Sunteți pe pagina 1din 252

GGaallaaffttiioonn SSOOFFOONNEEAA

AAddrriiaann MMaarriiuuss PPAASSCCUU

RREEZZIISSTTEENNȚȚAA

P A A S S C C U U R R E E Z Z I

MMAATTEERRIIAALLEELLOORR

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

2006

© Copyright 2006 Toate drepturile asupra acestei lucră ri sunt rezervate autorilor. Reproducerea integrală sau par țială a textului sau figurilor din această carte este posibilă numai cu acordul prealabil scris al autorilor.

Descriere CIP a Bibliotecii Na ț ionale a României SOFONEA, Galaftion Rezistenț a materialelor / Galaftion Sofonea, Adrian Marius Pascu. – Sibiu:

Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007 Bibliografie ISBN (13) 978 973 739 362 3

I. Pascu, Adrian Marius

539.4(075.8)

Tehnoredactare:

Adrian Marius PASCU

CC UU PP RR II NN SS

 

pag

1. PROBLEME ALE REZISTENȚ EI MATERIALELOR

5

1.1. Obiectul ş i problemele rezistenței materialelor

5

1.2. Terminologie

7

1.3. Clasificarea corpurilor în rezistența materialelor

7

1.4. Ipoteze de baz ă ale rezistenței materialelor

9

1.5. Siguranța în func ț ionare. Coeficienți de siguranță . Rezistențe admisibile 11

1.5.1. Condiții de rezistență

12

1.5.2. Condiții de rigiditate

13

1.5.3. Condiții de stabilitate

14

1.6. Întreb ă ri test

14

2. FOR Ț E EXTERIOARE Ş I FOR Ț E INTERIOARE

17

2.1. For țe exterioare. Clasificare

17

2.2. Reac țiuni

19

2.3. For țe interioare

20

2.4. Func ții de eforturi

24

2.5. Rela ții diferențiale între sarcini ş i eforturi

26

2.6. Reguli practice pentru trasarea diagramelor de eforturi

29

2.7. Diagrame de eforturi

31

2.7.1. Bare drepte solicitate de forțe axiale

31

2.7.2. Bară (grind ă ) dreaptă solicitată la încovoiere

33

2.7.2.1. Bară (grind ă ) în consolă

33

2.7.2.2. Bară (grind ă ) simplu rezemată

35

2.7.3. Diagrame de eforturi la arbori

41

2.7.4. Diagrame de eforturi la bare curbe

42

2.7.5. Diagrame de eforturi la bare drepte

43

2.8. Întreb ă ri test

50

2.9. Probleme propuse

52

3. COMPORTAREA MECANIC Ă A ELEMENTELOR DE REZISTENȚĂ

55

3.1. Tensiuni

55

3.2. Tensiuni pe un element de volum

56

3.3. Starea plană de tensiune

58

3.4. Deforma ții ş i deplas ă ri

58

3.5. Mă surarea deformațiilor

60

3.6. Aspectul fizic

61

3.7. Încercarea la trac țiune

62

3.7.1. Epruveta

62

3.7.2. Maş ina de încerc ă ri mecanice ş i aparate de m ă sură

63

3.7.3. Diagrama încercă rii la trac țiune

64

3.8. Caracteristicile elastice ş i mecanice ale materialelor

64

3.9.

