UNIVERSITATEA ‘SPIRU HARET’ BRASOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE – PEDAGOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

- PSIHODIAGNOZA -
An III, semestrul I

Titular curs,
Lector drd. GABRIELA DIMA
 TEHNICILE PROIECTIVE IN
EVALUAREA PERSONALITATII
 Tehnicile proiective in evaluarea personalitatii
 Definirea proiectiei
 Testele proiective
 Testele Arborelui
 Testul Omului (persoanei); Determinarea maturitatii mintale
prin testul Omului
 Testul Familiei

 Testul petelor de cerneala (Rorschach)

 Testul pulsiunilor (Szondi)
 Testul de aperceptie tematica (T.A.T)

 Probleme speciale in evaluarea proiectiva

 Modalitati de manifestare a proiectiei
 Proiecţia are loc în grade variabile şi intensitatea ei
variază pe o axă începând cu gradul zero - înţelegerea
obiectivă a realităţii, până la gradul maxim - pierderea
limitelor personale şi invazia spre exterior a fantasmelor
noastre care deformează flagrant realitatea.
 Există momente în viaţă când proiectăm mai mult sau
mai puţin;
 Există persoane care, în general, proiectează mai mult
sau mai puţin în comparaţie cu ceilalţi;
 Ca fenomen psihologic, proiecţia este prezenta la
aproape toate nivelurile comportamentului nostru: in
sfera relatiilor interpersonale, in alegerea profesiei, in
boala mentala, in joc, in arta, in plan macro-social etc.
 Definirea proiectiei
 Termenul de proiecţie a fost folosit pentru prima
dată în psihologie de S. Freud, în lucrarea
psihonevrozele de apărare (1894);
Proiecţia este ,,o operaţie prin care subiectul
expulzează din sine si localizează în altul calitaţi,
sentimente, dorinţe, chiar obiecte pe care nu le
cunoaşte sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche
& Pontalis,1994).
 Diverşi autori au propus însă şi alte accepţiuni

ale proiecţiei, trecând dincolo de sensul ei

primar de mecanism de apărare.
 Definirea proiectiei
Definitie generala: “Termen utilizat într-un sens foarte
general în neuro-fiziologie şi în psihologie pentru a
desemna operaţia prin care un fapt neurologic sau
psihologic este deplasat şi localizat în exterior, fie
trecând de la centru la periferie, fie de la subiect la
obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche &
Pontalis, 1994)
Definitie operationala: “proiecţia este tendinţa oamenilor
de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile si structura lor
psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori
de câte ori câmpul percetiv prezintă o anumită
ambiguitate” (Exner, 1994 dupa Dumitrascu 2005).
 Modalitati de manifestare a proiectiei
 In sfera relatiilor interpersonale: relatia de cuplu,
relatiile de prietenie, relatia medic - pacient, relatia profesor
- elev (contine proiectia imaginii materne sau paterne care
poate facilita sau bloca procesul de invatare al elevului).
 In alegerea profesiei: Szondi afirma ca unele meserii
reprezintă un debuşeu ideal pentru manifestarea socializată
a unor tendinţe pulsionale ale individului; Ex. proiectia
tendintelor agresive sau sadice in meserii ca macelar,
sporturi agresive (box), chirurgie, stomatologie, critica de
arta etc.; Roy Schafer (2003) face chiar un inventar al
psihologilor care si-au ales meseria pentru satisfacerea unor
trebuinte/tendinte personale: psihologul cu un simt nesigur
al identităţii personale, psihologul ‘matern’, psihologul
narcisic etc.
 Modalitati de manifestare a proiectiei
 In joc: ex. diferentele in jocul baietilor si fetelor care
proiecteaza identificarea cu rolul masculin-patern,
respectiv feminin-matern; jocurile agresive pe calculator
- pasiunea jocurilor e data de proiectia instinctelor
agresive frustrate.
 In boala mentală: ex. tematica delirului paranoid
exprimă într-o formă patologică, anumite dorinţe sau
trebuinţe frustrate ale pacientului – Freud ‘Cazul presedintelui
Schreber’ care proiecteaza asupra medicului sau tendintele homosexuale
latente;
 In plan macro-social: proiectia face posibilă
manipularea oamenilor şi transformarea lor în mase de
manevre politice oportuniste – cazul liderilor charismatici
precum Hitler vazut in rol de ‘salvator / mantuitor’;
 In artă: sublimarea in actul creativ; proiectia dorintelor
si conflictelor interioare.
 Intensitatea proiectiei
Printre factorii care influenteaza intensitatea proiectiei fac
parte:
 Intensitate a emoţiilor sau a trebuinţelor: cu cât o
emoţie este mai puternică şi cu cât o trebuinţă este mai
frustrată, cu atât proiecţia ei în exterior devine mai
virulentă; ex. un om deprimat vede totul in ‘negru’; invers,
dacă emoţiile au o intensitate normală sau dorinţele sunt
satisfăcute, ele nu vor deforma în mod semnificativ
percepţia realistă şi obiectivă asupra lumii.
 Gradul de ambiguitate a situaţiei: cu cât stimulul sau
situaţia cu care ne confruntăm este mai nestructurată sau
mai ambiguă, cu atât mai mult va favoriza structurarea prin
conţinuturile noastre subiective; ex. un joc de umbre, o foaie
alba sunt stimuli pentru a ne proiecta interioritatea;invers,
dacă stimulul este clar sau sarcina bine structurată, şansele
de interpretare subiectivă scad la minimum.
 Intensitatea proiectiei
 Forţa şi integritatea Eului: forţa Eului poate fi
definita ca si capacitate de a păstra un
control al impulsurilor subiective în
contactul cu realitatea şi de a nu se lăsa
dominat de inconştientul incarcat afectiv, care se
exprima intens într-o manieră proiectiva; formele
severe de psihopatologie, ex. schizofrenia, se
caracterizează prin scaderea dramatică a forţei
Eului, având drept consecinţă pierderea mai mult
sau mai puţin totală a simţului realitatii.
 Testele proiective
 Au inceput sa fie utilizate în psihologia aplicată
începand cu anii ’30, ca metode de evaluare
psihologică mai neconvenţionale;
 Prezintă in general următoarele caracteristici
(Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005):
 Sunt sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab
structurate ca natură, care permit multiple răspunsuri din
partea subiectului (‘open-ended tasks’);
 Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale,
modul de codificare si interpretare;
 Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în
grade variabile o anumita implicare subiectivă din partea
psihologului.
 Testele proiective
 Aparitia lor a starnit vii controverse si dezbateri
furtunoase;
 Partizanii abordării psihometrice critica: lipsa cerinţele
psihometrice de bază ale unui test (fidelitate, validitate,
standardizare), subiectivismului psihologului in
interpretare si scorare;
 Termenul de ‘test’ este încă refuzat de unii autori,
preferându-se mai curând cel de ‘tehnică’ proiectivă
(Anastasi, 1988); termenii ‘test’ / ‘tehnica’ proiectiva
sunt folositi de multi autori ca echivalenti;
 Distincţia test obiectiv – test proiectiv
 Testele obiective se disting de testele proiective prin:
 Reprezintă sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităţi clare de
raspuns (Da-Nu, A-F sau tip grilă);
 Sunt standardizate, valide si fidele;
 Scorarea si interpretarea urmează reguli clare, care solicită la minimum
implicarea subiectivă a psihologului.
 Exner (1994) aduce argumente care sa sustina ideea nefondarii
impartirii testelor in ‘obiective’ si proiective’:
 Anumite raspunsuri la testele considerate obiective pot releva continuturi
proiectve (ex. 2+2=4 pentru ca sunt 4 anotimpuri care simbolizeaza
ciclurile vietii si ale mortii)
 Anumite teste proiective au fost standardizate si li s-au calculat
proprietatile psihometrice (ex. Rotter sau Rorschach în varianta Sistemului
Comprehensiv).
Distincţia test obiectiv - test proiectiv are la bază o prejudecată: un test
obiectiv poate conţine itemi proiectivi, asa cum un test proiectiv poate
fi standardizat la nivelul unui test obiectiv”(Dumitrascu, 2005).
 Clasificarea testelor proiective
Fiecare tehnică proiectiva apelează preferenţial la o anumită
poartă proiectivă – un limbaj prin care subiectivitatea
noastră se proiectează (Dumitrascu, 2005):
 Limbajul desenelor - “proiecţia grafică” Ex. testele de

