DENGA

Def.: boala infectioasă virală, autolimitantă, transmisă de țânțari din genul Aedes, cu distribuție in zonele
tropicale ( Asia de Sud-Est, Pacific, Africa America Centrală și de Sud, Caraibe).

Etiologie:
- Virusul dengue – fam. Flaviviridae, genul Flavivirus
- Există 4 serotipuri virale ( 1,2,3,4) – distincte antigenic; fiecare serotip cu mai multe genotipuri,
serotipurile 2 si 3 – mai frecvent asociate cu forma severa de boală.

Epidemiologie:
 Sursa de infecție – omul infectat ( viremie 2-7 zile), unele primate din Africa și Asia
 Vectori - țânțari din genul Aedes – Aedes aegypticus și albopictus; de regulă, acești țânțari trăiesc
între 35° latitudine nordică și, respectiv, sudică, la o altitudine mai mică de 1000 m; înțeapă în
special în timpul zilei dar și noaptea; este suficientă o singură înțepătură pentru a infecta o persoană,
imediat după prânzul hematofag infectant sau după 8-12 zile de la infectare ( timp în care virusul se
multiplică în glandele salivare ale insectei).
 Țânțarii Aedes trăiesc în apropierea așezărilor umane și își depun ouăle în rezervoarele de apă
construite de oameni.
 Vectorii rămân infectați toată viața
 Transmiterea interumană nu a fost documentată.
 Răspândire: în zonele tropicale și subtropicale; anual se infectează 50-100 milioane persoane; anual
50.000 de persoane fac forma severă de boală, cu peste 20.000 decese ( în special copii).
 Receptivitate: similară, indiferent de rasă, vârstă, sex
 Imunitatea după boală – specifică de serotip.
 Risc de apariție a bolii și în alte zone ale lumii, legat de călătoriile în zone endemice.

Factori responsabili pentru răspândirea bolii:

- creșterea explozivă a populației în zonele endemice
- suprapopularea orașelor, cu sisteme de sănătate publică ineficiente
- controlul redus al vectorilor și zonelor cu apă stătătoare
- frecvența în creștere a călătoriilor în zonele endemice.

Tablou clinic:
 Infecția este frecvent asimptomatică; manifestările clinice în formele simptomatice sunt
necaracteristice
 Incubație: 2-7 zile
 Debut brusc: febră, cefalee, mialgii, artralgii intense, dureri retroorbitare
 Perioada de stare:
- febră persistentă, înaltă
- exantem macular eritematos
- manifestări digestive: grețuri, vărsături, anorexie
- odinofagie, faringită
- congestie conjunctivală
- manifestari hemoragipare reduse ( peteșii, epistaxis, hematurie).

Definiție clinică ( Pan American Health Organization):

 Boală acută febrilă cu durata de 2-7 zile
+ cel puțin 2 semne din următoarele:
- cefalee difuză severă
- dureri retroorbitare
- mialgii severe
1
 - rash caracteristic
- manifestări hemoragipare
- leucopenie.
 Se pot asocia variabil: manifestări neurologice ( convulsii, encefalită, sdr. Guillain – Barre,
neuropatii, mielită transversă), eritem facial caracteristic, manifestări respiratorii ( tuse ).

Forma severă de boală ( febra hemoragică denga, dengue shock syndrome):

- se instalează de obicei în perioada de defervescență a bolii
Clinic:
- curba febrilă difazică
- manifestări hemoragice accentuate, inclusiv conjunctivale
- semne de șoc: hipotensiune arterială, semne de insuficiență circulatorie periferică, hipotermie,
tulburări de ritm cardiac
- semne de efuziune peritoneală, pleurală
- hepatomegalie.

Laborator .
1. Investigații nespecifice:
- leucopenie, trombocitopenie
- citoliză hepatică moderată
- în formele severe: hemoconcentrație, hipoproteinemie, scăderea fibrinogenului seric, creșterea timpului de
protrombină, hematurie

2. Investigații specifice:
 Virusologice: izolarea virusului din ser, leucocite, diferite țesuturi la autopsie
 Evidențierea Ag virale în țesuturile autopsiate ( prin imunohistochimie sau imunofluorescență)
 PCR – detecția secvențelor de genom viral în diferite țesuturi, ser, LCR
 Serodiagnostic ( ELISA, RFC, IH, neutralizare) – evidențierea prezenței Ac specifici tip Ig M în ser
sau creșterea de 4 ori a titrului de Ac în seruri-pereche ( recoltate în faza acută a bolii și în
convalescență).

Diagnostic diferențial:
- dificil în peste 50 -% din cazuri
Se face cu:
- alte infecții virale cu manifestări hemoragipare
- malaria
- scarlatina, roseola infantum
- infecții cu ricketsii
- hepatite virale
- febra galbenă

2
- leptospiroze.

Prognostic și complicații:
 Boală autolimitantă; în formele obișnuite de boală - mortalitate 1%
 În febra hemoragică denga – cu tratament mortalitate 2-5%, fără tratament peste 50%
 Factori care cresc severitatea bolii: sarcina, statusul nutrițional corespunzător, accesul la îngrijirile
medicale, vârsta ( risc crescut de forme severe la copii)
Complicații:
- cardiace – cardiomiopatie
- afectare hepatică
- afectare pleuo-pulmonară
- orhită, ooforită.