Diferite forme de curbe caracteristice

68

3.9.1. Curba caracteristic ă conven țională

68

3.9.2. Curba caracteristic ă a oțelului la compresiune

68

3.9.3. Curba caracteristic ă a oțelului la r ă sucire

69

3.9.4. Curbe caracteristice la materiale care nu ascultă de legea lui Hooke

70

3.10. Expresii analitice pentru curba caracteristic ă idealizată

70

3.11. Legea generalizată a lui Hooke

71

3.12. Întreb ă ri test

75

3.13. Probleme propuse

76

4. MĂ RIMI GEOMETRICE ALE SEC Ț IUNILOR

81

4.1. Noțiuni generale

81

4.2. Aria sec țiunii

81

4.3. Momente statice

81

4.4. Momente de inerț ie

83

4.4.1. Rela ții de defini ție

83

4.4.2. Varia ția momentelor de iner ție fa ță de axe paralele

84

4.5. Aplicații

86

4.5.1.Momentele de iner ție centrale ale unui dreptunghi

86

4.5.2. Momentele de iner ție centrale ale sec țiunii circulare

86

4.5.3. Sec țiunea inelară sau coroana circular ă

87

4.5.4. Secțiunea compusă din două dreptunghiuri având axa Oy axă de simetrie

88

4.6. Raze de inerție

88

4.7. Module de rezistență

89

4.8. Întreb ă ri test

91

4.9. Probleme propuse

92

5. SOLICIT Ă RI AXIALE

95

5.1. Tensiuni ş i deformații

95

5.2. Calculul de rezistență la întindere compresiune

97

5.3. Bare cu variație de sec țiune. Sec țiune periculoas ă

99

5.4. Calculul barelor verticale luând în considerare greutatea proprie

102

5.5. Presiune de contact

104

5.5.1. Suprafa ța plană în contact

104

5.5.2. Suprafe țe cilindrice în contact

106

5.5.3. Suprafe țe mici în contact

107

5.6. Sisteme de bar ă static nedeterminate

109

5.6.1. Noțiuni generale

109

5.6.2. Bare având deformațiile împiedicate de legă turi

110

5.6.3. Bare cu eforturi inițiale

112

5.6.4. Bare cu sec țiuni neomogene

113

5.6.5. Eforturi datorită dilată rilor împiedicate

114

5.7. Întreb ă ri test

117

5.8. Probleme propuse

118

6.

R Ă SUCIREA BARELOR DREPTE

123

6.1.

Generalități

123

6.2. Tensiuni şi deformații la răsucirea barelor drepte de secțiune circulară şi inelară

123

6.3. Calculul de rezistență al barelor de sec țiune circulară

127

6.4. Energia de deformație la răsucirea barelor de secțiune circulară şi inelară

130

6.5. Calculul arcurilor elicoidale cu pas mic

132

6.6. R ă sucirea barelor de sec țiune dreptunghiular ă

134

6.7. R ă sucirea barelor cu pere ți sub țiri, deschise

137

6.8. R ă sucirea barelor cu pere ți sub țiri, închise

139

6.9. Generalizarea rela țiilor de calcul la r ă sucire

143

6.10. Întreb ă ri test

144

6.11. Probleme propuse

145

7. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE Ş I CURBE

149

7.1. Introducere

149

7.2. Tensiuni ş i deformații în bare drepte solicitate la încovoiere pură

150

7.3. Calculul de rezistență la încovoiere

153

7.4. Forme ra ționale de sec țiuni pentru încovoiere

154

7.5. Tensiuni tangențiale în sec țiunile barelor (grinzilor) solicitate la încovoiere simplă

158

7.6. Varia ția tensiunilor tangenț iale la diferite sec țiuni

160

7.7. Lunecarea longitudinală ş i împiedicarea ei

163

7.8. Forfecarea în piesele cu sec țiunea mic ă

165

7.9. Calculul de rezistență al îmbină rilor

167

7.10. Bare de egală rezistență solicitate la încovoiere simplă

170

 

7.10.1. Bare de sec țiune circular ă

171

7.10.2. Bare de sec țiune dreptunghiulară

172

7.11. Întreb ă ri test

174

7.12. Probleme propuse

175

8. SOLICIT Ă RI COMPUSE

181

8.1. Noțiuni introductive

181

8.2. Starea limită

181

8.3. Tensiunea echivalentă

182

8.4. Teoriile clasice de rezistență

184

 

8.4.1. Teoria tensiunii normale maxime

184

8.4.2. Teoria alungirii specifice maxime

185

8.4.3. Teoria tensiunii, tangențiale maxime

186

8.4.4. Teoria energiei totale de deformație

188

8.4.5. Teoria energiei specifice de variație a formei

188

8.5. Particularități ale teoriilor de rezistență

189

 

8.5.1. Starea plană de tensiune

189

8.5.2. Aplicarea teoriilor de rezistență la bare

190

8.5.3. Aplicarea teoriilor de rezistență la starea de forfecare pur ă

191

8.6. Criterii de alegere a teoriilor de rezistență

192

8.7.

