Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REZISTENŢA
MATERIALELOR
I
Editura Printech
2010
Prefaţă
Autorul
Cuprins
Prefaţă 1
Cuprins 3
1. Modelarea corpurilor deformabile 7
1.1 Modelarea corpurilor 7
1.2 Modelarea sarcinilor 10
1.3 Modelarea reazemelor 11
1.4 Ipotezele rezistenţei materialelor 12
2. Eforturi în bare 15
2.1 Metoda secţionării 15
2.2 Convenţii de semne 16
2.3 Definiţia eforturilor 17
2.4 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare drepte 20
2.5 Diagrame de eforturi la bare drepte 22
2.6 Diagrame de eforturi la bare cotite plane 29
2.7 Diagrame de eforturi la bare cotite spaţiale 32
2.8 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare curbe plane 35
2.9 Diagrame de eforturi la bare curbe plane 36
6. Răsucirea barelor 93
6.1 Calculul momentului de răsucire 93
6.2 Tensiuni în bare de secţiune axial-simetrică 94
6.3 Caracteristicile geometrice Ip şi Wp 98
6.4 Deformaţii la răsucire 99
6.5 Energia de deformaţie la răsucire 100
6.6 Răsucirea barelor cu secţiune dreptunghiulară 101
6.7 Răsucirea profilelor deschise cu pereţi subţiri 103
6.8 Răsucirea profilelor închise cu pereţi subţiri 106
6.9 Calculul arcurilor cilindrice elicoidale 109
6.10 Sisteme static nedeterminate solicitate la răsucire 111
6.11 Concentrarea tensiunilor la răsucirea barelor 114
CUPRINS 5
Bibliografie 279
Anexe 283
Index 303
1.
MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE
Barele pot fi drepte, cotite sau curbe, de secţiune constantă sau variabilă. În
figura 1.2 se prezintă câteva tipuri de secţiuni uzuale pentru bare.
Fig. 1.1
Barele solicitate la încovoiere se mai numesc grinzi, cele solicitate la
întindere sunt tiran i, iar cele solicitate la întindere şi compresiune sunt tije, zăbrele
şi contrafişe. Barele verticale solicitate la compresiune poartă numele de coloane
sau stâlpi. Arborii sunt bare solicitate la răsucire şi încovoiere (fig. 1.3).
În general, în cadrul Rezistenţei materialelor se studiază bare de sec iune
compactă. O categorie aparte o formează barele cu pere i sub iri, cu profil deschis
sau închis. Bara cu pereţi subţiri este un corp a cărui lungime este mare şi a cărui
grosime este mică în comparaţie cu dimensiunile generale ale secţiunii
transversale.
Firele au aceleaşi caracteristici geometrice ca unele bare, dar sunt flexibile,
adică au rigiditate la încovoiere neglijabilă, putând fi solicitate numai la întindere.
Fig. 1.2
Fig. 1.3
Fig. 1.4
Sarcinile distribuite pot fi: 1) uniform distribuite (q = const.) - ca în cazul
greutăţii proprii a unei bare sau a unui fir de secţiune constantă, 2) distribuite liniar
- ca în cazul presiunii hidrostatice pe un perete vertical şi 3) sarcini distribuite
conform unei legi date, ca presiunea vântului pe o structură etc.
Fig. 1.5
Sarcinile aplicate unei grinzi (fig. 1.5) pot fi forţe concentrate, sarcini
distribuite pe unitatea de lungime şi momente concentrate. Primele sunt ilustrate în
figura 1.5, a în care sarcina acţionează de fapt pe suprafaţa barei în lungul unei linii
1. MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE 11
Fig. 1.6
Articula ia rigidă (fig. 1.6, b) permite numai rotirea capătului barei, deci
acţionează cu o reacţiune de mărime şi direcţie necunoscute, care se descompune în
două componente perpendiculare între ele.
Încastrarea rigidă fixă (fig. 1.6, c) blochează toate cele trei grade de
libertate ale capătului barei şi produce ca reacţiuni un moment şi o forţă
reprezentată prin cele două componente. Încastrarea rigidă mobilă (fig. 1.6, d)
permite deplasarea pe o direcţie, deci produce ca reacţiuni un moment şi o forţă
perpendiculară pe direcţia de mişcare.
În structurile reale, atunci când nu se poate neglija deformabilitatea
reazemelor, acestea se modelează prin reazeme elastice, la care forţele sunt
proporţionale cu deplasările, sau încastrări elastice, la care momentul este
proporţional cu rotirea.
Astfel, sarcina distribuită q şi forţa F din figura 1.7, echivalente din punct
de vedere static, produc local distribuţii diferite de tensiuni şi deplasări, dar la
distanţă, de exemplu în încastrare, efectul lor este acelaşi.
8. Ipoteza sec iunii plane (Jakob Bernoulli - 1744). O secţiune plană şi
perpendiculară pe axa unei bare nesolicitate, rămâne plană şi perpendiculară pe axa
barei şi după aplicarea sarcinilor exterioare. De exemplu, secţiunea B-B, normală la
axa nedeformată a barei din figura 1.8, a, rămâne plană şi perpendiculară pe axa
deformată a barei (fig.1.8, b) şi după aplicarea forţei F.
Ipoteza secţiunii plane este valabilă la bare cu variaţie lentă a momentelor
încovoietoare şi a forţelor axiale în lungul barei. Variaţia momentelor
încovoietoare datorită forţelor tăietoare produce deformaţii de forfecare care
deplanează secţiunea transversală. Efectul este neglijabil doar la bare zvelte, aşa
14 REZISTENŢA MATERIALELOR
cum se arată în capitolul 6. În cazul răsucirii, ipoteza secţiunii plane este valabilă
doar la bare cu secţiune axial-simetrică.
Primele şapte ipoteze sunt comune Rezistenţei materialelor şi Teoriei
elasticităţii. Ipoteza lui Bernoulli este specifică Rezistenţei materialelor. În studiul
plăcilor subţiri, se adoptă ipoteza normalei rectilinii (ipoteza lui Kirchhoff)
conform căreia o linie dreaptă şi normală la suprafaţa mediană nedeformată rămâne
dreaptă şi perpendiculară pe suprafaţa mediană deformată a plăcii în urma
solicitării.
Alături de ipotezele menţionate, în special la studiul barelor cu pereţi
subţiri, se adoptă următoarele "ipoteze de bară":
9. Ipoteza constan ei sec iunii transversale. Barele sunt în general corpuri
cilindrice sau cu variaţie mică a secţiunii în lungul barei.
Relaţiile de calcul stabilite în Rezistenţa materialelor sunt strict valabile în
cazul barelor cu secţiune compactă constantă. Ele pot fi extinse la corpuri cu
variaţie mică şi monotonă a secţiunii în lungul axei longitudinale şi, cu anumite
corecţii privind concentrarea locală a tensiunilor, la bare cu secţiunea variabilă în
trepte.
10. Ipoteza nedeformabilită ii sec iunii transversale. Secţiunea barei are
deplasări transversale ca rigid şi deplasări elastice normale la planul secţiunii
transversale. La barele cu profil închis, forma secţiunii transversale nu se modifică
iar proiecţia pe planul secţiunii iniţiale rămâne aceeaşi. La barele cu pereţi subţiri
secţiunea transversală se poate deplana. Împiedicarea deplanării produce tensiuni
suplimentare. La torsiunea barelor de secţiune circulară, diametrele secţiunilor
transversale se consideră că rămân linii drepte. La bare cu secţiunea în I sau T, se
admite că tălpile rămân perpendiculare pe inimă.
Tradiţional, în Rezistenţa materialelor se studiază bare şi sisteme de bare.
Studiul plăcilor plane subţiri, al tuburilor axial-simetrice cu pereţi groşi şi al
discurilor de grosime constantă în mişcare de rotaţie se face uneori la Rezistenţa
materialelor, dar constituie obiectul Teoriei aplicate a elasticită ii. Studiul barelor
cu pereţi subţiri şi al structurilor şi componentelor din materiale compozite face
obiectul unor capitole speciale sau al unor cursuri aparte.
2.
EFORTURI ÎN BARE
Fig. 2.1
16 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 2.2
Cele şase ecuaţii scalare de echilibru static al părţii din stânga a barei se
scriu sub forma:
Σ X S + R xS = 0 , Σ M xS + M xS = 0,
Σ Y S + R yS = 0 , Σ M Sy + M yS = 0 , (2.1)
Σ Z S + R zS = 0, Σ M zS + M zS = 0.
R xD = −R xS , M xD = − M xS ,
R yD = −R yS , M yD = − M yS , (2.2)
R zD = −R zS , M zD = − M zS .
Din relaţiile (2.1) şi (2.2) rezultă
R xD = Σ X S = N , M xD = Σ M xS = M t ,
R yD = Σ Y S = Ty , M yD = Σ M yS = M iy , (2.3)
R zD = Σ Z S = Tz , M zD = Σ M zS = M iz .
18 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 2.3
For a axială.
Componenta pe axa x a rezultantei forţelor interioare se numeşte for ă
axială şi se notează N. Într-o secţiune oarecare, forţa axială este egală cu suma
proiecţiilor pe axa x a forţelor exterioare care acţionează asupra părţii din bară
situate în stânga secţiunii (sau a celor situate în dreapta, cu semn schimbat). Forţa
axială N produce întinderea sau comprimarea barei (fig. 2.4, a şi b).
For ele tăietoare.
Componenta pe axa z a rezultantei R se numeşte for ă tăietoare şi se
D
Fig. 2.4
Fig. 2.5
Fig. 2.6
Ecuaţiile de echilibru ale forţelor se scriu :
N + dN − N = 0;
T − p ⋅ dx − ( T + dT ) = 0.
2. EFORTURI ÎN BARE 21
M + T ⋅ dx − p ⋅ dx − ( M + dM ) = 0.
dx
2
După reduceri şi neglijarea infiniţilor mici de ordin superior, ecuaţiile de
mai sus, valabile în planul xOz, se scriu :
dN = 0; − p ⋅ dx − dT = 0; T ⋅ dx − dM = 0
N = const.;
sau
= −p;
dT
(2.4)
dx
=T .
dM
(2.5)
dx
Din rela iile diferen iale de echilibru (2.4) şi (2.5), denumite şi rela ii
diferen iale între eforturi şi sarcini, prin eliminarea lui T, se obţine :
= −p.
d2M
(2.6)
d x2
Pe baza acestor relaţii se stabilesc reguli general valabile, utile la
construcţia diagramelor de eforturi la bare drepte:
a) Pe porţiunile de bară nesolicitate (p = 0), forţa tăietoare este constantă,
iar momentul încovoietor variază liniar.
b) Pe porţiunile de bară solicitate cu sarcini uniform distribuite (p = const.),
forţa tăietoare variază liniar, iar momentul încovoietor variază parabolic.
c) Diagrama forţelor tăietoare are o discontinuitate (salt) în dreptul unei
forţe concentrate, iar diagrama momentelor încovoietoare are o discontinuitate în
dreptul unui cuplu concentrat.
d) Diagrama momentelor încovoietoare are valori extreme (maxim sau
minim) în secţiunile în care forţa tăietoare se anulează.
e) Pe porţiunile de bară unde forţa tăietoare este pozitivă (negativă)
momentul încovoietor creşte (scade).
f) Dacă sarcina distribuită este pozitivă (negativă), forţa tăietoare scade
(creşte) iar diagrama momentelor încovoietoare are concavitatea în sus (în jos).
M = ∫ T ⋅ dx + C ,
Din relaţia (2.5) se obţine
dM = T ⋅ d x ,
22 REZISTENŢA MATERIALELOR
unde C este o constantă de integrare, în general diferită de zero dacă asupra barei
acţionează cupluri concentrate. Rezultă că
g) Într-o secţiune dată, momentul încovoietor este egal cu aria diagramei
forţelor tăietoare calculată de la capătul din stânga al barei până la ordonata din
secţiunea respectivă (sau cea calculată de la capătul din drepta, cu semn schimbat),
dacă pe intervalul respectiv nu există cupluri concentrate (C = 0).
V1 = V2 =
Fb Fa
; .
l l
2. EFORTURI ÎN BARE 23
T1−3 = V1 = T3− 2 = V1 − F = −
Fb Fa
;
l l
În secţiunea 3, în diagrama T apare un salt egal cu F.
Momentul încovoietor are valorile :
M1 = 0 , M3 = M2 = 0
Fb
a,
l
şi variază liniar pe cele două porţiuni :
M1−3 = V1 ⋅ x = M 3− 2 = V2 ⋅ x' =
Fb Fa
x, x' .
l l
V1 = − V2 =
M
.
l
Forţa tăietoare este constantă în lungul barei
T1−2 =
M
.
l
Momentul încovoietor variază liniar :
M 1−3 = M 3− 2 = −
M M
x; x' .
l l
2. EFORTURI ÎN BARE 25
M 3 −ε = M 3+ ε = −
M M
a; b.
l l
încastrare M 1 = 0 ,28 q l 2 .
Forţa tăietoare este constantă pe porţiunea 1-2 :
T1− 2 = −0 ,2 q l
şi are un salt egal cu q l în secţiunea 2, scăzând apoi liniar la zero.
qx =
x
q,
l
forţa tăietoare este
Tx = − qx x = −
ql 1 q l q x2
6 2 6 2l
iar momentul încovoietor este
Mx = x − qx x = −
ql 1 x q l x q x3
.
6 2 3 6 6l
Anulând expresia forţei tăietoare, se obţine abscisa x = l 3 în care
a b
c d
e f
Fig. 2.13
28 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 2.1
Se cere să se construiască diagramele T şi M la grinda din figura 2.12.
Rezolvare
V1 = 5 N; V 2 = 11 N .
Forţele tăietoare au valorile: T1− 4 = 5 N ; T4− 2 = (5 − 7 x ) N ; T2−5 = 2 N .
Reacţiunile sunt :
Exemple de calcul
În figura 2.13 se dau şase exemple de grinzi la care s-au construit
diagramele forţelor tăietoare şi ale momentelor încovoietoare.
Pentru bara din figura 2.14, a, solicitată de forţe dirijate în lungul axei
barei, se calculează forţa axială pe fiecare porţiune :
N 1− 2 = −2 F ; N 2−3 = F ; N 3− 4 = 2 F ; N 4−5 = − F
şi se construieşte diagrama de eforturi din figura 2.14, b ţinând cont de convenţiile
de semne.
Barele cotite şi cadrele sunt formate din mai multe bare drepte, legate prin
noduri rigide. Nodurile rigide realizează legături care menţin unghiul dintre axele
barelor concurente în nod şi după aplicarea solicitării.
Pentru construcţia diagramelor de eforturi trebuie precizat, pentru fiecare
bară componentă, sensul pozitiv al axei x. În cele ce urmează se consideră bare
cotite solicitate de sarcini coplanare.
+ 2 q l ⋅ l − H2 ⋅ 2 l = 0
3l
3q l
2
Rezultă H 2 =
13
q l . Din ecuaţia de proiecţii pe orizontală a forţelor se obţine
4
H1 =
ql
.
4
Forţele axiale au valorile :
N1−3 = −2 q l , N 3− 5 = − N5− 2 = 0 .
13
q l,
4
Cu aceste valori se construieşte diagrama din figura 2.16, b.
30 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 2.16
Forţele tăietoare sunt :
T1 = − T1−3 = − − q x, T3− ε = −
ql ql 13
, q l,
4 4 4
M1 = 0 , M 3 = − q l , M 4 = M 5 = − q l2 , M 2 = 0 ,
21 2 13
4 4
cu ajutorul cărora se construieşte diagrama din figura 2.16, d.
Se observă că la colţurile barei cotite, valorile forţelor axiale şi forţelor
tăietoare se modifică la trecerea de la o bară la cealaltă, deoarece aceste eforturi
depind de direcţie. În schimb, valorile momentelor încovoietoare sunt aceleaşi
pentru cele două bare concurente într-un nod, deoarece valoarea momentului
încovoietor depinde numai de punctul în care se calculează şi nu de direcţia barei.
Exemple de calcul
În figura 2.17 se dau patru exemple de grinzi cotite la care s-au construit
diagramele forţelor axiale, forţelor tăietoare şi ale momentelor încovoietoare.
2. EFORTURI ÎN BARE 31
a b
c d
Fig. 2.17
32 REZISTENŢA MATERIALELOR
= − py , = −Ty .
dTy dM z
(2.8)
dx dx
Rezultă că în planul xOy, regula de semne şi reprezentarea geometrică
pentru forţe tăietoare este aceeaşi ca în planul xOz, în schimb, momentele
încovoietoare au semn contrar, deci diagrama momentelor încovoietoare va avea
aceeaşi formă, dar cu semne schimbate.
Pentru bare încastrate la un capăt, este recomandabil să se înceapă calculul
de la cătul liber; astfel nu mai este necesar calculul reacţiunilor. Prima porţiune
dreaptă se consideră încastrată în restul sistemului şi se construiesc diagramele de
eforturi aferente. Pentru construcţia diagramelor de eforturi pe următoarea porţiune
dreaptă, se reduc forţele de pe porţiunea anterioară în capătul adiacent al barei şi se
consideră bara încastrată la celălalt capăt (se "rigidizează" restul sistemului).
Deobicei se precizează sensul axelor y şi z pentru fiecare porţiune dreaptă.
În continuare, pentru simplificarea expunerii, nu se face această precizare. Pentru
claritate, la diagrama momentelor de răsucire s-a inversat convenţia de semne.
Exemplul 2.2
Fie bara din figura 2.18, a, la care s-a precizat sensul axei x pe fiecare
porţiune.
Se consideră porţiunea 2-3, încastrată în 2 (fig. 2.18, b). Se calculează
eforturile şi se reprezintă pe porţiunea respectivă din diagramele din fig. 2.18, d, e,
f, g: N 2 −3 = 4 kN , T2 −3 = 2 kN (în plan vertical), M 2 = −1,6 kNm (în plan vertical),
M t 2 − 3 = 0.
2. EFORTURI ÎN BARE 33
b c
d e
f g
Fig. 2.18
34 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 2.3
Fie bara din figura 2.19, a, solicitată în punctul 4 de forţa F şi de cuplul
concentrat 2Fa. Se alege sensul pozitiv al axei x pentru fiecare porţiune.
Se consideră porţiunea 3-4, încastrată în 3 (fig. 2.19, b) şi se calculează
eforturile aferente.
a b
c d
e f
g h
Fig. 2.19
dϕ
M − ( M + dM ) − N R ( 1 − cos dϕ ) + T R sin dϕ − p ds R sin = 0.
2
Înlocuind sin dϕ ≅ dϕ , cos dϕ ≅ 1 , făcând reducerile necesare şi neglijând
infiniţii mici de ordin superior, se obţine
− d N + T dϕ = 0,
− dT − N dϕ − p ds = 0,
− d M + T R dϕ = 0.
Înlocuind ds = R dϕ , rezultă ecuaţiile diferenţiale de echilibru
= , =− − p, =T .
dN T dT N dM
(2.9)
ds R ds R ds
La bare în formă de arc de cerc (R=const.), relaţiile (2.9) devin
=T , = −N − pR , =TR.
dϕ dϕ dϕ
dN dT dM
(2.10)
=− , = − p, =T .
dN T dT N dM
(2.11)
ds R ds R ds
La bare în formă de arc de cerc ( R = const . ), relaţiile (2.11) devin
= −T , = N − pR , =T R.
dϕ dϕ
dN dT
dϕ
dM
(2.12)
Exemplul 2.4
Se vor construi diagramele de eforturi la bara semicirculară din fig. 2.22, a.
Se calculează reacţiunile
H1 = F , V1 = F 2 , V2 = F 2 .
Se scriu expresiile analitice ale eforturilor într-o secţiune oarecare :
N1 = T1 = F , M1 = 0,
F
,
2
N2 = − T2 = 0 , M 2 = 0,
F
,
2
N 3 −ε = F , N 3+ ε = 0 , T3 = − M3 =
F FR
, .
2 2
Se trasează mai întâi, aproximativ, diagramele N, T, M, unind cu linii
continue ordonatele punctelor obţinute pe baza valorilor de mai sus.
Se observă că T13 = 0 la ϕ = arctg 2 = 63º30΄. În această secţiune se
calculează N max = 1,118 F şi M max = 0 ,618 F R , după care se corectează
diagramele (fig. 2.22, b, c, d).
38 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 2.22
Exemplul 2.5
În figura 2.23 se prezintă diagramele de eforturi la o bară în formă de S, cu
o porţiune centrală rectilinie şi două porţiuni circulare având curburi de semne
diferite.
2. EFORTURI ÎN BARE 39
Fig. 2.23
Exemplul 2.6
În figura 2.24 se prezintă diagramele M i şi M t la o bară curbă plană
rezemată în trei puncte, solicitată de o forţă perpendiculară pe planul barei.
Fig. 2.24
V2 = F = 0,866 F .
3
2
40 REZISTENŢA MATERIALELOR
( )
În secţiunea 4
3 −1
Mi 4 = F R = 0 ,2745 F R ,
3
8
3− 3
Mt 4 = − F R = −0,1585 F R .
8
Pe intervalul 2-4, măsurând unghiul β faţă de raza din secţiunea 2, se
obţine momentul încovoietor
3 −1
M i 2− 4 = − F R cosβ + F R sinβ
3
4 2
3.1 Tensiuni
Pentru a caracteriza solicitarea din interiorul unui corp elastic,
determinată de aplicarea unor sarcini exterioare, se secţionează corpul (fig. 3.1, a)
şi, prin separarea celor două părţi, se pun în evidenţă for ele interioare care
exprimă legătura între particulele din interiorul corpului, situate de o parte şi de
cealaltă a planului de secţionare (fig. 3.1, b).
Fie un element de suprafaţă Δ A , din planul secţiunii în al cărui centru de
greutate P se aplică forţa Δ F , rezultanta forţelor interioare ce acţionează pe acest
element, care în general este oblică faţă de elementul Δ A .
ΔF dF
Prin definiţie
p = lim =
ΔA → 0 Δ A dA
reprezintă valoarea tensiunii în punctul P, pe suprafaţa cu normala n.
42 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 3.1
Fig. 3.2
În notaţia indicială, tensiunile normale au un singur indice, care defineşte
axa cu care sunt paralele. Tensiunile tangenţiale au doi indici. Primul indice arată
direcţia normalei la planul sau faţa pe care acţionează tensiunea. Al doilea indice
arată direcţia componentei tensiunii.
3. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 43
a b
Fig. 3.3
În figura 3.3, a s-au pus în evidenţă componentele în lungul axelor de
coordonate ale tensiunilor pozitive care acţionează pe feţele unui element de volum
paralelipipedic. Pe faţa pozitivă B'C'D'E' tensiunile pozitive au sensul axelor de
44 REZISTENŢA MATERIALELOR
( ) d2y − 2 (τ zy dx dy ) d2z = 0 ,
Se scrie ecuaţia de momente a forţelor faţă de axa O' x'
2 τ yz dx dz
de unde rezultă τ yz = τ zy . Relaţii similare se stabilesc în planele xOz şi yOz.
Fig. 3.4
N= ∫σ dA, Mi y = ∫σ z dA,
∫
x
∫
x
Ty = τ xy d A , Miz = − σ x y d A ,
A A
(3.4)
∫τ ∫ (τ )
y − τ xy z d A .
A A
Tz = xz dA, Mt = xz
A A
Fig. 3.5
σ2 = =
pR pD
. (3.5)
2h 4h
Echilibrul circumferen ial. Se secţionează vasul cu un plan longitudinal
∫ p R l sinθ dθ = p 2 R l = 2 σ
π
1 hl,
0
de unde rezultă
σ1 = = = σ max .
pR pD
(3.6)
h 2h
Dacă se atribuie lui σ max valoarea admisibilă σ a , rezultă grosimea vasului
h=
2σa
pD
. (3.7)
dF = Rω 2 dm = Rω 2 ρ A R dθ ,
centrifugă
σ = ρ R 2ω 2 = ρ v 2 , (3.8)
unde v este viteza tangenţială a centrului secţiunii transversale.
Fig. 3.6
unghiulară maximă admisibilă pentru un inel de rază medie dată. Dacă ω este
admisibilă a tensiunii normale din inel, din relaţia (3.8) se poate calcula viteza
impus, din relaţia (3.8) se obţine raza inelului, element constructiv de bază al
volantului utilizat la uniformizarea turaţiei motoarelor cu ardere internă.
48 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 3.7
σ1 σ 2 p
sau
+ = ,
ρ1 ρ 2 h
(3.9)
2 π r h σ 1 sinθ 1 = p π r 2 ,
unde raza cercului paralel
r = ρ 2 sinθ 1 .
Rezultă
p ρ2
σ1 = , (3.10)
2h
apoi, din relaţia (3.9), se calculează σ 2 .
Răsucirea barelor este o problemă static nedeterminată, aşa cum este tratată
în general în Capitolul 6. Totuşi, dacă raza unui tub circular este mare în
comparaţie cu grosimea (de ex., de zece ori mai mare), atunci se poate considera că
tensiunile sunt constante pe grosimea peretelui, iar problema devine static
determinată.
50 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 3.8
τ=
Mt
2 π h R2
. (3.11)
Fig. 3.9
3. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 51
τ=
F
, (3.12)
2A
Fig. 3.10
Δl
specifică medie:
εm = . (3.14)
l
La limită, când l → 0 , se obţine alungirea specifică în punctul B, pe
direcţia BC:
Δl
ε BC = lim
l →0
. (3.15)
l
deformaţii, care vor fi tratate separat: lungimile laturilor se modifică (fig. 3.11, a)
iar elementul se distorsionează, laturile sale rotindu-se relativ (fig. 3.11, b).
∂u ⎞
Latura AB, de lungime iniţială dx, se deplasează în poziţia A'B', alungirea
⎛
sa fiind egală cu diferenţa deplasărilor capetelor ⎜ u + dx ⎟ − u . Împărţind
⎝ ∂x ⎠
alungirea la lungimea iniţială se obţine alungirea specifică pe direcţia x, apoi,
printr-un calcul analog, alungirea specifică pe direcţia y
∂u ∂v
εx = εy =
∂x ∂y
, . (3.18)
a b
Fig. 3.11
∂v
Pentru calculul lunecării specifice, se consideră variaţia unghiului drept
∠BAD (fig. 3.11, b). Rotirea laturii AB este α x ≅ tg α x =
∂x
, în timp ce rotirea
∂u
laturii AD este − α y = . Variaţia totală a unghiului drept ∠BAD este lunecarea
∂y
∂v ∂u
specifică în planul xOy
γ xy = α x − α y = +
∂x ∂y
. (3.19)
∂u ∂v ∂v ∂w ∂w ∂u
γ xy = + γ yz = + γ zx = +
∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z
, , , (3.20)
γ xy = γ yx , γ yz = γ zy , γ zx = γ xz .
