1/12/2016

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE ASISTENTA MEDICALA GENERALA
DISCIPLINA BOLI INFECTIOASE. EPIDEMIOLOGIE

CURS 4 BOLI INFECTIOASE SI EPIDEMIOLOGIE

• Principii de terapie antiinfectioasa.

• Tratament etiologic: antibioticoterapie, alte terapii
etiologice specifice.
• Tratament imunomodulator,
• de sustinere si
• corectare a dezechilibrelor functionale,
• simptomatic si
• patogenic,
• igieno-dietetic. SL.DR.DUMEA ELENA

• TRATAMENTUL BOLILOR INFECŢIOASE

• Se realizeaza:
• în condiţii de izolare a bolnavului fie în spital, fie la domiciliu,
• conform prevederilor legislaţiei sanitare în vigoare.
•
• IZOLAREA BOLNAVILOR
•
• se face pe grupe de afecţiuni în funcţie de gradul de contagiozitate:
• boli aerogene: difterie, gripă, infecţiile meningococice, stafilococice, streptococice, oreionul,
rujeola, tuberculoza, etc.;
• boli digestive: enterocolitele acute, toxiinfecţii alimentare, poliomielita, hepatita acută virală
epidemică, etc.;
• boli diverse: antrax, encefalite, febra butonoasă, malaria, leptospiroza, tetanosul, trichineloza,
meningita, etc

SL.DR.DUMEA ELENA

1
 1/12/2016

TRATAMENTUL GENERAL NESPECIFIC

• Repausul la pat
• contribuie la creşterea rezistenţei nespecifice la infecţie prin reducerea
necesarului de oxigen şi a nevoilor nutritive ale organelor şi ţesuturilor;
• în unele boli (hepatite acute virale, neuroviroze paralitice), reprezintă
principala conduită în lipsa tratamentului etiologic.
• accelerează procesul de vindecare prevenind complicaţiile, aşa cum se
întâmplă în bolile febrile scurte (gripa, viroze respiratorii).

SL.DR.DUMEA ELENA

ÎNGRIJIRILE IGIENICE

• ale spaţiului de spitalizare, a patului, rufăriei, a manoperelor terapeutice,

precum şi regimul de „cruţare psihică”, creează o atmosferă favorabilă vindecării.
• igiena personală a bolnavului însumează ceea ce îndeobşte se cunoaşte sub titlul
de „micile îngrijiri”, cu rol în evitarea suprainfecţiilor de spital, a escarelor de
decubit, a complicaţiilor bucale şi pulmonare
• adresate tegumentelor şi mucoaselor (spălare, îndepărtarea secreţiilor),
• gargarisme,
• schimbarea poziţiei în pat,
• „micile îngrijiri” includ şi supravegherea excreţiilor (scaun, urină, spută, etc.),
sunt fundamentale la:
• sugari si copiii mici
• bătrâni
• bolnavii cu infecţii grave (come, tetanos, poliomielită);.

SL.DR.DUMEA ELENA

2
 1/12/2016

TRATAMENTUL DIETETIC

• Are o deosebită importanţă, mai ales în bolile febrile; datorită consumului

mărit de proteine (catabolism crescut), este necesar un spor de calorii
(2.500-3.000 la adult), constând în principiu în:
• hidratare corectă;
• aport suficient de calorii, în special glucide, pentru cruţarea proteinelor;
• aport de proteine (lactate iniţial);
• aport de săruri minerale;
• aport de vitamine.
• Regimurile se alcătuiesc în funcţie de:
• vârstă,
• boală,
• stadiul bolii
• situaţii speciale (ex.: diabet, comă, cortizon, diaree, hepatită).

SL.DR.DUMEA ELENA

TRATAMENTUL SIMPTOMATIC

• Se adresează combaterii:
• febrei, prin antitermice (aminofenazonă, paracetamol, algocalmin) sau împachetări reci;
• durerilor, prin antialgice (antinevralgic, algocalmin, etc.);
• colicilor, prin antispastice (No-Spa, scobutil, papaverină, etc.),
• insomniei, agitaţiei, convulsiilor prin diazepam, fenobarbital, clordelazin, etc.;
• greţurilor şi vărsăturilor, prin antiemetice (emetiral, metoclopramid, torecan: la copii:
motilium etc.);
• constipaţiei, prin laxative,
• clisme evacuatorii.

SL.DR.DUMEA ELENA

3
 1/12/2016

TRATAMENTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI STIMULARE

• Constă în administrarea:
• vitaminelor,
• gamaglobulinelor,
• transfuziilor de sânge - anemii severe,
• stimulării rezistenţei nespecifice.

SL.DR.DUMEA ELENA

Indicaţiile vitaminelor în bolile infecţioase:

• în situaţii de deficit (dietă săracă, intoleranţă gastrointestinală prelungită);

• în combaterea efectelor secundare ale terapiei antiinfecţioase (perturbarea
echilibrului florei intestinale prin antibioticele orale cu spectru larg - deficit de
vitamine B şi K; apariţia polinevritelor prin carenţa de vitamină B6 în tratamentele
cu izoniazidă)
• în carenţe vitaminice anterioare (malnutriţie, alcoolism cronic, etc.)

• În manifestările nervoase ale alcoolismului vitamina B1 parenteral se

administrează înaintea glucozei.
• Stări fiziologice şi patologice cu nevoi suplimentare de vitamine (vitamina C
în graviditate, hipertiroidism, activităţile în ţinuturile umede şi toride etc.).

SL.DR.DUMEA ELENA

4
 1/12/2016

Gamaglobulinele îşi au indicaţia în:

- hipogamaglobulinemii tranzitorii datorate pierderilor de proteine;
- în inflamaţii;
- în sindromul major de imunodeficienţă;
Hormonii steroizi androgeni (tetosteron) şi anabolizantele de sinteză (Naposim,
Madiol, Decanofort) sunt indicate:
• în convalescenţa bolilor infecţioase,
• corticoterapie prelungită,
• insuficienţă renală cronică,
• osteoporoză, etc.
Stimularea rezistenţei nespecifice îşi găseşte aplicarea în formele prelungite de
îmbolnăvire putându-se face cu:
• Polidin, Decaris (Levamisol), Bronhodin (Aerodin)
• Symbioflor
• Isoprinosina

SL.DR.DUMEA ELENA

TRATAMENTUL ANTIINFLAMATOR ŞI ANTIALERGIC

• Are la bază folosirea în principal a hormonilor corticosteroizi ce posedă în

plus şi efecte antitoxice, acţionând asupra toxinelor microbiene.
• Antialergice pot fi folosite urmatoarele preparate:
• Romergan,
• Nilfan,
• Feniramin,
• Tavegyl,
• Peritol,
• Histadin,
• Claritine,
• Aerius, etc.,

SL.DR.DUMEA ELENA

5
 1/12/2016

Indicatiile corticoterapiei
• Indicaţiile majore sunt:
• şocul infecţios şi cel anafilactic;
• reacţii de tip Herxheimer;
• forme hipertoxice de boală;
• complicaţii neurologice postinfecţioase, postvaccinale (antirabic, antivariolic);
• precome, come;
• laringite acute obstruante;
• boli infecţioase ce survin pe fondul unor afecţiuni ce impun corticoterapia
(insuficienţa corticosuprarenală preexistentă, agranulocitoza, anemia aplastică, etc.).
• Indicaţiile selective sunt:
• encefalitele şi meningitele virale acute;
• hepatitele acute virale cu debut sever, forme persistente sau colestatice;
• formele severe de mononucleoză infecţioasă;
• trichineloza;
• formele severe de sepsis, sub acoperire antibiotică.
•
SL.DR.DUMEA ELENA

Antiinflamatorii nesteroidiene

• Se pot utiliza substanţe nesteroidiene aparţinând următoarelor grupe

farmacologice:
• salicilaţi - acidul acetilsalicilic (Aspirina);
• pirazolaţi - aminofenazonă;
• noraminofenazonă (Algocalmin, Novalgin);
• fenilbutazonă;
• indometacin;
• acidul mefenamic şi flufenamic;
• ibuprofen - Brufen, Paduden, Motrin, etc.;
• Diclofenac
• Derivati de oxicam: Lornoxicam - Xefo.

