CALCULUL STABILITATII UNUI TALUZ FOLOSIND METODA FASIILOR

(FELLENIUS)

METODA FELLENIUS

Metoda Fellenius(metoda fasiilor) a fost sugerata de Collin(1846), primul care a asociat pierderea
stabilitatii taluzurilor, unui mecanism de „taiere” a pamantului in lungul unei suprafete de rupere
rotationare.
In formularea actuala, metoda fasiilor analizeaza stabilitatea taluzurilor dupa suprafete cilindro-
circulare, cu ax orizontal si are la baza urmatoarele ipoteze:
• masa lunecatoare este impartita in fasii cu frontier vertical
• reactiunile la nivelul frontierelor laterale considerate paralele cu baza fiecarei fasii sunt neglijate
• rezistnta la forfecare mobilizata in lungul suprafetei de cedare corespunde aceleiasi defomatii

Date ale problemei:

H=(6.00+0.1  N) m = 6.6 m (N=6)

Stratul 1 :
Greutatea volumica in stare naturala γ1=16 kN/m³;
Unghiul de frecare interna φ1=16º;
Coeziunea c1=0,3 kPa.

Stratul 2 :
Greutatea volumica in stare naturala γ2=17 kN/m³
Unghiul de frecare interna φ2=17º;
Coeziunea c2=0,5 kPa.

Stratul 3:
Greutatea volumica in stare naturala γ3=18 kN/m³
Unghiul de frecare interna φ3=17,5º;
Coeziunea c3=1,2 kPa.

tgβ 1:1 1:1,5 1:2 1:3 1:5

β 45° 33°45’ 26°34’ 18°25’ 11°19’
ε1 28° 26° 25° 25° 25°
ε2 37° 35° 35° 35° 37°
Centrul curbei de alunecare a taluzului se afla la intersectia a doua drepte ce trec prin punctele A si
B, dupa cum urmeaza :
• dreapta ce trece prin punctul A are unghiul ε1 cu linia taluzului
• dreapta ce pleaca din punctul B are unghiul ε2 cu orizontala la capatul de sus a taluzului
Segmentul care uneste punctul de intersectie al dreptelor cu dreapta taluzului e raza planului de
alunecare.

Procedeul de trasare al fasiilor:

• se prelungesc dreptele directoare ale unghiurilor ε1si ε2ce se vor intersecta in punctul O1
• prin punctul O1 se costruieste arcul de cerc avand centrul in O1 si raza OA, pana intersecteaza
cota NA si se obtine punctul C ;
• din punctul O1 se duce prima verticala, ce va delimita zona in care unghiurile sunt pozitive,
respectiv negative;
• se duce a doua verticala prin punctul B;
• prin punctele de intersectie dintre suprafata de alunecare si linia de separatie a doua straturi
adiacente se duc verticale (in zonele obtinute intre doua verticale consecutive fasiile se vor sprijini
pe acelasi strat);
• se duc fasiile avand baza de cel mult 1m, rotunjite, atunci cand este cazul la 0,1 sau 0,2 m;
• se construiesc corzile ce subantind arcele aferente fiecarei fasii;
• se construieste prin mijlocul fiecarei fasii, dreapta pe care se va masura inaltimea fiecarui strat
parcurs de acea fasie;
• se uneste centrul O1 cu intersectia dintre coarda si inaltimea aferente fiecarei fasii in parte
rezultand intre aceasta dreapta si verticala ce trece prin O1 unghiul
 i aferent fiecarei fasii.

FS= ≥1,5

1
bi ≤ 10 R( 1.00m)

Fs =

Ti = Gi  sinαi

Ni = Gi  cosαi

Ffi = Ni  tgφi = Gi  cosαi  tgφi

Δsi= li

Unde:
Fs – factor de siguranta;
Gi – este greutatea fasiei i;
αi – unghiul dintre verticala prin centrul O si normala la cerc care trece prin mijlocul bazei fasiei i;
φi – unghiul de frecare interioara al materialului de la baza fasiei i;
Δsi – lungimea arcului reprezentand baza fasiei i.
 Calcul numeric – fasia 4

α = 34°625’
li=1.21566 m
φ3=17,5º
c3=1.2 KPa
q=50 KN/m2
γ1=16 KN
γ2=17KN
γ3=18 KN

G4 = q  b4  1 + G4.1+G4.2+G4.3 = q  b4  1 +V4.1  γ1+ V4.2  γ2 + V4.3  γ3 =50  1  1+ 2  1  16 +

2  1  17+ 1.7626  1  18 =147.73 KN

tg φ3=tg(17,5º  3.14/180)=0.315

sinα4= sin(54°154  3.14/180)= 0.811

cosα4=cos(54°154’  3.14/180)=0.586
N4= G4  cosα4=147.73  0.586=86.57 KN

T4= G4  sinα4=147.73  0.811=119.81 KN

Ff4 = N4  tgφ3= 86.57  0.315=27.27KN

C4=c3  l4=1.2  1.41803=1.70 KN