DURABILITATEA

OPTIMĂ

15.1 Durabilitatea optimă

Spre deosebire de durabilitatea efectivă a sculei aşchietoare durabilitatea

optimă se determină în funcţie de anumiţi parametrii ai aşchierii, care rezultă în
urma unei optimizări. Procesul de optimizare constă în alegerea celei mai bune
soluţii dintr-o serie de soluţii posibile având în vedere rezolvarea unei funcţii de
optimizare, numită funcţie scop, în anumite condiţii impuse numite restricţii.
Funcţia scop se stabileşte după criteriul de optimizare ales şi rezolvarea acesteia
rezidă în găsirea unui minim sau maxim al acesteia în cadrul domeniului de
definiţie determinat de restricţiile impuse variabilelor care definesc funcţia.
După criteriul care stă la baza optimizării se pot defini următoarele optimizări:
a) criteriul productivităţii maxime a operaţiei tehnologice;
b) criteriul costului minim pe operaţia tehnologică;
c) criteriul profitului maxim pe operaţie;
d) criteriul preciziei impuse la realizarea piesei;
e) criteriul consumului energetic minim, etc.

Dintre criteriile enumerate mai sus, primele trei sunt cele mai utilizate, celelalte
fiind folosite doar în cazuri speciale.
Alegerea criteriului de optimizare este apanajul inginerului tehnolog şi
acesta trebuie să ţină seama de condiţiile concrete de producţie din compania
respectivă. Printre cele mai importante condiţii sunt cele legate de caracterul
producţiei: unicate, serie mică, serie sau producţie de masă. De asemenea trebuie
avute în vedere anumite aspecte legate de programarea producţiei şi de modul
cum au fost îndeplinite sarcinile de producţie, de apariţia anumitor strangulări
ale atelierului de prelucrări mecanice sau de anumite comenzi urgente care se
suprapun peste producţia curentă.
La o producţie normală, cel mai indicat criteriu este cel al costului minim
pe operaţie tehnologică. In cazul unor probleme legate de întârzieri, strangulări
de producţie sau în situaţii speciale (cum ar comenzile de material de război, în
situaţii de război) se foloseşte criteriul productivităţii maxime. Se are în vedere
că alegerea acestui criteriu duce la o producţie maximă în unitatea de timp, dar
costurile sunt mai mari. Criteriul profitului maxim face trimitere şi la viteza de
 DURABILITATEA OPTIMĂ 281

rotaţie a fluxului de capital circulant şi se plasează, în privinţa costurilor între

criteriul costului minim şi cel al productivităţii maxime pe operaţie.

a) Productivitatea maximă a operaţiei tehnologice

In acest caz, funcţia scop este dată de timpul de execuţie al piesei şi ea trebuie
minimizată. Timpul de execuţie al unei piese este dat de relaţia:

τe = τ b + τa (15.1)

în care τe este timpul de efectiv de lucru pe maşină în min;

τb, timpul de bază tehnologic adică timpul efectiv de aşchiere, în min;
τa, timpul auxiliar necesar aşchierii (prindere- desprindere semifabricat,
pornire-oprire maşină, măsurare piesă, prinderea şi reglarea sculei, schimbarea
sculei, etc. ).

Timpul de bază pentru prelucrarea unei piese este dat în general de următoarea
relaţie:

Lp Lp
τb = i= i (15.2)
vf n ⋅f

în care Lp este lungimea de prelucrat, în mm;

i, numărul de treceri;
vf , viteza de avans (vf = n.f);
n, turaţia de lucru, în rot/min;
f, avansul de lucru, în mm/rot.
Inlocuind turaţia cu viteza tangenţială, care este de fapt viteza de aşchiere şi
având în vedere că restul parametrilor se consideră constanţi se poate scrie
relaţia de mai sus sub forma:

C0
τb = (15.3)
v

în care C0 este o constantă pentru cazul considerat, v, viteza de aşchiere în

m/min. Având în vedere relaţia lui Taylor, v ⋅ Tm = C şi înlocuind viteza în relaţia
anterioară se obţine:

τ b = (C 0 / C)T m = C1 ⋅ T m (15.4)
282 DURABILITATEA OPTIMĂ

In ceea ce priveşte timpul auxiliar se va lua în considerare numai timpul

referitor la schimbarea şi reascuţirea sculei, notând cu τs timpul necesar acestor
operaţii. Notând cu ns numărul de schimbări ale sculei, rezultă că timpul auxiliar
va fi:

τs = n s ⋅ τs (15.5)

Numărul de schimbări ale sculei este dat de raportul între durabilitate şi timpul
de aşchiere efectiv, rezultând relaţia:

n s = τ b / T = C1 ⋅ T m / T = C1 ⋅ T m−1 (15.6)

Cu aceste valori se obţine pentru funcţia scop următoarea formulă:

τ e = C1 ⋅ T m + C1 ⋅ T m−1 ⋅ τs (15.7)

Pentru determinarea minimului acestei funcţii se va deriva funcţia scop în raport

cu T şi se va egala cu 0 derivata. Din această ecuaţie se va obţine durabilitatea
căutată, care va corespunde unei productivităţi pe operaţie maximă. Derivând se
obţine:

dτ e
= mC1T m=1 + (m − 1)C1τs T m−2 = 0 (15.8)
dT

Rezolvând ecuaţia se va obţine:

1− m
Tpr = τs (15.9)
m

Această valoare corespunde unui minim al funcţiei deoarece derivata a II-a este
pozitivă.
Inlocuind valoarea durabilităţii în formula vitezei de aşchiere (Gilbert) se obţine:

Cv
v pr = x
kv (15.10)
Tprm ⋅ a p ⋅ f y
v v

Folosind această viteză de aşchiere, vpr corespunzătoare productivităţii maxime

se va obţine o productivitate maximă, dar durabilitatea sculei va fi destul de
mică şi consumul de scule mare.
 DURABILITATEA OPTIMĂ 283

b) Durabilitatea economică

Deoarece durabilitatea corespunzătoare productivităţii maxime nu este

întotdeauna şi cea care dă costul minim pe operaţie, datorită reducerii
durabilităţii până la o valoare care creşte costul operaţiei cu o valoare dată de
costul mai ridicat al cheltuielilor cu sculele aşchietoare sau cu maşinile-unelte ca
urmare a măririi peste limita optimă a vitezei de aşchiere se apelează la
optimizarea după criteriul costului minim pe operaţie.
In acest caz se face o analiză a costurilor totale pe operaţie având în vedere în
special costurile legate de ascuţirea şi reascuţirea sculei, costul acesteia şi
durabilitatea adoptată. Este clar că la o durabilitate mică a sculei valoarea vitezei
de aşchiere va fi mare, dar scula va fi ascuţită de mai multe ori. In acest fel
durabilitatea totală a sculei va fi mai redusă şi costul acesteia se va repartiza la
un număr mai mic de piese cărora le va creşte preţul.
Considerând toate costurile legate de executarea operaţiei de aşchiere se
poate demonstra că minimul acestora nu coincide cu durabilitatea
corespunzătoare productivităţii maxime ci cu o durabilitate mai mare şi o viteză
mai mică de aşchiere.
Explicaţia acestei aparente contradicţii se poate face considerând că o
durabilitate mai mare a sculei şi o viteză mai mică de aşchiere va însemna o
reascuţire la intervale mai mari a sculei, mai puţin timp pierdut cu schimbarea
sculei şi reglajele acesteia. Acest lucru va duce în final la reducerea costurilor pe
operaţie.
Pentru aflarea durabilităţii optime după acest criteriu, funcţie scop va
trebui să se refere la costuri şi să exprimăm aceste costuri în funcţie de
durabilitate. Se vor exprima toate costurile legate de timpul de bază de aşchiere
şi timpul auxiliar considerat simplificat ca fiind legat numai de schimbarea
sculei.
Costurile legate de timpul de bază se vor exprima cu formula:

τb ⋅ ∑ C (15.11)

In care ΣC reprezintă suma costurilor cu forţa de muncă, maşinile- unelte, după

cum urmează:

∑ C = C munc + C mun.des. + C rep + C amort. + C clad. + C itf + C aux. + C reg. (15.12)

unde: Cmunc. este salariul muncitorului de la maşina –unealtă, în lei/min;

Cmun.des., salariile muncitorilor de deservire a maşinii-unelte raportate la 1
min de lucru al maşinii exprimate în lei:
Crep. , cheltuielile cu reparaţiile exprimate în lei/ min de lucru al maşinii;
Camort., cheltuielile cu amortizarea utilajului în lei/min de lucru al acestuia;
284 DURABILITATEA OPTIMĂ

Cclăd., cheltuielile cu amortizarea şi întreţinerea clădirilor în lei/min de

funcţionare a maşinii- unelte;
Citf., salariile inginerilor, tehnicienilor şi funcţionarilor, în lei/ min maşină;
Caux., salariile muncitorilor auxiliari, în lei/min maşină;
Creg., regia generală exprimată de asemenea în lei/min maşină.
Referitor la cheltuielile legate de înlocuirea sau reascuţirea sculei raportate la
timpul auxiliar acestea vor fi:

n s (τ inl ⋅ ∑ C + S) [lei] (15.13)

în care ns este numărul de schimbări ale sculei;

τ,înl., timpul de înlocuire a sculei;
S, costul exploatării sculei dat de formula:

Cs
S= + C asc + C regl ⋅ τ regl [lei] (15.14)
ns + 1

unde Cs este costul iniţial al sculei, în lei;

Casc , costul reascuţirii sculei incluzând salariul ascuţitorului, personalului
din ascuţitorie şi costurile legate de funcţionarea utilajului în ascuţitorie, în lei;
Cregl., costul reglării sculei, cota salariului reglorului, în lei/min maşină;
τregl., timpul consumat de reglor pentru înlocuirea sculei uzate şi a reglării
maşinii în perioada de durabilitate T a sculei în min.

Pe baza celor de mai sus costul total pe operaţie va fi:

C ∑ = τ b ⋅ ∑ C + n s (τs ∑ C + S) [lei] (15.15)

Luând în considerare relaţiile de mai sus funcţia scop va fi:

C ∑ = C1 ⋅ T m ⋅ ∑ C + C1 ⋅ T m−1 (τs ⋅ ∑ C + S) [lei] (15.16)

Minimul acestei funcţii se va găsi prin anularea derivatei a I-a a acestei funcţii:

dC ∑
= C1mT m−1 ∑ C + C1 (m − 1)T m−2 (τs ∑ C + S) = 0 (15.17)
dT

Din această relaţie rezultă durabilitatea economică, Tec:

1− m S
Tec = (τs + ) [min] (15.18)
m ∑C
 DURABILITATEA OPTIMĂ 285

sau:

1 − m τs ∑ C + S 1 − m ∑ C s
Tec = = (15.19)
m ∑C m ∑C
unde:

∑ Cs = τs ∑ C + S (15.20)
reprezintă suma costurilor legate de utilizarea sculei pe perioada durabilităţii
(costul propriu-zis al sculei, costul reglării şi schimbării acesteia).
Si în acest caz derivata a II-a este pozitivă deci şi în acest caz avem de-a face cu
un minim al funcţiei.
Inlocuind valoarea durabilităţii economice în formula vitezei de aşchiere va
rezulta viteza economică de aşchiere, notată vT..
In practică este indicat ca valoarea durabilităţii economice să se calculeze
în funcţie de valorile concrete din secţia în care se va desfăşura aşchierea, în
special la producţia de serie mare şi masă. Pentru serie mică sau producţie de
unicate şi prototipuri se recomandă ca valoarea durabilităţii să se ia din tabelele
prezentate în literatura de specialitate, cu condiţia verificării concordanţei dintre
condiţiile de lucru şi cele teoretice.
Optimizările după celelalte criterii se pot găsi în literatura de specialitate
şi nu fac obiectul prezentului curs.
In tabelele următoare se pot găsi valorile durabilităţii economice pentru diferite
scule aşchietoare, considerând lucrul cu o singură sculă aşchietoare.