SL.DR.DUMEA ELENA

6
 1/12/2016

Imunomodulatorii

• Sunt substanţe ce modifică nespecific sistemul imun, fiind folosite pentru corectarea unor stări
imunopatologice fie prin stimularea sistemului imun, fie prin restabilirea homeostaziei imune.

• Ele acţionează nespecific asupra activităţii fagocitare şi asupra imunităţii umorale şi celulare, prin variate
mecanisme, având numeroase aplicaţii în terapia bolilor infecţioase.

• Imunostimulante

• cazeina sau laptele (sterilizat şi concentrat) în injecţii intramusculare - proteinoterapie nespecifică;

• adjuvanţi - compuşi de aluminiu (fosfat sau hidroxid), bentonita, etc., adăugaţi vaccinurilor în vederea creşterii imunităţii;
• produse bacteriene obţinute prin diverse procedee: Polidin, Omnadin, vaccin polimicrobian Delbet, Bronho-Vaxom,
Bronhodin, Aerodin, vaccinul BCG şi vaccinul cu Corynebacterium parvum;
• levamisol (Decaris);
• interferoni.

SL.DR.DUMEA ELENA

Imunosupresive

• Folosite pentru corectarea unor stări imunopatologice provocate de anticorpi şi în

special de autoanticorpi în bolile de autoîntreţinere sau de autoagresiune:
• lupusul eritematos diseminat,
• sclerodermia,
• hepatita cronică lupoidă,
• glomerulonefrita poststreptococică,
• encefalite demielinizante,
• anemii autoimune de tip hemolitic,
• sindromul Guillain-Barre,
• colita ulceroasă, etc.
• Aceste substanţe sunt indicate în inducţia toleranţei imunologice şi supresiunea
sensibilizării de tip întârziat.

SL.DR.DUMEA ELENA

7
 1/12/2016

Imunosupresive – clasificare

• antimetaboliţi – antagonişti ai acidului folic - metotrexat, aminopterina;

• analogi ai purinelor – Purinethol (6-mercaptopurina) şi Imuran (azatioprina);
• analogi ai pirimidinelor – 5-fluorocitozina, arabinosilcitozina;
• substanţe alchilante – clorambucil (Leukeran), ciclofosfamida, tiofosfamida;
• corticosteroizi;
• alcaloizi din plante - colchicina, podofilina, alcaloizi din Vinca (vincristina,
vinblastina);
• antibiotice - actinomicina D, puromycina, cloramfenicol;
• altele - daunomicina, serul antilimfocitar, cyclosporina A.

SL.DR.DUMEA ELENA

Tratamentul chirurgical

• În bolile infecţioase este indicat în:

• rezolvarea infecţiilor locale şi regionale septice (incizie şi drenaj);
• excizia chirurgicală a unor focare septice (focar tetanigen, dentar,
Amigdalian);
• tratamentul plăgilor septice, al perforaţiei intestinale din febra tifoidă.

SL.DR.DUMEA ELENA

8
 1/12/2016

TRATAMENTUL SPECIFIC

• Se bazează pe folosirea a două grupe de produse biologice

• seruri imune şi imunoglobuline;
• vaccinuri şi anatoxine.

SL.DR.DUMEA ELENA

Serurile imune

• Umane sau animale, conţin un titru ridicat de anticorpi specifici

• sunt administrate pe principiul că injectarea anticorpilor „gata formaţi” neutralizează imediat
antigenele specifice circulante (scop curativ) sau determină o imunizare pasivă (rol profilactic).
• Pot fi:
• omologe, obţinute din serul convalescenţilor de boli infecţioase sau prin imunizări la voluntari -
abandonate datorita riscului transmiterii hepatitei şi a altor boli;
• heterologe, obţinute prin hiperimunizarea pe cai, iepuri, oi, în stare nativă (abandonate) sau
purificate şi concentrate. În funcţie de anticorpii conţinuţi deosebim:
• seruri antitoxice - antidifteric, antitetanic, antibotulinic, antigangrenos, antiviperin;
• seruri antibacteriene - anticărbunos;
• seruri mixte - antidizenteric, antiscarlatinos (scoase din uz);
• seruri antivirale - antirabic.
• Indicaţiile majore ale serurilor imune sunt în: difterie, tetanos, botulism, gangrena
gazoasă, unele cazuri de antrax.
• Se administrează cu maximă urgenţă, chiar numai la suspiciune.
SL.DR.DUMEA ELENA

9
 1/12/2016

Imunoglobulinele

• Sunt produse biologice obţinute prin izolarea şi concentrarea

gamaglobulinelor din plasma sau serul uman.
• Ele pot fi:
• normale „standard”, conţinând o mixtură de anticorpi de la donatori obişnuiţi ce au
făcut boli imunizante şi imunizările uzuale;
• specifice „hiperimune”, monovalente, conţinând un titru înalt de anticorpi specifici
de la donatori hiperimunizaţi printr-o infecţie recentă, vaccinare sau revaccinare.
• Ele tind să înlocuiască serurile pentru că:
• nu dau accidente alergice de tipul şocului anafilactic;
• pot fi injectate imediat într-un volum de zece ori mai redus;
• Imunizarea pasivă este mai îndelungată de până la două luni (T50 = 30 de
zile, faţă de 5 zile la serul heterolog).

SL.DR.DUMEA ELENA

Indicatii imunoglobuline

• Indicaţiile curative ale imunoglobulinelor îşi găsesc aplicarea în diverse

deficienţe imunologice:
• agamaglobulinemia Burton (0,5 ml/kg corp la 3 săptămâni, toată viaţa);
• hipogamaglobulinemii fiziologice sau dobândite;
• imunodeficienţe, în special SIDA;
• boli infecţioase severe;
• boala Kawasaki;
• purpura trombocitopenică idiopatică.
• Indicaţiile specifice ale imunoglobulinelor sunt în bolile specifice (rujeolă,
tuse convulsivă, hepatită B, rabie, etc).
• Tendinţa actuală este de a se obţine produse similare prin tehnici de
inginerie genetică şi biologie moleculară, fără nici un risc de transmitere a
vreunei boli umane.

SL.DR.DUMEA ELENA

10
 1/12/2016

Vaccinuri şi Anatoxine

• Conţin antigene microbiene specifice inoculate în vederea realizării unei

imunizări active, determinând organismul să-şi producă anticorpi
specifici, scopul fiind profilactic în principal şi mult mai puţin curativ (în
infecţii prelungite, persistente, recidivante sau cu tendinţă la cronicizare, ca
de exemplu: vacinul brucelos, tularemic, tific, stafilococic, gonococic,
Delbet, etc.).
• În acelaşi scop pot fi utilizate şi anatoxinele tetanice, difterice, stafilococice,
vaccinurile polimicrobiene cu rol imunostimulant nespecific (BCG,
Corynebacterium parvum, Bronhovaxom, Aerodin, Symbioflor, Bronhodin,
Polidin, etc.) şi în imunoterapia cancerului cu produse cu conţinut de celule
ucigaşe (killer), activate de limfokine (interleukina 2), administrate în
perfuzii prelungite.

SL.DR.DUMEA ELENA

TRATAMENTUL ETIOLOGIC (ANTIMICROBIAN)

• Antibioticele şi chimioterapicele antimicrobiene reprezintă un grup

de medicamente capabile să distrugă sau să stânjenească
multiplicarea unor anumite organisme patogene, implicate etiologic
în variate boli şi sindroame infecţioase.
• Aceste medicamente au acţiune antimicrobiană specifică şi selectivă,
în doze terapeutice ele nu lezează celulele organismului gazdă (spre
deosebire de antiseptice şi dezinfectante).