54 REZISTENŢA MATERIALELOR
Tabelul 3.1
E, G,
Materialul
GPa GPa
1 oţeluri 190 - 208 77 - 83
2 cupru 110 - 120 37 - 46
3 aluminiu 69 - 70 24 - 28
4 sticlă 50 - 80 20 - 35
5 polistiren 1,1 - 3,3 0,4 - 1,2
Fig. 4.1
Fig. 4.2
ΔL
standarde de încercări de materiale (de exemplu: STAS 6605-78) mărimea
Δ L = L − Lo se numeşte lungire, iar ε = se numeşte lungire specifică sau
Lo
alungire.
Pe curba din figura 4.2, care corespunde unui oţel cu conţinut redus de
carbon, s-au marcat câteva puncte importante, ale căror ordonate definesc unele
caracteristici mecanice ale materialului.
a) Limita de propor ionalitate σ p este valoarea tensiunii până la care
relaţia între σ şi ε este liniară (ordonata punctului A). Ecuaţia porţiunii OA a
curbei caracteristice se poate scrie sub forma legii lui Hooke (3.22)
σ = Eε (4.1)
a cărei pantă E este modulul de elasticitate longitudinal (Th. Young, 1807).
b) Limita de elasticitate σ e este valoarea tensiunii până la care materialul
se comportă elastic (ordonata punctului B), deci până la care deformaţiile sunt
σ 0,01 . Aceasta reprezintă valoarea tensiunii la care apar local primele deformaţii
reversibile. La unele materiale se defineşte o limită de elasticitate conven ională
alura din figura 4.3. Se defineşte o limită de curgere conven ională σ 0,2 . Aceasta
La unele materiale, palierul de curgere nu există, curba caracteristică având
Fig. 4.3
(conform SR EN 10002-1).
Porţiunea C'D a curbei caracteristice se numeşte zonă de întărire sau zonă
de ecruisare, deoarece marchează o creştere a rezistenţei opuse de material la
creşterea deformaţiei plastice după depăşirea palierului de curgere.
4. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 59
Fig. 4.4
O grupă mare de materiale, printre care se pot aminti alama, cuprul, aliajele
de aluminiu, betonul şi cauciucul, prezintă curbe caracteristice ca în figura 4.5, cu
un traseu curbiliniu până la rupere. Pentru acestea se definesc:
1) modulul de elasticitate tangent (F. Engesser, 1889)
dσ
Et =
dε
, (4.3)
dat de panta tangentei MT3 ;
2) modulul de elasticitate secant
Es =
MP
, (4.4)
OP
dat de panta secantei OT2 .
Deobicei se utilizează modulul de elasticitate în origine, E , dat de panta
tangentei OT1 în origine la curba caracteristică, denumit modulul lui Young.
Valorile modulelor Et şi Es depind de nivelul tensiunii la care se măsoară.
4. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 61
σ ⎛σ ⎞
ε = εe + ε p = +β⎜ ⎟
n
E ⎝E⎠
în care E, β şi n sunt constante de material care se determină experimental.
Fig. 4.7
σ 0 ,7 σ 0 ,7 7 ⎜⎝ σ 0 ,7 ⎟⎠
(4.5)
unde
62 REZISTENŢA MATERIALELOR
⎛ 17 ⎞
log ⎜ ⎟
n = 1+ ⎝7⎠
⎛σ ⎞
(4.6)
log ⎜ 0 ,7 ⎟
⎜σ ⎟
⎝ 0 ,85 ⎠
iar σ 0,7 şi σ 0,85 sunt ordonatele punctelor de intersecţie a curbei caracteristice cu
liniile secante de pantă 0,7E, respectiv 0,85E.
σ 0 ,7
σ 0 ,85
Diagrama exponentului n în funcţie de raportul este dată în figura
4.7.
Pe baza relaţiilor (4.5) şi (4.6) se pot defini algebric modulul secant
Es =
E
n −1
3 ⎛ σ ⎞⎟
(4.7)
1+ ⎜
7 ⎜⎝ σ 0 ,7 ⎟⎠
şi modulul tangent
Et =
E
n −1
⎛ σ ⎞
. (4.8)
1+ ⎜ ⎟
⎜σ ⎟
3n
7 ⎝ 0 ,7 ⎠
Rezultă că sunt suficiente trei valori E, σ 0,7 şi σ 0,85 , măsurate pe o curbă
E = 2 (1 +ν ) G .
stabileşte relaţia
(4.10)
σ~ =
F
(4.11)
A
unde A este aria instantanee a secţiunii transversale a epruvetei.
Tensiunile reale σ~ pot fi exprimate în funcţie de tensiunile convenţionale
σ prin relaţia
σ~ = σ o .
A
(4.12)
A
Rezultă că la încercarea de întindere, după apariţia gâtuirii, tensiunile reale
sunt mai mari decât cele convenţionale. La un material ductil, înaintea ruperii,
tensiunile reale pot fi de două ori sau chiar mult mai mari decât cele convenţionale.
Δ L1 Δ L2 Δ L3
ε~ = + + + .... =
∑ΔL .
i
(4.13)
L1 L2 L3 i
i
iar Δ L = i
∫
1900)
ε~ = = ln
L
dL L
, (4.14)
L Lo
Lo
ε~ = ln = ln o
L A
(4.16)
Lo A
şi
σ~ = σ ( 1 + ε ) (4.17)
sau
⎛ L ⎞
σ~ = F ⎜⎜ ⎟,
⎟
⎝ Lo Ao ⎠
(4.17, a)
4. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 65
relaţii valabile numai până la apariţia gâtuirii şi numai dacă deformaţiile elastice
sunt neglijabile faţă de cele plastice.
reală σ~ în funcţie de alungirea specifică reală plastică ε~p , rezultă o linie dreaptă,
Pentru multe metale, dacă se reprezintă în coordonate logaritmice tensiunea
σ~ = K (ε~p ) n ,
deci se poate admite o relaţie de forma
(4.19)
sau
⎛ σ~ ⎞ n
εp = ⎜ ⎟ ,
1
⎝K⎠
~ (4.19, a)
σ~ ⎛ σ~ ⎞ n
ε = +⎜ ⎟ ,
1
E ⎝K⎠
~ (4.20)
relaţie care permite o descriere analitică a curbei caracteristice reale (fig. 4.8). O
relaţie asemănătoare este utilizată în cazul încărcărilor ciclice ale materialelor.
De notat că în relaţia (4.20) s-a utilizat modulul de elasticitate longitudinal
mai mari, fapt de care se ţine cont prin factorul de corecţie B introdus de P. W.
Bridgman (1944). Tensiunea reală se calculează din relaţia
σ~B = B σ~ (4.21)
unde, pentru 0,15 ≤ ε~ ≤ 3, factorul lui Bridgman este
B = 0 ,83 − 0,186 log ε~ . (4.22)
Fig. 4.8
întindere. Totuşi, dacă o bară de oţel ecruisată prin întindere este încercată ulterior
la compresiune, se constată că limita de curgere la compresiune este inferioară
celei determinate prin încercarea de întindere, fenomen cunoscut sub denumirea de
"efect Bauschinger".
Relaţia între tensiunile tangenţiale τ şi lunecările specifice γ se poate
stabili prin încercarea de rezistenţă la forfecare pură (conform STAS 7926-67).
În domeniul liniar, aceasta are forma legii lui Hooke (3.23)
τ = Gγ (4.23)
unde G este modulul de elasticitate transversal al materialului.
Se utilizează aşa-numita epruvetă Iosipescu, cu două crestături unghiulare
transversale, cu feţele formând unghiuri de 90o şi de adâncime egală cu 1/4 din
înălţime (Fig. 4.9). Aceasta asigură aplicarea unei solicitări de forfecare pură, cu o
distribuţie practic uniformă a tensiunilor tangenţiale pe toată înălţimea secţiunii.
Fig. 4.9
Fig. 4.10
c) la încovoiere σ ai = 0,66 σ c
Stabilirea valorilor rezistenţelor admisibile face obiectul cursului de
Organe de maşini. În problemele de Rezistenţa materialelor, valorile rezistenţelor
admisibile sunt date fără comentarii. Valori orientative sunt prezentate în Anexa 1.
Metoda de calcul pe baza rezistenţelor admisibile este larg utilizată în
construcţia de maşini, unde apar frecvent probleme dinamice şi unde modelarea
piesei reale este mai dificilă. La calculul construcţiilor este mai larg răspândită
metoda capacită ii portante (metoda sarcinilor limită), bazată pe valori maxime
admisibile ale sarcinilor exterioare aplicate structurilor.
5.
ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR
Δx , dar rămâne plană şi perpendiculară pe axa barei, deci ipoteza lui Bernoulli este
valabilă.
Rezultă că alungirea specifică este aceeaşi în toate punctele secţiunii
Δx
transversale:
ε= = const.,
x
σ = E ε = const.,
şi, conform legii lui Hooke
72 REZISTENŢA MATERIALELOR
σ=
N
A (5.1)
Δl = ∫
N dx
(5.2)
EA
l
Δl =
Nl
EA (5.3)
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 73
- formula de verificare:
σ ef = ≤ σa ;
N
(5.4, b)
A
- formula forţei capabile:
N cap = A σ a . (5.4, c)
N d (Δx ) = Δx d (Δx ) .
EA
x
Dacă solicitarea este statică, lucrul mecanic efectuat de sarcinile
exterioare se transformă în energie potenţială de deformaţie:
E A (Δx ) 2 1
∫
Δx
U= Δx d (Δx ) = = N Δx =
EA N2 x
.
x x 2 2 2 EA
0
Aceasta este egală cu aria supafeţei de sub diagrama forţă-alungire (fig. 5.2).
Pentru un element de bară de lungime dx , energia de deformaţie este
dU =
2
N dx
, deci energia înmagazinată de întreaga bară se poate scrie:
∫l
2EA
U =
N 2 dx
. (5.5)
2EA
Pe baza relaţiei (5.1), notând dV = A dx , se mai obţine
∫ 2 E dV .
σ2
U= (5.5, a)
V
74 REZISTENŢA MATERIALELOR
σ2
unde U 0 = este energia de deforma ie specifică (în unitatea de volum).
2E
Se consideră o bară i-j articulată la capete (fig. 5.3), deci solicitată axial,
Fig. 5.3
Δl ij = (U j − U i ) cosα + (V j − Vi ) sinα .
condiţia de compatibilitate geometrică (5.6) devine
(5.8)
Fig. 5.4
Δl 13 = Δl 32 . (5.10)
Rela iile for ă-deforma ie. Pe baza legii lui Hooke s-a stabilit expresia (5.3)
a alungirilor care, pentru cele două porţiuni de bară, se scrie
Δl13 = , Δl 32 = 32
N13 a N b
. (5.11)
EA EA
Din diagrama forţelor axiale rezultă
N 13 = H 1 , N32 = H1 − F = − H 2 . (5.12)
Din relaţiile (5.10)-(5.12) se obţin valorile reacţiunilor
H1 = F H2 = F
b a
, , (5.13)
l l
deci tensiunile din bară au expresiile
σ 13 = = σ 32 = =−
N13 F b N 32 Fa
, . (5.14)
A Al A Al
Tensiunile pozitive sunt de întindere iar cele negative sunt de compresiune.
5.5, a), încălzită uniform (pentru evitarea încovoierii) cu Δt (grade), apar tensiuni
Într-o bară de secţiune constantă, articulată sau încastrată la capete (fig.
Δl = −
Nl
. (5.16)
EA
Egalând expresiile (5.15) şi (5.16) rezultă
l α Δt = −
Nl
,
EA
de unde se obţine formula tensiunilor termice produse de dilatarea împiedicată
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 77
σ= = − E α Δt
N
(5.17)
A
care în acest caz nu depind de aria suprafeţei secţiunii transversale.
(l 1 + l 2 )α Δt = − N l 1 −
N l2
,
E A1 E A2
deci tensiunile termice sunt
l + l2 l + l2
σ1 = =− 1 E α Δt ; σ 2 = =− 1 E α Δt .
N N
l1 + 1 l 2 l 2 + 2 l1
A1 A A2 A
A2 A1
Rezolvare
Ecua ia de echilibru. Forţa exterioară F este preluată în proporţii diferite
de cele două materiale. Suma forţelor axiale N1 şi N 2 egalează forţa totală:
N1 + N 2 = F . (5.18)
Compatibilitatea deforma iilor. Cele două materiale, cu aceeaşi lungime
iniţială l , au deformaţii identice, fiind solidarizate între ele:
Δl1 = Δl 2 . (5.19)
Rela iile for ă-deforma ie. Pe baza legii lui Hooke, s-a stabilit expresia
(5.3) a alungirilor, care pentru cele două materiale se scrie
Δl1 = Δl 2 =
N1 l N2 l
, . (5.20)
E1 A1 E2 A2
σ1 = = ; σ2 = 2 =
N1 F N F
A1 A + E2 A A2 +
. (5.21)
A2 E1
1 2 A1
E1 E2
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
F' = σ a1 ⎜⎜ A1 + 2 A2 ⎟⎟ ; F" = σ a2 ⎜⎜ A2 + 1 A1 ⎟⎟
E E
⎝ E1 ⎠ ⎝ E2 ⎠
şi se alege Fcap egală cu cea mai mică dintre cele două valori F' şi F" .
Rela iile for ă-deforma ie. Pentru cele două bare verticale, ecuaţia (5.3) se
scrie
Δl1 = , Δl 2 = 2 2 .
T1 l1 T l
(5.24)
E1 A1 E2 A2
Înlocuind relaţiile (5.24) în (5.23) şi utilizând ecuaţia (5.22) se obţin întâi
forţele T1 şi T2 , apoi se calculează tensiunile în bare:
σ1 = = 2
T1 F
;
A2 + A1
A1 b l 1 E2 a
a c l 2 E1 c
σ2 = 2 = 2
(5.25)
T F
.
A1 + A2
A2 a l 2 E1 b
b c l 1 E2 c
80 REZISTENŢA MATERIALELOR
Ecua iile de compatibilitate geometrică. Pentru cele trei bare, ţinând cont
de condi iile la limită în punctele fixe 1, 2 şi 3, relaţiile între deformaţii şi deplasări
Δl 24 = δ 2 , (5.27)
Δl 34 = −δ1 sinθ + δ 2 cosθ .
Rela iile for ă-deforma ie. Pentru cele trei bare, ecuaţia (5.3) se scrie
T2 l cosθ
Δl14 = Δl 24 = Δl 34 =
T1 l T3 l
, , . (5.28)
EA EA EA
Înlocuind relaţiile (5.28) în (5.27), se obţin relaţiile între eforturi şi
T3 =
EA
(− δ1 sinθ + δ 2 cosθ ) ,
l
care, înlocuite în (5.26), permit calculul componentelor deplasării punctului 4 din
relaţiile
sin θ ⋅ δ1 = F1 ,
2 EA 2
l
EA ⎛ 1 ⎞
⎜ 2 cos θ + ⎟ δ 2 = F2 .
(5.30)
l ⎝ cosθ ⎠
2
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 81
a b c d
Fig. 5.11
T4 + T5 2 5 + T1 / 2 = 0 ,
F + T1 / 2 + T5 / 5 = 0.
(5.31)
82 REZISTENŢA MATERIALELOR
T2 + T3/ 2 − T1/ 2 = 0,
T1 / 2 + T3 / 2 = 0.
(5.32)
T2 + T5 2 5 − F2 = 0,
T5 / 5 + F1 = 0.
(5.33)
T4 + T3/ 2 − F4 = 0,
F3 − T3 / 2 = 0.
(5.34)
Δl14 = (U 4 − U1 ) + (V4 − V1 )
2 1
, (5.37)
5 5
Δl13 = U 3 - U1 , (5.38)
Δl 24 = U 4 − U 2 ,
unde U i ,Vi (i = 1,...,4) sunt componentele (orizontală şi verticală ale) deplasărilor
(5.39)
Δl 34 = Δl13 = Δl 23 =
T1 2 l T2 l T3 2 l
, , .
EA EA EA
Δl 24 = Δl 14 =
T4 2 l T5 5 l
, . (5.41)
EA EA
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 83
Calculul la întindere, bazat pe relaţia (5.1), este valabil numai pentru bare
de secţiune constantă, deci care respectă ipoteza constanţei secţiunii transversale.
Discontinuităţile geometrice, de exemplu, variaţii în trepte ale secţiunii
transversale (reducţii), găuri transversale, crestături, şanţuri sau scobituri laterale,
produc variaţii locale importante ale tensiunilor, ale căror valori maxime sunt mai
mari decât tensiunea medie în secţiunea transversală netă a barei. Acest fenomen
este denumit concentrarea tensiunilor iar discontinuitatea geometrică respectivă se
numeşte concentrator de tensiuni.
La un concentrator de tensiuni, tensiunea maximă este funcţie de forma şi
dimensiunile piesei în vecinătatea discontinuităţii.
Se defineşte factorul teoretic de concentrare a tensiunilor elastice Kt prin
σ max
relaţia
Kt =
σ nom
(5.43)
Kt = 1,4...2,5. Raze de racordare mici produc valori Kt mari, deci trebuie evitate
cinci valori ale raportului diametrelor celor două porţiuni. Se remarcă valori
în proiectare.
Distribuţia tensiunilor axiale pentru o bară cu degajări laterale
semicirculare este ilustrată în figura 5.14, a iar pentru o bară cu gaură circulară
transversală - în figura 5.14, b (G. Kirsch, 1898).
a b
Fig. 5.14
Se observă însă că în peretele găurii apar tensiuni σ max mult mai mari
decât tensiunea medie, σ max = Kt σ nom , unde Kt = 2,...3 , deoarece în vecinătatea
găurii starea de tensiuni nu mai este liniară. Apare un gradient de tensiune, o
variaţie locală bruscă a tensiunilor, care scad de la valoarea maximă la nivelul
86 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 5.15
A sec α :
ale căror valori se obţin împărţind forţa respectivă la aria secţiunii înclinate
F cosα F
σ= = = cos2α ,
A secα A secα
Fn
A
F sinα
τ =− =− = − sinα cosα .
A secα A secα
Ft F
A
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 87
Înlocuind F A = σ x , rezultă
σ = σ x cos2α , (5.44)
Exemplul 5.1
Rezolvare
Ecuaţia de proiecţii a forţelor pe orizontală este
R1 + R2 − F = 0 .
88 REZISTENŢA MATERIALELOR
+ =
R1 2l R1 l R2 l
, (5.46)
E A1 E A2 E A2
π (1,4 d ) 2
unde suprafeţele secţiunilor transversale ale celor două tronsoane au ariile
π d2
A1 = = 19 ,62 mm2 , A2 = = 38,47 mm 2 .
4 4
σ 13 = = = 17 ,2
N13 337 ,8 N
,
A1 19 ,62 mm 2
σ 34 = = = 8,78
N34 337 ,8 N
,
A2 38,47 mm2
σ 42 = =− = −43,2
N 42 1662 ,2 N
.
A2 38,47 mm 2
Deoarece bara are secţiune variabilă, într-o aplicaţie concretă trebuie să se
ţină cont de concentrarea de tensiuni la saltul de diametru în secţiunea 3.
Exemplul 5.2
Un suport format dintr-o tijă de oţel introdusă într-un manşon din fontă,
l = 0,2 m, aria secţiunii transversale a tijei AOL = 200 mm2, aria secţiunii
este comprimat axial cu o forţă de 60 kN (fig. 5.17). Cunoscând lungimea barei
60 ⋅ 103
σ OL = = = 91,3
N N
AOL + AFc 200 +
2
,
EFc 1,2 mm
800
EOL 2 ,1
60 ⋅ 103
σ Fc = = = 52 ,18
N N
AFc + OL AOL 800 +
.
E 2,1
200 mm2
EFc 1,2
Alungirea totală este
− 60 ⋅ 103 ⋅ 200
Δl = = = − 0,0869 mm .
Nl
EOL AOL + E Fc AFc 2,1 ⋅ 105 ⋅ 200 + 1,2 ⋅ 105 ⋅ 800
Eforturile preluate de cele două piese sunt
NOL = σ OL AOL = 91,3 ⋅ 200 = 18260 N = 18,26 kN,
N Fc = σ Fc AFc = 52,18 ⋅ 800 = 41744 N = 41,74 kN.
Exemplul 5.3
O bară din cupru, având lungimea l = 1,8 m, este încastrată la extremitatea
1, iar extremitatea 2 se poate deplasa liber 2 mm pe orizontală, după care
deplasarea este împiedicată (fig. 5.18). Cunoscând coeficientul de dilatare termică
liniară al cuprului α = 17 ⋅ 10−6 grd-1 şi modulul de elasticitate longitudinal
E = 130 GPa, să se determine tensiunile care apar în bară la o creştere a
temperaturii cu 80oC.
Rezolvare
Se determină întâi variaţia de temperatură Δt1 pentru care bara se dilată
Δl
liber cei 2 mm :
Δt1 = = = 65,30 C .
α l 17 ⋅ 10 ⋅ 1800
2
−6
90 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 5.4
dilatare termică liniară α1 şi α 2 < α1 . Sub acţiunea forţei F, în bare apar tensiuni
de compresiune neegale. Se cere să se calculeze creşterea temperaturii Δt prin care
se realizează egalizarea tensiunilor în bare.
Rezolvare
Etapa I. Fie σ 1 şi σ 2 tensiunile în barele 1 şi, respectiv 2. Condiţia de
echivalenţă între forţe şi tensiuni se scrie
− F = 2 Aσ1 + Aσ 2 .
Rezultă o primă relaţie între tensiuni
2σ 1 + σ 2 = −
F
,
σ1 σ2
A
iar din condiţia de deformaţie ε1 = ε 2 , = , o a doua relaţie între tensiuni
E1 E2
σ 2 = 2 σ1 .
E
E1
Se obţin tensiunile produse de forţa F :
σ1 = − , σ2 =− , σ1 < σ 2 .
A (2 E1 + E 2 ) A (2 E1 + E 2 )
F E1 F E2
l α1 Δt − = l α 2 Δt +
Nl Nl
,
E1 2 A E2 A
unde N este forţa axială de interacţiune între bara centrală şi barele laterale, se mai
(α 1 − α 2 ) Δt = − σ 1 − σ 2 .
scrie sub forma
∗ ∗
E1 E 2
Se adaugă relaţia între forţa axială şi tensiunile în etapa a doua
5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 91
σ 1∗ 2 A = σ 2∗ A = N ,
Δt (α1 − α 2 ) E1 E2 2 Δt (α1 − α 2 ) E1 E2
Rezultă tensiunile termice
σ 1∗ = , σ 2∗ =
2 E1 + E2 2 E1 + E2
.
F (E2 − E1 )
Rezultă creşterea necesară a temperaturii pentru egalizarea tensiunilor
Δt =
3 A (α1 − α 2 ) E1 E2
.
Exemplul 5.5
Un şurub de oţel cu diametrul δ = 10 mm şi pasul filetului h = 1,6 mm este
introdus într-un tub de cupru cu d = 12 mm , D = 18 mm şi fixat cu o piuliţă fără
strângere (Fig. 5.20). Lungimea părţii active a şurubului este l = 100 mm . Să se
calculeze tensiunile produse prin strângerea piuliţei cu o cheie şi rotirea 900 (un
sfert de rotaţie). Se cunosc modulele de elasticitate la oţel E1 = 208 GPa şi la
cupru E 2 = 100 GPa .
Rezolvare
La strângerea piuliţei, tubul este comprimat şi şurubul este întins, cu forţe
egale şi de sens contrar X 1 . Tubul este comprimat cu Δl 2 iar şurubul este întins cu
Δl1 . Prin rotirea piuliţei, şurubul se scurtează cu nh, unde n este numărul de rotaţii
complete. Alungirea şurubului însumată cu scurtarea tubului egalează modificarea
lungimii şurubului prin strângerea piuliţei, egală cu numărul de rotiri ale piuliţei
înmulţit cu pasul filetului. Condiţia de deformaţie se scrie
Δl1 + Δl 2 = nh
sau, deoarece nh << l ,
+ = nh .
X 1l X 1l
E1 A1 E 2 A2
92 REZISTENŢA MATERIALELOR
unde
πδ 2 π ⋅ 10 2
A1 = = = 78,54 mm 2 ,
( ) = π (18 )
4 4
π D2 − d 2 − 12 2
A2 = = 141,37 mm 2 .
2
4 4
Fig. 5.20
X1 = =
nh
⎛ 1 ⎞
⎜⎜ + ⎟⎟ l
1
⎝ E1 A1 E 2 A2 ⎠
⋅ 1,6
1
= = 30316 N .
⎛ ⎞
4
⎜ + ⎟⋅ 100
⎜ ⎟
1 1
⎝ 2 ,08 ⋅ 10 ⋅ 78,54 10 ⋅ 141,37 ⎠
5 5
σ1 = = = 386 MPa .
X 1 30316
A1 78,54
Tensiunile din tub sunt
σ2 = − =− = −214 ,5 MPa .
X1 30316
A2 141,37
6.
RĂSUCIREA BARELOR
Atunci când asupra unei bare acţionează mai multe cupluri exterioare,
având vectorul dirijat în lungul axei barei, este necesară construcţia unei diagrame
de momente de răsucire (fig. 2.15).
În unele aplicaţii se dau puterea transmisă şi turaţia unui arbore, pe baza
cărora trebuie calculat momentul de răsucire.
