Suport

Toate specializările
Etica în afaceri
ANUL II Semestrul 1
Cluj-Napoca 2018
Suport de curs
„Nu discutăm o chestiune minoră,
ci discutăm despre cum trebuie să trăim”.
Socrate
Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ
Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII
Capitolul 3. ELEMENTE DE DEONTOLOGIE
Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI
Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI
Conf. univ. dr. Mirela POPA

Lect. univ. dr. Lucia SCORȚAR
Lect. univ. dr. Irina SALANȚĂ
CDA dr. Anca ISOPESCU
Departamentul de Management
mirela.popa@econ.ubbcluj.ro
lucia.scortar@econ.ubbcluj.ro
irina.salanta@econ.ubbcluj.ro
anca.isopescu@econ.ubbcluj.ro
CUPRINS
INFORMAȚII GENERALE ______________________________________________ i
1.1. Informații despre curs _________________________________________________________ i

Date de contact ale titularului de curs _______________________________________________ i
Date de identificare a cursului și datele de contact ale tutorilor __________________________ i
1.2. Condiționări și cunoștințe prerechizite ____________________________________________ i
1.3. Descrierea cursului ____________________________________________________________ i
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului ___________________________________________ ii
1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs ____________________________________ iii
1.6. Materiale bibliografice obligatorii _______________________________________________ iv
1.7. Materiale și instrumente necesare pentru curs ____________________________________ iv
1.8. Calendarul cursului ___________________________________________________________ iv
1.9. Politica de evaluare și notare___________________________________________________ v
1.10. Elemente de deontologie academică ___________________________________________ vi
1.11. Studenți cu dizabilități _______________________________________________________ vi
1.12. Strategii de studiu recomandate _______________________________________________ vi
Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ ____________________________ 1

I. Cuprinsul modulului __________________________________________________________ 1
II. Obiectivele modulului ________________________________________________________ 1
III. Cuvinte cheie _______________________________________________________________ 1
1.1. Etimologie, definiții și delimitări conceptuale _____________________________________ 2
1.2. Misiunea și funcțiile eticii _____________________________________________________ 3
1.3. Etica „profitului” în afaceri ____________________________________________________ 5
Evaluare – subiecte redacționale __________________________________________________ 9
Test grilă _____________________________________________________________________ 9
Bibliografie __________________________________________________________________ 10
Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII ___________________ 11

I. Cuprinsul modulului _________________________________________________________ 11
II. Obiectivele modulului _______________________________________________________ 11
III. Cuvinte cheie ______________________________________________________________ 11
2.1. Conceptele de morală și moralitate ____________________________________________ 12
2.2. Normele morale ____________________________________________________________ 15
2.3. Legea morală și conștiința morală ______________________________________________ 18
2.4. Valorile morale _____________________________________________________________ 22
2.5. Generalități privind conceptul de responsabilitate ________________________________ 24
Evaluare – subiecte redacționale _________________________________________________ 26
Test grilă ____________________________________________________________________ 26
Bibliografie __________________________________________________________________ 28
Capitolul 3. ELEMENTE DE DEONTOLOGIE______________________________ 29
3.1. Conceptele de deontologie și deontologie profesională ____________________________ 30
3.2. Repere teoretice privind codul de deontologie profesională ________________________ 34
Test grilă ____________________________________________________________________ 38
Bibliografie __________________________________________________________________ 39
Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI ____________ 40

4.1. Definiții ale eticii în afaceri, palierele de studiu și nivelurile de aplicare _______________ 41
4.2. Utilitatea studierii eticii în afaceri ______________________________________________ 44
Test grilă ____________________________________________________________________ 47
Bibliografie __________________________________________________________________ 48
Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI _________________ 49

5.1. Definirea eticii manageriale ___________________________________________________ 50
5.2. Responsabilitățile sociale ale managementului ___________________________________ 54
5.3. Dilemele etice în afaceri ______________________________________________________ 64
5.4. Abordările/sistemele etice ale deciziilor manageriale ______________________________ 68
5.5. Rolul managerilor în menținerea unui climat moral în organizație ____________________ 76
5.6. Codul de etică ______________________________________________________________ 80
Test grilă ____________________________________________________________________ 83
Bibliografie __________________________________________________________________ 85
2
INFORMAȚII GENERALE
1.1. Informații despre curs
Date de contact ale titularului de curs Date de identificare a cursului și datele de

contact ale tutorilor
Nume: conf. univ. dr. Mirela Popa Numele cursului - Etică în afaceri
Birou: sala 212, Facultatea de Științe Codul cursului - ELR0031

Economice și Gestiunea Afacerilor, Cluj- Anul, Semestrul - anul 2, sem.1
Napoca, str. Teodor Mihali 58-60
Tipul cursului - obligatoriu
Telefon: 0264-418653, int. 5893 Număr de credite - 4
Fax: 0264-412570 Pagina web a cursului - www.econ.ubbcluj.ro
Tutori - lect. dr. Lucia Scorțar, lect. dr. Irina Salanță,

E-mail: mirela.popa@econ.ubbcluj.ro
CDA dr. Anca Isopescu, CDA Mădălina Dan
Consultații: conform orarului afișat la sala 212
Adrese de e-mail a tutorilor:
irina.salanta@econ.ubbcluj.ro
lucia.scortar@econ.ubbcluj.ro
anca.isopescu@econ.ubbcluj.ro
dan.madalina@econ.ubbcluj.ro
1.2. Condiționări și cunoștințe prerechizite
Înscrierea la acest curs nu este condiționată de parcurgerea altor discipline. Înțelegerea cursului poate
fi mai ușoară dacă participanții au cunoștințe de management și economie.
1.3. Descrierea cursului
Cursul de etică în afaceri are ca scop principal familiarizarea studenților cu conceptele fundamentale,
problemele și metodologia asociate studiului interdisciplinar al eticii, managementului și afacerilor.
Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci și de a constitui un ghid practic,
real, în îndrumarea și ameliorarea vieții morale a societății. Rolul eticii este să ajute oamenii și instituțiile să
decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și care le sunt motivațiile morale în acțiunile lor.
i
Pentru ca firmele din România să activeze cu succes pe piață, în condițiile unei instabilități sociale,
economice, politice, etc., este necesar ca acestea să-și schimbe principiul de bază în elaborarea
planurilor sale – să pornească de la viitor spre prezent și nu invers. Lipsa preocupărilor pentru
asumarea responsabilității sociale și sincopele în procesul de luare a deciziilor pot afecta irecuperabil
valoarea unei organizații. Prin urmare, managerii trebuie să stabilească obiective pe termen lung care
sunt și în folosul societății, să facă tot ce pot pentru luarea deciziilor etice și încurajarea angajaților în
manifestarea comportamentului moral la locul de muncă. Cea mai bună strategie de afaceri este cea
care creează valoare atât pentru organizație, cât și pentru societate.
Implicarea organizațiilor în abordarea unor probleme ale societății a devenit un subiect frecvent pe
agenda comunității de afaceri și a unor organisme naționale și internaționale, dar și a celor care, direct
sau indirect, sunt afectați de expansiunea afacerilor.
Acest curs este o incursiune aplicativă în problematica comportamentului moral al managerilor și al

organizației. O atenție sporită o primesc grupurile cointeresate (stakeholderii), la ale căror bunăstare
ar putea contribui organizațiile.
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului
Cursul este structurat pe cinci capitole/module de învățare care pornesc dinspre general, înspre
particular. Utilitatea informațiilor cuprinse în acest suport de curs și nivelul de înțelegere vor fi sensibil
multiplicate dacă veți parcurge sursele bibliografice recomandate și dacă vă veți implica în toate
temele de dezbatere prezentate în cadrul fiecărui modul, respectiv dacă veți rezolva corespunzător
lucrările/temele/testele de verificare.
Obiectivele cursului sunt de a ajuta studenții:
 să dobândească capacitatea de a identifica diferențele dintre etică, morală și moralitate;
 să înțeleagă utilitatea teoretică și practică a studierii eticii în afaceri.
 să dobândească capacitatea de a recunoaște și stabili un ansamblu de norme morale și valori

comune pentru domeniul afacerilor;
 să recunoască rolul și importanța studierii eticii în afaceri;
 să identifice principalele modalități de soluționare a dilemelor etice în afaceri;
 să manifeste un interes real în recunoașterea și manifestarea unui comportament moral în

afaceri;
 să definească responsabilitatea socială a organizației (CSR) și să descrie cele patru categorii

majore de responsabilități;
ii
 să explice perspectivele majore privind responsabilitatea socială a organizației;
 să identifice așa-numitele părți/grupuri cointeresate (stakeholderi) și așteptările pe care

aceștia le au, prin prisma responsabilității sociale a organizațiilor;
 să cunoască și să argumenteze utilitatea principalelor abordări/sisteme etice ale deciziilor

manageriale;
 să preîntâmpine posibilele consecințe ale unor comportamente imorale pentru toți cei
implicați;
 să identifice acțiunile care pot fi întreprinse de manageri în vederea dezvoltării/susținerii

comportamentului moral (individual și de grup) la locul de muncă;
 să dobândească competențe/abilități de elaborare și implementare a codurilor de etică;
 să schițeze câteva linii directoare privind etica managerială și să înțeleagă cum pot fi menținute
standarde înalte de comportament moral în organizații etc.
Organizațiile care doresc să se legitimeze eficient în mediul social în care operează trebuie să
gestioneze într-o manieră strategică dialogul cu grupurile cointeresate, să ierarhizeze așteptările
diferiților parteneri sociali și de afaceri, să echilibreze interesele acestora, minimizând astfel, pe
termen lung, riscurile care le pot afecta reputația.
În cadrul acestui curs, după o scurtă introducere în etică și o sintetică prezentare a principalelor
elemente/concepte cu care operează morala și deontologia, sunt analizate aspectele particulare ale
eticii în afaceri, precum și dimensiunea etică a managementului.
1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs
Suportul de curs este structurat pe capitole/module, fiecare modul abordând mai multe teme.
Parcurgerea acestei discipline presupune atât întâlniri față în față (activități asistate și consultații), cât
și muncă individuală. Consultațiile, inclusiv prin e-mail sau accesarea platformei ID, reprezintă un
sprijin direct. Pe durata consultațiilor sunt discutate temele elaborate, dar sunt și prezentări ale
informațiilor aferente fiecărui modul, fiind oferite răspunsuri directe la întrebările formulate.
Metodele utilizate pe parcursul predării sunt: expunerea teoretică, prin mijloace auditive și vizuale;
explicarea abordărilor conceptuale; prezentarea de argumente; răspunsuri directe la întrebările
studenților; prezentarea și rezolvarea interactivă a unor studii de caz relevante; proiecte de grup
pentru expunerea unor situații cu care se confruntă firmele etc. În ceea ce privește activitatea
cursanților, se va încuraja implicarea în teme de dezbatere, rezolvarea de teme și teste specifice
fiecărui modul. Studentul are libertatea de a-și gestiona singur, fără constrângeri, timpul și modalitatea
de parcurgere a cursului. Este, însă, recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în
iii
cadrul suportului de curs, în ordinea indicată. Reperele de timp si implicit perioadele de rezolvare ale
fiecărei activități (lucrări de verificare, proiect etc.) sunt monitorizate prin intermediul calendarului
disciplinei. Modalitatea de notare și, respectiv, ponderea acestor activități obligatorii în nota finală,
sunt precizate în secțiunea de evaluare și notare. Pe scurt, având în vedere particularitățile
învățământului la distanță dar și reglementările interne ale CFCID-FR al UBB, parcurgerea și
promovarea acestei discipline presupune antrenarea studenților în următoarele tipuri de activități: a)
consultații – pe parcursul semestrului vor fi organizate două întâlniri de consultații față în față;
prezența la aceste întâlniri este obligatorie; b) realizarea studiului individual prin parcurgerea
suportului de curs și a bibliografiei precizate; c) temele care vor fi rezolvate și trimise tutorilor în
conformitate cu precizările din calendarul disciplinei; d) forumul de discuții – acesta va fi monitorizat
de echipa de tutori și supervizat de titularul disciplinei.
1.6. Materiale bibliografice obligatorii
În suportul de curs, la finalul fiecărui capitol/modul este precizată bibliografia. Sursele bibliografice au
fost stabilite astfel încât să ofere posibilitatea aprofundării nivelului de analiză si, implicit,
comprehensiunea fiecărei teorii. Referința principală obligatorie este Etica în afaceri. Sinteze și studii
de caz (2011), Popa M., Salanță I.I., Scorțar L., Isopescu A.G. (Cluj-Napoca, Editura Risoprint). Alte
lucrări importante sunt Noul cod al manierelor în afaceri (2012), Baldrige L. (București, Editura
Business Tech Internationaln Press) și Etica în afaceri (2005), Crăciun D. (București, Editura A.S.E.).
Lucrările menționate la bibliografia obligatorie pot fi împrumutate de la Biblioteca Facultății de Științe
Economice și Gestiunea Afacerilor, respectiv de la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.
1.7. Materiale și instrumente necesare pentru curs
Se recomandă ca studenții să beneficieze de următoarele resurse:

 calculator conectat la internet (pentru a putea accesa bazele de date și resursele electronice
suplimentare, dar și pentru a putea participa la modulele de formare interactivă on line);
 imprimantă (pentru printarea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz);
 acces la resursele bibliografice, inclusiv la cele online sau chiar open-acces (de exemplu,
abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”);
 acces la echipamente de fotocopiere.
1.8. Calendarul cursului
Pe parcursul semestrului 3, în care se studiază disciplina Etica în afaceri, sunt programate 2 întâlniri
față în față (consultații) cu toți studenții; ele sunt destinate soluționării oricăror nelămuriri privind
conținutul sau cerințele privind sarcinile individuale. În cadrul primei întâlniri se va parcurge prima
iv
jumătate a conținutului suportului de curs (modulele I-III), iar în cea de-a doua întâlnire se vor parcurge
informațiile corespunzătoare celei de a doua jumătăți a suportului de curs (modulele IV-V). Deci,
pentru prima întâlnire se recomandă lectura atentă a primelor trei module; la cea de a doua întâlnire
se discută ultimele module și se realizează o secvență recapitulativă pentru pregătirea examenului
final. În vederea eficientizării acestor întâlniri față în față se recomandă lectura atentă de către studenți
a suportului de curs pus la dispoziție încă de la începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii este indicată
rezolvarea sarcinilor și exercițiilor aferente fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor
programate, studenților li se recomandă să parcurgă capitolele corespunzătoare temelor abordate la
fiecare întâlnire din cel puțin una din sursele bibliografice indicate. De asemenea în cadrul celor două
întâlniri, studenții au posibilitatea de a solicita titularului și/sau tutorilor sprijin pentru rezolvarea
anumitor teme, în cazul în care sunt nelămuriri sau e nevoie de suport suplimentar. Pentru a valorifica
maximal timpul alocat celor două întâlniri, studenții sunt atenționați asupra necesității suplimentării
lecturii din suportul de curs cu parcurgerea obligatorie a cel puțin a uneia dintre sursele bibliografice
de referință. Datele celor două întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei. În același
calendar se regăsesc și termenele la care trebuie transmise/depuse lucrările de verificare.
1.9. Politica de evaluare și notare
Evaluarea finală se va realiza pe bază unui examen scris programat în sesiunea de la finele semestrului
3. Nota finală se compune din:
 punctaj obținut pentru răspunsuri corecte la examen – 6 puncte (60% din nota finală);
 punctaj obținut în urma evaluării temelor individuale – 3 puncte (30% din nota finală);
 1 punct din oficiu (10% din nota finală).
Examenul va consta într-un test alcătuit din întrebări de tip grilă. Studenții trebuie să știe că acest
suport de curs reprezintă un suport minimal, a cărui simplă parcurgere nu este suficientă pentru
promovarea examenului.
Temele individuale vor fi transmise tutorelui la termenele precizate în calendarul disciplinei. Acestea
vor fi explicate pe larg la întâlnirile față în față. Instrucțiuni suplimentare privind modalitățile de
elaborare, redactare, dar și criteriile de notare ale temelor vor fi furnizate de către titularul de curs sau
tutori, în cadrul întâlnirilor față în față. Pentru predarea temelor se vor respecta cu strictețe cerințele.
Orice abatere de la acestea aduce după sine pierderea punctajului corespunzător acelei lucrări.
Evaluarea acestor lucrări se va face imediat după încheierea termenului de predare și după preluarea
temelor, iar afișarea pe site a feed-back-ului oferit de evaluator, se va realiza la cel mult 2 săptămâni
de la data depunerii/primirii lucrării. Dacă studentul consideră că activitatea sa a fost subapreciată de
către evaluatori, poate solicita feedback suplimentar prin contactarea titularului sau a tutorilor prin
email.
v
1.10. Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

 orice lucrare/temă trebuie să fie caracterizată de originalitate și să fie elaborată individual, de
fiecare student în parte. Studenții ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptați
la examinarea finală;
 orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancționată prin acordarea notei minime
sau, în anumite condiții, prin exmatriculare;
 rezultatele finale vor fi puse la dispoziția studenților prin afișaj electronic;
 contestațiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor iar soluționarea lor
nu va depăși 48 de ore de la momentul depunerii.
Plagiatul este o problemă serioasă și este pedepsită cu asprime. Orice student care este prins că
plagiază se poate aștepta să îi fie anulată munca. Exemple de plagiat: realizarea proiectului/eseului/
referatului de către o altă persoană; copierea parțială sau totală a unui proiect/eseu/referat de pe
internet; scanarea unor surse bibliografice sau copierea unor conspecte făcute de alți autori. Studenții
pot să citeze din surse bibliografice, cu condiția ca respectivele surse să fie identificate și prezentate la
finalul proiectului/eseului/referatului. Un proiect/eseu/referat care se constituie în mare parte din
compilarea unor idei ale unor autori, neavând o contribuție proprie din partea studentului, va fi notat
cu un calificativ inferior.
1.11. Studenți cu dizabilități
Titularul cursului și tutorii își exprimă disponibilitatea, în limita constrângerilor tehnice și de timp, de a
adapta conținutul și metodele de transmitere a informațiilor, precum și modalitățile de evaluare
(examen scris, examen oral, examen on line etc.), în funcție de tipul dizabilității cursantului. Altfel spus,
avem în vedere, ca o prioritate, facilitarea accesului egal al tuturor studenților la activitățile didactice
și de evaluare.
1.12. Strategii de studiu recomandate
Date fiind caracteristicile învățământului la distanță, se recomandă studenților o planificare riguroasă

a studiului individual, coroborată cu întâlnirile față în față și dialogul de pe platforma ID. Lectura
fiecărui capitol/modul și rezolvarea la timp a temelor garantează un nivel optim de înțelegere a
conținutului tematic și totodată sporesc șansele promovării cu succes a acestei discipline.
vi
Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ
I. Cuprinsul modulului
1. Etimologie, definiții și delimitări conceptuale

2. Misiunea și funcțiile eticii
3. Etica „profitului” în afaceri
II. Obiectivele modulului
1. Definirea principalelor concepte.

2. Înțelegerea misiunii și funcțiilor eticii.
3. Identificarea caracteristicilor pozitivismului economic.
4. Identificarea caracteristicilor umanismului economic.
5. Enumerarea stakeholderilor interni, a stakeholderilor din
mediul specific și a celor din mediul general.
III. Cuvinte cheie
Etica, misiunea eticii, funcțiile eticii, etica „profitului”,

pozitivismul economic, umanismul economic, stakeholderi
interni, stakeholderi din mediul specific, stakeholderi din
mediul general.
1.1. Etimologie, definiții și delimitări conceptuale
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoașterii datorită lui Socrate. Ca disciplină

științifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnității
științelor". Etica este o ramură a filosofiei care vine în sprijinul concepției generale
de ideal al condiției umane.
Din punct de vedere etimologic "etica" provine de la cuvintele grecești:

(1) ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuință, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter.
Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS" cu sensul "din sau pentru morală",
utilizat de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.
(2) ETHIKE (Aristotel) = știința cunoașterii.
Prisma filosofiei, putem considera etica ca fiind știința binelui/răului (Socrate,

Platon, Cicero), a fericirii și virtuții (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.
Etica, una din cele mai vechi științe umaniste, poate fi considerată, în sensul clasic,
știința ethosului, adică știința moralei.
În comportamentul oricărui om sunt esențiale o multitudine de virtuți, dintre care amintim: bunătate,
curaj, generozitate, politețe, sinceritate, devotament, hărnicie, autocontrol, cinste, conștiinciozitate,
autodisciplină, spirit de cooperare, bunăvoință, loialitate, încredere în sine și în cei din jur etc.
Etica este știința comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripții

concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este și sensul pe care îl oferă
Wundenburger (1993: XIV), care spune că etica reprezintă "ansamblul regulilor de
conduită împărtășite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate
pe distincția între bine și rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii
de dimensiune universal-normativă".
Etica este "știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de
dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau
societăți" (DEX, 1984: 308). Idealul nu trebuie să fie o idee abstractă, ci o forță
colectivă. Idealul este un scop final, scopul diriguitor al tuturor scopurilor,
pretutindeni și totdeauna. Idealul este, de fapt, un program al activităților practice
desfășurate pentru atingerea unui scop. În construirea idealului se pleacă de la
cunoașterea realității, deoarece nu trebuie să ne intereseze idealul utopic, himeric.
Idealul trebuie să fie posibil de realizat, să fie o continuare a realului și să fie o idee
experimentală maximală. Idealul pe care-l dorim poate fi o viață mai frumoasă în
zona valorilor morale, ceea ce implică voința noastră de a ne dezvolta la maxim
capacitățile umane (de exemplu, să devenim personalități).
2
Aristotel scrie în Etica Nicomahică că obiectul eticii este studiul binelui sau al virtuții, arătând că binele
este scopul suprem. Binele suprem despre care vorbește Aristotel este scopul absolut, spre care tinde
totul, dar nu un bine abstract, transcendental pe care îl întâlnim în școala platoniciană, ci un bine
realizabil în practică, un bine accesibil omului (Moore, 1997: 120).
Etica generală se compune din trei domenii sau niveluri (Crăciun et al., 2005: 7):
Eticile de gradul I sau etica valoric-normativă.

