Curs I

 Bacteriologia a evoluat în legătură cu nevoia

medicilor de explica relaţia apariţiei bacteriilor cu
anumite boli.
 Astfel s-au aplicat postulatele lui Koch care au
stabilit relaţia cauză-efect între apariţia bacteriilor şi
boli specifice.
 Astăzi majoritatea bolilor bacteriene au fost
diagnosticate iar agenţii etiologici au fost identificaţi.
 Bacteriile sunt organisme unicelulare, fără membrană
nucleară, metabolic active şi care se divid prin diviziune
binară.
 Bacteriile par forme foarte simple de viaţă, dar sunt de fapt
sofisticate şi foarte adaptabile.
 Bacteriile se multiplică rapid şi pot utiliza cantităţi mari de
hidrocarbonaţi .
 Pot fi parazite sau pot trăi liber în natură.
 Bacteriile sunt ubiquitare şi au o capacitate remarcabilă de
adaptare la mediu prin selecţia spontană de mutanţi.
 Domeniul – Protista (alge, fungi,
protozoare),
 Regn – Schizomycophyta,
 Clasa - Schizomycetes,
 Ordin - Eubacteriales,
 Familie - Bacteriaceae,
 Gen - Eberthella,
 Specie - typhosa
Diferenţă Celula procariotă Celula eucariotă.

La exterior Perete Membrana subţire,

Complex, rezistent, dur elastica, structura
mozaicului fluid
Materialul nuclear Nedelimitat prin Delimitat prin
membrana nucleara- un membrana nucleara-
singur cromozom mai mulţi cromozomi

Citoplasma Gel, densă Complexă.

Diviziunea Simplă, directă. Complexă.

 Morfologia
 Bacteriile au forme caracteristice (coci, bacili,
spiralată) şi se văd în grupări specifice
(perechi,lanţuri, tetrade, ciorchini etc.)
Structura celulară
 Procariotele au un nucleoid, o membrană
citoplasmatică şi un perete cu structură specifică.
 Multiplicarea este prin fisiune binară.
 Toate bacteriile , patogene şi saprofite, sunt organisme
unicelulare.
 Majoritatea bacteriilor sunt capabile de existenţă metabolică şi
de creştere independente, dar speciile Chlamydia şi
Rickettsia sunt parazite obligatoriu intracelular.
 Bacteriile sunt celule extrem de mici şi se măsoară în microni
(10-6 µm). Ele au o mare variabilitate în dimensiuni între
Bacillus anthracis (1.0 - 1.3 µm X 3 -10 µm) şi celule foarte
mici ca Pasteurella tularensis (0.2 X 0.2 - 0.7 µm)
 Bacteriile au un raport suprafaţă –volum foarte mare , de
aproximativ 100,000.
 Bacteriile au o formă caracteristică.
 Astfel bacteriile pot avea formă:
1. sferică (cocii-sferici sau ovoidali);
2. formă de bastonaş(bacilii);
3. formă alungită, filamentoasă, ramificată,
4. formă spiralată.
 Aranjamentul celulelor este de asemenea tipic pentru diferitele
specii sau grupe bacteriene .
 Unii coci sau bacili cresc specific în lanţuri (streptococi,
streptobacili).
 Alte bacterii cresc în formă de struguri sau de grămezi
(stafilococii).
 Aspectul microscopic este important în clasificare şi în
diagnostic.
 Elementele constante (permanente, obligatorii)
-Peretele celular,
-Membrana citoplasmatică,
-Citoplasma,
-Nucleoidul,
-Ribosomii,
-Mezosomii.
 Elementele inconstante (nepermanente, neobligatorii)