Dacă un arbore transmite puterea P (kW) la turaţia n (rot/min), momentul
de răsucire se calculează cu relaţia
94 REZISTENŢA MATERIALELOR
M t = 9550
P
[Nm] .
n
Dacă se cunoaşte puterea N (CP) şi turaţia n (rot/min), atunci
M t = 7026
N
[Nm] .
n
Relaţiile de mai sus se bazează pe formula puterii în mişcarea de rotaţie:
Puterea = Cuplul × Viteza unghiulară
deci
1000 ⋅ puterea [kW] 30 000 P
M t [Nm] = = = ⋅ .
viteza unghiulara [rad/s] π π
puterea [W ]
⋅ turatia [rot/min]
(
n
30
Deoarece
kgf ⋅ m N⋅m
1 CP = 75 = 75 ⋅ 9 ,81 ≈ 736 W = 0,736 kW ,
s s
P [kW] = 0,736 ⋅ N [CP]
şi deci rezultă
a b
Fig. 6.1
Fig. 6.2
∫ ∫
secţiune. Rezultă
M t = r τ dA = Gθ r 2 dA = G θ I p (6.4)
A A
∫r
unde
Ip = 2
dA (6.5)
A
este momentul de iner ie polar al secţiunii transversale.
Rezultă expresia unghiului de răsucire specifică
θ=
Mt
. (6.6)
G Ip
6. R SUCIREA BARELOR 97
τ=
Mt r
Ip (6.7)
τ max =
M t rmax
. (6.8)
Ip
Dacă se notează
Wp =
Ip
, (6.9)
rmax
modulul de rezisten ă polar al secţiunii transversale, atunci relaţia (6.8) devine
τ max =
Mt
. (6.8, a)
Wp
Fig. 6.3
W pnec =
τa
Mt
- formula de dimensionare: ; (6.10, a)
τ ef = ≤ τa ;
Mt
- formula de verificare: (6.10, b)
Wp
98 REZISTENŢA MATERIALELOR
∫
π D4
I p = 2π r 3 dr =
D2
(6.11)
32
0
( ).
polar este
∫
π D4 − d 4
I p = 2π r3 dr =
D2
(6.13)
32
d 2
( )
Modulul de rezistenţă polar al secţiunii inelare are expresia
( ).
π D4 − d 4
π D4 − d 4
Wp = = =
Ip 32 (6.14)
rmax D 16 D
2
I p = 2π R 3 h , W p = 2π R 2 h .
6. R SUCIREA BARELOR 99
Exemplul 6.1
O bară din oţel cu rezistenţa admisibilă τ a = 50 N/mm2 este solicitată la
răsucire de un moment M t = 750 Nm. Se cere să se dimensioneze bara în două
variante: a) de secţiune circulară plină, cu diametrul δ ; b) de secţiune inelară, cu
diametrul interior d, diametrul exterior D şi d = 0 ,8 D . Să se compare ariile
secţiunilor transversale în cele două cazuri.
Rezolvare
Pentru ambele variante, din formula (6.10, a) se obţine modulul de
rezistenţă polar necesar
750 ⋅ 10 3
W pnec = = = 15 ⋅ 10 3 mm 3 .
τa
Mt
50
Varianta 1.
πδ 2
0,2 δ 3 = 15 ⋅ 103 , δ = 42 mm , A1 = = 1385 mm2 .
4
( )
Varianta 2.
⎡ ⎛ d ⎞4 ⎤
0 ,2 D ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = 0,2 1 − 0,84 D3 = 0 ,118 1 D3 = 15 ⋅ 103 ,
⎢⎣ ⎝ D ⎠ ⎥⎦
3
π D2 ⎡ ⎛ d ⎞ ⎤
D = 50 mm , d = 40 mm , A2 = ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = 707 mm2 .
2
4 ⎢⎣ ⎝ D ⎠ ⎥⎦
∫
cele două secţiuni de la capete este
Δϕ =
l
M t dx
. (6.15)
GIp
0
Dacă bara are secţiune constantă şi momentul de răsucire este constant pe
toată lungimea, atunci se obţine formula stabilită de C. A. Coulomb (1784)
Δϕ = t .
M l
(6.16)
G Ip
Pentru un tronson de arbore de secţiune constantă, rigiditatea la răsucire
este
k= =
G Ip
Δϕ
Mt
. (6.17)
l
Există arbori la care se impune o valoare admisibilă θ a a unghiului de
răsucire specifică. Din relaţia (6.6) rezultă formula de dimensionare bazată pe o
condiţie de rigiditate
I pnec =
G θa
Mt
. (6.18)
∫ ∫
mecanic total, înmagazinat de toată bara sub formă de energie potenţială de
deformaţie, este
U= M t dϕ =
1 M t2 dx
. (6.19)
2 2G Ip
∫ 2 G dV
τ2
U= (6.19, a)
τ
V
unde U 0 =
2
este energia de deforma ie specifică la forfecare.
2G
6. R SUCIREA BARELOR 101
a b
Fig. 6.4
Tabelul 6.1
hb 1 1,5 2 2,5 3 4 6 10 ∞
α
β
0,208 0,231 0,246 0,258 0,267 0,282 0,299 0,313 0,333
γ
0,141 0,196 0,229 0,249 0,263 0,281 0,299 0,313 0,333
1,000 0,859 0,795 0,766 0,753 0,745 0,743 0,742 0,742
τ max = = Gθ b , θ=
Mt Mt
, (6.23)
1 2 1 3
hb hb G
3 3
deci
Wt = It =
1 2 1 3
hb şi hb . (6.24)
3 3
Răsucirea barelor poate fi studiată prin analogia cu membrana (L.
Prandtl, 1903) sau prin analogia hidrodinamică (A. G. Greenhill, 1881).
În primul caz, se studiază deformaţiile unei membrane aplicate peste un
orificiu având forma secţiunii transversale a barei, sub acţiunea unei presiuni
uniform distribuite. Pe membrana bombată se trasează curbele de nivel. Densitatea
curbelor de nivel sau panta membranei într-un punct oarecare sunt proporţionale cu
tensiunea tangenţială din bară în punctul respectiv. Tangenta la curba de nivel arată
direcţia tensiunii tangenţiale. Volumul cuprins între planul conturului şi suprafaţa
bombată a membranei este proporţional cu modulul de rigiditate la răsucire al
secţiunii transversale a barei.
În al doilea caz, se studiază liniile de curent ale curgerii unui lichid
incompresibil printr-un vas având forma secţiunii barei solicitate la răsucire. Viteza
fluidului într-un punct este proporţională cu tensiunea tangenţială în punctul
respectiv al barei răsucite.
6. R SUCIREA BARELOR 103
Fig. 6.5
τ max = = Gθ δ , θ=
Mt Mt
Sδ Sδ G
, (6.23, a)
1 2 1 3
3 3
în care S este lungimea liniei mediane desfăşurate a profilului iar δ este grosimea.
∑s
Modulul de rigiditate la răsucire este
C = G It = c δ i3 ,
G
i (6.25)
3 i
unde coeficientul c ţine cont de creşterea rigidităţii datorită racordărilor profilului.
Se recomandă c = 1 la corniere, c = 1,1 la profile U şi T, şi c = 1,25 la profile I.
Fig. 6.6
Fig. 6.7
6. R SUCIREA BARELOR 105
θ=
Mt
. (6.27)
C
Rezultatele sunt valabile pentru bare în care momentul de răsucire este
constant pe toată lungimea şi pentru cazul răsucirii libere (deplanare
neîmpiedicată).
Exemplul 6.2
Să se calculeze tensiunile tangeţiale maxime şi unghiul de răsucire
Rezolvare
Se consideră că profilul U este compus din trei platbenzi subţiri, cele
două tălpi şi inima. Fie M t 1 momentul de răsucire preluat de fiecare talpă şi M t 2
momentul preluat de inimă.
Fig. 6.8
47 ,3 θ = 20 ⋅ 10−3 ,
deci unghiul de răsucire specifică este
Fig. 6.9
este τ δ ds . Momentul acestei forţe faţă de axa barei (sau faţă de un punct din
Forţa dF care acţionează tangenţial la contur, pe un element de lungime ds,
∫
M t = τ δ r ds .
∫ r ds = q ∫ r ds .
momentul de răsucire se mai scrie
Mt =τ δ
τ=
Mt
2Ω δ
. (6.29)
∫ ∫
l τ 2δ 2
U= τ 2 δ ds =
l
δ
ds
2G 2G
sau, înlocuind tensiunile tangenţiale din relaţia (6.29), se obţine
U= ∫
M t2 l
δ
ds
8Ω G 2
. (6.30)
U= M t Δϕ .
1
(6.31)
2
Egalând expresiile (6.30) şi (6.31) ale energiei de deformaţie, se obţine
G∫δ
unghiul de răsucire specifică (formula lui R. Bredt)
Δϕ
=θ =
Mt ds
4Ω 2
. (6.32)
l
Dacă profilul are grosimea δ constantă în lungul conturului, atunci
Δϕ τS
=θ = =
Mt S
4Ω G δ 2Ω G
, (6.33)
l 2
Exemplul 6.3
Să se compare tensiunile tangeţiale maxime şi rigidităţile la răsucire pentru
un tub circular cu pereţi subţiri şi un tub cu aceleaşi dimensiuni, în care s-a tăiat o
fantă longitudinală pe toată lungimea (fig. 6.10), solicitate de momente de răsucire
egale.
Fig. 6.10
Rezolvare
La profilul închis, din relaţiile (6.8,a) şi (6.17) se obţine
6. R SUCIREA BARELOR 109
τ max 1 = = =
Mt R Mt R Mt
2π R δ 2π R2 δ
,
Ip 3
k1 = = = 2π R3 δ .
Mt GIp
Δϕ 1
G
l l
La profilul deschis, din relaţiile (6.23) şi (6.24) se obţine
τ max 2 = δ =
3Mt 3Mt
sδ 2π R δ 2
,
3
k2 = = = π Rδ3.
Δϕ 2
Mt G It G 2
l l 3
Raportul tensiunilor tangenţiale maxime este
τ max 2
=3
τ max 1 δ
R
.
=3 2 .
k1 R2
k2 δ
Dacă R δ = 10 , atunci tensiunile în tubul deschis sunt de 30 de ori mai
mari decât cele din tubul închis, în schimb rigiditatea tubului deschis este de 300
ori mai mică decât cea a tubului închis.
În general, la profilele deschise solicitate la răsucire, tensiunile tangenţiale
sunt mari şi deformabilitatea este mare. Rezultă că profilele deschise cu pereţi
subţiri nu sunt adecvate pentru a prelua solicitări de răsucire sau a împiedica
deformaţiile produse de această solicitare.
momentul de răsucire M t = F R .
110 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 6.11
π d3
Wp = = =
τa τa
Mt FR
16
de unde se obţine diametrul spirei arcului
d=
π τa
3 16 F R
. (6.34)
∫
cu săgeata f, cu energia de deformaţie la răsucire, înmagazinată de arc
F f = =
1 M t2 dx M t2 l
,
2 2G Ip 2G Ip
π d4
l
unde Mt = F R , l = 2π R n , Ip = .
32
Rezultă săgeata arcului
6. R SUCIREA BARELOR 111
f =
64 F R3 n
. (6.35)
G d4
Relaţia (6.35) se mai scrie sub forma
F= f =k f ,
G d4
(6.36)
64 R3 n
unde k este rigiditatea arcului (denumită şi constanta elastică a arcului).
Reprezentarea grafică a relaţiei (6.36) se numeşte caracteristica elastică a arcului.
Dacă se impune valoarea rigidităţii arcului
ΔF
k=
Δf
,
n=
Gd4
. (6.37)
64 R 3 k
La oţelurile de arcuri τ a = 400 − 600 N/mm2 şi G = 85 GPa.
Fig. 6.12
M1 − M + M 2 = 0 .
scrie
(6.38)
Compatibilitatea deforma iilor. În urma aplicării cuplului M, secţiunea 3 se
roteşte, dar suma unghiurilor de răsucire ale celor două porţiuni 1-3 şi 3-2 este
zero, bara fiind încastrată la capete
Δϕ13 + Δϕ32 = 0. (6.39)
Rela iile for ă-deforma ie. Pe baza legii lui Hooke s-a stabilit expresia
(6.16) a unghiurilor de răsucire care, pentru cele două porţiuni de bară, se scrie
Δϕ13 = , Δϕ 32 = 32 .
M13 a M b
(6.40)
G Ip G Ip
M1 = M M2 = M
b a
, , (6.42)
l l
deci tensiunile tangenţiale maxime în cele două porţiuni de bară au expresiile
6. R SUCIREA BARELOR 113
τ 13 = = τ 32 = =
M 13 M b M 32 Ma
, (6.43)
Wp Wp l Wp Wp l
a b
Fig. 6.13
Rezolvare
Ecua ia de echilibru. Cuplul exterior M t este preluat în proporţii diferite
de cele două materiale. Suma momentelor de răsucire M t 1 şi M t 2 egalează
momentul total:
Mt 1 + Mt 2 = Mt . (6.44)
θ1 = , θ2 =
Mt1 Mt 2
. (6.46)
G1 I p 1 G2 I p 2
Înlocuind relaţiile (6.46) în (6.45) şi utilizând ecuaţia (6.44) se obţine
= =
M t1 Mt2 Mt
G1 I p 1 + G 2 I p 2
.
G1 I p 1 G2 I p 2
Rezultă tensiunile în cele două materiale la o distanţă r faţă de centru
τ1 = = ; τ2 = =
M t1 r Mt r Mt2 r Mt r
+ Ip2 +
. (6.47)
I p1 G2 Ip2 G1
I p1 Ip Ip
G1 2 G2 1
Înlocuind r = R2 în relaţiile (6.47), se obţine
τ max 1
=
τ min 2
G1
.
G2
Se observă că în dreptul suprafeţei de contact, tensiunile tangenţiale în cele
două materiale sunt diferite, raportul lor fiind egal cu raportul modulelor de
elasticitate transversale. De acest fapt trebuie ţinut cont la solidarizarea
materialelor.
Diagramele de variaţie a tensiunilor tangenţiale în lungul razei sunt date în
figura 6.13, b. Acelaşi rezultat s-ar obţine dacă cei doi arbori concentrici ar fi
solidarizaţi doar la capete.
Calculul la răsucire, bazat pe relaţia (6.8, a), este valabil numai pentru bare
cu secţiune constantă. Discontinuităţile geometrice, de exemplu, arbore în trepte,
găuri transversale, degajări, şanţuri de pană, produc variaţii locale ale tensiunilor,
ale căror valori maxime sunt mai mari decât cele calculate în ipoteza constanţei
secţiunii transversale (A. Föppl, 1906). La un concentrator de tensiuni, tensiunea
maximă este funcţie de forma şi dimensiunile piesei în vecinătatea discontinuităţii.
La răsucire, factorul de concentrare a tensiunilor elastice Kt se defineşte
τ max
prin relaţia
Kt =
τ nom
(6.48)
6. R SUCIREA BARELOR 115
unde τ max este tensiunea maximă la discontinuitatea geometrică iar τ nom este
valoarea obţinută neglijând efectul de concentrare a tensiunilor.
Exemplul 6.4
Un arbore este antrenat cu o putere N = 200 kW la o turaţie n = 600
rot/min şi transmite puterile N1 = 120 kW şi respectiv N 2 = 80 kW unor
116 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 6.15
Rezolvare
Se trasează diagrama puterilor (fig. 6.15, b) şi se calculează momentele de
răsucire pe intervalele 0-1 şi 1-2 :
16 ⋅ 3183
d1 = = 10 ⋅ = 74 mm ,
3 16 M t 01 3
π τa π 40
6. R SUCIREA BARELOR 117
16 ⋅ 1273
d2 = = 10 ⋅ = 54 ,5 mm .
3 16 M t 02 3
π τa π 40
Δϕ 20 = +
M t 01 l 01 M t 12 l 12
,
G I p1 G Ip2
π ⋅ 754 π ⋅ 554
unde : I p 1 = = 310 ,6 ⋅ 104 mm4 , I p 2 = = 89 ,84 ⋅ 104 mm4 .
32 32
Rezultă
3183 ⋅ 103
θ 01 = = = 1,265 ⋅ 10−5 rad/mm < θ a = 1,8 ⋅ 10−5 rad/mm ,
M t 01
G Ip1 8,1 ⋅ 104 ⋅ 310 ,6 ⋅ 104
1273 ⋅ 103
θ 12 = = = 1,75 ⋅ 10−5 rad/mm < θ a .
M t 12
G Ip 2 8,1 ⋅ 10 ⋅ 89,84 ⋅ 10
4 4
Exemplul 6.5
precum şi rotirea secţiunii 3 faţă de încastrare. Bara este din oţel cu τ a = 60 MPa şi
Să se determine momentul de răsucire capabil pentru bara din figura 6.16,
π d3 π 203
Wd = W p = = = 1,57 ⋅ 103 mm3 ,
16 16
iar pentru secţiunea dreptunghiulară ( α = 0,231 şi β = 0,196 pentru h/b = 1,5)
Fig. 6.16
Δϕ31 = +
M t l12 M t l 23
,
G Ip G Id
π ⋅d4 π ⋅ 204
unde Ip = = = 1,57 ⋅ 104 mm4 ,
32 32
Exemplul 6.6
Rezolvare
Ecuaţia de echilibru a momentelor se scrie
M1 + M 2 = 150 .
Sistemul este simplu static nedeterminat. Problema se va rezolva prin
suprapunerea efectelor, pe baza rezultatelor de la paragraful 6.10.1.
6. R SUCIREA BARELOR 119
Fig. 6.17
M tmax = 87,5 Nm .
87 ,5 ⋅ 103
W pnec = = = 1750 mm3 ,
M tmax
τa 50
120 REZISTENŢA MATERIALELOR
π d3
deci = 1750 , de unde rezultă d = 20,7 mm . Se alege d = 21 mm .
16
Exemplul 6.7
Un arc cilindric elicoidal având raza de înfăşurare R = 40 mm şi numărul
de spire n = 8 este comprimat de o forţă F = 1250 N. Să se dimensioneze arcul şi
să se calculeze săgeata f, cunoscând τ a = 500 MPa şi G = 85 GPa.
Rezolvare
Se dimensionează arcul cu formula (6.34)
16 ⋅ 1250 ⋅ 40
d= = = 7 ,985 mm .
3
π τa π ⋅ 500
3 16 F R
Se alege d = 8 mm .
Săgeata arcului are expresia (6.35)
64 ⋅ 1250 ⋅ 403 ⋅ 8
f = = = 117 ,6 mm .
64 F R3 n
G d4 8,5 ⋅ 104 ⋅ 84
Exemplul 6.8
Rezolvare
Se calculează rigidităţile arcurilor
8,5 ⋅ 104 ⋅ 64
k1 = = = 4 ,01
G d 14 N
64 ⋅ 35 ⋅ 10
,
64 R13 n1 3 mm
8,5 ⋅ 104 ⋅ 54
k2 = = = 6,64
G d 42 N
64 ⋅ 25 ⋅ 8
.
64 R 32 n2 3 mm
Fig. 6.18
F1′′ R 1 160,58 ⋅ 35
τ max 1 = = = = 132
Mt1 N
,
Wp 1 Wp 1 42,39 mm2
F 2′′ R 2 132,81 ⋅ 25
τ max 2 = = = = 135
Mt 2 N
.
Wp 2 Wp 2 24,53 mm2
7.
PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE
Sy = ∫A z dA . (7.1)
∫A y dA .
Momentul static al întregii figuri faţă de axa Oz este
Sz = (7.2)
124 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 7.1
Originea G a noului sistem se alege astfel încât în sistemul de coordonate
∫ z dA = ∫ (z - z ) dA = 0,
yG z momentele statice ale suprafeţei să fie nule:
Sy =
∫ ∫
G
= y dA = ( y - y ) dA = 0.
A A
(7.3)
Sz G
A A
∫ y dA , ∫ z dA .
Rezultă coordonatele centrului de greutate al suprafeţei
yG = = zG = =
Sz A
Sy A
(7.4)
A A A A
În practică, o suprafaţă este adesea împărţită în mai multe figuri cu forme
geometrice simple (de ex., dreptunghiuri, cercuri, triunghiuri), ale căror suprafeţe şi
centre de greutate sunt cunoscute sau uşor de determinat. Coordonatele centrului de
greutate al suprafeţei compuse se calculează cu relaţiile (P. Varignon, 1724)
yG =
∑ Ai yi , zG =
∑ Ai zi ,
∑ Ai ∑ Ai
(7.5)
∫z ∫
ale suprafeţelor
Iy = 2
dA , Iz = y 2 dA . (7.6)
A A
∫
Momentul centrifugal al suprafeţei faţă de axele yOz este
I yz = yz dA . (7.7)
A
Dacă una dintre axe este axă de simetrie, atunci momentul centrifugal al
suprafeţei este nul.
La suprafeţe axial-simetrice, momentul de inerţie polar faţă de punctul O
∫Ar ∫A (y )
este
Ip = 2
dA = 2
+ z 2 dA = I z + I y . (7.8)
iy = iz =
Iy Iz
, . (7.9)
A A
Dreptunghiul
La dreptunghiul cu baza b şi înălţimea h din figura 7.2, se consideră
elementul de arie dA = b dz situat la distanţa z de axa Oy. Prima integrală (7.6)
devine
126 REZISTENŢA MATERIALELOR
∫ ∫
+h 2
Iy = z 2 dA = z 2 b dz =
b h3
−h 2
. (7.10)
A 12
Deci
Iy = Iz =
b h3 h b3
şi . (7.11)
12 12
Cercul
Fie cercul de rază R = D 2 din figura 7.3. Elementul de suprafaţă haşurat
dA = r dθ dr este situat la distanţa z = r sinθ de axa Oy. Rezultă
∫A ∫ ∫ (r sinθ )2 r dθ dr = π R
2π
Iy = z 2 dA =
R 4
.
0 0 4
Deci
π D4
Iy = Iz = . (7.12)
64
Inelul circular
La un inel gros, cu diametrul exterior D şi diametrul interior d, momentul
( )
de inerţie axial se obţine scăzând momentul de inerţie al cercului interior din
momentul de inerţie al cercului exterior
π D4 − d 4
I y = Iz = . (7.13)
64
7. PROPRIET ŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 127
∫A ∫ (R sinθ )2 R dθ δ = π R 3 δ .
2π
Iy = z 2 dA = (7.14)
0
Triunghiul
a b
Fig. 7.4
yG =
1
( y1 + y2 + y3 ) , zG =
1
(z1 + z2 + z3 ) . (7.15)
3 3
Momentele statice faţă de sistemul de coordonate yOz au expresiile
S y = A zG =
A
(z1 + z2 + z3 ) , S z = A yG =
A
( y1 + y2 + y3 ) , (7.16)
3 3
unde A este suprafaţa triunghiului
Iy =
A
[ z1 (z1 + z2 ) + z2 (z2 + z3 ) + z3 (z3 + z1 ) ] , (7.18)
6
128 REZISTENŢA MATERIALELOR
Iz =
A
[ y1 ( y1 + y2 ) + y2 ( y2 + y3 ) + y3 ( y3 + y1 ) ] . (7.19)
6
Momentul centrifugal este
I yz =
A
[ ( y1 + y2 )( z1 + z2 ) + ( y2 + y3 )( z2 + z3 ) + ( y3 + y1 )( z3 + z1 ) ] (7.20)
12
Calculul relaţiilor de mai sus se poate face simplu utilizând coordonatele
triunghiulare (fig. 7.4, b). Poziţia unui punct P în interiorul sau pe conturul unui
triunghi de suprafaţă A este determinată de trei rapoarte între suprafeţe, numite
coordonate triunghiulare
L1 = A1 A , L2 = A2 A , L3 = A3 A . (7.21)
Între coordonatele carteziene y, z ale punctului P şi coordonatele
triunghiulare L1 , L2 , L3 se stabilesc relaţiile liniare
⎧ 1 ⎫ ⎡ 1 1 1 ⎤ ⎧ L1 ⎫
⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎨ y ⎬ = ⎢ y1 y2 y3 ⎥ ⎨ L2 ⎬ .
⎪z⎪ ⎢ z z z ⎥⎪L ⎪
(7.22)
⎩ ⎭ ⎣ 1 2 3 ⎦⎩ 3 ⎭
Înlocuind coordonatele y, z în relaţiile de definiţie (7.6) şi (7.7) se obţin
∫A (L1 ) (L 2 ) ∫A (L1 )
(a )! (b )! , (a )!
formulele (7.18)-(7.20). Se utilizează integrale de forma (R. H. Gallagher, 1976)
dA = 2 A dA = 2 A
( a + b + 2)! ( a + 2 )!
a b a
.
( ) ( )
Momentele de inerţie ale triunghiului faţă de axele centrale sunt
I yz =
A
( y1 z1 + y2 z2 + y3 z3 ) . (7.24)
12
Relaţiile (7.15)-(7.20) sunt utile la calculul momentelor de inerţie ale
suprafeţelor de forme complicate, care pot fi aproximate prin mai multe triunghiuri,
de exemplu secţiunea transversală a unui burghiu sau a unei palete de turbină sau
compresor.
Triunghiul dreptunghic
Fie triunghiul dreptunghic cu baza b şi înălţimea h din figura 7.5.
Din relaţiile (7.18)-(7.20) se obţine
Iy = Iz = I yz =
b h3 h b3 b2 h2
, , .
12 12 24
7. PROPRIET ŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 129
Iy = Iz = I yz = −
b h3 h b3 b2 h2
, , .
36 36 72
Semnul momentului centrifugal faţă de axele centrale depinde de sensul
acestora în raport cu triunghiul, putând fi pozitiv pentru alte direcţii ale axelor faţă
de cele din figura 7.5.
dA = δ dl = δ
sinα
dz
.
Se calculează
∫ ∫
δ δ z13 − z 23 δ l z13 − z 23
Iy = z dA = z 2 dz = =
z1
sinα sinα 3 z1 − z 2
2
A 3
z2
Iy =
3
(
z1 + z1z2 + z22
A 2
) (7.25)
( )
şi analog, momentul de inerţie faţă de axa Oz este
Iz = y1 + y1 y2 + y22 .
A 2
(7.26)
3
Din relaţia (7.7) se obţine momentul centrifugal
I yz =
A
[ ( y1 + y2 )( z1 + z2 ) + y1z1 + y2 z2 ] (7.27)
6
Fig. 7.7
∫z ∫ ( z + b) ∫ (z )
Cu notaţiile din figura 7.7, se obţine
Iy = 2
dA = 2
dA = 2
+ 2 z b + b 2 dA = I y + b 2 A ,
∫y ∫ ( y + a) ∫ (y )
A A A
Iz = 2
dA = 2
dA = 2
+ 2 y a + a 2 dA = I z + a 2 A ,
∫ y z dA = ∫ ( y + a)( z + b) dA = ∫ ( y z + az + yb + ab) dA = I
A A A
I yz = yz + abA .
