ELEV: Musat Cristian

CLASA A XI-A FR
Lb. Romana

Povestea lui Harap-Alb

Ion Creanga

Despre Specie si Subspecie

Basmul este o specie a genului epic de intindere medie, in care personajele supranaturale,
reprezentand Binele, se lupta cu forte potrivnice pe care, de obicei, le inving. La baza acestei
specii stă categoria estetică numita „fabulos”, a cărei apariţie se justifică prin “convenţia
basmului”. Din punct de vedere al modalităţii de transmitere, basmul poate fi popular (are
caracter oral, colectiv şi anonim); cules şi prelucrat; cult.
Deşi pleacă de la modelul popular, basmul cult devine unic şi irepetabil prin 2 aspecte esenţiale:
viziunea despre lume a autorului şi stilul individual al acestuia.
Specia basm prezinta o serie de particularitatiindiferent de tipologie:
1. Tema este lupta dintre bine şi rau;
2. Victoria finala a Binelui se explică prin scopul moralizator al operei;
3. Apar formule iniţiale şi finale care marcheaza intrarea şi ieşirea din fabulous;
4. Numere magice;
5. Atemporalitate şi aspaţialitate;
6. Caracter de bildungsroman;
7. Prezenta celor 4 categorii de personaje: protagonist, antagonist, adjuvanti şi donatori

Introducerea operei
Publicată în “Convorbiri literare”, “Povestea lui Harap-Alb” este un exemplu ilustrativ
pentru demonstrarea transformării modelului schematic popular într-un basm cult original. Deşi
opera conţine toate trasăturile speciei, Creangă inovează atât în privinta acţiunii, cât şi în ceea ce
priveste personajele.

Tema operei
Tema operei este lupta dintre Bine şi Rau, cu victoria Binelui, prin care se explică scopul
moralizator al basmului.

Titlul Operei
Titlul operei este un oximoron prin intermediul caruia este ilustrata natura dubla a
protagonistului. Pe de o parte, referitrea se face la faptul ca, desi e fiu de imparat si are origine
nobila, totusi, Harap-Alb devine slujitor. Pe de alta parte, numele atrage atentia asupra faptului
ca protagonistul nu mai este un ideal, ci are si defecte.
Incipit si final
ELEV: Musat Cristian
CLASA A XI-A FR
Lb. Romana
În privinţa incipitului şi a finalului, se poate remarca faptul că, deşi prin intermediul
cuvântului “odata” se activează “convenţia basmului”, totuşi Creangă aduce o inovaţie majoră:
termenul popular “cică” are rolul de a sugera refuzul naratorului de a-şi asuma responsabilitatea
asupra textului, lasând impresia că basmul ar putea fi unul popular. Formula mediană “că
cuvântul din poveste, înainte mult mai este” realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi
întreţine suspansul cititorului.
Finalul marcheaza sfârşitul maturizarii protagonistului prin simbolul nunţii. Creangă nu se
limiteaza la a marca ieşirea din lumea fabuloasă, ci reintroduce ironic cititorul în lumea reala:
“Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.”.

Timp si spatiu
Acţiunea se desfaşoară liniar, iar relaţiile temporale şi spaţiale sunt tipice acestei specii,
acţiunea basmului fiind plasată în “illo tempore” (timp mitic). Încă din incipit apare o
determinare spaţială menită să accentueze dificultatea maturizarii eroului: “ţara în care împărăţea
fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine”.

Subiect/Actiune (rezumat)
Din punct de vedere structural, “Povestea lui Harap-Alb” urmăreşte cele 4 secvenţe din
modelul narativ al basmului :
1. Momentul iniţial, al echilibrului;
2. Apariţia factorului perturbator (scrisoarea primită de la Împăratul Verde);
3. Acţiunile reparatorii ale eroului (drumul şi probele);
4. Restabilirea echilibrului prin răsplata eroului şi pedepsirea antagonistului.
Acţiunea fiind liniara, putem identifică cu uşurinţa momentele subiectului:
· În expoziţiune, ne este prezentat craiul care avea 3 feciori şi un frate mai mare, care era
împărat într-o ţara îndepartată.
· Intriga este marcată de scrisoarea lui Verde-Împărat către Crai, prin care cere să-l trimită
pe cel mai viteaz dintre fii săi pentru a-l urma la tron, el având numai fete.
· Desfăşurarea acţiuniiprezinta probele prin care trece eroul. El alege armele tatălui său de
când era mire, ascultă sfatul Sf. Duminici, îl înfruntă pe urs şi se întovărăşeşte cu Spânul.
Ajungând la curtea împăratului Verde, în rol de slugă a Spânului, el reuşeşte să culeagă sălăţi şi
să ia pielea bătută cu pietre preţioase a cerbului. În continuare, în căutarea împăraţiei lui Roş, el
ajută furnicile, albinele şi se împrieteneste cu 5 făpturi himerice, care îl vor ajuta să treacă de
probele lui Roş şi ale fetei lui. În final, el se întoarce cu aceasta la împăratul Verde şi adevarata
lui identitate este descoperită.
· Punctul culminant este atins când eroul este pedepsit de către Span, dar în
· Deznodământ, Harap-Alb reînvie cu ajutorul obiectelor miraculoase, se căsătoreste şi este
rasplatit cu scaunul împăraţiei.