• Studiul marilor teorii și doctrine etice.
Eticile de gradul II sau meta-etica.
• Studiul limbajului moral, atât al celui utilizat de eticile de gradul I, cât și limbajul comun.
Eticile aplicate analiza unor fenomene sau cazuri morale particulare.
• De exemplu: avortul, eutanasia, clonarea, deciziile din domeniul afacerilor, etc., prin intermediul
criteriilor și teoriilor propuse de eticile de gradul I și/sau II.
Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic cazuri,
situații, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste discipline se numără etica în afaceri,
bioetica, etica medicală, etica mediului, etica cercetării științifice, etica relațiilor internaționale, etc.
1.2. Misiunea și funcțiile eticii
Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci și de a

constitui un ghid practic, real, în îndrumarea și ameliorarea vieții morale a societății.
Rolul eticii este să ajute oamenii și instituțiile să decidă ce este mai bine să facă, pe
ce criterii să aleagă și care le sunt motivațiile morale în acțiunile lor. Esența vieții
morale este „binele”, însă „bine” nu este de fiecare dată, tot ceea ce omul își dorește.
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.
În general, în viața de zi cu zi trebuie să fim morali pentru că aceasta ne ajută la

formarea și dezvoltarea virtuților, dar și pentru alte considerente (Popa et al., 2011):
 necesitatea armonizării la nivel de individ a nevoilor bio-psihice și a exigențelor
superioare (devotament, înțelepciune, iubire, respect, solidaritate, omenie etc.);
 necesități de ordin social: armonizarea dintre individ și semenii săi (morala este o
funcție a dezvoltării social-istorice);
 continua umanizare a comportamentului pentru realizarea contradicțiilor (din
interiorul ființei umane sau al integrării ei sociale);
 rezolvarea contradicției dintre ceea ce este și ceea ce trebuie/se dorește a fi;
 pentru a asigura ordinea ideală (afirmarea binelui, evitarea răului);
 pentru progres, în sensul dezvoltării, perfecționării, desăvârșirii;
 pentru dobândirea unei atitudini superioare, a unui comportament civilizat;
 pentru a beneficia de aprecieri din partea opiniei publice etc.
3
În literatura de specialitate sunt evidențiate următoarele funcții ale eticii:
1. Funcția cognitivă se realizează pe trei trepte succesive:

• treapta descriptivă: oferă sistematizarea datelor vieții morale (relații morale, vicii, virtuți, calități și
defecte morale);
• treapta analitico-sintetică: presupune analiza legăturilor dintre fenomenele morale; descoperă
componentele moralei: norme, conștiință, valori, relații; le analizează conceptual și empiric, le
sintetizează progresiv, elaborând un model teoretic al moralei;
• treapta explicativă: se preocupă de dezvoltarea factorilor cauzali sau generatori ai moralei, factori
care explică geneza, structura, funcțiile, tipurile de morală și progresul moral.
2. Funcția normativă axiologică

• Se referă la crearea de norme morale (unele sunt imposibil de decretat ca normele juridice). În sfera
moralei legiuitorul este colectivitatea umană sub anonimatul experiențelor și tradițiilor. Prin excepție,
au existat câțiva legiuitori individuali, numiți profeții popoarelor (Confucius, Buddha, Moise, Hristos,
Mahomed), sau marii moraliști ai timpurilor (Socrate, Platon, Aristotel, Kant, Mill etc.).
3. Funcția persuasivă (convingerea)

• Având la bază funcțiile cognitivă și normativă, etica vizează sfera concretă a vieții morale, urmărind
actul convingerii.
Dezvăluită încă din antichitate de Platon și Aristotel. Este marcată de mai
4. Funcția educativă mulți factori: un fond prealabil de moralitate, contextul social, cultural,
politic, economic, juridic etc., existența unor modele morale reale etc.
Rolul celui ce cercetează domeniul eticii/moralei, în general, este de:

 de „a descoperi” în procesele vieții reale aspectele reflectate de morală;
 de a cristaliza elementele autentice de morală;
 de a exprima ceea ce există în practica socială (nevoi morale, idealuri etc.);
 de a identifica „latura morală” a existenței sociale, care, reflectată la conștiință,
ar duce la constituirea moralei.
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii
să aleagă și care sunt motivațiile morale în acțiunile întreprinse.
„Cine înțelege, după un sistem bine regulat de percepte, fenomenele lumii morale, acela a
făcut studiul teoretic al eticii; însă educat în morală este numai acela care are ideea etică
așa de bine întărită în natura sa încât să fie mai presus de orice alta și, prin urmare, pusă
în lucrare oriunde se prezintă ocazia”.
Titu Maiorescu
4
1.3. Etica „profitului” în afaceri
Obiectivul principal al oricărei afaceri este maximizarea profitului. Calculul profitului se afirmă
progresiv, ajungându-se la o societate a calculelor, a acumulărilor, a exploatărilor, măcinând
sentimente, și, în unele situații, chiar și spiritul de solidaritate.
Analizând opiniile din literatura de specialitate legate de etica „profitului”, am identificat două curente
de idei, după cum urmează:
 pozitivismul economic: profitul este un imperativ rațional și moral;
 umanismul economic: superioritatea eticii în afaceri.
Pozitivismul economic
Milton Friedman susține că urmărirea obținerii profitului este o datorie morală (cu condiția minimă
ca profitul să fie realizat pe căi legale). Friedman consideră că într-o economie de piață, unica
responsabilitate socială a unei organizații este de a-și utiliza resursele în așa fel încât să-și atingă
obiectivele, să-și sporească profitul, cu condiția să respecte „regulile jocului”, să se angajeze într-o
competiție liberă, fără înșelăciuni sau alte fapte imorale (Friedman, 1991: 314). În plus, el consideră
că libertatea este cea mai importantă valoare în orice sistem economic și politic.
În momentul în care un om de afaceri sau un manager decide că obținerea de profit

nu este scopul principal al firmei sale, subordonându-l altor interese (indiferent de
valoarea etică a acestor interese), acest lucru va avea în cele din urmă ca efect
scăderea rentabilității firmei, ceea ce implică (Friedman, 1991: 315):
De reţinut  fie scăderea veniturilor patronilor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor lor,
 fie scăderea salariilor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor angajaților,
 fie scumpirea produselor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor clienților.
Pe de altă parte, chiar dacă renunțarea la o parte din profit ar fi justificată sau agreată de către toate
părțile afectate, iar scopul pentru care s-a făcut această renunțare este unul etic sau dezirabil, pentru
Friedman această atitudine ar fi profund inechitabilă.
În primul rând, firmele nu au viziunea de ansamblu, necesară pentru a opera schimbări benefice pentru
societate, fiindu-le tehnic imposibil să determine care este categoria defavorizată care are cea mai
mare nevoie de ajutor. Datorită scăderii eficienței economice a firmei, taxele care vor fi virate
bugetului statului se vor diminua, apărând astfel riscul ca adevărații defavorizați să primească mai
puțin, ca urmare a acțiunilor de „binefacere” ale firmei.
În al doilea rând, dacă o firmă are în vedere alte scopuri decât profitabilitatea economică, un efect
posibil este ca prin scăderea rentabilității ei firma să dea naștere unor categorii noi de nedreptățiți
(proprii angajați sau patronii).
Cealaltă consecință posibilă este simpla transferare a unor probleme de la un grup social la altul. De
exemplu, dacă o firmă urmărește în mod independent, ca scop moral și dezirabil, scăderea prețurilor
5
la produsele sale sau evitarea scumpirii lor pentru a combate fenomenul inflației, această inițiativă
riscă să nu facă altceva decât să transfere fenomenul inflaționist în altă parte, prin lăsarea la dispoziția
consumatorilor o sumă mai mare de bani decât s-ar fi așteptat. Prin urmare, urmărirea strictă a
profitabilității economice este expresia exigenței etice de a-i trata pe indivizi în mod echitabil
(Friedman, 1991: 316).
Pozitivism economic (Milton Friedman):

- Scopul principal al afacerilor se referă la maximizarea
profiturilor (prin folosirea corectă a resurselor).
- Comportamentul agenților economici este conform teoriei
alegerii raționale.
- Ia în calcul numai interesele proprietarilor/acționarilor.
- Obținerea profitului maxim este o datorie morală (cu
condiția minimă ca profitul să fie realizat pe căi legale).
- Nesocotirea obținerii de profit încalcă drepturile indivizilor,
este inechitabilă, este nedemocratică.
Umanism economic (Amartya Sen):

- Scopul principal al afacerilor se referă la condiții de viață
mai bune pentru toți.
- Conceptul de raționalitate descrie managerii ideali, și nu
pe cei reali.
- Propune acordarea unei importanțe egale tuturor
părților cointeresate/stakeholderi (angajați, clienți,
parteneri de afaceri, membrii comunității etc.).
Umanismul economic
Amartya Sen este de părere că „nu este adecvat să considerăm drept obiectiv de bază numai
maximizarea profitului. Creșterea economică nu poate fi tratată ca un scop în sine. Dezvoltarea trebuie
să vizeze sporirea calității vieții pe care o trăim și a libertăților de care ne bucurăm” (Sen, 2004: 11).
Părerile privind relația dintre etică și profitabilitate se împart în două mari tabere:
1. În prima tabără sunt cei care consideră că etica se subordonează profitabilității
economice, în sensul că scopurile etice pot fi urmărite de către oamenii de afaceri sau
de manageri în două situații, și anume:
(a) fie atunci când scopurile etice nu aduc o atingere semnificativă profitabilității;
(b) fie atunci când scopurile etice sunt un bun instrument pentru consolidarea
profitabilității.
2. În cea de a doua tabără sunt cei care consideră că scopurile etice trebuie urmărite
chiar în dauna profitabilității economice.
6
Din punctul de vedere al umanismului economic, eroarea majoră a pozitivismului
economic este aceea că ia în calcul numai interesele proprietarilor unei afaceri. Acest
lucru este echivalent cu tratarea tuturor celorlalte părți cointeresate (angajați,
clienți, parteneri de afaceri, membrii comunității etc.) drept simple mijloace pentru
atingerea scopurilor patronilor (Freeman, 2001: 56). Umanismul economic propune
acordarea unei importanțe egale tuturor părților cointeresate (stakeholderi), adică
tuturor celor ale căror interese se leagă sau sunt afectate de existența sau modul de
operare al unei firme.
Analiza grupurilor cointeresate (stakeholderi)
Organizațiile care doresc să se legitimeze eficient în mediul social în care operează

trebuie să gestioneze într-o manieră strategică dialogul cu grupurile cointeresate, să
ierarhizeze așteptările diferiților parteneri sociali și de afaceri, să echilibreze
interesele acestora, minimizând astfel, pe termen lung, riscurile care le pot afecta
reputația. După cum am văzut, responsabilitatea socială implică mult mai mult decât
maximizarea profiturilor organizației, presupunând satisfacerea nenumăratelor
așteptări ale grupurilor cointeresate (stakeholderi).
Teoria stakeholderilor s-a dezvoltat pornind de la lucrarea lui Freeman, Strategic management: A
stakeholder approach (1984). Cu toate că de atunci au fost scrise numeroase articole și lucrări asupra
acestei probleme, conceptul tot nu a dobândit un acord asupra semnificației exacte a ceea ce
Freeman numește „principiul a cine sau ce contează cu adevărat (Crăciun et al., 2005: 367).
Stakeholderii sunt persoane, grupuri sau organizații care au un interes și/sau sunt
afectate de acțiunile/performanțele unei organizații cu care interacționează. În
literatura de specialitate conceptul de parte cointeresată (stakeholder) are atât un
sens restrâns, cât și unul larg.
(1) Stakeholderii în sens restrâns îi desemnează pe cei care sunt vitali (și au în
același timp un interes major) pentru existența și succesul unei organizații
(proprietari, acționari, angajați, clienți, furnizori, colaboratori direcți etc.).
(2) Stakeholderii în sens larg îi desemnează pe toți cei care sunt afectați într-un fel
sau altul de activitățile organizației (mass-media, instituțiile statului,
comunitățile locale și naționale/internaționale, opinia publică etc.). În ambele
sensuri ale termenului (grup primar, respectiv secundar), proprietarii afacerii nu
sunt altceva decât o sub-clasă a părților cointeresate în organizația respectivă,
motiv pentru care interesele și drepturile lor nu mai sunt considerate în mod
automat drept singurele (sau cele mai importante) care trebuie promovate de
organizația respectivă.
7
Discutați în grupul Dvs. de studiu așteptările pe care le au cei mai importanți
stakeholderi ai unei firme, prin prisma responsabilității sociale a organizațiilor. De
exemplu, proprietarii/acționarii au următoarele așteptări: protejarea proprietății,
recuperarea investițiilor, creșterea valorii acțiunilor, sporirea profiturilor, creșterea
valorii organizației, investiții sociale care să determine creșterea reputației/imaginii
organizației; loialitate față de firmă; transparență și corectitudine în comunicare etc.
Stakeholderii se diferențiază prin prisma puterii de a influența organizația, dar și al interesului pentru
profit. Aceste diferențe sunt evidente și în cazul aceluiași grup de stakeholderi, deoarece ei contribuie
diferit, direct sau indirect, la obținerea performanțelor financiare.
O altă modalitate de a clasifica grupurile cointeresate pornește de la abordarea

organizației ca sistem, influențată permanent de cei poziționați în cele trei medii
organizaționale: intern, specific și general. De aceea, putem distinge:
(1) stakeholderi interni,
(2) stakeholderi din mediul specific,
(3) stakeholderi din mediul general.
Mai jos sunt reprezentate mediile organizației – cel intern și cel extern (mediul specific mega-mediul).
(1) Stakeholderii interni sunt proprietarii, acționarii,

consiliile și comitetele de conducere, angajații, membrii
Consiliului de Administrație (CA).
(2) Stakeholderii din mediul specific sunt clienții,

cumpărătorii, consumatorii, sindicatele, aliații strategici,
distribuitorii, furnizorii, concurenții, creditorii, grupurile
de presiune (activiști), instituțiile financiare, bancare,
fondurile de pensii, de investiții, alți colaboratori direcți.
(3) Stakeholderii din mediul general sunt diversele

instituții (politice, legislative, de mediu, culturale, sportive,
religioase, educaționale, de sănătate), mass-media,
administrația publică, fundațiile, ONG-urile, comunitatea
locală/ națională/internațională, opinia publică.
„Dacă înlocuiești toate celelalte valori principale umane cu motivația profitului,

dacă faci bogăția una cu libertatea, iar judecata cu cultul venitului net, atunci poți
justifica orice mijloc de obținere a banilor. La urma urmelor, bogăția, fiind cel mai
mare bun, le cumpără pe toate celelalte. Odată ce ai făcut acest lucru, ai orânduit
sistemul într-un fel care îl va face să se autodevoreze”.
R. Guénon
8
Evaluare – subiecte redacționale
1. Definiți etica și descrieți cele trei domenii ale eticii.

2. Care este obiectul de studiu al eticii?
3. Descrieți funcțiile eticii.
4. Caracterizați pozitivismul economic și umanismul economic.
5. Enumerați stakeholderii din cele trei medii organizaționale (intern, specific și
general).
Test grilă
1. Prin prisma filosofiei etica poate fi considerată:

a) știința binelui/răului
b) știința fericirii
c) știința plăcerii
d) știința idealului social
2. Funcția eticii care se realizează pe trei trepte succesive (descriptivă, analitico-

sintetică, explicativă) este:
a) funcția cognitivă
b) funcția normativă
c) funcția persuasivă
d) funcția educativă
3. Maximizarea profiturilor (prin folosirea corectă a resurselor, în condiții de legalitate),

ca scop principal al afacerilor, este susținută:
a) de pozitivismul economic
b) de umanismul economic
c) atât de pozitivismul economic, cât și de umanismul economic
4. Dacă un manager decide că obținerea de profit nu este scopul principal al firmei,

subordonându-l altor interese (indiferent de valoarea lor morală), poate avea ca
efect scăderea rentabilității firmei, ceea ce implică:
a) scăderea veniturilor patronilor
b) scăderea salariilor
c) scumpirea produselor
5. Din categoria stakeholderilor interni fac parte:

a) clienții
b) angajații
c) proprietarii
d) sindicatele
9
6. Aliații strategici, concurenții și grupurile de presiune fac parte din categoria:
a) stakeholderilor interni
b) stakeholderilor din mediul specific
c) stakeholderilor din mediul general
7. Din categoria stakeholderilor din mediul specific fac parte:

a) furnizorii
b) distribuitorii
c) comitetele de conducere
d) mass-media
8. Din categoria stakeholderilor din mediul general fac parte:

a) administrația publică locală
b) ONG-urile
c) instituțiile bancare
d) instituțiile educaționale
Bibliografie
Arnsperger, C., Van Parijs, P. (2011). Etica economică și socială. București: Editura Universității din
București.
Crăciun, D., Morar, V., Marcoviciuc, V. (2005). Etica afacerilor. București: Editura Paideia.
Freeman, R.E. (2001). A Stakeholder Theory of the Modern Corporation, în „Ehical Theory and
Business”, T. Beauchamp, N. Bowie, New Jersey: Prentice Hall.
Friedman, M. (1991). The Social Responsibility of Business Is to Increase Its Profits, în „Ethics for
Modern Life”, R. Abelson, M. L. Friquegnon, New York: St. Martin's Press.
Moore, G.E. (1997.) Principia Ethica. București: Editura DU Style, CEU Press.
Popa, M., Salanță, I.I., Scorțar, L.M. & Isopescu, A.G. (2011). Etica în afaceri. Sinteze și studii de caz.
Cluj-Napoca: Editura Risoprint.
Richard, B. (2012). Afacerile, pentru oameni. București: Editura Publica.
Sen, A. (2004). Dezvoltarea ca libertate. București: Editura Economică.
Wundenburger, J.J. (1993). Questions d’etique. Paris: Presses Universitaires de France.
xxx Dicționar explicativ al limbii române (1984). București: Editura Academiei RSR.
10
Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII
1. Conceptele de morală și moralitate

2. Normele morale
3. Legea morală și conștiința morală
4. Valorile morale
5. Generalități privind conceptul de responsabilitate
1. Definirea moralei și moralității.

2. Identificarea diferențelor dintre etică, morală și
moralitate.
3. Definirea și caracterizarea normelor morale.
4. Definirea legii morale și a valorilor morale.
5. Definirea conștiinței morale.
6. Definirea responsabilității morale și a responsabilității sociale a firmei.
III. Cuvinte cheie
Moral, imoral, amoral, moralitate, norme morale, lege morală,

valori morale, conștiință morală, responsabilitate, răspundere,
responsabilitate socială a firmei.
11
2.1. Conceptele de morală și moralitate
Etimologic, cuvântul morală provine din adjectivul latin „moralis” (sau inițial, „mos-moris”), care
înseamnă moravuri, echivalent al cuvântului grecesc „ethos”.
Făcând o sinteză, în literatura de specialitate morala este definită ca fiind:
 disciplina științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în

societate;
 totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în

principii, norme, reguli etc.;
 ansamblul normelor de conduită, de comportare a oamenilor etc.
Morala mai este definită ca fiind ansamblul principiilor de dimensiune universal-

normativă (adeseori dogmatică), bazate pe distincția între bine și rău. Morala
reprezintă "ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii
față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege,
ci de opinia publică " (DEX, 1984).
„Cele mai multe judecăți false în privința lucrurilor omenești

se datoresc infirmității morale, și nu slăbiciunii intelectuale,
pentru că mai degrabă pierde omul simțul realității
din partea morală, decât prin cea intelectuală”.
G. Ibrăileanu
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor

reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric și social, care reglementează
comportamentul și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și
societate (familie, grup, națiune, societate), în funcție de categoriile: bine, rău,
datorie, dreptate, nedreptate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și
opinie publică. În sens mai larg, morala cuprinde și fenomene care țin de conștiința
morală și individuală, calitățile și defectele morale, judecățile și sentimentele
morale, valorile morale etc. (Țigu, 2003: 11).
Analizând dimensiunea morală a societății, unii autori definesc morala ca fiind

(Cepelea, 2003: 29):
 dominația rațiunii asupra afectelor;
 tendința spre binele suprem;
 buna voință, motivele dezinteresate;
 omenia sau forma socială (umană) a relațiilor dintre oameni;
 autonomia voinței etc.
12
Morala poate fi divizată în două părți:
1. Morala generală (fundamentală) sau teoretică, având ca obiect de studiu conduita oamenilor,
în general, și principiile și normele esențiale care o călăuzesc.
2. Morala specială (aplicată) sau practică, având ca obiect studiul aplicării principiilor generale ale
moralei. Aceasta se divide în:
 morala individuală, care are ca obiect conduita omului, personalitatea morală
creatoare, studiul acțiunilor care se raportează la binele personal, sau care produc
efecte folositoare pentru individ și pentru societate;
 morala socială, care are ca obiect studiul acțiunilor care se raportează la semenii noștri,
sau care produc asupra celorlalți efecte juste sau injuste, binefăcătoare sau
răufăcătoare, ansamblul idealurilor și normelor promovate de opinia publică, de
instituțiile comunității, de conștiința socială etc.
Este bine, însă, să facem precizarea că morala individuală și cea socială nu sunt în antiteză. Individul
nu poate fi separat de societate, conștiința sa și tendințele sale sunt moșteniri ale societății în care s-a
format, deci orice problemă de morală individuală nu poate fi străină de morala socială.
Xypas sistematizează caracteristicile stadiilor de heteronomie și autonomie morală, stabilite

experimental de Piaget. Caracteristicile moralei heteronome și autonome sunt prezentate mai jos.
Morala heteronomă Morala autonomă

(caracteristici) (caracteristici)
 respect unilateral (pentru adult)  respect reciproc (între egali)
 constrângere  cooperare
 egocentrism  decentrare
 sancțiuni ispășitoare  sancțiuni pentru reciprocitate
 reguli exterioare  interiorizarea regulilor
 realism moral  relativism moral
 conformism social  creativitate
 conservatorism politic  progresism
Sursa: Bunescu, Gh. (1998). Școala și valorile morale. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Morala, în universalitatea ei, cea care se adresează unei societăți civile, laice, moderne este pe cât se
poate de mult eludată. Se pare că avem nevoie de buni creștini și nu de buni cetățeni.
Funcțiile sociale ale moralei sunt (MacIntyre, 1998: 212):

1. Funcția de cooperare în vederea realizării scopurilor.
2. Funcția de integrare a individului în comunitatea morală.
3. Funcția de reglementare normativă.
4. Funcția de reproducție morală (sau de conservare a tradiției morale).
5. Funcția de promovare a inovației morale (sau de creație valorică).
13
Moralitatea reprezintă manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conștiință,
fiind susținută de principii morale (de exemplu, principiul demnității, al omeniei,
responsabilității, libertății, principiul adevărului, principiul loialității, principiul
solidarității, principiul altruismului, principiul dreptății etc.). Moralitatea cuprinde
acțiunile și comportamentul în ansamblu (moravuri) al indivizilor, ale unor mari
grupuri, comunități și clase; anumite relații între oameni și grupuri sociale;
fenomene ale voinței, mobilurile, motivele, aspirațiile omului, trăsăturile psihice
ale persoanei; reacții subiective, adică receptare și atitudine axiologică și volitivă
față de realitate (Cozma, 1997: 37).
Pentru o mai bună înțelegere a diferențelor dintre etică, morală și moralitate, precizăm mai jos
reciprocitățile semantice și funcționale (Grigoraș, 1999: 4).
Etica • Caracter accentuat cognitiv și explicativ
Morala • Caracter proiectiv – programator
Moralitatea • Caracter real – practic
Considerăm că este necesar să clarificăm și înțelesul termenilor de amoral și imoral, aparent

asemănători. După cum se poate observa în continuare, individul imoral este împotriva moralei, mai
mult sau mai puțin intenționat, în timp ce amoralul nu are conștiința existenței judecăților și rațiunilor
morale (Cozma, 1997: 30).
Amoral = fără morală, lipsit de morală și de principiile morale, care nu are noțiunea
moralității, străin categoriei moralității, indiferent față de morală, cu două
semnificații: ceea ce e neutru din punct de vedere moral, împotriva moralei, în afara
moralei, cu scuze: indiferența naturală fată de ideile de bine/rău, necunoaștere,
neglijență, ignoranță condamnabilă, dezvoltarea incompletă a conștiinței morale
(cazuri patologice).
Imoral = ceea ce e contrar moralei, răul moral săvârșit cu intenție, răul moral săvârșit
în cunoștință de cauză, ceea ce e contrar regulilor de conduită (în timp și spațiu),
ceea ce încalcă normele morale.
„Nu există ceva mai imoral decât purtarea acelora care

caută să apară ca oameni de treabă,
tocmai atunci când sunt necinstiți”.
Cicero
14
În ceea ce privește stabilirea cauzelor comportamentului imoral sau amoral, se
poate întâmpla ca atunci când se ia o decizie, să nu existe o cunoaștere clară și deplină
a scopului, după cum se poate întâmpla ca voința să fie împiedicată să se decidă liber
pentru săvârșirea acelui act. Principalele piedici sunt (Mladin, 2003: 258):
1. Sila (constrângerea, violența).
2. Frica (tulburarea sufletească provocată de un pericol sau de un rău real ori

numai închipuit, care ne amenință). Responsabilitatea morală pentru un act
săvârșit din frică este înlăturată numai atunci când frica întunecă cu totul
conștiința omului și paralizează total voința, suprimându-i total libertatea.
3. Ignoranța, adică neștiința sau lipsa de cunoaștere a unor lucruri care, de fapt, ar
fi trebuit să fie cunoscute.
4. Pasiunile, adică stările patologice ale unor sentimente care pun stăpânire
exclusivă pe sufletul omenesc (supărarea, disperarea, groaza).
5. Deprinderile sunt acte voluntare care prin repetare au ajuns să se realizeze cu

ușurință, fără control permanent conștient („obișnuința este a doua natură”).
6. Alte influențe asupra actelor voluntare se referă la o serie de condiții ce se

regăsesc în însăși natura individuală (sistemul hormonal, constituția somatică,
temperamentele, cazurile patologice: psihoze, nevroze, psihopatii etc.), precum
și la influențele din mediul social și fizic.
2.2. Normele morale
Norma este o regulă care indică drumul pentru realizarea unor valori (valoarea este
scopul, iar norma este mijlocul care orientează spre scop). Deci, norma poate fi
considerată un model de acțiune și comportament. Termenul de „normă” este
definit ca regulă obligatorie după care trebuie să se conducă cineva sau ceva,
conducând la cel de „normal”, adică conform unei norme, unor reguli.
O normă este o regulă de comportament, având valabilitate supra-individuală, explicit

nuanțată la nivelul conștiinței colective ca standard de conduită, deliberat acceptat și
respectat de către indivizi (Crăciun, 2005: 56).
Pe lângă normele morale există și alte categorii de norme (obligatorii sau

recomandabile), de exemplu: norme juridice, sportive, religioase, tehnice, norme de
timp, norme de muncă, de circulație, norme de mediu etc.
„Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune,
pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele”.
Matei 12
15
Clasificarea normelor morale (și câteva caracteristici)
• au durabilitate mare în timp;

• sunt prezente în toate tipurile de comunități umane;
• reglează toate tipurile de relații și activități umane;
Norme generale, • sunt proprii comunităților, societăților umane;
universale • influențează toate activitățile umane (demnitatea, sinceritatea, loialitatea) etc.
• posedă o anumită variație în timp;

