2.

TRANSFERUL DE MASĂ PRIN DIFUZIE

MOLECULARĂ
2.1. Generalităţi
Transferul de masă prin difuzie moleculară:
a) apare datorită diferenţei de concentraţii spaţiale (gradientul de concentraţii)
într-un mediu staţionar;
b) este similar transferului de căldură prin conducţie;
c) este un proces ce se desfăşoară la nivel molecular datorat tendinţei naturale
de restabilire a echilibrului concentraţiilor prin mişcarea dezordonată a
moleculelor şi atomilor;
d) a fost observat pentru prima oară în anul 1815 de Parrot;
e) poate avea loc în prezenţa reacţiilor chimice care pot fi de două feluri:
- reacţii chimice omogene – acestea au loc în întregul volum ocupat de
amestec; se desfăşoară cu generarea de masă iar intensitatea reacţiilor
chimice diferă de la un punct la altul din volumul ocupat de amestec;
- reacţii chimice heterogene – acestea au loc numai la contactul dintre
un reactant chimic şi o suprafaţă; mediul în care se produc (corpul
solid cu suprafaţă de margine) se consideră că nu are mişcare internă
de masă (figura 1).
reactant chimic

suprafaţă

Fig. 1

Pentru a exemplifica transferul de masă prin difuzie moleculară, considerăm că

avem pentru început o incintă închisă cu două compartimente A şi B despărţite printr-un
perete despărţitor (ce se poate detaşa la un moment dat). În cele două compartimente se
află două gaze diferite „A” şi „B” la aceeaşi presiune (pA = pB) şi aceeaşi temperatură (TA
= TB). (figura 2).
perete despărţitor

TA = TB
„A” „B” pA = pB

TA, pA TB, pB

Fig. 2

21
 Vom îndepărta peretele despărţitor. Se observă că la scurt timp după îndepărtarea
peretelui despărţitor, apare o mişcare haotică (dezordonată) a moleculelor celor două
gaze „A” şi „B” până când concentraţiile celor două gaze se echilibrează (se
uniformizează). În momentul uniformizării concentraţiilor, spunem că transferul de
masă încetează (figura 3).

C perete despărţitor

CA

CB

x0 x
Fig. 3
2.2. Transfer de masă unidirecţional în regim constant

2.2.1. Cazul mediului staţionar cu concentraţii cunoscute pe suprafeţe

Considerăm un mediu staţionar de forma unui perete plan de grosime
δ. Direcţia de transfer de masă este „Oz”.
Notăm:
JA,Z – fluxul unitar masic transferat după direcţia Oz. [J A,Z ] = 2
kg
m ⋅s
S – aria suprafeţei plane perpendiculare pe direcţia Oz. [S ] = m 2
Observaţie:
Fluxul unitar masic transferat este paralel cu Oz. Reprezentarea este în figura 4.

xA
S

xA,1 JA,Z

xA,2

O
δ z

Fig. 4

22
 x A - fracţia molară a componentului „A”
Observaţie: [x A ] - adimensional
Se cunosc:
x A (0 ) = x A,1 (1)
x A (δ ) = x A, 2 (2)
Observaţie:
x A (0 ) este x A (z = 0 )
x A (δ ) este x A ( z = δ )
Se cunosc relaţiile ce exprimă:
dg A
- fluxul unitar de masă J A = − ρ D A B (3)
dz
dx A
- fluxul unitar molar J A* = −C D A B (4)
dz
unde:
[J A ] =
kg
2
m s
[ ]
kmol
; J A* = 2 ;
m s
ρ - densitate [ρ ] = 3 ;
kg
m
C – concentraţie [C ] = 3 ;
kmol
m
gA – fracţia masică a componentului A; [g A ] - adimensional;
xA – fracţia molară a componentului A; [x A ] - adimensional.
În continuare vom utiliza relaţia (4). Deoarece regimul este constant vom
considera fluxul unitar molar constant. Adică J A* = constant. Rezultă:
dJ A*
=0 (5)
dz
Derivăm relaţia (4):
dJ A d ⎛ dx ⎞
= ⎜ − CD A B A ⎟ = 0
dz dz ⎝ dz ⎠
Deci:
d ⎛ dx ⎞
⎜ − CD A B A ⎟ = 0 (6)
dz ⎝ dz ⎠
Considerăm: C = constant şi DAB = constant.
Relaţia (6) devine:
d ⎛ dx ⎞ d ⎛ dx ⎞ d ⎛ dx A ⎞
− CD A B ⎜ A ⎟ = 0 /⋅ (− 1) ; CD A B ⎜ A ⎟ = 0 / ÷ CD A B ; ⎜ ⎟=0
dz ⎝ dz ⎠ dz ⎝ dz ⎠ dz ⎝ dz ⎠
d 2 xA
=0 (7)
dz 2