Elemente de originalitate
Cele mai mari elemente de originalitate aduse de autor sunt referitoare la construcţia
personajelor.
ELEV: Musat Cristian
CLASA A XI-A FR
Lb. Romana
1. Spre deosebire de personajele de basm popular, construite schematic, pe 2 coordonate
antitetice, eroii lui Creangă par oameni adevarati, având şi calitaţi, dar şi defecte. Spre exemplu,
pe lângă o serie de calităţi evidente, Harap Alb este un personaj superficial, naiv şi impulsiv.
2. Pe de alta parte, inovaţia se refera şi la apariţia conflictului interior: niciun personaj de basm
popular nu are zbucium lăuntric, îndoieli. Harap Alb este un personaj sensibil, capabil de
empatie, aşa cum reiese din scena în care el se simte ruşinat de suferinţa tatălui său.
3.O alta noutate adusă de Creangă este alegerea unui antagonist atipic; Spânul este un om ca
oricare altul, lipsit de puteri supranaturale. De exemplu, în scena de la fântâna, el îi cruţa viaţa lui
Harap-Alb, fiindu-i milă de acesta.
Asadar, în construirea personajelor, Creangă utilizeaza un procedeu numit autohtonizarea
fantasticului (toate personajele se comporta şi vorbesc asemeni unor ţărani din Humuleşti).
Personajele
În acest basm, accentul nu cade pe vitejia sau curajul protagonistului, ci pe o serie de
trasături de ordin moral. Drumul iniţiatic îl face pe Harap–Alb să-şi însuşească o serie de valori,
precum prietenia, compasiunea, auto-sacrificiul şi altruismul.
Protagonistul basmului parcurge un drum iniţiatic fiind prezentat în text în 3 mari ipostaze:
 Neinţiatul, imaturul, fiul de Crai;
 Novicele, ucenicul, Harap-Alb;
 Omul matur, împăratul.
În text apar toate cele 3 modalitati de caracterizare directă, deşi autocaracterizareaeste
mai redusă. (“Eu sunt deprins a-l asculta pe tata.”). Naratorul renunţă uneori la obiectivitate,
ironizându-şi protagonistul “Fiul craiului, boboc în felul lui la treburi de aieste.” Pasajele de
caracterizare directă facută prin vorbele altor personaje arată că, pe de o parte, Harap-Alb este
considerat “slab de înger, mai fricos decât o femeie”, iar pe de alta parte mai multe personaje
accentuează calităţile morale ale protagonistului “Puterea milosteniei şi inima ta cea bună te
ajută Harap-Alb”.
Caracterizarea indirecta este facută prin fapte, gesturi, limbaj şi nume. Impulsivitatea
eroului reiese din scena în care îşi bate calul şi dă dovadă de superficialitate atunci când râde de
aspectul fizic al făpturilor himerice. De asemenea, el este naiv crezând că este în ţara spânilor.
Pe de alta parte, dă dovadă de empatie atunci când sufera de ruşinea tatalui, iar loialitatea
reiese din relaţia cu Spânul. Este totodata milos şi drept, fiind atent la dorintele celor din jur.
Relaţia dintre protagonistul şi antagonistul basmului este şi ea un element de originalitate.
Spre deosebire de basmul popular, unde conflictul cu forţele răului era evident de la început, în
povestea lui Creangă, Spânul pare la început un alt adjuvant. Relaţia dintre cei 2 este una de
subordonare inversă. Critica literară a considerat că Spânul are şi rolul iniţiatorului, fiind un “rau
necesar”.

Arta narativa
Arta narativă a basmului se caracterizează prin prezenţa unui narator omniscient,
omniprezent şi, în linii mari, obiectiv; există totuşi pasaje de implicare a naratorului, fie în mod
direct, fie prin ironie.
ELEV: Musat Cristian
CLASA A XI-A FR
Lb. Romana
Acţiunea se dezvoltă prin înlantuirea cronologică a secvenţelor narative, povestea fiind narată
într-un registru popular, cu un vocabular presărat cu regionalismemoldovenesti. Nota originală a
lui Creangă constă în utilizarea oralitatii şi a umorului (“Şi odata pornesc ei, teleap, teleap,
teleap!”, “Să traiască trei zile cu cea de-alaltaieri”).
Concluzie
În concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” pleacă de la modelul popular al basmului însă
devine o opera originala, cultă, prin inovaţiile aduse de Creangă în privinţa incipitului, finalului,
construcţiei personajului şi a stilului.