SL.DR.DUMEA ELENA

11
 1/12/2016

Antiseptice – dezinfectante

• Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe chimice cu acţiune toxică nespecifică şi neselectivă

asupra tuturor microorganismelor.
• Ele nu acţionează prin interferenţa metabolică cu componentele celulei microbiene, ci produc
alterarea directă a substanţei vii, fapt care duce la distrugerea celulei.
• Dezinfectantele au acţiune bactericidă puternică, fiind folosite pentru decontaminarea mediului
exterior.
• Antisepticele în concentraţii slabe (diluţii mari), - acţiunea antiinfecţioasă (efect bacteriostatic,
dar fără efect asupra celulei gazdei) în aplicări locale pe plăgi, tegumente sau mucoase inflamate.
• Substanţele cu efect antiseptic:
• agenţii oxidanţi - apa oxigenată;
• derivaţi halogenaţi - cloramina, clorhexidina, tinctura de iod;
• hexaclorofenul;
• fenoseptul;
• oxicianura de mercur;
• nitratul de argint.

SL.DR.DUMEA ELENA

Acţiunea antibacteriană
• Poate fi bactericidă sau bacteriostatică.
• Efectul bactericid constă în distrugerea bacteriilor;
• Efectul bacteriostatic în oprirea multiplicării bacteriene.
• Obţinerea la bolnav a unuia din cele două efecte depinde de 3 factori:
a. modul de acţiune al antibioticului asupra
metabolismului bacterian;
b. stadiul de dezvoltare a bacteriei (forme vegetative,
spori, faza de latenţă sau multiplicare, forme „L”, sferoplaşti,
protoplaşti);
c. concentraţia efectivă de antibiotic realizată la nivelul
conflictului dintre bacterie şi organism.
SL.DR.DUMEA ELENA

12
 1/12/2016

A Acţiunea antibioticelor

• Asupra bacteriei poate fi:

• bactericidă prin substanţele care blochează sinteza:
• peretelui bacterian,
• a membranei citoplasmice,
• a cromozomului microbian,
• bacteriostatică prin antimicrobienele care interferează cu:
• sinteza proteică şi
• procesele metabolice a microorganismului incriminat.

SL.DR.DUMEA ELENA

Acţiune asupra peretelui celular

• - inhibă transpeptidaza rezultând un complex inactiv enzimă-
peniciloil, care blochează sinteza glucopeptidelor:
• penicilina G şi V;
• oxacilina;
• ampicilina;
• carbenicilina;
• cefalosporine;
• monobactami;
• imipenem.
•

SL.DR.DUMEA ELENA

13
 1/12/2016

Acţiune asupra membranei citoplasmice

• modifică bariera somatică a membranei:

• polimixina B;
• colistina.
• cuplare stabilă cu sterolii membranei fungilor:
• amfotericina B.
• Ele au efect bactericid.

SL.DR.DUMEA ELENA

Acţiune de inhibare a sintezei proteinelor la nivelul

ribozomilor

• împiedicarea funcţiei ARN-m (30s):

• streptomicina;
• gentamicina;
• tobramicina.
• blocarea disocierii ARN-t de ribozomi:
• kanamicina;
• amikacina;
• neomicina.
• Toate au efect bactericid în ambele faze - multiplicare şi repaus.
• Interferarea legării de ribozomi a ARN-t „încărcat” - tetracicline, ce au efect bacteriostatic.
• fixarea de ribozomi (50s) cu blocarea transferului aminoacidului către ARN-t
• cloramfenicol;
• eritromicina;
• lincomicina.
• Au de asemenea efect bacteriostatic.
SL.DR.DUMEA ELENA

14
 1/12/2016

Acţiune de inhibare a sintezei acizilor nucleici

• inhibarea ADN- polimerazei (inhibarea sintezei de ADN)

• novobiocina - bacteriostatic;
• inhibarea ARN - polimerazei (inhibarea sintezei de ARN)
• rifampicina - bactericid;
• rifabutina.
• inhibă încorporarea precursorilor în molecula ADN (timidina)
• griseofulvina;
• acidul nalidixic;
• chinolone.
• Au efect bactericid.

SL.DR.DUMEA ELENA

Acţiune de substituire competitivă prin metaboliţi

analogi:

• substituirea acidului paraaminobenzoic cu împiedicarea formării

acidului folic:
• Sulfamide – au efect bacteriostatic;
• împiedicarea formării acidului folinic din acid folic:
• trimetoprim – are efect bacteriostatic;
• însumarea ambelor mecanisme
• Cotrimoxazol - are efect bactericid.

SL.DR.DUMEA ELENA

15
 1/12/2016

B Stadiul de multiplicare a bacteriei

• Este foarte importantă pentru acţiunea antibioticelor, ciclul de multiplicare a acestora parcurgând mai multe
etape:
• faza de lag - se caracterizează la început prin diminuarea numărului germenilor care constituie inoculul şi
prin creşterea dimensiunilor germenilor microbieni viabili; cantitatea inoculului este invers proporţională cu
lungimea perioadei de lag, ea fiind o funcţie liniară a logaritmului numărului de microorganisme prezente în
inocul. Prezenţa antibioticelor în doze subbacteriostatice prelungesc faza de lag.

• faza logaritmică (de creştere) - faza exponenţială, este concretizată printr-o reproducere constantă în care
numărul bacteriilor creşte în progresie geometrică. Rezistenţa germenilor la agenţii fizici, chimici
(antiseptice) ca şi la agenţii biologici (antibiotice, bacteriocine şi bacteriofage) este deosebită în faza
exponenţială.

• faza de staţionare - în continuarea fazei exponenţiale, constă în creşterea aritmetică liniară, tradusă printr-o
încetinire a creşterii şi o prelungire a timpului unei generaţii. Numărul germenilor rămâne practic constant,
cultura intrând în faza de creştere staţionară, în care numărul bacteriilor care se înmulţesc este egal cu al
celor care mor.

• faza de declin - este faza de moarte logaritmică în care numărul germenilor morţi depăşeşte pe cel al celor
vii.

SL.DR.DUMEA ELENA

• Folosirea unui antibiotic bacteriostatic poate fi suficientă pentru obţinerea vindecării în infecţii uşoare
sau medii şi în bolile ciclice, organismul completând acţiunea antibioticelor prin declanşarea
mecanismelor proprii de apărare antiinfecţioasă.

• Mai frecvent folosite sunt:

• tetraciclinele,
• cloramfenicolul,
• eritromicina
• sulfamidele.

• Folosirea unui antibiotic bactericid sau a unei asociaţii bactericide este absolut necesară în
următoarele situaţii:
• infecţii bacteriene severe (septicemii, bronhopneumonii, meningite);
• infecţii bacteriene de focar, greu sterilizabile (endocardite, osteomielite, tromboflebite, tuberculoza);
• infecţii cronice sau cu tendinţă la cronicizare (angiocolite, pielonefrite, etc.).

• Antibioticele bactericide mai frecvent folosite aparţin următoarelor grupe:

• peniciline (G, V, oxacilina, carbenicilina, ampicilina), cefalosporine;
• aminoglicozide (streptomicina, kanamicina, gentamicina, etc.).
• prin asocierea lor se obţine un efect sinergic bactericid.

SL.DR.DUMEA ELENA

16
 1/12/2016

Spectrul antimicrobian

• Reprezintă numărul mai mare sau mai mic de germeni asupra căruia
antibioticul este sigur activ, fiecare antibiotic având un anumit
domeniu de activitate.
• Trebuie cunoscut spectrul iniţial precum şi modificările ulterioare.
• Medicul terapeut trebuie să cunoască microorganismele patogene în
ansamblu precum şi bolile şi sindroamele infecţioase în care acestea
sunt implicate etiologic.

SL.DR.DUMEA ELENA

Spectrul antimicrobian

Bacili Coci grampozitivi şi Bacili

gramnegativi
grampozitivi gramnegativi

de tip penicilinic

de tip streptomicinic

larg (tetraciclină, cloramfenicol)

SL.DR.DUMEA ELENA

17
 1/12/2016

• Spectrul îngust poate fi de tip:

• penicilinic - penicilina, eitromicina, lincomicine, care sunt active pe bacilii
grampozitivi, cocii grampozitivi şi gramnegativi, spirochete, leptospire, etc;
• streptomicinic - aminoglicozide ce acţionează pe bacilii gramnegativi, cocii
gramnegativi şi pozitivi.