Calculul de rezistență al barelor supuse la solicită ri compuse

193

 

8.7.1. Întindere sau compresiune excentric ă

194

8.7.2. Calculul de rezistență al arborilor de sec țiune circular ă ş i inelară solicitați la încovoiere ş i r ă sucire

196

8.7.3. Calculul de rezistență al barelor de sec țiune oarecare supuse unor solicit ă ri compuse

199

8.8.

Întreb ă ri – test

204

8.9.

Probleme propuse

205

ANEXE

207

Anexa 1.

Rezistențe admisibile

207

Anexa 1,a. Rezistențe de calcul la stare limită

209

Anexa 2.

Valorile constantelor E, G, ν ş i α

211

Anexa 3.

Coeficienții de siguranță

212

Anexa 4.

Mă rimi geometrice ale sec țiunilor

213

Anexa 5.

Presiunea maxim ă de contact

219

Anexa 6.

Elemente geometrice la r ă sucire

221

Anexa 7.

Oțel cornier cu aripi egale

223

Anexa 8.

Oțel cornier cu aripi neegale

224

Anexa 9

Oțel I

225

Anexa 10.

Oțel U

226

Anexa 11.

Oțel T

227

Anexa 12.

Oțel Z

228

SOLU Ț II LA PROBLEMELE PROPUSE

229

BIBLIOGRAFIE

245

11

PPRROOBBLLEEMMEELLEE RREEZZIISSTTEENNȚȚEEII MMAATTEERRIIAALLEELLOORR

1.1. Obiectul şi problemele rezistenței materialelor

Rezistența materialelor este o disciplină de cultur ă tehnică general ă , situată între ş tiințele fizicomatematice ş i disciplinele de specialitate ale inginerului. Ea este o continuare logic ă a mecanicii teoretice, o dezvoltare a acesteia prin introducerea în calcule a caracteristicilor mecanice ş i elastice ale materialelor. Rezistenț a materialelor are ca obiect stabilirea metodelor ş i procedeelor de calcul ale eforturilor, tensiunilor ş i deforma ț iilor ce apar în diferite puncte ale elementelor de rezistență, când asupra acestora ac ționeaz ă for ț e, precum ş i stabilirea ş i utilizarea relaț iilor dintre eforturi ş i dimensiunile sec ț iunii. Rezolvarea problemelor în cadrul rezistenței materialelor are în vedere urm ă toarele trei aspecte :

I. aspectul static , prin care se stabilesc, pe baza legilor mecanicii, rela ții între

forțele exterioare ş i eforturi (for țe interioare) ş i respectiv rela ții între eforturi ş i tensiuni; II. aspectul geometric , prin care se analizeaz ă deformațiile corpului sub ac țiunea sarcinilor; III. aspectul fizic , prin care se determină pe cale experimentală rela țiile de legă tur ă (legile) dintre forțe ş i deforma ții, precum ş i caracteristicile mecanicoelastice ale materialului respectiv. Rezistența materialelor rezolv ă urm ă toarele trei categorii de probleme:

a) probleme de verificare, prin care se determină dac ă un element de rezistență cu anumite dimensiuni îndepline ş te sau nu, sub ac țiunea forțelor, condițiile de rezistență , rigiditate ş i stabilitate;

b) probleme de calcul a sarcinii capabile, prin care, cunoscându se materialul ş i

caracteristicile sale mecanice ş i elastice, dimensiunile ş i modul de solicitare ale elementului de rezistență , se determină valoarea sarcinilor pe care le poate suporta;

c) probleme de dimensionare, prin care se stabilesc dimensiunile optime ale pieselor proiectate. Fiecare din aceste probleme se rezolv ă printr un calcul de rezistență . La baza

calculului de rezistență stau două criterii :

I. de bună func ț ionare , ceea ce presupune asigurarea la piesa proiectată a:

a) rezisten ței;

b) rigidității;

c) stabilității.