23
 Pentru a determina distribuţia fracţiei molare a componentului A pe direcţia Oz
vom integra ecuaţia diferenţială (7) astfel:
d 2 xA d ⎛ dx A ⎞ dx
2
= 0; ⎜ ⎟ =0; A = A
dz dz ⎝ dz ⎠ dz
unde A – constantă de integrare.
x A = Az + B (8)
unde x A = x A ( z ) şi B – constantă de integrare. Determinarea constantelor de integrare A
şi B se face cu condiţiile la limită (1) şi (2). Astfel:
z = 0 ⇒ x A (0) = B ⇒ x A,1 = B (9)
z = δ ⇒ x A (δ ) = Aδ + B = x A, 2
Din:
⎧ Aδ + B = x A, 2
⎨ ⇒ Aδ + x A,1 = x A, 2
⎩ B = x A,1
x A, 2 − x A,1
Aδ = x A, 2 − x A,1 ⇒ A = (10)
δ
Înlocuind (9) şi (10) în (8) obţinem distribuţia fracţiei molare:
x − x A,1
x A = x A ( z ) = A, 2 z + x A,1 (11)
δ

Observaţie:
Comparând cu ecuaţia unei drepte, în general de forma y = mx + n unde m este
panta dreptei, observăm că fracţia molară are o distribuţie liniară sub forma unei drepte
x − x A,1
de pantă: A, 2 .
δ

Înlocuim (11) în (4) şi obţinem:

d ⎡ x − x A,1 ⎤
J A* = −CD A B ⎢ A, 2 z + x A,1 ⎥
dz ⎣ δ ⎦
Expresia fluxului unitar molar este:
x − x A,1
J A* = −CD A B A, 2 (12)
δ
[ ]
unde J A* =
kmol
m2 s
Dar prin relaţiile de definiţie:
C
x A,1 = A,1 (13)
C
C A, 2
x A, 2 = (14)
C
Înlocuind (13) şi (14) în (12) obţinem:
C − C A,1
J A* = −CD A B A, 2
C ⋅δ

24
 C A, 2 − C A,1
J A* = − D A B (15)
δ
unde: C A,1 - concentraţia componentului A pe peretele din stânga;
C A, 2 - concentraţia componentului A pe peretele din dreapta;

[C ] = [C ] = kmol
A,1 A, 2
m3
DA B - coeficientul de difuzie masică pentru componentul A (este dat în lucrări de
specialitate)
[D ] = ms
2

AB

Observaţie:
La transferul de căldură conductiv s-a introdus noţiunea de rezistenţă termică.
Prin analogie, pentru transferul de masă prin difuzie moleculară se introduce
noţiunea de rezistenţă difuzivă (RD).

Scriem relaţia (15) sub forma:

C A, 2 − C A,1
J A* = − (16)
δ
DA B

Notăm:
δ
= RD (17)
DA B
Cu (17), relaţia (16) devine:
C − C A,1
J A* = − A, 2 (18)
RD

Deoarece [δ ] = m ; D A B = [ ] m2
s
rezultă [RD ] = 2 ⇒
m
m

s
[RD ] = s
(19)
m

2.2.2 Difuzia printr-un film de gaze staţionar

Pentru a trata transferul de masă în acest caz se consideră o celulă tip Arnold.
Această celulă se foloseşte pentru determinarea coeficientului de difuzie D A B .
Schematic, o celulă de tip Arnold este prezentată în figura 5.

25
 z

Gaz „B”
gA,2 z2
JA,z + d z
dz

S JA,z
(2) gA,1 z1

O
(1) lichid pur (component A)

Fig. 5

Celula Arnold este constituită dintr-un vas (1) continuat cu un tub de diametru
mic (2). în vasul (1) şi parţial în vasul (2) se află un lichid pur menţinut la o
tempertaura constantă şi presiune constantă. Numim acest lichid componentul „A”.
La capătul deschis al tubului de diametru mic se află un gaz, identificat ca şi
componentul „B”. Acest gaz are proprietatea de a fi insolubil în lichidul A.

Observaţie:
Considerăm direcţia de transfer de masă ca fiind „z”. Deoarece „B” este insolubil
în componentul A se poate scrie că:
J B,z = 0 (20)
unde J B , z - fluxul unitar masic al componentului B după direcţia „z”.

Componentul „A” se vaporizează şi prin urmare difuzează în stare gazoasă.