A A A
7. PROPRIET ŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 131
I y = I y + A b2 , I z = I z + A a2 . (7.28)
Exemplul 7.1
Se cere să se calculeze momentele de inerţie axiale ale suprafeţei din
figura 7.8, a în care dimensiunile sunt date în mm.
Fig. 7.8
60 ⋅ 203 20 ⋅ 603
Iy = + 20 ⋅ 60 ⋅ 202 + + 20 ⋅ 60 ⋅ 202 = 136 ⋅ 104 mm 4
12 12
132 REZISTENŢA MATERIALELOR
20 ⋅ 603 60 ⋅ 203
Iz = Iz = + = 40 ⋅ 104 mm4 .
12 12
Momentul de inerţie axial I y al suprafeţei în U din figura 7.8, b are
aceeaşi valoare cu cel al suprafeţei în T din figura 7.8, a.
Fig. 7.9
∫ ∫
Momentele de inerţie faţă de axele rotite sunt
tg 2θ =
2 I yz
Iz − I y
(7.36)
unghiuri θ care diferă cu 90o şi care definesc direcţiile axelor care trec prin
Ecuaţia (7.36) are două soluţii care diferă cu 180o. Deci există două
punctul O şi faţă de care momentul de inerţie axial are valori extreme. Acestea se
numesc direc ii principale de inerţie. Dacă originea axelor este în centrul de
greutate al suprafeţei, atunci acestea se numesc axe centrale principale de inerţie.
Comparând relaţiile (7.34) şi (7.35), se observă că unghiul θ din relaţia
(7.36) corespunde rotaţiei axelor pentru care momentul centrifugal se anulează.
134 REZISTENŢA MATERIALELOR
Deci axele principale de inerţie se pot defini şi ca axele faţă de care momentele
centrifugale sunt nule.
Înlocuind unghiurile θ din relaţia (7.36) în expresia (7.32) a momentului
de inerţie axial I y1 se obţin momentele de inerţie I1 şi I 2 faţă de axele principale
de inerţie numite momente de iner ie principale
Iy + Iz ⎛ Iy − Iz ⎞
I 1,2 = ± ⎜ ⎟ + I yz
2
⎜ 2 ⎟
2
⎝ ⎠
. (7.37)
2
I y1 I z1 − I y21 z1 = I y I z − I yz
2
= I1I 2 . (7.39)
Exemplul 7.2
Se cere să se calculeze momentele de inerţie faţă de axele centrale
principale ale suprafeţei din figura 7.10, în care dimensiunile sunt date în mm.
Rezolvare
Figura se împarte în două dreptunghiuri de arii A1 şi A2 la care se
cunosc centrele de greutate G1 şi G2 . Se alege un sistem de axe de referinţă, cu
axa Oy la marginea de sus a figurii şi axa Oz la marginea din stânga. Se calculează
poziţia centrului de greutate
A1 y1 + A2 y 2 40 ⋅ 5 ⋅ 20 + 55 ⋅ 5 ⋅ 2 ,5
yG = = = 9,87 mm ,
A1 + A2 40 ⋅ 5 + 55 ⋅ 5
7. PROPRIET ŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 135
A1 z1 + A2 z 2 40 ⋅ 5 ⋅ (− 2 ,5) + 55 ⋅ 5 ⋅ (− 32 ,5)
zG = = = −19 ,87 mm .
A1 + A2 40 ⋅ 5 + 55 ⋅ 5
Se desenează axa Gy paralelă cu Oy şi axa Gz paralelă cu Oz. Aplicând
formulele (7.28) se obţin momentele de inerţie axiale
Fig. 7.10
I1,2 =
17 ,395 + 6,27
⋅ 104 ±
1
(17 ,395 − 6,27 )2 + 4 ⋅ 6,0792 ⋅104 = (118,325 ± 82,4) ⋅104
2 2
sau
Exemplul 7.3
Se cere să se calculeze momentele de inerţie faţă de axele centrale
principale la secţiunea din figura 7.11.
Fig. 7.11
Rezolvare
Suprafaţa secţiunii: A = 1400 mm2.
Coordonatele centrului de greutate: yG = 25,71 mm, zG = 26,43 mm.
Momentele de inerţie faţă de sistemul yOz sunt
I y = 164 ,66 ⋅ 104 mm4 , I z = 118,64 ⋅ 104 mm4 , I yz = 83⋅ 104 mm4 .
I y = 66 ,88 ⋅ 104 mm4 , I z = 26,09 ⋅ 104 mm4 , I yz = −12 ,14 ⋅ 104 mm4 .
Exemplul 7.4
Să se determine poziţia centrului de greutate şi momentele de inerţie faţă
de axele sistemului de referinţă yOz pentru suprafaţa sfert de cerc din figura 7.12.
Rezolvare
Momentul static faţă de axa Oy (7.2) este
∫ ∫∫ ∫ ∫
Rπ 2 π 2
S y = z dA = r sinθ dr r dθ = sinθ dθ =
R
R3
r 2 dr .
3
A 0 0 0 0
zG = = = = yG .
Sy R3 3
3π
4R
A πR 2
4
Momentul de inerţie faţă de axa Oy (7.6) este
∫ ∫∫ ∫ ∫
Rπ 2 π 2
π R4
I y = z 2 dA = r 2 sin 2θ dr rdθ = sin 2θ dθ =
R
r 3 dr .
16
A 0 0 0 0
∫ ∫ ∫ ∫ ∫
Rπ 2 π 2
I yz = y z dA = r cosθ r sinθ dr rdθ = r 3 dr sinθ cosθ dθ =
R
R4
.
8
A 0 0 0 0
138 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 7.5
Secţiunea transversală a unui burghiu are forma aproximativă din figura
7.13. Se cere să se calculeze momentele de inerţie centrale principale şi poziţia
axelor centrale principale de inerţie.
Rezolvare
Se consideră că jumătatea inferioară a secţiunii se compune din
dreptunghiul 1 şi sfertul de cerc 2 din care se decupează semicercul 3.
Momentele de inerţie axiale se calculează pe baza expresiilor stabilite
pentru dreptunghi (7.11), cerc (7.12) şi sfert de cerc (Exemplul 7.4), utilizând
formulele lui Steiner (7.28). Se obţine
⎡ 3a a 3 π π π a2 ⎤
+ 3a a ⎜ ⎟ + (3a ) 4 − a 4 − (2a ) 2 ⎥ = 20,457 a 4 ,
⎛a⎞
Iy = 2 ⎢
2
⎢⎣ 12 ⎝ 2 ⎠ 16 8 2 ⎥⎦
⎡ a (3a ) 3 π π ⎤
+ a 3a ⎜ ⎟ + (3a ) 4 − a 4 ⎥ = 49 ,023 a 4 .
⎛ 3a ⎞
Iz = 2 ⎢
2
⎢⎣ 12 ⎝ 2 ⎠ 16 8 ⎥⎦
Iy + Iz ⎛ Iy − Iz ⎞
I 1,2 = ± ⎜ ⎟ + I yz =
2
⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠
2
2
⎟ + (− 13,08) .
20 ,457 + 49 ,023 ⎛ 20 ,457 − 49 ,023 ⎞
= ± ⎜
2
⎝ ⎠
2
2 2
I 1 = 54 ,1 a 4 , I 2 = 15,37 a 4 .
2 ⋅ (− 13,08)
Direcţiile principale de inerţie (7.36) se obţin din relaţia
tg 2θ = = = − 0 ,9158
2 I yz
Iz − I y 49 ,023 − 20 ,457
de unde rezultă
θ 1 = 69,75 0 şi θ 2 = −21,24 0 .
7. PROPRIET ŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 139
Exemplul 7.6
Un longeron are secţiunea din figura 7.14. Se consideră t << a . Se cer
momentele de inerţie axiale principale şi direcţiile axelor centrale principale de
inerţie.
Fig. 7.14
Rezolvare
Suprafaţa secţiunii este: A = 5 t a . Coordonatele centrului de greutate
⎛a⎞ ta ⎛a⎞
I y = 2a t ⎜ ⎟ + + 2a t ⎜ ⎟ = 1,083 a 3t ,
2 3 2
⎝2⎠ ⎝2⎠
t (2 a )3
12
Iz = + 2 a t (0 ,1 a )2 + a t (0 ,6 a )2 + + 2a t (0 ,4 a )2 = 1,533 a 3t .
2 t a3
12 12
I 2 = 0,7597a 3 t .
Momentele de inerţie centrale principale (7.37) au valorile
I1 = 1,856 a 3 t ,
2 ⋅ (− 0,5)
Direcţiile principale de inerţie (7.36) sunt definite de relaţia
tg 2θ = = − 2,22
1,533 − 1,083
Exemplul 7.7
Secţiunea unei grinzi este formată din 5 platbenzi şi 4 corniere
L100x100x10 (fig. 7.15). Se cere să se calculeze momentul de inerţie I y neglijând
capetele niturilor.
Fig. 7.15
Rezolvare
Momentul de inerţie al platbenzii verticale este
10 ⋅10003
I ′y = = 8,333 ⋅108 mm 4 .
12
Momentul de inerţie pentru două platbenzi orizontale alăturate este
240 ⋅ 203
I ′y′ = + 2 ⋅ 240 ⋅ 510 = 12 ,486 ⋅108 mm 4 .
12
( )
inerţie faţă de axa Oy este
Exemplul 7.8
Să se stabilească formulele pentru calculul momentelor de inerţie centrale
principale la secţiunea unei palete (fig. 7.16) împărţind secţiunea în fâşii verticale
aproximate prin trapeze.
Rezolvare
În practica industrială, profilul unei palete se defineşte prin cotele unor
puncte de pe extrados şi intrados, măsurate faţă de un sistem de referinţă
convenabil ales. Este bine ca sistemul de axe oarecare yOz să fie ales cu originea
cât mai aproape de poziţia probabilă a centrului de greutate şi cu axa Oy rotită
câteva grade faţă de o paralelă la tangenta pe intrados.
Fig. 7.16
∑j ( yj ) ( z je − z ji + z je+1 − z ji+1 ).
Aria secţiunii paletei este
+1
A= +1 −
1 n
=1
yj
2
∑j (yj )( z )
Coordonatele centrului de greutate sunt
+1
yG = − y 2j − z ji + z je+1 − z ji +1 ,
1
+1
n 2 e
=1
)( ) −(z )
j
∑j ( yj
4A
− y j ⎡⎢ z je + z je+1 + z ji +1 ⎤⎥ .
+1
zG =
1
⎣ ⎦
+1
n 2 i 2
8A =1 j
∑j ( yj )( ) −(z )
Momentele de inerţie faţă de axele yOz sunt
− y j ⎡⎢ z je + z je+1
+1 3⎤
Iy = + z ji +1 ⎥⎦ ,
1
⎣
+1
n 3 i
=1
∑ j =1 ( y j +1 − y j ) ( z je − z ji + z je+1 − z ji+1 ) [3 (y j +1 + y j ) 2 + (y j +1 − y j ) 2 ].
j
24
n +1
Iz =
1
24
142 REZISTENŢA MATERIALELOR
∑j ( yj )( ) −(z )
Momentul centrifugal este
− y 2j ⎡⎢ z je + z je+1
+1 2⎤
Iy = + z ji +1 ⎥⎦ .
1
⎣
+1
n 2 2 i
16 =1 j
I y = I y − A zG2 , I z = I z − A yG2 , I yz = I yz − A yG zG .
tg 2θ =
2 I yz
Iz − I y
.
Deforma ii longitudinale
Se consideră o porţiune de lungime dx dintr-o bară solicitată la încovoiere
pură în planul xOz (fig. 8.1, a). În urma aplicării momentelor încovoietoare M y ,
Bernoulli.
Se observă că partea de jos a barei este întinsă, în timp ce partea superioară
este comprimată. Înseamnă că trebuie să existe un plan intermediar xOy în care
deformaţia longitudinală este zero. Acesta se numeşte plan neutru iar axa Ox din
acest plan se numeşte axa neutră a barei.
Fig. 8.1
Dacă bara ar fi formată din fibre longitudinale, atunci s-ar observa că, în
m′n′ = ( z + ρ z ) dϕ .
iar după aplicarea solicitării devine
Δ (d x ) z dϕ dϕ
εx = = =z =
ρ z dϕ dx ρ z
z
. (8.1)
dx
Dacă se notează curbura fibrei medii deformate
dϕ
κy = =
ρz
1
, (8.2)
dx
relaţia (8.1) se mai scrie
dϕ
εx = =z =κy z .
du x
(8.3)
dx dx
unde
ux = z ϕ (8.4)
este deplasarea longitudinală a unui punct situat la distanţa z de planul neutru.
Ca o consecinţă directă a ipotezei secţiunii plane, alungirile specifice sunt
distribuite liniar pe înăl imea sec iunii, fiind nule în planul neutru şi având valori
maxime în fibrele extreme. Relaţia (8.1) este independentă de tipul materialului
barei, fiind valabilă şi la materiale cu dependenţă neliniară între tensiuni şi
deformaţii specifice, sau la solicitări în domeniul plastic.
Deforma ii transversale.
Studiul încovoierii se bazează şi pe ipoteza invariabilităţii secţiunii
σ x = E εx = z =κy E z ,
ρz
E
(8.5)
∫A σ x d A = 0 ,
eforturile secţionale (fig. 8.2), se obţine
N= (8.6)
Mi y = ∫A z σ x d A = M y , (8.7)
Miz = − ∫A y σ x d A = 0 . (8.8)
În relaţiile (8.6)-(8.8) s-a ţinut cont de faptul că, fiind paralele cu axa Ox,
forţele σ x dA pot produce în general forţă axială şi momente încovoietoare, dar
dintre acestea există numai momentul dirijat în lungul axei Oy.
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 147
∫ z dA = 0 ∫ z dA = 0 .
Pozi ia axei neutre Oy.
∫A y z dA = 0
Axa Oz
trebuie să fie nul, I yz = 0 , deci axele sistemului yOz trebuie să fie axe centrale
principale.
În cazul încovoierii simetrice această condiţie este automat îndeplinită.
Când secţiunea barei nu este simetrică, planul forţelor trebuie să conţină o axă
centrală principală (fig. 8.3).
dϕ M y
κy = = =
ρz
1
. (8.9)
dx E I y
σx =
My z
(8.10)
Iy
axă de simetrie (fig. 8.4, b) tensiunea maximă σ max apare în fibra cea mai
îndepărtată de axa neutră. Această valoare nu trebuie să depăşească rezistenţa
admisibilă la încovoiere pentru materialul barei.
a b
Fig. 8.4
σ max = = =
M y zmax My My
(8.11)
Iy Iy Wy
zmax
unde
Wy =
Iy
(8.12)
zmax
( )
La secţiunea inelară circulară, cu diametrul exterior D şi cel interior d,
( ).
π D4 − d 4
rezultă
π D4 − d 4
Wy = = =
Iy 64 (8.13, b)
D D 32 D
2 2
La secţiunea dreptunghiulară, cu baza b şi înălţimea h, se calculează
b h3
Wy = = 12 =
Iy b h2
. (8.13, c)
h h 6
2 2
Relaţia (8.11) este utilizată sub următoarele forme:
Wynec =
σa
M
- formula de dimensionare la încovoiere: ; (8.14, a)
σ ef = ≤ σa;
M
- formula de verificare: (8.14, b)
Wy
O grindă rezistă cu atât mai bine la încovoiere cu cât W y are valori mai
mari. Forma secţiunii transversale este cu atât mai raţională cu cât W y este mai
mare pentru un consum de material cât mai mic, deci pentru o valoare cât mai mică
a ariei A a suprafeţei secţiunii transversale.
150 REZISTENŢA MATERIALELOR
În figura 8.5 se arată trei secţiuni cu arii egale (12 pătrate cu latura a), la
care prin distribuirea judicioasă a elementelor suprafeţei (cât mai departe de axa
Oy) se obţine un modul de rezistenţă tot mai mare. Astfel
= = const.,
My
ρz
1
(8.15)
EI y
dϕ =
M y dx
.
EIy
dU = M y dϕ =
1 M y2 dx
.
2 2 EIy
U= ∫
M y2 dx
. (8.16)
2 EIy
l
∫ 2E
σ x2
Acelaşi rezultat se obţine dacă în expresia U = dV se înlocuieşte
inerţie axial.
Exemplul 8.1
Să se dimensioneze bara din figura 2.13, a din oţel cu σ a = 80 MPa ,
având secţiunea din figura 8.E1.
Rezolvare
Din figura 2.13, a rezultă M max = 250 Nm , deci
250 ⋅ 10 3
W ynec = = = 3,125 ⋅ 10 3 mm 3 .
σa
M max
80
de axa y ′ :
Se calculează poziţia centrului de greutate al secţiunii din figura 8.E1 faţă
6a 2 ⋅ 0 ,75a + 2a 2 ⋅ 2a
zG = = 1,0625 a .
8a 2
Momentul de inerţie faţă de axa Gy este
152 REZISTENŢA MATERIALELOR
4a ⋅ (1,5a )3
+ 6a 2 ⋅ (0 ,3125a )2 + + 2a 2 ⋅ (0 ,9375a )2 = 3,635a 4 ,
2a ⋅ a 3
Iy =
12 12
iar modulul de rezistenţă axial al secţiunii este
Wy = = = 2,528 a 3 .
Iy 3,635 a 4
z max 1,4375 a
Exemplul 8.2
Rezolvare
Din figura 2.13, e rezultă momentul încovoietor maxim M max = 9 kNm .
9 ⋅106
σ ef = = = 131,6 <σa .
M N
W y 68,4 ⋅10 3
mm 2
(b < h )
Exemplul 8.3
O grindă de lemn de secţiune dreptunghiulară b × h este tăiată
dintr-un buştean de diametru D, astfel încât b + h = D . Se cere raportul
2 2 2
( )
derivata
b D2 − b2 = D 2 − 3b2 = 0 .
d
db
Rezultă b = D 3 , apoi h = D 2 3.
Exemplul 8.4
Un profil I40 este expandat pentru mărirea rezistenţei la încovoiere. Se
taie profilul prin sudare de-a lungul liniei frânte a-b-c-d-e-f (fig. 8.E4, a), apoi cele
două părţi se îmbină prin sudură cap la cap (fig. 8.E4, b). Se obţine un profil
expandat, cu înălţimea de 580 mm . Se cere să se calculeze creşterea modulului de
rezistenţă axial prin expandare.
Rezolvare
z1 = = = 14,525 cm .
Sy 857
A2 59
154 REZISTENŢA MATERIALELOR
( ) [ ]
Momentul de inerţie axial al secţiunii expandate pline este
Fig. 8.E4
Exemplul 8.5
Să se calculeze energia de deformaţie înmagazinată de un arc spiral de
secţiune dreptunghiulară bxh, considerat ca bară cu rază mare de curbură.
Rezolvare
Fie un arc spiral (fig. 8.E5) cu un capăt înfăşurat în jurul unei tije centrale
C şi cu celălalt capăt fixat în B. Când se ‘trage’ arcul, capătul C se roteşte în sens
capătul arcului este egal cu suma rotirilor relative Δ dϕ ale capetelor elementelor
de lungime ds ale arcului.
Fig. 8.E5
Δ dϕ =
Fy
ds .
EI
∫ y ds .
Integrând în lungul arcului, deformaţia unghiulară totală se scrie
Δϕ =
F
EI
l
Integrala de mai sus reprezintă momentul static al liniei arcului faţă de o
dreaptă care coincide cu forţa F. Acesta este egal cu lungimea arcului l înmulţită
cu distanţa R de la centrul de greutate al liniei arcului (presupus a fi în centrul tijei
pe care se înfăşoară arcul) la forţa F. Se poate scrie deci
Δϕ =
FRl
.
EI
156 REZISTENŢA MATERIALELOR
(F R )2 l .
centrale
U= F R Δϕ =
1
2 2E I
mai solicitat să fie atinsă rezistenţa admisibilă σ a . Acest punct este situat în spira
Pentru a înmagazina energia maximă, se pune condiţia ca în punctul cel
exterioară, în punctul diametral opus capătului B al arcului, deci braţul forţei este
2 R . Din relaţia (8.14, b) rezultă
FR = σ a
1 bh 2
2 6
σ a2
care înlocuită în expresia de mai sus conduce la formula energiei de deformaţie
U= V,
24 E
unde V = b hl este volumul arcului.
Se observă că energia de deformaţie a arcului spiral nu depinde decât de
volumul arcului şi nu de dimensiunile b, h, l luate separat.
Unghiul maxim de strângere a arcului (de rotire a capătului C) este
σa l
Δϕ = .
Eh
Fig. 8.7
εx = = ε +κ y z −κz y .
du x
(8.18)
dx
dϕ dψ
unde
ε= κy = κz =
du
, , . (8.19)
dx dx dx
În relaţiile (8.19), κ y şi κ z sunt curburile fibrei medii a barei în planele
xOz, respectiv xOy. Indicii corespund axelor faţă de care au loc rotirile respective.
(8.20)
Condi ii de echilibru
Distribuţia de tensiuni este echivalentă static cu momentul încovoietor din
N= ∫σ x dA = 0 , (8.21)
∫A z σ x d A = M y ,
A
Mi y = (8.22)
Miz = − ∫A y σ x d A = M z . (8.23)
ε E ∫ dA +κ y E ∫ z dA −κz E ∫ y dA = 0 .
Înlocuind expresia (8.20) în relaţia (8.21) se obţine
A A A
nule şi rezultă ε = 0 , căci forţa axială este nulă., deci relaţia (8.20) devine
Deoarece axele de coordonate sunt axe centrale, momentele statice sunt
σ x = κ y E z −κz E y . (8.24)
κ y E ∫ z2 d A − κ z E ∫ y z d A = M y , (8.25)
κ y E ∫ y z d A − κ z E ∫ y 2 d A = −M z .
A A
(8.26)
A A
κ y I y − κ z I yz =
My
, (8.25, a)
E
κ y I y z − κ z Iz = −
Mz
, (8.26, b)
E
de unde rezultă curburile
1 Iz M y + I yz M z 1 I yz M y + I y M z
κy = κz =
E I y I z − I y2 z I y I z − I y2 z
, . (8.27)
E
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 159
Planul care conţine fibra medie deformată a barei este perpendicular pe axa
neutră. El nu coincide cu planul forţelor, care este perpendicular pe vectorul
moment, de componente M y şi M z . De aici denumirea de încovoiere oblică.
Iz z − I yz y
σx = My
I y I z − I y2 z
(8.30)
σx = − y+
Mz My
z, (8.32)
Iz Iy
formulă valabilă atunci când axele Oy şi Oz sunt axe centrale principale. În acest
caz, momentele de inerţie I y şi I z sunt momentele de inerţie principale I1 sau I 2 ,
funcţie de forma secţiunii. Pentru simplificare, s-a renunţat la notaţia cu bară
deasupra literelor.
160 REZISTENŢA MATERIALELOR
M z = M sinα .
Relaţia (8.32) devine
M sinα M cosα
σx = − y+ z, (8.33)
Iz Iy
sau
= tgα = tg β .
z Iy
(8.34)
y Iz
Exemplul 8.6
Bara în consolă din figura 8.E6, a, de lungime l = 1 m, are secţiunea
nesimetrică de la Exemplul 7.2 şi este solicitată de forţa verticală F = 200 N care
trece prin centrul de greutate al secţiunii din capăt. Se cere tensiunea normală
maximă din bară.
Rezolvare
Momentul încovoietor este maxim în secţiunea din încastrare
z= y= y = 0,97 y = tgδ ⋅ y ,
I yz 6,079
Iz 6,27
deci axa neutră este înclinată cu unghiul δ = 44,110 faţă de axa Gy . Punctul cel
mai îndepărtat de această axă este punctul P, de coordonate yP = 4,87 mm ,
z P = 40,13 mm .
Din relaţia (8.30) se obţine
I z z P − I yz y P
σP =My =
I y I z − I y2z
6 ,27 ⋅ 40,13 − 6 ,079 ⋅ 4,87
= −2 ⋅ 10 5 ⋅ ⋅ 10 −4 = − 61,6
N
17,395 ⋅ 6,27 - 6,079 2
.
mm 2
a b
Fig. 8.E6
σx = − y1 +
M z1 M y1
z1 .
I2 I1
162 REZISTENŢA MATERIALELOR
deci axa neutră este înclinată cu unghiul β = 67,89 0 faţă de axa Gy1 .
( ) ( )
Transformarea de coordonate (7.30) se mai scrie
( ) (
z1 = z cosθ1 − y sinθ1 = z cos - 23,770 − y sin - 23,770 = 0,915 z + 0 ,403 y .)
Coordonatele punctului P în sistemul de axe centrale principale sunt
y1P = 0 ,915 y P − 0 ,403 z P = 0 ,915 ⋅ 4,87 − 0 ,403 ⋅ 40,13 = −11,73 mm ,
( )
sunt
σP = − y1P + z1P =
M z1 M y1
I2 I1
=−
- 0,806 ⋅ 105
(- 11,73) + − 1,83 ⋅ 105
38,68 = - 61,6
N
3,59 ⋅ 10 4
20 ,072 ⋅ 10 4
mm 2
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 163
Se obţine deci acelaşi rezultat ca prin prima metodă, însă efortul de calcul
este mai mare.
Exemplul 8.7
Pentru bara din figura 8.E7, a, să se calculeze tensiunile normale în
punctele A, B şi D ale secţiunii din încastrare. Bara este din oţel cornier cu aripi
neegale LL 80 × 65 × 10 (fig. 8.E7, b).
Fig. 8.E7
Rezolvare
Pentru profilul LL 80 × 65 × 10 , în STAS 425-80 se găsesc momentele de
inerţie ale secţiunii: I y = 82 ,2 ⋅ 10 4 mm 4 , I z = 48,3 ⋅ 10 4 mm 4 . Cu ajutorul relaţiei
(7.39), cunoscând momentele de inerţie principale, se poate calcula momentul
centrifugal I yz = 36 ,92 ⋅ 10 4 mm 4 .