• Spectrul larg este acoperit de tetracicline, cloramfenicol, active pe

bacilii grampozitivi şi gramnegativi, cocii grampozitivi şi gramnegativi,
spirochete, leptospire, rickettsii, chlamidii şi micoplasme.

• În prezent s-au descoperit noi antibiotice cu spectru larg şi ultralarg din

familia betalactaminelor: ureidopenicilinele, tienamicine, cefalosporine de
generaţia a- III si a IV –a; carbapeneme.
• Există antibiotice uzuale şi antibiotice „de rezervă”, de excepţie ca o
alternativă pentru germenii de spital, multirezistenţi.

SL.DR.DUMEA ELENA

Principalele microorganisme patogene şi practica

antibioterapiei

Virusuri - rezistente la antibioticele şi chimioterapicele antibacteriene;

Chlamidii, Rickettsii, Micoplasme - sensibile la antibioticele bacteriostatice cu spectru larg;
rezistente la antibioticele bactericide;
Bacterii
- bacilii grampozitivi - sensibili la peniciline şi antibioticele cu acelaşi spectru;
- bacilii gramnegativi - sensibili la aminoglicozide;
- cocii grampozitivi şi gramnegativi - sensibili la peniciline, aminoglicozide şi antibioticele cu
spectru larg;
- spirochete, leptospire, vibrioni - peniciline şi tetracicline;
- micobacterii - tuberculostatice;
- germeni „de spital” (mutante rezistente) -antibiotice de rezervă şi de excepţie;
- fungi, protozoare, metazoare - sensibile la chimioterapice specifice, rezistente la
antibioticele antibacteriene.

SL.DR.DUMEA ELENA

18
 1/12/2016

Rezistenta la antibiotic

Rezistenţa microbiană faţă de antibiotice

Capacitatea unor germeni patogeni de a supravieţui şi de a se multiplica în prezenţa

antibioticelor, = „indiferenţi”, „toleranţi” la antibiotice.
Poate fi naturală (de specie) şi dobândită (prin mutante), ambele alcătuind rezistenţa
absolută şi pseudorezistenţa sau falsa rezistenţă, relativă, evidenţiată atunci când la
bolnavul tratat nu se obţine efectul antimicrobian necesar lichidării infecţiei - echivalentul
unui eşec.
Cauze:
nerealizarea de concentraţii eficiente la sediul infecţiei din diverse motive (focare greu sterilizabile,
pH nefavorabil, ţesuturi nevascularizate, bariere seroase),
o antibioticoterapie incorectă (antibiotice inadecvate etiologiei, subdozaj, neglijarea asanării
focarelor septice, etc.);
rezistenţa relativă „in vivo” (de obicei temporară) datorată „persisterilor” germenilor cu metabolism
redus, formelor „L” în pofida tratamentului bine condus;

SL.DR.DUMEA ELENA

Rezistenta antimicrobiana

Există şi mecanisme biochimice de inducere a rezistenţei la antibiotice,

care constau în:
• producerea de enzime inactivatoare (penicilinaza stafilococului auriu;
carbapenemaza);
• scăderea permeabilităţii bacteriei pentru antibiotice la nivelul peretelui
celular sau membranei citoplasmatice (sferoplaşti, protoplaşti, forme „L”);
• elaborarea în exces sau producerea de enzime modificate, care limitează sau
anulează acţiunea antibacteriană a antibioticelor, exercitată la nivelul enzimei
respective;
• creşterea sintezei de acid paraaminobenzoic, anulându-se acţiunea de
inhibare competitivă a sulfamidelor.

SL.DR.DUMEA ELENA

19
 1/12/2016

Farmacocinetica antibioticelor

Obiectivul terapiei antimicrobiene este realizarea unor concentraţii active la locul infecţiei.
Este în relaţie cu medicamentul utilizat şi cu particularităţile organismului bolnav.
Biodisponibilitatea reprezintă timpul (după administrare) şi proporţia (concentraţia) în care medicamentul
ajunge în circulaţie pentru a-şi exercita efectul antibacterian scontat.
Absorbţia şi circulaţia antibioticelor în organism le diferenţiază în:
neresorbabile, care realizează concentraţii înalte în intestin - absorbţie nulă (neomicina, colistina, furazolidona, etc.;
resorbabile, absorbţia lor depinzând de starea tractului digestiv, irigarea acestuia, motilitatea şi tranzitul intestinal. Ex:
tetraciclina se absoarbe în proporţie de 70%; doxiciclina în proporţie de 90%; ampicilina (50%); amoxicilina (90%); penicilina V
se absoarbe aproape integral prin mucoasa gastrică, dar numai pe stomacul gol.
Nivelul sanguin de antibiotic depinde de:
proporţia absorbţiei intestinale (pentru cele de administrare orală);
felul administrării parenterale, administrarea intravenoasă realizând niveluri superioare celei intramusculare;
doza administrată, creşterea dozelor sporind nivelul sanguin.
Pentru menţinerea unui nivel sanguin constant, util terapeutic, trebuie cunoscut timpul de înjumătăţire (T50, de
„semiviaţă”) pentru fiecare substanţă antimicrobiană;

SL.DR.DUMEA ELENA

• T50 reprezintă intervalul (minute, ore sau zile) care se scurge de la obţinerea
nivelului seric maxim atins în urma unei doze de antibiotic, până la înjumătăţirea
acestuia prin metabolizare şi eliminare.
• T50, orientează ritmul de administrare, adică intervalul dintre doze:
• scurt - penicilinele acute - 4-6-8 ore;
• prelungit – aminoglicozide - 8-12 ore;
• lung, foarte lung - preparatele „depozit”.
• În insuficienţele renale acute cu oligurie, T50 se prelungeşte, fiind necesară
scăderea dozelor la antibioticele cu prag toxic.
• Difuziunea din sânge în organism este foarte importantă pentru reuşita terapiei,
în viscere şi ţesuturi cu vascularizaţie bogată, concentraţiile realizate fiind
apropiate celor sanguine.
• Diferenţele ţin de antibiotic şi de gradul de legare cu proteinele plasmatice; cu cât
cuplarea antibioticelor cu proteinele este mai mare, cu atât nivelul sanguin este
mai persistent, în timp ce difuziunea tisulară este încetinită.
• Legătura antibiotic-proteină, este reversibilă, antibioticul eliberându-se treptat.
• Pentru o acţiune rapidă în infecţiile grave, sistemice, (septicemii, endocardite, boli
severe), se preferă antibioticele cu cuplare redusă.

SL.DR.DUMEA ELENA

20
 1/12/2016

• Antibioticele cu cuplare redusă (5-25%):

• ampicilina;
• cefalosporine;
• aminoglicozide;
• polimixine;
• izoniazida.
• Antibioticele cu cuplare medie (25-75%) sunt:
• penicilina G;
• eritromicina;
• lincomicinele;
• tetraciclina;
• rifampicina;
• cloramfenicolul.
• Antibioticele cu cuplare mare (>80%) sunt:
• oxacilina;
• acidul nalidixic;
• sulfamidele.

