporanilor să fie, probabil, completată.
Lectura pe așezate, cu creionul în mână
(un fel de a spune) ne-a permis a veni în
contact nu numai cu aprecierile autorului
asupra specificităţii creaţiei celor 171 de
poeţi incluși în volum, dar și cu destule
informaţii ce ţin de biografia multora dintre
ei, mai ales a celor trecuţi dincolo de Styx.
37
Așa aflăm ori ne reamintim că Dosoftei

era prieten cu Nicolae Milescu Spătarul, că, în
calitate de Mitropolit al Moldovei, el „a
introdus limba română în oficierea
ceremoniei religioase”, că Gh. Asachi a
cumpărat manuscrisele lui Ioan Budai-
Deleanu de la nepoţii scriitorului, că autorul
Ţiganiadei făcea parte din „confreria
masonică ce conspira împotriva cruzimilor și
oprimării imperiale austro-ungare-ruse
asupra ţărilor mici”, că, în urma a zece ani de
muncă din partea lui Aureliu și a Valeriei
Rusu (autorii traducerii) și a poetei și
editoarei François Mingot-Tauran
(versificaţia în franceză), în 2003 a apărut
varianta integrală a acestei epopei românești
în limba franceză, că în cinstea premierii lui
Alecsandri la Montpellier (1878) s-a
organizat la Iași „un banchet de 500 de
tacâmuri”, la care au participat „toţi bărbaţii
de seamă din toate partidele” (poate s-or
molipsi și politicienii actuali de acest spirit
de solidaritate în faţa valorilor naţiei, n.n.), că
Mihai Codreanu a construit, în 1925, pe un
teren donat de Primăria Iașului, Vila Sonet,
din banii primiţi în urma decernării
Premiului Naţional de Poezie din partea
Societăţii Scriitorilor Români.
Printr-o atentă aplecare asupra celor aleși
pentru a popula Panteonul, poetul Daniel
Corbu, apelând uneori și la opinii pertinente
ale altor critici și istorici literari, făcând
asocieri și comparaţii menite a releva una
sau alta dintre caracteristici, ne oferă
adevărate sinteze apreciative, niște
individualizări critice esenţializate, din
perspectivă personală.
Demne de reţinut sunt atâtea și atâtea
aprecieri la adresa celor ce se bucură de
atenţia autorului. Menţionăm câteva: „prin
aromele dulci-amare ale textelor lui
Alecsandri, nimerești fără voia ta la
rădăcinile poeziei”; „Eminescu a fost marele
dar al divinităţii făcut poporului român
pentru a-și menţine identitatea”; poezia lui
Topîrceanu „e mai actuală decât a multor
poeţi contemporani, amorţiţi încă de la
naștere”; Gellu Naum e „ultimul reprezentant
al avangardei europene și unul dintre
seniorii poeziei românești a secolului care s-
a încheiat”; Nichita Stănescu este „genial
creator de limbaj poetic”, de la care
„generaţia noastră a învăţat insurgenţa
limbajului și temeritatea viziunii”; Grigore
Vieru este „un portdrapel pentru poezia din
38
Basarabia”, devenit „un tribun în apărarea

limbii române și a fiinţei românești”; Marin
Sorescu „dă cu tifla întregii poezii
tradiţionaliste convenţionale despre sat”;
Mihai Ursachi este „ultimul mare
neoromantic al secolului liric douăzeci”;
„poezia lui Cezar Ivănescu este una a
fondului ancestral, a cântecului primordial”;
Adrian Păunescu e „cel mai spectaculos autor
de poezie socială de după Eminescu și Goga”;
„poemele lui Aurel Dumitrașcu sunt de ,,un
baroc impresionant, cu o imagistică bogată,
cu asocieri insolite”; „punctul de forţă al
liricii lui Horia Zilieru este poezia de
dragoste”; Ana Blandiana „duce mai departe
expresionismul blagian”; Șerban Foarţă este
„un experimentalist ni peur ni reproche”;
Nicolae Dabija
este „un mare și
adevărat poet de
limbă română,
atins de
blestemul orfic;
la Ion Hadârcă,
„toate cărţile
sale relevă un
spirit polemic,
pamfletar
adesea, saturat
de realul
agresiv”;
Octavian Soviany este un „François Villon
postmodern”; Lucian Vasiliu e „unul din cei
mai înverșunaţi neoavangardiști”; Liviu Ioan
Stoiciu „are o biografie de scriitor american”;
Gellu Dorian „este un apostol al confesiunii”;
Cassian Maria Spiridon e „un poet al
întrebărilor neliniștitoare, al meditaţiei
neoromantice, al Erosului și Thanatosului”;
Emilian Marcu e „un acribios constructor
care-și concepe fiecare carte ca pe o
importantă piatră pentru templul său liric”;
Adrian Alui Gheorghe e „poet de mare forţă
și spectacol liric”; Valeriu Stancu este „poet și
excelent traducător, onorat cu mari premii
europene”; Valeriu Matei e „cel mai sincron
poet tânăr cu literatura din ţară”; Nicolae
Popa e „un neoromantic echilibrat”; Emilian
Galaicu-Păun este „ludic și livresc, cu o mare
plăcere a experimentului sincronizat perfect
cu tehnicile poetice de ultimă oră”; George
Vulturescu e „mallarmean în căutări” și
„expresionist în rezolvările ideatice”; Viorel
Dinescu – poet metafizic de factură
neoexpresionistă”; Teo Chiriac – „unul dintre
39
poeţii aristocraţi ai generaţiei optzeciste

