Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE, EDUCATIE FIZICA SI INFORMATICA

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

EVALUAREA APARATULUI RESPIRATOR

REFERAT
FIZIOLOGIE

STUDENT

Anul universitar 2017-2018

Evaluarea aparatului respirator


 Aparatul respirator

Aparatul respirator este compus din totalitatea organelor care asigura mecanismul
respiratiei: al ventilatiei pulmonare si al hemostezei (schimburile de gaze de la nivelul alveolelor
pulmonare).
Exista 2 faze ale respiratiei:
•prima faza a respiratiei se desfasoara la nivelul plamanilor - respiratia externa sau
pulmonara
•faza a doua are loc la nivelul celulelor si se numeste respiratie interna sau celulara.
La nivelul celulelor se desfasoara procesele de oxidare lenta a substantelor organice
simple, rezultate in urma digestiei, rezultand energia necesara functionarii organismului si
produsi de dezasimilatie ce sunt eliminati pe diferite cai.Aparatul respirator este alcatuit din caile
respiratorii si plamani. Căile respiratorii sunt  prezentate printr-un sistem de conducte prin care
aerul patrunde in plămâni. Acest sistem se compune din cavitatile nazale, faringe, laringe,
trahee si bronhii.
Componentele aparatului respirator sunt:
1. nasul si caile nazale
2. Laringele
3. Traheea
4. Bronhiile principale
5. Plamanii
6. Arborele bronsic
7. .Lobul pulmonar 
8. Pleura 

Plămânii sunt organe fibroelastice, dilatabile în cavitatea toracică, dispuse de o parte şi de alta a
mediastinului şi prăvăzute cu o mare elasticitate. Unitatea morfofuncţională a a plămânului este
lobulul pulmonar format dintr-o bronhiolă respiratorie care se ramifică în cinci, şase canale
alveolare. Fiecare bronhiolă se deschide într-un sac alveolar în pereţii căruia se găsesc alveole
pulmonare.
 Funcția respiratorie
Functia respiratorie, cea care asigura aportul continuu si adecvat al oxigenului din aerul
atmosferic pana la nivelul sediilor celulare de utilizare si circulatia inversa a dioxidului de
carbon, produs permanent al metabolismului celular, este realizata printr-o serie de procese
fiziologice coordonate si reglate prin mecanisme extrem de eficiente. Procesul comporta mai
multe etape - ventilatie pulmonara, distributie adecvata a aerului la nivelul alveolelor pulmonare
irigate, difuziune alveolo - capilara, schimburi gazoase pulmonare, transport al gazelor
respiratorii si respiratie celulara.

Pentru a face fata necesitatilor foarte variate ale metabolismului celular functia respiratorie
trebuie sa se adapteze permanent. In conditiile speciale ale efortului fizic aceste necesitati sunt cu
atat mai crescute, astfel incat apare obligativitatea interventiei unor mecanisme speciale
adaptative.

Adaptarile respiratorii cerute de efortul fizic au loc la nivelul tuturor verigilor ce asigura aportul
de oxigen la tesuturi si eliminarea dioxidului de carbon. Ele sunt coordonate de mecanisme
complexe neuro-umorale declansate de stimuli care actioneaza periferic sau central, stimuli care
in cazul unui efort moderat reusesc sa mentina nemodificate presiunile partiale ale oxigenului si
dioxidului de carbon.

 Simptome funcționale

1.Durerea toracică-acută (debut brusc, denumită “junghi”)


-cronică (instalare treptată, intensitate redusa)
2.Dispneea–dificultate la respirație; “sete de aer” . Poate fi acută sau cronică.
3.Tusea-expulzia violentă a aerului și corpilor străini din căile aeriene printr-un expir forțat.
4. Expectorația –eliminarea prin tuse a produselor patologice (spută) din căile aeriene.
-în astm, sputa este mucoasă, în cantitate mică
-in edem pulmonar acut, sputa este rozie, spumoasă, abundentă
-în bronșita acută/ cronică, TBC, sputa este muco-purulentă.
5. Hemoptizia–eliminarea, prin tuse, a sângelui din etajul subglotic al aparatului
respirator.
 Evaluarea aparatului respirator

Evaluarea funcţiei respiratorii este obligatorie nu numai pentru diagnosticarea afecţiunilor respiratorii ci
şi pentru alcătuirea programelor recuperatorii şi pentru aprecierea rezultatelor obţinute.

Evaluarea sau testarea funcţiei respiratorii beneficiază de metode complexe şi mai numeroase comparativ
cu posibilităţile de testare a funcţiilor altor aparate şi sisteme.