• reglează relații și activități umane particulare: normele vieții de familie, cele specifice
anumitor activități profesionale (medici, avocați, profesori, economiști etc.);
Norme • se adresează unor grupuri de indivizi, unor comunități umane determinate etc.
particulare
• sunt ocazionale;
• se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse;
• vizează relații și acțiuni specifice: norme de protocol, codul manierelor elegante,
reguli de etichetă în afaceri etc.;
Norme speciale • se adresează unor grupuri distincte, specifice.
În funcție de caracterul permisiv/prohibitiv al normelor, influențarea indivizilor în a le

respecta, poate fi pozitivă sau negativă. Influențarea pozitivă se referă la cunoașterea
și acceptarea de către indivizi a valorilor, normelor și regulilor de conduită, la auto-
stimularea acestora de a le respecta din convingere. Acest lucru este posibil ca
urmare a unor sugestii, recompense, stimulente materiale și spirituale, a
recunoașterii acțiunilor și comportamentelor dezirabile. Influențarea negativă se
bazează, în general, pe frica de sancțiuni și pedepse, în cazul nerespectării sau
încălcării normelor și regulilor impuse și acceptate de societate.
Comportamentele indezirabile sunt respinse cu ajutorul unor interdicții de natură juridică, morală,
culturală, religioasă, administrativă, profesională, colegială etc. Pot fi utilizate mai multe mijloace/
sancțiuni, dintre care amintim: izolare, marginalizare, plata unor amenzi, ironizare, exilare etc.
Normele, având ca scop reglementarea normativă și integrarea socială, au următoarele caracteristici:

 creează un sistem de drepturi și obligații, interdicții;
 asigură cadrul normativ pentru ordinea juridică și socială;
 permite evitarea și rezolvarea conflictelor;
 arată ceea ce trebuie să fie într-o societate (nu ceea ce este);
 nu stabilesc puncte, linii normative, ci o „zonă” în cadrul căreia sunt permise și variații.
16
1. Neorganizat (neinstituționalizat) 2. Organizat (instituționalizat)
- grupuri de apartenență (familie, rude, - organizații,
Normele prieteni, vecini, colegi etc.),
pot fi - instituții,
elaborate: - spontan, difuz (moravuri, cutume, uzanțe,
obiceiuri, tradiții, - agenții specializate,
- adaptate diverselor contexte etc. - etc.
Normele morale se disting de „poruncile religioase”, de prescripțiile juridice și de

instrucțiuni, prin câteva trăsături (Crăciun, 2005: 56):
 se referă la actele noastre libere, cu consecințe asupra celorlalți sau/și asupra

propriei noastre persoane;
 forma cea mai caracteristică sunt expresiile normative categorice și

universalizabile care formulează anumite obligații sau datorii de a săvârși fapte de
natură să potențeze valoarea intrinsecă a umanității;
 se bazează pe autonomia voinței, fiind impuse de o autoritate imanentă

subiectului - conștiința morală, sunt însoțite de sancțiuni spirituale și au drept
funcție socială promovarea unui maximum de sociabilitate.
Discutați în grupul Dvs. de studiu principalele diferențe dintre:
 normele religioase,
 normele morale,
 normele juridice.
Normele morale trebuie sa se supună principiului universalității, cu alte cuvinte, să fie aplicabile oricui,
oricând, oriunde. Ele ar trebui să aibă caracter absolut și obiectiv: să nu depindă de credințe, sentimente,
obiceiuri particulare, nici de voința arbitrară a cuiva aflat în poziție de putere formală.
Universalismul presupune că există “reguli etice universale și obiective, și aceasta,

fără a exista un cadru etic, care este deja suplinit de convenții și tratate încheiate
(afacerile la nivel internațional neputând altfel exista)”. Cei care adoptă poziția
universalistă susțin că există o largă accepțiune a mai multor principii ale afacerilor
în întreaga lume. Universaliștii susțin, însă, că există o înțelegere conceptuală
răspândită printre toți oamenii cu privire la moralitatea acesteia.
17
Relativismul susține că nu există standarde absolute, universale. Ele diferă în funcție de
comunitate și istorie. Relativismul se justifică astăzi prin solidaritatea sa cu valoarea
toleranței. Există o distincție uzuală între relativismul individual, care postulează că
„o idee este adevărată deoarece este un adevăr pentru mine” și relativismul social,
organizat în jurul tezei conform căreia „o idee este adevărată întrucât este
recunoscută de întreaga noastră comunitate”. Nici distincția între relativismul
subiectiv, conform căruia „adevărul unei aserțiuni este relativ la persoană”,
relativismul obiectiv după care „adevărul unei aserțiuni este relativ la scopul
persoanei care o formulează” și relativismul conceptual care consideră că „adevărul
unei aserțiuni este relativ la cadrul conceptual în care este formulată”, nu este destul
de profundă pentru înțelegerea și examinarea relativismului (Marga, 1998: 60).
2.3. Legea morală și conștiința morală
După cum ordinea fizică se referă la fenomenele naturii, iar ordinea logică la
activitatea gândirii umane, tot așa și ordinea morală se leagă în mod obligatoriu de
comportamentul moral al oamenilor. Kant folosește conceptul de lege cu un rost
definitoriu pentru știința eticii. Spre deosebire de legile naturii, legile studiate de etică
sunt „legi ale libertății”. În timp ce legile naturii sunt legi conform cărora se întâmplă
totul, legea morală (la Kant, „legile voinței”) este legea conform căreia trebuie să se
întâmple totul.
Obiectul legii morale este binele, scopul suprem către care tinde comportamentul nostru (fericirea,
pacea, liniștea). Prin această lege nu se poate impune, întotdeauna și oricui, realizarea unui bine
determinat, lăsând libertate în alegere și acțiune. Legea morală are deci ca obiect binele, iar ca scop
suprem, fericirea. Legea morală diferă de conștiința morală, care este organul de manifestare și de
cunoaștere al legii morale. Conștiința morală este o judecată asupra valorii morale a faptelor noastre
(uneori chiar ale altora), ea fiind ceva subiectiv, temporar, în timp ce legea morală are o realitate
obiectivă, impersonală și permanentă.
Legea morală are câteva caracteristici: universalitatea, necesitatea, obiectivitatea,

continuitatea vizând ordinea morală, inviolabilitatea persoanei, responsabilitatea
acțiunilor etc., implicând libertatea. Iată o scurtă prezentare a legăturilor dintre
legea morală și cea juridică (Popa et al., 2011):
 legea juridică se bazează pe norme și principii morale (și nu invers);
 legea juridică întărește normele morale, le „îmbracă” în juridic, impunând
respectarea lor;
 respectul față de legea juridică este o datorie morală;
 legea juridică are în general, particularități naționale, pe când principiile și
normele morale sunt universale, generale;
18
 legea juridică oferă un cadru normativ general, concret asupra vieții, în timp ce
morala trebuie să reglementeze fiecare moment din viața noastră, în funcție de
anumite contexte;
 legea juridică este clară pentru toată lumea, în timp ce legea morală poate
suporta judecăți morale diferite subordonate unor interese subiective, de
moment, conjuncturale;
 uneori legea juridică prevede limite care pot fi de neacceptat pentru legea
morală (de exemplu, avortul, pedeapsa cu moartea);
 legea juridică ne arată ce să nu facem, în timp ce legea morală ne ajută să ne
stabilim corect scopurile, să ne alegem cele mai bune mijloace și instrumente de
realizare, ne arată cum să procedăm în anumite situații dificile, dând valoare
oamenilor și relațiilor;
 în elaborarea și interpretarea legii juridice poate fi nevoie de anumite prescripții
morale;
 unele legi juridice pot intra în conflict cu principiile morale, instituind condiții
inegale; dacă există un conflict între legea juridică și cea morală, este evident că
prima trebuie să primeze (de exemplu, managerul trebuie mai întâi să respecte
legea juridică, și mai apoi să-și manifeste comportamentul altruist) etc.
Legea morală este un îndreptar al acțiunilor omenești pentru realizarea binelui, un cod cu caracter
durabil. Legea morală nu este obligatorie deoarece nu are caracter de constrângere, ca cea juridică,
de exemplu, dar impune totuși sancțiuni, și pedepse dacă nu este respectată.
Legea morală, deși nu ne constrânge ca legile juridice, are sistemul său de pedepse și sancțiuni pentru
oricine ar încălca recomandările sale (Leonardescu, 1999: 69).
• Este o consecință firească a acțiunilor noastre. Dacă trăim conform

cu legile naturii și urmărim în viața noastră scopul dictat de
Sancțiunea
naturală
înclinațiile firești, vom fi răsplătiți. Este cunoscut că munca ne
înlesnește bunul trai, iar lenea a fost totdeauna cauza mizeriei și a
sărăciei.
• Este aceea a opiniei publice, prin acordarea de stimă și admirație sau

Sancțiunea
socială
ură și dispreț. Omul onest se bucură de onoarea și considerația
publică, pe când cel neonest este disprețuit și urât.
Sancțiunea
• Cuprinde totalitatea pedepselor și recompenselor hotărâte de
legală legiuitorul fiecărui popor. Ea se include pedepsele ce revin celor
culpabili.
• Este aceea a propriei conștiințe. Ea se compune din pedepsele și

Sancțiunea recompensele ce ni le aplicăm noi, singuri. Suntem mulțumiți de noi
interioară ori de câte ori am lucrat conform cu legea morală; ne pare rău,
suntem chinuiți, când am încălcat-o.
19
Profesorul universitar Dan Crăciun (2005: 73) arată că cel mai des susținut și mai
comentat principiu moral este „regula de aur”, ușor de înțeles și cu mare forță
persuasivă. Ideea de bază este reciprocitatea și afirmarea implicită a valorii egale a
indivizilor sub aspectul umanității lor.
Prezentă în folclorul nostru în forma negativă „CE ȚIE NU-ȚI PLACE, ALTUIA NU FACE”,
„regula de aur” poate fi regăsită, ca o temă cu variațiuni, în mai toate religiile lumii:
 în creștinism: „Ceea ce-ai vrea ca oamenii să-ți facă ție, fă-le și tu lor!”(Matei,
7:12);
 în islam: „Nici unul dintre voi nu este un adevărat credincios până când nu îi
dorește aproapelui ceea ce-și dorește sieși” (Coran);
 în iudaism: „Ceea ce este pentru tine detestabil, nu face aproapelui tău. Aceasta
este toată Legea; restul sunt comentarii!” (Talmud);
 în budism: „Nu-i răni pe ceilalți prin ceea ce te face pe tine să suferi!” (Udana
Varga, 5, 1);
 în hinduism: „Aceasta este datoria supremă: nu face altora ceea ce nu dorești

ca ei să-ți facă ție!” (Mahabharata, 5, 1517);
 în zoroastrism: „Orice îți displace ție, nu face altora”;
 în confucianism: „Ceea ce nu vrei să ți se facă ție, n-o face altora!” (Analecte,

15:23);
 în Bahá´i: „Și dacă e să-ți întorci privirea către dreptate, alege pentru aproapele
tău ceea ce ai alege și pentru tine!”;
 în jainism: „Orice om ar trebui să se întrebe cum să trateze toate ființele? Așa

cum el ar vrea să fie tratat la rândul său!”;
 proverb Yoruba (Nigeria): „Cel ce se pregătește să străpungă un pui de pasăre

cu un băț ascuțit ar trebui să-l încerce mai întâi asupra lui însuși, să vadă cât e
de dureros” (apud Maxwell, 2003: 22).
Conștiința morală
Conștiința este un fenomen complex, circular și dinamic, care se actualizează progresiv, în mai multe
trepte. În acest context, putem vorbi de:
 conștiința de sine;
 conștiința de grup (transindividuală): reflectă raporturile eu - tu, eu - el, respectiv raporturile
legate de norma etică, ordinea comunicării, atitudinea liderului, poziția eului etc.;
 conștiința socială: vizează structurile formalizate ale societății, instituite prin lege.
20
Conștiinței morale i se mai spune spirit sau cuget. Conștiința morală este o judecată
practică a sufletului nostru de care ne folosim cu rațiune (a face o faptă morală sau
a nu face o faptă imorală). În forma cea mai generală, conștiința morală a fost
definită ca un reflex al legii divine în sufletul nostru sau ca o „cunoaștere a valorilor
morale, a datoriilor pe care le avem de îndeplinit și a felului în care le îndeplinim”.
Putem spune că, conștiința morală este un act de manifestare a eului nostru, prin care aplicăm
principiile legii morale. Conștiința morală este strâns legată de toate puterile: rațiune, sentiment,
voință, valoare morală etc.
Conștiința morală poate fi considerată un instinct divin, o judecată practică a

sufletului și rațiunii, spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim
faptele bune de cele rele. În fizica modernă, conștiința nu mai este considerată un
"câmp", ci un "sistem cuantic multidimensional" (de aici și noțiunea de "conștiință
cuantică"). Legea morală este o normă obiectivă a moralității, regula externă după
care trebuie să se conducă omul în viață. Alături de norma obiectivă există și o normă
subiectivă, o regulă internă, nescrisă, cuprinsă în conștiința morală.
Conștiința morală aplică legea morală și contribuie la împlinirea ordinii morale într-o societate.
Principalele deosebiri dintre legea morală și conștiința morală sunt (Mladin, 2003: 187):
 conștiința morală convertește legea morală (norma obiectivă a acțiunii morale) în lege personală,
în cerință a propriei rațiuni, în îndemn imediat adresat voinței noastre proprii. Legea morală, ca
regulă obiectivă, este externă; conștiința morală, ca regulă formală și subiectivă, este internă;
 prin conștiința morală, legea morală trece pe planul temporal. Legea morală obiectivă este eternă
și impersonală, iar conștiința morală este temporală și personală;
 într-un sens mai larg, conștiința morală este o putere sufletească, iar în sens mai restrâns este o
acțiune ce se desfășoară în om, prin care legea obiectivă – ce stă în afara și deasupra omului –
devine lege proprie omului.
Imperativul categoric căruia trebuie să i se conformeze conștiința morală este

formulat de Hans Jonas (1993: 30) în patru modalități diferite, exprimate atât în
manieră pozitivă, cât și negativă:
 acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie compatibile cu permanența unei
vieți autentic umane pe pământ;
 acționează astfel încât efectele actelor tale să nu fie distructive;
 nu compromite condițiile pentru supraviețuirea nelimitată a umanității pe pământ;
 include în alegerea ta actuală integritatea viitoare a omului.
21
„Conștiința nu este o simplă lumină, care luminează un obiect deja dat,
ci o inițiativă prin care o ființă se face și se vede făcându-se”.
L. Lavelle
Discutați în grupul Dvs. de studiu diferențele dintre conștiința morală și legea

morală. De exemplu, conștiința morală este o judecată asupra valorii morale a
faptelor noastre (uneori chiar ale altora), ea fiind ceva subiectiv, temporar, în timp
ce legea morală are o realitate obiectivă, impersonală și permanentă.
2.4. Valorile morale
Valorile morale cuprind întreaga existență umană, fiind repere de bază ale vieții
noastre sufletești și spirituale.
(1) Unele valori sunt fundamentale (cardinale), altele sunt secundare sau derivate.
(2) Unele valori țin de scopuri (denumite valori finale), altele de mijloace (valori
instrumentale).
(3) Unele valori privesc lucrurile (opere, bunuri), altele privesc persoanele (caracter,
personalitate).
(4) Anumite valori au caracter facultativ, altele au caracter obligatoriu. Acestea din
urmă sunt sprijinite și apărate, promovate de sisteme normative care includ reguli
și sancțiuni morale, juridice, religioase etc.
În literatura de specialitate pot fi întâlnite o multitudine de definiții (Mureșan, 2001) ale conceptului
de valoare:
 valorile sunt standarde (etaloane) ale comportării, eficienței, frumuseții sau
virtuții pe care oamenii le aprobă încercând să trăiască conform acestora (J.
Fraenkel);
 este valoare orice este apt de a fi apreciat, dorit (E.W. Burgess);
 valorile sunt conformitatea cu motivele, […], cu obiectul, calitatea sau condiția,
care satisfac motivația (R.T. La Piere);
 o valoare este o concepție, explicită sau implicită, specifică unui individ sau
caracteristică unui grup, cu privire la ceea ce este dezirabil și care influențează
selecția mijloacelor și scopurilor disponibile în domeniul acțional (C. Kluckhohn);
 valorile sunt standarde normative prin care ființele umane sunt influențate în
ceea ce privește alegerile lor între diferite cursuri alternative ale acțiunii (P.E. Jacob,
J.J. Flink) etc.
„Încearcă nu să fii un succes, ci să fii o valoare”.
Albert Einstein
22
Încercați, în grupul Dvs. de studiu, să răspundeți la întrebările fundamentale ale
axiologiei (teoria generală a valorilor), apărută ca disciplină filosofică la sfârșit de
secol XIX și început de secol XX (Morar, 2006: 40):
1. Faptele sunt valoroase (în sensul de bune sau rele, utile sau inutile, sacre sau
profane) în ele însele sau noi le conferim aceste tipuri de calificări adjectivale?
2. Valorile (vitale, utilitare, estetice, morale, teoretice, juridice, religioase) sunt
determinate de plăcerile sau preferințele noastre sau există cumva standarde supra-
individuale care ne indică valabilitatea lor?
3. Cum se face trecerea de la o judecată de fapt (de la ceea ce este) la o normă (la
ceea ce trebuie să fie)?
O succintă trecere în revistă a caracteristicilor, ne arată că valoarea morală, în general,
este absolută, obiectivă, transcendentă, relativă (culturi diferite au norme morale și
valori diferite), subiectivă (are la bază judecățile morale și sentimentele noastre, putând
face aprecieri greșite), imanentă etc. Valorile se manifestă atunci când individul încearcă
să-și acopere nevoile. În cadrul relativismului etic se argumentează că (Marga, 1998: 25):
 valorile sunt plurale, incomensurabile și, prin urmare, incomparabile;
 nu există o cale rațională de a compara și alege între valori diferite;
 nu se poate decide rațional între valori rivale, ci se poate opta doar între
indiferență și saltul de la o valoare la alta.
Valorile au funcția selectării atitudinilor, acțiunilor umane, declarându-le morale sau amorale, îi măsoară
individului gradul de participare în procesul formării propriei moralități, dirijează, în spațiul social,
comportamentul indivizilor și tinde să canalizeze aspirațiile acestora. Prin urmare, valorile îl ajută pe individ
să acționeze nu din reflex, ci conștient. Pentru ca valorile morale să se manifeste este necesar ca ele să fie
sprijinite da norme, reguli și standarde.
Valorile morale fundamentale sunt:

1) Binele: util pentru un scop/o ființă, eficacitate,
bunăstare, succes în afaceri (dar nu cu orice
mijloace, oricum).
2) Adevărul moral: opusul minciunii, ipocriziei,
vicleniei, duplicității, etc.;
3) Iubirea aproapelui: respect, prețuire, bunătate,
blândețe, compasiune, dăruire, solicitudine, etc.
4) Dreptatea: echitate, rațiune, corectitudine,
civism, etc.
5) Omenia: onestitate, sinceritate, modestie, etc.
6) Datoria și obligația morală: a munci, a ajuta pe
cei din jur, a fi generoși, a fi cinstiți, a cultiva
prietenia, justiția, a urma binele, a evita răul.
23
Stabiliți în grupul Dvs. de studiu un sistem de valori comune pentru domeniul
afacerilor din România. De exemplu, valorile fundamentale ale societății
contemporane sunt bunăstarea umană (aceasta nu este întotdeauna și o valoare
morală), concurența, liberă și neîngrădită; libera inițiativă; libertatea morală etc.
Valorile definitorii ale omului societății democratice sunt: creativitatea (civică,
morală, politică, socială, culturală, profesională etc.), activismul participativ,
patriotismul, competența profesională, corectitudinea, conștiința civică etc.
2.5. Generalități privind conceptul de responsabilitate
Literar prin responsabilitate se înțelege obligația de a răspunde, de a da seamă de

ceva, de a manifesta o atitudine conștientă față de obligațiile sociale. În acest sens,
o definiție formală a responsabilității sociale prevede obligația managerului de a
alege și aplica acele acțiuni care contribuie la bunăstarea individului în consens cu
interesul societății și al organizației pe care o conduce (Marian, 2001: 9).
În vocabularul englez, responsabilitatea este corelată cu trei concepte (Domenach, 1994: 14):
1. Responsable: persoana se recunoaște ca autor al unei acțiuni, dispune de anumite sarcini,

atribuțiuni și poate fi sancționat.
2. Accountable: persoana trebuie să dea socoteală în legătură cu misiunea care i-a fost încredințată
și cu actele comise.
3. Answerable: persoana răspunde de ceva ce i-a fost încredințat și trebuia să-l aibă în pază.
24
Responsabilitatea morală înseamnă (Grigoraș, 1999: 70):
 asumarea în cunoștință și conștiință de cauză a unor sarcini cu identitatea unor
valori/datorii morale și îndeplinirea lor prin acțiune;
 conștientizarea acestor asumări în procesul luării deciziilor, în temeiul deliberării

morale;
 asigurarea solidarității deciziilor asumate cu comportamentul;
 a da socoteală, în chip demn și onest, de calitatea deciziilor și actelor, a

rezultatelor și implicațiilor socio-morale, individuale, colective;
 asumarea la nivel de conștiință și la nivelul actului realizator al refacerii

daunelor, al onoarei pătate pe nedrept.
Responsabilitatea vizează, deci, obligația ce revine unei persoane de a se recunoaște ca autor liber al
faptelor sale și de a lua asupra sa urmările.
Responsabilitatea desemnează o relație de trei termeni (Petit Dictionnaire d’Ethique, 1993):
 persoana responsabilă;
 domeniul de responsabilitate: sarcini, acțiuni, atitudini;
 instanța căreia i se dă socoteală: tribunal, oamenii investiți, conștiința individuală, opinia

publică, Dumnezeu.
Răspundere versus responsabilitate
• Obligația exterioară de a face ceva impus.

• Omul = rol pasiv.
Răspunderea • Asigură condiția minimală a omului.
• Are caracter obiectiv (extern): față de legi, familie/prieteni etc.
• Asumarea conștientă, din liberă inițiativă.

• Omul = rol activ.
Responsabilitatea • Asigură un anumit „grad de trezire”.
• Are caracter subiectiv (intern): față de propria conștiință.
Responsabilitatea socială a firmei (corporate social responsibility – CSR) este

obligația unei firme de a servi nu numai interesele acționarilor și proprietarilor, ci și
interesele celor care, direct sau indirect, ajută la bunul mers al afacerilor și al
obținerii de profit, mergând dincolo de respectarea legilor și contractelor. Prin
urmare, firma trebuie să se considere responsabilă nu numai față de proprietari
(acționari), ci și față de clienți, furnizori, angajați, organisme guvernamentale,
creditori, instituții ale statului, comunități locale etc. (Popa, et al., 2013: 68). În
capitolul 5 detaliem aspecte legate de conceptul de CSR.
25
1. Definiți morala și moralitatea.

2. Precizați diferențele dintre etică, morală și moralitate.
3. Enumerați principalele caracteristici ale moralei heteronome și ale moralei
autonome.
4. Precizați legăturile dintre legea morală și legea juridică.
5. Definiți conceptul de valoare și enumerați valorile morale fundamentale.
6. Definiți răspunderea și responsabilitatea.
Test grilă
1. În literatura de specialitate morala este definită ca fiind:

a) dominația rațiunii asupra afectelor
b) tendința spre binele suprem
c) autonomia voinței
2. Caracteristicile moralei heteronome sunt:

a) respect unilateral (pentru adult)
b) respect reciproc (între egali)
c) cooperare
d) constrângere
3. Caracteristicile moralei autonome sunt:

a) conformism social
b) creativitate
c) progresism
d) conservatorism politic
4. Funcțiile sociale ale moralei sunt:

a) funcția de cooperare în vederea realizării scopurilor
b) funcția de integrare a individului în comunitatea morală
c) funcția de reproducție morală (sau de conservare a tradiției morale)
d) funcția de promovare a inovației morale (sau de creație valorică)
5. Analizând diferențele dintre etică, morală și moralitate, respectiv reciprocitățile

semantice și funcționale, în literatura de specialitate se arată că:
a) etica are caracter accentuat cognitiv și explicativ
b) morala are caracter proiectiv – programator
c) moralitatea are caracter real – practic
d) morala are caracter accentuat cognitiv și explicativ
26
6. Norme generale, universale (comparativ cu cele particulare sau speciale) se
caracterizează prin:
a) au durabilitate mare în timp
b) posedă o anumită variație în timp
c) sunt prezente în toate tipurile de comunități umane
d) influențează toate activitățile umane
7. Norme speciale (comparativ cu cele particulare sau generale) se caracterizează
prin:
a) reglează relații și activități umane particulare
b) sunt ocazionale
c) sunt prezente în toate tipurile de comunități umane
d) se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse
8. Având în vedere legăturile dintre legea morală și legea juridică, se susține că:
a) legea juridică se bazează pe norme și principii morale
b) legea morală se bazează pe norme și principii juridice
c) respectul față de legea juridică este o datorie morală
d) uneori legea juridică prevede limite care pot fi de neacceptat pentru legea
morală
9. Imperativul categoric căruia trebuie să i se conformeze conștiința morală, formulat

de Hans Jonas (1993), include următoarele:
a) acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie compatibile cu permanența
unei vieți autentic umane pe pământ
b) acționează astfel încât efectele actelor tale să nu fie distructive pentru o astfel
de viață
c) nu compromite condițiile pentru supraviețuirea nelimitată a umanității pe
pământ
d) include în alegerea ta actuală integritatea viitoare a omului
10. În cadrul relativismului etic, Andrei Marga (1998) argumentează că:

a) valorile sunt incomensurabile
b) valorile sunt incomparabile
c) nu există o cale rațională de a compara și alege între valori diferite
d) nu se poate decide rațional între valori rivale, ci se poate opta doar între
indiferență și saltul de la o valoare la alta
27
Bibliografie
Abrudan, M.M., Deaconu, A., Lukács, E. (2010). Echitate și discriminare în managementul resurselor
umane. București: Editura A.S.E.
Baldrige, L. (2012). Noul cod al manierelor în afaceri. București: Editura Business Tech International
Press.
Bunescu, Gh. (1998). Școala și valorile morale. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cepelea V. (2003). Etica. Chișinău: Editura Arc.
Cozma, C. (1997). Elemente de etică și deontologie. Iași: Editura Univ. „Alexandru Ioan Cuza”.
Crăciun, D. (2005). Etica în afaceri. București: Editura ASE.
Domenach, J.M. (1994). La responsabilité. Essai sur le fondement du civisme, Paris: Hatier.
Grigoraș, I. (1999). Probleme de etică. Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza”.
Guénon, R. (1993). Criza lumii moderne. București: Editura Humanitas.
Harris, S. (2013). Cum poate determina știința valorile umane: peisajul moral. Pitești: Editura Paralela
45.
Johnson, C.E. (2012). Organizational ethics: a practical approach. Los Angeles; London; New Delhi:
Sage Publications.
Jonas, H. (1993). Le Principe Responsabilité. Un éthique pour la civilisation technologique. Paris: CERF.
Leonardescu, C-tin. (1999). Etica și conduita civică. București: Editura Lumina Lex.
Macintyre, A. (1998). Tratat de morală. București: Editura Humanitas.
Marga, A. (1998). Relativismul și consecințele sale. Cluj-Napoca: Editura Fundației Studiilor Europene.
Marian, L. coord. (2001). Etica și responsabilitatea managerială. Târgu Mureș: Editura Efi-Rom.
Mladin, N., coord. (2003). Teologia morală ortodoxă. Alba-Iulia: Editura Reîntregirea.
Morar, V. (2006). Etica și afacerile. Morală elementară și responsabilitate socială. București: Editura
Universității București. Retrieved 02.11.2018, from
http://old.unibuc.ro/prof/morar_v/docs/res/2012augetica_si_afacerile.pdf
Mureșan, V. (2001). Axiologie și moralitate. București: Editura Punct.
Popa, M., Lungescu, D., Salanță, I. (2013). Management. Concepte, tehnici, abilități. Cluj-Napoca:
Presa Universitară Clujeană.
Singer, P. (2017). Altruismul eficient: ghid pentru o viață trăită în mod etic. București: Editura Litera.
Țigu, G. (2003). Etica afacerilor în turism. București: Editura Uranus.
xxx Dicționar explicativ al limbii române (1984). București: Editura Academiei RSR.
xxx Petit Dictionnaire d’Ethique (1993). Paris: CERF.
28
Capitolul 3. ELEMENTE DE DEONTOLOGIE
1. Conceptele de deontologie și deontologie profesională
2. Repere teoretice privind codul de deontologie profesională
1. Definirea deontologiei și a deontologiei profesionale.

