estigaţia studiuluj de caz

se ocupă de situaţia tehnică djstjnctă în care variabilele de interes vor fi

mult mai numeroase decât punctele de date, iar ca prim rezultat,

se bazează pe surse multiple de dovezi, existând necesitatea ca datele să

conveargă conform unui proces de triangulare,

şi ca al doilea rezultat,

• benefjciază de elaborarea anterioară

a unor ipoteze teoretice, în scopul de

a dirija colectarea şi analiza datelor.

ltfeJ spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune

o metodă

atotcupripătoare care include logica designuluj, tehnicile de coIecte

a datelor

şi abordărjle specifice pentru analiza acestora. Astfel, studiul nu este nici

tactică de colectare

a datelor şi nici

o simplă caracteristică de design (Stoecker,

1991), ci o strategie cuprjI1ătoare de cercetare. Modul în care se defineşte şi se

practică această strategie constituie însăşi tema cărţii de faţă.

Alte particularităţi ale strategiei în discuţje nu sunt cruciale pentru definirea

ei, dar pot fi consjderate variaţjj în cercetarea cazurilor şi pot oferi răspunsurj la

întrebările obişnuite care apar în legătură cu această temă.

Variaţij în studiije de caz ca strategie de cercetare

Într-adevăr, acest tip de investigaţje include atât studiile pe un singur caz, cât şi
cele pe cazuri multiple, Deşi unele discipljne, cum ar

fi ştiinţele politice

şi

administraţja publică, au încercat să facă o distincţie clară între cele două abordărj

(şi au folosit termeni precum nzetoda comparatjvă a caZuri lor pentru

a desenina

o formă distinctă de studii pe cazuri multiple) (vezi Agranoff şi Radin, 1991;

George, 1979; Lijphart,

l 975), ele sunt de fapt două variante de design (pentru

detalii, vezi capitolul 2).

Da, studiile pot include dovezi cantitatjve şi pot chiar să se limiteze la acestea.

În realjtate contrastul între dovezile cantitatjve

şi cele calitative nu este un

criteriu pentru

a face distincţje între diferitele strategii de cercetare, Ca