Un număr foarte redus de bolnavi pot însă beneficia de o explorare funcţională completă a aparatului
respirator. În lipsa ei, câteva teste simple, cu aparatură la îndemână pot da elemente de bază pentru
stabilirea tipului şi gradului disfuncţiei respiratorii şi în consecinţă orientarea programelor de recuperare.

Aprecierea frecvenței respiratorii


-eupnee: 14 –16 respiraţii/ min.
-bradipnee: <14
-tahipnee: >16
-polipnee: >30
-dispnee: respiraţie dificilă
-apnee: întrerupere temporară a respiraţie

 Evaluarea aparatului respirator fără aparatură.

Acolo unde nu există nici un fel de posibilitate de testare se pot face unele aprecieri asupra funcţiei
respiratorii utilizând diferite metode clinico-funcţionale.

Aprecierea gradului de dispnee la efort se va face prin intermediul anamnezei şi se disting 5 trepte:

dispneea de gradul I este cea care la urcatul treptelor;

dispneea de gradul II apare şi mersul pe terenul plat, în ritmul impus de o persoană sănătoasă;

dispneea de gradul III apare şi la mersul pe teren plat, în ritm propriu;

dispneea de gradul IV apare şi la activităţile uzuale;

dispneea de gradul V care apare şi în repaus.

Testul conversaţiei şi al cititului. În timpul conversaţiei cu bolnavul se observă atent modul în care acesta
respiră, dacă se instalează dispneea şi care este intensitatea acesteia şi dacă apar fenomene de cianoză. De
asemenea observă respiraţia pacientului punându-l să citească cu glas tare un text, solicitându-i diverse
ritmuri de citit. Efectuat de mai multe ori, acest test permite o apreciere asupra capacităţii respiratorii, a
volumului pulmonar, al gradului de obstrucţie al căilor aeriene.
Testul televizorului. Observăm pacientul sau solicităm această observaţie unui membru al familiei în timp
ce pacientul urmăreşte atent un program la televizor. În această situaţie şi în altele, in care atenţia este
complet deviată de la propria respiraţie se poate constata respiraţie de repaus, influenţată numai de
condiţiile patologice a bolnavului şi nu de factorii psihici.

Testul apneei, se cere bolnavului ca după un inspir maxim să execute o apnee cât mai lungă posibil. Cu
cât disfuncţia respiratorie este mai severă cu atât durata apneei va fi mai scurtă, iar apneea la sfârşitul
expirului va fi aproape imposibilă. Cronometrată, durata apneei reprezintă un test de evaluare a bolii sau
de eficienţă a tratamentului aplicat.

Testul lumânării. La o distanţă oarecare de gură, bolnavul ţine o lumânare aprinsă în care suflă. Cu cât
distanţa scade cu atât sindromul obstructiv este mai sever. Ameliorarea acestui sindrom permite
distanţarea lumânării faţă de pacient.

Perimetrul toracelui. C u o bandă centrimetrică obişnuită se măsoară circumferinţa toracelui în expir şi


inspir maxime la baza toracelui, la mijloc şi subaxilar. Se notează nivelele unde s-au executat
măsurătorile. Evoluţia acestor măsurători mai ales în sindroamele restrictive reprezintă o apreciere
indirectă a ameliorării capacităţii vitale sau a ameliorării bolii netratate.

Pulsul şi tensiunea arterială intră în examenul de rutină obligatoriu. Tahicardia este frecventă datorită
hipoxemiei sau insuficienţei cardiace sau utilizării abuzive de medicamente simpatomimetice. Starea
psihică, emoţională, poate fi singura cauză a tahicardiei. Pulsul este un indicator al stării bolnavului dând
indicii şi asupra terapiei. De asemenea, creşterea tensiunii arteriale reprezintă un pericol în plus pentru
cord şi trebuie de urgenţă tratată. Analizarea pulsului şi a tensiunii arteriale au valoare mai ales în efort,
dând relaţie mai ales asupra consumului de oxigen al miocardului.

Examenul clinic al bolnavului este cel mai important nu numai pentru stabilirea diagnosticului de
afecţiune respiratorie, ci şi pentru aprecierea în timp a evoluţiei bolii. Cianoza, datele obiective
pulmonare, cantitatea şi aspectul sputei, ritmul cardiac trebuie urmărite cu atenţie deoarece furnizează
date pe baza cărora se pot face aprecieri asupra funcţiei cardio-respiratorii. Ameliorarea acestor semne
clinice prin metode kinetoterapeutice denotă ameliorarea funcţiei respiratorii.

Auscultaţia plămânului realizată cu competenţă poate da relaţii importante de evaluare indirectă


funcţională.