-Capsula,
-Sporul,
-Flagelii,
-Pilii/fimbriile,
-Plasmidele,
-Incluziunile celulare.
 Celule procariote şi celulele eucariote au fost
diferenţiate iniţial prin structură.
 Nucleoidul bacterian este echivalent cu nucleul
celulelor eucariote, dar este o structură mai simplă,
nemărginită de membrana nucleară (vizibilă la
microscopul electronic).
 În microscopia optică nucleoidul se poate vizualiza
prin coloraţia Feulgen care colorează AND-ul.
 ADN-ul apare ca o moleculă unică, cu greutate
moleculară de 3 X 109.
 Molecula de ADN poate avea aproximativ 1 mm
lungime . Nucleoidul este alcătuit dintr-un singur
cromozom.
 Mecanismul de separare al celor 2 cromozomi
rezultati in urma replicării nu este bine explicat .
 Oricum cromozomul trebuie să fie permanent ataşat la
membrana celulară în timpul diferitelor stagii ale
replicării.
 este o structură extrem de condensată, cu consistență de gel, fără
curenţi în interior. Conţine o cantitate mare de ARN.
 Ribozomii sunt prezenţi în număr mare în citoplasma bacteriană.
Sunt clasificaţi după constanta de sedimentare la ultracentrifugă. Astfel
în celulele eucariote sunt ribozomi 80S iar în cele procariote sunt 70S.
 De exemplu ribozomii Escherichiei coli sunt alcătuiţi din 55 molecule de proteine
şi 3 molecule de ARNr. Ribozomii bacterieni sunt alcătuiţi din două unităţi
disociabile cu greutate de 30S şi de 50S. Raportul dintre ARN şi proteine în
ribozomi este de 2/1 sau de 2/3.
 Procesul de asamblare a ribozomilor şi funcţia
lor sunt sub controlul relaţiei proteine ribozomale-
ARNr.
 Proteinele şi moleculele de ARNr ocupă poziţii
bine definite pe suprafaţa ribozomului dîndu-i forma
de fotoliu. Printre cele două unităţi ( unitatea 30S
fiind ca o halteră care se sprijină de fotoliu) se
găseşte un canal îngust prin care trece ARNm.
 Unii ribozomi se leagă de faţa internă a membranei
plasmatice.
 În cursul sintezei proteice ribozomii se
aranjează în polizomi cu lungimea proporţională cu
lungimea ARNm .
 În citoplasmă există grenulaţii dense legate de
ribozomii de tip 70S.
 Acestea sunt particule alcătuite de ribonucleoproteine
care au un diametru de 18 nm nu sunt aranjate pe
reticulul endoplasmic ca în celulele eucariote.
 Alte incluzii granulare distribuite în citoplasmă sunt
particule metabolice de rezervă ca poli -b-
hidroxibutirate (PHB), polizaharid şi granule de
glicogen şi polimetafosfat sau granule
metacromatice.
 Membrana citoplasmatică este o structură
complexă care joacă un rol important în
fiziologia bacteriană.
 Moleculele de lipoproteine, de glucide, de
lipopolizaharide sunt în permanentă mişcare
(de 1.000.000 de ori pe secundă) ceea ce
conferă membranei o mare plasticitate.
 Modelul de aranjare a moleculelor membranei
citoplasmatice este modelul ”mozaicului fluid”
descris de Singer şi Nicholson în anul 1972.
 Această structură prezintă permeabilitate pentru
moleculele liposolubile şi pentru electroliţi.
Moleculele lipidice conferă o mare permeabilitate la
moleculele hidrosolubile.
 Proteinele pot fi transmembranare
sau de suprafaţă.
 Ca rol proteinele pot fi:
 Enzime care catalizează biosinteza
componentelor celulare:
 Proteine de transport celulare,
 Proteine cu activitate adenozin-
trifosfatazică (ATP-aza);
 Proteine implicate în turnoverul
lipidelor şi al proteinelor
membranare.
 Permeabilitate selectivă- trec uşor anionii (clor Cl-) şi
moleculele liposolubile şi trec greu ionii de Na+ , K+,
glucidele şi proteinele pentru care sunt necesare
sisteme speciale de transport.
 Membrana citoplasmatică are rolul mitocondriilor din
celulele eucariote.
 Mezozomii sunt invaginări ale membranei
citoplasmatice care au contact cu genomul bacterian.
Sunt mai numeroşi la bacteriile Gram pozitive.
 În mediu hipertonic proemină în spaţiul dintre
membrana citoplasmatică şi peretele celular. În
contact cu lizozimul sunt eliberaţi în mediu ca un şir
de mărgele.
 Mărirea suprafeţei membranei citoplasmatice;
 În replicare;
 În sinteza învelişurilor celulare.
 Peretele bacterian constituie o structură unică în
lumea vie deoarece conţine o substanţă complexă,
peptidoglican, inexistentă în alte structuri vii.
 Peptidoglicanul este o structură pluristratificată
alcătuită din lanţuri în care alternează acidul N-acetil
muramic cu N-acetil glucozamina, lanţuri legate între
ele prin structuri tetrapeptidice.
 Grosimea peptidoglicanului este diferită
ceea ce conferă caracterul de Gram pozitiv
sau de Gram negativ astfel:
 bacteriile Gram pozitive au peretele gros de
200-400 nm şi lanţurile de acizi aminaţi sunt
legate prin multiple legături peptidice.
 Peretele bacteriilor Gram negative este
subţire, de 10-20 nm. Şi cu foarte puţine
legături peptidice.
 Interferă cu fagocitoza ajutând apărării
antiinfecţioase:
 are efect pirogen;
 are rol mitogenic stimulând mitoza limfocitelor.
 peptidoglicanul este lipsit de lipide şi de proteine;
 la anumite bacterii ca Nocardia, Corynebacterii se
mai găsesc în perete acizi graşi cu moleculă mare.
 Coloraţia Gram este coloraţia de bază
în bacteriologie coloraţie care stă la
baza clasificării primare a bacteriilor.
 Bacteriile Gram pozitive conţin şi
polimeri solubili în apă care se numesc acizi
teichoici.
Acizii teichoici sunt de trei tipuri:
 acizi teichoici parietali;
 acizi teichoici transmembranari sau
lipoteichoici care sunt legaţi de membrana
citoplasmatică formând reţea între aceasta şi
peretele celular;
 acizi teichuronici alcătuiţi din N acetil
glucozamina şi acid glucuronic.
 menţinerea concentraţiei ionilor metalici în spaţiul
periplasmic (între membrana citoplasmatică şi perete),
important pentru activitatea enzimelor;
 rol arhitectural;
 determinanţi în patogenitate;
 receptori de fagi şi de colicine.
A: bacterii Gram pozitive