σ A = −2 ⋅ 10 6 ⋅ ⋅ 10 − 4 = 227 ,3
N
82 ,2 ⋅ 48,3 - 36,92 2
,
mm 2
48,3 ⋅ (− 25,5) − 36 ,92 ⋅ (− 18,1)
σ B = −2 ⋅ 10 6 ⋅ ⋅ 10 − 4 = 43,2
N
82,2 ⋅ 48,3 - 36,92 2
,
mm 2
48,3 ⋅ 54,5 − 36 ,92 ⋅ (− 18,1)
σ D = −2 ⋅ 10 6 ⋅ ⋅ 10 − 4 = − 253,2
N
82,2 ⋅ 48,3 - 36,92 2
.
mm 2
Exemplul 8.8
Bara în consolă din figura 8.E8 are lungimea l = 1 m şi este solicitată în
capătul liber de o forţă F = 3 kN înclinată cu unghiul α = 200 faţă de verticală. Se
cere tensiunea normală maximă şi punctul unde apare.
164 REZISTENŢA MATERIALELOR
Rezolvare
Secţiunea transversală se împarte în două dreptunghiuri (fig. 8.E8, b). Se
calculează poziţia centrului de greutate faţă de o axă care coincide cu latura din
stânga
100 ⋅ 10 ⋅ 50 + 90 ⋅ 10 ⋅ 5
yG = = 28,68 mm .
100 ⋅ 10 + 90 ⋅ 10
Faţă de latura de sus se obţine z G = 28,68 mm .
Se trasează axele Gy şi Gz ca în figura 8.E8, b.
Se calculează momentele de inerţie faţă de axele Gy şi Gz
Fig. 8.E8
M = Fl = 3 ⋅ 10 3 ⋅ 10 3 = 3 ⋅ 10 6 Nmm .
Componentele momentului încovoietor în lungul axelor sunt
Exemplul 8.9
O bară în consolă cu secţiunea în Z (fig. 8.E9, a) are lungimea l = 2 m şi
este solicitată la capătul liber de o forţă F = 1 kN înclinată la 300 faţă de verticală.
Se cere tensiunea normală maximă şi punctul unde aceasta apare.
Rezolvare
Secţiunea transversală se împarte în trei dreptunghiuri, ca în figura 8.E9, b.
Datorită antisimetriei, centrul de greutate se află la mijlocul figurii. Se trasează
axele centrale neprincipale Gy şi Gz.
Fig. 8E.9
M = Fl = 10 3 ⋅ 2 ⋅ 10 3 = 2 ⋅ 10 6 Nmm .
Componentele momentului încovoietor în lungul axelor Gy şi Gz sunt
Fig. 8.8
∫ ∫ ∫
M y S ∗y
Nl = σ x dA = dA = z 1 dA =
M y z1 My
, (8.35)
Iy Iy Iy
BCD BCD BCD
unde S ∗y este momentul static al suprafeţei BCD faţă de axa centrală Oy.
(M y + dM y ) S ∗y
Pe faţa din dreapta a elementului acţionează forţa
N l + dN l = ,
Iy
N l + τ z x b dx − (N l + dN l ) = 0 .
se scrie
Se obţine
τ zx =
1 dN l
, (8.36)
b dx
sau
1 d ⎛⎜ M y S y ⎞⎟ 1 S y d M y
∗ ∗
τ zx = =
b dx ⎜ I y ⎟ b I y dx
⎝ ⎠
.
Tz S ∗y
τ xz = (8.37)
b Iy
⎛h ⎞1⎛h ⎞ b⎛h ⎞ b h2 ⎛ 4 z 2 ⎞
S ∗y = b ⎜ − z ⎟ ⎜ + z ⎟ = ⎜ − z 2 ⎟ = ⎜1 − ⎟,
2
⎝2 ⎠2⎝2 ⎠ 2 ⎜⎝ 4 ⎟
⎠ 8 ⎜
⎝ h 2 ⎟
⎠
deci
Tz S ∗y 3 Tz ⎛⎜ 4 z 2 ⎞⎟
τ xz = = 1− 2 .
2 b h ⎜⎝ h ⎟⎠
(8.38)
b Iy
d A = b dz = −2 r 2 sin 2θ dθ .
Momentul static al suprafeţei situate sub coarda b, calculat faţă de axa Oy,
este
170 REZISTENŢA MATERIALELOR
∫ z dA = ∫ 2 r
θ θ
S ∗y = sin 2θ cosθ dθ = r sin θ .
3 2 3 3
3
0 0
Tz S ∗y r sin θ
2 3 3
τ xz = = = sin 2θ ,
Tz
4 Tz
πr
3 (8.40)
2 r sinθ
b Iy 4
3 A
4
τ x z max =
4 Tz
. (8.41)
3 A
Tz S ∗y 12 Tz ⎛ 2 h ⎞⎛h ⎞
τ xz = = 3 ⎜ 3
− z⎟ ⎜ + z⎟ .
ch ⎝ ⎠⎝3 ⎠
(8.42)
b Iy
τ x z max =
3 Tz
, (8.43)
σ max = = =
M y max
Fl 6Fl
.
Wy b h2 b h2
6
Tensiunea tangenţială maximă este
τ max = =
3 Tz 3F
.
2 A 2b h
τ max
Se observă că raportul
=
σ max 4 l
h
Fig. 8.15
Fie grinda metalică din figura 8.15,a îmbinată prin sudare. Conform
relaţiilor (8.36) şi (8.37), forţa de lunecare are expresia
∫
Tz S ∗y
N l = τ xz b dx = l,
Iy
l
unde
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 173
h+t b (h + 2 t ) 3 (b − t ) h3
S ∗y = b t , Iy = − , Tz = F .
2 12 12
Cordonul de sudură este solicitat la forfecare (fig. 8.15, b). În planul de
forfecare (haşurat) se dezvoltă tensiuni tangenţiale. Considerând că acestea sunt
uniform distribuite, rezultă
τ= l ,
N
2al
deci forţa capabilă a unui cordon continuu de sudură este
N cap = τ as a l ,
∫Aτ dA ,
Forţa tăietoare în secţiune este
Tz =
Fig. 8.16
Tensiunea tangenţială medie se calculează cu relaţia
τm =
Tz
Af
unde
Af = k f A (8.44)
este o arie echivalentă numită aria de forfecare, iar k f este factorul de forfecare.
∫ ∫
τ2 τ m2 ⎛ ⎞
dA = Af = = ⎜ τ dA ⎟ .
2
Tz2 1
A2G 2G 2 G Af 2G kf A ⎝ A ⎠
Rezultă formula factorului de forfecare
(∫ τ d A )
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 175
=
∫A τ 2 dA
A
kf . (8.45)
A
Calcule mai precise bazate pe metodele Teoriei elasticităţii arată că, pentru
secţiunea inelară, cu diametrul exterior D şi diametrul interior d, se obţine
kf =
1
7 + 6 ν 20 + 12 ν ⎛ d D ⎞
, (8.46)
+ ⎜ ⎟
2
6 + 6ν 6 + 6ν ⎜ 1 + (d D ) 2 ⎟
⎝ ⎠
10 ( 1 + ν )
kf =
12 + 11 ν
, (8.47)
burghiului drept.
a b
Fig. 8.17
dϕ
κy = =− 2 =
d2w M y
, (8.49)
dx dx E Iy
de unde rezultă
= −
d2w My
. (8.50)
d x2 E Iy
∫
După prima integrare rezultă panta
⎛ My ⎞
−ϕ = = ⎜− ⎟ d x + C1 .
⎜ E Iy ⎟
dw
⎝ ⎠
(8.51)
dx
l
∫ ∫∫
După a doua integrare rezultă săgeata
⎡
⎢ ⎛ M y ⎞ ⎤⎥
w= dx = ⎜− ⎟ d x d x + C1 x + C2 .
⎢ ⎜ E Iy ⎟ ⎥
dw
⎝ ⎠ ⎥⎦
(8.52)
⎢⎣ l
dx
l l
= Tz , = − pz ,
dM y dTz
dx dx
conduc la ecuaţiile
=− z ,
d3w T
3
(8.53)
dx EIy
= z .
d4w p
4
(8.54)
dx EIy
nulă). Deci deformata barei nu mai este un arc de cerc, ca la încovoierea pură, ci o
curbă descrisă de un polinom de gradul trei, funcţie de distanţa x în lungul barei.
cincea este nulă) şi, pe măsură ce legea de distribuţie a sarcinii distribuite este mai
complicată, creşte gradul polinomului care descrie deformata barei.
178 REZISTENŢA MATERIALELOR
M y (x) = − F l + F x .
secţiunea x are expresia
= − M y (x ) = F l − F x .
d2w
EIy
d x2
Prin două integrări succesive se obţine
= −E I y ϕ = F l x − F + C1 ,
dw x2
EIy
dx 2
EIy w = F l −F + C1 x + C2 .
x2 x3
2 6
Constantele de integrare se determină pe baza condiţiilor la limită. În
încastrare, panta şi săgeata sunt nule
ϕ x =0
=0, w x =0
= 0.
⎛x ⎞
−ϕ =
Fl2 ⎜ − x ⎟,
2
⎜ l 2 l2 ⎟
EI y ⎝ ⎠
⎛ x2 x 3 ⎞⎟
w=
F l3 ⎜ −
⎜ 2 l 2 6 l3 ⎟
⎝ ⎠
. (8.55)
EI y
wmax = − ϕ max =
F l3 F l2
, . (8.56)
3 EI y 2 EIy
= −M .
d2w
Ecuaţia diferenţială a liniei elastice a barei (8.50) este E I y
d x2
Prin două integrări succesive, deoarece constantele de integrare sunt nule,
se obţine
− EIy ϕ = M x , EIy w = M
x2
.
2
În capătul barei
wmax = − ϕ max =
M l2 Ml
, . (8.57)
2 EIy EIy
M y (x ) = x−
ql q x2
.
2 2
Fig. 8.20
=− x+
d2w ql q x2
EIy .
dx 2 2 2
180 REZISTENŢA MATERIALELOR
− EIy ϕ = − x + + C1 ,
q l 2 q x3
4 6
EIy w = − x + + C1 x + C2 ,
q l 3 q x4
12 24
apoi se determină constantele de integrare din condiţiile ca pe reazeme săgeata să
w x =0 = 0 , w x =l = 0 .
fie nulă
Se obţine C2 = 0 şi C1 =
q l3
.
24 E I y
⎜ 24 6 l3 4 l 2 ⎟
⎝ ⎠
(8.58)
EIy
w=
q l4 ⎛ x
⎜ +
x4
−
x3 ⎞⎟
=
⎜ 24 l 24 l 4 12 l3 ⎟ 24 E I
q
(
l3 x + x 4 − 2 l x3 . )
⎝ ⎠
(8.59)
EIy y
wmax =
5 q l4
. (8.60)
384 E I y
−ϕ1 =
q l3
. (8.61)
24 E I y
−ϕ = ψ=
dw dv
, . (8.62)
dx dx
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 181
dψ d 2 v I y z M y + I y M z
( )
κz = = =
E I y I z − I yz
. (8.64)
d x d x2 2
= − p y şi = − p z se obţin ecuaţiile
dT y dTz
Utilizând relaţiile diferenţiale
dx dx
I z pz − I y z p y d 4 v I y p y − I y z pz
( ) ( )
= − =
d4w
E I y Iz − Iyz d x4 E I I − I 2
, . (8.67)
d x4 2
y z yz
din care, pentru sarcini şi condiţii la limită date, se obţin expresiile analitice ale
componentelor w şi v ale deplasării transversale a punctelor liniei elastice a barei.
= 0, =0,
d4w d4v
d x4 d x4
w ( x ) = C1 x3 + C2 x 2 + C3 x + C4 , v ( x ) = B1 x 3 + B2 x 2 + B3 x + B4 ,
deci deplasările au expresii de forma
182 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 8.21
M y (l ) = 0 , M z (l ) = 0 , Ty (l ) = 0 , Tz (l ) = F .
La capătul liber, condiţiile la limită sunt
(l ) = −
( )
d3w Iz F
E I y I z − I y2 z
3
.
dx
Rezultă valorile constantelor de integrare
( )
C3 = C4 = 0 , C1 = − C2 = −3 l C1 ,
Iz F
6 E I y I z − I yz
,
2
F I z (3l - x ) x 2
w (x ) =
(
6 E I y I z − I yz )
.
2
(l ) = 0 , (l ) =
( )
d2v d3v I yz F
E I y I z − I y2 z
,
d x2 dx 3
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 183
F I y z (3l - x ) x 2
din care rezultă săgeata
v (x ) = −
(
6 E I y I z − I y2 z )
.
( )
Săgeata totală este
δ = v2 + w2
1
2.
a b
Fig. 8.22
Echilibrul
Ecuaţiile diferenţiale de echilibru (2.7) şi (2.8) sunt
184 REZISTENŢA MATERIALELOR
= −Ty , = Tz ,
dM z dM y
dx dx
= − py , = − pz .
dT y dTz
dx dx
γ xy = −ψ , γ xz = +ϕ ,
dv dw
(8.68)
dx dx
κz = κy =
Mz My
, ,
E Iz EIy
γ xy = γ xz =
Ty Tz
, ,
G Af G Af
dψ dϕ
M z = E Iz , M y = EIy ,
dx dx
⎛ dv ⎞ ⎛ dw ⎞
Ty = G A f ⎜ −ψ ⎟ , Tz = G A f ⎜ +ϕ ⎟ .
⎝ dx ⎠ ⎝ dx ⎠
Eliminând momentele încovoietoare şi forţele tăietoare, rezultă ecuaţiile
diferenţiale ale rotirilor şi săgeţilor
d 2ψ ⎛ dv ⎞ d 2ϕ ⎛ dw ⎞
− G A f ⎜ψ − ⎟ = 0 , E I y 2 − G A f ⎜ ϕ + ⎟ = 0 , (8.69)
⎝ dx ⎠ ⎝ dx ⎠
EIz
dx 2 dx
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 185
⎛ dψ d 2 v ⎞ ⎛ dϕ d 2 w ⎞
G Af ⎜ − ⎟ = py , G Af ⎜ + ⎟ = − pz .
⎜ dx dx 2 ⎟ ⎜ dx dx 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(8.70)
Exemplul 8.10
q l 2 ⎛⎜ sinα b cos α h ⎞⎟
σP =σa = +
8 ⎜⎝ I z 2 I y 2 ⎟⎠
.
Fig. 8.E10
186 REZISTENŢA MATERIALELOR
sin 2 α cos 2 α
f = +
5 q l4
,
384 E I z2 I y2
Fig. 8.E11
t (2b )3 ⎛ t b3 b2 ⎞ 2
Iy = + 2bt b 2 = t b3 , Iz = 2 ⎜ + bt ⎟ = t b 3 ,
⎜ 12 4 ⎟⎠ 3
8
12 3 ⎝
= b t (− b ) + b t ⎜ − ⎟ b = −t b3 .
b ⎛ b⎞
⎝ 2⎠
I yz
2
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 187
Iy + Iz ⎛ I y − Iz ⎞ ⎛5 ⎞
I1,2 = ± ⎜⎜ ⎟⎟ + I yz = ⎜ ± 2 ⎟ t b3
2
⎝ 2 ⎠ ⎝3 ⎠
2
2
I 1 = 3,0808 t b3 , I 2 = 0 ,2524 t b3 .
δ=
Fl3
.
3 E I1
Se poate face o verificare, calculând componentele săgeţii în lungul axelor
Oy şi Oz (8.66)
v=−
F l3
3E I1 I 2
(I yz cosθ 1 + I y sinθ 1 , w = )
F l3
3E I1 I 2
(
I z cosθ 1 + I yz sinθ 1 , )
apoi săgeata totală
δ = v2 + w2 =
Fl 3
.
3 E I1
În sistemul de axe yOz, deplasarea se face pe direcţia definită de
I z cosθ 1 + I yz sinθ 1
tg θ = =− =− = −2,414 , θ = −67 ,50
I yz cosθ 1 + I y sinθ 1
w 0,2332
v 0,0966
z I yz cosθ 1 + I y sinθ 1
= = 0,4142 ,
y I z cosθ 1 + I yz sinθ 1
Fig. 8.23
a b
Fig. 8.24
M y (x )
Trebuie îndeplinită condiţia
σ max ( x ) = = σ a = const.,
Wy (x )
deci modulul de rezistenţă axial W y să aibă aceeaşi lege de variaţie în lungul barei
ca şi momentul încovoietor M y
M y (x )
Wy ( x ) =
σa
. (8.71)
y=
6F
σ a h2
x. (8.72)
Exemplul 8.12
Să se dimensioneze grinda din figura 8.E12 din oţel cu σ a = 100 MPa dacă
F = 1 kN şi l = 1,2 m . Să se calculeze deplasarea verticală a capătului liber
considerând E = 210 GPa .
Rezolvare
Pe porţiunea 1 momentul încovoietor maxim este F l , deci formula de
dimensionare (8.14, a) se scrie
103 ⋅1,2 ⋅103
W y nec = = = 12 ⋅103 mm3 .
Fl
1 σa 100
π d 31
Pentru secţiunea circulară = 12 ⋅ 103 , de unde rezultă
32
12 ⋅ 32
d 1 = 10 = 49 ,6 mm . Se alege d 1 = 50 mm .
π
3
π d 32
Modulul de rezistenţă axial este = 4 ⋅ 103 , de unde rezultă
32
4 ⋅ 32
d 2 = 10 = 34 ,4 mm . Se alege d 2 = 35 mm .
π
3
Fig. 8.E12
⎛ 2l ⎞ F l ⎛ 2l ⎞ ⎛ 2l ⎞
F ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ F⎜ ⎟
3 2 2
F l 2l
w2 = ⎝ ⎠ + , ϕ2 = ⎝ ⎠ + 3 3 =
3 ⎝ 3 ⎠
=
3
3 14 F l 3 4 F l2
.
3E I 1 2E I 1 81 E I 1 2E I 1 EI1 9 EI1
⎛ l⎞
F⎜ ⎟
3
w′3 = ⎝ ⎠ =
3 1 F l3
,
3E I 2 81 E I 2
w3 = w2 + ϕ 2 + w′3 = +
l 26 F l 3 1 F l 3
,
3 81 E I 1 81 E I 2
F l 3 ⎛⎜ I1 ⎞
⎟= 103 ⋅ 1,23 ⋅ 10 9 ⎛ 30,66 ⎞
w3 = 26 + ⎜⎜ 26 + ⎟ = 10 mm .
81E I 1 ⎜⎝ I 2 ⎟⎠ 81 ⋅ 2,1 ⋅ 10 ⋅ 30,66 ⋅ 10 ⎝
5 4 7 ,36 ⎟⎠
∫A σ1 d A1 + ∫A
Deoarece nu există forţă axială
σ 2 d A2 = 0 .
1 2
194 REZISTENŢA MATERIALELOR
∫A ∫A
momentul încovoietor total M
M1 + M 2 = z1 σ 1 d A1 + z 2 σ 2 d A2 = M .
1 2
a b
Fig. 8.26
= =
M1 M2 M
E1 I 1 E 2 I 2 E1 I 1 + E 2 I 2
, (8.74)
σ1 = =
M 1 z1 M E1 z1
E1 I 1 + E 2 I 2
, (8.75, a)
I1
σ2 = =
M 2 z2 M E2 z 2
E1 I 1 + E 2 I 2
. (8.75, b)
I2
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 195
( )
La secţiunea dublu simetrică
h − d1 h + d1 b 2
I1 = I2 = 2 b = h − d 12 .
b d 13
,
12 2 4 4
La secţiunea cu o singură axă de simetrie, axa neutră nu mai trece prin
centrul geometric al secţiunii. Pentru utilizarea relaţiilor de mai sus, trebuie
calculată poziţia axei neutre. O metodă convenabilă constă în transformarea
secţiunii eterogene într-o secţiune echivalentă, dintr-un singur material.
σ 1′ = σ 2′ =
M1 d M2 d
, .
I1 I2
Din relaţiile (8.52) se obţine
σ1′ ⎛ ⎞ σ′ ⎛ E ⎞
M = ⎜⎜ I1 + 2 I 2 ⎟⎟ = 2 ⎜⎜ I 2 + 1 I1 ⎟⎟
E
d ⎝ E1 ⎠ d ⎝ E2 ⎠
(8.77)
E ⎛ b d3 ⎞ E ⎛ d3 ⎞ ⎛ d3 ⎞
I 2 = 2 ⎜ 2 2 + b2 d 2 z22 ⎟ = 2 b2 ⎜ 2 + d 2 z22 ⎟ = b1′ ⎜ 2 + d 2 z22 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
E2
E1 E1 ⎝ 12 ⎠ E1 ⎝ 12 ⎠ ⎝ 12 ⎠
unde b1′ =
E2
b2 . Rezultă că acelaşi moment încovoietor se obţine dacă partea de
E1
bară din materialul 2 este înlocuită cu o bară executată din materialul 1 de aceeaşi
E
înălţime dar cu lăţimea 2 b2 (fig. 8.27, a). În acest mod se construieşte o sec iune
E1
echivalentă omogenă, numai din materialul 1, la care poziţia axei neutre şi
196 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 8.27
dA =
~ E
dA. (8.78)
E0
∫A ∫A
Momentele statice echivalente faţă de axele oarecare yOz se definesc prin
Sy = Sz =
~ ~ ~ ~
z dA , y dA . (8.79)
∫A ∫A ∫A
Momentele de inerţie echivalente sunt prin definiţie
Iy = Iz = I yz =
~ ~ ~ ~ ~ ~
z2 d A , y2 d A , yz dA . (8.80)
Sy = ∫A z d A = ∫A (z - ~zC ) d A = 0,
~ ~ ~
S z = ∫ y d A = ∫ ( y - ~yC ) d A = 0 ,
~ ~ ~
A A
de unde rezultă
~
yC = ~z , ~z = S y , A=
~
~ S ~ E
C ~ A. (8.81)
A A E0
Este evident că, în general, centrul de greutate echivalent C coincide cu
centrul (de greutate) geometric G al suprafeţei numai la secţiuni omogene.
Fig. 8.28
E ⎛⎜ I yz M y + I y M z I z M y + I yz M z ⎞⎟
σx =
~ ~ ~ ~
− ~ ~ ~2 y + ~ ~ ~2
E0 ⎜ − − ⎟
⎝ ⎠
z , (8.83)
I y I z I y z I y I z I y z
σx =
E My
~ z, (8.84)
E0 I y
echivalentă cu formula lui Navier.
Fig. 8.29
Bara din fig. 8.29, a, cu secţiune omogenă, nu are miez, feţele lipite între
ele având grosimea cumulată egală cu 2t . Greutatea, momentul de inerţie axial şi
G 1 , I 1 = b (2t ) 3 12 , W1 = b (2t ) 2 6 .
modulul de rezistenţă axial sunt
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 199
Bara din fig. 8.29, b, are înălţimea totală 4t , cu un miez uşor de grosime 2t
şi feţe de grosime t fiecare. Mărimile calculate mai sus au valorile
Bara din fig. 8.29, c, are înălţimea totală 8t , cu un miez uşor de grosime 6t
şi feţe de grosime t . Mărimile calculate mai sus au valorile
Fig. 8.30
Rigiditatea la încovoiere
La o bară sandvici, rigiditatea la încovoiere este egală cu suma rigidităţilor
feţelor şi miezului
⎛ d 2 ⎞⎟
(E I )ech = 2 ⎜⎜ bt + bt Ef +
3
bc3
⎝ 12 4 ⎟⎠
Ec , (8.85)
12
Dacă d t > 5,77 , atunci primul termen reprezintă sub 1% din termenul al
doilea şi poate fi neglijat. Dacă
> 16 ,7
E f td 2
(8.86)
Ec c 3
atunci contribuţia miezului este neglijabilă şi termenul al treilea din expresia
rigidităţii (8.85) poate fi neglijat.
(E I )ech ≅ bt (c + t )
Atunci când condiţiile de mai sus sunt îndeplinite, se poate considera
2
Ef , (8.87)
2
Rigiditatea la forfecare
Rigiditatea la forfecare este
(GA)ech = b d Gc ≅ b c Gc ,
2
(8.88)
c
Tensiunile normale
Tensiunile normale produse de încovoiere (8.75) sunt
⎛c h⎞
σf = ⎜ ≤ z ≤ ⎟
(E I )ech f
Mz
⎝2 2⎠
E , (8.89, a)
⎛ c c⎞
σc = ⎜− ≤ z ≤ ⎟
(E I )ech c
Mz
⎝ 2 2⎠
E . (8.89, b)
σ f max = σ c max =
M h M Ec
Ef , , (8.90)
bt c c bt c E f
( ).
Tensiunile tangenţiale se calculează cu o formulă de tip Juravski (8.37)
modificată
T ⋅ ∑ S ∗y E
τ=
b ⋅ (E I )ech
(8.92)
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 201
( )
La distanţa z în miez
b ⎛ c2 ⎞
∑ S ∗y E = E f + Ec ⎜ − z 2 ⎟ ,
⎜ ⎟
btd
2 2⎝ 4 ⎠
deci
⎡ td E ⎛ c 2 ⎞⎤
τ= ⎢E f + c ⎜⎜ − z 2 ⎟⎟⎥ .
(E I )ech
T
⎢⎣ 2 ⎝ 4 ⎠⎥⎦
(8.93)
2
td ⎛⎜ E c 2 ⎞⎟
τ max = 1+ c
(E I )ech 2 ⎜⎝ 4 E f t d ⎟⎠
T
Ef . (8.94)
Dacă
> 100 ,
E f 4t d
(8.95)
Ec c c
atunci al doilea termen din (8.94) este sub 1% din primul, care reprezintă τ min în
miez, la z = ± c 2 . În acest caz, tensiunile tangenţiale pot fi considerate constante
pe grosimea miezului. Deoarece d ≈ c , condiţia (8.95) este similară cu (8.86) care
conduce la neglijarea contribuţiei miezului la rigiditatea la încovoiere a barei.
τ= = ≅
T td T T
2
Ef . (8.96)
bt d 2 bd A c
Ef
2
Deforma ii la încovoiere produse de sarcini simetrice
La bare sandvici se limitează săgeata maximă produsă de sarcini
transversale. O condiţie uzuală este wmax <
1
l.