Notăm cu S – secţiunea (aria) tubului [S ] = m 2 . Luăm din tub în direcţia „z” un
element infinitezimal dz.
Notăm J A, z - fluxul unitar masic al componentului A după direcţia „z”.
Evident că prin difuzie va apărea şi J A, z + d z .
Volumul elementar „Sdz” este strabătut de fluxul masic unitar J A, z .
Acest flux are proprietatea de a fi unidirecţional (direcţia „z”) şi este constant.
Deoarece J A z = constant rezultă că:
dJ A, z
=0 (21)
dz
Conform legii lui Fick avem:
J A, z = − ρD AB A + g A (J A, z + J B , z )
dg
(22)
dz

26
 Înlocuind (20) în (22) vom obţine:
J A, z = − ρD AB A + g A J A, z ; J A, z (1 − g A ) = − ρD AB A .
dg dg
dz dz
ρD AB dg A
J A, z = − (23)
1 − g A dz
unde:
m2
D AB - coeficientul de difuzie pentru componentul A, [D AB ] = (dat în tabele);
s
g A - fracţia masică a componentului A, [g A ] - adimensional.

Aplicăm relaţia (21):

dJ A, z d ⎛ ρD AB dg A ⎞
= ⎜⎜ − ⎟=0 (24)
dz dz ⎝ 1 − g A dz ⎟⎠
ρ = ct.
Considerăm (25)
D AB = ct.

Vom integra ecuaţia diferenţială (23). Observăm că avem două variabile „z” şi
„gA”. Vom separa variabilele şi obţinem:
ρ DA B
J A, z dz = − dg A
1 − gA
dg A
J A, z dz = − ρD A B (26)
1− g A
Pentru integrare considerăm următoarele limite cunoscute:
z1 - la suprafaţa liberă lichid-gaz (vezi figura 5);
z 2 - la extremitatea tubului (vezi figura 5);
g A ( z1 ) = g A,1 ; g A ( z 2 ) = g A, 2 .

Ţinând cont de relaţiile (25) şi de condiţiile limită de mai sus obţinem:

z2 g A, 2 2 A, 2 z g
dg A dg A
∫z A,z g∫ A B 1 − g A
J dz = − ρD ; dar J A, z = constant; J A, z ∫
z1
dz = − ρ D AB ∫
g A ,1
1− g A
1 A ,1

Prin integrare:
J A, z ( z 2 − z1 ) = ρ D A B ln (1 − g A )
g A, 2
g A ,1

J A, z ( z 2 − z1 ) = ρD A B [ ln (1 − g A, 2 ) − ln (1 − g A,1 )]
1 − g A, 2
J A, z ( z 2 − z1 ) = ρD A B ln
1 − g A,1
ρ DA B 1 − g A, 2
J A, z = ln (27)
z 2 − z1 1 − g A,1

27
 În relaţia (27) nu apare legătura dintre lichidul A ce se vaporizează şi difuzază în
stare gazoasă şi componentul B (gazul insolubil în A). Pentru componentul B (gaz) avem
specific gB,m care este concentraţia medie logaritmică a componentului B, dată de relaţia:

g B , 2 − g B ,1
g B ,m = (28)
g
ln B , 2
g B ,1
g B ,1 = g B (z1 ) ⎫
unde ⎬ (vezi figura numărul 5)
g B , 2 = g B (z 2 )⎭

În tubul mic deasupra cotei z1 până la cota z2 avem un amestec binar de gaze
(component A şi component B). Pentru un astfel de sistem binar avem relaţia:

g A + gB =1 (29)

Din relaţia (29) rezultă g B = 1 − g A ; evident că g B = g B (z ) , g A = g A ( z ) . Pentru

z = z 2 avem: g A ( z 2 ) = 1 − g A ( z 2 ) , g B ( z 2 ) = g B , 2 , g A ( z 2 ) = g A, 2 . De aici rezultă:

g B , 2 = 1 − g A, 2
(30)
g B ,1 = 1 − g A,1

Înlocuim relaţiile (30) în relaţia (28):

1 − g A, 2 − (1 − g A,1 ) g A,1 − g A, 2
g B ,m = =
1 − g A, 2 1 − g A, 2
ln ln
1 − g A,1 1 − g A,1

g A,1 − g A, 2
Din g B ,m = obţinem:
1 − g A, 2
ln
1 − g A,1

1 − g A, 2 g A,1 − g A, 2
ln = (31)
1 − g A,1 g B ,m

Înlocuim (31) în (27) obţinând ecuaţia difuziei unui gaz într-un alt gaz staţionar în
regim permanent:

ρD AB g A,1 − g A, 2
J A, z = (32)
z 2 − z1 g B ,m

Ecuaţia (32) are aplicaţii tehnice în procesele de absorbţie şi umidificare.