B: bacterii Gram negative

 Membrana externă are grosimea de 60-200
angstromi şi se poate îndepărta cu detergenţi, cu fenol
şi cu EDTA.
Funcţia
 Reglează trecerea moleculelor mai mari de 700
daltoni în celulă.
• Stratul intern este alcătuit din fosfolipide iar cel extern
din lipopolizaharide.
 Proteinele sunt în cantitate mai mare decât în
membrana citoplasmatică. Proteinele care
traversează peretele sunt proteinele
transmembranare.
 Proteinele care formează pori se numesc
porine şi permit trecerea moleculelor mai
mici de 700 daltoni.
 Alte proteine sunt proteinele integrale care
ajută la menţinerea integrităţii membranei
externe.
 Lipopolizaharidul este alcătuit din:
 lipidul A care este hidrofobic şi este înglobat
în membrana externă;
 polizaharidul core este un oligozaharid;
 Antigenul O sau polizaharidul O diferă
specific după specia bacteriană, după tip şi
după grup.
 Celulele bacteriene care au polizaharidul
scurt sau absent sunt celule ”rough” spre
deosebire de cele ”smooth” care îl au întreg.
 Lipidul A este esenţial pentru viabilitate .
Lipopolizaharidul este responsabil pentru activitatea
endotoxică şi este termostabil.
 Lipopolizaharidul eliberat în cantitate mare
determină moartea pacientului în 1-2 ore prin şoc
endotoxic.
 În cantităţi mici lipopolizahariduleste activator
al mediatorilor inflamaţiei determinând activarea
complementului pe calea alternă, activarea
factorului „tumor necrosis” eliberarea de
prostaglandine şi de interleukină 1.
 este pirogenic,
 determină rezistenţa la fagocitoză;
 creşte rezistenţa la antibiotice;
 are rol în resorbţia osoasă.
 Acest spaţiu oferă un avantaj metabolic bacteriilor Gram
negative deoarece enzimele rămîn localizate aici şi pot degrada
numeroase substrate.
 Bacteriile adaptate în mări, râuri, lacuri sunt majoritatea Gram
negative.
 Bacteriile Gram pozitive eliberează enzimele în mediu şi
de aceea au nevoie de medii foarte bogate în nutrienţi şi cu
mare densitate bacteriană pentru ca produşii de digestie să fie
accesibili celorlalte celule.
 Spaţiul periplasmic conţine enzime hidrolitice
importante în scindarea macromoleculelor:proteaze,
lipaze, fosfataze, nucleaze, colagenaza,
hialuronidaza care sunt şi factori de virulenţă.
 În acest spţiu se mai găsesc proteine care leagă
penicilina (proteine de legare a penicilinelor).
 Între peptidoglican şi membrana externă se
găsesc molecule de lipoproteine.
 Pe suprafaţa bacteriei se pot vedea două tipuri de structuri
externe sub formă de apendice:
 Flagelii care sunt organe de locomoţie ;
 Pilii sau fimbriile.
 Flagelii apar atât pe Gram-pozitivi cât şi pe Gram-negativi.
Se găsesc pe numeroase specii de bacili şi rar la coci.
 Pilii apar aproape exclusiv pe bacteriile Gram-negative şi ,
mai rar pe bacteriile Gram-pozitive.
 Flagelii sunt lungi , filamentoşi (3- 12 µm) cu
diametru de 12 - 30 nm.
Subunităţile flagelului sunt asamblate sub formă
cilindrică.
Flagelul este alcătuit din trei părţi:
1. un filament lung ;
2. structura de prindere a filamentului;
3. corpul bazal care imprimă mişcarea filamentului.
Corpul bazal traversează membrana externă a bacteriei.
Mişcarea bacteriei se realizează prin rotaţia corpului
bazal în sensul invers acelor de ceasornic.
 Abilitatea bacteriilor de a se mişca le permite
acestora chemotaxia care este mişcarea ca răspuns la
substanţele atractive sau respingătoare din mediu.