360
Săgeata totală are două componente, una produsă de încovoiere, cealaltă
produsă de forfecare. Expresia generală are forma
w = w1 + w 2 = K 1 + K2
(E I )ech (GA)ech
F l3 Fl
(8.97)
Fig. 8.31
w2′ = =γ = ≈
d w2 c T c T
,
dx d AG d AG
∫
de unde se obţine prin integrare
w2 = dx + const . = + const .
T M
(8.98)
AG AG
De exemplu, la o bară simplu rezemată, încărcată cu sarcină uniform
( )
distribuită (fig. 8.20)
M (x ) = − w2 ( x ) = l x − x2 .
ql x q x 2 q
,
2 2 2G A
wmax = +
384 (E I )ech 8 (GA)ech
5 ql 4 1 ql 2
. (8.99)
forfecare, a cărui poziţie este funcţie numai de geometria secţiunii. Dacă forţa
transversală din secţiune trece prin centrul de forfecare, atunci se elimină răsucirea.
Deci calculul momentului de răsucire se poate face numai după determinarea
centrului de forfecare.
Privită din punct de vedere al încovoierii, problema se pune şi altfel. La
secţiuni nesimetrice, chiar dacă planul forţelor transversale trece prin axa barei, în
afară de încovoiere se produce şi răsucire. Pentru a produce numai încovoiere, forţa
transversală din secţiune trebuie să treacă prin centrul de forfecare, numit şi centrul
de încovoiere.
Datorită dualităţii tensiunilor tangenţiale, acestea trebuie să fie orientate
paralel cu linia mediană a profilului. Rezultă că, în porţiunile profilului care nu
sunt paralele cu forţa transversală exterioară, acţionează tensiuni tangenţiale care
nu au direcţia forţei tăietoare, dar a căror mărime este totuşi proporţională cu
aceasta. Forţele tăietoare care rezultă din însumarea acestor tensiuni tangenţiale se
pot reduce la un cuplu diferit de zero care produce răsucirea profilului.
În cazul profilelor subţiri deschise se aplică ipoteza lui Juravski
modificată, conform căreia pe o fâşie sub ire din planul sec iunii transversale,
perpendiculară pe linia mediană a profilului, tensiunile tangen iale provenind din
forfecare sunt constante şi orientate în direc ia liniei mediane. Aşa cum s-a arătat
în capitolul 6, tensiunile tangenţiale produse de răsucirea liberă variază liniar pe
grosimea peretelui, fiind nule pe linia mediană.
Pe baza ipotezei modificate a lui Juravski se calculează tensiunile
tangenţiale provenind din forfecare. Se calculează apoi rezultanta acestora şi, faţă
de poziţia punctului de aplicaţie al acesteia, se calculează momentul de răsucire cu
ajutorul căruia se determină în continuare tensiunile tangenţiale produse de
răsucire.
În cazul profilului U din figura 8.32, a, tensiunile tangenţiale din tălpi
produc forţe tăietoare orizontale egale şi de sensuri contrare. Acestea formează un
cuplu faţă de axa Ox, care tinde să producă răsucirea. Aceasta este evitată dacă
forţa verticală F este aplicată în punctul C, centrul de forfecare al secţiunii,
producând un cuplu egal şi de sens contrar cu cel al forţelor orizontale (fig. 8.32,b).
Formula lui Juravski (8.37) se scrie
T z S ∗y
τ=
δ Iy
(8.100)
a b
Fig. 8.32
T1 h = F e .
Rezultă poziţia centrului de forfecare
T1 h δ h 2 b 2
e= = . (8.104)
Tz 4Iy
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 205
δ h3
Înlocuind I y ≅ + 2δ h
h2
, se obţine
12 4
e=
3 b2
h + 6b
, (8.105)
curbură, h R < 1 5 ) atunci se pot aplica relaţiile de calcul stabilite pentru bare
Dacă înălţimea barei h este mică în raport cu raza R (bare cu rază mare de
plane (între care există unghiul dϕ ) şi solicitat la încovoiere pură prin momentul
Fie un element de bară curbă (fig. 8.33, a), delimitat de două secţiuni
M considerat pozitiv când măreşte curbura barei. Se notează (fig. 8.33, b): R - raza
centrului de greutate G, R1 - raza interioară, R2 - raza exterioară, r - raza fibrei
neutre, e - excentricitatea axei neutre O y , z - distanţa de la axa neutră O y la o
fibră oarecare, d1 - distanţa de la axa neutră la fibra interioară, d 2 - distanţa de la
axa neutră la fibra exterioară, A - aria suprafeţei secţiunii transversale. Pentru
claritatea figurii, distanţa e este amplificată.
fiind totdeauna mai mică (r < R ) . Linia neutră este deplasată în raport cu centrul
raza de curbură R axei barei (linia centrelor de greutate ale secţiunii transversale),
Fig. 8.33
ab = r ′ (dϕ + Δ dϕ ) = r dϕ ,
situat în stratul neutru nu-şi modifică lungimea
Δ dϕ ⎛ 1 1 ⎞ Δκ y
=r⎜ − ⎟=
dϕ ⎝ r′ r ⎠ κ y
,
unde κ y = 1 r .
E Δdϕ z
(tangente la fibră)
σ = Eεs =
dϕ r + z
. (8.107)
Condi ii de echilibru
Deoarece în secţiune nu există forţă axială, suma forţelor axiale
elementare este nulă
8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 207
∫ σ dA = ∫ r + z dA = 0,
E Δdϕ
dϕ
z
A A
∫ r + z dA = 0 ,
de unde rezultă
z
(8.108)
A
∫
r=
A
, (8.108, a)
dA
r1
relaţie cu ajutorul căreia se determină poziţia axei neutre (Anexa 5).
Suma momentelor forţelor axiale elementare faţă de axa Oy echilibrează
∫ ∫
momentul încovoietor M, prin urmare :
E Δ dϕ
M= zσ d A =
z2
dϕ r+z
dA,
∫
A A
E Δ dϕ ⎛ ⎞
M= ⎜⎜ z − ⎟⎟ d A ,
dϕ
rz
⎝ r+z ⎠
∫ ∫
A
E Δ dϕ E Δ dϕ E Δ dϕ
M = z dA − dA =
dϕ dϕ dϕ
z
r+z
r A zG ,
A A
E Δ dϕ
M=
dϕ
Ae.
E Δ dϕ M
=
dϕ
Înlocuind în relaţia (8.107), se obţine expresia tensiunilor
Ae
normale produse de încovoierea pură
σ=
M z
Ae r+ z (8.109)
σ max = σ min =
M d1 M d2
, (8.110)
Ae R1 A e R2
e≅
h2
. (8.112)
12 R
La secţiunea circulară de diametru d, raza fibrei neutre este (v. Anexa 5)
r= ⎛ 2R + 4 R 2 − d 2 ⎞⎟ .
⎜
⎝ ⎠
1
(8.113)
4
În cazul când se consideră acţiunea simultană a forţei axiale, tensiunea
maximă se calculează cu formula (v. Cap. 11)
σ max = +
N M d1
. (8.114)
A A e R1
Exemplul 8.13
semicirculară de la Exemplul 2.4 (fig. 2.22), dacă R = 0 ,4 m , iar bara este din oţel
Să se determine forţa maximă F cu care se poate încărca bara
+ =σa ,
1,118 F 0 ,618 F R d1
2
a a 2 e R1
unde
e=R−r≅ = = = 1,33 mm ,
IG a4 80 2
A R 12 a 2 R 12 ⋅ 400
Exemplul 8.14
Se cere să se calculeze tensiunile de încovoiere în fibrele extreme ale
secţiunii BB a cârligului de macara din figura 8.E14, solicitat de forţa F. Secţiunea
reală cu colţurile rotunjite se aproximează cu un trapez isoscel.
Rezolvare
Cu notaţiile din Anexa 5, dimensiunile secţiunii trapezoidale sunt
b 1 = a , b 2 = 0 ,55a , h = 1,5a .
210 REZISTENŢA MATERIALELOR
R = R 1 + e 1 = (0 ,9 + 0 ,677 ) a = 1,577 a .
deci raza de curbură a centrului de greutate este
Fig. 8.E14
Se calculează raza de curbură a suprafeţei neutre (v. Anexa 5)
r= = = 1,461 a .
( )
1,1625 a 2
b 1R2 − b2 R 1 a ⋅ 2,4 a − 0,55 a ⋅ 0 ,9 a 2 ,4
A
ln
R2
− b 1 − b2 ln − 0 ,45 a
h R1 1,5 a 0,9
Într-un punct dintr-un corp elastic, starea de tensiuni se poate defini prin
tensiunile care acţionează pe trei suprafeţe (definite în trei plane) perpendiculare
între ele, care trec prin punctul considerat. Pe fiecare suprafaţă acţionează o
tensiune normală şi o tensiune tangenţială, reprezentată prin cele două componente
paralele cu muchiile comune. Datorită dualităţii tensiunilor tangenţiale, acestea
sunt egale două câte două, deci starea de tensiuni dintr-un punct este definită de
şase tensiuni, trei normale şi trei tangenţiale.
Întrucât tensiunea într-un punct depinde de orientarea suprafeţei pe care
acţionează, se studiază variaţia tensiunilor cu rotirea în spaţiu a suprafeţei.
Este posibil să se aleagă cele trei suprafeţe perpendiculare între ele astfel
încât pe acestea să nu acţioneze tensiuni tangenţiale. Tensiunile normale pe aceste
suprafeţe au valori extreme, una dintre ele fiind tensiunea normală maximă.
Determinarea tensiunii maxime şi a orientării supafeţei pe care acţionează sunt
probleme de primă importanţă în proiectare. Pe feţele unui octaedru, egal înclinate
faţă de direcţiile principale, acţionează tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale
octaedrice. Acestea din urmă sunt utilizate la stabilirea unei condiţii de rezistenţă.
Prin punctul considerat se pot alege alte trei suprafeţe perpendiculare între
ele, pe care tensiunile tangenţiale au valori extreme. Aceste suprafeţe sunt înclinate
la 450 faţă de cele pe care tensiunile normale au valori extreme.
Starea de deformaţii specifice într-un punct se defineşte prin trei alungiri
specifice şi trei lunecări specifice, fiind dependentă de orientarea în spaţiu. În
practică, tensiunile nu pot fi determinate direct. Ele se calculează pe baza
deformaţiilor specifice fie calculate, fie măsurate, de exemplu cu traductoare
tensometrice rezistive. Cunoscând alungirile specifice pe trei direcţii arbitrare, se
calculează alungirile specifice principale, cu care se calculează tensiunile normale
principale, pe baza legii lui Hooke.
Un caz aparte îl constituie materialele compozite, care sunt anizotrope. La
calculul compozitelor stratificate, în care fibrele din fiecare lamină au orientări
diferite, se utilizează relaţiile de calcul al tensiunilor şi alungirilor specifice faţă de
axe rotite.
212 REZISTENŢA MATERIALELOR
a b
Fig. 9.1
cărui faţă înclinată BCD este orientată prin versorul normalei n ( l , m , n ) , unde
Pentru aceasta, în jurul punctului se izolează un tetraedru (fig. 9.2, a) a
(
l = cos ( n , i ) , m = cos ( n , j ) , n = cos n , k ) sunt cosinuşii directori ai normalei,
iar i , j , k sunt versorii axelor Ox, Oy, Oz.
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 213
p z = τ xz l + τ yz m + σ z n . (9.3, c)
Fig. 9.2
{ p } = [ Tσ ]{ n } .
Relaţiile (9.3) se pot scrie matriceal sub forma
(9.4)
unde matricea tensiunilor
⎡ σ x τ yx τ zx ⎤
{Tσ } = ⎢⎢ τ xy σ y τ zy ⎥
⎥,
⎢⎣ τ xz τ yz σ z ⎥⎦
iar { p } = { px py pz }T şi { n } = { l m n }T .
σ n = p ⋅ n = { p }T { n } = p x l + p y m + p z n . (9.5)
{ p }T = { n }T [ Tσ ]T = { n }T [ Tσ ],
Din relaţia (9.4) se obţine, prin transpunere,
σ n = { n }T [ Tσ ]{ n } =
Înlocuind expresia (9.6) în relaţia (9.5) se obţine tensiunea normală
= σ x l 2 + σ y m 2 + σ z n 2 + 2 τ xy l m + 2 τ yz m n + 2 τ zx n l.
(9.7)
i j k
p × n = px py pz =
( ) (
= p y n − pz m i + ( pz l − px n ) j + px m − p y l k , )
l m n
[(p ) (
n − pz m 2+ ( pz l − px n) 2+ px m − p y l )2 ]1 2 .
deci valoarea absolută a tensiunii tangenţiale este
τn = y (9.8)
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 215
l 2 + m2 + n2 =1. (9.9)
Se introduce multiplicatorul lui Lagrange λ şi se calculează valorile
( )
F1 ( l , m, n ) = σ n − λ l 2 + m 2 + n 2 − 1 .
extreme ale funcţiei
(9.10)
[ Tσ ] { n } = λ { n } .
Acesta are forma problemei de valori proprii a matricei tensiunilor
(9.12)
Pentru a avea soluţii nebanale, determinantul coeficienţilor necunoscutelor
l , m , n , trebuie să se anuleze
σ x − λ τ yx τ zx
τ xy σ y − λ τ zy =0.
τ xz τ yz σ z − λ
(9.13)
λ 3 − J1 λ 2 + J 2 λ − J 3 = 0 (9.14)
unde coeficienţii au expresiile
J1 = σ x + σ y + σ z ,
J 2 = σ x σ y + σ y σ z + σ z σ x − τ xy
2
− τ yz
2
− τ zx
2
+ 2 τ xy τ yz τ zx = det [Tσ ] .
, (9.15)
J 3 = σ x σ y σ z − σ x τ yz
2
− σ y τ zx
2
− σ z τ xy
2
216 REZISTENŢA MATERIALELOR
{ ni } = { li mi ni }T , i = 1, 2 , 3 (9.16)
{ p } = λ {n }
deci
(9.18)
Înlocuind expresia (9.17) în relaţia (9.4) rezultă ecuaţia (9.12).
Direcţiile principale sunt perpendiculare între ele, ceea ce se demonstrează
pe baza ortogonalităţii vectorilor proprii ai matricei tensiunilor. Rezultă că, dacă se
izolează dintr-un corp elastic un element de volum paralelipipedic având muchiile
[ (σ ]
După transformări, ţinând cont de relaţia (9.9), se obţine
τ= − σ 2 ) 2 l 2 m2 + ( σ 2 − σ 3 ) 2 m2 n2 + ( σ 3 − σ1 )2 n2 l 2
12
1 . (9.21, b)
⎛ px ⎞ ⎛ py ⎞ ⎛ pz ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ σ ⎟ + ⎜ σ ⎟ = 1.
2 2 2
⎝ σ1 ⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ 3⎠
(9.22)
( σ 1 − λ )( σ 2 − λ )( σ 3 − λ ) = 0 ,
iar ecuaţia (9.14) devine
(9.23)
deci
J1 = σ 1 + σ 2 + σ 3 ,
J 2 = σ1 σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ1 , (9.24)
J3 = σ1 σ 2 σ 3 .
Mărimile J1 , J 2 , J 3 au aceleaşi valori independent de axele de coordonate
faţă de care se defineşte starea de tensiuni. De exemplu
J1 = σ 1 + σ 2 + σ 3 = σ x + σ y + σ z .
= moct = noct =
2 2 2 1
l oct , (9.25)
3
deci normalele fac unghiuri de 54,730 cu direcţiile principale.
Înlocuind aceste valori în expresia (9.21, b) se obţine formula tensiunii
[ (σ ]
tangenţiale octaedrale
τ oct = − σ 2 ) 2+ ( σ 2 − σ 3 ) 2+ ( σ 3 − σ1 ) 2
1 12
1 (9.26, a)
3
Din ecuaţia (9.20) rezultă tensiunea normală octaedrală
σ oct =
1
( σ1 + σ 2 + σ 3 ) , (9.27)
3
care este egală cu tensiunea medie.
a b
Fig. 9.3
[( ( )]
Faţă de axe de coordonate oarecare, tensiunea tangenţială octaedrală are
) ( )
σ x − σ y 2 + σ y − σ z 2 + ( σ z − σ x ) 2 + 6 τ xy
expresia
τ oct = + τ yz + τ zx
1 2 2 2 12
. (9.26, b)
3
( )
219
F2 ( l , m, n ) = τ 2 − λ l 2 + m 2 + n 2 − 1 . (9.28)
( σ1 − σ 2 ) 2 l m 2 + ( σ 3 − σ1 ) 2 l n 2 − λ l = 0 ,
( σ 2 − σ 3 ) 2 m n2 + ( σ1 − σ 2 ) 2 m l 2 − λ m = 0 , (9.29)
( σ 3 − σ1 ) 2 n l 2 + ( σ 2 − σ 3 ) 2 n m2 − λ n = 0 .
( σ 2 − σ 3 )2
Soluţiile nebanale sunt
l = 0, m=n= λ=
1
, ,
2 2
m = 0, n=l =
1
, λ=
( σ 3 − σ1 )2
, (9.30)
2 2
n=0, l=m=
1
, λ=
( σ1 − σ 2 )2 .
2 2
Înlocuind aceşti cosinuşi directori pe rând în relaţia (9.21, b) se obţin
tensiunile tangenţiale extreme
σ2 −σ3 σ 3 − σ1 σ1 − σ 2
τ1 = , τ2 = , τ3 = . (9.31)
2 2 2
Deoarece σ 1 > σ 2 > σ 3 , tensiunea tangenţială maximă este τ max = τ 2 .
Din valorile cosinuşilor directori (9.30) rezultă că tensiunile tangenţiale au
valori extreme pe planele bisectoare ale planelor definite de direcţiile principale ale
tensiunilor normale. Desigur, pe aceste plane tensiunile normale nu sunt nule.
nule. Exemple sunt stările de tensiuni într-un vas cu pereţi subţiri solicitat la
presiune interioară sau într-o placă plană subţire, solicitată de forţe coplanare
uniform distribuite pe grosime.
220 REZISTENŢA MATERIALELOR
a b
Fig. 9.4
Se notează cu A aria suprafeţei BD, deci suprafaţa OB are aria A sinα , iar
suprafaţa OD are aria A cosα .
Se scriu ecuaţiile de proiecţii ale forţelor pe direcţia lui σ α şi a lui τα :
( )
− τ α A − σ x A cosα sinα + σ z A sinα cosα + τ xz A cos 2α − sin 2α = 0 .
relaţia (3.3): τ xz = τ zx .
Ecuaţia de echilibru a momentelor faţă de mijlocul feţei BD conduce la
Se obţine
( )
(9.32, a)
σ x +σ z σ x −σ z
σα = + cos 2α + τ xz sin 2α , (9.33, a)
2 2
σ x −σ z
− τα = sin 2α − τ xz cos2α . (9.33, c)
2
dσ α σ x −σ z
=− sin 2α + τ xz cos2α = τ α = 0 .
d (2α )
(9.34)
2
2τ xz
Rezultă
tg 2α =
σ x −σ z
, (9.35)
J 2 = σ 1σ 2 = σ xσ z − τ zx
2
= const . (9.38)
dτ α σ −σ z
=− x cos2α − τ xz sin 2α = 0
d(2α )
(9.39)
2
care se mai scrie
σ x −σ z
tg 2α' = − =−
2τ xz tg 2α
1
. (9.40)
a b c
Fig. 9.5
Se înlocuieşte măsurarea lui τ cu măsurarea lui σ la 450 faţă de axa barei, ceea ce
în mărime cu tensiunile tangenţiale produse de răsucire pe feţele primului element.
σx
σ 1,2 = ± σ x 2 + 4 τ xz 2 ,
1
(9.44)
2 2
unde
T z S ∗y
σx = τ xz = = τ xz ( z ) .
My z
,
Iy b Iy
a b
Fig. 9.6
⎛ σ +σz ⎞ ⎛σ −σ z ⎞
⎜σ − x ⎟ +τ 2 =⎜ x ⎟ + τ 2xz .
2 2
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(9.45)
2 2
⎡⎛ σ − σ ⎞ 2 ⎤1
Aceasta este ecuaţia unui cerc (fig. 9.7), de rază ⎢⎜ ⎟ + τ xz ⎥ 2 şi
⎢⎣⎝ ⎠ ⎥⎦
x z 2
centru de coordonate [(σ x + σ z ) 2 , 0] , denumit cercul lui Mohr (O. Mohr, 1882).
2
unghiul α în figura 9.4 (sens orar). Unghiul 2α pe cerc corespunde unui unghi α
Pe cerc, unghiurile se măsoară în aceeaşi direcţie în care se măsoară
Fig. 9.7
punctele P1 şi Q1 , de abscise σ 1 şi σ 2 .
axa absciselor. Se trasează cercul de rază CP, care intersectează axa orizontală în
Fie un element de laturi dx, dy şi grosime egală cu 1 (fig. 9.8) detaşat dintr-
un corp elastic solicitat mecanic. Se presupune că tensiunile σ x , σ y , τ xy = τ yx şi
sarcinile volumice X, Y sunt funcţii doar de x şi y (independente de z), iar Z = 0
(stare plană de tensiuni).
Taylor trunchiată. Dacă pe faţa din stânga acţionează σ x , atunci pe faţa din
Variaţia tensiunilor cu poziţia se poate exprima printr-o dezvoltare în serie
∂σ x
dreapta, situată la distanţa dx, acţionează σ x +
∂x
dx .
226 REZISTENŢA MATERIALELOR
∂σ x ⎞ ∂τ yx ⎞
Ecuaţia de echilibru a forţelor pe direcţia x se scrie
⎛ ⎛
⎜σ x + dx ⎟ dy − σ x dy + ⎜⎜τ yx + dy ⎟⎟ dx − τ yx dx + X dx dy = 0 .
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
∂σ x ∂τ yx
După simplificări se obţine
+ + X=0.
∂x ∂y
(9.46)
∂τ xy ∂σ y
Similar, din ecuaţia de echilibru pe direcţia y rezultă
+ +Y= 0.
∂x ∂y
(9.47)
Fig. 9.8
∂σ x ∂τ yx ∂τ zx
(A. Cauchy, 1822) se scriu
+ + + X=0,
∂x ∂y ∂z
∂τ xy ∂σ y ∂τ zy
+ + +Y=0,
∂x ∂y ∂z
(9.48)
∂τ xz ∂τ yz ∂σ z
+ + + Z= 0 ,
∂x ∂y ∂z
la care se adaugă cele trei relaţii de dualitate a tensiunilor tangenţiale (3.3).
Cele şase ecuaţii conţin nouă necunoscute, deci problemele de analiză a
tensiunilor sunt static nedeterminate interior.
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 227
însă σ z ≠ 0 .
perpendicular pe axa longitudinală Oz, apar aceleaşi deformaţii. Aceasta presupune
Fig. 9.9
unghiul θ faţă de sistemul iniţial. Se trasează A' B" = AB paralel cu axa Ax' şi se
calculează componentele deformaţiilor specifice faţă de acest sistem rotit cu
de axe, deplasările lui A sunt u' şi v' , iar deplasările lui B sunt u' + du' şi v' + dv' .
prelungeşte până în C', la intersecţia cu B'D, perpendiculară pe Ax'. În noul sistem
εx +εy εx −εy γ xy
sau
α ≅ tgα ≅
dv'
.
ds
Deoarece
B' C = dv' = dv cosθ − du sinθ ,
împărţind la ds se obţine
α≅ = cosθ − sinθ ,
dv' dv du
ds ds ds
( )
sau
∂v ∂u
α= cos 2θ − sin 2θ + ε y − ε x sinθ cosθ .
∂x ∂y
Analog se calculează rotirea α' a unui segment perpendicular pe AB
−α '=
∂u
∂y
cos 2θ −
∂v
∂x
( )
sin 2θ + ε y − ε x sinθ cosθ .
( )
γ x ' y ' = α − α ' = γ xy cos 2θ − sin 2θ + 2 ( ε y − ε x ) sinθ cosθ
Lunecarea specifică este deci
(9.50, c)
cu γ 2 .
230 REZISTENŢA MATERIALELOR
principale ale deforma iilor specifice (în lungul cărora γ x' y' = 0 ) se calculează din
Aceste înlocuiri se pot face în toate relaţiile analoage. Astfel, direc iile
γ xy
tg 2θ =
εx −εy
. (9.52)
(ε x − ε y ) 2 + γ xy2
Deformaţiile specifice principale sunt
εx +εy
ε1, 2 = ±
1
. (9.53)
2 2
Lunecările specifice maxime apar în plane înclinate la 450 faţă de planele
(ε x − ε y ) 2 + γ xy2 = ± (ε1 − ε 2 ) .
principale şi au valorile
γ max = ± (9.54)
( )
2 2
ε1 + ε 2 ε1 − ε 2
εb = + cos 2 θ + 45o , (9.55)
( )
2 2
ε1 + ε 2 ε1 − ε 2
εc = + cos 2 θ + 90o .
ε a − 2ε b + ε c
tg 2θ =
εa − εc
. (9.57)
σ1
Tensiunea σ 1 produce alungirile specifice ε 1′ = pe direcţia Ox şi
σ1 σ1
E
alungirile specifice ε 2′ = −ν , ε 3′ = −ν pe direcţiile Oy, respectiv Oz.
E E
σ2 σ2
Analog, tensiunea σ 2 produce alungirile specifice ε 1′′ = −ν , ε 2′′ = ,
σ2 σ3
E E
ε 3′′ = −ν , iar tensiunea σ3 produce alungirile specifice ε 1′′′ = −ν ,
σ3 σ3
E E
ε 2′′′ = −ν , ε 3′′′ = .
E E
Aplicând principiul suprapunerii efectelor, alungirile specifice totale pe
cele trei direcţii se calculează însumând cele trei componente
232 REZISTENŢA MATERIALELOR
ε 3 = ε 3′ + ε 3′′ + ε 3′′′ = [ σ 3 − ν (σ 1 + σ 2 ) ] ,
E
1
contracţie transversală.
Relaţiile (9.58) reprezintă legea lui Hooke generalizată raportată la
direcţiile principale.