desen: “Testul persoanei”, “testul Arborelui”, “testul

Familiei” etc;
 Limbajul percepţiei - “proiecţia structurală” Ex. testele

Rorschach, Holtzmann etc., la care subiectul trebuie să

spună ce vede în nişte pete de cerneală;
 Limbajul povestilor - “proiecţia tematică” Ex. Testul de

Apercepţie Tematică (T.A.T), Children Apperception Test

(C.A.T.), la care subiectul trebuie să alcătuiască povestiri
plecând de la anumite imagini; fabulele Duss pentru copii,
unde subiectul trebuie să completeze povestiri
 Clasificarea testelor proiective
 Limbajul culorilor - “proiecţia cromatică”: Ex. testul
Luscher, unde subiectul trebuie să selecteze nişte culori
în ordinea preferinţelor;
 Limbajul pulsiunilor - “proiecţia pulsională”: Ex. testul
Szondi, la care subiectul trebuie să aleagă din nişte
fotografii pe cele care îi plac şi care îi displac cel mai
mult;
 Limbajul cuvintelor - “ proiecţia asociativă”: Ex. testul
de asociere verbală a lui Jung, la care subiectul trebuie
sa asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi
de examinator;
 Limbajul frustrării – Ex. testul Rosenzweig, unde
subiectul trebuie sa raspunda la nişte situaţii frustrante
prezentate de test.
 Avantaje ale tehnicilor proiective
 Dificultatea subiectului de a trişa;
 Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii
subiectului (temeri, dorinţe, conflicte inconştiente); trebuie
mentionat ca nivelul de profunzime al proiecţiei diferă în
funcţie de tehnică şi de rezonanţa subiectului la
respectiva tehnica;
 Majoritatea tehnicilor proiective pot fi aplicate pe subiecţi
cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi
cultural, cărora nu li se pot aplica, de exemplu,
chestionare de personalitate;
 Unele teste proiective (ex. testul culorilor sau testul
pulsiunilor) cosumă un timp minim de aplicare şi scorare si
ofera rapid informaţii despre eventuale frustrări sau
probleme afective.
 Dezavantaje ale tehnicilor proiective
 Multe dintre ele sunt mai puţin standardizate, au reguli
mai puţin clare de scorare şi/sau interpretare, ceea ce
implică un subiectivism mai mare în codificarea şi
interpretare şi un risc mai mare de eroare;
 Riscul scade proporţional cu nivelul de pregătire al
interpretului în tehnica respectivă;
 Interpretarea tehnicilor proiective este mai dificila decat
a altor tehnici de evaluare;
 Majoritatea tehnicilor necesită un timp şi un efort mai
mare de învăţare, o specializare intensivă (în alte ţări,
SUA, Canada, Franţa, tehnici ca Rorschach, T.A.T sau
Szondi implică programe de instruire variind între 1-3
ani).
 Domeniile de aplicare a tehnicilor proiective
 In psihologia clinică: majoritatea tehnicilor s-au născut în strânsă
relaţie cu activitatea clinicianului, ca instrumente utile în clarificarea
diagnosticulu şi evaluarea structurii şiu dinamicii personalitătii
pacientului; ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluţiei
pacientului în cursul unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale
aceluiasi test.
 In psihologia şcolară: pot fi aplicate pe copii pentru a evalua
aspecte ale personalităţii asociate cu eşecul şcolar, cu tulburări de
conduită etc; necesita aptitudini verbale minime.
 In psihologia organizaţională: sunt folosite de o serie de autori
in selectia de personal, evaluarea grupurilor de munca, satisfactiei
muncii sau stresului profesional; exista critici vehemente la
adresa folosirii tehnicilor proiective in domeniul organizational, in
evaluare si selectie.
 În psihologia militară şi în psihologia judiciara: pot oferi
informatii valoroase despre personalitatea criminalului (Gacono &
Meloy, 1994, Szondi 1959, 1973).
 Testul de Apercepţie Tematică
(T.A.T.)
 Publicat în 1935 de către H. Murray, medic şi biochimist,
profesor la Universitatea Harvard, S.U.A;
 apariţia testului a dus la numeroase sisteme de scorare şi
interpretare (peste 20 la ora actuala, dupa Exner, 1994).
 Testul are la baza o teorie despre MOTIVATIE: trebuintele
unui om se pot manifesta direct in comportament, fiind
usor de identificat, dar si indirect, latent, fiind mai greu de
sesizat; testul masoara aceste trebuinte si trasaturi de
personalitate;
 Ca material sunt folosite productiile narative - povestirile
subiectilor pe marginea unor planse reprezentând diverse
situaţii interpersonale;
 Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T.)
 Principiul testului:
“Un subiect aflat sub influenta unei
trebuinţe are tendinţa de a «proiecta» în
obiectele inconjurătoare ceva din
imageria asociată cu trebuinţa respectiva”
(Murray 1962 dupa Dumitrascu 2005).
 Povestind despre personajele şi obiectele
prezente în planse, subiectul povesteşte
de fapt despre sine.
APERCEPTIA
“condiţionarea experienţei perceptive de
experienţa anterioara a
subiectului. Aceasta faciliteaza şi
corecteaza aspectele eventuale
imprecise ale percepţiei”;
Aperceptia = continutul perceptiv +
continutul proiectiv
 Natura si materialul testului
 Testul T.A.T. este compus dintr-un numar
de 31 de planşe dintre care 30 cu imagini
reprezentând personaje umane sau
obiecte, si o plansa alba.