Tabel 15.1 Durabilitatea sculelor cu un singur tăiş

Denumirea sculei T, min Denumirea sculei T, min
Cuţite normale 60 Cuţite pieptene pt. danturat 180
Cuţite profilate 120 Cuţite pentru dantură conică:
Cuţite pentru filet 60 degroşare 240
Filiere 90 finisare 180
Piepteni disc pentru capete de Scule pentru strunguri revolver cu
filetat 90 mai multe cuţite 480-600
Piepteni disc tangenţiali pentru Scule strung carusel cu două sau
capete de filetat 90 mai multe cuţite 120
Burghie elicoidale, pt.oţel 1*D Discuri de rectificat (USSR) 15
Burghie elicoidale, pt.fontă şi
aliaje de cupru 1,5*D
Freze disc modul m<3 120
m>3 180
Cuţite roată danturat degroşare 360
finisare 180
286 DURABILITATEA OPTIMĂ

Tabel 15.2 Durabilitatea frezelor din otel rapid

Tipul frezei D, mm Construcţia frezei T, min
Freze cilindrice ≤60 60
Monobloc
> 60 90
Freze frontale şi freze disc ≤ 90 Monobloc 90
≤ 150 120
Cu dinţi demontabili
> 150 180
Freze profilate ≤ 60 180
Monobloc
> 60 270
Freze cu coadă Cilindrică 30
-
Conică 60
Freze canale şi retezat - - 60

Tabel 15.3 Durabilitatea frezelor cu plăcuţe din carburi metalice

Tipul frezei Numărul de dinţi
4 5 6 8 10 12 16
Durabilitatea, T în min
Freze frontale cu 160 200 240 320 400 - -
plăcuţe poligonale
Freze frontale cu 80 100 120 160 200 240 -
plăcuţe rotunde
Freze disc - - - 240 300 360 480
Freze filet, din Rp3 D=20 90
D=40 120
D=60 180
Freze cu coadă D<30 60
D>30 180

Tabel 15.4 Durabiliatea frezelor melc modul

Felul operaţiei m= <3 4 5 6 8 10
Degroşare T, min 240 300 480 600 720 960
Finisare T, min 120 150 240 300 360 480

Tabel 15.5 Durabilitatea alezoarelor

Din Rp3 D, mm 10 15 30 40 50
T, min 18 24 42 72 72
Cu plăcuţe tipK40 pt.fontă D, mm 10 15 20 30 40
T, min 30 45 60 90 120
Idem cu P10 pt.oţel călit 30
Alezoare reglabile 150
 DURABILITATEA OPTIMĂ 287

15.2 Legile aşchierii (Alegerea regimului de aşchiere)

Productivitatea operaţiilor de aşchiere se poate considera ca fiind cuantificată de

volumul de aşchii îndepărtat în unitatea de timp. Acest tip de productivitate se
numeşte productivitate tehnologică.
Considerând această productivitate tehnologică se poate determina
ordinea de alegere a parametrilor regimului de aşchiere pentru a stabili un regim
de aşchiere optim din acest punct de vedere.
Parametrii regimului de aşchiere sunt:

♦ Adâncimea de aşchiere, ap în mm;

♦ Avansul de lucru, f în mm/rot;
♦ Viteza de aşchiere, v în m/min.
In cazul altor operaţii mai există şi alţi parametrii, care sunt particulari pentru
operaţiile corespunzătoare.
Considerând aşchia ca având baza egală cu secţiunea aşchiei efective şi
lungimea egală cu viteza se poate determina volumul de aşchii pe minut sau
debitul de aşchii ca fiind :