2. Identificarea principalelor datorii.
3. Înțelegerea caracteristicilor profesionalismului.
4. Descrierea modelelor profesioniștilor de circumstanță, de
meserie, de vocație.
5. Cunoașterea obiectivelor principale ale unui organism
autorizat al profesiei.
6. Înțelegerea beneficiilor și obiectivelor principale ale
codurilor deontologice.
III. Cuvinte cheie
Datorie, deontologie profesională, profesionalism,

profesionist de circumstanță, profesionist de meserie,
profesionist de vocație, cod deontologic.
29
3.1. Conceptele de deontologie și deontologie profesională
Din punct de vedere etimologic, termenul „deontologie” provine de la cuvintele

grecești: „deon - deontos”, care înseamnă, ceea ce trebuie făcut, datorie,
necesitate, nevoie, obligație și „logos”, adică, știință, cuvânt, discurs.
Deontologia, în concepția unor autori, având ca obiect de studiu datoriile și

obligațiile morale, este considerată un studiu particular al moralei și moralității.
Deontologia se referă la (Lazăr, 1999: 31):
 datorie, obligații, reguli, în general;
 datorie, obligații, reguli, norme morale;
 norme, reguli și obligații profesionale;
 norme, reguli și obligații morale specifice unei profesiuni.
Cu toții avem datoria:
 de a respecta Constituția și legile țării;
 de a ne supune puterilor constitutive ale statului;
 de a munci (pentru a ne asigura dreptul la viață și fericire, onoarea, demnitatea);
 de a apăra patria (pentru a ne asigura drepturile cetățenești, condiția etnică și morală);
 de a respecta proprietatea altuia;
 de a ne respecta cuvântul dat (pentru a ne bucura de încredere);
 de a fi cinstiți, sinceri, modești etc.;
 de a respecta demnitatea și onoarea celuilalt;
 de a ne subordona, în orice împrejurări, binelui moral;
 de a fi onești în aprecierea sau sancționarea semenilor noștri etc.
„- Oameni, fiți umani! Este prima noastră datorie”.

J.J. Rousseau
Deontologia profesională poate fi definită ca fiind disciplina care include normele de

conduită și obligațiile morale ale unei profesii bine definite; un studiu al moralelor
profesionale; un ansamblul de reguli care reglementează o profesiune, conduita
celor care o exercită, rapoartele dintre aceștia și clienții lor, dintre ei și public.
Deontologia profesională, ca știință pluridisciplinară, are ca obiect de studiu

drepturile și datoriile profesionale ale celor care practică o anumită profesie,
meserie. Datoria profesională vizează nu numai latura tehnică (strict a profesiei), ci
și pe cea umană (a moralității). Ea include stăpânirea domeniului (de specialitate),
precum și atitudinea individului față de profesie și față de persoanele cu care vine
în contact, față de organizație și față de comunitate, în general.
30
O profesie este o ocupație pe care o au mai multe persoane organizate voluntar să își
câștige existența prin slujirea directă a unui anumit ideal, într-un mod moral permisiv,
dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piața și morala comună (Davis, 1999: 139).
Dintre caracteristicile profesiilor amintim (Gortner, 1987: 129):

 profesia presupune o cunoaștere a teoriilor domeniului, deci o pregătire
consistentă și îndelungată;
 standardele de inițiere, menținere și avansare a unei persoane sunt stabilite de
către corpul profesional;
 cea mai dură măsură de pedepsire pentru delicte profesionale este eliminarea din
comunitatea profesională;
 rolul profesiilor este să ducă la satisfacerea unor nevoi sociale;
 membrii unui grup profesional sunt legați printr-un cod etic prin care se stipulează
nu numai scopurile centrale ale profesiei, ci și cel ale slujirii altruiste a societății;
 membrii unei profesii trebuie să aibă relații colegiale iar comportamentul fiecărui
membru este monitorizat colegial etc.
Făcând o sinteză a opiniilor exprimate de Carmen Cozma (1997) în legătură cu problematica

deontologiei profesionale, putem concluziona următoarele:
 este o particularizare a moralei generale la diversele profesiuni;
 este „morala profesională” tratată prin prisma „datoriei profesionale”;
 este știința îndatoririlor profesionale, a comportamentului profesional;
 cuprinde o serie de reguli și principii cerute de exercitarea unei profesiuni;
 este o știință complexă fundamentată pe cunoștințele de specialitate, o
autentică cultură generală umanistă, un fel de a fi în relațiile interpersonale;
 dă expresie necesității însușirii și demonstrării, în profesie, a unor norme
tehnice, de comportament, dar și a unor norme morale care să contribuie la
reușita profesională;
 liniile majore ale unei deontologii țin de conformarea comportamentului
profesional la reguli și principii morale (fără a ignora imperativul rentabilității,
dar sub control moral):
 principiul datoriei de a munci;
 principiul „lucrului bine făcut”;
 principiul respectului pentru om și pentru lucruri;
 principiul respectului pentru valoare și pentru lege;
 face liantul între domeniul dreptului și cel al eticului (este o extensie a
dreptului);
 este o importantă diviziune a filosofiei moralei, știință a ceea ce este just și
rațional.
31
Discutați în grupul Dvs. de studiu principiile generale ale deontologiei.
Profesionalismul este socotit o ideologie relevantă pentru cei care lucrează în același domeniu.
Profesionalismul este caracterizat prin (Gortner, 1987: 130):
 expertiză în exercitarea unei profesii;
 credință în autonomia deciziilor profesionale și a exercitării profesiei;
 identificarea cu profesia și cu cei din același domeniu;
 dedicația pentru o lungă parte a vieții față de profesia aleasă;
 obligația morală de a lucra în serviciul clientului, evitând implicarea emoțională excesivă, arbitrarul
și tratamentul preferențial;
 credință în capacitatea de autoreglare și menținerea standardelor profesionale.
De exemplu, un manager competent ar trebui să fie capabil să facă cel puțin următoarele:
 Să-și manifeste vizibil dorința de a fi corect față de sine și față de semeni.
 Să aibă capacitatea de a gândi drept (să aibă conștiință morală) și de a

recunoaște dimensiunea morală a lucrurilor/proceselor/fenomenelor.
 Să se implice efectiv în realizarea binelui și evitarea răului.
 Să identifice și să analizeze problemele de morală cu impact semnificativ în

activitatea/echipa pe care o conduce.
 Să fie capabil să rezolve eficient dilemele etice și situațiile conflictuale prin

respectarea legii și a libertății, prin asumarea responsabilității și a răspunderii,
fără a face rabat de corectitudine, solicitudine, altruism, flexibilitate etc.
 Să știe care sunt cele mai importante principii morale care îl ajută, îl ghidează
eficient în adoptarea deciziilor.
 Să fie un adevărat model moral pentru cei din jur, să fie capabil să creeze și să
întrețină un climatul moral la locul de muncă.
 Să manifeste o grijă permanentă pentru moralitate, să-și însușească metodele

prin care se poate crea o atmosferă bazată pe respect, încredere, dreptate,
corectitudine, loialitate etc.
32
Evaluând gradul de implicare în realizarea idealului de viață al profesionistului, se
pot identifica cel puțin trei modele distincte (Lazăr, 1999: 100):
1. Modelul profesionistului de circumstanță.
2. Modelul profesionistului de meserie.
3. Modelul profesionistului de vocație.
 Descoperind într-un anumit domeniu condiții optime de realizare a unor

interese de ordin material, de prestigiu sau de rang social, abordează auto-
realizarea profesională, inclusiv componenta morală a acesteia, ca mijloc și
1. Profesionistul nu ca scop.
de circumstanță  Datoria profesională și morală este mijlocul de realizare a unor scopuri
străine sistemului în care acționează.
 Va respecta regulile de conduită în profesie numai din grija pentru
conservarea și dezvoltarea foloaselor sale, din frica pentru posibilitatea
pierderii acestora.
 Orice ocazie care i-ar oferi avantaje superioare îl va determina să renunțe la
profesie, fără nici un regret.
 Transformă profesiunea în obișnuință, împinsă până la automatism.
2. Profesionistul  Respectă normele profesionale și morale în mod reflex.
de meserie  Proiecția îndatoririlor este îndreptată întotdeauna spre trecut, nu spre
viitor.
 Orice sistem de norme care i se impune este bun, pentru că „așa s-a
stabilit”.
 Se mulțumește întotdeauna cu ceea ce i se oferă.
 Oferă întotdeauna doar ceea ce a învățat la nivelul instruirii inițiale.
 Ușor manipulabil, este un foarte bun executant, fără a-și asuma inițiative.
 Nu „deranjează” pe nimeni și nu este afectat în mod deosebit de
nedreptate.
 Este simbolul auto-realizării depline în plan moral și profesional.
 Acționează din sentimentul datoriei și este conștient de acest fapt.
 Are semnificația datoriei față de sine și față de ceilalți.
3.Profesionistul  Nu suportă nedreptatea și luptă pentru a se feri pe sine și pe ceilalți din
de vocație calea ei.
 În îndeplinirea îndatoririlor sale dovedește angajare deplină, creatoare.
 Își asumă riscuri și are sentimentul sacrificiului de sine.
 Se autoevaluează și luptă permanent pentru autoperfecționare.
 Introduce în mediul în care acționează o atmosferă de responsabilitate și
moralitate, oferind cu generozitate modelul său.
 Treptele ierarhiei sociale sunt etape firești ale împlinirii idealului
profesional.
Sursa: adaptare după Lazăr, C. (1999). Autoritate și deontologie. București: Editura Licorna, p. 100.
33
Reflectați asupra următoarelor întrebări: Ce fel de profesionist vreau să fiu? Ce fel
de profesionist ar trebui să fiu?
Etica virtuții încearcă să răspundă, în cazul nostru, la întrebarea: ce fel de
profesionist ar trebui să fiu? Ne întrebăm și noi: care sunt virtuțile necesare unui
contabil, profesor, manager, funcționar public, ziarist, medic, om de afaceri?
Această problemă derivă din faptul că împlinirea profesională este cotată ca o
componentă importantă a dezvoltării personale (human flourishing). Împlinirea
profesională trece drept una din condițiile prin care o persoană poate să devină
fericită sau cel puțin utilă, să simtă că are o viață cu sens și să-i crească stima de sine.
Profesioniștii își urmăresc deopotrivă succesul financiar propriu, dar și competența.
Uneori aceste două valori devin conflictuale (Airaksinen, 1998: 674). De ce?
3.2. Repere teoretice privind codul de deontologie profesională
Profesiilor le sunt necesare coduri deontologice. Uneori, codul deontologic se mai

numește cod etic, al onoarei sau cod de comportament, de conduită, declarație de
principii, ansamblu de reguli de conduită, statut, cartă de acțiuni etc.
Francezii, datorită existenței codului civil și al celui penal, optează pentru termenul
de „cartă”, chiar dacă la origine o cartă/chartă este o listă de drepturi (și nu de
îndatoriri), adesea acordate de un suveran. Carta este (1) un act destinat a consemna
unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi
drept constituție unui stat; (2) manifest cuprinzând revendicările unei organizații
politice, sociale, profesionale etc.; (3) act care stă la baza organizării și funcționării
unei organizații internaționale (DEX).
Pentru ca aceste coduri să aibă autoritate morală, ele trebuie să aibă consimțământul
tacit sau explicit al fiecărui membru. Uneori acest consimțământ este cerut la
intrarea într-o profesie și în lipsa lui, persoana nu este acceptată sau, dacă îi încalcă
principiile cadru, este exclus. Există cazuri în care anumiți practicanți ai unei profesii
pun un monopol absolut pe regulile și codul acesteia, ajungându-se la ceea ce se
poate numi „mafie a prototipului unei profesii” (Davis, 1999: 144).
Dacă admitem că deontologia trebuie să fie consensuală și voluntară, trebuie ca toți

cei interesați să participe la implementarea prescripțiilor. Codurile de origine
guvernamentală pot fi asimilate unor decrete, ordonanțe, hotărâri. Codurile
naționale sunt concepute de către una sau mai multe asociații naționale existente.
Alte coduri pot fi elaborate de asociații patronale sau de sindicate, de asociații

profesionale sau de grupuri constituite în mod voluntar, pe lângă o profesiune.
Anumite coduri pot fi elaborate de mai multe grupuri și asociații, în colaborare cu
patronatele, sindicatele existente, cu experți ai domeniului și chiar cu beneficiarii.
34
Discutați în grupul Dvs. de studiu despre profesioniștii contabili din România.
Profesioniștii contabili din România acționează în diferite entități și ramuri ale
economiei naționale ca liber-profesioniști sau ca angajați; scopul de baza al codului,
trebuie, însă, întotdeauna respectat. Codul etic național al profesioniștilor contabili
din România stabilește norme de conduită pentru profesioniștii contabili și
formulează principiile fundamentale care trebuie respectate de către profesioniștii
contabili în vederea realizării obiectivelor comune (http://www.ceccar.ro). Consiliul
Superior al CECCAR stabilește cerințele etice detaliate, pentru ca membrii săi să
asigure cea mai înaltă calitate prestării serviciilor profesionale și să mențină
încrederea publicului în profesie.
Orice organism autorizat, în funcție de natura profesiei:

 poate codifica îndatoririle membrilor săi;
 poate să impună promovarea unui examen de acces la profesie, în special pentru
cei care doresc să profeseze într-o manieră liberală;
 poate să ceară efectuarea unui stagiu de pregătire sau să impună modalități de
perfecționare și de verificare a aptitudinilor;
 poate, prin avertisment, să-i reamintească unui profesionist îndatoririle și, dacă
este vorba de obligații legale, să determine intervenția autorităților publice.
Exemple de organisme autorizate/asociații pot fi: Asociația Generală a Economiștilor din România
(AGER), Asociația Managerilor Publici din România (AMPR), Asociația Generală a Finanțiștilor din
România (AGFR), Asociația Română de Marketing Direct (ARMAD), Asociația Facultăților de Economie
din România (AFER), Asociația Confederațiilor Patronale din România (ACPR) etc.
Obiectivele principale ale unui organism autorizat al profesiei se referă, în general, la:
 asigurarea aplicării legilor și regulamentelor referitoare la exercitarea profesiei;
 asigurarea și consolidarea competențelor profesionale și ale integrității fiecărui
profesionist;
 apărarea și promovarea interesele membrilor și a grupului, în general;
 supravegherea respectării obiectivității și corectitudinii activităților desfășurate
de membri;
 elaborarea și implementarea riguroasă a normelor și regulilor referitoare la
drepturile și obligațiile profesionale ale membrilor;
 elaborarea, adoptarea și supravegherea respectării cadrului deontologic;
 reprezentarea membrilor, în relațiile cu asociațiile științifice și sindicale;
 inițierea și dezvoltarea relațiilor pe plan extern cu organizații cu funcțiuni
similare etc.
35
Codurile deontologice au o utilitate practică, marcată în primul rând de formarea
deontologică (morală și profesională) a celor vizați. În general, orice organizație are
deja documente formale, legi interne, pentru desfășurarea eficientă a tuturor
acțiunilor, proceselor. Uneori acestea sunt insuficiente sau mai puțin clare și
atotcuprinzătoare. Orice cod deontologic trebuie să urmărească realizarea mai
multor obiective principale:
 consolidarea integrității și a competențelor profesionale;
 asigurarea unui nivel maxim de responsabilitate și profesionalism;
 supravegherea respectării independenței și obiectivității activităților desfășurate
de cei implicați în profesia respectivă;
 promovarea intereselor tuturor membrilor;
 supravegherea respectării regulilor privind secretul profesional;
 susținerea și promovarea aplicării și respectării nu numai a normelor interne, ci
și a celor naționale și internaționale;
 minimizarea încălcării regulilor deontologice, a comportamentelor imorale,
lipsite de responsabilitate (se pot stabili sancțiuni de forma: blamul, mustrarea,
avertizarea disciplinară, amenzi, suspendarea sau excluderea).
Elaborarea și implementarea corectă a codurilor poate aduce o serie de beneficii:

 codul deontologic are un rol decisiv în informarea tuturor celor vizați asupra
profesiei, a regulilor de conduită, a drepturilor și obligațiilor ce se impun;
 poate garanta fidelitatea clienților și prosperitatea în cadrul profesiei respective;
 creează o solidaritate remarcabilă în cadrul grupului profesional;
 menține sau chiar îmbunătățește prestigiul profesiunii;
 prin emiterea unui ideal al profesiei, conștiința individuală a fiecărui membru își
recunoaște și activează valorile și principiile morale necesare;
 dă fiecărui membru un sentiment de securitate și forță colectivă;
 poate să ajute la evitarea intervenției statului sau să limiteze constrângerile
impuse de alte instituții și organizații;
 protejează profesioniștii de cererile și impunerile unor patroni care le-ar cere un
comportament contrar interesului public, împotriva principiilor morale;
 pot fi ușor integrate în contractele de angajare și pot să conțină și sancțiuni;
 ajută la adoptarea unor decizii de grup, în caz de urgență etc.
Câteva critici la adresa codurilor deontologice
Codurile condamnă multe și prescriu puține, deoarece este mai ușor să se pună de acord asupra
greșelilor ce trebuie evitate decât asupra virtuților ce trebuie practicate. Însă o morală negativă nu
este suficientă (Bertrand, 2000: 97).
36
Unii sunt de părere că aceste coduri amenință excesiv libertatea, dorința de a câștiga
bani. Alții consideră codurile niște liste de prohibiții vagi și de legăminte pioase. În
unele coduri pot fi găsite fraze lipsite de sens sau fără justificare. O problemă majoră
a codurilor se referă la găsirea unor mijloace acceptabile pentru a determina
respectarea prevederilor lor. În acest context ne întrebăm: cum poate fi determinată
o persoană să se comporte așa cum vrem noi? Este nevoie de o presiune psihică
externă sau de o presiune morală internă?
Sunt situații în care codul deontologic, chiar dacă a fost redactat în urma unor dezbateri cu
profesioniștii, nu este cunoscut și însușit/acceptat/respectat de către toți cei vizați.
„Datoria omului este de a-și cumpăni trebuințele în vederea echilibrului activității sale.
Ardoarea noastră de a lucra în folosul nostru nu trebuie să degenereze într-un fel de
pasiuni care ne strică tot echilibrul mental, ne slăbesc puterea vieții și ne fac să
rătăcim în drumul nostru spre fericire. Datoria, dar a temperanței, adică a moderației
plăcerilor în marginile trebuințelor cerute de natura noastră, ni se impune într-un mod
natural. Dacă într-adevăr este natural ca activitatea noastră să fie însoțită de plăceri,
să ne bucurăm în prezența lucrurilor favorabile dezvoltării noastre, a amicilor și a
tuturor ființelor cu care simpatizăm, nu este natural, ca să ne lăsăm a fi răpiți de
impresiile momentului și să pierdem astfel cârma ființei noastre. Trebuie să măsurăm
plăcerile, să ne deprindem a le cumpăni, împreună cu durerile ce ar rezulta din ele.
Plăcerile excesive, slăbindu-ne puterile, devin dureri care pe nesimțite ne nimicesc cu
desăvârșire”.
C-tin Leonardescu
„Nu uitați că, mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelor, și
că numai forța morală le poate apăra de învingere și nimicire”.
„Atât prețuiește un popor cât prețuiesc oamenii lui de vocație”.
C-tin Rădulescu Motru
1. Definiți deontologia și deontologia profesională.
2. Prin ce se caracterizează profesionalismul?
3. Ce obiective trebuie să vizeze orice cod deontologic?
4. Care sunt beneficiile implementării codurilor deontologice?
37
Test grilă
1. Deontologia se referă la:

a) datorie, obligații, reguli, în general
b) datorie, obligații, reguli, norme morale
c) norme, reguli și obligații profesionale
d) norme, reguli și obligații morale specifice unei profesiuni
2. Datoria profesională (și morală) este mijlocul de realizare a unor scopuri străine
sistemului în care acționează, pentru:
a) profesionistul de circumstanță
b) profesionistul de meserie
c) profesionistul de vocație
3. Respectarea normelor profesionale (și morale) în mod reflex, ca rezultat al unui

model profesional asimilat o dată pentru totdeauna, este specifică:
a) profesionistului de circumstanță
b) profesionistului de meserie
c) profesionistului de vocație
4. În îndeplinirea îndatoririlor dovedește angajare deplină, creatoare, își asumă riscuri

și are sentimentul sacrificiului de sine, profesionistul:
a) de circumstanță
b) de meserie
c) de vocație
5. Orice organism autorizat, în funcție de natura profesiei:

a) poate codifica îndatoririle membrilor săi
b) poate să impună promovarea unui examen de acces la profesie
c) poate să ceară efectuarea unui stagiu de pregătire
d) poate să impună modalități de perfecționare și de verificare a aptitudinilor
6. Obiectivele principale ale unui cod deontologic sunt:

a) consolidarea integrității și a competențelor profesionale
b) promovarea intereselor tuturor membrilor
c) susținerea și promovarea aplicării normelor naționale și internaționale
d) maximizarea încălcării regulilor deontologice
7. Beneficiile elaborării și implementării corecte a codurilor deontologice sunt:

a) are un rol decisiv în informarea tuturor celor vizați asupra profesiei, a
regulilor de conduită, a drepturilor și obligațiilor
b) menține sau chiar îmbunătățește prestigiul profesiunii
c) dă fiecărui membru un sentiment de securitate și forță colectivă
38
8. Principalele critici la adresa codurilor deontologice includ:
a) pot condamna multe și pot prescrie puține
b) pot amenința excesiv libertatea
c) sunt cunoscute și însușite întotdeauna de către toți cei vizați
d) pot include fraze lipsite de sens sau fără justificare
Bibliografie
Airaksinen, T. (1998). Professional Ethics, in Enciclopedia of Apllied Ethics, Vol. 3, Academic Press.
Albescu, O.M. (2015). Etica în afacerile internaționale contemporane: practicile multinaționalelor la
începutul secolului XXI. Cluj-Napoca: Editura Argonaut, Eikon.
Arnsperger, C., Van Parijs, P. (2011). Etica economică și socială. București: Editura Universității din
București.
Baldrige, L. (2012). Noul cod al manierelor în afaceri. București: Editura Business Tech International
Press.
Bertrand, C.J. (2000). Deontologia mijloacelor de comunicare. Iași: Editura Institutul European.
Bogdan, I., Sabina, M., Baier, D. (2012). Priorități manageriale în lumea contemporană: deontologie
profesională, etică și responsabilitate socială în afaceri. Sibiu: Editura Universității "Lucian
Blaga".
Cozma, C. (1997). Elemente de etică și deontologie. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Davis, M. (1999). Is Higher Education a Prerequiste Profession, in "International Journal of Applied
Philosophy", Vol. 13.
Gortner, H. (1987). Organization theory: a public perspective. Chicago: The Dorsey Press.
Harris, S. (2013). Cum poate determina știința valorile umane: peisajul moral. Pitești: Editura Paralela
45.
Sage Publications.
Lazăr, C. (1999). Autoritate și deontologie. București: Editura Licorna.
Leonardescu, C-tin (1999). Etica și conduita civică. București: Editura Lumina Lex.
Mihaela, M. (2001). Introducere în etica profesională. București: Editura Trei.
Singer, P. (2017). Altruismul eficient: ghid pentru o viață trăită în mod etic. București: Editura Litera.
39
Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI
1. Definiții ale eticii în afaceri, palierele de studiu și

nivelurile de aplicare
2. Utilitatea studierii eticii în afaceri
1. Definirea eticii în afaceri.