 Imaginile redau scene cu un anumit grad

de ambiguitate şi un conţinut esenţial
pentru problematica psihologică umană in
general, permiţând o gamă largă de
proiecţii ale individului.
 Aplicarea testului
 Plansele se aplica diferentiat in functie de varsta si
sexul subiectului;
 Fiecarui subiect i se aplica doar 20 de planşe;
 pe spatele planselor este numărul de ordine pe care il
ocupa în serie, iar anumite planse au trecute simbolul
care arata categoria de subiecţi la care se aplică: BM
(boys-males/baieti-barbati),GF (girls-females/fete-
femei), MF (males-females/ barbati-femei),BG (boys-
girls/baieti-fete), B (boys),G (girls);
 planşele care nu prezintă iniţiale se aplică tuturor
subiecţilor, indiferent de sex sau vârstă.
 Aplicarea testului
 Testul se aplica in 2 sedinte a cate 10 planse fiecare
(prima serie: 1-10, a doua 11-20)
 Instructajul: realizarea unei povestii pe marginea
fiecarei imagini (cam 5 minute / imagine); povestirea să
cuprinda ce s-a întâmplat înainte de momentul
prezentat în imagine, ce se întâmplă acum şi cum
se va termina; accentul sa fie pe ceea ce simte şi
gândeşte personajul din imagine.
 In general examinatorul nu are voie sa intervina, cu
exceptia unor intrebari de genul: ‘ce s-a întâmplat
înainte’, ‘dar dupa’, ‘nu aţi spus cum se va termina’;
 Nu este recomandat să se prezinte testul ca pe o probă
de imaginaţie, ca poate inhiba subiectul;
 Aplicarea testului
 Faza de ancheta: are sopul de a elimina
eventualele neclarităţi sau confuzii narative si de
a depista prin intrebari sursele
povestirilor: experienţa de viaţă, fantezia,
producţii literare sau artistice etc.;
 Unii autori propun ancheta:
 dupa ultima povestire (plansa 20),
 pe parcursul testării
 uneori ‘ancheta’ este sacrificată din motive de timp.
 Interpretarea T.A.T.
 Inregistrarea datelor: examinatorul trebuie
să noteze cât mai fidel posibil povestirile
subiectulul pe foaia de protocol, inclusiv
stilul de verbalizare sau particularităţile
discursive ale subiectului (reveniri,
poticniri, ezitări, lapsusuri etc.).
 Interpretarea T.A.T.
 Interpretarea are în vedere două dimensiuni:
 Interpretarea conţinutului - se referă la conţinutul

propriu-zis al povestirilor: personaje, ambiantă, acţiuni,

emoţii ale personajelor, teme, deznodăminte, simboluri
etc.
Naratiunea poate implica perceptia de sine si a lumii, lumea
fanteziei, aspecte inconstiente, negate ale personalitatii, o forma
metaforica a unor conflicte interne in care personajele sunt sub-
identiatile personalitatii subiectului etc.; cea mal dificilă sarcină a
interpretului este de a afla care dintre aceste variante este valabilă
din povestirile individului.
 Analiza formală – vizează cadrul formal al povestirilor:
nivelul de conceptualizare, coerenţa discursului,
particularităţi ale limbajului, fineţea analizei psihologice,
tonul afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul
de implicare in sarcina, etc.
 Interpretarea continutului T.A.T.
Diverşi autori (Stein, 1955; Rapaport et.al, 1974; Piotrowski,
1950 dupa Dumitrascu 2005) au încercat să evidenţieze
unele principii generale de analiză T.A.T., care sa asigure
o anumita coerenta:
 Principiul proiecţiei: oamenii îşi dezvăluie personalitatea