II. de eficiență , care urm ă re ş te ca piesa proiectată s ă reprezinte solu ția cea mai

economic ă posibilă în privința consumului de material ş i de manoperă . Din aceste dou ă criterii se observ ă întrepă trunderea tehnicului (primul criteriu)

cu economicul (al doilea criteriu). Pentru ca un calcul de rezistență s ă poată fi considerat corespunză tor trebuie ca acesta s ă îndeplineasc ă simultan cele dou ă criterii. Primul criteriu presupune:

a) Fiecare element de rezistență al unui ansamblu trebuie s ă reziste tuturor solicită rilor ce apar în acesta pe toată durata de exploatare ş i de aceea condi ț ia de rezisten ță se impune prima . În acest scop în Rezistența materialelor se învață cum s ă se aleagă materialul corespunză tor, forma secțiunii cea mai avantajoasă ş i se stabilesc relații între secț iunea transversal ă ş i solicit ă ri, în

a ş a fel ca la solicită rile maxime, eforturile care apar în sec țiunea respectivului element de rezistență s ă fie inferioară celei ce produce ruperea.

b) Condi ț ia de rigiditate impune valori limit ă pe care s ă le atingă deforma ț iile

elementelor de rezistență ale unui ansamblu în timpul solicită rii maxime, în exploatare. De aceea Rezistența materialelor stabile ş te rela ții între sec țiunea transversală a corpului ş i deformațiile ce apar datorită ac țiunii forțelor ş i ele servesc la calculul de rezistență (verificare, calculul capacității de înc ă rcare ş i dimensionare). Capacitatea corpurilor de a avea deformații mici sub ac țiunea forțelor se numeş te rigiditate. c) Condi ț ia de stabilitate impune menținerea formei inițiale de echilibru stabil al elementului de rezistență , sub acțiunea forțelor. De multe ori în practic ă apar cazuri când dimensiunile elementului de rezistență satisfac condițiile de rezistență ş i rigiditate impuse pentru solicitarea maxim ă , îns ă la forțe inferioare îş i pierd stabilitatea formei inițiale de echilibru. Fenomenul se manifestă prin apariția brusc ă a unei deformații foarte mari care poate duce, adesea, la ruperea respectivului element de rezistență ş i distrugerea întregii construc ții. Exemplul clasic de pierderea stabilității formei de echilibru este cazul unei bare drepte lungi ş i sub țiri (zvelte) comprimate. Pentru forțe mici bara îş i pă streaz ă forma rectilinie. Dac ă se m ăre ş te forța, la o anumit ă valoare a acesteia, bara se încovoaie brusc, putând s ă se rupă . Fenomenul este cunoscut sub numele de flambaj la compresiune sau pierderea stabilităț ii, iar forța la care a avut loc fenomenul se numeş te for ță critică de flambaj.

1.2.

Terminologie

Rezistența materialelor utilizeaz ă noț iuni specifice ale altor discipline cum ar fi

matematica, fizica, mecanica,tehnologia materialelor etc, dar ş i simboluri ş i noțiuni proprii. În țara noastră sunt o serie de standarde care definesc noțiunile rezistenței materialelor dintre care menționă m:

STAS

1963/83

Rezistența materialelor. Terminologie ş i simboluri;

STAS

8147/86

Tensometrie. Terminologie;

SR EN

SR EN

1002 1/1994 Materiale metalice. Încercarea la trac țiune. Partea 1; 1002 2/1994 Materiale metalice. Încercarea la trac țiune. Partea 2;

la trac ț iune. Partea 1; 1002 ‐ 2/1994 ‐ Materiale metalice. Încercarea la trac ț

STAS 10108/78 Calculul elementelor din oțel.