basarabene”; pe Liviu Pendefunda „poezia l-a
urmărit peste tot [...], confundându-se cu
existenţa-i spectaculoasă”; „poemele scrise
de Nicolae Panaite dau impresia de pietre
așezate întru gloria unui templu”; la Adi
Cristi, „livrescul este stăpânul multor poeme,
un livresc dozat uneori cu inteligenţă în
economia poemului”; Grigore Chiper „se află
între optzeciștii de mare forţă ideatică și
vizionară”; Christian Schenk e un „poet
proteic, constructor al unui univers de semne
(de cele mai multe ori sacre); Varujan
Vosganian e „poet al interiorităţii ca
spectacol fiinţial; „poet cu totul și cu totul
rafinat, guvernat de un eticism superior și de
un echilibru original al textului liric” este
Nicolae Băciuţ; Vasile Gârneţ e „autorul unei
poezii intelectualizate, de maximă seriozitate
și rigurozitate”; Florin Dochia, „supranumit
Don Qiujote al Câmpinei, este „un poet
autentic”, aflat „printre cei mai profunzi și
mai originali poeţi ai generaţiei optzeciste”;
Florentin Palaghia „e dizolvat în propriile
sale metafore”; Paul Gorban se află „într-o
continuă luptă cu realul agresiv”; Ionuţ
Caragea este „unul dintre poeţii adevăraţi ai
noului val scriitoricesc”; Valentin Talpalaru
este „un șlefuitor de text liric, un stăpân
deplin pe meșteșugul poetic”; „Arcadie
Suceveanu face parte din ,,comandoul de
înnoire lirică din Moldova de peste Prut”,
apreciindu-i-se „existenţialismul înalt
interogativ, bine asimilat de poet de la Rilke
și Trakl încoace”; Gabriel Chifu este „un poet
neoexpresionist, cultivând cu o uimitoare
acuitate corelaţia dintre concret și abstract,
cerebral, demonic, mitologic”; Nichita
Danilov este „unul dintre cei mai profunzi și
originali poeţi români contemporani”, iar
Matei Vișniec este „creator al unei formule
lirice originale și al unui univers poetic
propriu, inconfundabil”.
Posesor al unui limbaj critic elevat, de
înaltă clasă, ce se distinge prin bogăţia și
deosebita expresivitate a termenilor,
mânuitor abil al limbii sub toate aspectele ei,
Daniel Corbu reușește să ne ofere, prin
textele din masivul volum (academic, 610 p.),
o sugestivă panoramă a creaţiei poetice
românești, văzută prin ochiul exersat al unui
avizat artist al cuvântului, înarmat din belșug
cu uneltele critice necesare.