[ ( )]
Legea lui Hooke generalizată faţă de axe oarecare se scrie sub forma
εx = σ x −ν σ y + σ z ,
1
[ ]
E
εy = σ y − ν (σ z + σ x ) ,
1
(9.59, a)
[ ( )]
E
εz = σ z −ν σ x + σ y ,
1
E
τ xy τ yz τ zx
γ xy = , γ yz = , γ zx = , (9.59, b)
G G G
unde G este modulul de elasticitate transversal.
Se demonstrează că între constantele elastice E, G şi ν există relaţia
G=
2 (1 +ν )
E
. (9.60)
1 − 2ν
( )
unde
e = εx +εy +εz = σx +σ y +σz , (9.62, a)
E
νE
λ=
( 1 + ν )( 1 − 2ν )
. (9.63)
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 233
ν
ε1 =
1
(σ 1 −ν σ 2 ) , ε2 =
1
(σ 2 −ν σ 1 ) , ε3 = − (σ 1 + σ 2 ) .
E E E
Exprimând tensiunile principale în funcţie de deformaţiile specifice
principale, rezultă
σ1 =
E
( ε1 + ν ε 2 ) , σ2 =
E
( ε 2 + ν ε1 ) .
1 −ν 2 1 −ν 2
(9.64)
( )
dV + Δ dV = dx ( 1 + ε x ) dy 1 + ε y dz ( 1 + ε z ) .
În urma deformării corpului, volumul devine
( )
acestea, se obţine
dV + Δ dV ≅ dx dy dz 1 + ε x + ε y + ε z .
deci Δ dV = dV ( ε x + ε y + ε z ) .
Deformaţia volumică specifică (9.62, a) este
Δ dV
e= =ε x + ε y + ε z .
dV
( )
3 ( 1 − 2ν )
Înlocuind deformaţiile specifice prin expresiile (9.59, a), rezultă
1 − 2ν
e= σx +σ y +σz = σm . (9.62, b)
E E
( )
unde tensiunea medie
σm = σx +σ y +σz .
1
(9.65)
3
234 REZISTENŢA MATERIALELOR
σm = e=Ke
3 ( 1 − 2ν )
E
(9.66)
K=
3 ( 1 − 2ν )
E
. (9.67, a)
2 G (1 +ν )
Se mai stabilesc egalităţile
K= =λ+ G.
3 ( 1 − 2ν )
2
(9.67, b)
3
e=−
p
, deci contracţia unităţii de volum este proporţională cu presiunea şi invers
K
proporţională cu K.
d U = σ 1 ε1 dV .
1
2
Rezultă că energia acumulată în unitatea de volum este
U 0 = σ 1 ε1 .
1
2
inând seama şi de acţiunea celorlalte tensiuni σ 2 şi σ 3 , se obţine
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 235
U0 =
1
( σ 1ε1 + σ 2 ε 2 + σ 3 ε 3 ) ,
2
sau, utilizând legea lui Hooke generalizată (9.58), rezultă energia de deforma ie
( )
specifică totală
ν
U0 = σ 12 + σ 22 + σ 32 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) .
1
(9.68)
2E E
( ) ( ( )
Faţă de axe oarecare
U0 =
1
2E
ν
σ x2 + σ y2 + σ z2 − σ x σ y + σ y σ z + σ z σ x +
E
1
2G
τ xy
2
)
+ τ yz
2
+ τ zx
2
.
σm =
1
( σ1 + σ 2 + σ 3 )
3
se produce o deformaţie volumică specifică e, iar energia specifică de varia ie a
volumului este
σ m e σ m 3 ( 1 − 2ν ) 3 ( 1 − 2ν ) 2 3 ( 1 − 2ν ) ( σ 1 + σ 2 + σ 3 ) 2
U 0v = = σm = σm = ,
2 2 E 2E 2E 9
deci
1 − 2ν
U 0v = ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) 2 , (9.69)
6E
σ2
( )2 .
sau
U 0 v = σ mε m = m = σx +σ y +σz
3 1
(9.70)
2 2 K 18 K
U 0 f = U 0 − U 0v =
1
( )
ν
σ 12 + σ 22 + σ 32 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) −
1 − 2ν
( σ1 + σ 2 + σ 3 )2
2E E
−
6E
[ (σ ]
sau
1 +ν
U0 f = 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 . (9.71)
6E
1 +ν
U0 f = x −σ y
2E
În funcţie de tensiunea tangenţială octaedrică (9.26), energia specifică de
3 (1 +ν ) 2
variaţie a formei se scrie
U0 f = τ oct = τ oct
3 2
(9.72)
2E 4G
1 + ν 2 σ x2
U0 f e = σx = (9.73)
3E 6G
global - ataşat de stratificat. Sistemul de axe local are axa Ox în lungul fibrelor şi
axa Oy în planul laminei, perpendiculară pe fibre. Sistemul de axe global are axele
OX şi OY în planul median al stratificatului simetric.
Lamina este anizotropă. În general, pentru a descrie complet un material
anizotrop solicitat la o stare triaxială de tensiuni, relaţia între tensiuni şi deformaţii
specifice se exprimă printr-o matrice simetrică, de dimensiuni 6 × 6 , în care apar
21 constante elastice independente. Pentru un material ortotrop solicitat triaxial
sunt necesare 9 constante elastice independente.
Pentru un material ortotrop solicitat la o stare biaxială de tensiuni, legea lui
Hooke conţine 4 constante elastice independente.
⎧ εX ⎫ ⎡ 1 Ex − ν yx E y 0 ⎤ ⎧σX ⎫
⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪
⎨ εY ⎬ = ⎢− ν xy E x 0 ⎥ ⎨ σY ⎬
⎪γ ⎪ ⎢ ⎪τ ⎪
1 Ey (9.75)
⎩ XY ⎭ ⎣ 0 0 1 Gxy ⎥⎦ ⎩ XY ⎭
{ ε } = [ S ] {σ }
sau
( ε X + ν yx ε Y ) ,
(9.73) devin
σX =
1 − ν xyν yx
Ex
σY =
Ey
1 − ν xyν yx
( ε Y + ν xy ε X ) , (9.78)
τ XY = G xy γ XY .
⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪
⎪τ ⎪ ⎢ ⎪
G xy ⎩γ XY ⎪⎭
⎥
⎩ XY ⎭
⎢⎣ ⎥⎦
0 0
{σ } = [ C ]{ε } ,
sau
[ C ] = [ S ] −1 .
Matricea de rigiditate este inversa matricii de flexibilitate
(9.82)
a b
Fig. 9.12
⎧ εx ⎫ ⎡ c2 sc ⎤ ⎧ εX ⎫
⎪ ⎪ ⎢ 2 ⎥⎪ ⎪
s2
⎨ εy ⎬=⎢ s
2
− s c ⎥ ⎨ εY ⎬
⎪γ ⎪ ⎢− 2 s c 2 s c c 2 − s 2 ⎥ ⎪ γ ⎪
c (9.83)
⎩ xy ⎭ ⎣ ⎦ ⎩ XY ⎭
unde s-a notat c = cosθ şi s = sinθ .
⎧σX ⎫ ⎡c s2 − 2 s c ⎤ ⎧ σ x ⎫
⎪ ⎪ ⎢ 2 ⎥⎪ ⎪
2
⎨ σY ⎬= ⎢s c2 2sc ⎥ ⎨σ y ⎬ .
⎪τ ⎪ ⎢ s c − s c c2 − s2 ⎥ ⎪ τ ⎪
(9.85)
⎩ XY ⎭ ⎣ ⎦ ⎩ xy ⎭
240 REZISTENŢA MATERIALELOR
C 22 = B1 − B2 cos 2θ + B3 cos 4θ , C 66 =
1
(B1 − B4 ) − B3 cos 4θ , (9.87)
2
B1 =
1
( 3 C11 + 3 C 22 + 2 C12 + 4 C 66 ) , B2 = 1 ( C11 − C 22 ) ,
8 2
B3 =
1
( C11 + C 22 − 2 C12 − 4 C 66 ) , (9.88)
8
B4 =
1
( C11 + C 22 + 6 C12 − 4 C 66 ) .
8
Înlocuind constantele (9.88) în relaţiile (9.87) rezultă
(
C12 = ( C11 + C22 − 4 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C12 sin 4θ + cos 4θ , )
( )
(9.89, a)
C66 = ( C11 + C22 − 2 C12 − 2 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C66 sin 4θ + cos 4θ ,
C16 = ( C11 − C12 − 2 C66 ) sinθ cos3θ + ( C12 − C22 + 2 C66 ) sin 3θ cosθ ,
C26 = ( C11 − C12 − 2 C66 ) sin 3θ cosθ + ( C12 − C22 + 2 C66 ) sinθ cos3θ .
D3 =
1
( S11 + S 22 − 2 S12 − S 66 ) , (9.92)
8
D4 =
1
( S11 + S 22 + 6 S12 − S 66 ) .
8
EX = EY = G XY =
1 1 1
, , . (9.93)
S11 S 22 S 66
( )
⎛ 1 + ν xy 1 ⎞⎟ ⎡ E ⎤ θ
= ( 2 S11 − 2 S12 − S 66 ) θ = ⎜ 2 − θ = ⎢2 1 + ν xy − x ⎥ <0
⎜ ⎟ ⎢⎣ Gxy ⎦⎥ E x
⎝ Ex Gxy ⎠
Fig. 9.13
Fig. 9.14
Laminele sunt lipite una de alta, astfel că atunci când sunt solicitate
mecanic ele au aceleaşi deformaţii specifice. Deoarece rigidităţile laminelor sunt
diferite, tensiunile în lamine diferă (fig. 9.14).
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 243
∫σ ∫σ ∫τ
folosesc tensiuni medii. Acestea se definesc prin relaţiile
h2 h2 h2
σX = σY = τ XY =
1 1 1
X dZ , Y dZ , XY dZ , (9.94)
h h h
−h 2 −h 2 −h 2
unde h este grosimea stratificatului.
În formă matricială
∫ ∫
⎧σ X ⎫ ⎧σ X ⎫ ⎡ C11 C12 C16 ⎤ ⎧εX ⎫ ⎧εX ⎫
h h
∫ ∫C
Primul element al matricii de rigiditate are expresia
h2 h2
A11 = C11 dZ =
1 2
11 dZ . (9.96, a)
h h
−h 2 0
∑C ∑C ∑C
poate fi înlocuită printr-o sumă
⎛ 2 hi ⎞
A11 = dZ = hi = ⎜ ⎟.
2 2
⎝ h ⎠
i i i
11 11 11
(9.96, b)
h h
i i i
∑ v [ C ].
h
[A ] = i
i
(9.97)
A A − A12 A A − A12
EX = = 11 22 EY = = 11 22
2 2
1 1
, , (9.98)
a11 A22 a 22 A11
G XY = = A66 , ν XY = − = ν YX = − =
1 a 21 A21 a12 A12
, .
a 66 a11 A22 a 22 A11
∑ v cos θ ,
scrie
A11 ≅ E x i
4
i (9.99)
∑v
Modulul de elasticitate longitudinal al stratificatului poate fi aproximat
prin relaţia
EX ≅ i E x i cos 4θ i , (9.100)
i
unde E x i este modulul de elasticitate al stratificatului cu fibre înclinate cu unghiul
θ i şi procent volumic vi .
Fig. 9.15
∑C
matricei de rigiditate a stratificatului au forma
⎛ Ii ⎞
D11 = ⎜⎜ ⎟⎟ ,
⎝ I tot ⎠
i
11
(9.101)
i
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 245
( )
exterioare. În cazul stării plane de tensiuni, relaţiile (9.59) devin
εx = σ x −ν σ y + α T ,
1
( )
E
εy = σ y −ν σ x + α T ,
1
(9.102)
E
τ xy
γ xy = ,
liniară.
În termoelasticitate, ecuaţiile diferenţiale de echilibru (9.46) şi (9.47),
relaţiile între deformaţii specifice şi deplasări (3.20) şi deci ecuaţia de
compatibilitate (3.21), ca şi condiţiile la limită (9.3) rămân nemodificate, fiind
bazate pe considerente pur mecanice sau geometrice.
Înlocuind deformaţiile specifice (9.102) în ecuaţia de compatibilitate
(3.21), ţinând cont de ecuaţiile de echilibru (9.46) şi (9.47) în care se neglijează
( )
forţele volumice, se obţine o ecuaţie de compatibilitate exprimată în tensiuni
⎛ ∂2 ∂ 2 ⎞⎟
⎜ + σ +σ y +α ET = 0 .
⎜ ∂ x2 ∂ y2 ⎟ x
⎝ ⎠
(9.103)
246 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 9.1
T ⎛ 2 y y 2 ⎞⎟
Se consideră bara de secţiune dreptunghiulară din figura 9.16, a, liberă la
Fig. 9.16
d2
(σ x + α E T ) = 0 , (9.104)
d y2
de unde rezultă
σ x = −α E T + c1 y + c 2 . (9.105)
∫σ b dy = 0 ,
∫σ y b dy = 0 .
c c
x x (9.106)
−c −c
∫ ∫ α E T dy .
Înlocuind expresia (9.105) în relaţiile (9.106) rezultă
c1 = α E T y dy , c2 =
c c
3 1
(9.107)
2 c3
−c −c
2c
∫ ∫
⎛ ⎞
⎜ ⎟
σ x = α E ⎜−T + T dy +
c c
T y dy ⎟ .
b y
⎜ ⎟
(9.108)
⎝ −c −c ⎠
A I z
9. ST RI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 247
MPa, iar la oţelul de rulmenţi presiunea de contact admisibilă ajunge la 3800 MPa.
Se demonstrează că, în lungul liniei perpendiculare pe suprafaţa de contact,
tensiunile tangenţiale au valori maxime la o mică distanţă de zona de contact, şi nu
la suprafaţa piesei în contact cu bila. Aceasta explică ruperile locale care duc la
de fisuri iniţiate la adâncimi de ordinul a 100 μm sau chiar mai mici, în special în
exfolieri, cojiri, desprinderi ("spalling") şi defecte punctiforme ("pitting"), generate
inelele rulmenţilor.
În cazul unei bile de diametru D, apăsate cu o forţă F pe o suprafaţă plană
(fig. 9.17), raza cercului de contact are valoarea
⎛ FD⎞
r = 0 ,88 ⎜ ⎟ ,
13
⎝ E ⎠
(9.109)
⎜ D ⎟
⎝ ⎠
p max . (9.110)
248 REZISTENŢA MATERIALELOR
⎛ FD⎞
2b = 2 ,15 ⎜⎜ ⎟⎟ ,
12
⎝ El ⎠
(9.111)
⎝lD ⎠
p max . (9.112)
σ e2
2
contracţie transversală.
La solicitarea de întindere simplă este suficientă una singură dintre aceste
mărimi pentru definirea stării de solicitare, deci a stării limită, deoarece ele sunt
atinse simultan.
250 REZISTENŢA MATERIALELOR
să existe între acestea pentru a se atinge una dintre cele cinci mărimi caracteristice
ale stării limită.
Teoriile de rezisten ă (numite şi teorii ale stărilor limită) permit stabilirea
acestor relaţii prin care se defineşte o tensiune echivalentă σ ech a stării plane sau
spaţiale, care este comparată cu tensiunea la starea limită de la întinderea uniaxială.
ε max = ε1 =
1
[ σ1 −ν (σ 2 + σ 3 ) ] = ε e = σ e ,
E E
deci tensiunea echivalentă, care se compară cu σ e , este
σ ech II = σ 1 − ν ( σ 2 + σ 3 ) . (10.2)
10. TEORII DE REZISTENŢ 251
( )
La limita de elasticitate, utilizând relaţia (9.68), se obţine
ν σ2
U0 = σ 12 + σ 22 + σ 32 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) = U 0e = e ,
1
2E E 2E
[ ]
σ ech IVa = σ 12 + σ 22 + σ 32 − 2ν ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 )
astfel că tensiunea echivalentă este
12
, (10.4)
σ m = ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) > 0 .
relaţie care, la materiale tenace, se aplică atunci când tensiunea medie este pozitivă,
1
3
1 +ν 1 +ν
U0 f = 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 = U 0 fe = 2 σ e2 ,
6E 6E
[ (σ ]
deci tensiunea echivalentă are expresia
σ ech IVb = − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2
2 12
1 , (10.5)
2
Această teorie se aplică atunci când tensiunea medie σ m < 0 .
Deoarece energia specifică de variaţie a formei se exprimă convenabil în
funcţie de tensiunile tangenţiale octaedrale
U0 f = τ oct ,
3 2
4G
teoria a IV-a, varianta b, cunoscută ca teoria lui von Mises, se mai numeşte şi
teoria tensiunii tangen iale octaedrale maxime.
Aplicarea teoriilor de rezistenţă se face diferit la materiale tenace şi la
materiale fragile. Astfel, la materialele tenace se recomandă utilizarea relaţiilor
date de teoriile a III-a şi a IV-a, varianta b, iar la materiale fragile, utilizarea teoriei
a II-a. În primul caz se formulează criterii de curgere, iar la materiale fragile se
folosesc criterii de rupere. Totuşi este cunoscut faptul că o clasificare netă a
materialelor în tenace şi fragile este dificilă, deoarece nu există o graniţă clară între
cele două tipuri de comportări, care depind de temperatură, viteza de încărcare,
tipul solicitării şi condiţiile de mediu ambiant. În plus, ruperile fragile se studiază
în cadrul altei discipline, denumite Mecanica ruperii.
pură într-o încercare la răsucire, este τ c = 0 ,577 σ c , deci cu 15% mai mare decât
materiale ductile, limita de curgere la forfecare, măsurată pentru starea de forfecare
τ oct = σc
3 2 1 2
4G 6G
sau atunci când
τ oct = σ c = 0,471σ c .
2
(10.7)
3
Deci curgerea, conform criteriului von Mises, în orice punct al unei piese
octaedrică din corp devine egală cu 0,471σ c , unde σ c este limita de curgere a
solicitate la o stare complexă de tensiuni, începe atunci când tensiunea tangen ială
σ 1 − σ 2 + m (σ 1 + σ 2 ) = 2τ u ,
Din condiţia (10.8) rezultă
(10.10)
1− m
σ ut = − σ uc ,
1+ m
(10.13)
Fig. 10.1
Pentru a evita erorile menţionate mai sus, s-a elaborat criteriul lui Mohr
modificat. Acesta este o combinaţie a criteriului tensiunii normale maxime, utilizat
la stări de tensiuni dominate de întindere şi a criteriului Coulomb-Mohr, utilizat la
stări de tensiuni dominate de compresiune.
În diagrama locului geometric de rupere (fig. 10.1), punctele care diferă de
criteriul Coulomb-Mohr se află pe liniile întrerupte.
256 REZISTENŢA MATERIALELOR
unde σ i defineşte tensiunea la care cele două criterii coincid. Uneori se alege
σ i = −σ ut , alteori calculul se face pe baza înclinării planului de rupere în
încercările la compresiune.
A doua relaţie (10.12) devine
2 τ u′
σ uc = −
1− m
. (10.16)
σ ech II = σ 1 − ν σ 2 ,
(
σ ech IVa = σ 12 + σ 22 − 2ν σ 1σ 2 )
1
2 ,
(
σ ech IVb = σ 12 + σ 22 − σ 1σ 2 )
1
2 .
σ ech ≤ σ a . (10.18)
10. TEORII DE REZISTENŢ 257
σ ech IVa = σ 2 + 2 (1 + ν )τ 2 ,
σ ech IVb = σ 2 + 3τ 2 .
În prezent există şi alte teorii de rezistenţă, însă nici una nu poate descrie
comportarea tuturor materialelor în orice stare de solicitare.
⎛σx ⎞ σ xσ y ⎛ σ y ⎞ ⎛τ ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ − +⎜ ⎟ + ⎜ xy ⎟ =1
2 2 2
⎝ σ xt ⎠ σ xt2 ⎜ σ yt ⎟ ⎜τ f ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(10.20)
⎧σx ⎫ ⎡ c2 s2 ⎤ ⎧σX ⎫
⎪ ⎪ ⎢ 2 ⎥⎪ ⎪
⎨σy ⎥ ⎨ σY
2sc
⎬=⎢ s −2sc ⎬ ,
2
⎪τ ⎪ ⎢ − s c s c c2 − s2 ⎥ ⎪⎩ τ XY ⎪
c (10.24)
⎩ xy ⎭ ⎣ ⎦ ⎭
în care c = cosθ şi s = sinθ , unde θ este unghiul de înclinare al fibrelor faţă de
direcţia globală OX.
Aceste tensiuni se utilizează în criteriul Tsai-Hill, care de obicei se scrie
sub forma unui coeficient de siguranţă
10. TEORII DE REZISTENŢ 259
σ xt
c= . (10.25)
⎡ ⎛ ⎞ 2 ⎛ σ xt ⎞ 2⎤
1
⎢σ 2 − σ σ + ⎜ σ xt ⎟ σy +⎜ ⎟ τ xy ⎥
2 2 2
x y ⎜ ⎟ ⎜τf ⎟
⎝ σ yt
⎢ ⎥
⎣ ⎠ ⎝ ⎠ ⎦
x
Exemplul 10.1
Rezolvare
Tensiunile în sistemul global (3.5) şi (3.6) sunt
⎧σX ⎫ ⎧ pD / 4h ⎫ ⎧ D / 4h ⎫ ⎧15 ⎫
⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎨ σY ⎬ = ⎨ pD / 2h ⎬ = ⎨ D / 2h ⎬ p = ⎨30⎬ p .
⎪τ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪0⎪
⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭
Matricea de rigiditate (9.79) în coordonate locale (în MPa) este
⎡ 207,7 2,3178 0 ⎤
[ C ] = ⎢⎢2,3178
7,7259 0 ⎥ ⋅ 103 .
⎥
⎣⎢ 0 0 4,9⎥⎦
[ ]
⎡ 207,7 2,3178 0 ⎤
C 0 = ⎢2,3178 7,7259 0 ⎥ ⋅103 .
⎢ ⎥
⎣⎢ 0 4,9⎦⎥
0
0
[ ] [ ]
⎧σ X ⎫ ⎧ ε X ⎫ ⎧ 51,3025 ⎫ ⎧σ X ⎫ ⎧ ε X ⎫ ⎧ 51,3025 ⎫
⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎨ σY ⎬ = C 0 ⎨ ε Y ⎬ = ⎨62,5502⎬ p , ⎨ σY ⎬ = C
− 45 0 ⎨ ε Y ⎬ = ⎨ 62,5502 ⎬ p ,
⎪τ ⎪ 0 ⎪γ ⎪ ⎪51,7300 ⎪ ⎪τ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎪− 51,7300⎪
⎩ XY ⎭ 45 ⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ XY ⎭ − 45 ⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭
45
0
[ ]
⎧σ X ⎫ ⎧ ε X ⎫ ⎧− 9,2017 ⎫
⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎨ σ Y ⎬ = C 0 0 ⎨ ε Y ⎬ = ⎨ 8,2999 ⎬ p .
⎪τ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎪ ⎪
⎩ XY ⎭ 0 0 ⎩ XY ⎭ ⎩ 0 ⎭
=p = 4,1047 ,
− 45 0
Din criteriul Tsai-Hill (10.25) se obţine, p
= 3,3714 MPa , deci presiunea care poate produce fisurarea vasului este
45 0
p
p = 3,37 MPa.
00
11.
SOLICITĂRI COMBINATE
σx = + − = + +
F M y z M z y F F z0 z F y0 y
A Iy Iz A Iy Iz
sau
⎛ ⎞
σx = ⎜1 + z 0 z + y 0 y ⎟ ,
⎜ i z2 ⎟⎠
F
⎝
(11.1)
A i y2
iy = iz =
Iy Iz
, . (11.2)
A A
Axa neutră, definită ca locul geometric al punctelor în care σ x = 0 , are
ecuaţia
1+ + =0,
z0 z y0 y
(11.3)
i y2 i z2
+ = 1.
z y
(11.4)
− −
i y2 iz2
z0 y0
paralele cu axa neutră, obţinând punctele în care tensiunea normală totală σ x are
Cunoscând poziţia axei neutre, se duc tangentele la conturul secţiunii
11. SOLICIT RI COMBINATE 263
calculează σ max şi σ min şi se poate construi diagrama tensiunilor (v. fig. 11.1).
valori extreme. Înlocuind coordonatele acestor puncte în expresia (11.1) se
Exemplul 11.1
Să se determine locul geometric al punctelor de aplicaţie a unei forţe
excentrice, paralele cu axa barei, pentru care axa neutră corespunzătoare este
tangentă la conturul secţiunii circulare (fig. 11.2).
Rezolvare
Fie ecuaţia tangentei în C la cercul de diametru d (fig. 11.2) z = −
d
care
2
prin identificare cu ecuaţia generală a axei neutre (11.2) duce la determinarea
coordonatelor punctului B de aplicaţie a forţei:
d2
y0 = 0 , z0 = − = − 16 = .
2
iy d
−
z d 8
2
Când axa neutră ocupă poziţia altor tangente la cerc, punctul B parcurge un
cerc de rază d 8 , numit "sâmbure central" (J. A. Ch. Bresse, 1859). Când forţa F
este aplicată pe conturul sau în interiorul sâmburelui central, axa neutră este
tangentă sau nu intersectează secţiunea, deci tensiunile au acelaşi semn pe toată
suprafaţa.
Exemplul 11.2
Dacă bara din figura 11.1 are secţiunea pătrată cu latura a, să se calculeze
B ′ (a 2 , a 2) .
tensiunea normală maximă din bară când forţa F este aplicată în punctul
Rezolvare
În acest caz y 0 = z 0 = , i y = i z2 =
a 2 a2
şi din relaţia (11.1) se obţine, în
punctul B ′ ,
2 12
σ max =
7F
.
a2
Exemplul 11.3
Să se dimensioneze grinda din figura 11.3, a, asupra căreia acţionează forţa
axială F = 36 kN . Grinda este din lemn cu σ a = 10 N/mm 2 şi are secţiunea
dreptunghiulară a × 2a .
264 REZISTENŢA MATERIALELOR
Rezolvare
Secţiunea periculoasă A − A , de formă pătrată a × a (fig. 11.3, a), este
solicitată la întindere excentrică. Dacă se reduce forţa F în centrul de greutate C al
secţiunii slăbite, se obţine torsorul format din forţa axială F, care produce întindere,
şi cuplul, de moment M y = F , care produce încovoiere.
a
2
Fig. 11.3
4 ⋅ 36 ⋅10 3
σa = , de unde a = = = 120 mm .