Răspunsul la stimulii chimici implică receptori
localizaţi pe suprafaţa celulei sau în spaţiul
periplasmic.
Există mutanţi cu motilitate modificată.
 Numărul şi distribuţia flagelilor de pe suprafaţa
bacteriană sunt caracteristice pentru o anumită specie
bacteriană.
 Aranjementul tipic al flagelilor :
 monotriche V cholerae are un singur fagel la un pol
al celulei ;
 Peritriche – cu distribuţie de jur împrejurul bacteriei
(Proteus vulgaris şi E coli);
 Flagelii peritrichi se pot agrega la capătul posterior
şi propulsează bacteria într-o anumită direcţie.
 Reprezinta un caracter gentic, dar depind de
compozitia mediului
 Chimic flagelii sunt alcătuiţi din proteina numită
flagelină.
 Structura bazală constă în numeroase proteine.
 Mutaţiile pot afecta total sau pierderea motilităţii.
 Flagelina este imunogenă alcătuind un grup de
proteine antigenice denumite antigene H, care sunt
caracteristice unei anumite specii, unei tulpini.
 Flagelii pot fi pierduţi de pe suprafaţa celulei cu
pierderea temporară a motilităţii fără pierderea
viabilităţii.
 Flagelii pot reapare cu recăpătarea motilităţii.
 Pilii sau fimbriile sunt termenii care descriu prelungirile
subţiri, asemănători cu firele de păr , care apar mai ales pe
suprafaţa bacteriilor Gram-negative . Proteina din pili se
numeşte pilină.
 Pilii sunt mai rigizi decât flagelii.
 Unele specii bacteriene ca Shigella şi E coli au pilii
distribuiţi profuz pe suprafaţa celulară aproximativ 200 pe
celulă.
 PiliI pot fi de două tipuri:
 Scurţi, abundenţi – pilii comuni (mai des intalniti);
 pili lungi, rari -sex pilii. Sex pilii pot fi distinşi prin
abilitatea de a fi legaţi de bacteriofagi specifici (sex pili
acţionează ca receptori specifici pentru aceşti bacteriofagi).
 Au originea in membrana celulara si strabat peretele si se
extind.
 Sex pilii se ataşează la bacterii în timpul conjugării.
 Pilii la multe bacterii enterice conferă adezivitatea
bacteriilor la suprafaţa epiteliilor, a hematiilor şi a
ciupercilor.
 Adeziunea are rol important în colonizarea
bacteriană a suprafeţei epiteliilor şi este deci
considerat un factor de colonizare.
 Pilii găsiţi pe E coli au specificitate de zahar fiind
inhibată de manoză- bacterii manoză-sensibile.
 Alte bacterii piliate ca gonococii sunt adezive şi
hemaglutinante, dar nu sunt inhibate de manoză.
 Există variaţii antigenice în pilină ale gonococilor.
 Unele bacterii formează capsulă care constituie învelişul
celulei bacteriene şi care este alcătuită din tr-un gel vâscos.
Capsula poate avea 10 µm grosime.
 Unele bacterii au un strat amorf numit ”slime layer”.
 Streptococcus mutans, bacteria găsită în placa dentară poate să
secrete o cantitatea mare de glucani extracelulari mucoizi din
zaharoză.
 Capsulele constituie un determinant important al virulenţei.
 Speciile încapsulaţi sunt bacterii Gram-pozitive şi Gram-
negative.
 Capsulele sunt compuse din polizaharide vîscoase cu
greutate moleculară mare care apar ca un gel gros în
exteriorul celulei bacteriene.
 Capsula bacteriei Bacillus anthracis este neobişnuit compusă
din g-glutamyl polypeptid (proteină).
 Membrana celulară este implicată în biosinteza şi în
asamblarea substanţelor capsulare care sunt secretate prin
peretele celular sau prin membrana externă.
 Pierderea prin mutaţie a enzimelor implicate în biosinteza
polizaharidele rezultă în variabilitatea pneumococilor.