V = 1000 ⋅ v ⋅ a p ⋅ f (mm/min) (15.21)

In această situaţie prin mărirea oricărui parametru din relaţie volumul de aşchii
creşte proporţional, deci apare ca indiferentă alegerea parametrului pe care vrem
să-l mărim în vederea creşterii productivităţii tehnologice.
Acest lucru nu este adevărat în cazul aşchierii datorită modului cum cei trei
factori influenţează uzura sculei aşchietoare.
Considerând că aşchierea trebuie să se desfăşoare în condiţii economice
trebuie să ţinem seama de relaţia vitezei economice (Gilbert):

C vT
v ec = x
(m/min) (15.22)
ap ⋅ f y
v v

deci să menţinem durabilitatea economică sau cu alte cuvinte să menţinem uzura

sculei în palierul de uzură normală.
Inlocuind viteza de aşchiere din relaţia (15.22) în relaţia (15.21) se obţine:

1− x v
V = 1000C vT ⋅ a p ⋅ f 1− y v
[mm3/min] (15.23)

Din experienţă s-a constatat că valoarea exponentului adâncimii de aşchiere este

mai mică decât cea a avansului adică: xv < yv, ambii exponenţi luând valori între
288 LEGILE ASCHIERII

0 şi 1. rezultă că 1-xv > 1-yv . Din această observaţie rezultă prima lege a
aşchierii sau prima regulă de alegere a regimului de aşchiere:

I. Productivitatea tehnologică creşte mai mult cu creşterea adâncimii de

aşchiere decât cu creşterea avansului.

Rezultă că, întotdeauna când dorim să mărim productivitatea este mai avantajos
să mărim mai întâi valoarea adâncimii de aşchiere şi abia pe urmă pe cea a
avansului.
Pentru a doua lege se consideră pe rând ap=apo=const. şi f=fo=const.

Considerând relaţia (15.22) şi ap=const. se poate deduce relaţia:

Co
f= 1
(15.24)
yv
v

unde Co este o constantă.

Din această relaţie se poate trage concluzia că în cazul când durabilitatea sculei
este cea economică mărirea vitezei de aşchiere duce la micşorarea avansului.
Acest lucru se explică prin faptul că mărind viteza de aşchiere şi păstrând şi
valoarea avansului uzura nu se mai păstrează în limitele prestabilite şi astfel se
modifică durabilitatea sculei.
Inlocuind valoarea avansului în relaţia (15.21) se obţine:

C1
V= 1
(15.25)
( −1)
yv
v

Deoarece 0<yv<1 rezultă că valoarea exponentului vitezei din relaţia (5) este
pozitivă deci creşterea vitezei duce la scăderea debitului de aşchii. Din această
relaţie rezultă partea I-a pentru legea doua a aşchierii:

I a. Mărirea vitezei de aşchiere în dauna avansului de lucru duce la scăderea

productivităţii tehnologice.

Considerând de această dată f=const. şi extrăgând valoarea adâncimii de

aşchiere din formula vitezei economice (15.22) se obţine:

Co
ap = 1
(15.26)
v xv
 LEGILE ASCHIERII 289

unde Co este o constantă. Din relaţie rezultă, ca şi în cazul de mai sus, că

mărirea vitezei în cazul durabilităţii economice duce la scăderea adâncimii de
aşchiere, deoarece exponentul vitezei este pozitiv, supraunitar.

Inlocuind valoarea adâncimii de aşchiere în relaţia (15.21) se obţine:

C2
V= 1
(15.27)
( −1)
v xv

de unde se deduce partea a doua a legii a doua a aşchierii:

I b. Mărirea vitezei de aşchiere în detrimentul adâncimii de aşchiere duce la

scăderea productivităţii tehnologice.

Comparând în continuare exponenţii vitezei de aşchiere din relaţiile (15.25) şi

(15.27) şi ţinând cont că xv < yv rezultă că:

1 1
−1 > −1 (15.28)
xv yv

de unde rezultă legea a doua a aşchierii:

II. Mărirea vitezei de aşchiere în detrimentul adâncimii de aşchiere scade mai

mult productivitatea tehnologică decât mărirea vitezei în dauna avansului.