28
 Relaţia (32) se poate scrie pentru gaze perfecte şi sub altă formă, ţinând cont de
condiţiile următoare:

- pentru un gaz perfect oarecare avem relaţia:

ρ = M ⋅C (33)

unde:
ρ - densitatea gazului perfect, [ρ ] =
kg
;
m3
M - masa molară a gazului perfect, [M ] =
kg
;
kmol
C – concentraţia gazului perfect, [C ] = 3 .
kmol
m

Observaţie: pentru un gaz perfect oarecare, M se află din formula chimică a gazului
respectiv, iar ρ şi M sunt date în lucrări de specialitate;

- pentru un gaz perfect aflat la o presiune p şi o temperatură T, relaţia

pentru determinarea densităţii este:
p
ρ= (34)
RT
unde:
ρ - densitatea gazului perfect aflat la presiunea p şi temperatuta T;
[ρ ] = kg3 ;
m
R – constanta specifică a gazului respectiv, considerat perfect;
[R] = J .
kg ⋅ K

Observaţie: unitatea de măsură pentru R se află din relaţia (34):

N
R=
p
; [R ] =
[ p] = m 2 = N ⋅ m = J
ρT [ρ ][T ] kg ⋅ K kg ⋅ K kg ⋅ K
m3

Atenţie: a nu se confunda R cu RM , deoarece:

R – constanta specifică gazului respectiv;

J
RM – constanta universală a gazelor, RM ≅ 8315 .
kmol ⋅ K

29
 p
Pentru a vedea diferenţa dintre R şi RM luăm relaţia ρ = amplificăm membrul
RT
drept cu M, de unde rezultă:
pM
ρ= (35)
MRT

Atenţie: notăm MR = RM - constanta universală a gazelor

pM
⇒ρ= (36)
RM T

N ⋅m
[ p] = N
; [M ] =
kg
; [T ] = K ; [RM ] =
J
= .
m 2
kmol kmol ⋅ K kmol ⋅ K

N kg
⋅
Putem verifica unităţile de măsură: [ρ ] =
2
m kmol = kg .
N ⋅m 3
⋅K m
kmol ⋅ K

ρA
Pentru componentul A, avem prin definiţie g A = .
ρ
Din relaţia (36), pentru componentul A avem:

pAM
ρA = (37)
RM T
unde:
pA – presiunea parţială a componentului A, [ p A ] =
N
;
m2
MA – masa molară a componentului A, [M A ] =
kg
;
kmol
J
RM ≅ 8315 ;
kmol ⋅ K
T – temperatura la care se află componentul A, [T ] = K .

pA ⋅ M A
ρ R ⋅T M p
Din relaţiile (36) şi (37) obţinem g A = A = M = A⋅ A;
ρ p⋅M M p
RM ⋅ T

M A pA
gA = ⋅ (38)
M p

30
 Dar:
- pentru z = z1 , g A ( z1 ) = g A,1 ;
- pentru z = z 2 , g A ( z 2 ) = g A, 2 ;
- pentru z = z1 , p A ( z1 ) = p A,1 ;
- pentru z = z 2 , p A ( z 2 ) = p A, 2 .

Notând p A = p A ( z ) , cu relaţia (38) obţinem:

M p
g A ( z1 ) = g A,1 = A ⋅ A,1
M p
(39)
p
g A ( z 2 ) = g A, 2 = A ⋅ A, 2
M
M p

Introducând (36) şi (39) în (32), obţinem:

p⋅M M A p A,1 M A p A, 2
⋅ D AB ⋅ − ⋅
RM ⋅ T M p M p
J A, z =
z 2 − z1 g B ,m
MA
( p A,1 − p A,2 )
D AB p ⋅ M Mp
J A, z = ⋅ ⋅
z 2 − z1 RM ⋅ T g B ,m
MA D p − p A, 2
J A, z = ⋅ AB ⋅ A,1 - relaţia pentru gazele perfecte în care
RM ⋅ T z 2 − z1 g B ,m
intervin presiunile.

Verificăm unităţile de măsură:

N ⋅m
[M A ] = kg
; [RM ] =
J
= ;
kmol kmol ⋅ K kmol ⋅ K
m2
[D AB ] = ; [z ] = m ; [ p] = N2 ; [g ] = adimensional.
s m

Deci:
kg m 2 N
⋅
[J A,z ] = Nkmol
2 kg
s ⋅m = 2 .
⋅m 1 m ⋅s
⋅K ⋅m
kmol ⋅ K

31