S au amintit doar câteva din standarde pentru a sublinia c ă terminologia,

simbolurile ş i noțiunile utilizate în Rezistența materialelor sunt reglementate ş i utilizarea acestora este obligatorie. Terminologia specific ă se va introduce progresiv, pe parcursul cursului ş i se va repeta, ceea ce va u ş ura asimilarea ei.

1.3. Clasificarea corpurilor în rezistența materialelor

Din totalitatea caracteristicilor elementelor de rezistență , în Rezistența materialelor, se re țin numai acele caracteristici necesare calculului de rezistență f ă când abstrac ție de celelalte. În acest scop corpurile se schematizeaz ă în modele matematice ce au anumite caracteristici mecanice ş i elastice. Ca urmare, corpurile se vor încadra în urm ă toarele cinci modele: fir , bar ă , membrană , plac ă ş i bloc . Prin aceste modele Rezistența materialelor schematizeaz ă , printr o metodă de calcul , numeroase organe de

maş ini ş i elemente de construcții ş i deci, calculul de rezistență are o largă generalizare. În raport cu geometria lor, corpurile se împart în trei grupe:

a) Corpurile cu fibr ă medie , cele ce au una din dimensiuni, lungimea, mult mai mare decât celelalte dou ă , lățimea ş i grosimea. Ele se definesc prin:

axa longitudinal ă ce poate fi dreaptă , curb ă , linie frântă , etc.

sec ț iunea transversal ă ce poate fi constant ă sau variabil ă în lungul axei longitudinale. Din această grupă fac parte:

firelecare pot fi solicitate numai la întindere ş i nu opun practic nici o rezistență solicită rilor transversale sau de compresiune;

barele care rezistă atât la solicită ri axiale cât ş i transversale.

După destinație ş i modul de solicitare barele poartă diferite denumiri specifice:

tiran ți când sunt solicitate la întindere, stâlpi când sunt solicitate la compresiune, grinzi când sunt solicitate la încovoiere, arbori când sunt solicitate, în special, la torsiune. Prin fibr ă medie sau ax ă se înț elege locul geometric al centrelor de greutate al sec țiunilor plane normale, pe axa barei (sau a firului), iar prin sec ț iune normal ă , sec țiunea plană perpendiculară pe axă . b) Corpurile cu suprafa ță mediană au una din dimensiuni grosimea relativ mic ă în raport cu celelalte dou ă ‐ lățimea ş i lungimea . Din această grupă fac parte membranele ş i plă cile. Membranele, ce au grosimea foarte mic ă , nu rezistă la sarcini transversale sau de compresiune ci numai la sarcini de întindere. Pl ă cile, plane sau curbe, pot prelua ş i sarcini transversale ş i de compresiune. Exemple de plăci: capace şi pereți de rezervoare, cupole, planşee, etc. iar de membrane: pânza de cort, membrane amortizoare etc. c) Blocuri sau corpuri masive , care au dimensiunile de acelaş i ordin de m ă rime. Exemple : bilele ş i rolele de rulment, blocurile de funda ții, etc. Calculele de rezistență diferă de la o grupă la alta, ele fiind cele mai simple la fire ş i la bare drepte, cresc în complexitate la barele curbe ş i cadre, devenind deosebit de complicate la plă ci ş i blocuri. Rezistența materialelor prezintă modul de determinare a eforturilor, tensiunilor ş i deformațiilor în cele mai simple ş i des utilizate corpuri ş i din acest motiv studiul barei drepte, de sec țiune constant ă sau variabilă , formează baza ş i este tratată în cea mai mare parte din curs. Modelul unei bare drepte (fig. 1.1,a) se schematizează ca în fig. 1.1,b. Astfel, modelul barei conține axa barei , de lungime L trasat ă cu linie groas ă în figură ş i sec ț iunea transversală , dreptunghiulară în acest caz, de lățime b şi înă lțime h. Sistemul de axe ataş at modelului , este un sistem triortogonal drept cu axa Ox axa barei ş i sistemul yOz , axele centrale principale ale sec țiunii.