2. Recunoașterea „palierelor” de studiu ale eticii în afaceri,
în funcție de subiect (agentul moral), nivel de abordare,
cadru de analiză, poziție socială a agentului moral, obiect
al analizei morale a afacerilor, metodologia necesară și
instrumentele utilizate.
3. Înțelegerea principalelor niveluri de aplicare a eticii în
afaceri.
4. Argumentarea utilității teoretice și practice a studierii eticii în afaceri.
5. Identificarea avantajelor comportamentului moral în afaceri.
III. Cuvinte cheie
Etica în afaceri, niveluri de aplicare ale eticii în afaceri, utilitatea

teoretică și practică a studierii eticii în afaceri, avantajele
comportamentului moral în afaceri.
40
4.1. Definiții ale eticii în afaceri, palierele de studiu și nivelurile de aplicare
Activitatea de business este o activitate umană. Deci poate, și trebuie să fie evaluată și din punct de
vedere moral. Una dintre cele mai importante trăsături ale afacerilor, în acest context al moralității,
este competitivitatea cu rol major în jocul concurenței.
Competiția nu este un scop în sine, ci un sistem de relații și interacțiuni între indivizi

sau grupuri, în cadrul căruia toți agenții economici urmăresc cele mai bune rezultate
pentru fiecare (Crăciun, 2005: 123). Competiția economică poate fi interconectată
permanent, sau nu, cu cooperarea, cu asumarea responsabilităților morale față de
ceilalți. Afacerea nu trebuie înțeleasă ca o competiție dură, ci ca o activitate de
cooperare.
Dimensiunea etică a afacerilor este tratată ca un „plus de rentabilitate,

profitabilitate” (good ethics is good business). Etica în afaceri este un domeniu care
urmărește să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în
activitatea agenților economici dintr-o societate capitalistă. Etica în afaceri este
definită în literatura de specialitate ca fiind (Crăciun, 2005):
 „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunțată explicit, a unei

companii sau a unui individ ce face afaceri”.
 „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în

afaceri, la nivel individual sau colectiv”.
 „studiul modului în care normele morale personale se aplică în activitățile și

scopurile întreprinderii comerciale”.
 ”studiul situațiilor, activităților și deciziilor de afaceri în care se ridică probleme

în legătură cu (ceea ce este moralmente) bine și rău”.
Etica în afaceri este un domeniu de studiu aplicativ al eticii prin promovarea principiilor morale și a
codurilor de „conduită” ce reglementează relațiile interumane din cadrul organizațiilor și care
guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.
Sikula (2009) utilizează conceptul de management moral în locul celui de etică în

afaceri. Managementul moral se referă la excelența etică, la practica și
implementarea principiului maximizării morale. Sikula (2009) nu face diferență între
etică și morală, deși unii autori consideră că etica are o natură societală sau culturală,
în timp ce morala vizează valorile individuale și personale. Dar ambele promovează
binele, dreptatea și comportamentul adecvat (corect, drept, onorabil).
Etica în afaceri poate fi percepută de unii ca o simplă filosofie/un concept teoretic prin intermediul
căreia/căruia practicile de afaceri nu-și pot dovedi dimensiunea etică iar acțiunile etice nu pot
supraviețui în mediul de afaceri.
41
Discutați în grupul Dvs. de studiu argumentele/contraargumentele asocierii
mediului de afaceri cu:
 o junglă: supraviețuiesc numai cei pregătiți și adaptați unei competiții acerbe

(nu întotdeauna corectă), în care concurenții se „devorează” unul pe celălalt;
 un câmp de luptă pe care se derulează neîntrerupt războaie. Unii specialiști sunt

de părere că această comparație a afacerilor cu conflicte militare este
naționalistă, pesimistă, conservatoare și autoritară;
 o mașină eficientă de fabricat bani. Această asociere poate fi considerată

dezumanizantă deoarece dispar gândurile, sentimentele, relațiile interumane,
acestea transformându-se în cauze și efecte reci, mecanice, impersonale.
Angajații sunt piesele unei mașini uriașe (organizația), idealul este eficiența sau
randamentul acestei mașini, managementul se face numai pentru cifre,
produsul vizat este profitul, consumatorii sunt mijloacele prin care se pot obține
bani, restructurarea este înlocuită de reproiectare sistemică, mecanicistă;
 un joc al inteligenței artificiale în care jucăria principală este computerul. Toate

planurile de afaceri sunt riguros „programate”, relațiile interumane folosesc
limbajul programatorilor, informațiile nu mai sunt soluții (în management), ci au
devenit probleme; abilitățile creatoare, specifice omului, sunt minimizate de cei
care preferă prelucrarea automatizată a informațiilor;
 un loc de joacă: afacerile sunt imaginate ca întreceri sportive în care există un

„spirit de echipă”, în care se acordă multă atenție intereselor celorlalți iar
violența este evitată, predominând regulile fair play.
În delimitarea ariei eticii în afaceri se ridică probleme multiple, referitoare la precizarea „palierelor”
de studiu în funcție de: subiect (agent moral), nivel de abordare, cadru de analiză, poziție socială a
agentului moral, obiect al analizei morale a afacerilor, metodologie necesară și instrumente utilizate
(Popa et al., 2011).
Subiectul eticii în afaceri (agentul moral) poate fi omul, un grup de indivizi (grupuri,
asociații profesionale, sindicate etc.), membrii unei organizații, agentul economic
cu personalitate juridică (în relație cu patronii, angajații, alți stakeholderi),
societatea, în general. Prin urmare, subiectul eticii în afaceri este „actorul”
individual și colectiv.
Nivelul de abordare a problematicii îl poate constitui:

 o afacere în general;
 procesul și mijloacele de obținere a profitului;
 un domeniu specific, particular; de exemplu, funcțiunile firmei (cercetare-
dezvoltare, producție, resurse umane, financiar-contabilitate, marketing-logistică);
42
 o activitate specifică orientată către atingerea obiectivelor, satisfacerea
trebuințelor etc.;
 un anumit contract, o relație de afaceri specifică;
 o situație acțională, anumite operații, sarcini;
 anumite relații interindividuale sau intergrupuri;
 ansamblul de condiții sociale, culturale, economice etc.
Cadrul de analiză poate fi atât teoretic, cât și practic.
1. Cadrul teoretic de analiză a eticii în afaceri este cel al conceptelor, al opiniilor,

judecăților, intențiilor și reglementărilor formale, a „ceea ce se discută” în legătură
cu problema aleasă: documentele formale cu rol de reglementare a unor relațiile sau
poziții, codul de etică, diagramele de relații, misiunea și obiectivele organizației,
strategiile, tacticile, planurile de afaceri, programele de acțiune, fișele postului etc.
2. Cadrul practic de analiză a eticii în afaceri (a „ceea ce se face”) este cel al

derulării efective a afacerilor, al experienței, al comportamentului, al rezultatelor
reale, al consecințelor etc.
Poziția socială a agentului moral poate determina atitudini, concepții și cerințe morale diferite,
specifice (excepție făcând normele universal-valabile). În acest sens, în unele situații concrete trebuie
să discutăm separat de manageri (decidenți, coordonatori, supraveghetori, deținători al puterii
formale etc.), executanți (subordonați, ascultători, supuși), colaboratori, beneficiari (acționari, patroni,
clienți, consumatori) etc.
Obiectul analizei morale a afacerilor trebuie tratat diferențiat în funcție de

subiectul moralei și structura moralei: (1) ceea ce se vrea - valori, ideal; (2) ceea
ce trebuie - prescripții, reguli, principii, interdicții, sfaturi practice. Dacă subiectul
moralei este individul, ne vor interesa conceptele legate de conștiința morală,
nivelul personalității morale, voință, caracter, temperament, atitudini, deprinderi,
sentimente, intenții, comportamentul efectiv etc. Dacă ne referim la un grup de
indivizi, trebuie avute în vedere conștiința de grup, cultura organizațională,
responsabilitatea socială, manifestările reale, acțiunile comune, rezultatele etc.
Metodele de cercetare pe care le poate folosi etica afacerilor sunt: observația, analiza, sinteza,
deducția, demonstrația, controlul, verificarea etc. Mijloacele și instrumentele folosite sunt
următoarele: concepte, operații de analiză și examinare științifică, cercetări teoretice ample
(sociologice, psihologice, religioase, culturale, istorice etc.) etc.
Scopul principal al cercetării eticii afacerilor se referă la stabilirea unor legi, principii generale după
care trebuie să se orienteze conduita umană în afaceri. Conceptele centrale cu care operează etica
afacerilor sunt: datorie și utilitate.
43
Discutați în grupul Dvs. de studiu posibilele argumente ale incompatibilității dintre
etică și afaceri, invocate de practicienii din România.
În afaceri pot fi detectate 3 niveluri de aplicare ale eticii (Solomon, 1991: 360).
1. Nivelul micro - este cel care se stabilește între indivizi în baza principiului
corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica tradițională și
cuprinde: obligații, promisiuni, intenții, consecințe, drepturi individuale. Toate
acestea se află sub principiile schimbului cinstit, a câștigului cinstit și a
tratamentului corect. Din perspectivă microeconomică etica este adesea asociată
cu încrederea (furnizorilor, clienților, angajaților, comunității).
2. Nivelul macro - se referă la reguli instituționale sau sociale ale economiei, ale
lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt:
dreptate și legitimitate. Problemele puse în contextul nivelului macro sunt de
natură filosofică, preponderent etică și sunt de tipul următor: Care e scopul pieței
libere? Este drept sistemul de reglementare al pieței? Ce rol trebuie să aibă statul
în afaceri? Sunt corecte și echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor?
3. Nivelul corporațiilor. Discuțiile etice se referă preponderent la rolul jucat în

societate, la responsabilitatea socială și impactul corporațiilor.
4.2. Utilitatea studierii eticii în afaceri
Etica afacerilor poate ajuta oamenii să abordeze sistematic fenomenele și procesele morale, ajutându-
i să vadă problemele pe care în mod obișnuit le ignorau.
Velasquez (1988: 22) arată că, oricâte rezerve pot fi aduse unei etici a afacerilor, se conturează, până
la urmă, câteva obiective principale:
 de a înfățișa conceptele etice relevante în cazul rezolvării problemelor morale

din lumea afacerilor;
 de a prezenta competențele raționale și analitice necesare aplicării conceptelor

etice la deciziile oamenilor de afaceri;
 de a identifica acele chestiuni morale implicate în administrarea domeniilor care

comportă dificultăți specifice în orizontul lumii afacerilor;
 de a oferi o înțelegere cuprinzătoare asupra mediului (social, spiritual, natural)

care generează probleme morale în climatul de afaceri;
 de a oferi studii de caz asupra dilemelor morale cu care se confruntă managerii.
44
Unii consideră că etica, înțeleasă sub aspectul de știință, nu are utilitate, deoarece aceasta prezintă un
normativ pentru conduita oamenilor, neputând genera în mod real un comportament moral. Cu toate
acestea, noi considerăm că studierea eticii în afaceri are atât utilitate teoretică, cât și practică (Popa et
al., 2011).
Utilitatea teoretică se referă la următoarele aspecte:
 individul își descoperă obligațiile și datoriile morale față de el, față de organizație
și societate, putându-se raporta eficient la toate relațiile pe care le are, în vederea
atingerii scopului individual sau de grup;
 ne ajută să ne cunoaștem adevărata valoare morală și viața pe care trebuie să o

trăim, „sensul vieții”;
 este esențială pentru asigurarea progresului individual și social;
 îi ajută pe tineri să aprofundeze cât mai realist posibil dimensiunea psihologică

și socio-morală a propriei conștiințe și a propriei personalități;
 este o necesitate pentru existența umană deoarece este o cale sigură a

individului către cunoaștere, înțelegere, orientare, alegere, acțiune;
 asigură un minim de cunoștințe fundamentale, absolut necesare, cu caracter

benefic și util pentru realizarea de sine, pentru integrarea armonioasă în mediul
natural și social, pentru dezvoltarea personalității;
 ajută la consolidarea conștiinței morale, la judecarea cu obiectivitate a situațiilor

existente etc.
Pentru înțelegerea clară a rolului eticii în afaceri este deosebit de importantă atitudinea conducerii
superioare a firmei din care să reiasă respectarea eticii atât prin acțiunile proprii ale managerilor cât
și din politicile abordate în firmă, din deciziile luate, din sarcinile transmise, din politicile salariale
adoptate, din modul de aplicare a sancțiunilor disciplinare etc.
Utilitatea practică a studierii moralei poate fi evidențiată astfel:
 ne încurajează în a alege și a realiza binele;
 ne oferă un real ajutor în a evita răul, în a greși cât mai puțin;
 ne ajută să rezolvăm corespunzător conflictele zilnice;
 ne arată cum să devenim „educatori” ai propriei conștiințe morale;
 poate fi un cadru de consolare pentru cei care, deși au un comportament moral,

au parte de nedreptate, de nefericire, oferindu-le forța necesară pentru a
înțelege situațiile grele, căci, așa cum spunea Goethe: „Cine are dreptate și
răbdare, pentru acela vine și timpul!”;
45
 sunt elaborate criteriile principale de evaluare a comportamentului iar normele
morale ne călăuzesc spre deciziile/comportamentele bune;
 este un ghid pentru cunoaștere și alegere între valoare/nonvaloare, pentru

asumarea responsabilităților și îndeplinirea obligațiilor etc.
Avantajele comportamentului moral în afaceri pot fi sintetizate astfel (Calciu, 2009: 118):
 având o reputație bună, întreprinzătorii pot obține mai ușor credite și

împrumuturi de la bănci și organizații internaționale;
 un tratament corect aplicat furnizorilor, prin plăți echitabile și la timp vor asigura
o relație de afaceri pe termen lung cu aceștia;
 onestitatea în raport cu clientul prin produse și servicii de calitate și la un preț

rezonabil, duc la loialitate și atragerea de noi clienți;
 încrederea este o calitate de bază pentru o relație pe termen lung cu un partener

de afaceri serios, din străinătate;
 tratarea corectă a angajaților și a furnizorilor îi face loiali, motivați și cu un

randament mai mare;
 acest lucru este simțit și de clienți, care se vor îndrepta spre produsele și
serviciile celui care îndeplinește această condiție.
Într-o manieră sintetică, considerăm, în final, că rolul eticii în afaceri este de: a crea modele, a
conștientiza, a motiva, a înțelege, a cunoaște, a iubi, a stabili puncte de referință, a învăța să pierzi, a
ști să ierți, a vedea limitele existenței, a uita răul, a reconstrui, a concura, a munci, a construi etc.
Discutați în grupul Dvs. de studiu asocierea afacerilor cu jocul de poker. De

exemplu: afacerea este un joc competitiv și de strategie. Jocul îndeamnă la
neîncredere față de ceilalți participanți. El ignoră ideea de prietenie. Nu
amabilitatea și sinceritatea, ci viclenia și ascunderea atuurilor și intențiilor sunt
vitale în poker. Scopul jocului este de a câștiga, și, dacă cineva joacă după regulile
jocului, reguli complet diferite de regulile morale ce susțin cooperarea și grija față
de ceilalți, comportamentul său este corect.
Ce credeți că înseamnă Managementul reputației? De ce credeți că se măsoară reputația unei firme?

Reputația arată legătura emoțională care garantează: cine cumpără produsele, cine recomandă
organizația, susținerea din partea investitorilor, acceptarea strategiei de către angajați. Reputation
Institute ține cont de următoarele (https://www.reputationinstitute.com):
 Produse/servicii: firma oferă calitate ridicată.
 Inovare: este o firmă inovativă (produce/vinde produse inovative; derulează afaceri în
maniere inovative).
 Loc de muncă: este un loc de muncă atrăgător, firma își tratează bine angajații.
46
 Guvernanță: este o firmă responsabilă – are un comportament etic și este
deschisă/transparentă în afaceri.
 Cetățenie: este un bun cetățean corporativ – susține cauzele bune și protejează mediul.
 Leadership: este o firmă cu un leadership puternic – are lideri puternici și este gestionată
eficace.
 Performanță: este o firmă cu o performanță mare – are rezultate financiare bune.
A se vedea clasamentul “The Global CSR Reputation Ranking of the 100 Most Reputable Firms”.
1. Ce este Etica în afaceri?
2. Care sunt principalele niveluri de aplicare ale eticii în afaceri?
3. Care sunt principalele obiective ale eticii în afaceri?
4. Enumerați avantajele comportamentului moral în afaceri.
Test grilă
1. Subiectul eticii în afaceri (agentul moral) poate fi:

a) un om
b) un grup de angajați
c) agentul economic cu personalitate juridică
d) societatea, în general
2. Nivelul de abordare a problematicii eticii în afaceri îl poate constitui:
a) o afacere în general
b) o activitate specifică orientată către atingerea obiectivelor
c) un anumit contract
d) o relație de afaceri specifică
3. În afaceri pot fi detectate 3 niveluri de aplicare ale eticii. Cel care se stabilește
între indivizi, în baza principiului corectitudinii schimbului, este:
a) nivelul micro
b) nivelul macro
c) nivelul corporațiilor
4. În afaceri pot fi detectate 3 niveluri de aplicare ale eticii. Cel care se referă la reguli
instituționale sau sociale ale economiei, ale lumii afacerilor și care operează cu
conceptele de dreptate și legitimitate, este:
a) nivelul micro
b) nivelul macro
c) nivelul corporațiilor
47
5. Studierea eticii are atât utilitate teoretică, cât și practică. Utilitatea teoretică se
referă la următoarele aspecte:
a) este esențială pentru asigurarea progresului individual și social
b) ne încurajează în a alege și a realiza binele
c) ajută la consolidarea conștiinței morale
d) ne ajută să rezolvăm corespunzător conflictele zilnice
6. Studierea eticii are atât utilitate teoretică, cât și practică. Utilitatea practică se
referă la următoarele aspecte:
a) ne ajută să ne cunoaștem adevărata valoare morală și viața care trebuie
trăită
b) ne oferă un real ajutor în a evita răul, în a greși cât mai puțin
c) este un ghid pentru cunoaștere și alegere între valoare/nonvaloare
d) asigură un minim de cunoștințe fundamentale, absolut necesare
Bibliografie
Blaga".
Calciu, R. (2009). Etica în afaceri în România post-decembristă. București: Editura Printech.
Georgescu, M.A. (2015). Responsabilitatea socială: între teorie, imagine și conduită. Florești, Cluj:
Editura Limes.
Georgescu, Ș.D. (2016). Managementul sub auspiciile moralității: considerații privind relația dintre
etică și afaceri. Revista de filosofie, vol. 63, nr. 3, p. 290-295.
Sage Publications.
Richard, B. (2012). Afacerile, pentru oameni. București: Editura Publica, 2012.
Sikula Sr., A. (2009). Moral Management Methodology/Mythology: Erroneous Ethical Equations.
Ethics & Behavior, 19(3), 253-261. doi:10.1080/10508420902886734
Solomon, R.C. (1991). Business Ethics, în A Companion to Ethics, Peter Singer, Oxford: Blackwell.
Velasquez, M. (1988). Business Ethics, Concepts and Cases. New Jersey: Prentice Hall.
48
Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI
1. Definirea eticii manageriale

2. Responsabilitățile sociale ale managementului
3. Dilemele etice în afaceri
4. Abordările/sistemele etice ale deciziilor manageriale
5. Rolul managerilor în menținerea unui climat moral în organizație
6. Codul de etică
1. Definirea eticii manageriale și identificarea problemelor manageriale ale unei

firme.
2. Descrierea celor 4 categorii majore de responsabilități sociale
(RS) și prezentarea principalelor argumente în favoarea RS.
3. Definirea dilemelor etice și analiza modalităților de
soluționare.
4. Descrierea principalelor abordări/sisteme etice ale deciziilor
manageriale.
5. Recunoașterea rolului managerilor în menținerea unui climat moral în organizație.
6. Caracterizarea managerilor care manifestă un comportament moral.
7. Definirea codului de etică și precizarea principalelor caracteristici ale acestuia.
III. Cuvinte cheie
Etica managerială, responsabilități economice/legale/etice/

discreționare, „mâna invizibilă/a guvernului/a managementului”,
argumentul economic/al auto-interesului social/al capacității/anti-
parazitar, dilemă etică, relativismul în etică, abordarea utilitaristă,
universalistă, distributivă, abordarea justiției, abordarea virtuților
și a principiilor morale, abordarea individualistă, cod de etică.
49
5.1. Definirea eticii manageriale
Fiind un domeniu de studiu aplicativ, etica managerială este preocupată de ceea ce este bun, drept,
corect, moral în deciziile pe care le iau managerii. Etica managerială este, deci, un studiu al normelor
și principiilor morale pe baza cărora sunt adoptate cele mai bune decizii manageriale. Aceasta impune,
printre altele, a se avea în vedere conduita curentă, concepțiile, atitudinile, valorile, obiceiurile
managerilor în cadrul organizațiilor.
Etica managerială poate fi definită drept studiul modului în care deciziile afectează
persoanele și grupurile sociale, domeniul în care se definesc drepturile și
îndatoririle, precum și regulile pe care trebuie să le respecte persoanele care decid
în cadrul organizațiilor pe care le conduc. Etica managerială se afirmă ca o disciplină
care își propune să definească conduita corectă a managerilor.
Etica managerială poate fi considerată ca fiind știința care se ocupă în primul rând
de elaborarea unui cod de principii, norme, reguli morale care stabilesc ceea ce este
bine și rău, corect și incorect, responsabil și iresponsabil, în exercitarea funcțiilor și
atribuțiilor manageriale.
Etica managerială este un domeniu de studiu aplicativ care vizează conduita morală
a managerilor, concepțiile, aspirațiile, aptitudinile, principiile etc., pe baza cărora
aceștia adoptă deciziile de zi cu zi. Domeniul eticii manageriale este foarte vast
deoarece include o multitudine de probleme manifestate frecvent în activitățile
organizațiilor, la nivelul tuturor funcțiilor managementului (prevedere, organizare,
conducere, control), la nivelul tuturor funcțiunilor firmei (cercetare-dezvoltare,
producție, comercial-marketing, financiar-contabilitate, resurse umane).
Etica presupune existența unui sistem de valori, norme, reguli și principii morale, de instrumente și
metode pentru cunoașterea și aplicarea acestora, bazându-se pe amplificarea judecății morale, pe
activarea conștiinței morale. În literatura de specialitate se evidențiază diferențele conceptuale dintre
valori, principii și reguli (Durand, 1989: 40).
Valorile • sunt de ordinul binelui şi indică atributele existenţei umane.
• dau marile orientări de viată şi acţiune, fixează atitudinile