σa
4F 4F
a2 10
Exemplul 11.4
Rezolvare
Secţiunea AB a cârligului este solicitată la întindere excentrică. Se reduce
σ max = + = +
F My F Fe
A Wy π d π d3
2
.
4 32
Înlocuind valorile numerice rezultă
4 ⋅ 2000 32 ⋅ 2000 ⋅ 4
σ max = + = 108,3 <σa .
π
N
π ⋅ 20 3
mm 2
Fig. 11.4
Exemplul 11.5
colţurile rotunjite. (fig. 11.5, b). Într-un calcul aproximativ acesta se poate
aproxima cu trapezul isoscel din fig. 11.5, c.
266 REZISTENŢA MATERIALELOR
Fig. 11.5
Rezolvare
Cu notaţiile din Anexa 5, dimensiunile secţiunii trapezoidale sunt
b1 = 54 mm , b 2 = 25 mm , h = 95 mm ,
R = 90 mm , R 1 = 48,31 mm , R2 = 143,31 mm .
iar razele
ln − b1 − b2 ln − 29
h R1 95 48,31
σ = 62,7 + 8 = 70,7 N mm 2 .
Exemplul 11.6
Se cere să se calculeze tensiunea maximă în ochiul tirantului din figura
11.6, la care raza centrului de greutate este egală cu diametrul secţiunii circulare.
Rezolvare
Raza fibrei neutre (8.113) este
1⎛ 2+ 3
r= ⎜ 2R + 4 R 2 − d 2 ⎞⎟ = ⎛⎜ 2d + 4d 2 − d 2 ⎞⎟ =
4 ⎝ ⎠ 4 ⎝
1
⎠
d.
4
Excentricitatea este
2− 3
e= R−r = d = 0,067 d .
4
Fig. 11.6
d 1 = r − R1 =
3
d.
4
Tensiunea maximă se calculează cu formula (8.114)
268 REZISTENŢA MATERIALELOR
σ max = + = + = 13,92 .
N M d1 F Fd 0 ,433 d F
A A e R1 A A ⋅ 0 ,067 d 0,5 d A
⎛ Mi ⎞ ⎛ ⎞
σ ech III = σ + 4τ = ⎜ ⎟ + 4 ⎜ Mt ⎟ .
2 2
⎜ Wy ⎟ ⎜Wp ⎟
2 2
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(11.5)
M i2 + M t2
σ ech III = =
M ie III
. (11.7)
Wy Wy
Pentru bare din oţel, conform celor cinci teorii clasice de rezistenţă,
momentul încovoietor echivalent are expresia
M ie I = 0,5 M i + 0 ,5 M i2 + M t2 ,
M ie II = 0 ,35 M i + 0 ,65 M i2 + M t2 ,
M ie III = M i2 + M t2 , (11.8)
M ie IV a = M i2 + 0,65 M t2 ,
M ie IV b = M i2 + 0 ,75 M t2 .
W ynec =
σa
M ie
, (11.9)
Exemplul 11.7
Fig. 11.7
Rezolvare
Pentru bara 2-3, în secţiunea 2,
M i 2 = 1,5 kNm
Fig. 11.8
11. SOLICIT RI COMBINATE 271
iar în secţiunea 0,
M i0 = 0,5 kNm , M t0 = 1 kNm , M ie0 = 1,1 kNm .
Exemplul 11.8
Rezultă
2,418 ⋅ 106
W y nec = = = 30 ,2 ⋅ 103 mm3 ≅ 0,1d 3
M ie III
σa 80
deci diametrul arborelui este
d = 67 mm .
272 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 11.9
adică
π d3 4 ,75 ⋅ 10 6
= , d = 81,3 mm .
32 90
Se alege d = 82 mm .
Tronsonul 2-3 se verifică la solicitarea de întindere cu încovoiere, în
secţiunea periculoasă 2
N M i 4 ⋅ 4 ⋅ 10 3 32 ⋅ 1,6 ⋅ 10 6
σ ef 2 = + = + = 30 ,3 <σa.
N
A Wax π ⋅ 82 2
π ⋅ 82 3
mm 2
Exemplul 11.10
La bara din figura 2.19, a se cunosc F = 10 kN şi a = 1 m . Dacă
σ a = 90 MPa , se cere să se verifice bara ştiind că tronsonul 1-2 are secţiunea
11. SOLICIT RI COMBINATE 273
σ ef 1− 2 = + + = + +
N My Mz F Fa Fa
2
.
A Wy Wz b h bh bh 2
6 6
Înlocuind cu valori numerice, rezultă
6 ⋅ 10 4 ⋅ 10 3 6 ⋅ 10 4 ⋅ 10 3
σ ef 1− 2 = + + = 67 ,3 <σa .
10 4 N
100 ⋅ 150 100 ⋅ 150 2
100 ⋅ 150 2
mm 2
Tronsonul 2-3 este solicitat la încovoiere şi răsucire, cu secţiunea
periculoasă în 3. Se calculează σ 3 şi τ 3 şi se combină conform teoriei a III-a de
rezistenţă
32 ⋅ 2 ⋅ 10 3 ⋅ 10 4
σ3 = = = = 74 ,3
M i3 2a F N
πd π ⋅140
3 3
,
Wax mm 2
32
16 ⋅ 103 ⋅ 104
τ3 = = = = 18,6
M t3 aF N
πd π ⋅ 140
3 3
,
Wp mm2
16
32 ⋅ 103 ⋅ 104
σ3 = = = = 37 ,1
M i3 aF N
πd π ⋅ 140
3 3
,
Wax mm2
32
16 ⋅ 2 ⋅ 103 ⋅ 104
τ3 = = = = 37 ,1
M t3 2a F N
πd π ⋅ 140
3 3
,
Wp mm2
16
274 REZISTENŢA MATERIALELOR
Exemplul 11.11
Un arbore din oţel cu σ c = 200 MPa şi diametrul d = 50 mm este solicitat
de un moment încovoietor M i = 1,9 kNm. Se cere valoarea maximă a momentului
de răsucire care mai poate fi suportat de arbore conform: a) criteriului de curgere
Tresca; b) criteriului de curgere von Mises.
Rezolvare
Modulul de rezistenţă axial este
π d3 π ⋅ 503
Wy = = = 12 ,27 ⋅ 103 mm3 .
32 32
Momentul încovoietor echivalent este
( ) ( )
Conform criteriului von Mises, momentul de răsucire maxim este
unde alungirea du0 se datoreşte forţei axiale iar α este coeficientul de dilatare
termică liniară a materialului barei.
Utilizând legea lui Hooke, se obţine expresia tensiunii normale
Δ dϕ
σ= + E 0 − Eα T ,
dϕ
z r du
r+z r + z ds0
E (11.11)
unde ab = ds0 = r dϕ .
∫A σ d A , ∫A zσ d A .
Condiţiile de echilibru se scriu
N′ = M′ = (11.12)
∫A r + z d A = 0 ,
z
(11.13)
care defineşte poziţia axei Oy, deci axa faţă de care se măsoară ordonatele z, se
∫A ∫A
obţine
N′ = E 0 d A − Eα T d A ,
du r
ds0 r + z
(11.14)
∫A ∫A
E Δ dϕ
M′ = d A − Eα T z dA .
z2
dϕ r+z
(11.15)
Deoarece
∫A dA = A, ∫A d A = Ae
r z2
r+z r+z
∫A ∫A
unde
NT′ = Eα T dA , M T′ = Eα T z dA . (11.17)
I ′y = ∫A dA = ∫A z d A = r A e , A′ = ∫ dA =A.
r z2 r 2 r
r+z r1 r1
A
σ= + = = const .
z Ne r N N
r + z Ae r + z A A
Dacă ordonatele z se calculează faţă de axa care trece prin centrul de
greutate al secţiunii, formula tensiunilor produse la încovoierea pură conţine doi
termeni, ca în formularea originală a lui Winkler.
11. SOLICIT RI COMBINATE 277
Exemplul 11.12
⎛ 3 z z2 ⎞
Se cer tensiunile termice în bara în consolă, de secţiune dreptunghiulară,
NT =
∫ α E T (z ) b d z , MT =
∫ α E T (z ) z b d z .
h2 h2
−h 2 −h 2
Fig. 11.9
∫
αE
σ′ = T = T ( z ) d z = α ET0 .
h 2
N 2
−h 2
A h 3
∫ T (z ) z d z = −α ET
11.9, d)
σ ′′ = T = α E b
h 2
M z z z
0 .
−h 2
Iy Iy h
⎝h 2⎠
produce tensiuni termice egale şi de semn contrar.
Bibliografie
1. Alexander, J., and Gunasekera, J. S., Strength of Materials, Advanced Theory
and Applications, vol.2, Ellis Horwood Ltd., New York, 1991.
2. Atanackovic, T. M. and Guran, A., Theory of Elasticity for Scientists and
Engineers, Birkhäuser, Boston, 2000.
3. Bannantine, J. A., Comer, J. J., and Handrock, J. L., Fundamentals of Metal
Fatigue Analysis, Prentice Hall, Upper Saddle River, N.J., 1990.
4. Bedford, A. and Liechti, K. M., Mechanics of Materials, Prentice Hall, Upper
Saddle River, N.J., 2000.
5. Beer, F. P., Johnston, E. R. Jr., and De Wolf, J. T., Mechanics of Materials, 3rd
ed., McGraw-Hill, New York, 2001.
6. Benham, P. P., Crawford, R. J. and Armstrong, C. G., Mechanics of Engineering
Materials, 2nd edition, Longman, 1996.
7. Boley, B. A. and Weiner, J. H., Theory of Thermal Stresses, Wiley, New York,
1960.
8. Boresi, A. P., and Chong, K. P., Elasticity in Engineering Mechanics, 2nd ed.,
Wiley-Interscience, 2000.
9. Boresi, A. P., Schmidt, R. J. and Sidebottom, O. M., Advanced Mechanics of
Materials, 5th ed., John Wiley, New York, 1993.
10. Böge, A., Technische Mechanik, 26. Auflage, Vieweg, Braunschweig, 2003.
11. Brommundt, E. and Sachs, G., Technische Mechanik. Eine Einführung, 3.
Auflage, Oldenbourg, München, 1998.
12. Budynas, R. C., Advanced Strength and Applied Stress Analysis, 2nd ed.,
McGraw-Hill International Editions, 1999.
13. Buzdugan, Gh., Rezisten a materialelor, ed. a XI-a, Editura tehnică, Bucureşti,
1980.
14. Case, J., Chilver, L., and Ross C. T. F., Strength of Materials and Structures,
4th ed., Arnold, London, 1999.
15. Craig, R. R. Jr., Mechanics of Materials, 2nd ed., John Wiley, New York, 1999.
16. Crandall S. H., and Dahl, N. C., eds., An Introduction to the Mechanics of
Solids, McGraw-Hill, New York, 1959.
280 REZISTENŢA MATERIALELOR
17. Dowling, N. E., Mechanical Behavior of Materials, 2nd ed., Prentice Hall,
Upper Saddle River, N.J., 1999.
18. Duggan, T. V., Stress Analysis and Vibrations of Elastic Bodies, Temple Press
Books Ltd., London, 1964.
19. Edwards, K. S. and McKee R. B., Fundamentals of Mechanical Component
Design, McGraw-Hill, New York, 1991.
20. Felbeck, D. K. and Atkins, A. G., Strength and Fracture of Engineering Solids,
2nd ed., Prentice Hall, 1996.
21. Feodosiev, V., Strength of Materials, Mir Publishers, Moscow, 1973.
22. Fielding, J. P., Introduction to Aircraft Design, Cambridge University Press,
1999.
23. Flügge, W., ed., Handbook of Engineering Mechanics, McGraw-Hill, New
York, 1968.
24. Frocht, M. M., Photoelasticity, vol.I, vol.II, John Wiley, New York, 1941,
1948.
25. Gatewood, B. E., Thermal Stresses, McGraw Hill, New York, 1957.
26. Gere, J. M. and Timoshenko, S. P., Mechanics of Materials, 4th SI ed., Stanley
Thornes Publ. Ltd, 1999.
27. Gere, J. M., Mechanics of Materials, 5th ed., PW-Kent., Boston, 2001.
28. Gould, P. L., Analysis of Shells and Plates, Prentice Hall, Upper Saddle River,
N.J., 1999.
29. Harwood, N., and Cummings, W. M., eds., Thermoelastic Stress Analysis,
Adam Hilger, Bristol, 1991.
30. Hearn, E. J., Mechanics of Materials, 3rd ed., Butterworth-Heinemann, Oxford,
2001.
31. Herr, H., Technische Mechanik. Lehr- und Aufgabenbuch, 6. Auflage, Verlag
Europa - Lehrmittel, Nourney, 2002.
32. Hertzberg, R. W., Deformation and Fracture Mechanics of Engineering
Materials, 3rd ed., John Wiley, New York, 1989.
33. Hetényi, M., ed., Handbook of Experimental Stress Analysis, 2nd ed., John
Wiley, New York, 1987.
34. Hibbeler, R. C., Mechanics of Materials, 4th ed., Prentice Hall, Upper Saddle
River, N.J., 2000.
35. Jones, R. M., Mechanics of Composite Materials, Scripta Book Co.,
Washington, D.C., 1975.
BIBLIOGRAFIE 281
55. Rivello, R. M., Theory and Analysis of Flight Structures, McGraw-Hill, New
York, 1969.
56. Rusu, O., Rezisten a materialelor, Partea a III-a, Institutul Politehnic Bucureşti,
1986,
57. Schnell, W., Gross, D. and Hauger, W., Technische Mechanik, Band 2:
Elastostatik, 7. Auflage, Springer, Berlin, 2002.
58. Shigley, J. E. and Mischke, C. R., Mechanical Engineering Design, 6th ed.,
McGraw-Hill Int. Edition, 2001.
59. Timoshenko, S. P., Strength of Materials, 3rd ed., Robert Krieger Pub. Co.,
Malabar, FL, 1984.
60. Timoshenko, S. P., History of Strength of Materials, Dover, New York, 1983.
61. Timoshenko, S. P., and Goodier, J. N., Theory of Elasticity, 3rd ed., McGraw-
Hill, New York, 1970.
62. Timoshenko, S. P. and Gere, J. M., Theory of Elastic Stability, 2nd ed.,
McGraw-Hill, London, 1961.
63. Timoshenko, S. P. and Woinowsky-Krieger, S., Theory of Plates and Shells,
McGraw-Hill, New York, 1970.
64. Tsai, S. W. and Hahn, H. T., Introduction to Composite Materials, Technomic,
Westport, CT, 1980.
65. Ugural, A. C. and Fenster, S. K., Advanced Strength and Applied Elasticity, 4th
ed., Prentice Hall PTR, London, 2003.
66. Vable, M., Mechanics of Materials, Oxford University Press, 2002.
67. Vallat, P., Résistance des matériaux appliquée à l'aviation, Ed. Librairie
Polytechnique Bèranger, Paris, 1950.
68. Vautrin, A. and Verchery, G., Analysis and Design of Composite Materials and
Structures, Part I, Pluralis, Paris, 1990.
69. Young, W. C., Roark’s Formulas for Stress and Strain, 6th ed., McGraw-Hill
International, New York, 1989.
ANEXE 283
284 REZISTENŢA MATERIALELOR
ANEXE 285
286 REZISTENŢA MATERIALELOR
ANEXE 287
288 REZISTENŢA MATERIALELOR
ANEXE 289
290 REZISTENŢA MATERIALELOR
ANEXE 291
Anexa 4
ϕ2 = w2 =
Ml M l2
EI 2E I
ϕ2 = w2 =
F l2 F l3
2E I 3E I
ϕ2 = w2 =
q l3 ql4
6E I 8E I
ϕ1 = ϕ 2 = − w3 = 0
Ml
24 E I
ϕ1 = −ϕ 2 = w3 =
F l2 F l3
16 E I 48 E I
ϕ1 = −ϕ 2 = w3 =
q l3 5q l 4
24 E I 384 E I
ϕ1 =
F ab
(l + b ) w3 =
F a 2b 2
,
6l E I 3l E I
l = a+b l = a+b
ϕ1 = ϕ2 = − wmax =
Ml Ml M l2
,
3E I 6E I 9 3E I
⎛ 2⎞ ⎛ a 3a 2 2a 3 ⎞
ϕ1 = ⎜ 2 − 6a + 3a ⎟ w3 =
M l2⎜ − + 3 ⎟
⎜ l ⎟⎠ ⎜ l l2 l ⎟⎠
Ml
⎝ ⎝
6E I l 2 3E I
l = a+b l = a+b
ϕ1 = −
Fal
, ϕ4 =
Fa
(l + a ) w5 = −
F a l2
2E I 2E I 8E I
ϕ1 = −ϕ 2 = w3 =
Ml M l2
2E I 8E I
M al ⎛ a⎞
ϕ1 = − , ϕ2 = w3 = ⎜2 + 3 ⎟
Ml Ml
6E I 3E I 6E I ⎝ l⎠
ϕ2
ϕ1 = − =−
F a 2 (l + a )
Fal
w3 =
2 6E I
F al ⎛ 3a ⎞
ϕ3 = ⎜2 + ⎟
3E I
6E I ⎝ l ⎠
ϕ2 =
q a 2l
= −2ϕ1 w3 =
q a3
(4l + 3a )
6E I 24 E I
292 REZISTENŢA MATERIALELOR
Anexa 5
Poziţia axei neutre la bare curbe
A – aria secţiunii
R – raza centrului de greutate al secţiunii
r – raza suprafeţei neutre a barei
⎡ 1 ⎛ h ⎞2 ⎤
1 + (h 2 R )
= ≅ R ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥
h h
⎢
⎣ ⎝ ⎠ ⎥⎦
1 − (h 2 R )
R2 3 2 R
ln ln
R1
d2
⎡ 2⎤
⎢ ⎛ d ⎞ ⎥
8R 1 − 1 − ⎜ ⎟
⎢ ⎝ 2R ⎠ ⎥
⎣ ⎦
, e2 = h − e1 , A = (b1 + b2 )
h b1 + 2b2
e1 =
h
3 b1 + b2 2
b 1R 2 − b 2 R 1
− (b1 − b2 )
A
R2
ln
h R1
b1h1 + b2 h2 + b3h3
R +h R +h +h R +h +h +h
b1ln 1 1 + b2ln 1 1 2 + b3ln 1 1 2 3
R1 R1 R1
ANEXE 293
Anexa 6
Fig. A6.1
Fie rezistenţa firului
R=ρ =ρ
l l2
(A6.1)
A V
294 REZISTENŢA MATERIALELOR
ΔR ⎛ Δρ l ⎞
= ⎜⎜1 + 2ν + ⎟ε ,
⎝ ρ Δl ⎟⎠
(A6.2)
R
unde Δ ρ este variaţia rezistivităţii iar ν este coeficientul de contracţie
transversală.
În construcţia traductoarelor tensometrice se folosesc materiale la care ρ
ΔR
= (1+ 2ν )ε , (A6.3)
R
Raportul
ΔR R
k= = 1 + 2ν
ε
(A6.4)
legea lui Hooke. Deci traductorul rezistiv măsoară de fapt “extensiuni” (deformaţii
specifice) şi nu tensiuni.
a b c
Fig. A6.2
εa + εb + εc ⎛ 2ε a − ε b − ε c ⎞
ε1, 2 = ± ⎜ ⎟ + (ε b − ε c ) .
2
1
⎝ ⎠
2
(A6.5)
3 3 3
3 (ε b − ε c )
Direcţiile principale se calculează cu formula
tg 2θ =
2ε a − εb − εc
. (A6.6)
2. Puntea tensometrică
În figura A6.3 se prezintă schema unui circuit potenţiometric. Tensiunea
U t la bornele traductorului rezistiv R t se poate exprima în funcţie de tensiunea U
aplicată celor două rezistenţe
Ut =
Rt
R + Rt
U. (A6.7)
Fig. A6.3
a b
Fig. A6.4
⎛ R1 R4 ⎞
Ue = U A − UC = ⎜ − ⎟U ,
⎜ R1 + R 2 R 4 + R 3 ⎟ i
⎝ ⎠
de unde se calculează raportul tensiunilor
R1 R 3 − R 2 R 4
( )( )
=
Ue
R1 + R 2 R 3 + R 4
. (A6.8)
Ui
R 2 + ΔR 2 R3 + ΔR3
= . (A6.10)
R1 R4
( )2 ( R 3 + R 4 )2 ( R1 + R 2 ) 2
= Ui ≅
dU e R4 R3 R4 R1 R 2
şi
dR3 R3 + R4
Δ Ue
Dacă R 1 = R 2 , atunci k ε , deci pentru o deformaţie specifică
=
1
( R1 + R 2 ) 2
ΔU e = Ui ⎜ − ⎟,
⎜ R3 ⎟
R1 R 2
⎝ 4 ⎠
(A6.12)
R
ΔR3 ΔR 4
Dacă
= ,
R3 R4
atunci Δ U e = 0 , puntea rămâne echilibrată. Această proprietate este utilizată
pentru a elimina sensibilitatea traductorilor tensometrici rezistivi la variaţia
temperaturii. Traductorul R 4 , identic cu R 3 , este lipit pe o piesă din acelaşi
material însă nesolicitată mecanic, amplasată în aceleaşi condiţii de mediu ambiant,
compensând astfel variaţiile lui R 3 cu temperatura.
Δ R i << R i , se obţine
traductoare rezistive active (montaj în punte completă), atunci, considerând
ΔUe ⎛ Δ R1 Δ R 2 Δ R 3 Δ R 4 ⎞
( R1 + R 2 ) 2
= ⎜ − + − ⎟.
⎜ R1 ⎟
R1 R 2
⎝ ⎠
(A6.13)
Ui R 2 R 3 R 4
ΔUe
=
k
(ε1 − ε 2 + ε 3 − ε 4 ) . (A6.14)
Ui 4
ANEXE 299
3. Aplicaţii
Bară solicitată la întindere
Pe bara din figura A6.5 s-au lipit patru traductoare tensometrice rezistive
(TTR) active montate în punte completă, două pe direcţie longitudinală şi două
transversal. Alungirea specifică longitudinală este ε 1 = ε 3 = ε = σ E iar cea
transversală este ε 2 = ε 4 = −ν ε , unde la oţel ν = 0,3 .
Fig. A6.5
[ ]
Raportul tensiunilor (A6.14) este
ΔU e
= ε 1 − (−ν ε1 ) + ε 3 − (−ν ε 3 ) = 2 ,6 ε
k k
Ui 4 4
deci de 2,6 ori mai mare decât dacă s-ar utiliza un singur traductor tensometric
(sfert de punte), şi mai mare decât cel obţinut cu două traductoare legate în
semipunte. Montajul permite anularea eventualelor deformaţii de încovoiere dar nu
permite compensarea efectului temperaturii.
ΔUe
Ui
=
k
4
[ ]
ε 1 − (−ε 2 ) + ε 3 − (− ε 4 ) = k ε .
Fig. A6.6
Fig. A6.7
Deoarece ε 1 = ε 2 = ε 3 = ε 4 = ε , raportul tensiunilor (A6.14) este
ΔUe
= kε.
Ui
Montajul asigură compensarea efectului temperaturii şi anularea
deformaţiilor specifice produse de încovoiere şi întindere, fiind utilizat la
măsurarea momentului de răsucire în arbori în rotaţie.
Traductoarele tensometrice rezistive sunt utilizate pentru măsurarea
deformaţiilor elementelor elastice din componenţa captorilor de forţe, presiuni,
cupluri, deplasări, acceleraţii etc.
ANEXE 301
Fig. A6.8
Fig. A6.9
302 REZISTENŢA MATERIALELOR
εA = =
MA 3 DF
E W π b h2E
,
ε B = −ε C =
MB
=
3 DF
(π − 2) .
E W 2π b h 2 E
⎛π 2 ⎞ D F
f = ⎜ − ⎟
3
⎝ 4 π ⎠ b h3 E
3
.
2
− specifice 51
− specifică 51, 228 − volumice 233
Alungire 52
− de foi 190
Arc cilindric elicoidal 109 Deplasări 53
− − − − − curbe 36
Aria de forfecare 175
− − − − − drepte 22
Axa neutră 159, 262
Axe centrale principale 133
Dimensionarea 73, 97, 149
− cotite 29, 32
Bare 7
− − de inerţie 133
Direcţii principale ale tensiunilor 216
− curbe 35, 205
− cu secţiune eterogenă
Dualitatea tensiunilor tangenţiale 44
− sandvici 198
193
Ecruisarea 58
− lui Bridgman 66
Convenţii de semne 16, 43 Factorul de forfecare 174
− Tresca 252
Fluxul de forfecare 107
− Tsai-Hill 257
Forfecarea pură 68, 222
− − Juravski 167
− − Navier 147
Curba caracteristică 59
− − Ramberg-Osgood 61
Curbura 145, 157
− tăietoare
− − închise 106
18 Profile subţiri deschise 103
Grinda de egală rezistenţă 189
Proprietăţi secţionale echivalente 196
Invarianţii tensiunilor 217
− − inerţie 125
Raza de curbură 145
− secţiunii plane 13
Ipoteza lui Juravski 167, 203
− specifică 95
Răsucirea barelor 93
Ipotezele rezistenţei materialelor 12
− profilelor subţiri 103
− la forfecare 66
Încercarea la compresiune 66
− pură 143
− la rupere 58
Rezistenţă admisibilă 69
− simple 18
Lamina ortotropă 236 Solicitări combinate 261
− − − generalizată 231
Legea lui Hooke 54
− − − , plană 219
Stare de tensiuni 212
− de forfecare 166
− în bare curbe 205
Metoda secţionării 15
− − − secant 60 − normale 42
Modulul de elasticitate longitudinal 54
− − − la întindere 72
Modulul de rigiditate la încovoiere 150 Teorii de rezistenţă 249
− − − polar 96
Momentul de inerţie axial 125 Vas cilindric 45
− − − principal 134
− de răsucire 18, 93
− încovoietor 18
− static 123
Presiunea de contact 248
Principiul lui Saint-Venant 13