Tratament:
- Nu exista tratament etiologic
- Tratament simptomatic și suportiv: antitermice ( recomandat Aminoacetofen – Paracetamol), reechilibrare
hidro-electrolitică, repaus
- În formele severe: tratamentul manifestărilor hemoragipare și al șocului; internare pacient în unități de TI.

Profilaxie:
- evitarea înțepăturilor de țânțari: îmbrăcăminte de protecție, utilizarea de substanțe repelente, mijloace
mecanice – plase, insecticide
- asanarea zonelor cu ape stătătoare
- eliminarea acumulărilor mici de apă din preajma locuințelor ( anvelope vechi, recipiente cu apă pentru
animale și păsări)
- evitarea călătoriilor în zonele endemice
- profilaxie specifică – in curs de evaluare ( studii clinice ) a unui vaccin cu virus viu atenuat.

INFECTIA CU VIRUSUL ZIKA

Istoric:
 virusul a fost descoperit la maimute in 1947 si a fost numit Zika dupa numele padurii Zika din
Uganda
 In 1952 a fost identificat primul caz la om
 Ulterior numeroase focare de imbolnavire au fost raportate in Africa Tropicala, Asia de Sud, insulele
din Pacific
 Mai 2015 – Organizatia Pan Americana a Sanatatii emite o alerta privind infectia cu virusul Zika in
Brazilia
 La 1.02.2016 OMS declara infectia cu Zika o urgenta de sanatate publica de interes international
 In present virusul Zika continua sa se raspandeasca in noi zone in care traiesc vectorii specifici
( America Centrala, Mexic, Caraibe) si in alte zone ale lumii ( cazuri asociate calatoriilor in
zone cu infectie).

Virusul Zika
 Flavivirus ( ARN), inrudit cu virusurile care produc alte boli transmise prin vectori: denga, febra
galbena, encefalita japoneza, encefalita de West-Nile
 Transmitere la om:
-In primul rand prin intepatura tantarilor infectati din specia Aedes ( aegypticus, albopictus),
care transmit si dengue si Chikungunya virus si inteapa ziua si noaptea
-Prin alte cai de transmitere: sexuala ( prin materialul seminal), materno-fetala intrauterin sau
perinatal, prin tranfuzii de sange in perioada de viremia, expunere profesionala de laborator,
transplant de organe si tesuturi infectate
3
  Receptivitate – universala
 Contagiozitate – 68-77%.

Manifestari clinice:
 Incubatie – 2-7 zile de la intepatura tantarului infectat
 Simptomatice doar 10-27% cazuri
 Evolutie autolimitanta
 Cel mai frecvent: febra, eruptie cutanata maculo-papuloasa, dureri musculare si articulare,
conjunctivita, cefalee
 Durata : zile-1 saptamana
 Cel mai frecvent forme clinice usoare sau medii, care nu necesita de obicei spitalizare; decesele sunt
foarte rare.

Complicatii:
 Neurologice : sindrom Guillain-Barre ( polineuropatie acuta)
 La fat si nou-nascut: microcefalie, afectare neurologica – DAR la unii nou-nascuti cu microcefalie
( in Brazilia) teste pentru infectia cu virusul Zika au fost negative.

Diagnostic pozitiv:
 Istoric recent de calatorie in zone cu cazuri de imbolnavire cu virusul Zika cu transmitere autohtona (
prezenta de vectori)
 Clinic: febra, eruptie tegumentara, dureri musculare, cefalee, conjunctivita
 Laborator: identificare ARN viral in ser prin PCR, teste serologice ( prezenta de Ac tip IgM sau Ac
neutralizanti) din serul pacientilor

Diagnostic diferential ( datorita manifestarilor clinice asemanatoare):

 Denga, chikungunya, malaria, infectii cu ricketsii, rubeola, rujeola etc.
 Foarte important – datele epidemiologice

Tratament:
 Nu exista tratament antiviral
 Doar tratament suportiv ( reechilibrare hidro-electrolitica) si simptomatic ( antitermice, antialgice)

Profilaxie: nu exista vaccin specific!

 Evitarea calatoriilor in zonele cu cazuri de boala cu virusul Zika ( in special gravidele sau femeile
care vor sa procreeze)
 Reducerea expunerii la tantari: utilizarea de substante repelente, purtarea de bluze cu maneci lungi,
pantaloni lungi, bariere fizice ( plase la geamuri, usi inchise, plase la pat, aer conditionat in camera)
 Evitarea expunerii persoanelor deja infectate la intepaturile de tantari – pentru a evita raspandirea
ulterioara a virusului
 Evaluarea femeilor care au calatorit in zone cu transmitere de virus in timp ce erau gravide
 Evaluarea fetilor si a nou-nascutilor din femei infectate in cursul sarcinii – pentru depistarea unei
posibile microcefalii sau a unei infectii congenitale.

4
5