SL.DR.DUMEA ELENA

Există „afinităţi” tisulare:

• lincomicina, clindamicina pentru ţesutul osos, motiv pentru care sunt eficiente în otomastoidite, osteomielite;
• spiramicina realizează concentraţii mari în placentă, motive pentru care are indicaţii în toxoplasmoză.
Concentraţia activă în diverse arii:
• căi biliare,
• căi urinare,
• LCR,
• cavităţi seroase,
• globul ocular,
• focare septice închise sau nevascularizate,
• este deosebită de nivelul sanguin, difuziunea având variaţii mari.
Antibiotice cu concentraţie biliară înaltă:
• ampicilina;
• rifampicina;
• eritromicina;
• tetraciclina;
• cefamandola;
• ceftriaxona.
Antibiotice cu concentraţie urinară efectivă:
• sulfafurazol -Neoxazol;
• sulfametoxidiazina -Sulfametin;
• cotrimoxazol;
• acid nalidixic;
• nitrofurantoina;
• tetraciclinele;
• ampicilina.
Cloramfenicolul se elimină 90% inactivat prin bilă şi urină.
Antibiotice difuzabile în LCR:
• sulfamide;
• cotrimoxazol;
• izoniazida;
• rifampicina;
• penicilina G;
• cloramfenicol;
• cefalosporine de generaţia a III-a si a IV-a;
• carbapenemi SL.DR.DUMEA ELENA

21
 1/12/2016

REACTII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR

a) fenomene de intoleranţă locală:
• în administrarea orală - inapetenţă, greţuri, uneori vărsături, câteva scaune diareice;
excepţional s-au citat gastroduodenite erozive sau ulcerohemoragice, mai ales la
sulfamide
• în administrarea intramusculară - dureri locale la injectarea dozelor mari de
penicilină, soluţia netrebuind să conţină > 100.000 u.i./ml ser fiziologic (nu apă
distilată sau glucoză); forma sodică este de 5 ori mai puţin dureroasă decât cea
potasică; administrarea Moldaminului este foarte dureroasă şi poate determina două
accidente severe: dermatita livedoidă - sindrom Nicolau (introducerea într-o
arteriolă fesieră - necroză), sau sindromul Hoigne (introducerea într-o venulă - mici
embolizări pulmonare-posibil letale!? cu particule insolubile de antibiotic);
• în administrarea intravenoasă - flebitele prin iritaţie chimică;
• în plăgi - iritaţie, întârzierea cicatrizării;
• intrarahidian - supradozaj-encefalopatie convulsivantă, arahnoidită;
• intraperitoneal - stop cardiorespirator;
• pe creier - în neurochirurgie - convulsii.

SL.DR.DUMEA ELENA

b) toxicitate:
• Nefrotoxicitatea - aminoglicozide, vancomicina, cefaloridina pe rinichi indemni, şi
tetraciclinele, cloramfenicolul, rifampicina, în insuficienţa renală (la doze mari şi în
tratament discontinuu cu rifampicina s-au semnalat cazuri grave de insuficienţa
renală prin mecanisme imune).
• Ototoxicitatea - surditate sau sindroame vestibulare (tranzitorii sau definitive) -
aminoglicozide;
• Neurotoxicitatea - nevrite, polinevrite, encefalopatii - izoniazida, etambutol (nevrita
optică, tulburări vizuale), nitrofuranii, acidul nalidixic, sulfamidele, vancomicina,
cloramfenicol, penicilina (doze mari); polinevrita după administrarea de izoniazidă
poate fi prevenită prin administrarea de piridoxină vit. B6 40 mg/zi, iar acidul
nalidixic nu trebuie administrat mai mult de 6 săptămâni;
• hepatotoxicitatea - modificări ale valorilor testelor de citoliză (TGP), ictere
colestatice (tranzitorii, persistente) sau ictere de „tip clorpromazinic” prin
sensibilizare; apar după PAS, izoniazidă, rifampicină, acid nalididixic, nitrofurantoina,
tetracicline „perimate”; frecvent asocierea cu izoniazida potenţează apariţia icterului
„rifampicinic” reversibil la micşorarea dozei sau suprimarea tuberculostaticului;
• medulotoxicitatea - prin mecanism toxic direct şi prin sensibilizare - induce
agranulocitoză, anemie aplastică sau panmieloftizie (pancitopenie) - cloramfenicol,
sulfamide, trimetoprim, etc.

SL.DR.DUMEA ELENA

22
 1/12/2016

c) sensibilizarea la antibiotice
• alături de toxicitate reprezintă cel mai redutabil pericol al acestor
medicamente;
• Oricare poate determina reacţii, dar cu predilecţie penicilina, streptomicina,
cotrimoxazolul, ampicilina şi chimioterapicele urinare, datorită uzului
îndelungat; impun şi o componentă individuală, apărând la persoane
„alergice” sau cele care manipulează aceste substanţe.
• Se citează şi sensibilizarea încrucişată faţă de întregul grup chimic (peniciline -
peniciline semisintetice - cefalosporine).

SL.DR.DUMEA ELENA

• Manifestările clinice ale sensibilizării la antibiotice sunt variate:

• febra medicamentoasă;
• urticarie;
• edem angioneurotic;
• boala serului;
• dermatita profesională de contact;
• eritrodermii;
• fotosensibilizare;
• sindrom cutaneo-mucos Stevens-Johnson;
• sindrom Lyell;
• eritem nodos sau polimorf;
• conjunctivite şi rinite alergice;
• astm bronşic;
• infiltrat fugace Loffler;
• fibroză pulmonară;
• lupoeritematoviscerită;
• vasculite;
• nefrite interstiţiale;
• manifestări hematologice (eozinofilie, pancitopenie, etc.)
• Manifestarea alergică de temut este şocul anafilactic, uneori letal.
• Apare mai frecvent la penicilina G, dar şi la alte peniciline (meticilina, ampicilina, benzatinpenicilina, etc.),
mai rar la streptomicină, teoretic oricare antibiotic sau chimioterapic putându-l declanşa.
• Faţă de numărul mare de tratamente cu antibiotice, reprezintă o manifestare extrem de rară (1/100.000) dar
extrem de gravă, motiv pentru care prevenirea lui implică o serie de măsuri cu caracter general:
• evitarea tratamentelor inutile (mai ales la persoane alergice);
• interzicerea aplicării locale de penicilină sau streptomicină (pomezi, paste, creme);
• renunţarea la asocierea penicilină-streptomicină, care dublează riscul;
• evitarea procainpenicilinei (Efitard), şocul putând SL.DR.DUMEA
apărea la procaină.
ELENA

23
 1/12/2016

d) perturbări ecologice şi biologice:

• dismicrobisme
• candidoze (stomatite, vulvovaginite);
• enterocolita stafilococică;
• colita mucomembranoasă după clindamicină.
• hospitalism - dezvoltarea rezistenţei microbiene;
• infecţii supraadăugate;
• modificarea agentului infecţios;
• mascarea unor boli;
• infecţii nosocomiale.

SL.DR.DUMEA ELENA

e) perturbarea gravidităţii şi embriopatii:

• pătrunderea antibioticelor în circulaţia fetală şi în lichidul amniotic se face
în concentraţii terapeutice de 50-80% faţă de titrul sanguin matern.
• Pot fi administrate la gravide:
• penicilina,
• carbenicilina,
• cefalosporine,
• lincomicina,
• eritromicina.
• În infecţiile urinare foarte frecvente la gravide, sunt utilizate:
• ampicilina şi cefalosporinele.
• Izoniazida, etambutolul, etionamida şi PAS pot fi utilizate de asemenea.

SL.DR.DUMEA ELENA

24
 1/12/2016

f) concentratrea antibioticelor în laptele

matern:
• realizează o concentraţie ridicată, egală sau superioară celei serice:
eritromicina şi celelalte macrolide, tetraciclinele, sulfamidele, metronidazolul;
• realizează o concentraţie moderată, sub nivelul seric: penicilinele şi
cefalosporinele, aminoglicozidele şi polipeptidele ciclice, cloramfenicolul,
lincomicina, cotrimoxazolul, acidul nalidixic, antimalaricele.
• Următoarele antibiotice sunt contraindicate la mama care alăptează (dacă nu
pot fi excluse se încetează alăptarea):
• tetraciclinele,
• cloramfenicolul,
• sulfamidele,
• acidul nalidixic (risc de anemie hemolitică),
• metronidazolul.