vorbind despre alţii, atunci când structureaza o situatie

nestructurată;
 Principiul realismului narativ: personajele, situaţiile si

problemele din naraţiunile subiectului sunt cele din viata

de zi cu zi a subiectului; dupa alti autori problema
‘realitatii’ e mai complicata: nu stim daca subiectul se
transpune real sau imaginar in personajele si actiunile
povestii;
 Interpretarea continutului T.A.T.
 Principiul structurii: orice acţiune, emoţie, trăsătură
sau motivaţie a personajelor din povestiri căpătă un sens
întreg numai privită în contextul întregii povestiri sau a
mai multor povestiri;
 Principiul repetiţiei (al frecvenţei): cu cât o anumită
trăsătură, emoţie, motivaţie, acţiune sau temă apare mai
des cu atât este mai importantă şi definitorie pentru
subiect şi posibil de a se manifesta in comportamentul
observabil;
 Principiul intensităţii afective: cu cât o anumită temă
din povestirile T.A. T. suscită emoţii mai puternice din
partea subiectului, cu atât tema respectivă îl
caracterizează mai bine.
 Paşii de interpretare
 Identificarea personajului principal – ‘eroul’ din fiecare
povestire: are o semnificatie particulara, fiind personajul cu care
subiectul se identifica cel mai mult; de obicei are acelaşi sex şi/
sau vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna.
 Identificarea dorinţelor, trebuintelor, aspiratiilor eroului
 Analiza interactiunii dintre Erou şi mediu
 Sinteza concluziilor partiale care derivă din această analiză,
pentru fiecare poveste;
 Sinteza datelor – descriere a personalităţii subiectului pe baza
concluziilor desprinse din fiecare poveste cu accent pe: teme
frecvente, trăsături frecvent atribuite Eroului, emoţii si
comportamente dominante, deznodăminte; in plus sunt
relevante povestirile foarte investite afectiv (reiese si din reactiile
emotionale la planse) sau cu o temă neobişnuită pentru planşa
respectivă.
 Analiza formală
 Analiza formala - se refera la limbajul în
care sunt elaborate naratiunile: coerenţa,
concizia, bogăţia detaliilor, realismul,
stilul, tendinţele descriptive;
 Evidentiaza particularităţi precum:
inteligenţa, claritatea gândirii, aptitudinile
verbale, creativitaea, intuiţia psihologică,
simţul realităţii.
 Avantaje si limite ale T.A.T.
T.A.T. este unul dintre cele mai sofisticate instrumente diagnostice şi
unul dintre cele mai răspândite în practica psihologica atât în
Europa, cât şi în America; se bucura de o popularitate comparabila
cu Rorschach.
Avantaje:
 Ofera informaţii despre diversele paliere ale personalităţii - stil
cognitiv, complexitatea gândirii, sfera afectivă şi motivaţională,
relaţii interpersonale;
 Are aplicabilitate larga, atât în clinică, cât şi în afara ei (ex. mediul
educational - evaluarea nevoii de reusita scolara);
 Exista o varianta pentru copii C.A.T. (Children Apperception Test)
care foloseste poze cu animale (Bellak & Sorel), si o versiune
pentru varsta a treia S.A.T. (Bellak & Bellak).
Dezavantaje:
 Necesită un timp mai mare de învăţare si expertiza in utilizarea lui;
 Necesita un timp mai mare de aplicare si interpretare.
 Testul petelor de cerneală
(Rorschach)
 Autorul testului - psihiatrul elveţian Hermann Rorschach
(1884-1922) porneste elaborarea testului de la un joc de
societate celebru în epoca, jocul Blotto: consta în asocierea
liberă în faţa unor imagini formate prin plierea unei foi
peste nişte pete de cerneală; jucatorii trebuiau sa spuna ce
vad;
 Rorschach dorea un instrument prin care să poată
discrimina schizofrenia de alte tulburări mentale şi de
subiecţii normali; intre 1916-1920 a elaborat şi testat o
serie de astfel de pete de cerneală pe pacienţii lui şi a
descoperit ca schizofrenii reacţionau diferit de ceilalţi
pacienţi si ca metoda releva o serie de caracteristici
psihologice şi la subiecţii normali.
 Istoric
 Autorul publica descoperirile sale in ‘Psihodiagnostic’ – vehement
criticata de comunitatea stiintifica a vremii, dar moare la 37 de ani;
sansa testului este data de utilizarea sa de catre colegii sai;
 Ajuns in America testul capata o amploare fara precedent in istoria
testelor; dezvoltarea sa a fost influenţata de teoriile psihanalitice la
moda si de apariţia conceptului de “tehnica proiectivă” lansat de L.
Frank.
 Tehnica “petelor de cerneala” a proliferat într-o gamă
impresionantă de şcoli de scorare şi interpretare; s-au desfasurat
numeroase studii, experimente, cercetari, s-au scris tratate,
articole.
In prezent se foloseste “Sistemul Comprehensiv”, un sistem
standard de scorare si interpretare a autorului american John
Exner Jr. care a reuşit să dea testului o bază empirică solidă.
 Natura testului Rorschach
 Testul constă în 10 pete de cerneală simetrice - 5
policrome şi 5 alb-negru - care sunt rezultatul ambiguu al
plierii unei coli peste o pată de cerneală;
 Autorul a selectionat aceste pete din multe altele după
anumite criterii empirice (“Psihodiagnostic”) cum ar fi:
simetria; unele sunt compacte, altele dispersate; criteriul
culorii; efectul de clar-obscur al petelor; gradul diferit de
ambiguitate;
 Testul este o sarcină perceptivă nestructurata (nu o
proba de imaginatie) la care se cere subiectului să spună
ce ar putea fi la fiecare planşă; proba implica un proces
de interpretare a situatiei-stimul (‘Formdeutung’);
Principiul Rorschach: “Ajunge să oferim percepţiei un cadru
suficient de ambiguu de exprimare pentru a ne releva
interioritatea”
 Aplicarea Rorschach
Materiale necesare: cele 10 planse, cateva foi A4 si aşa-
numita foaie de locaţie, folosită în faza de anchetă pentru
localizarea răspunsurilor pe planşă;
 Pozitia examinator-subiect indicată este de a sta unul langa altul:
reducerea efectelor indicilor nedoriţi, nonverbali prin care examinatorul
poate influenta subiectul; examinatorul poate sa vada mult mai bine
zonele planşelor indicate de către subiect;
 Prezentarea testului şi instructajul: “O să vă arăt nişte pete de cerneală
si o să vreau să-mi spuneţi ce ar putea fi acolo”; dupa caz se poate
preciza ca testul furnizează informatii privind personalitatea;
 “Ce ar putea fi aici?”; este singura instrucţiune permisa, dupa care nu
mai trebuie adăugat nimic; plansa se da in mana subiectului, care
dupa caz o poate pune pe masa; daca subiectul ii schimba se noteaza
acest lucru.
 Aplicarea Rorschach
 Faza de răspuns este prima etapa a aplicarii testului: se noteaza
cuvant cu cuvant tot ce spune subiectul, pastrand o atitudine
neutra; raspunsurile care nu sunt notate fidel nu pot fi codificate;
inregistrarea se face pe o foaie A4 impartita in 2 coloane: in
stanga se trec verbalizarile din faza de raspuns, iar in dreapta
explicatiile din faza de ancheta.
Exceptii de la regula neinterventiei: (1) subiectul dă doar un răspuns
la planşa 1 şi o inapoiaza; i se spune: “Ar mai putea fi şi altceva?
Nu vă grăbiţi, avem tot timpul”; daca la final protocolul are mai
putin de 14 raspunsuri se re-aplica testul cerand mai multe
respunsuri; (2) subiectul care tinde sa dea mai mult de cinci
răspunsuri la o plansa este oprit; (3) subiectului care se blocheaza
‘Nu-mi spune nimic”, “Chiar nu pot da nici un răspuns’ i se cere
ferm, cu tact: ‘Mai uite-te, nu este nici o grabă.’
Aplicarea Rorschach
 Faza de anchetă - după ce s-au dat toate răspunsurile la cele l0
planse; scopul anchetei este de a clarifica ce a fost perceput în
faza de răspuns;
Instructajul anchetei este: “Am terminat cu toate plansele. Acum o
să ne mai uităm o dată la ele, eu o să citesc ce aţi spus si
vreau să-mi arătaţi cu degetul pe planşă şi să-mi explicati
unde ati vazut, ce ati vazut si ce anume din plansa v-a
facut sa vedeti acel lucru, aşa încât să pot şi eu să văd ca şi
dvs. Intelegeti ?” ;
Esential este ca examinatorul vrea să vadă asa cum vede
subiectul;.
Un răspuns este considerat clarificat dacă, în urma anchetei,
examinatorul a aflat cele trei componente majore ale scorării:
 Locaţia (Unde este?),
 Determinanţii (Ce îl face să semene cu?)
 Conţinutul (Ce este?).
 Scorarea: limbajul Rorschach
 Spre deosebire de alte scoli Rorschach, in ‘Sistemul
Comprehensiv’ (Exner) scorarea se face după reguli destul de
clar definite;
 Regula de bază a scorării este ca nu se scorează decât ceea ce
este explicit sau implicit exprimat de către subiect;
 Fiecare răspuns dat de subiect va fi codificat după anumite
criterii astfel încât răspunsurile brute vor fi transformate într-un
sir de semne – un fel de limbaj stenografic sau un limbaj special
Rorschach;
 Schema de scorare a raspunsurilor include 6 categorii posibile
de scorare ale unui raspuns: locatia, determinantul, calitatea
formala (FQ), continutul, banalitatea, scorurile speciale;
Unele dintre aceste criterii de scorare sunt obligatorii pentru
orice răspuns (Locaţia, Determinantul şi Conţinutul); celelalte nu
sunt valabile decat pentru anumite răspunsuri.
 Categoriile de scorare şi semnificaţia lor
 Locaţia: se referă la zona din planşă pe care o ocupă
răspunsul subiectului; ofera informatii despre strategiile
cognitive utilizate de subiect în rezolvarea de probleme;
scorurile posibile sunt 4: W(global), D(detaliu major),
Dd(detaliu inedit), S (zonă albă).
 Determinantul: se referă la caracteristicile petei de cerneală
pe care subiectul le-a folosit atunci când a dat un răspuns:
forma (F), culoarea (C), culoarea acromalică (C’), mişcarea
(M, FM, m), nuanţele (T,V, Y), tridimensionalitatea (FD),
simetria (Fr) şi combinaţii ale lor; oferă informaţii în special
despre latura afectiv-motivaţională.
 Calitatea formală (FQ): se referă la acuitate a percepţiei;
se noteaza ,,+” formă adecvată, ,,-” formă inadecvată; ofera
informaţii despre simtul realitatii.
 Categoriile de scorare şi semnificaţia lor
 Conţinutul: indică în ce categorie semantică se încadrează
răspunsul subiectului; se foloseste o lista de 19 conţinuturi
care apar cel mai frecvent în răspunsurile subiecţilor; ofera
informaţii despre imaginea de sine şi relaţiile interpersonale.
 Banalitatea: se referă la acele răspunsuri care apar foarte
des la subiecţii testaţi; exista un singur scor – P (popular)
care arata cat de convenţional gândeşte individul în situaţii
simple, bine structurate.
 Scorurile speciale: semnalează caracteristici ale
răspunsului care nu pot fi surprinse de celelalte scoruri; sunt
incluse scoruri care indica distorsiuni de la nivelul construcţiei
răspunsului - ‘combinatii incongruente’, ‘combinatii fabulate’,
‘contaminare’ - si scoruri speciale pentru ‘ miscare
cooperanta’, ‘miscare agresiva’, ‘raspuns morbid’, ‘raspuns
abstract’.
 Criterii de interpretare a Rorschach
A) Variabilele-cheie: scorurile L- ‘lambda’ şi EB- ‘tipul de rezonanta
intima’ ne dau informaţii în lumina carora trebuie analizate cele
patru clustere.
 Lambda - ne arată dacă subiectul tinde sa inteleaga lumea dintr-un
cadru ingust de referinţă, simplificand excesiv situatiile cu care se
confruntă;
 EB - indica stilul de adaptare al subiectului / ‘tipul de rezonanţă intimă’ -
arată dacă subiectul este orientat mai mult spre lumea interioară,
lumea externă sau ambele.

