Sunteți pe pagina 1din 1

Apostolii iubirii La început, când Sfinţii Apostoli au plecat să vorbească în toată lumea despre faptele

minunate făcute de Mântuitorul şi despre Învierea Sa, oamenii nu ştiau cine sunt şi dacă pot avea
încredere în ei. Dar, în curând, oamenii au început să-i iubească atât de mult în unele locuri, încât viaţa
fără ei era ca mâncarea fără sare. Guvernatorul unui oraş, uimit de aprecierea de care se bucurau
apostolii peste tot în lume (căci primise veşti şi prin scrisori de la prietenii săi guvernatori din alte părţi
ale pământului), a chemat la sine pe unul dintre sfetnicii săi şi l-a întrebat: - Ce este cu aceşti apostoli?
De ce pe ei îi iubeşte lumea atât de mult, iar pe noi ne dispreţuieşte? - Excelenţa Voastră, aceşti apostoli
sunt... mai „ciudaţi”, ca să spun aşa. Ei le vorbesc oamenilor despre un anume Iisus Hristos care a trăit
pe pământ, a fost răstignit şi apoi a înviat. Cică ar fi unicul Fiu al lui Dumnezeu care locuieşte în ceruri.
Aşa zic ei. - Şi doar pentru atâta lucru se bucură de aprecierea tuturor? - Nuuu! În primul rând datorită
faptului că ei le vorbesc oamenilor mereu despre iubire. Şi nu doar că le vorbesc de ea, dar le-o şi
demonstrează: vindecă bolnavi, fac milostenie, îi ajută pe toţi! Şi culmea! Nu ştiu de unde şi cu ce, căci
sunt săraci! Chiar şi ei lucrează pentru o bucată de pâine! Mai rău e că şi oamenii se iau după ei! Se fac
creştini şi pe urmă fac toate faptele astea bune. - Trebuie neapărat să afl ăm cauza! Poate că vor să îmi
uzurpe scaunul de guvernator câştigând încrederea oamenilor! - Nu vă temeţi, Excelenţă, m-am
interesat eu deja! Nu sunteţi în nici un fel de pericol! Ei spun doar că aceasta este porunca acelui Iisus
despre care v-am vorbit: să se iubească între ei. Ce e şi mai uimitor este că nici pe ceilalţi nu-i urăsc! Îi
ajută pe toţi şi îi iubesc necondiţionat! Cu asta au câştigat atâţia oameni de partea lor: cu exemplul
iubirii! Guvernatorul, uimit, a căzut pe gânduri şi la scurt timp după aceasta a devenit şi el creştin pentru
că dorea să îşi umple sufl etul de iubire. Iar pe creştini i-a numit începând de atunci apostolii iubirii.

S-ar putea să vă placă și