SL.DR.DUMEA ELENA

• g) alte reacţii adverse

• bacterioliza brutală, în lues, febră tifoidă, bruceloză, leptospiroză, meningite
purulente, septicemii - sub forma fenomenului Herxheimer;
• interferenţa imunităţii postinfecţioase - cu frânarea imunităţii specifice prin
tratament precoce, favorizează recăderi, reinfecţii şi uneori cronicizarea (febra
tifoidă, scarlatina, pielonefritele);
• dismetabolisme şi avitaminoze.
•
• h) interferenţe medicamentoase:
• penicilinele în soluţii cu pH prea acid sau prea alcalin (soluţii acide, glucoză,
bicarbonat, dextran, heparină) îşi pierd activitatea în câteva ore;
• gentamicina sulfat este incompatibilă cu carbenicilina sodică;
• hemisuccinatul de hidrocortizon nu trebuie administrat împreună cu hemisuccinatul
de cloramfenicol, cu kanamicina sulfat;
• soluţiile de aminoacizi sunt incompatibile cu multe antibiotice;
• introducerea intravenoasă - se va face în perfuzii scurte, introducând separat fiecare
antibiotic.

SL.DR.DUMEA ELENA

25
 1/12/2016

Principalele clase de
ANTIBIOTICE

SL.DR.DUMEA ELENA

Peniciline
Penicilina G cristalină - de uz parenteral; după şase decenii de utilizare, este activă asupra:
• streptococilor betahemolitici de grup A, pneumococilor, streptococului viridans;
• stafilococilor albi şi aurii nesecretori de penicilinază;
• cocilor grampozitivi anaerobi;
• neiseriilor;
• bacililor cărbunoşi;
• corinebacteriilor;
• spirochetelor, leptospirelor;
• actinomicetelor.
• Se foloseşte în monoterapie sau asocierea sinergică cu aminoglicozide.
• Rămâne de primă alegere în: angine streptococice, erizipel, scarlatină, pneumonia pneumococică, otite şi sinuzite, antrax, difterie,
sifilis, leptospiroze, actinomicoze.
• În doze mari este folosită în tratamentul meningitelor purulente (meningococice, pneumococice), în asociere cu aminoglicozide
găsindu-şi aplicarea în tratamentul endocarditelor şi septicemiilor streptococice sau stafilococice.
• În traumatologie este folosită împreună cu serul şi vaccinul specific în profilaxia tetanosului.
• Nu va fi folosită în infecţiile stafilococice cu tulpini „de spital”.
• Procainpenicilina (Efitard) şi benzatinpenicilina (Moldamin) au indicaţii limitate în profilaxia şi tratamentul infecţiilor streptococice şi în
venerologie.
Penicilina V - antiacidă de uz oral, cu administrare comodă, preţ de cost scăzut.
• Neîncrederea în eficacitatea ei se anulează prin respectarea a 3 condiţii:
• administrarea în doze duble faţă de penicilina G;
• administrarea strictă pe stomacul gol cu o oră înainte de masă;
• respectarea intervalelor dintre doze.

SL.DR.DUMEA ELENA

26
 1/12/2016

Peniciline semisintetice – antipenicilinazice

• Meticilina - scoasă din uz;

• Izoxazolilpenicilinele - oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina,

• având ca indicaţie majoră (aproape exclusivă), infecţiile severe (sigure sau presupuse) cu stafilococi
penicilinorezistenţi, producători de penicilinază;
• pe germenii penicilinosensibili are o activitate bactericidă de 4 ori mai slabă ca penicilina G, deci este o eroare
folosirea ei în astfel de situaţii.
• În infecţiile grave, asocierea cu un aminoglicozid (oxacilina + gentamicina), acţionează sinergic.

• Ampicilina şi alte aminopeniciline

• reprezintă un grup de peniciline cu spectru lărgit, faţă de penicilina G,
• activă pe unii dintre bacilii gramnegativi aerobi (enterococ penicilinorezistent, hemofili, shigele, bacilii tifici,
salmonele, colibacili, proteus, klebsiella, etc.
• se citează rezistenţa stafilococilor secretori de penicilinază, a piocianicului şi a unor enterobacterii la ampicilină.
• realizează o concentraţie biliară „înaltă” (antibiotic „biliar”) şi concentrează mai bine în LCR şi parenchimul renal
decât penicilina.
• este foarte bine suportată de sugar, copilul mic şi femeile însărcinate.
• Indicaţiile ampicilinei sunt: dizenteria, febra tifoidă, leptospiroza, angiocolite, infecţii urinare, meningite,
pneumonii, endocardite, septicemii, etc.
• contraindicaţia majoră este reprezentată de infecţiile cu germeni de spital.
• s-au sintetizat compuşi de tipul esterilor şi derivaţilor lor - amoxicilina (Amoxyl) de administrare orală (capsule, sirop,
injectabil) cu biodisponibilitate superioară, absorbţia intestinală este completă.
SL.DR.DUMEA ELENA

• Carbenicilina (Pyopen), are spectrul de acţiune al ampicilinei la care se

adaugă acţiunea pe piocianic, proteus, enterobacter;
• se asociază sinergic cu gentamicina.
• Rămâne ca indicaţie majoră în infecţiile cu piocianic, dozele eficiente la adult fiind foarte mari
10-30 g/zi.
• Au fost obţinute şi preparate orale sau parenterale noi: carindacilina (Geopen) şi carfenicilina
(Uticilin).

• Ureidopenicilinele, clasă superioară de peniciline din care amintim:

azlocilina (Securopen), mezlocilina (Baypen).

• Monobactam - Aztreonam - acţionează aproape exclusiv asupra

germenilor gramnegativi.
• Inhibitori de betalactamază - acidul clavulanic şi sulbactamul;
• asocierea amoxicilină cu clavulanat de potasiu (Augmentin) activă şi pe gonococii rezistenţi la
peniciline;
• asocierea ticarcilină cu clavulanat de potasiu (Timentin), este activă şi pe piocianic.
• Asocierea ampicilină cu sulbactam (Unasyn) are de asemenea indicaţii în patologia actuală.

SL.DR.DUMEA ELENA

27
 1/12/2016

• Carbapenemii
• Dau posibilitatea unei monoterapii în infecţii cu germeni plurirezistenţi (septicemii cu
puncte de plecare enteric, genital, avorturi septice, ulcere de decubit). Pătrunde bine în
ţesuturile şi fluidele organismului -amigdale, sinusul maxilar, corticala şi medulara renală,
lichidul prostatic, endometru, meninge etc.

• Imipenem - tienam, reprezintă un grup de peniciline cu spectru ultralarg similar

cefalosporinelor de generaţia a III-a; activitatea sa creşte prin asociere cu cilastatina 1:1
• acţionează pe germenii grampozitivi, pe 90% din enterococi şi stafilococii rezistenţi, germeni gramnegativi şi
germeni anaerobi.

• Ertapenem – germeni gram negativi rezistenti

• Meropenem – in tratamentul meningitelor cu Pneumococ rezistent, infectii severe,

sepsis

• Doripenem

SL.DR.DUMEA ELENA

Cefalosporine
Sunt antibiotice din marea familie a betalactaminelor, cu acţiune bactericidă şi prag toxic redus;

Dau sensibilizare încrucişată de grup şi uneori (2-10%) şi cu penicilinele.

Au spectru larg, iar cele de generaţia a III-a, ultralarg, incluzând piocianicul şi Bacteroides fragilis, singurul germen cu mutante rezistente fiind enterococul.
Fac parte din patru generaţii:
• a I-a- cefalotina - Keflin;
• - cefapirina - Cefatrexyl;
• a II-a
• - cefamandola - Kefadol;
• - cefuroxima - Zinacef, Zinnat;
• - cefamicinele (provin din actinomicete, nu din fungi);
• - cefoxitina;
• a III-a - cefoperazona - Cefobid;
• - cefotaxima - Claforan;
• - moxalactam, latamoxef - cea mai activă;
• - ceftriaxona - Rocephin;
• - ceftazidima - Fortum.
• Ultimele trei enumerate, sunt utile în meningitele purulente ale copilului mic şi sugarului.
• a IV-a
• - cefepima
• - cefpiroma
• - cefpiramida
• - cefclidina
• - cefozopranul
•

SL.DR.DUMEA ELENA

28
 1/12/2016

Cefalosporine – indicatii

Reacţiile adverse sunt relativ rare (5%).