B) Clusterul cognitiv - in linii mari, arată efortul depus de subiect si

complexitatea operaţiilor mentale desfăşurate în rezolvarea de
probleme, cât de bun este contactul cu realitatea sau dacă exista
distorsiuni serioase la nivelul gândirii.

C) Clusterul afectivitate – ne da informaţii despre controlul

emoţional, implicarea afectivă şi stresul resimtit pe plan afectiv.
 Criterii de interpretare a Rorschach

D) Clusterul imaginii de sine – ne dă informaţii despre

modul în care subiectul se percepe pe sine, inclusiv
despre obsesiile sau fantasmele care invadeaza
imaginea de sine.
E) Clusterul interpersonal – se referă la natura si
calitatea relaţiilor interpersonale ale subictului.
F) Interpretarea finală – reuneste informatiile desprinse
din analiza clusterelor si variabilelor-cheie si le
integreaza intr-un tablou final privind: stilurile de
conduită, modul de a gândi si de a reacţiona,
dimensiunea emoţională, stilul lui de percepţie a
celorlalţi şi de relaţionare cu ei.
 Avantaje şi limite ale testului Rorschach
Avantaje:
 Dintre toate testele proiective, Rorschach-ul se pare ca merita cel mai mult
termenul de ‘test’: ‘Sistemul Comprehensiv’ ofera o tehnica standardizată
la nivelul aplicării, scorării si interpretării unui test obiectiv; sistemul
conferă o anumită validitate şi siguranţă scorării şi interpretarii;
 Testul măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale
personalitatii subiectului si ofera un tablou integrat al personalitatii, nu
divizat ca multe alte teste;
 Are aplicabilitate larga intrucat masoara de la stiluri şi abilităţi cognitive
până la stiluri afectiv-temperamentale şi interpersonale.