Principiile oamenilor.
Regulile • integrează deciziile şi determină acţiunile.
50
Principiile morale sunt idei esențiale, generale și abstracte care determină
orientarea individului în lumea valorilor morale, impunând conduitei o anumită
formă de manifestare (Iosifescu, 2004: 10). Aceste principii se referă la conduita
curentă, la obiceiurile și atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generale de
bine și rău, de adevăr și minciună, de echitate și discriminare, libertate și
constrângere etc. (Mathis & Nica, 1997: 247).
Discutați în grupul Dvs. de studiu despre principiile practice universale ale eticii în afaceri. De exemplu:
 onestitate – exprim adevărul în cuvintele și în comportamentul meu, sunt

sincer; nu doar exprim adevărul, dar sunt și corect;
 grijă – nevoile și sentimentele altora sunt importante pentru mine, iar acțiunile
mele reflectă acest lucru;
 respect – știu că fiecare persoană este valoroasă și că trebuie tratată ca atare;
 corectitudine – cred în egalitate și justiție și acționez pentru a mă asigura că toți

oamenii sunt tratați cu demnitate;
 responsabilitate – știu ce nu ar trebui să fac, ce am de făcut și ce ar trebui să

fac; îmi onorez angajamentele;
 excelență – fac tot ce pot, cât mai bine; acționez pe măsura potențialului meu
deplin;
 curaj – fac ceea ce trebuie, chiar dacă este greu sau incomod;
 integritate – îmi exprim convingerile și valorile etc.
Acțiunile și faptele morale, juste, înțelepte pot fi asociate unor filosofi recunoscuți în întreaga lume:
 Platon: acțiunea înțeleaptă este aceea îndreptată spre un ideal.
 Aristotel: acțiunile juste evită extremele nedorite.
 Epicur: acțiunea înțeleaptă evită necazurile și sporește mulțumirea.
 Hume: acțiunea justă este conformă cu bunul simț al omenirii.
 Kant: acțiunea justă este conformă unei reguli cu rol de lege universală.
 Bentham: acțiunea înțeleaptă duce la cea mai mare fericire posibilă pentru
numărul cel mai mare de oameni.
 Marx: acțiunile determinate științific servesc intereselor clasei care se opune

instituțiilor depășite.
 Hegel: acțiunea justă este în corespondență cu tendința istorică a dezvoltării

națiunii.
51
 Toma D`Aquino: acțiunea justă este conformă legilor sau principiilor emise de
Dumnezeu sau de natură.
 Tillich: acțiunile morale reprezintă răspunsuri de recunoștință față de dragostea

lui Dumnezeu - chiar dacă greșim.
 Dewey: acțiunea inteligentă reduce conflictele care se opun progresului social.
Profesorul universitar Gheorghe Ionescu (2005: 53) face distincție între

managementul etic și managementul eticii (sau managerizarea eticii):
 Etica afacerii este deseori concepută ca etica acțiunii, respectiv ca executarea
îndatoririlor sau sarcinilor în mod corect de către manageri. Aceasta este ceea ce
numim drept management etic. A acționa etic este important pentru ambele părți,
respectiv atât pentru succesul individual, cât și pentru eficacitatea organizațională.
 Managerizarea eticii este acționarea în mod eficace, real, în situații care au sau
implică un aspect etic. Aceste situații apar atât în mediul intern, cât și în cel extern al
firmei. În interior, organizațiile îi leagă pe membrii săi împreună prin nenumărate
reguli, proceduri, politici și valori care trebuie cu grijă managerizate. În privința
mediului extern, corporațiile trebuie să aibă succes în managerizarea cerințelor
privind conduita etică a grupurilor de interesați cu privire la justiția rasială, drepturile
omului, problemele ecologice și alte asemenea aspecte.
Credem că esența eticii manageriale trebuie să fie formarea și dezvoltarea

competenței morale a managerilor. Prin competență morală putem desemna
însușirile unei persoane de a înțelege comportamentele și acțiunile morale și de a le
realiza. Managerii sunt persoane private dar legitimate social drept persoane
importante. Morala trebuie să surprindă managerii în „jocurile” lor murdare, să
dezvăluie comportamentele imorale și să urmărească corectarea comportamentului.
Trebuie să recunoaștem rolul specific și deosebit al voinței și gândirii în condiționarea

actelor moralității, în luarea și împlinirea prin fapte a deciziilor morale, îndeosebi a
acelora sub formă de datorii și obligații, în deliberarea deciziilor și alegerilor morale.
Experiența ultimelor decenii ne-a demonstrat că societatea nu a fost, nu este și,

probabil, nu va fi perfectă. Foarte multe voci, inclusiv filosofi, au deplâns și continuă
să deplângă și în ziua de azi continua disoluție a modului comportamental și, în
adâncime, a valorilor eticii datoriei. Discutați în grupul Dvs. de studiu exemple de
comportamente imorale/amorale din domeniul managementului resurselor umane.
Dincolo de crearea unui climat moral la locul de muncă, problemele care apar în
general în orice organizație sunt legate, în principal, de fenomenul discriminării,
fenomen opus echității.
52
Funcțiune Scurt inventar al problemelor manageriale
a firmei din cadrul unei firme
 respectarea libertății de a încerca idei și produse noi;
Cercetare-
 încurajarea creativității în activitatea de C-D;
dezvoltare
 realizarea de investiții eficiente;
 asigurarea celor mai bune condiții tehnico-materiale pentru cercetare etc.
 utilizarea la nivel cât mai ridicat a capacității de producție;
 folosirea rațională a resurselor firmei;
Producție
 reducerea consumurilor specifice;
 realizarea unor produse/servicii de calitate;
 garantarea siguranței utilizării produselor;
 efectuarea periodică a controalelor de calitate;
 îmbunătățirea continuă a disciplinei tehnologice etc.
 informarea corectă a clienților în legătură cu produsele;
 realizarea de contracte cu furnizori responsabili, autorizați, competitivi;
Comercial-
 practici corecte pentru preț, produs, reclamă, distribuție;
marketing
 alegerea cu atenție a agenților comerciali;
 respectarea strictă a contractelor de vânzare;
 fundamentarea pe criterii de eficiență a aprovizionării;
 evitarea practicilor de concurență neloială etc.
 gestionarea corectă, realizarea de registre exacte;
 evidențe și analize financiare reale;
Financiar-
 protejarea tuturor activităților financiare și informaționale;
contabilitate
 evitarea supraîncărcării nejustificate a costurilor;
 evitarea practicilor de evaziune fiscală;
 determinarea și gestionarea corectă a costurilor;
 adoptarea celor mai bune decizii financiare etc.
 previzionarea atentă a necesarului de resurse umane;
 corectitudine la angajare, evaluare, promovare etc.;
Resurse  asigurarea siguranței locului de muncă;
umane  salarizarea și distribuirea echitabilă a veniturilor;
 respectarea vieții personale;
 evitarea discriminărilor de orice fel;
 încurajarea dezvoltării profesionale;
 soluționarea eficientă a problemelor sindicaliștilor etc.
Sursa: Popa, M., Salanță, I.I., Scorțar, L.M. & Isopescu, A.G. (2011). Etica în afaceri. Sinteze și studii de caz. Cluj-
Napoca: Editura Risoprint.
53
Câteva linii directoare în etica managerială (Bartol & Martin, 1994; Popa et al., 2013):
 Respectă legile.
 Spune adevărul.
 Arată respect oamenilor.
 Nu uita „regula de aur”: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face (comportă-te cu
alții așa cum ai dori ca ei să comporte cu tine).
 Mai presus de toate, nu prejudicia.
 Practică participarea, nu paternalismul.
 Acționează întotdeauna când ai responsabilitatea s-o faci.
 Definește comportamentul moral.
 Exprimă-ți cu claritate valorile.
 Manifestă intoleranță față de încălcarea legilor.
 Tratează toți angajații drept persoane unice, valoroase.
 Manifestă prudență maximă, siguranță, profesionalism și corectitudine în
fundamentarea deciziilor/acțiunilor.
 Încurajează comunicarea deschisă.
 Asumă-ți responsabilitatea pentru insuflarea unui comportament moral.
 Manifestă în permanență dorința de a-ți asuma răspunderea.
 Recunoaște faptul că ești privit ca model. Fii consecvent.
 Susține libertatea, perfecționarea și dezvoltarea fiecărui angajat.
 Formează și încurajează un regim echilibrat de muncă și odihnă.
5.2. Responsabilitățile sociale ale managementului
Este evident că afacerile de ieri, de azi și cele de mâine nu se vor derula fără a obține
profit, dar profitul trebuie să fie o recompensă pentru serviciile pe care organizațiile
le fac pentru societate. Totuși, afacerile de azi trebuie să fie mai implicate social decât
cele din trecut, pentru că între timp, au fost elaborate noi norme, standarde și legi,
iar cerințele persoanelor/grupurilor cointeresate care sunt influențate de rezultatele
firmei s-au modificat semnificativ și radical.
În literatura de specialitate sunt prezentate trei principii generale care evidențiază faptul că managerii
trebuie să fie preocupați de comportamentul responsabil al organizației (Ionescu et al., 2010: 61):
(1) dreptul unei companii de a exista depinde de responsabilitatea sa față de mediul înconjurător,
(2) guvernele pot introduce legi stricte dacă afacerile nu includ în aria lor standarde sociale și
(3) o politică caracterizată de responsabilitate socială conduce la acceptarea socială și, implicit,
consolidează viabilitatea unei firme.
54
Pentru a fi acceptată ca legitimă, orice organizație trebuie să se adreseze întregului
set de obligații pe care le are, incluzând patru categorii majore de responsabilități
(Carroll & Buchholtz, 2001): economice, legale, etice și discreționare.
1. O organizație își asumă/respectă responsabilitățile economice atunci când încearcă să își

maximizeze profitul prin producerea bunurilor și serviciilor de calitate (dorite de clienți),
asigurând slujbe sigure și bine plătite pentru angajați, reușind să satisfacă așteptările
proprietarilor/acționarilor (câștig rezonabil pentru investițiile lor). În plus, maximizând profitul,
organizația va contribui substanțial la susținerea culturii, învățământului, sănătății etc., prin
taxele și impozitele virate la bugetul de stat. Responsabilitățile economice permit funcționarea
și menținerea organizației pe piață și sunt la baza următoarelor trei tipuri de responsabilități.
De aceea, satisfacerea lor este pretinsă, adică solicitată imperativ tuturor organizațiilor.
2. Organizațiile trebuie nu numai să obțină profit, ci și să acționeze în baza legilor existente la nivel
local, regional, național și internațional, precum și în baza legilor care guvernează afacerile.
Responsabilitățile legale derivă din faptul că obiectivele, strategiile și acțiunile trebuie aliniate
cadrului legal, comportamentul fiind orientat spre respectul cuvenit societății și legislației care
o protejează. În primul rând, este de așteptat ca orice organizație să inițieze acțiuni doar în
limitele prevăzute de lege, să-și plătească taxele și impozitele datorate statului, agenților fiscali
și consiliilor locale. Apoi, respectarea condițiilor contractuale legate de calitatea
produselor/serviciilor, a termenelor de livrare, reclama corectă, conduita corectă față de
55
concurență etc., sunt componente majore ale responsabilității legale. Ca și în cazul
responsabilităților economice, asumarea responsabilităților legale este o cerință imperativă pe
care o pretinde orice societate. Organizația care își maximizează profitul și își asumă
responsabilitățile legale este cea care acționează în litera legii, derulează afaceri corecte și
respectă toate reglementările interne și externe.
3. Responsabilitățile etice implică obligativitatea managerului și a celorlalți membri ai

organizației de a se comporta corect, respectând normele etice, chiar dacă acestea nu se
regăsesc precizate în legi, coduri și reglementări formale și nu servesc direct intereselor
economice ale firmei. Societatea așteaptă ca firmele să se conformeze și legii morale, dincolo
de cea juridică. Managerul trebuie să fie corect, cinstit, imparțial etc. și să respecte drepturile
individului, bazându-se pe un tratament egal, nediferențiat, iar organizațiile trebuie să facă
ceea ce este just, corect și echitabil.
4. Cel mai înalt nivel al performanței sociale este atins prin asumarea responsabilităților
discreționare, deoarece nu sunt impuse prin norme sau legi și au ca scop creșterea bunăstării
comunității. Aceste responsabilități presupun angajamentul/implicarea managerului și
organizației în acțiuni pur voluntare, izvorâte din dorința de a rezolva anumite probleme
sociale, prin contribuții care nu reprezintă obligații economice, legale sau etice. Orice
comunitate dorește ca organizațiile să se implice în diverse moduri în programe de ajutor
umanitar, dar nu le consideră „organizații imorale” dacă nu fac astfel. De aceea,
responsabilitățile discreționare sunt considerate a nu fi așteptate sau pretinse cu fermitate de
societate, ci doar dorite. Organizațiile pot decide (fără a fi constrânse din exterior) să se implice
în acțiuni filantropice, generoase, de orice fel, adică inițiative sub formă de donații și
sponsorizări caritabile, construirea unor facilități recreative pentru salariați, acțiuni de
voluntariat, sprijin acordat școlilor sau spitalelor, sponsorizarea diferitelor evenimente etc.
În concluzie, organizațiile care își asumă toate categoriile de responsabilități sociale sunt cele care
obțin profit maxim respectând legea, manifestând un comportament moral și evidențiindu-se ca
„cetățeni” model.
În literatura de specialitate sunt prezentate trei perspective majore privind responsabilitatea socială a
organizațiilor – RSO (Bartol & Martin, 1994: 103): (1) „mâna invizibilă”, (2) „mâna guvernului” și (3)
„mâna managementului”.
(1) „Mâna invizibilă” vizează opinia că întreaga responsabilitate socială a unei

firme poate fi formulată așa: „fă profit și respectă legea”. Unii manageri consideră
că singura responsabilitate socială pe care trebuie să și-o asume organizațiile se
referă la folosirea eficientă și eficace a resurselor și angajarea numai în acțiuni
menite să ducă la creșterea profiturilor, cu încadrarea în „regulile jocului” unei
economii libere. Maximizarea profitului este, deci, unicul standard moral al acestor
manageri.
56
(2) „Mâna guvernului” descrie opinia că interesele societății sunt servite cel mai
bine atunci când eforturile firmei sunt ghidate de „mâna” legii și politicii, nu de
„mâna invizibilă”. Dacă organizațiile nu doresc să se implice în protejarea mediului
și creșterea bunăstării sociale, soluția este ca statul să se implice mai mult în
economie și să elaboreze legi restrictive pentru minimizarea acțiunilor
iresponsabile ale organizațiilor.
(3) „Mâna managementului” se referă la opinia că firmele și managerii trebuie să

acționeze pentru protejarea și creșterea bunăstării sociale, la fel ca pentru
satisfacerea intereselor economice proprii. Societatea are nevoie de ajutor pentru
a-și rezolva problemele specifice, uneori imposibil de rezolvat de guvern sau alte
oficialități ale statului, care, în anumite limite, finanțează doar programele sociale
prioritare. Implicarea directă a managementului în derularea unor programe
sociale este oportunitatea cea mai avantajoasă pentru a rezolva problemele grave
ale comunității.
Argumente în favoarea responsabilității sociale
Pentru a analiza argumentele în favoarea asumării responsabilității sociale (RS)

trebuie să găsim răspunsuri la o întrebare esențială: De ce să-și asume organizațiile
responsabilități sociale? Cel mai simplu răspuns vizează interesele/așteptările/
nevoile pe care organizațiile le au pentru a-și atinge obiectivele stabilite. În acest sens,
pentru început ne referim la interesele economice (argumentul economic) și sociale
(argumentul auto-interesului social). Mai apoi, trebuie să analizăm locul, rolul și
puterea pe care organizațiile le-au dobândit de-a lungul timpului, și le au, ca urmare
a societății în care activează. Acestea vizează puterea, capacitățile și resursele de care
57
dispun (argumentul capacității), dar și comportamentul participativ pe care trebuie
să-l manifeste ca membri activi ai societății (argumentul anti-parazitar). Pentru a face
față criticilor, conceptul de RSO trebuie abordat din perspectiva beneficiilor concrete
pe care le aduce. Aceasta presupune, pentru organizații, trecerea celui mai greu test,
acela al valorii adăugate și al profitului. Analiza impactului economic al
responsabilității sociale, în termeni de riscuri și oportunități pentru organizație, este
o etapă prealabilă oricărui angajament managerial în direcția asumării
responsabilității sociale (Popa et al., 2013).
Argumentul economic spune că organizațiile își asumă o serie de responsabilități

sociale în măsura în care efectele sunt benefice pentru profiturile lor. În acest
sens, se apreciază faptul că asumarea responsabilității sociale poate determina pe
termen lung obținerea unor profituri mai mari și creșterea valorii acțiunilor.
Organizațiile percepute ca fiind responsabile social pot beneficia de o clientelă mai
largă și mai satisfăcută, în vreme ce o concepție publică de iresponsabilitate
socială se poate solda cu un boicot sau cu alte acțiuni ostile din partea
consumatorilor. Mai mult decât atât, angajații cei mai buni pot fi atrași să lucreze
pentru acele organizații pe care le percep a fi socialmente responsabile.
Responsabilitatea bine înțeleasă favorizează loialitatea. Loialitatea și sprijinul
reciproc se răspândesc la fel de departe și în toate direcțiile ca și afacerile, atât în
cadrul organizațiilor, cât și în exteriorul acestora. Numeroase studii au încercat să
examineze dacă implicarea socială afectează performanța economică a
organizațiilor. Majoritatea au identificat o ușoară relație pozitivă, dar concluziile
nu au putut fi generalizate deoarece s-a demonstrat faptul că performanța este
influențată de o multitudine de factori contextuali precum: dimensiunea
organizației, domeniul industrial, condițiile economice, politice, sociale,
legislative, tehnologice etc.
58
Argumentul auto-interesului social spune că afacerile există pentru binele
societății și, ca urmare, pentru a fi legitime și pentru a supraviețui, ele trebuie să
răspundă așteptărilor publicului în privința responsabilității sociale. Acest
argument își are obârșia în „legea de fier a responsabilității”: cu timpul, cei care
nu folosesc puterea într-o manieră pe care societatea s-o considere responsabilă,
vor tinde s-o piardă. Contribuțiile pozitive la dezvoltarea socială pot fi considerate
de către organizații drept investiții pe termen lung în consolidarea unei societăți
mai sigure, mai bine educate, mai sănătoase și mai echilibrate, factori care pot
contribui nu numai la îmbunătățirea condițiilor de viață, ci și la dezvoltarea
organizației și a mediului de afaceri, în general.
Argumentul capacității spune că sectorul privat, datorită resurselor economice și

umane considerabile, trebuie să contrabalanseze recentele reduceri de cheltuieli
guvernamentale în domeniul programelor sociale. Implicarea voluntară în acțiuni
și programe sociale poate să prevină inițiativele legislative restrictive, asigurând
astfel o mai mare independență a organizațiilor față de controlul guvernamental.
În calitate de actori sociali puternici organizațiile trebuie să își utilizeze puterea și
resursele importante de care dispun în mod socialmente responsabil pentru
rezolvarea unor probleme sociale dificile (în special atunci când cheltuielile sociale
guvernamentale scad). Mai mult decât atât, este extrem de important să se
mențină un echilibru optim între puterea deținută de organizații și
responsabilitatea acestora, având ca scop contrabalansarea creșterii exponențiale
a puterii afacerilor.
Argumentul anti-parazitar afirmă că, întrucât afacerile beneficiază de pe urma

dezvoltării societății, ar trebui și să contribuie la costurile acesteia, prin rezolvarea
activă a problemelor sociale. Domeniul afacerilor este parte integrantă a societății
umane putând fi considerat un „membru” cu o mare putere de influență. Se știe
faptul că societatea așteaptă de la fiecare membru în parte (persoană sau grup) să
respecte normele universal acceptate și să acționeze permanent pentru
îmbunătățirea bunăstării societății. De ce organizațiile de afaceri să fie scutite de
aceste obligații?
Argumentele în favoarea RS descrise anterior au ca fundament multitudinea

beneficiilor (de regulă, pe termen mediu și lung) aduse de programele de RS. Aceste
beneficii, cu impact pozitiv nu numai pentru organizație, ci și pentru angajați,
consumatori, mediul de afaceri și societate, în general, sunt:
59
 îmbunătățirea reputației organizației, creșterea notorietății acesteia,
îmbunătățirea și consolidarea imaginii unei mărci (programele de RSO ajută la
diferențierea de concurență și obținerea loialității față de brand);
 poziționarea eficientă pe piață a brandurilor și/sau a organizației și alinierea la

cele mai noi standarde ale pieței (cucerirea de noi piețe prin adaptarea ofertei);
 economisirea resurselor prin practici de dezvoltare durabilă/sustenabilă;
 lansarea pe piață a produselor ce satisfac o cerere crescândă de produse

ecologice;
 posibilitatea majorării profiturilor, deoarece tot mai mulți consumatori sunt

susținători ai organizațiilor care-și asumă responsabilități sociale, boicotând
afacerile celor cu un comportament iresponsabil;
 relații de lungă durată cu furnizorii, investitorii și alți actori ai vieții economice,

bazate pe încredere;
 motivarea angajaților (ei se mândresc cu responsabilitățile sociale asumate);
 recrutarea personalului de înaltă ținută morală și reducerea mobilității la locul de

muncă;
 atragerea și păstrarea celor mai valoroși/performanți angajați;
 susținerea unor cauze sociale este un bun prilej de a intra în parteneriate cu alte
organizații, instituții, autorități publice sau instituții media. Dacă e vorba de cauze
sociale care sunt importante, organizația le va câștiga încrederea și respectul;
 evitarea escaladării conflictelor cu anumite grupuri cointeresate;
 rezolvarea unor probleme grave ale societății, creșterea bunăstării generale, a

calității vieții etc.
Argumente împotriva responsabilității sociale
În ciuda entuziasmului de care se bucură, conceptul de responsabilitate socială (RS)

rămâne, totuși, vulnerabil în fața celor care îi neagă rolul strategic și care pledează
(de exemplu, în caz de recesiune) pentru reducerea costurilor implicate de investițiile
sociale. Este adevărat că firma participă indirect la programele sociale prin plata
taxelor și impozitelor către bugetul de stat iar problemele sociale trebuie gestionate
de instituțiile statului. În plus, există unele voci care pledează împotriva asumării
responsabilității sociale, invocând costurile ocazionate de investirea în diverse
programe sociale, costuri care limitează posibilitatea maximizării profiturilor.
60
Costul programelor sociale este o povară pentru firmă, acestea având drept
consecință mărirea prețurilor bunurilor și serviciilor. Este adevărat că, de cele mai
multe ori, cheltuielile financiare ale unui program social pot fi transferate clienților
(sub forma unor prețuri majorate) și/sau bugetului de stat (prin diminuarea taxelor și
impozitelor). Dacă nu se întâmplă așa, este evident că investițiile sociale determină
scăderea eficienței organizației (cel puțin pe termen scurt).
Mai mult decât atât, anumite programe sociale pot fi considerate neadecvate,
discriminatorii sau chiar ilegale, dacă avem în vedere următoarele:
 lipsa abilităților/capacităților managerilor de a identifica și rezolva eficient

problemele sociale (nu există nici un motiv să presupunem că managerii au
capacitatea de a cunoaște exact ceea ce este mai bine pentru societate și/sau
au competența necesară atingerii scopurilor izvorâte din interesele sociale);
 devierea de la obiectivul principal al afacerilor (maximizarea profitului);
 lipsa unor reglementări legale consistente privind acțiunile sociale întreprinse

din proprie inițiativă.
Desigur, este important ca modelul de responsabilitate socială să fie adecvat riscurilor la care
organizația se expune. În acest sens, se poate elabora un bilanț strategic al investițiilor sociale care îi
va permite oricărei organizații să cunoască gradul de risc și să își stabilească modalități eficiente de
angajament și acțiune.
61
Sensibilitatea socială a organizației
Conceptul de sensibilitate socială a organizației (eng. corporate social

responsiveness) trece dincolo de cel de responsabilitate socială (în sens declarativ),
vizând faza de percepție, strategie, decizie și acțiune (percepția și receptivitatea față
de nevoile sociale, sensibilitatea și reacția, ca urmare a strategiilor și deciziilor legate
de obținerea anumitor performanțe sociale).
Am tradus termenul anglo-american responsiveness prin cel de sensibilitate, dar

facem precizarea că includem aici:
(1) capacitatea unei organizații de a răspunde presiunilor sociale,
(2) capacitatea de a avea, în mod efectiv, reacții și de a întreprinde anumite acțiuni
sociale, ca urmare a receptivității și sensibilității.
Sensibilitatea socială a organizației vizează dezvoltarea în organizație a unor procese decizionale prin
care managerii anticipează responsabilitatea socială, îi răspund și o gestionează. Sensibilitatea socială
a firmei desemnează conceptul de sensibilitate socială a organizației, aplicat organizațiilor economice.
Abordând problematica gestionării responsabilității sociale (RS), constatăm că

organizațiile pot manifesta, în funcție de receptivitatea și sensibilitatea socială care
le caracterizează, următoarele cinci tipuri de atitudini (Popa et al., 2013):
(1) ignoranță,
(2) defensivă,
(3) de acomodare,
(4) reactivă,
(5) anticipativă și pro-activă.
Atitudinea Atitudinea
Atitudinea Atitudinea Atitudinea
de anticipativă
de ignorare defensivă reactivă la
acomodare și pro-
a RS în fața RS RS
la RS activă la RS
(1) Ignoranța este asociată unui grad „zero” al responsabilității. Organizația urmărește
exploatarea punctelor slabe/lipsurilor/limitelor sistemelor de reglementare legislativă
ale comunității.
62
(2) Organizațiile defensive desfășoară acțiuni, de cele mai multe ori, la limita legii și
luptă împotriva elaborării de noi reguli, regulamente și standarde care să le
restricționeze posibilitatea obținerii unui profit maxim. Acestea se focalizează pe
maximizarea profiturilor cu orice preț și identificarea unor „portițe” ale legii.
(3) Organizațiile cu atitudine de acomodare luptă mai puțin împotriva regulilor și

regulamentelor, respectă spiritul și litera legii, dar nu fac nicio schimbare care le poate
restricționa profiturile dacă aceasta nu este prevăzută strict de lege. Acestea sunt
focalizate pe maximizarea profitului, protejarea reputației și respectarea legii,
echivalând cu o responsabilitate socială preventivă ce constă în a-și asigura un anumit
confort prin aderarea la norme.
(4) Organizațiile reactive fac schimbări (reacționează) atunci când știu că lipsa de
implicare poate avea efecte negative asupra profiturilor lor. Acestea sunt focalizate pe
protejarea profiturilor, respectarea legilor și asumarea din proprie inițiativă a unor
acțiuni responsabile social, în situațiile în care lipsa acestora poate afecta
performanțele financiare.
(5) Organizațiile anticipative și pro-active evită

acțiunile care pot provoca consecințe negative
pentru orice stakeholder, chiar dacă nu sunt
presate de prevederile legale. Acestea sunt
focalizate pe obținerea de profit, respectul față de
lege și anticiparea și contracararea consecințelor
negative, indiferent de presiunile sau prevederile
legale existente. Atitudinea anticipativă și pro-
activă este specifică organizațiilor care integrează
riscurile sociale/societale și de mediu, în
strategiile, tacticile și politicile de afaceri, în
aplicarea și controlul procedurilor și regulilor.
Acestea inițiază parteneriate cu grupurile
cointeresate și participă activ la rezolvarea
problemelor actuale ale mediului/comunității în
care activează.
În sistemul economic al liberei inițiative o firmă morală pro-activă necesită și merită profit, deoarece
profitabilitatea o împuternicește să continue lucrul pentru producerea de bunuri și servicii care fac
lumea mai bună (Ionescu, 2006).
63
Se poate apela la diverse instrumente de monitorizare a solicitărilor sociale, după cum urmează (Bartol
& Martin, 1994: 112-114).
Nivelul de implicare al organizației în asumarea responsabilității sociale este

influențat de o multitudine de factori care impun acordarea unei atenții deosebite.
Identificați și analizați în grupul Dvs. de studiu câțiva factori (de exemplu, cultura
organizațională, legislația, starea sectorului industrial, a economiei, gradul de
profitabilitate a firmei, presiunea socială etc.).
5.3. Dilemele etice în afaceri
Cele mai dificile situații pentru manageri sunt reprezentate de existența dilemelor etice.
Dilemele etice sunt situații (de cele mai multe ori dificile) în care trebuie să alegem
între două sau mai multe variante candidate viabile, bazându-ne pe analize de valoare
(etică). O dilemă etică este o situație care necesită a fi rezolvată prin alegerea unui
curs de acțiune care, deși aduce beneficii, poate fi considerat imoral. De asemenea,
sunt situații în care nu putem identifica cu precizie ce este corect sau greșit.
O dilemă etică se naște atunci când, în urma analizelor făcute, toate alternativele
decizionale posibile au cel puțin o consecință negativă în plan social/moral, ceea ce
face dificilă distincția clară între bine și rău.
64
Relativismul în etică
Legat de dilemele etice există numeroase subiecte de discuție privind relativismul.