40
Jurnal
Livia ANDREI
(Bârlad)
Stăm acasă!
Oamenii se îngrozesc de restricţii, chiar

dacă sunt justificate și în folosul lor.
Putem însă transforma totul în beneficiul
nostru. Am crezut că mă voi plictisi, dar am
reușit să profit din plin de timpul meu. Nu,
nu joc fotbal cu hârtia igienică, nu fac sport în
sufragerie, nu stau toată ziua în bucătărie. Și
atunci vă întrebaţi: ce fac? Citesc. Am început
să recitesc cărţile copilăriei și adolescenţei și
cu mintea de acum am reușit să le
redescopăr. Mai mult decât atât m-am
redescoperit pe mine.
Cine am fost și cine sunt.
Astfel cred că experienţa de viaţă te face
mai înţelept, dar nu te îmbătrânește. Poţi
rămâne tânăr la orice vârstă. Am savurat la
fel ca altădată isprăvile lui Nică din
Humulești, aventurile lui Dan, ale Olguţei din
Medeleni, am cutreierat pădurile din
preajma Ipoteștilor (chiar dacă este în
carantină), m-a emoţionat iar și iar discursul
lui Ștefan cel Mare că „Moldova n-a fost a
mea…”, savurez versurile lui Topîrceanu și
Ion Minulescu, l-am înţeles mai bine pe
Lucian Blaga, pe Ion Barbu iar Camil
Petrescu sau H. Papadat-Bengescu rămân
introspectivi mai profunzi decât Proust…
Marin Sorescu nu mi-a scos cei Trei dinţi din
faţă, dar m-a învăţat să joc șah cu viaţa.
Dacă mai ţine carantina până la sfârșitul
anului voi deveni un critic literar mai
înverșunat decât cei „canonici”, căci nu
lipsesc din lecturile mele scriitorii
contemporani, chiar și cei care nu sunt
înscriși pe lista „canonicilor” și în decembrie
vă veţi pomeni cu o carte semnată de „un
izolat la domiciliu” și voi debuta răsunător,
iar propunerea pentru Premiul Nobel va fi
iminentă.
Așadar, mă întorc la vorba cronicarului
Miron Costin că Nu este alta mai frumoasă şi
mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…

41
Copilãria – stare de gratie (2)

N.R.: Ne-am conformat directivelor legale
privind Coronavirusul globalizator şi „am
stat acasă”, cum notează Livia Andrei,
suspendându-ne întâlnirile, aşadar. Primul
semn al autoizolării e că din revista noastră
lipseşte materialul necesar pentru rubricarea
„Conexiuni. Album. Cronica întrunirilor de
club”. Totuşi, am folosit timpul pentru
lecturi, creaţie, audiţii, vizionări tv.,
convorbiri telefonice, armonizări familiale…
Bun prilej şi pentru răsfoirea albumelor de
familie, adevărate istorii eternizate-n clipă,
care-şi aşteaptă cronicarul. Evadarea în
lumea miraculoasă a copilăriei a împrospătat
amintirile noastre de persoane adulte prin
fotografiile cu chipuri de copii din toate
generaţiile: strănepoţi, nepoţi, copii… Iată un
buchet al stării de graţie!

42
E c o u r i… S e m n a l e…
Stimată Doamnă Livia Andrei,
Vă mulţumesc frumos pentru cele trei
exemplare ale revistei „Liter-Club” care mi-a
dezvăluit o efervescentă viaţă culturală pe
meleagurile vasluiene și prin localităţile situate de-
a lungul Prutului. M-aţi convins încă o dată că
sunteţi acolo un nucleu de intelectuali de marcă în
frunte cu eminentul critic literar Theodor
Codreanu, al cărui loc ar fi mai degrabă la
Universitate, și cu ubicuul poet Petruș Andrei. M-
aţi făcut să regret că nu m-am stabilit și eu cu
domiciliul în acea zonă.
Felicitări călduroase și LA MULŢI ANI ! revistei
și colectivului de redacţie care o păstorește !
Aștept cu nerăbdare celelalte numere ale
revistei.
Mihai Merticaru
Mihai Merticaru –
scriitor, Bacău, membru USR,
autor a peste 20 de volume de
poezie.
CUPRINS
B i b l i o r a f t ............................................................. 2
Copilãria – stare de gratie (1) .......................................... 3
Mihai EMINESCU .......................................................... 3
O, rămâi… ......................................................................... 3
Ion CREANGĂ ................................................................. 3
Amintiri din copilărie .................................................. 3
Tudor ARGHEZI ............................................................ 4
Creion ................................................................................ 4
Grigore VIERU ............................................................... 5
De leagăn ......................................................................... 5
P e d a g o g i c e ...................................................................... 5
Teodor PRACSIU........................................................... 5
Cercul pedagogic – între starea inerţială și
nevoia schimbării ............................................................... 5
P o e s i s (1) ............................................................................. 10
Petruş ANDREI ........................................................... 10
Eminescu ...................................................................... 10
Despre genii… ............................................................. 10
Marcel MIRON ............................................................ 11
Pelerin ............................................................................ 11
Respiraţie prin creier .............................................. 11
Simfonie athonită ...................................................... 11
Ana OPRAN .................................................................. 12
De ziua mea pe tine te doresc .............................. 12
Timp rănit .................................................................... 13
Temps blessé ................................................................ 13
Ţi-am scris azi pe zăpadă... ................................... 13
Martin CATA ................................................................ 14
Terţiul inclus ............................................................... 14
…la început a fost iubirea… ................................... 14
Păzitorul ........................................................................ 15
43
Daniela OATU ............................................................. 15