Dezavantaje:
 Necesită un timp mare de învăţare pentru a putea fi utilă în practica
evaluării personalităţii.
 Este consumatoare de timp: aplicarea dureaza in medie 30-45 de minute,
scorarea in jur de 20-30 minute, iar interpretarea in jur de 2 ore.
 Poate fi greu aplicabila in conditii limtate de timp sau numar mare de
subiecti.
 Testul pulsiunilor (Szondi)
Leopold Szondi (1893-1986), de formatie medic endocrinolog, a fost unul
dintre cei mai originali gânditori din domeniul psihiatriei şi
psihopatologiei, dar unul dintre cei mai puţin menţionaţi în manuale.

Baza conceptuala:
“Analiza destinului” (Schicksalsanalyse) –
introduce noţiunea de ‘destin’ în cadrul
ştiinţelor umane şi medicale.
 Analiza destinului
Dupa Szondi destinul este:
 “un sir de alegeri fundamentale pe care le face individul şi care îi
marchează viata in principalele ei domenii: in iubire, prietenie,
profesie, boală şi moarte” (Dumitrascu 2005);
 Alegerile care conturează profilul destinului se supun unei
determinari familiale – o mostenire ereditara care impinge
persoana sa faca inconstient anumite alegeri; ca şi cum tendintele
strămoşilor lui ar continua să se manifeste si ii dirijeaza viata.
 Predispozitiile genetice familiale sunt denumite ‘inconstient
familial’ (Szondi) – situat la un nivel intermediar intre
‘inconstientul colectiv’ postulat de Jung şi ‘inconstientul personal’
descris de Freud.
 Teoria sa face un salt de la ‘destin’ la ‘genele familiale’ si rolul
genelor latente recesive asupra reactiilor psihologice; urmeaza un
alt salt, de la ‘gena’ la ‘pulsiune’: genele se manifestă în viaţa
subiectului prin anumite pulsiuni a căror interacţiune asigură
dinamismul psihic individual.
 Teoria pulsiunilor a lui Szondi
‘Stiinta destinului’ a lui Szondi s-a transformat intr-o
‘teorie a pulsiunilor’:
 Conceptul de ‘pulsiune’ este apropiat de cel de ‘trebuinta’

a lui Freud;
 Pulsiunea - este un concept definit de o serie de

trebuinţe care prezintă următoarele patru caracteristici:

 Sursa - dezechilibrul homeostatic din organism care duce la
apariţia unei trebuinţe;
 Tensiune - intensitatea pulsiunii, forţa cu care ea acţionează din
interior;
 Scopul - care este satisfacerea pulsiunii;
 Obiectul - reprezentat de acele obiecte din realitate prin care
pulsiunea se poate satisface.
 Teoria pulsiunilor a lui Szondi
 Spre deosebire de Freud, care spunea că nu se poate cunoaşte
numărul pulsiunilor, Szondi afirma că ele sunt în număr de patru,
fiecare fiind compusă din doi factori pulsionali complementari.
 Acest sistem pulsional descris de Szondi este considerat general
uman, iar in functie de incarcatura genetica / familiala pulsiunile
se manifestă în mod diferenţiat de la om la om.

Manifestarea intensă a unei pulsiuni nu duce

neapărat la dezadaptare!
Libertatea individului şi asumarea propriului
destin constă în capacitatea lui de a-şi
conştientiza şi regla o anumită dispoziţie
pulsională periculoasă.
Sistemul pulsional Szondi
1. Pulsiunea Sexuală - energia investită în
activităţile sexuale şi agresive:
 Factorul h (iniţiala de la homosexualitate) -
conturează latura feminină, tandră a sexualităţii;
 Factorul s (de la sadism) - se referă la latura
masculină, dură a sexualităţii.
2. Pulsiunea Paroxismală - energia prin care
reactionam afectiv sau prin care ne
controlăm exprimarea emotiilor:
 Factorul e (de la epilepsie) - se referă la tendinţa
de descărcare bruscă a energiei afective;
 Factorul hy (de la isterie) - se referă la dorinţa de
exhibiţionism.
Sistemul pulsional Szondi
3. Pulsiunea de Contact – energia investită relaţia cu
obiectele lumii (de căutare, de păstrare, de
ataşament):
 Factorul d (de la depresie) – indică nevoia de căutare şi de
păstrare a obiectelor din mediu;
 Factorul m (de la manie) - se referă la nevoia de a obţine
plăcere din aceste obiecte.
4. Pulsiunea Eului – energia depusă de subiect pentru a
regla şi a controla celelalte trei pulsiuni, încât să se
asigure un echilibru între satisfacerea lor şi
supravieţuirea organismului:
 Factorul k (de la catatonie) - nevoia de organizare a Eului ca
entitate distinctă de mediu;
 Factorul p (de la paranoia) - nevoia de fuziune a Eului cu
lumea.
 Natura si materialul testului Szondi
Materialul testului: 48 de fotografii de bolnavi mental, alese din multe
altele, in baza unor cercetări empirice (inclusiv genealogice); fiecare
boală reprezinta câte un factor pulsional; majoritatea feţelor provin
dintr-un atlas de psihiatrie din secolul al XIX-lea, al lui Wilhelm
Weygandt, plus cateva figuri de criminali sadici si altele ale unor
pacienti a lui Szondi.
Szondi alege figurile unor bolnavi mental considerand ca nebunia este
o forma extremă şi maladivă de manifestare a genelor pulsionale,
iar oamenii au tendinţa de reacţiona afectiv puternic la alti oameni
care prezintă acelasi tip de încărcătură pulsională.

