Plecând de la descrierile anatomice făcute de Andrei Vesalius în secolul

15 și până în prezent, mișcarea umană a fost în permanență un domeniu de

interes pentru specialiștii din domeniul educației fizice și sportului
Într-un domeniu de cunoaștere foarte complex, cum este cel al mișcării
umane, se întrepătrund un număr semnificant de discipline, care printr-o
colaborare interdisciplinară încearcă să descopere tainele acestei grațioase
performanțe a naturii.
Chiar dacă în cele ce urmează vom face o descriere analitcă a
subcomponentelor mișcării, nu trebuie să pierdem din vedere globalitatea
mișcării, aspect ce reprezintă cheia succesului în procesul terapeutic.
În prima fază, vom încerca să facem o introducere a conceptelor de
mișcare, biomecanică, anatomie și fiziologie, urmând ca apoi, să înaintăm spre
descrierea tehnicii miotensive, a modalităților de aplicare, a indicațiilor și
contraindicațiilor etc.
Plecând de la premisa că noțiunile de anatomiei și fiziologie sunt deja
însușite, vom face un rezumat sumar al informațiilor care considerăm că sunt
indispensabile pentru înțelegerea și asimilarea informațiilor ce urmează a fi
prezentate. Într-un final, dorim să ajungem ca tehnicile prezentate să poată fi
integrate în scheme de tratament, bazate pe raționamente clinice bine organizare,
ce au aplicați specifice asupra patologilor aparatului locomotor.
În ultimul secol, studiile care analizau mișcarea umană și modalitățile prin
care aceasta este realizată au acordat o atenție din ce în ce mai mare
neuroștiințelor, ce împreună cu sistemul osos și muscular, duc la îndeplinirea cu
succes al tuturor sarcinilor biomecanice necesare supraviețuirii.
În același timp cu studiile neurologice, studierea principiilor mecanice
aplicate asupra corpului uman au căpătat amploare și au dus la dezvoltarea
conceptului modern de sistem neuro-mio-artro-kinetic. Așadar, până de curând,
marea provocare a specialiștilor a fost dezvoltarea unui teorii care să facă
legătura dintre anatomie și fiziologie sau mai bine spus, legătura dintre sistemul
nervos central și componentele contractile ale sistemului nervos periferic1.
Aducând o concluzie ideei exprimate mai sus, înțelegerea celei mai simple
sarcini motorii necesită o întreagă serie de cunoștințe legate de anatomie,
fiziologie, biomecanică și într-un final de controlul motor. De exemplu, pe baza
stimulilor motori generați de SNC, coroborat cu informațiile senzoriale obținute
din mediu și integrate de sistemul nervos central, vom genera un pattern motor
bine stabilit, ce duce la apariția mișcării, astfel încât sarcina efectuată să fie una
coordonată.