INTODUCERE

Secolul din care am ieşit a fost considerat pe bună dreptate secolul

Revoluţiei Tehnologice. Inventarea automobilului, cucerirea spaţiului aerian şi
cosmic, fisiunea atomului, transplantul de organe, radioul, televiziunea… sunt
numai câteva din invenţiile care au făcut din om un Supra-om. Din păcate, în
ciuda acestor descoperiri, care în mod logic, ar fi trebuit să-i facă viaţa mai
uşoară, omul a reuşit să fie tot mai nemulţumit şi mai nefericit. Acelaşi secol a
fost unul din cele mai zbuciumate pe care le-a trăit omenirea.

Lumea europeană, în marea ei majoritate, trăieşte astăzi cu sentimentul

că universul nostru este lipsit de prezenţa lui Dumnezeu. Dintr-o astfel de
convingere a izvorât şi procesul de secularizare a lumii, care tinde să
transforme omul în prizonierul realităţilor pământeşti, pierzând relaţia cu
Dumnezeu. S-a produs astfel o gravă răsturnare de valori, în virtutea căreia
omul se lasă dominat de grija celor trecătoare, de valorile materiale ale lumii,
care au luat locul şi au împins pe plan secundar valorile spirituale.1

A privi din perspectivă creştină problemele societăţii contemporane este o

sarcină pe cât de importantă şi urgentă, e atât de dificila pentru Biserică, din
cauza complexităţii acestor probleme. Căci in atitudinea sa fata de lume Biserica
Ortodoxă se gândeşte mai degrabă să transforme lumea pe dinăuntru decat să o
schimbe pe afară. Astfel, lucrând mai mult în adâncime, asupra sufletelor
credincioşilor, cărora a căutat să le inspire iubire evanghelică faţă de aproapele,
blândeţe, jertfelnicie. Biserica Ortodoxă a dat totdeauna şi dă şi astăzi
credincioşilor săi îndrumări sănătoase şi utile pentru comportarea lor în viaţă.2

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,“Ortodoxia la sfârşit de mileniu” în Almanah Bisericesc, Arhiepiscopia
Bucureştilor, 2000, p. 96;
2
Pr. Dr. Constantim Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1995, p. 77.