Cei ce susțin relativismul declară că nu putem discerne cu certitudine între corect –
greșit, drept – nedrept, bine – rău. Rareori, lucrurile sunt negre sau albe. Cel mai
adesea există o mulțime de tonuri de gri. Relativismul sugerează că etica este
„relativă”, în funcție de circumstanțele personale, sociale și culturale. Standardele
noastre morale legate, de exemplu, de corect, just, drept, diferă de la un individ la
altul, datorită diferenței de valori la care ne raportăm. Prin urmare, nimeni nu poate
spune cu certitudine că un anume standard moral este bun sau rău, dar se poate
dovedi dacă el exprimă o obligație față de alții, și nu doar un beneficiu personal.
Exemple de dileme etice
Identificați și analizați în grupul Dvs. câteva variante decizionale care pot ajuta la
rezolvarea următoarelor dileme etice. A se vedea apoi metoda în zece pași de luare a
deciziilor în rezolvarea dilemelor etice a lui Pekel & Wallace (1998) descrisă mai jos.
1. Sunt economist la biroul financiar al unei firme și mă ocup de analiza și înregistrarea

ordinelor de deplasare. În ultima vreme am constatat că unul dintre directori (apropiat
al acționarului majoritar), deși vine zilnic la serviciu, își depune ordine de deplasare
foarte costisitoare și nerealiste cu scopul de a-și rotunji veniturile. În plus, am aflat că
își decontează frecvent cheltuieli personale mai mari decât ale celorlalți directori
(mese la restaurant, combustibil pentru mașina proprie, telefonul etc.). Ce să fac?
2. Șeful meu mi-a spus că unul dintre angajații mei se află pe lista celor care vor fi
disponibilizați în curând, dar să nu-i spun încă, întrucât acesta ar răspândi vestea prin
toată organizația care ar începe să „fiarbă”. Între timp, am auzit că acest angajat
urmează să ia un credit bancar pentru a-și renova locuința. Ce să fac?
65
3. Sunt angajat în cadrul unei secții de producție din cadrul unei firme și constat că unul
din produsele aflate în fabricație are unele defecte. Am discutat cu responsabilul de
produs și cu șeful de secție și am aflat că ei cunosc acest lucru, dar nu vor să ia nici o
măsură deoarece sunt principalii responsabili și timpul îi presează. Mi s-a sugerat să nu
mă amestec în problemele lor dacă vreau să-mi continui activitatea în firmă. Ce să fac?
Rezolvarea dilemelor etice
În rezolvarea dilemelor etice intervin nu numai sistemele etice cunoscute, ci și factorii

care influențează comportamentul: decidentul, organizația și mediul extern. Cei care
nu au un set puternic de valori morale personale, riscă să-și schimbe deciziile în
funcție de circumstanțe, fiind puțin consecvenți în ceea ce fac. În ceea ce privește
personalitatea managerilor, se poate ridica următoarea întrebare: există oameni
predispuși la decizii imorale?
Deși nu există formule magice pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de
organizare a gândirii este absolut necesar. Gestionarea dilemelor etice este mai ușoară
atunci când avem un ghid al acțiunilor/pașilor, precum și un set bine gândit de strategii
și reguli de urmat în procesul de luare a deciziilor. Acestea pot reprezenta repere
esențiale în ierarhizarea unor virtuți precum: integritate, demnitate, corectitudine etc.,
ajutându-ne la luarea corectă a deciziilor, chiar și în situații dificile.
Regula de aur – ce ție nu-ți place, altuia nu-i face – este probabil cea mai
uzuală metodă de rezolvare a dilemelor etice.
În soluționarea dilemelor etice, întrebările cheie sunt:

1. Cine va câștiga și cât de mult?
2. Cine va pierde și cât de mult?
În raport cu caracteristicile situației morale - Ce trebuie să fac? - Balahur (2004: 305) a

identificat următoarele funcții ale acțiunii morale.
66
Funcții ale acțiunii 1. Funcția rezolutivă – de rezolvare a unei situații problematice concrete;
morale
2. Funcția expresivă – de exprimare a modului personal de a se comporta într-o

anumită situație;
3. Funcția realizatoare – de producere a unui fapt moral (comportament, judecată

morală, atitudine etc.);
4. Funcția normativă – de actualizare a regulilor de acțiune conform unui cod moral

funcțional (în raport cu care acțiunea are semnificație morală);
5. Funcția valorizatoare – de raportare a alegerilor (sau preferințelor valorice) ale

agentului la un cadru axiologic de referință (care face inteligibile evaluările implicate
în actul moral);
6. Funcția comunicativă – în virtutea căreia „ceilalți” înțeleg semnificațiile morale ale
acțiunilor (iar agentul moral are în vedere anticipările lor).
Organizațiile trebuie să dezvolte și să implementeze o procedură de gestionare a dilemelor etice în

momentul în care acestea apar. În mod ideal, dilemele etice trebuie să fie rezolvate de către un grup din
cadrul organizației, de exemplu, un comitet de etică alcătuit din manageri de nivel înalt și/sau din membri
ai Consiliului de Administrație. Se poate lua în considerare și includerea în acest comitet a unor angajați.
O metodă recomandată în literatura de specialitate este așa-numita metodă decizională

în zece pași. Metoda în zece pași de luare a deciziilor în rezolvarea dilemelor etice
(Pekel & Wallace, 1998) presupune găsirea răspunsurilor la câteva întrebări:
1. Care sunt faptele cunoscute ale situației?
2. Care sunt părțile implicate ce dau valoare faptelor și care sunt obiectivele urmărite
de acestea?
3. Care sunt cauzele/motivele apariției situației?
4. Care credeți că ar fi principiile etice sau valorile operaționale care ar trebui aplicate
în această situație și în ce ordine de prioritate?
5. Cine ar trebui să aibă un cuvânt de spus sau să se implice în luarea acestei hotărâri?
6. Listați toate alternativele și planurile de acțiune care ar putea să prevină sau să
minimizeze prejudiciile aduse părților cointeresate, să mențină valorile prioritare
pentru această situație, să fie o bună soluție pentru situația dată.
7. Elaborați scenariul din alternativa voastră preferată și vedeți cum îi afectează pe cei
interesați. Regândiți și revizuiți alternativa voastră preferată, dacă este necesar.
8. Adăugați o componentă de etică preventivă în planul vostru de acțiune care să vizeze
motivele care au determinat apariția situației respective.
9. Evaluați decizia luată și planul de acțiune ales.
10. Hotărâți și elaborați un plan de acțiune, implementați-l și monitorizați-l.
67
Identificați și analizați în grupul Dvs. de studiu un exemplu practic de dilemă etică.
Pentru fiecare din întrebările prezentate mai jos încercați să enumerați cele mai bune
alternative decizionale/de acțiune:
 Care este metoda/calea cea mai sigură în alegerea variantei optime?
 Stabiliți cine câștigă și cât de mult?
 Stabiliți cine pierde și cât de mult?
 Analizați ceea ce așteaptă cei din jur de la Dvs. și corelați câștigul/pierderea cu

orizonturile de timp: scurt, mediu sau lung. Decizia rămâne aceeași?
Eseu: dilema etică
Încercați să vă amintiți o situație personală dificilă cu caracteristicile

unei dileme etice, cu care v-ați confruntat în ultima vreme. Răspundeți
foarte pe scurt (maxim o pagină) la următoarele întrebări.
 Care era problema, în linii mari?
 Cine era implicat direct, alături de Dvs.?
 Ce opțiuni/alternative ați avut?
 Cine putea fi afectat de decizia luată și în ce măsură?
 Cât timp v-a luat să vă decideți asupra unei variante de acțiune?
 Ați analizat serios situația sau ați reacționat din instinct?
 Ați reușit, în final, să rezolvați problema? Cum?
 Care au fost principiile morale care v-au ajutat să vă decideți?
 Regretați ceva din cele întâmplate?
5.4. Abordările/sistemele etice ale deciziilor manageriale
De cele mai multe ori managerii trebuie să ia decizii care sunt parte a responsabilității
sociale în diferite domenii: calitatea și siguranța produselor, relațiile cu angajații,
stabilirea prețurilor, filantropia, protejarea resurselor și a mediului, respectarea
drepturilor omului, extinderea afacerilor în țările în care munca este insuficient
reglementată, evitarea poluării mediului înconjurător etc.
Într-un fel, chiar ideea că profitul nu trebuie să fie neapărat maxim, ci optim, implică luarea în seamă,
nu numai a factorilor economici, ci și a celor non-economici: sentimente morale, atitudini sociale,
interese comunitare sau general umane. În fapt, nu avem de-a face doar cu omul în ipostaza lui de
homo oeconomicus, ci și cu cel ce trimite la zoon politikon, sau homo sapiens, și, deloc (în ultimul
rând), la homo moralis (Crăciun et al., 2005: 364).
68
Decizia etică este o judecată complexă asupra echilibrării balanței dintre
performanțele economice și sociale (și nu o simplă alegere între drept și nedrept,
corect și greșit, bun și rău). Deciziile etice sunt, de cele mai multe ori, luate în condiții
de incertitudine. Desigur, judecățile etice diferă chiar și în cadrul aceleiași culturi,
oamenii bazându-se pe percepții subiective referitoare la anumite situații și
momente.
Dificultățile luării unor decizii manageriale raționale, corecte, morale, provin în primul
rând de la faptul că nu se poate realiza practic o „omogenizare” a intereselor
individuale cu cele de grup sau sociale, după cum pare imposibilă și „omogenizarea
cunoștințelor/mentalităților”, și chiar a conștiințelor, în spiritul moralității. Pentru
echilibrarea performanțelor economice și sociale se fac atât analize economice,
sociale și juridice, cât și analize etice.
Filosofii morali ai modernității au ajuns să dezvolte teorii nu ale virtuții, ci ale corectitudinii și obligației.
În loc să întrebe:
„Ce trăsături de caracter fac ca o persoană să fie bună”?, ei încep cu întrebarea:
„Ce este corect/just să facem”?
Având în vedere procesul de luare a deciziilor manageriale, prezentăm în continuare cele mai relevante
sisteme/teorii ale eticii în afaceri, într-o ordine aleatoare. Aceste sisteme încearcă să definească
principiile morale care pot să coordoneze judecățile și acțiunile în direcția luării celor mai bune decizii
(Popa et al., 2013). Principalele abordări ale sistemelor etice, cu impact asupra deciziilor manageriale
sunt: (1) abordarea utilitaristă, (2) abordarea universalistă, (3) abordarea distributivă, (4) abordarea
virtuților și a principiilor morale și (5) abordarea individualistă.
69
1. Abordarea utilitaristă
Abordarea utilitaristă presupune focalizarea pe implicațiile morale ale

acțiunilor/deciziilor și, deci, pe consecințele acestora. Acest sistem etic teleologic,
denumit utilitarism, este o filozofie la originea căreia se află Jeremy Bentham
(1748-1832), gânditor britanic care consideră că trebuie să se asigure „cea mai
mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni”. [Teleologia = teoria
finalității; concepție filosofică idealistă care susține că procesele din univers s-ar
desfășura în conformitate cu un anumit scop; teleo = scop, finalitate; logie =
studiere, descriere, cercetare, teorie, știință)]. A aplica criteriul utilitarist în
rezolvarea unei dileme și luarea unei decizii etice înseamnă a-i analiza pe toți cei
care vor fi afectați și a calcula „cantitatea de plăcere/durere” care va fi resimțită de
ei. Deci, se apreciază deciziile/acțiunile ca fiind corecte sau greșite doar prin prisma
efectului lor bun sau rău. Această abordare are o mare tradiție și în opera lui John
Stuart Mill (1806-1873). Este, însă, foarte greu să identificăm binele și răul,
respectiv măsura de bine promovat și cantitatea de rău prevenit. Binele și răul
(bunătatea/răutatea) sunt subiective (doi oameni pot gândi și simți diferit și, prin
urmare, rezultatul aceleiași acțiuni/decizii, poate fi considerat bun de către unul, și
rău de către celălalt). Această teorie urmărește nu numai maximizarea efectelor
pozitive/plăcute pentru cei mai mulți, ci și minimizarea celor negative/neplăcute.
Ceea ce contează este balanța netă dintre consecințele bune și cele rele.
2. Abordarea universalistă
Conform abordării universaliste, decizia este considerată etică dacă este în

conformitate cu principiile de responsabilitate și îndatorire, ceea ce presupune mai
mult decât obținerea unor rezultate favorabile. Mai mult, se va opta pentru acea
decizie care poate fi aplicată tuturor oamenilor, în toate situațiile. Această teorie
etică afirmă faptul că valoarea morală a unei decizii/acțiuni nu poate depinde de
rezultatul acesteia, deoarece aceste rezultate sunt nedefinite și incerte în momentul
în care este luată decizia. Conform acestei abordări acțiunile sunt considerate
„corecte” sau „greșite”, independent de consecințele lor. Dacă două sau mai multe
alternative candidate au statut moral, consecințele pozitive și negative ale fiecăreia
vor determina alegerea celei mai bune acțiuni/decizii. Evident, se va alege
acțiunea/decizia care respectă principiile morale și asigură consecințe pozitive.
Immanuel Kant (1724-1804) este cel mai faimos dintre filozofii care au pus accent pe
responsabilitate, considerând că aceasta este mai importantă decât scopul obținerii
unor consecințe corecte. În opinia lui Kant pentru a avea o judecată (decizie) etică
este esențial să prescrii sau să impui acțiuni care pot fi universale. La baza acestui
sistem etic se află problema respectării și protejării drepturilor omului.
70
Pentru Kant la baza acestora se află libertatea și autonomia, iar lipsa lor determină
dispariția justificărilor morale. În organizații se pot avea în vedere drepturile
angajaților referitoare la viața privată, la libertatea de exprimare, la tratamentul
corect și consimțământul liber, la sănătate și siguranță etc. Pornind de la ideea că
principiul suprem al moralității este imperativul categoric a lui Kant, ajungem la
formula universală a umanității: „acționează în așa fel încât să tratezi întotdeauna umanitatea, în
propria-ți persoană sau în persoana altuia, ca un scop și niciodată ca un simplu mijloc”. Altfel spus,
„fă altora ceea ce vrei ca ei să facă tuturor, inclusiv ție”! Un alt filozof care s-a aplecat asupra acestor
aspecte a fost David Ross (1877-1971). Acesta a sugerat că motivele morale se bazează pe un set de
îndatoriri (responsabilități), iar lista acestora include: respectarea promisiunilor făcute; exprimarea
recunoștinței pentru bunătatea manifestată de alții; a fi onest și cinstit; a face eforturi suplimentare
pentru a nu face rău altora; a fi bun și de folos etc. Pentru Ross, spre deosebire de Kant, fiecare dintre
aceste îndatoriri pot permite anumite excepții atunci când, în anumite situații, se vine în conflict cu
anumite îndatoriri care sunt mai importante.
3. Abordarea distributivă
Abordarea distributivă, propusă de John Rawls (1921-2002), consideră că justiția

este prima virtute a instituțiilor sociale, în aceeași măsură în care adevărul este prima
virtute a sistemelor de gândire. În luarea deciziei etice, conform acestui sistem,
trebuie să ne bazăm pe standardele morale care insistă pe întâietatea unei singure
valori, și anume justiția. Fiecare trebuie să acționeze în așa fel încât să asigure o
distribuție cât mai echitabilă a bunurilor, întrucât aceasta promovează respectul de
sine care este esențial pentru cooperarea socială. Prin urmare, trebuie să ne
concentrăm pe examinarea costurilor și beneficiilor unei acțiuni/decizii și pe
distribuirea lor echitabilă, ținând cont și de echitatea procesului.
Într-un cadru organizațional, justiția distributivă susține faptul că recompensele

acordate trebuie să fie întotdeauna proporționale cu contribuția fiecăruia la
realizarea obiectivelor. Ne referim aici nu numai la salarii, prime, bonusuri etc., ci și
la alte formele de recompense non-financiare (pregătire profesională, promovare,
asigurări de viață, diverse facilități etc.).
Sistemele distributive pot avea diverse criterii:

 fiecăruia în mod egal,
 fiecăruia după nevoi,
 fiecăruia după pregătire,
 fiecăruia după efort,
 fiecăruia după contribuție,
 fiecăruia după rezultate, fiecăruia după competențe etc.
71
Majoritatea sistemelor economice moderne aplică toate aceste principii:
 educația publică este distribuită în mod egal, cel puțin teoretic;
 fondurile de asistență socială se distribuie în funcție de nevoi;
 comisioanele din vânzări se acordă în funcție de efort;
 onorurile publice se acordă pe bază de merite/contribuție;
 salariile managerilor se acordă pe baza criteriilor de
competență/performanță etc.
Totuși, Rawls consideră că aceste sisteme distributive combinate sunt nedrepte.
Abordarea justiției are la bază tratamentul corect și imparțial al tuturor oamenilor,

în conformitate cu regulile și standardele legale. Punându-se accentul pe
corectitudine și echitate, se poate vorbi de (1) justiția distributivă, (2) justiția
procedurală și (3) justiția compensatoare, descrise mai jos.
Studii recente sunt preocupate și de alte tipuri de justiție: (1) justiția interacțiunii (demnitate, politețe,
respect față de persoană), (2) justiția informațională (informarea la timp și explicarea acțiunilor
întreprinse), (3) justiția comutativă (corectitudinea schimburilor sau tranzacțiilor) etc.
72
4. Abordarea virtuților și a principiilor morale
Abordarea virtuților și a principiilor morale este un sistem etic focalizat pe virtuți

și principii morale general acceptate. Pentru progresul societății în care trăim este
necesar ca fiecare dintre noi să ducă o viață cinstită și să își dezvolte permanent
un nucleu al virtuților. Termenul aristotelic de areté, tradus în limbile moderne prin
„virtute”, are anumite semnificații aparte, care scapă traducerii; areté înseamnă în
primul rând „excelență”, adică maxima actualizare a esenței specifice a unui lucru
sau a unei vietăți (Crăciun et al., 2005: 160). Virtuțile sunt însușirile morale sau
trăsăturile de caracter pozitive ale oamenilor, abilități excepționale pe care le
poate cultiva orice individ.
În comportamentul oricărui om sunt esențiale o multitudine de virtuți, dintre care amintim: integritate,
generozitate, iubire, politețe, sinceritate, devotament, hărnicie, conștiinciozitate, cinste, autocontrol,
dreptate, bunăvoință, etc. Uneori, noțiunea de virtute este considerată identică cu moralitatea. În
etimologia greacă cuvântul virtute înseamnă perfecțiune, ceea ce înseamnă că un manager trebuie să
acționeze și să ia decizii atât rațional, pe baza abilităților și competențelor intelectuale și profesionale
de valoare, cât și social, etic, pe baza principiilor morale recunoscute de societatea în care trăiește.
Acest sistem etic focalizat pe virtuți și principii morale general acceptate pune accentul, în primul
rând, pe aspectele intelectuale ale omului și pe caracterul moral al persoanei care ia decizii, dar și pe
ansamblul de principii și norme morale acceptate și respectate de majoritatea membrilor societății.
Decidentul analizează consecințele posibile ale deciziilor ținând cont de un ansamblu de norme, reguli
și principii morale, general acceptate de societate, fără a scăpa din vedere importanța unor virtuți
personale care țin de profesie, de exemplu: autoritate, flexibilitate, competență, corectitudine,
loialitate, spirit de cooperare, chibzuință, autodisciplină etc.
73
5. Abordarea individualistă
Abordarea individualistă descrie etica interesului personal și susține faptul că o

acțiune/decizie este considerată etică dacă asigură interesele individuale pe
termen lung și conduce, în final, la binele general al indivizilor. Ființa umană este
prin natura ei egocentrică, cu tendințe naturale de a-și satisface în orice mod
dorințele și nevoile. Competiția dintre indivizii cu interese similare impune
negocieri finalizate de un contract social. În aceste condiții acțiunea justă este
numai cea permisă de contract iar binele este asimilat condiției în care este
satisfăcut interesul individual.
Competiția nu este un scop în sine, ci un sistem de relații și interacțiuni între indivizi

sau grupuri, în cadrul căruia toți agenții economici urmăresc cele mai bune
rezultate pentru fiecare (Crăciun, 2005: 123). Acest sistem etic, dezvoltat prima
dată de Adam Smith (1723-1790), are la bază credința că promovarea interesului
personal va conduce, paradoxal, la binele general (al tuturor). Se presupune că
oamenii vor decide în favoarea interesului personal numai dacă deciziile/acțiunile
lor vor fi valorizate de alții (dispuși să accepte/plătească).
Recunoscând ambiguitatea structurală și eterogenitatea naturii umane în epoca

