Nunta mortului

Gail Kilgman

Capitolele IV și V.

Moartea este cea care concentrează atenția asupra relațiilor dintre individ și societate, de
asemenea ea reprezintă ultima provocare a existenței umane. Contradicțiile care se nasc în jurul
mortalității, au dat naștere unor procedee culturale, menite să trateze această problemă, din punct
de vedere simbolic, a existenței umane. În România, tratarea simbolică a sufletului reprezintă o
formă de înîelegere a morîii. Ritualurile funerare oferă un cadru narativ, care dă sens proceselor
afective ale suferinței provocate de moarte. Prin nunta mortului, tinerilor ajunși la vârsta
căsătoriei li se oficiază atât casătoria, cât și slujba înmormântării, dar aceștia nu cunosc
experiențe sexuale, sexualitatea fiind recunoscută numai în cadrul căsătoriei. Normele sociale
cereau ca decedații necăsătoriți să fie îngropați căsătoriți. De aceea, fetele care aveau copii
nelegitimi, erau duse la o salcie și măritate cu una dintre crengile acesteia.

Comunicarea dintre vii si morți

Faptul că oamenii cred in existența lumii de dincolo, este o dovadă a proiectării vieții dincolo de
ea insăși. Comunicarea dintre vii și morți este posibilă prin vise, bocete sau pomană. Acestea
subliniază faptul că cei vii trebuie să își îndeplinească anumite îndatorii față de ceilalți.

După moartea cuiva, rudele de sex feminin trebuie să-l jelească pe defunct prin bocete. Bocetul
este o obligație rituală care este îndeplinită numai de femei. Dacă o persoana este îngropată fără
să fie bocită, se consideră a fi o sfidare față de Dumnezeu. Femeiele trebuie să bocească atunci
când se trag clopotele la biserică pentru decedat, de 3 ori pe zi, pe o durată de 3 zile. Femeile, cu
precadere rudele apropiate, pot boci și în alte momente. Atunci când proetul oficiază ritualurile
bisericețti, bocetele trebuie să înceteze.

Bocetele sunt forme poetice populare, compuse din versuri care rimează, structurate după
anumite stereotipuri tematice, dar conțin și improvizații. În acestea sunt amintite circumstanțele
decesului, aspecte ale relației dintre mort și bocitoare sau dintre acesta si comunitate, descriu
lumea celor trecuți îm neființă, procesul de putrefacție ți intrarea mortului in cealaltă lume.
Unele dintre versurile bocetelor sunt asociate spațial si temporal cu anumite ritualuri, sunt rostite
doar in anumite momente, de pildă la scoaterea sicriului din casă sau apropierea cortegiuliu de
cimitir.

Bocet la nunta mortului

O bunu mîndu fecior/ Nu ti-o fo vremea sa mori./ Ti-o fo vremea sa te-nsori/ Uă scola-te sî te
uită/ Că șa noi îi lume multă/ C-o gandit ca facem nunta./ Tu bine te-ai insurat/ Ti-ai luat fata
de-mparat/ N-am vazut asa o mnireasa/ Să zice popa acasa/ Să te cunune pe masa/ Mnireasa-i-n
cpîrșeu/ Mirele-i la Dumnezău.

Mortii erau considerați mesageri pentru lumea de dincolo. Bocitoarele îl sfătuiau pe cel ce urma
sa fie îngropat să comunice cu diferite rude decedate de ale lor.

În Maramureș, plângerea mortului nu are niciun nume, ca in alte zone ale României bocet sau
cântec de jale. Când o femeie jelește, se spune că ea cântă pentru sine, dar și pentru comuniate.