Voce pierdută.............................................................. 15
Staţionare ..................................................................... 16
Poarta ............................................................................. 16
Î n s e m n ã r i cu staif .......................................................17
Theodor CODREANU ............................................... 17
Numere în labirint .................................................... 17
Lina CODREANU ........................................................ 19
Aristocratul .................................................................. 19
Adina DARAWSHA .................................................... 21
Inocenţa și candoarea ............................................. 21
P o e s i s (2) ............................................................................. 23
Nicuşor DARABANĂ ................................................ 23
Pentru că numai femeia! ........................................ 23
Mihai APOSTU ............................................................ 23
Peronul pentru noi ................................................... 23
Poetului ......................................................................... 24
Elina COJOCARU ........................................................ 25
Ritmuri .......................................................................... 25
Naufragiu ...................................................................... 25
Oana ANDREI .............................................................. 26
Înainte de timp ........................................................... 26
Before time ................................................................... 26
Aprilie ............................................................................ 27
April................................................................................. 27
Irina LAZĂR ................................................................. 27
Noroi și vin................................................................... 27
Elena MUNTEANU .................................................... 28
Monolog presupus .................................................... 28
Analize. Interpretãri............................................................ 29
Tudor NEDELCEA ..................................................... 29
Cenzura şi cenzurarea presei ortodoxe în
comunism (II) .................................................................... 29
Petruş ANDREI ........................................................... 33
Teodor Pracsiu – „Spiritul adâncurilor” ......... 33
Vasile FLUTUREL ...................................................... 35
Cu Daniel Corbu prin imperiul poeziei ............ 35
J u r n a l ...................................................................................40
Livia ANDREI .............................................................. 40
Stăm acasă! .................................................................. 40
Copilãria – stare de gratie (2) ........................................ 41
E c o u r i… S e m n a l e… ............................................ 42
Nota redacţiei: Acest număr al revistei a

apărut cu sprijin financiar oferit de huşenii:
pr. Marcel Miron, prof. Ana Opran, col. rez.
Martin Cata.
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi
Petruş Andrei, Daniela Oatu şi Teodor
Pracsiu, Elena şi

44
În copilărie doreşti
totul, în tinereţe şi la
maturitate ceva
anume, la bătrâneţe
nimic.
Lev Tolstoi
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează.
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 2 (17), Apr.-Iun. 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, Anul V, Nr. 2 (17), Apr.-Iun. 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Daniela Oatu. Fata de rouă, Iași,

Petruş Andrei. Tinereţea fără

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Copilãria – stare de gratie (1)

Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Hai mai bine despre copilărie să povestim,

Nicolae Grigorescu (1838-1907) – Cap de copil

Fă-te, suflete, copil

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Hai, puiu, nani-na,

Cercul pedagogic – între

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

statornicit și lunile potrivite: noiembrie -

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Cu ani în urmă am realizat o lecţie

artistică bivalentă (întâi nuvelă, apoi piesă de

inevitabil plictisitoare. Ne aflăm deocamdată

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

El a fost întâi de toate suferinţă

La sânul său el a-ncălzit o Iudă

El a cântat a inimilor dramă,

Citind pe Eminescu mie-mi pare

Critici voi, cu flori deșarte,

Ei înde ei și-au dat și-și dau brevete

Dar promovează o maculatură

Pe domnii critici eu n-am cum să-i critic

Ei par o „eminenţă cenușie”

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Respiraţie prin creier

Mă rog când beau

Păstrez gura puţin ocupată

Încă alerg prin mine

Tezaure agăţate la cingători

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

aspide care mușcă buricele degetelor

Resuscitare a clipelor fără viaţă

Ca niște copii sturlubatici

De ziua mea pe tine

Cu iarna asta cenușie

Avec cet hiver gris

Ţi-am scris azi pe zăpadă...

Ţi-am scris azi pe zăpadă

cu viul flăcării arzând în cristale

Undeva bine învelit

…la început a fost iubirea…

Zâmbire tălmăcită din visuri intuite,

Sorbeam de pe Selena tăcutul colb de

Pe geana ta comete-n clipocire,

Se istovise plaga, plutise în derivă,

Înfiorări crestează un cer de amintire,

Îmi potrivisem pasul în gândul tău să-ncline,

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

Să nu mă rătăcească morgană întrupare…

Drumeţi pe nepăsare, visând pe drum de

întoarsă piramidă, spre viaţă căi răzleţe,

Când unda de iubire

Veacul și-a pierdut vocea...

Liter-Club Anul V, nr. 2(17), apr.-iun. 2020

unii își schimbă ritmul

Povestea se îndreaptă către noi