 Capsula nu este esenţială pentru viabilitate.
 Viabilitatea nu este afectată de pierderea enzimatică a
polizaharidelor capsulare.
 Funcţia exactă a capsulei nu este complet înţeleasă.
 Se ştie că ea conferă rezistenţă la fagocitoză şi deci
ajută bacteriile protejându-le de mijloacele de apărare
ale gazdei la invazie.
  confera rezistenta la factorii fizici, chimici
 Endosporii sunt formatiuni ale unor celule înalt
termosensibile, deshidratate, în repaus metabolic
formate intracelular la membrii genului Bacillus şi
Clostridium.
 Sporularea este procesul de formare al endosporilor
şI este o proprietate de rezistenta la variatii de
temperatura, umiditate, nutrienti a unor bacterii.
 Seriile de modificări biochimice şi morfologice care
apar în timpul sporulării reprezintă un model de
diferenţiere al celulei bacteriene.
 Procesul care de obicei începe în faza
staţionară a ciclului celular vegetativ este
iniţiat de depleţia nutrienţilor (de obicei
sursele de carbon sau nitrogen sau
amândouă).
 Celula intră într-un proces complex de
modificări morfologice şi biochimice care
conduc la formarea endosporilor maturi.
 Stadiu 0- celulele vegetative cu 2 cromozomi la sfârşitul
creşterii exponenţiale;
 Stadiul I- formarea filamentului de cromatină axial şi
excreţia de exoenzime, inclusiv proteaze;
 Stadiul II- formarea sporului si impartirea nucleului in 2
compartimente
 Stadiul III- formării protoplastului sporului ;
 Stadiul IV- formarea cortexului care conferă aspectul
refractil al sporului;
 Stadiul V- formarea învelişurilor sporale ;
 Stadiul VI-maturizarea sporului care constă în
modificarea peptidoglicanului, preluarea de acid
dipicolinic (structura unică a endosporului) şi a
calciului, deyvoltarea rezistenţei la căldură şi la
solvenţi organici;
 Stadiul VII- maturizarea finală şi eliberarea
endosporilor din celulele mamă.
 Endosporii nou-formaţi apar ca
formaţiuni rotunde, înalt refractile
în interiorul celulelor mamă.
 Unele tulpini produc autolizine care
digeră pereţii şi eliberează endospori
liberi.
 Protoplastul sporal sau core conţine
un nucleu complet, ribozomi, şi
componentele consumatoare de
energie care sunt incluse într-o
membrană citoplasmatică
modificată.
 Peptidoglicanul din peretele sporului
îmbracă membrana sporală.
 Prin germinare acest perete va determina
peretele celulei vegetative.
 În jurul peretelui sporal este un cortex
subţire care conţine un tip neobişnuit de
peptidoglican care este rapid eliberat prin
germinare.
 Învelişul sporal conţine o proteină
asemănătoare cu keratina care alcătuieşte
exosporul.
 În timpul maturizării protoplastul sporal se
deshidratează şi sporul devine refractil şi
rezistent la temperaturi înalte, la radiaţii, la
presiuni înalte , la desicaţie, la chimicale.
 Aceste proprietăţi se coreleză cu prezenţa
peptidoglicanului sporal şi cu prezenţa
unui larg nivel de dipicolinat de calciu.
 Bacteriile sunt elemente vii,
 Diferite ca forma, structura,
compozitie, schema metabolica.
 Schita structurii bacteriei e o suma de
largi generalizari reprezentative pt un
nr mare de bacterii.
 Cele mai mici fiinte, in afara de
virusuri,
 Au o organizare celulara mai simpla
decat celulele plantelor sau ale
animalelor,
 Realizeaza o gama larga de functii
comune celulei, sistemelor vii,
 Au functii particulare,
 Au implicatii importante in patologie