Cela 48 de fotografii ale testului sunt repartizate în sase serii

echivalente de câte opt fotografii.
Sarcina subiectul este sa aleagă dintre fotografii pe cele care îi plac cel
mai mult şi cele care îi displac cel mai mult
 Aplicare şi inregistrarea datelor
 Pe spatele fiecarei fotografii apare:
 Numarul seriei simbolizat printr-o cifră romană (I,II,III,IV,V,VI);
 Locul fotografiei în seria respectivă notat cu o cifră arabă (de la 1 la 8);
 Initiala - h (homosexualitate), s (sadism), e (epilepsie), hy (isterie), k
(catatonie), p (paranoia), d (depresie) sau m (manie) - indicand
factorul la care se referă poza respectivă, adica tipul de boală mentală
pe care o reprezintă.
 Aplicare:
 Se pun în faţa subiectului cele opt fotografii din prima serie, pe doua
randuri de cate patru;
 Se solicita alegerea a 2 = simpatice si 2 = antipatice
 Fotografiile alese de subiect sunt scoase din rand si puse deoprate cu
fata in jos; se noteaza intr-un tabel in dreptul primei serii la ‘alegeri
simpatice’ si ‘alegeri antipatice’ initialele de pe spate (ex.d, h)
 Din cele 4 fotografii ramase se mai aleg inca două fotografii de
persoane antipatice
 Alegerile se noteaza tot la prima serie la ‘alegeri antipatice 2’.
 La fel se procedeaza pentru toate cele 6 serii de fotografii.
 Aplicare şi inregistrarea datelor
ASOCIAŢIA FACTORIALA - este ultima fază de aplicare a testului,
cu titlu facultativ; prezintă o utilitate clinică de sine stătătoare;
Sere subiectului să asocieze liber la unele fotografii alese de el ca plăcute sau
neplăcute; se prezintă subiectului simultan toate fotografiile alese ca
simpatice (2x6=12) si i se cere să alegă dintre ele patru cele mai simpatice;
se face acelasi lucru cu grupul fotografiilor antipatice; aceste 4+4=8
fotografii se prezinta subiectului pe rand si i se cere să spună câteva lucruri
despre individul respectiv: ce îi sugerează figura lui? Ce fel de om este?
etc.; se obţin astfel informaţii proiective utile pentru corelarea cu profilul
pulsional al subiectului şi elaborarea unei imagini mai concrete.