Rezultă, din cele două legi că ordinea optimă de alegere a parametrilor

regimului de aşchiere este:
ap→ f → v, adică se alege mai întâi adâncimea maximă admisibilă, apoi
avansul de lucru având în acest moment secţiunea maximă de aşchie
admisă din diverse alte restricţii şi abia după aceea se calculează viteza de
aşchiere.
Dacă operaţia este de frezare ordinea de alegere este:

ap→ apl → fd → v, unde apl este adâncimea secundară de aşchiere

(măsurată pe direcţie radială), iar fd este avansul pe dinte.
290 LEGILE ASCHIERII

BIBLIOGRAFIE

1. Armarego, E.I.A. şi Brown, R.H. The Machining of Metals, Prentice Hall

Englewood Cliffs, New Jersey, 1969.
2. Betz,P., Schafer, W. Zur problematik der Verschleisserfassung an
Zerspanungswerkzeugen. In CIRP Berichte, vol.22, nr.1, 1973.
3. Boothroyd, G. Fundamental of Machining Metals and Machine tools. International
students edition, Tokyo,McGraw-Hill, Kogakusa, Ltd.1985.
4. Botez, E. Bazele generării suprafeţelor pe maşini-unelte. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1969.
5. Deacu, L. Kerekes, L., Julean, D., Cărean, M. Bazele aşchierii şi generării
suprafeţelor, Univ. Tehnică, Cluj-Napoca, 1992.
6. Deacu, L. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Rotaprint, I.P.Cluj-
Napoca,1980.
7. Drăghici, G. Tehnologia construcţiilor de maşini. Bucureşti, Ed. Didactică şi
pedagogică, 1977.
8. Dumitraş, G., Militaru, C. Aşchierea metalelor şi fiabilitatea sculelor aşchietoare.
Bucureşti, Ed. Tehnică, 1983
9. Kerekes, L. Gyenge, Cs., Dezso, G. Optimizarea proceselor de aşchiere, Cluj-
Napoca, Casa cărţii de ştiinţă, 1995
10. Konig, W., ş.a. Schnittwerte an spezifische Bearbeitungsaufgaben anpassen.
Industrie Anzeiger, nr.84, 1983
11. Lăzărescu,I. Aşchiere şi scule aşchietoare. Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogica,
1976.
12. Lăzărescu,I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor. Bucureşti,
Ed.didactică şi pedagogică, 1964.
13. Micheletti, G.F., Boer, C. A statistical model of Taylor equation. In: Annals of the
CIRP, vol.22, nr.1, 1973.
14. Oancea, N. Bazele aschierii şi generarii suprafeţelor. Rotaprint, Universitatea
Galaţi, 1978.
15. Opitz, H. Moderne productionstehnic. Stand und Tendenzen. Essen, Verlag W.
Girardet, 1971.
16. Oprean,A. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Ed. didactică şi
pedagogică, 1981.
17. Picoş, C., ş.a. Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere. Vol. I şi II. Editura
Tehnică, 1979, 1982.
18. Popescu, I. Optimizarea procesului de aşchiere. Craiova, Ed. Scrisul românesc,
1987.
19. Sen, G.C. şi Bhattacharyya, A. Principles of cutting Metals. Calcutta, New Central
Book Agency 8/1 Chintamoni, Das Lane, 1970.
20. Şteţiu G., Lazărescu, I., Oprean,C. şi Steţiu M. Teoria şi practica sculelor
aşchietoare. Vol.I, II, III, Sibiu, Editura Universităţii, 1994.
21. Taylor, F.W. On the Art of Cutting Metals. In: Trans.ASME, vol.28, 1907.
22. Taylor, F.W., Wallichs, A. Uber Dreharbeit und Werkzeugsthale, Berlin Springer,
1917.