Indicaţii:
• înlocuirea asocierilor de antibiotice în scopul realizării monoterapiei;
• înlocuirea aminoglicozidelor (toxice) în infecţiile cu bacili gramnegativi;
• meningitele cu bacili gramnegativi.
Indicaţii de linia a II-a
• osteoartrite septice;
• endocardite cu germeni gramnegativi;
Infecţii la imunodeprimaţi.

SL.DR.DUMEA ELENA

Antibiotice de înlocuire a penicilinelor

Indicate în stări de sensibilizare sau în infecţii cu stafilococi penicilinorezistenţi:
• macrolide:
• eritromicina; propionil-orală; lactobionat - parenterală - flebite chimice;
• spiramicina - Rovamycine.
• Sunt antibiotice de elecţie în infecţiile cu micoplasme, Legionella pneumophylla, având o bună penetrare otică, sinusală şi în
secreţiile bronşice.
• lincosamide:
• lincomicina şi clindamicina (orale şi parenterale) au activitate superioară eritomicinei pe stafilococii rezistenţi şi pe
Bacteroides fragilis;
• lincomicina are o bună penetrare osoasă, fiind utilă în tratamentul otomastoiditelor, artritelor septice.
• lincomicina are o reacţie adversă de temut - enterocolita mucomembranoasă determinată de Clostridium difficile.
• Clindamicina s-a dovedit deosebit de utilă în infecţiile cu anaerobi.
• rifampicina
• este un tuberculostatic major şi un antistafilococic „de rezervă” foarte bun (mai ales la copii), în infecţiile cu B. fragilis fiind
mai activă decât eritromicina;
• în monoterapie scurtă este utilizată în profilaxia infecţiilor cu meningococ, H. influenzae, sterilizarea purtătorilor nazali de
stafilococ;
• are indicaţii şi în legioneloză, trahom, bruceloză.
• din acelaşi grup mai fac parte rifamicina şi rifabutina utilizate în tratamentul micobacteriozelor atipice din SIDA.
• glucopeptide
• vancomicina, teicoplanina, reprezintă antibiotice antistafilococice „de excepţie”, de primă alegere în cadrul stafilocociilor de
spital, determinate de stafilococi meticilinorezistenţi.
• Sunt indicate în tratamentul endocarditelor enterococice, a grefelor septice valvulare în chirurgia cardiacă, enterocolita
mucomembranoasă cu C. difficile sau enterocolita postantibiotice cu stafilococ.
SL.DR.DUMEA ELENA

29
 1/12/2016

Aminoglicozide

Categorie importantă de antibiotice structurată pe trei generaţii:

• primele două sunt de biosinteză
• cea de a treia de semisinteză.

Din generaţia I-a fac parte:

• streptomicina;
• neomicinele, ambele de uz exclusiv local;
• kanamicina, din ce în ce mai rar folosită;
• spectinomicina – Trobicin - utilizată în tratamentul gonoreei cu tulpini rezistente, în doză unică de 2g/zi la
adult.
Generaţia a II-a este constituită din:
• gentamicină - cel mai des folosit (în septicemii, endocardite, infecţii cu bacili gramnegativi, inclusiv piocianic;
• tobramicina;
• sisomicina, ambele mai eficiente pe enterobacteriacee.

SL.DR.DUMEA ELENA

Din generaţia a III-a fac parte:

• amikacina;
• netilmicina;
• dibekacina, au spectru mult mai larg incluzând Providencia, Serratia, Nocardia, etc.
• Au toxicitate mai redusă decât gentamicina având în plus următoarele avantaje:
• realizează niveluri serice bune;
• eliminare renala activă;
• concentrare biliară eficientă;
• sinergie excelentă cu betalactaminele;
• toxicitate mult mai redusă;
• sensibilizare rară; utilizarea lor este preferabilă la bolnavii cu insuficienţă renală acută sau cronică şi la nou-născuţi.
• Au şi o serie de dezavantaje:
• sunt inactive pe anaerobi;
• difuziune slabă în LCR, motiv pentru care se administrează intrarahidian, 5-10 mg la adult sau 1 mg/an vârstă la copil;
• nu sunt active în abcese şi osteoartrite;
• riscul toxic impune monitorizare.
• Se asociază cu betalactaminele şi metronidazolul în infecţii grave, şi cu cloramfenicol în infecţii mixte cu bacili
gramnegativi, aerobi şi anaerobi.

SL.DR.DUMEA ELENA

30
 1/12/2016

Polipeptide

• colistina – Colimycine - utilizată în asociere în septicemiile cu

gramnegativi;
• polimixina B, orală - de utilizare restrânsă, cea de uz parenteral fiind
exclusă;
• fosfomicina - antibiotic cu spectru foarte larg acţionând pe:
• cocii grampozitivi, în special stafilococi, mai ales cei rezistenţi la meticilină,
• bacilii gramnegativi;
• are indicaţii în infecţii urinare, infecţii generale cu germeni sensibili, şi în
special infecţiile cu stafilococii rezistenţi la meticilină.
SL.DR.DUMEA ELENA

Tetraciclinele

• Utilizate destul de mult până în prezent;

• Au indicaţii mult mai restrânse;
• Limitate la infecţiile cu chlamidii, rickettsii, micoplasme, shigelle,
vibrioni, etc.
• În prezent se utilizează tetraciclinele orale, minociclina şi doxiciclina.

SL.DR.DUMEA ELENA

31
 1/12/2016

Cloramfenicolul

• Are spectru larg dar şi reacţii adverse redutabile, cea mai gravă fiind
deprimarea ireversibilă a hematopoiezei.
• Este ieftin, uşor de administrat, pătrunde excelent în LCR; rămâne
antibiotic de elecţie în febra tifoidă, infecţiile cu anaerobi (sporulaţi,
nesporulaţi).
• Poate fi utilizat în asociere cu un aminoglicozid sau cotrimoxazol.

SL.DR.DUMEA ELENA

Sulfamidele
• Puţine rămase în uz, majoritatea fiind depăşite; cele cu acţiune generală:
• sulfadiazina,
• sulfametazona,
• Cele cu acţiune urinară:
• sulfizoxazol - Neoxazol cu acţiune acută;
• sulfametoxidiazina - Sulfametin;
• sulfametoxazol, preparate semidepozit;
• Sulformetoxina - Fanasil, preparat depozit, care împreună cu pirimetamina
este asociat în produsul Fansidar, utilizat în tratamentul malariei.
• Există şi sulfamide cu acţiune intestinală - salazosulfapiridina - Salazopyrin,
utilizată în tratamentul rectocolitei ulcerohemoragice,
• Unele active pe anumite micobacterii-sulfone – Dapsona - utilizată în
tratamentul leprei.
SL.DR.DUMEA ELENA

32
 1/12/2016

Cotrimoxazol

• Rezultat din asocierea trimetoprim+sulfametoxazol, cu denumiri

comerciale ca: Tagremin, Biseptol, Septrin, Sumetrolin, etc.
• Este indicat în infecţii sistemice cu bacili gramnegativi (în asociere cu
aminoglicozide), precum şi în infecţii ORL, respiratorii, urinare, boli
diareice acute, meningite.
• Forma de administrare parenterală îl face util în terapia meningitelor
grave comatoase şi a septicemiilor.

SL.DR.DUMEA ELENA

Metronidazol

• Este primul derivat nitroimidazolic; este util ca şi chimioterapic

antiparazitar activ pe Trichomonas, Entamoeba hystolitica, Giardia
lamblia.
• Are de asemenea efecte bactericide pe bacilii anaerobi grampozitivi şi
negativi.
• Sunt comercializaţi şi derivaţi: tinidazol (Fasigyn) şi ornidazol (Tiberal),
ce au o mai bună toleranţă.
• Utilizarea lor este aproape obligatorie în infecţiile genitale şi
obstetricale, în septicemiile cu punct de plecare uterin (B. fragilis).