Observatie: Pentru a pune un diagnostic sau a avea o

imagine consistentă despre personalitatea subiectului,
testul trebuie aplicat de cel puţin şase ori; se
recomandă să avem zece profile ale subiectului, testat
la intervale de minimum 24 de ore.
 Principii generale de codificare si interpretare
 Fiecare reacţie din profilele pulsionale este codificată cu unul dintre
următoarele patru semne:
 Reacţia pozitivă (+) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai
multe alegeri simpatice si maximum una antipatică (2/0, 2/1 ,3/0, 3/1,
4/0, 4/1, 5/0, 5/1, 6/0); reactia pozitiva indica o identificare constienta
sau inconstienta cu structura motivationala corespunzatoare acelui factor;
 Reacţia negativă (-) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau
mai multe alegeri antipatice si maximum una simpatică (0/2, 1/2, 0/3,
1/3, 0/4, 1/4, 0/5, 1/5, 0/6); reactia negativa indica existenta unei
atitudini negative, refuzul identificarii cu pulsiunea acelui factor care tinde
sa se exprime în comportament într-o formă modificată sau disimulată.
 Reacţia ambivalentă (±) – se notează cu ‘±’ reacţia în care subiectul a
ales minimum două fotografii ale unui factor ca simpatice si minimum
două ca antipatice (2/2, 2/3, 2/4, 3/3, 3/2, 4/2); reacţiile ambivalente
exprimă un conflict intre acceptarea si refuzul simutan al acelei trebuinte;
reactiile ambivalente sunt factori simptomatici subiectivi.
 Reacţia nulă (0) - se notează cu ‘0’ reacţie în care apare maximum o
alegere simpatică si maximum o alegere antipatică (0/0, 0/1, 1/0, 1/1);
reacţia nulă arată că nu există momentan o tensiune dinamică în
trebuinţa respectivă; reactiile nule sunt factori simptomatici obiectivi,
observabili comportamental, fie normal, fie patologic.
 Interpretarea celor 8 factori pulsionali
In interpretarea unui profil Szondi se analizeaza:
 Reactiile tensionate - apar atunci cand subiectul
alege cel putin patru fotografii in aceeasi directie (se
notează câte un ‘!’ unde avem 4 alegeri, ‘!!’ la 5 si
‘!!!’ la 6 alegeri in aceeasi directie) ; factorii incarcati
indica trebuintele cele mai puternice care nu isi pot
descarca energia fie din cauza extremei lor intensitati,
fie existenta unor bariere interne sau externe;
 Reactiile ambivalente
 Reactiile nule
 Pozitia si tensiunea factorilor din fiecare vector
 Combinatiile factoriale pentru fiecare vector in parte.
 Elaborarea profilelor pulsionale
 Profil de fatada – in care intra alegerile,
personele cele mai placute si primele respingeri,
cele mai antipatice; profilul pulsional de faţadă
prezintă reacţiile cele mai actuale care îi
determină conduita.
 Profil complementar experimental sau de culise -
in care intra a doua transa de respingeri, iar
pentru persoanele simpatice se iau ultimele 2
poze ramase in fiecare serie; profilul de culise
arată tendinţele latente ale subiectului, care în
anumite circumstanţe se pot actualiza.
 Avantaje şi limite ale testului Szondi
Avantaje:
 Testarea consuma putin timp, la fel si codificarea reactiilor;
 Poate oferi, la un nivel minimal al interpretarii, o orientare rapidă în
problematica subiectului; psihologul poate depista rapid disconfortul
produs de tensiunea unor trebuinţe nesatisfăcute;
 Ca tehnica non-verbala este accesibila copiilor sau persoanelor cu un
nivel redus de instruire;
 Testul este mai putin vulnerabil la incercarile subiectului de a trisa,
fiind o sarcina putin transparenta pentru subiect.
Dezavantaje:
 Necesită un timp destul de mare de practică pentru a putea elabora
o interpretare complexa despre personalitatea subiectului;
 Dificultatea de a face trecerea de la semnificatia de baza a reacţiilor
pulsionale la anumite trăsături de personalitate sau comportamente;
sunt dificil de corelat reacţiile factoriale şi vectoriale intre ele pentru
a oferi o imagine unitară şi dinamică a structurii subiectului.
 Interpretarea generala factorilor pulsionali
 Vectorul Sexual (S): indica intensitatea trebuinţelor sale
erotice şi agresive, tipul predominant de identificare psiho-
sexuală (feminin sau masculin), dar şi capacitatea de sublimare
sau socializare a libidoului; factorul h reflectă trebuinţa de
tandreţe şi de erotism, investirea senzuală a propriului corp şi a
relaţiilor interpersonale; factorul s măsoară nevoia de activism
fizic, de dominare şi de manipulare activă a obiectelor din
mediu.
 Vectorul Paroxismal (P): indică gradul de labilitate sau de
rigiditate a cenzurilor afective, modul în care subiectul işi
controlează manifestările emoţionale; factorul e ne arată în ce
măsură individul doreşte să-şi controleze afectele ”dure”, furia,
iritabilitatea sau irascibilitatea şi să adopte o conduită etică şi
de intr-ajutorare; factorul hy reflecta intensitatea cenzurii
“morale”, controlul exprimării emoţiilor mai “moi”, neagresive,
a afectelor tandre.
 Interpretarea generala factorilor pulsionali
 Vectorul Eului (Sch): ne arată forţa Eului, gradul de complexitate a
mecanismelor de apărare, cat de mult doreşte subiectul să-şi integreze
şi conştientizeze trebuintele şi conflictele interioare, deci controlul
general; arată cum este integrata acţiunea celorlalti vectori pulsionali
într-un sistem; psihopatologie, tulburarile din vectorul Sch duc la
apariţia celei mai grave patologii mentale, schizofrenia; factorul k
reprezinta tendinta organismului de a se diferentia faţă de ambianţă,
de fi independent de ea; factorul p reflectă tendinţa inversă, de
fuziune afectivă cu mediul, de anulare a distinctiei subiect-obiect care
sa permita satisfacerea (mai mult sau mai puţin socializată) a
tendintelor pulsionale.
 Vectorul de Contact (C): arata cât de stabile şi de satisfăcătoare
sunt relaţiile obiectuale individului şi dacă este predispus la tulburări
ale dispoziţiei; factorul d se referă la trebuinţa de cautare în mediu a
obiectelor care să fie investite afectiv; factorul m se refera la tendinţa
de a se acroşa de aceste obiecte în scopul obţinerii de satisfacţii orale.
Observatie: In interpretare ideea centrală este că toţi factorii pulsionali reprezinta
niste trebuinte fundamentale ale oricărui individ si că oamenii se deosebesc
între ei prin tensiunea sau modul de manifestare a acestora.
 Probleme speciale în evaluarea
proiectivă
 Cea mai eficienta utilizare este in cadrul unei baterii de testare compusa din
teste ‘obiective’ si ‘proiective’: numai aplicarea unei baterii face posibila
completarea reciprocă sau amendarea unor caracteristici care reies dintr-o probă
sau alta (ex. testul Rorschach pune indirect in evidenta si capacitatile
intelectuale; dar, un individ anxios, inhibat poate da raspunsuri sarace, limitate;
testarea inteligentei lui ne indica nivelul intelectual).
Bateria de tehnici proiective:
 Fiecare tehnică proiectivă are în vizor, măsoară preponderent anumite aspecte
ale personalităţii, (chiar dacă se afirmă că unele dintre ele - cum ar fi Rorschach
şi T.A.T.- tind să surprindă personalitatea de ansamblu a subiectului);
 Există caracteristici pe care un test le măsoară direct şi altele pe care le
evaluează mai degraba indirect (ex. din testul Szondi putem afla informaţii
despre tendinţele creative ale subiectului, dar ele pot fi evaluate mai direct prin
Rorschach şi T.A.T. ).
 Alegerea optimă a testelor se face in functie de SCOPUL evaluarii.
Subiectul trebuie pus într-o varietate de situaţii pentru a putea desprinde
ceea ce este pervaziv, fundamental sau patologic în personalitatea lui
(Schafer, 1985)
 Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective
Relatia de testare - s-a dovedit ca in unele situatii si in special la
unele teste, relatia examinator - examinat poate afecta decisiv
performanta, raspunsurile subiectului si implicit interpretarile
psihologului:
 Relatiile de familiaritate – subiectii au dat raspunsuri diferite la teste ca
Rorschach, T.A.T., cu fluiditate si productivitate mai mare a
raspunsurilor, teme mai fantastice sau bizare, inclusiv agresive si
sexuale, datorate unei cenzuri mai scazute fata de alte contexte in care
s-ar fi instalat cenzura;
 Relatiile in care subiectul este inhibat sau insuficient pregatit pentru
situatia de examinare pot duce la o productivitate ‘proiectiva’ mai
slaba; pot da impresia unor persoane mai sarace in idei si cu o
functionare psihologica mai simpla decat in realitate.
 Examinatorul trebuie sa fie constient ca relatia cu subiectul poate
produce niste efecte speciale asupra acestuia la testele proiective,
mai mult decat la cele ‘obiective’;
Examinatorul trebuie sa sesizeze reactia si atitudinea subiectului fata
de el si testele pe care le foloseste; ea poate explica o serie de
fenomene care apar in rezultatele la teste.
 Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective
Interpretarea si integrarea datelor - rezultate din probele proiective este
mai dificila. Necesita o buna cunoastere a:
 naturii testului,
 principiilor teoretice de la care pleaca - conceptia psihologica despre om si
functionarea acestuia care fundamenteaza proba si propriul limbaj pe care il
foloseste,
 principiilor de functionare - reguli şi proceduri de aplicare, scorare şi interpretare;I
In plus se cer cunoştinţe solide privind conceptele psihanalitice, psihopatologie,
psihologia personalitatii şi psihodiagnostic.
Exemple:
 Validitatea, utilitatea interpretarii depinde pe langa valoarea testului si de modul in
care psihologul intelege ce masoara testul (ex. daca un subiect obtine la Szondi o
tensiune crescuta la factorul hy-isterie, nu inseamna automat ca avem de-a face cu
un isteric);
 Limbajul supra-specializat intalnit adesea trebuie inteles si decriptat (ex. Szondi
configuratia h-s- este interpretata de autor drept ‘sexualitate total umanizata; eros
celest; irealitate’ ceea ce inseamna: ‘subiectul e capabil sa-si investeasca dorinta de
tandrete si de agresivitate in activitati simbolice sau abstracte si sa obtina o
satisfactie sublimata, renuntand la descarcarea acestor pulsiuni; puternica tendinta
de intelectualizare, mai putin preocupati de realitatea concreta, mai mult de lumea
ideilor’);
 Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective
 Selectarea ipotezelor plauzibile tine de
familiarizarea cu testul, pregatirea psihologului si
de modul in care acesta poate intelege contextul
de viata al subiectului.

 Interpretarea se face intotdeauna in contextul

altor informatii obtinute prin interviu, anamneza,
observatii, alte teste.