Ilie Mihai Valentin

Statul și Biserica

Poporul român s-a născut creştin, o afirmație deloc eronată sau aruncată pur și simplu
în vânt. Dacă ne gândim la faptul că, spre deosebire de vecinii noștri, care au fost încreștinați
abia în secolele IX-X, pătrunderea creştinismului pe teritoriului vechii Dacii s-a făcut înaintea
primelor organizări statale şi a stăpânirii romane.
Apoi, începând cu Evul Mediu, instituţiile Bisericii și cele ale Statului au evoluat
împreună și s-au dezvoltat, iar istoria juridică a României evidențiază colaborarea
neîntreruptă dintre cele două instituţii. Biserica Ortodoxă stabilește, conform statutului de
funcționare, relații de dialog și cooperare cu Statul și cu diferite instituții pentru împlinirea
misiunii sale pastorale, spiritual-culturale, educaționale și social-filantropice.
Legătura dintre Biserică și Stat este fundamentată pe învățătura lui Hristos care
zice: ,,Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui
Dumnezeu,, (Mt. 22,21); această trimitere nu este bazată pe o referire la material, ci la oprirea
creștinului din a nu ceda în fața ispitei banului, sau a materialului în general, el având o
poruncă mai înaltă dată de Dumnezeu, după Sfântul Vasile cel Mare, aceea de a ajunge
Dumnezeu.
Societatea actuală care se coordonează după mesaje dirijate şi concepte materialiste
formează o opinie seculară, astfel omul zilelor noastre tinde spre o autonomie a sa de
Dumnezeu, o depărtare conștientă (sau nu) de Acesta.
Oamenii nu mai văd în Biserică ,,neamul omenesc mântuit în Hristos,, după cum
spunea și Sfântul Ioan Hristostom, omul devine din ce în ce mai necultivat și nu vede
manimularea venită prin lumina mass-mediei, sau nu înțelege jocurile politice desfășurate cu
atâta măestrie și subtilitate, adesea omul primeste ,,circ și pâine,, pentru a sta la locul său.
Biserica pentru creştin este prin excelenţă spaţiul relaţiilor sau acţiunilor morale,
spaţiul în care se lucrează ,,toată virtutea,,. Biserica este şi a fost întotdeauna o uşă deschisă
pentru toţi cu condiţia să lucreze virtutea. Biserica este laboratorul în care omul lucrează
dobândirea nemuririi. ,,Dumnezeu s-a făcut om - spune Sfântul Atanasie – pentru ca omul să
se îndumnezeiască,,.
Aceasta este perspectiva Sfinților Părinți despre Trupul lui Hristos, care este Biserica,
aceștia au înțeles chemarea omului, asemănarea cu Ziditorul său (microteos), iar acest lucru i-
a făcut să perceapă foarte clar rolul Bisericii în viața lor.
În mod tradițional, relația dintre stat și Biserică în țările ortodoxe a funcționat după
principiul Bizantin, cel de simfonie, adică cel al înțelegerii, al coordonării.
 Ilie Mihai Valentin

În decursul istoriei dialogul dintre Biserică şi Stat a variat de la un domnitor la altul şi

de la o epocă la alta, într-un fel a tratat Biserica domnitorul Ştefan cel Mare, care a sporit
averile mănăstirilor şi în altfel domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile
mănăstireşti.
Astăzi, oamenii tind, mai mult spre a se numi cetățeni, nicidecum creștini, iar dacă o
fac, de cele mai multe ori este ceva superficial, societatea de astăzi se îndreaptă spre un neo-
păgânism alarmant, valorile religioase fiind înlocuite cu altele moderne.
Societatea românească se afle într-o stare de mutații fine dar sigure, cu efecte pe
termen lung, o luptă aproape insesizabilă împotriva manifestări în lume a harului Duhului
Sfânt, prin modernitate sa pus în mişcare procesul dinamic de secularizare care a transformat
în mod radical rolul sfinţeniei şi al instituţiilor ecleziastice în viaţa lumii.
În relaţia ei cu lumea, Biserica Ortodoxă, nu adoptă nici atitudinea triumfalistă, adică
de stăpânire a lumii, nici pe cea de nerecunoastre a lumii şi nici pe cea de rezervă şi de
resemnare în faţă lumii. Dimpotrivă, Ortodoxia are o atitudine realistă adecvată fiecărui
moment istoric al evoluţiei complexe a societăţi.
În dialogul cu societatea, cu problemele ei atât de multe şi complexe, Biserica îşi arată
prezenţa păstrând mesajul divin al slujirii. Ea lucrează în lume din interior spre exterior. Ea nu
lucrează de pe poziţii de forţă şi nici cu metode constrângătoare. Lucrul ei este lucrul izvorât
din dragoste, este o lucrare de slujire şi dăruire pentru îndreptarea şi transfigurarea lumii şi a
omului, pentru venirea acelui „cer nou” şi „pământ nou,,.