Fig. 1.1 În general toate aceste modele se pot numi elemente de rezisten ță .

Fig. 1.1

În general toate aceste modele se pot numi elemente de rezisten ță. În cele ce urmeaz ă , pentru noțiunea generală de element de rezistență se va folosi simbolul ER pentru forma singular ş i (ER) pentru forma plural. Un element de rezistență poate fi confec ționat din diferite materiale ş i cu diferite dimensiuni. Comportarea (ER) la ac țiunea sarcinilor depinde atît de dimensiunile ş i forma sec țiunii transversale, cât ş i de anumite caracteristici mecanice ş i elastice ale materialului. Rezolvarea problemelor de rezistență implic ă utilizarea atât a dimensiunilor geometrice cât ş i modul de înc ă rcare, caracteristicile elastice ş i mecanice ale materialului fiec ă rui ER.

1.4. Ipoteze de bază ale rezisten ței materialelor

Pentru a putea stabili rela țiile de calcul simple, în Rezistența materialelor se folosesc anumite ipoteze referitoare atât la structura materialelor cât ş i la comportarea lor sub acțiunea sarcinilor aplicate. Aceste ipoteze sunt uneori în concordanță cu realitatea, iar alteori ele reprezintă simplific ă ri ale fenomenelor reale, care duc la rezultate verificate experimental ş i deci acceptabile pentru scopul rezistenței materialelor. Ipotezele de mai jos sunt de bază ş i în afară de acestea s au f ă cut sau se vor mai face ş i alte ipoteze specifice în anumite capitole. Ca prim ă ipoteză expus ă a fost schematizarea corpurilor în fire, bare, membrane, plă ci ş i blocuri.

Ipotezele de baz ă ale rezistenței materialelor sunt:

I. Ipoteza mediului continuu, prin care se admite c ă materialul ER se consideră un mediu continuu ce ocupă întregul spaț iu delimitat de volumul s ă u. Această ipoteză corespunde satisf ă c ător materialelor amorfe dar nu corespunde realității la cele cristaline. Ipoteza este necesară intrucât m ă rimile din rezistența materialelor, cum sunt tensiunile, deplas ă rile, deformațiile, etc. pot fi scrise ca func ții continue de punct ş i nu ca func ții discrete specifice pentru fiecare cristal sau particulă , permițând folosirea calculului şi metodelor analizei matematice. II. Ipoteza mediului omogen, prin care se admite c ă materialul ER are în toate punctele din volumul s ă u acelea ş i m ă rimi fizice . Nici această ipoteză nu concordă în totalitate cu realitatea în special în cazul betonului, lemnului ş i chiar al metalelor. Astfel, la metale prin diverse tratamente termice sau mecanice se creeaz ă cruste dure ş i caracteristici mecanice diferite de ale miezului.

Ipoteza izotropiei. Materialele se consider ă izotrope când au pe toate direc ț iile

acelea ş i caracteristici elastice E, G ş i ν . În caz contrar materialele se consideră anizotrope. În rezistența materialelor, toate materialele se consideră izotrope. IV. Ipoteza elasticităț ii perfecte. Dac ă tensiunile nu depăş e ş c anumite valori limit ă , materialele utilizate de ingineri se consider ă perfect elastice. Cea ce înseamnă

c ă deformațiile produse de sarcini se anuleaz ă odată cu anularea sarcinilor.

Ipoteza propor ț ionalit ății între tensiuni ş i deforma ț ii specifice. Pentru

solicit ă ri în domeniul elastic se consider ă c ă între tensiuni şi deforma ții specifice exist ă o rela ț ie liniar ă, adică este valabil ă legea lui Hooke.

Ipoteza deplas ă rilor mici. În afar ă de unele excepț ii, în Rezistența materialelor

se consideră c ă deforma ț iile ER sunt foarte mici în raport cu dimensiunile acestuia. Ipoteza este foarte importantă întrucât ecuaț iile de echilibru static se pot scrie

raportând for ț ele la starea ini țial ă nedeformat ă a ER . Tot pe baza acestei ipoteze, în calculele analitice, termenii ce conț in deforma ț ii specifice sau deplas ă ri la puteri superioare se pot neglija în raport cu termenii la puterea întâi (teoria de ordinul întâi).