Zgomote normale

Zgomot respiratoriu normal (murmur vezicular) perceput la periferia plămânului (corespunde reumplerii
alveolare în inspiraţie).

Zgomot respiratoriu traheo- bronşic perceput în zonele de proiecţie ale căilor aeriene mari (în inspir şi
expir).

Zgomote anormale

Diminuarea sau dispariţia zgomotului respiratoriu normal.

Zgomote accidentale (raluri).

1.Zgomote discontinue

Cracmente de înaltă frecvenţă (raluri crepitante fine, crepitaţii Laėnneo).

Zgomote discontinuie la finalul inspirului „paşii care scârţăie pe gheaţă”.

Cracmente de (medie) joasă frecvenţă (raluri subcrepitante sau crepitante).

Zgomote umede sau cu bule, discontinuie şi puternice, pe parcursul inspirului „sare mare aruncată în
tigaia fierbinte”. Devin puternice în timpul tusei.

2. Zgomote continue

RONCHUS (raluri romflante cu zgomote).

Zgomote continue şi grave, apar în timpul inspirului şi expirului.

Suprimate sau modificate de tuse „cu puroi”.

Sibilante (raluri sibilante).

Zgomote continui şi ascuţite, pe inspir şi expir. Accentuate de inspirul rapid şi forţat (diminuarea
calibrului bronşic) „zgomote de porumbei”.

Alte zgomote anormale

Suflu tubar , pleuretic, anfonic.

Frecătură pleurală
Toate aceste metode de evaluare fără aparatură sunt relative, nu au precizia testelor funcţionale şi nu
explorează o anumită verigă fiziopatologică ci funcţia respiratorie globală.

 Evaluarea funcţiei aparatului respirator cu aparatură


Explorarea funcţională a plămânului este necesară pentru:

a. precizarea diagnosticului în bolile a căror notă dominantă este de ordin funcţional (astm,
emfizem, fibroze etc.);

b. evaluarea deficitelor funcţionale pulmonare într-o fază precoce, în care măsurile profilactice
sau terapeutice sunt încă eficace;

c. evaluarea deficitelor funcţionale ireversibile, în sensul unui "bilanţ funcţional". Un asemenea


bilanţ este indinspensabil : în intervenţiile active pe plăpmâni, medicale sau chirurgicale, pentru a stabili
"riscul funcţional" pe care îl comportă intervenţia respectivă (preoperator) şi pentru a controla pierderile
funcţionale produse de actul terapeutic (postoperator) şi în expertiza capacităţii de muncă pentru a
aprecia, o dată cu rezervele funcţionale pulmonare restante şi capacitatea de muncă a bolnavului;

d. urmărirea în timp, prin examinări periodice, a evoluţiei tulburărilor identificate în vederea


aplicării măsurilor profilactico-curative necesare (schimarea regimului de muncă, terapia funcţională
etc.).

 Radiologia ajută la diagnostic şi prin absenţa unor semne radiologice, aşa zisele
semne negative, îndepărtând posibilitatea unor boli specifice generatoare a unei
simptomatologii clinice asemănătoare. Examenul radiologic este folosit nu numai
pentru diagnostic ci şi pentru evaluarea funcţională. Sunt folosite trei procedee
radiologice: radioscopia, radiografia, procedee radiologice speciale.
 Evaluarea spirografica
Măsurarea CV, a volumelor şi capacităţilor pulmonare în general, este
esenţială pentru interpretarea unor parametri funcţionali dependenţi de volumul
pulmonar, cum sunt: debitele ventilatorii, rezistenţa la flux în căile aerifere,
elasticitatea pulmonară, transferul gazos prin membrana alveolo-capilară.
Spirograful este instrumentul de elecţie pentru determinarea CV şi a
subdiviziunilor acesteia. Spirograma este prima treaptă în explorarea funcţională
pulmonară.
Spirograful cu clopot şi posibilităţi de "condiţionare" a aerului este cel mai
frecvent utilizat. El este adecvat investigaţiilor cu durată variabilă, de la câteva
minute, la mai multe ore.
Spiragraful de tip Eutest măsoară capacitatea vitală în expiraţie forţată.
Traseul înregistrat cu ajutorul spirografului cu clopot este o spirogramă
completă (ambele faze ventilatorii: inspiraţie şi expiraţie) cel înregistrat cu
spirograful de tip Eutest nu este decât o expirogramă forţată

BIBLIOGRAFIE

1. Ochiana Gabriela, Kinetoterapia in afectiuni respiratorii, Curs , 2010


2. Postolache Paraschiva, Evaluarea functionala respiratorie , Curs, 2009