SL.DR.DUMEA ELENA

33
 1/12/2016

Quinolone
-Reprezintă un grup relativ nou de substanţe antimicrobiene, având ca exponent iniţial acidul
nalidixic, de la care ulterior s-au sintetizat trei generaţii:
• a I-a - acidul nalidixic
• Negram - utilizat în infecţii urinare, dizenteria bacteriană, etc.
• a II-a - acidul oxolinic,
• acidul pipemidinic,
• acidul piromidinic şi alţii;
• a III-a - fluorchinolone - bactericide, de uz sistemic cu spectru ultralarg inclusiv pe germenii de
spital;
• ciprofloxacina - Ciprofloxacin, Ciprinol, etc.
• ofloxacina - Tarivid;
• norfloxacina - Nolicin, Urospes, etc.
• pefloxacina - Peflacine.
-Sunt de administrare orală, sau parenterală, semidepozit (administrare la 12 ore), pătrund bine în
urină, bilă, LCR.
-Au ca mecanism de acţiune inhibarea girazei.
-Sunt inactive pe germenii anaerobi.

SL.DR.DUMEA ELENA

Principalele antivirale
Denumire Reacţii
D.C.I. Indicaţii Doză
comercială adverse
Amantadina Viregyt Profilaxia gripei A 100mgx2/zi Reacţii
Rimantadina adverse
Metisazona Marboran Infecţii cu virusuri Pox. 3g/zi oral Tulburări
Profilaxia variolei (40mg/kgc/zi) digestive
Idoxiuridina Iduviran Herpes simplex -topic: instilaţii oculare !!Depăşit în
IDU Keratita herpetică -i.v.: encefalita administrare
Encefalita herpetică i.v.
Vidarabină Vidarabin -local: -keratita -instilaţii oculare
(Adeninarabinoz herpetică -10-15 mg/kgc/zi i.v.
ida sau ARA-A) -general: -encefalita
herpetică, herpes
generalizat, herpes
zoster forme severe
Ribavirină Virazole In vitro- activă faţă de Adulţi 600-800mg/zi Anemie
7U ARN, 10U ARN Copii 10mg/kgc/zi Toleranţă
-herpes sipmlex, zoster, Oral cps 100mg bună
viroze respiratorii,
rujeolă.
Aciclovir Zovirax -Herpex 1,2 Oral 200mgx5/zi /adult Toleranţă
Varicelă, zoster, HAV-B i.v. 5mg/kgc bună
-profilactic herpesul i.v. !!!
recidivant afecţiuni
renale
pasagere
Oseltamivir Tamifluu Gripa Oral 75mg x 2/zi
Interferonii: Intron HAV- B,C acută şi 1-10 milioane Febră,
-α Roferon cronică, unităţi/24 ore anorexie,
-β Wellferon Keratita herpetică cefalee,
-γ Fiblefero Viroze respiratorii somnolenţă,
n letargie,
PegIntron
SL.DR.DUMEA ELENA leucopenie

34
 1/12/2016

MEDICATIA ANTIRETROVIRALA IN INFECTIA HIV-SIDA

Denumire comună Denumire
Producător Data aprobării de către FDA
internaţională comercială

Zidovudina (AZT, ZDV) Retrovir GlaxoSmithKline Martie 1987

Didanozina (ddI) Videx Bristol Myers-Squibb Octombrie 1991

Zalcitabina (ddC) Hivid Hoffman-La Roche Iunie 1992

Stavudina (d4T) Zerit Bristol Myers-Squibb Iunie 1994

Lamivudina (3TC) Epivir GlaxoSmithKline Noiembrie 1995

Saquinavir (SQV-hgc) Invirase Hoffman-La Roche Decembrie 1995

Ritonavir (RTV) Norvir Abbott Laboratories Martie 1996

Indinavir (IDV) Crixivan Merck & Co., Inc. Martie 1996

Nevirapina (NVP) Viramune Boehringer Ingelheim Iunie 1996

Nelfinavir (NFV) Viracept Agouron Pharmaceuticals Martie 1997

Delavirdina (DLV) Rescriptor Pharmacia & Upjohn Aprilie 1997

Zidovudina/Lamivudina
Combivir GlaxoSmithKline Septembrie 1997
(AZT/3TC)

Saquinavir (SQV-sgc) Fortovase Hoffman-La Roche Noiembrie 1997

SL.DR.DUMEA ELENA

Sustiva DuPont Pharmaceuticals

Efavirenz (EFV) Septembrie 1998
Stocrin Merck & Co., Inc.
Abacavir (ABC) Ziagen GlaxoSmithKline Februarie 1999
Amprenavir (APV) Agenerase GlaxoSmithKline Aprilie 1999
Lopinavir/ritonavir
Kaletra Abbott Septembrie 2000
(LPV/RTV)
Zidovudina/Lamivudina/
Trizivir GlaxoSmithKline Ianuarie 2001
Abacavir (AZT/3TC/ABC)
Tenofovir (TFV) Viread Gilead Octombrie 2001
Enfuvirtide (T20) Fuzeon Roche - Trimeris Martie 2003
Atazanavir (ATV) Reyataz Bristol Myers-Squibb Iunie 2003
Emtricitabina (FTC) Emtriva Gilead Iulie 2003
Fosamprenavir (FPV) Lexiva GlaxoSmithKline Octombrie 2003
Emtricitabina /Tenofovir
Truvada Gilead August 2004
(FTC/TFV)
Abacavir / Lamivudina Epzicom/
GlaxoSmithKline August 2004
(ABC /3TC) Kivexa
Tipranavir (TPV) Aptivus Boehringer Ingelheim Iunie 2005
Darunavir (DRV) Prezista Johnson&Johnson June 2006

SL.DR.DUMEA ELENA

35
 1/12/2016

Efavirenz/Emtricitabina/
Atripla Iulie 2006
Tenofovir

Raltegravir (RAL) Issentress Merck & Co., Inc. Octombrie 2007

Maraviroc (MRV) Celsentry GlaxoSmithKline Aprilie 2007

Etravirina (ETV) Intelence Tibotec Ianuarie 2008

Rilpivirine/Emtricitabine/ Complera/
August 2011
Tenofovir Eviplera

Rilpivirina (RPV) Edurant Tibotec May 2011

Elvitegravir (EVG) Stribild Gilead Sciences August 2012

Dolutegravir (DTG) Tivicay GlaxoSmithKline Februarie 2013

SL.DR.DUMEA ELENA

MEDICATIA HEPATITA CRONICA B

Medicatia Efecte adverse

Peginterferon alfa-2a Febra, frison,

Pancitopenie
Mialgii, artralgii

Tenofovir Diaree, ereuptii cutanate, senzatie de rau, senzatie de

slabiciune, vertij, probleme renale

Entecavir Senzatie de rau

Vertij
Insomnie

Lamivudina Caderea parului

Rezistenta crescuta

SL.DR.DUMEA ELENA

36
 1/12/2016

MEDICATIA HEPATITA CRONICA C

SL.DR.DUMEA ELENA

Bibliografie

• 1. Rugină S. - Curs de Boli Infecţioase, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2001
• 2. Cambrea SC, Dumea E, Dumitru IM – Boli Infecţioase ṣi Epidemiologie – Caiet de lucrări
practice, Editura “Ovidius University Press”, Constanţa 2015
• 3. Cambrea SC – Boli Infecţioase ṣi Epidemiologie - Note de curs, vol 1, Editura “Ovidius
University Press”, Constanţa 2013
• 4. Rebedea I – Tratat de Boli Infecţioase, Editura Medicală, Bucureṣti, 2000
• 5. Chiotan M - “Curs de Boli Infecţioase” sub redacţia M Chiotan, Editura Medicală Naţională,
Bucureşti, 2002
• 6. Cupşa A. – “Boli Infecţioase transmisibile”, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2007
• 7. Duminica Moisescu Al., Bocarnea C. – Ghid practic de boli infecţioase, Ed. Medicală 1985
• 8. Benea O.E, , Popescu C. , Popescu G.A- Ghidul Angelescu de terapie antimicrobiana,
Editura Houston, Bucuresti 2012
• 9. Harrison’s Principles of Internal Medicine, 2012

SL.DR.DUMEA ELENA

37