În general, doliul durează un an, dupa tradiția creștină, timp în care familia nu are voie să
participe la adunări festive, cum ar fi nunți, botezuri. Femeile ale căror soți au murit, nu au
dreptul să se recăsatorească în această perioadă de doliu, iar dacă acestea o fac, sunt judecate
aspru de comunitate. Totodată, recăsătoria văduvei în perioada doliului duce la o desfacerea
acesteia în mod simbolic. Astfel, văduva merge la mormântul soțului, îmbrăcată în mireasă, unde
trece cununa de nuntă peste mormântul soțului și i-o dă unei fete nemăritate, semn al anulării
simbolice a primei căsătorii. În cazul barbaților, nu se întâmplă acelați lucru. Dacă un vaduv se
recăsatorețte în timpul doliului, nu este vorbit de rau, deoarece se consideră că nu poate avea
singur grijă de gospodarie și de copii.

Doliul reprezintă o metodă de cinstire a morților. Dea lungul funerariilor, sufletul acestuia
veghează pentru ca nimic sa nu fie omis. Dacă acest lucru se întamplă, mortul se va rabuna.
Această credință își are originea în frica de strigoi și vampiri. Colacul dat la înmormântare
semnifică ospitalitatea mortului, de aceea ficare participant trebuie să primească câte unul.

Petrecania mortului, termen folosit in Maramureș pentru funeralii, se referă la cinstirea acestuia
pe ultimul său drum, când trupul acestuia este îngropat, iar sufletul său pleacă în călătorie spre
rai, purgatoriu sau iad. Funeraliile durează trei zile. Două dintre acestea sunt dedicate pregătilor,
iar în cea de a treia, se îngroapă mortul. Familia este cea care anunță preotul și clopotarul, care
comandă sicriul și care ține în casa unde este depus mortul lumânări aprinse pentru a îndepărta
spiritele rele și pentru a lumina drumul sufletului. Se considera o mare nenorocire daca cineva
murea fără lumânare aprinsă. Acest fapt este regăsit și în bocete, de exemplu: Da așa frătiucu
mneu/ N-ai avut nici copîrșeu (sicriu)/ Rău ne doare la inimă/ C-ai murit fără lumnină./ Uă fără
lumnină de său/ Departe de satul tău. Pe langa lumânările obișnuite, se realizează și o lumânare
de lungimea trupului decedatului, cunoscută și sub numele de toiag, care trebuie să ardă până la
înmormantare. Dacă aceasta se stinge, se consideră semn rău, deoarece aceasta arde pacatele
mortului. În casă, se acoperă toate oglinzile pentru care familia să nu vadă reflecția fantomei. În
Ieud, la nunta mortului nu se obișnuia să se aducă muzicanți, dar prin alte sate, aceștia erau
chemați și cântau melodii triste.

Corpul decedatului este spalat, de obicei, de persoane de același sex. Se crede cș cine spală cel
puțin șapte morț,i ajunge direct in rai. Alte superstiții sunt legate de apa în care defunctul a fost
spălat. Aceasta trebuie aruncată într-un colț unde nimeni nu poate călca, deoarece se consideră că
respectivul individ va ajunge sleit de puteri la fel ca mortul sau că cine este stropit cu apa
mortului va muri.

Cand o persoana necăsătorită murea, un steag negru era atârnat în fața casei, astefl comunitatea
afla că va avea loc o nuntă simbolică în timpul funerariilor. Persoanelor necăsătorite nu le este
recomandat să poarte pe umeri sicriul, mai ales la nunta mortului. Acesta va fi cărat de persoane
de același sex ca decedatul, în același mod în care l-ar fi însoțit la nuntă.

Cand o persoana moare și lasă în urma sa o dragoste neîmplinită prin casatorie sau un dușman
aprig, se crede că se va intorce în trupul său pentru a-și încheia toate socotelile. Ele sunt
cunoscute sunt numele de strigoi. În cazul celor alflați la vârsta căsătoriei, se realizează o
ceremonie simbolică pentru ca mortul să nu se întoarcă în căutarea unei perechi pentru a-și
satisface dorințele sexuale și pentru a-și îndeplini destinul. Nunta mortului reprezintă o
juxtapunere între procesul nunții și cel propriu-zis al funerariilor. Mortul este îmbrăcat în haine
de nuntă, la fel și domnișoara de onoare. Ceilalți participanți ai cortegiuliu sunt îmbrăcați în
haine de doliu.