Ipoteza propor ț ionalit ăț ii dintre deforma ț ii specifice ş i deplas ări. În

domeniul elastic se consideră c ă între deforma ț iile specifice ş i deplas ări exist ă o relaț ie liniar ă . Ipoteza este o consecință a ipotezei deformațiilor mici.

Ipoteza sec țiunilor plane (Bernoulli). Sec ț iunile plane şi normale pe axa

barei r ă mân plane ş i normale ş i după deformarea produs ă de sarcini. Această ipoteză

se verific ă experimental pe conturul barelor ş i se admite valabilă ş i în interiorul acestora.

III.

V.

VI.

VII.

VIII.

Fig. 1.2 Astfel în cazul barei din figura 1.2 ‐ a, supus ă la întindere,

Fig. 1.2 Astfel în cazul barei din figura 1.2 a, supus ă la întindere, sec țiunea BC se deplaseaz ă în B~C~ dar r ă mâne plană ş i normală pe axa barei. La fel pentru bara din figura 1.2 b supus ă la încovoiere sec țiunea AB se deplasează ş i se rote ş te în poziția B~C~, dar r ă mâne plană ş i normală pe axa barei. IX. Principiul lui Saint Venant. Dac ă se înlocuiesc for țele care ac ț ionează pe o por ț iune mic ă a ER cu un alt sistem de for ț e echivalent din punct de vedere static cu primul, noua distribuț ie a for ț elor produce în locul de aplicare diferenț e apreciabile fa ță de prima dar r ă mâne f ă r ă efect, sau cu efect neglijabil, la distanț e mari de locul de aplicare a for ț elor. X. Principiul suprapunerii efectelor. Prin aplicarea unei sarcini asupra unui ER până la limita prescris ă de propor ț ionalitate a materialului, eforturile, tensiunile, deforma ț iile ş i deplas ă rile ce se produc în ER depind exclusiv de m ă rimea acelei sarcini şi nu sunt influenț ate de efectele altor sarcini aplicate anterior sau concomitent. Acest principiu este o consecință a legii lui Hooke (deformațiile sunt proporționale cu sarcinile) şi a ipotezei deformațiilor mici ce indică teoria de ordinul întâi.

1.5. Siguranța în func ț ionare. Coeficienț i de siguranță . Rezisten ț e admisibile.

În rezolvarea problemelor de rezistența materialelor, (ER) dimensionate sau verificate li se pot impune anumite condi ții, care s ă le asigure o bună func ționare pe toată durata de utilizare. Aceste condiții sunt :

a) condiții de rezistență ;

b) condiții de rigiditate;

c) condiții de stabilitate.

1.5.1. Condi ț ii de rezistență

Spunem c ă un ER este corespunză tor, din punct de vedere al condiț iilor de rezistență , atunci când tensiunile care se produc în acesta, datorită sarcinilor, nu depăş esc anumite limite, stabilite convențional, dar corelate cu caracteristicile mecanice ale materialului din care este confecționat ER. Valoarea convenț ional ă aleas ă în calcul, pe baza practicii, pentru tensiunea maxim ă care se poate produce într o pies ă, în condi ț ii date de material şi de solicitare se numeş te rezistență admisibil ă. Ț inând seama de deformațiile care se produc, până la rupere, materialele se împart în dou ă grupe:

tenace, care se deformează mult înainte de rupere (ex : oțelurile de rezistență mic ă ş i mijlocie); fragile, care nu se deformeaz ă sau se deformează foarte pu țin, f ă r ă producerea fenomenului de gâtuire înainte de rupere (exemplu : fonta, sticla, oțelul de rezistență mare, etc.). Rezistența admisibilă poate fi definită în compara ție cu o stare limit ă , periculoasă , care trebuie evitată .

La materialele tenac