actuală, discutați în grupul Dvs. de studiu îndemnul pe care îl face Jonas (1993: 30):
„acționează astfel încât consecințele actelor tale să fie compatibile cu
permanentizarea unei vieți autentic umane pe pământ! Include în alegerea ta
actuală integritatea viitoare a omului ca obiect subordonat voinței tale”!
Limitele abordărilor/sistemelor etice
Cele cinci teorii/abordări etice descrise anterior se diferențiază în funcție de importanța relativă dată
consecințelor, acțiunilor, scopurilor, responsabilităților, principiilor, drepturilor, libertăților sau altor
concepte de bază.
Din punct de vedere managerial, fiecare din teoriile/sistemele prezentate anterior oferă o cauzalitate
diferită. În timp ce etica bazată pe rezultatele acțiunii oferă o justificare pentru decizii care vizează
binele pentru cei mai mulți oameni, etica bazată pe responsabilitate promovează valori universale care
transcend practicile locale (oferind argumentele instaurării unei morale universale în opoziție cu
relativismul), iar etica bazată pe drepturi apără drepturile fundamentale ale oamenilor.
Sistemele etice nu intră în conflict unele cu altele – o acțiune cum ar fi minciuna, care este considerată
imorală într-un sistem, va fi considerată, în general, imorală în toate celelalte sisteme.
74
Abordare Principalele limite/critici/probleme asociate
 Este foarte greu de identificat binele și răul, respectiv măsura de bine promovat și
cantitatea de rău prevenit.
 Nu se poate calcula și preciza cu ușurință intensitatea plăcerii sau durerii resimțite de
cei implicați, durata de manifestare a acestor stări, certitudinea sau incertitudinea
persistenței plăcerilor, percepțiilor etc.
 Există costuri negative și rezultate adverse asociate fiecărei acțiuni (chiar dacă se
asigură cel mai mare bine pentru cei mai mulți), iar acestea trebuie să fie luate în calcul
pentru a putea pune în balanță avantajele și dezavantajele deciziei.
Abordarea  Satisfacțiile sau insatisfacțiile unui individ, nu pot fi comparate rațional și considerate
ca fiind mai importante decât ale altui individ.
utilitaristă  S-ar putea ca prin decizia luată, sacrificiile sau penalitățile aplicate unei minorități
sociale, în numele beneficiilor marii majorități, să genereze un rău mult mai mare decât
binele creat majorității.
 Nu se pot face estimări precise legate de cei care reprezintă majoritatea/minoritatea.
 Este posibil ca în procesul de luare a deciziei să fie imposibilă respectarea simultană a
celor două principii: beneficiul maxim și numărul maxim.
 Este greu de justificat din punct de vedere etic o decizie care va evidenția
„neșansa/ghinionul” minorității care pierde, în timp ce majoritatea câștigă.
 Anumite decizii/acțiuni pot fi pur și simplu imorale/greșite/incorecte (pe termen scurt
și/sau lung), în ciuda unor beneficii nete evidente pe care le aduc unei majorități
covârșitoare.
 Este greu de acceptat ca în condițiile actuale să poată fi impuse acțiuni/decizii care pot
fi considerate universale (este greu de crezut că anumite imperative morale pot fi
necondiționate).
 Este o metodă utilă de raționament moral, însă nu există priorități și grade.
 Apartenența decidentului la mai multe grupuri sociale/profesionale poate genera un
Abordarea așa numit conflict al datoriilor/responsabilităților, deoarece, fiecare grup poate impune
universalistă datorii contrare.
 Este un sistem etic a cărui interpretare pare să fie dependentă de situația individului.
Cine poate stabili care sunt principiile universal valabile?
 Actele imorale pot fi justificate de persoane predispuse să se autoamăgească și să-și
exagereze importanța și nu există nici un criteriu de departajare a “voințelor”.
 Sistemele distributive combinate sunt nedrepte: persoanele libere, educate și raționale
acceptă inegalitățile sociale și recompensarea după merite și performanțe (de
exemplu), chiar dacă în societate există oameni mai puțin avantajați de trecutul/
apartenența lor socială (săraci, fără calificare, înzestrați cu inteligență nativă dar fără
educație și experiență etc.).
 Justiția distributivă se aplică numai în interiorul unei organizații și nu între organizații
Abordarea diferite, ceea ce poate determina o distribuire inechitabilă a profiturilor care sunt,
evident, diferite.
distributivă  Întâietatea valorii justiției depinde în foarte mare măsură de acceptarea premizei că o
distribuție echitabilă a beneficiilor asigură cooperarea/bunăstarea socială (și nu se
întâmplă întotdeauna așa).
 Acest sistem etic se referă exclusiv la contribuția fiecăruia la dezvoltarea firmei și nu
ține cont de valoarea morală a celor implicați, care poate cântări mai mult.
Abordarea  Se poate întâmpla ca deciziile luate să vizeze bunăstarea/interesele unui grup restrâns
de oameni aflat în imediata apropiere a decidentului, și care, datorită subiectivismului,
virtuților și a să pună pe prim plan anumite principii morale care i-ar avantaja, în detrimentul
principiilor celorlalți.
 Se bazează pe caracterul moral al unor decidenți, respectiv, pe setul de virtuți care îi
morale caracterizează. Acestea pot fi, în cazuri concrete, insuficiente și chiar îndoielnice.
Abordarea  Interesul personal al unuia poate intra în contradicție cu a celorlalți.
 O decizie care încalcă libertatea individuală, chiar dacă generează un spor de fericire
individualistă sau de beneficii pentru ceilalți, trebuie să fie respinsă ca nedreaptă.
 Este greu de stabilit care este interesul personal care trebuie așezat pe primul loc.
Sursa: Popa, M., Lungescu, D., Salanță, I. (2013). Management. Concepte, tehnici, abilități. Cluj-Napoca: Presa
Universitară Clujeană.
75
Fiecare sistem etic exprimă o porțiune de adevăr, are susținători și adversari, este
incomplet sau inadecvat ca modalitate de judecare a conținutului moral al
acțiunilor sau deciziilor individuale. Nu există un sistem unic de convingeri care să
ghideze managerii în luarea unor decizii etice dificile, însă aceasta nu înseamnă că
toți suntem pe cont propriu, că putem face ce vrem în ceea ce privește deciziile și
acțiunile noastre care-i afectează pe alții.
5.5. Rolul managerilor în menținerea unui climat moral în organizație
Deciziile și acțiunile managerului sunt încadrate inevitabil și, uneori, involuntar, între moral și imoral.
Pentru a analiza faptele/deciziile etice trebuie să pornim de la efect la cauză, ceea ce înseamnă cel
puțin parcurgerea următoarelor etape: analiza comportamentului, a rezultatelor, efectelor și
consecințelor, a mijloacelor și instrumentelor utilizate. În final, vom putea aprecia fiecare
decizie/acțiune a unui manager ca fiind morală, amorală sau imorală.
Managerii contemporani sunt supuși acțiunii a cel puțin trei forțe destabilizatoare
pentru acțiunea morală (Mihuț, 2012: 120):
 forța poftei și pasiunii (sunt îngăduitori cu slăbiciunile personale);
 forța mândriei și prefăcătoriei (reacționează exagerat la critici, acceptă bârfa,
cultivă prejudecăți, induc în eroare și atacă „pe la spate” etc.);
 forța ambiției și lăcomiei (ignoră interesul celorlalți stakeholderi implicați în
afacere, au „stimă” deosebită pentru bani și nu pentru folosirea resursei timp,
acceptă în schimbul banilor afaceri, tranzacții etc. „fără moralitate”).
Consecințele comportamentului imoral sunt multiple, după cum se poate vedea mai jos.
76
Un succes obținut prin înșelăciune, de cele mai multe ori, costă:
 risipa de energie pentru a nu se afla, a nu fi prins, a nu fi șantajat;
 păstrarea atentă a unor documente compromițătoare;
 existența unor conversații telefonice periculoase (înregistrate);
 speranțe că organele fiscale nu vor afla, nu vor sesiza;
 obligarea unor oameni pentru a păstra secretele etc.
Este puțin probabil ca toate deciziile/acțiunile unui manager să fie întotdeauna

fie morale, fie amorale, fie imorale. Cu toate acestea, în literatura de specialitate
se obișnuiește a se vorbi despre:
 managerul imoral: care alege să se comporte împotriva moralei;
 managerul amoral: care eșuează în considerarea eticii ca o componentă a
comportamentului său;
 managerul moral: care face din comportamentul moral un scop în viață.
Pe lângă calități organizatorice, profesionalism, capacitate intelectuală, inteligență

emoționale de a comunica și influența, pe lângă carismă, forță fizică concretizate în
energie și entuziasm, caracteristicile managerilor se referă la următoarele:
 se conduce întotdeauna conform dreptății, rațiunii și adevărului;
 face din echitate și justiție fundamentul deciziilor/acțiunilor sale;
 sinceritatea și fidelitatea îi sunt caracteristici absolute;
 tratează oamenii cu respect și este demn de admirație și recunoștință;
 manifestă intoleranță față de încălcarea legii morale;
 manifestă prudență maximă, siguranță și încredere în sine;
 conduce afacerile în concordanță cu normele și principiile morale;
 trebuie să-și construiască și o „autoritate morală”, ca parte inseparabilă a
personalității profesionale;
 manifestă în permanență dorința de a-și asuma răspunderea etc.
77
Managerii trebuie să se preocupe permanent de binele tuturor, trebuie să
examineze cu atenție toate implicațiile deciziilor lor, să asculte de „rațiune”,
indiferent de convingerile sau nevoile lor. În plus, ei trebuie să fie dispuși să acționeze
permanent conform judecăților morale și să-i implice pe toți angajații în promovarea
comportamentului moral la locul de muncă. Managerii care au un set de valori bine
definit vor putea să-i convingă și să-i atragă mai ușor pe ceilalți. Pentru definirea unui
set de valori este important să ținem cont de faptul că valorile și așteptările trebuie
să fie clare, realiste, armonizate, atractive, ușor de comunicat, să stimuleze
performanța, să genereze un sentiment de împlinire și încredere în sine etc. Setul de
valori fundamentale trebuie să fie reflectat în misiunea firmei și să fie un reper la
care managerii să se raporteze permanent în deciziile și acțiunile întreprinse.
Etica managerială ar trebui să înceapă cu managementul de vârf al oricărei

organizații. Managerii pot întreprinde o serie de acțiuni, în vederea dezvoltării
comportamentului moral, individual și de grup, la locul de muncă (Popa et al., 2013):
1. Elaborarea și implementarea eficientă a codului de etică.
2. Utilizarea unor mecanisme, instrumente formale (oficiale) și diverse persoane
pentru monitorizarea prevederilor eticii:
 ofițerii de etică - persoane responsabile de informarea și instruirea
angajaților în legătură cu politicile etice ale organizației, de respectarea
prevederilor codului de etică;
 comitetul executiv de etică - grup formal de persoane care-și asumă
responsabilitatea respectării eticii în organizație prin inventarierea
problemelor și anchetarea/pedepsirea abaterilor;
 ghidul de orientare în luarea deciziilor etice și rezolvarea plângerilor legate
de încălcările prevederilor cuprinse în codul de etică;
 auditul intern;
 denunțătorii (eng. whistle-blowers) - angajați care anunță comiterea în
organizație a unor ilegalități etc.
3. Încurajarea și derularea trainingurilor pe probleme de etică și responsabilitate
socială pentru toți angajații.
4. Elaborarea unui program complex care să ajute la instaurarea și menținerea unui
climat moral în cadrul organizației.
Climatul moral este calitatea morală a climatului organizațional care afectează

întreaga organizație; se bazează pe moralitatea acțiunilor, relațiilor și
comportamentelor dominante (stil managerial, condiții de muncă, relații între
angajați, comunicare etc.).
78
În procesul de luare a deciziilor managerii trebuie să evite, cât mai mult posibil,
sincopele etice (eng. ethical lapses). Acestea sunt rezultatul unor decizii care sunt în
contradicție cu convingerile individuale și politicile declarate ale organizației.
Sincopele etice sunt generate, de cele mai multe ori, de presiunile copleșitoare care
vin dinspre mediul general al organizației, dar și din cel intern sau specific.
Exemple de acțiuni pentru dezvoltarea comportamentului moral la locul de muncă

 numirea oficială a unor „ofițeri de etică” (directori responsabili de
Mecanismele, respectarea eticii sau „avocați” ai comportamentului etic), adică persoane
care sunt responsabile cu comunicarea regulilor etice către angajați,
instrumentele oferirea de suport moral celor care se confruntă cu dileme etice, raportarea
formale încălcărilor prevederilor codurilor de etică, pentru a putea fi luate măsuri
corective etc.;
(oficiale) care
 instituirea unui comitet executiv de etică format din manageri, specialiști și
pot fi folosite angajați din cadrul organizației, din diferite compartimente funcționale,
pentru care să-și asume responsabilitatea controlului respectării eticii prin
inventarierea problemelor și anchetarea/pedepsirea abaterilor de la etică
monitorizarea
etc.;
prevederilor  stabilirea unui ghid de orientare în luarea deciziilor etice și rezolvarea
eticii plângerilor legate de încălcările prevederilor cuprinse în codul de etică;
 evaluarea comportamentelor și realizarea unui audit intern care să
examineze conformarea la prevederile codului de etică a practicilor de
management;
 încurajarea și protejarea celor care dezvăluie comportamentele ilegale sau
lipsite de etică, adică a denunțătorilor (eng. whistle-blowers).
 instituirea unui sistem eficient de comunicare a aspectelor legate de etică;
 încurajarea oamenilor în a face ceea ce este „corect” și „bine”;
 comunicarea în diverse forme și repetate rânduri a normelor, regulilor și
Trainingul pe principiilor morale;
probleme de  organizarea de întâlniri periodice în care să se explice care sunt așteptările
legate de comportamentul etic;
etică și
 implicarea angajaților în încurajarea comportamentului moral;
responsabilitate  încurajarea multiplicării comportamentelor corecte și ridicarea nivelului de
socială competență profesională;
 încurajarea ideilor, opiniilor și propunerilor venite din partea angajaților;
 manifestarea interesului față de munca celorlalți;
 gestionarea eficientă, pe baza unui sistem de valori bine precizat, a relațiilor
conflictuale cu diversele grupuri de interese ale organizației;
 înțelegerea faptului că fiecare decizie/acțiune are o dimensiune etică.
 existența la toate nivelurile companiei a unei viziuni și concepții clare
asupra a ceea ce înseamnă integritatea și etica;
 selecția corespunzătoare a personalului, ținând cont și de standardele și
nivelul dezvoltării morale a candidaților;
Dezvoltarea  utilizarea comportamentului managerilor de vârf ca exemplu de moralitate;
climatului moral  protejarea celor care se confruntă cu dileme etice și optează pentru
rezolvarea lor corectă;
 recunoașterea, recompensarea/pedepsirea comportamentelor
morale/imorale;
 inițierea oricăror acțiuni care să dezvolte încrederea, respectarea
angajamentelor și schimbul eficient de informații etc.
79
Pe lângă acestea, managerii trebuie să manifeste permanent un comportament
etic, dacă avem în vedere faptul că ei înșiși reprezintă modele de comportament
pentru toți angajații. În plus, aceștia trebuie să examineze cu grijă procesul de luare
a deciziilor și să recunoască faptul că angajații pot influența deciziile și
comportamentele, chiar prin prisma valorilor culturale/etice.
Managerii, aflați în poziția de a-și influența echipele, trebuie să înțeleagă faptul că

ei sunt cei care dau tonul în organizații, stabilesc standarde și așteptări clare în ariile
lor de responsabilitate. Prin urmare, este important ca managerii să explice tuturor
faptul că asumarea responsabilității sociale și comportamentul moral sunt
așteptate și recompensate.
Managerii trebuie să înțeleagă rolul valorilor și al conștiinței morale. Ei trebuie să

aibă capacitatea (Popa, 2006: 282): de a alege propriile valori, de a le situa în raport
cu valorile celor din jur, de a schimba (dacă este nevoie) propria părere despre
moralitate, de a recunoaște pluralismul (drepturile fiecăruia), de a manifesta
flexibilitate, adaptabilitate, toleranță (a accepta diferențele), de a coopera cu
subalternii, indiferent de poziția acestora, de a deveni conștienți de propriile
dificultăți, limite, resurse și puncte forte, de a refuza presiunile, de a refuza
conformismul și de a accepta schimbarea permanentă, de a avea încredere în sine,
de a pune mare accent pe creativitate, libertate, adevăr, justiție, egalitate, de a se
deschide spre ceilalți prin intermediul dialogului rațional și constructiv, de a
manifesta, în orice împrejurare, responsabilitate socială și profesională etc.
5.6. Codul de etică
Codul de etică (numit și cod de conduită) este un document oficial al organizației

prin care aceasta își declară valorile, credințele, normele și principiile care
direcționează comportamentele individuale și de grup. Acesta este un ghid formal
(specific fiecărei organizații) elaborat, de regulă, pe 3-4 pagini care precizează
comportamentele acceptate/dezirabile, precum și cele neacceptate/indezirabile.
Exemple de documente cu rol de reglementare:

 Decalogul sau cele 10 porunci din Vechiul testament (sec. XI î.Hr.), relevate lui
Moise pe Muntele Sinai.
 Cele douăsprezece table (450 î. Hr.), aparținând Imperiului Roman, cuprindea
sistematic și codificat legile care guverna statul.
 Jurământul lui Hipocrat (sec. V-IV).
 Codul lui Hammurabi (sec. XVIII-XII), aparținând Regatului vechi babilonian,
reprezentă o culegere de legi.
 Codul lui Manuc (sec. XIII- XVI) din India antică (legi civile și religioase) etc.
80
Codul de etică trebuie să prevadă cel puțin următoarele:
 caracteristicile unui bun „cetățean organizațional”;
 directivele clare privind atitudinea corectă/bună la locul de muncă:
 modul în care membrii unei organizații să acționeze într-o situație dată;
 modul în care ar trebui să se comporte în situații specifice etc.;
 gestionarea corectă a unor probleme, cum ar fi: conflictele de interese,
caracterul privat al informațiilor, oferirea cadourilor, oferirea sponsorizărilor
politice, concurența între membrii unei profesiuni, conflictele între membrii
unui grup, relațiile angajaților cu superiorii și colegii, relațiile cu clienții,
consumatorii, furnizorii etc.
Analizați în grupul Dvs. de studiu Codul de etică și deontologie profesională al

Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Discutați pe larg despre relațiile dintre
cadre didactice și studenți. Faceți propuneri și recomandări, dacă este cazul.
Codul de etică și deontologie profesională al UBB (aprobat în 2013) este postat la
https://www.ubbcluj.ro/ro/despre/organizare/files/etica/Codul_Etic_al_UBB.pdf
Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul

intern și în relațiile externe ale organizației, respectiv, statuarea unor principii și
cerințe care să-i facă pe manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu conțin
precepte pur teoretice, ci stabilesc comportamente/limite practice, utile pentru
toți membrii organizației. Aceasta nu înseamnă că un cod de etică asigură automat
un comportament moral sau că poate acoperi toate situațiile (Blois, 1985: 230).
Principalele caracteristici ale unui cod de etică se referă la următoarele:

 să fie riguroase, să prevadă clar idealurile și/sau obligațiile;
 nu trebuie folosite în interes propriu;
 nu vor servi unei profesii, în defavoarea interesului public;
 trebuie să protejeze interesul public, să fie specifice și oneste;
 trebuie să prevadă și pedepse, penalizări, sancțiuni;
 trebuie să stabilească anumite priorități, adevăratele valori ale firmei;
 să provină de la o autoritate legitimă;
 să nu contravină altor legi (de exemplu, Constituția);
 să fie posibile din punct de vedere fizic și moral;
 să fie cât mai simple și accesibile.
81
Elaborarea codurilor se face, de obicei, în echipă. Obiectivele sunt stabilite de către
managementul de vârf. Normele, valorile și credințele specifice organizației sunt, în
general, propuse, discutate și definite de manageri și un colectiv de lucru (din care
fac parte și angajați), iar apoi publicate și distribuite tuturor, ținându-se cont de
specificul organizației. Difuzarea codurilor etice are loc în mai multe moduri: mese
rotunde de sensibilizare, anunțarea codului în preliminariile concursului de
angajare, anexarea codului la contractul de muncă și semnarea lui etc.
Avantajele elaborării codurilor de etică:

 încearcă să echilibreze interesul colectiv cu cel personal;
 pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intră în firmă;
 pot constitui bazele unei acțiuni disciplinare împotriva abaterilor;
 poate fi un mijloc de aliniere a abaterilor la normele morale;
 asigură transparența modului de realizare a activităților, proceselor etc.;
 ajută la rezolvarea eficientă a problemelor de discriminare, a dilemelor etice;
 garantează respectarea strategiilor de calitate pe termen lung;
 creează o cultură organizațională adecvată;
 este un mijloc de încurajare a practicilor morale în organizații;
 îmbunătățește climatul de muncă la toate nivelurile;
 crește loialitatea și implicarea conducerii și a salariaților;
 are loc îmbunătățirea selecției, formării, promovării personalului, a altor practici
ale managementului resurselor umane etc.;
 sporește încrederea și cooperarea în echipă, inițiativele personale se îndreaptă
către interesul general;
 deciziile adoptate vizează dreptatea, eficiența și nediscriminarea;
 cresc performanțele firmei pe termen mediu și lung etc.
Limitele codului de etică
Limita de acțiune a codurilor etice constă în formularea lor în termeni generali tocmai pentru că, la
început, managerii și subordonații lor se află în incapacitatea de a identifica toate problemele etice
care pot apărea (Blois, 1985: 230). Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creștere,
trebuie să amintim că ele nu pot acoperi toate situațiile și nu pot garanta o conduită universal morală.
Discutați în grupul Dvs. de studiu problemele centrale ale moralei cu impact major
în organizațiile din România. Încercați să elaborați un cod de etică/conduită care
să înglobeze ansamblul de norme, principii și reguli utile mediului de afaceri din
România.
82
1. Ce este etica managerială?

2. Care sunt problemele manageriale din cadrul unei firme?
3. Descrieți cele patru categorii majore de responsabilități sociale ale firmei.
4. Ce înseamnă a avea un comportament moral în afaceri?
5. Precizați câteva exemple de principii etice universale/reguli morale pentru
domeniul afacerilor.
6. Enumerați argumentele în favoarea responsabilității sociale ale organizației.
7. Descrieți principalele abordări/sisteme etice ale deciziilor manageriale.
8. Ce acțiuni pot întreprinde managerii în vederea menținerii unui climat moral la
locul de muncă?
9. Care sunt avantajele, respectiv limitele elaborării și implementării codurilor de
etică în organizații?
Test grilă
1. Realizarea unor produse/servicii de calitate și garantarea siguranței utilizării

produselor sunt probleme manageriale care țin de:
a) cercetare-dezvoltare
b) producție
c) comercial-marketing
d) financiar-contabilitate
e) resurse-umane
2. Evitarea practicilor de evaziune fiscală și gestionarea corectă a costurilor sunt

probleme manageriale care țin de funcțiunea:
a) cercetare-dezvoltare
b) producție
c) comercial-marketing
d) financiar-contabilitate
e) resurse-umane
3. Având în vedere responsabilitățile sociale ale managementului, sunt solicitate

imperativ tuturor organizațiilor:
a) responsabilitățile economice
b) responsabilitățile legale
c) responsabilitățile etice
d) responsabilitățile discreționare
83
4. Responsabilitățile care presupun angajamentul/implicarea managerului și
organizației în acțiuni pur voluntare, izvorâte din dorința de a rezolva anumite
probleme sociale, sunt:
a) responsabilități economice
b) responsabilități legale
c) responsabilități etice
d) responsabilități discreționare
5. Analizând principalele abordări ale sistemelor etice, cu impact asupra deciziilor

manageriale, dacă decizia luată se bazează în totalitate pe conceptele de
corectitudine, echitate și imparțialitate, decidentul a avut în vedere:
a) abordarea utilitaristă
b) abordarea universalistă
c) abordarea distributivă
d) abordarea individualistă
6. Analizând principalele abordări ale sistemelor etice, cu impact asupra deciziilor

manageriale, focalizarea pe consecințe este specifică:
a) abordării utilitariste
b) abordării universaliste
c) abordării distributive
d) abordării individualiste
7. Principalele caracteristici ale unui cod de etică se referă la următoarele:

a) să fie riguroase, să prevadă clar idealurile și/sau obligațiile
b) să protejeze interesul public
c) să fie specifice și oneste
d) să provină de la o autoritate legitimă
8. Avantajele elaborării codurilor de etică includ:

a) încearcă să echilibreze interesul colectiv cu cel personal
b) pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intră în firmă
c) pot constitui bazele unei acțiuni disciplinare împotriva abaterilor
d) este un mijloc de încurajare a practicilor imorale în organizații
9. Este puțin probabil ca toate deciziile/acțiunile unui manager să fie întotdeauna

fie morale, fie amorale, fie imorale. Cu toate acestea, în literatura de specialitate
se precizează faptul că managerul care eșuează în considerarea eticii ca o
componentă a comportamentului său este:
a) manager imoral
b) manager amoral
c) manager moral
84
10. Managerii care manifestă un comportament moral sunt caracterizați astfel:
a) susțin libertatea, perfecționarea și dezvoltarea fiecărui angajat
b) formează și încurajează un regim echilibrat de muncă și odihnă
c) creează un mediu de lucru fără discriminări
d) cultivă o atitudine pozitivă față de celelalte persoane
Bibliografie
Balahur, P. (2004). Personalitate și creație în etica modernă. Iași: Editura Universitatea „Al. I. Cuza”.
Bartol, K. M., Martin, D.C. (1994). Management (2nd ed.). McGraw-Hill.
Blois, K. (1985). Ethics in Business, în P. Lawrence, K. Elliot, Introducing Management. London: Penguin
Books.
Blaga".
Carroll, A.B., Buchholtz, A.B. (2001). Business and society: Ethics and stakeholder management (4th
ed.). Cincinnati South-Western College.
Crăciun, D., Morar, V., Marcoviciuc, V. (2005). Etica afacerilor. București: Paideia.
Durand, G. (1989). La Bioéthique (nature, principes, enjeux). Paris: Les Éditions du Cerf.
Fukuyama, F. (2002). Marea ruptură. București: Editura Humanitas.
Georgescu, M.A. (2015). Responsabilitatea socială: între teorie, imagine și conduită. Florești, Cluj:
Editura Limes.
Georgescu, Ș.D. (2016). Managementul sub auspiciile moralității: considerații privind relația dintre
etică și afaceri. Revista de filosofie, vol. 63, nr. 3, p. 290-295.
Ionescu, Gh., Gh. (2005). Marketizarea, democratizarea și etica afacerilor. București: Editura
Economică.
Ionescu, Gh., Gh., Bibu, N., Munteanu, V., Gligor, D. (2010). Etica în afaceri. Timișoara: Editura Mirton.
Iosifescu, V. (2004). Duplicitate și educație morală. București: Editura Aramis.
Sage Publications.
Labarde P., Maris B. (2000). Doamne, ce frumos e războiul economic! Întoarcerea la capitalismul
sălbatic. București: Editura Antet.
Mathis, R.L., Nica, P.C. (1997). Managementul resurselor umane. București: Editura Economică.
Mihuț, I. (2012). Management și etică. Cluj-Napoca: Editura Risoprint.
85
Pekel, J., Wallace, D. (1998). The ten-step method of decisionmaking. Retrieved 14.08.2013, from
http://www.authenticityconsulting.com/misc/long.pdf
Popa, M. (2006). Etica afacerilor și managementul. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință.
Popa, M., Lungescu, D., Salanță, I. (2013). Management. Concepte, tehnici, abilități. Cluj-Napoca:
Editura Presa Universitară Clujeană.
Richard, B. (2012). Afacerile, pentru oameni. București: Editura Publica, 2012.
Toffler, A. (1973). Șocul viitorului. București: Editura Politică, 1973.
Reviste de specialitate recomandate
Journal of Business Ethics - https://www.springer.com

Electronic Journal of Business Ethics and Organization Studies - https://ejbo.jyu.fi
Business Ethics: A European Review - https://www.wiley.com
Business Ethics Quarterly - https://www.cambridge.org/core/journals/business-ethics-quarterly
86
87
CUPRINS
INFORMAȚII GENERALE ______________________________________________ i
1.1. Informații despre curs _________________________________________________________ i

Date de contact ale titularului de curs _______________________________________________ i
Date de identificare a cursului și datele de contact ale tutorilor __________________________ i
1.2. Condiționări și cunoștințe prerechizite ____________________________________________ i
1.3. Descrierea cursului ____________________________________________________________ i
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului ___________________________________________ ii
1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs ____________________________________ iii
1.6. Materiale bibliografice obligatorii _______________________________________________ iv
1.7. Materiale și instrumente necesare pentru curs ____________________________________ iv
1.8. Calendarul cursului ___________________________________________________________ iv
1.9. Politica de evaluare și notare___________________________________________________ v
1.10. Elemente de deontologie academică ___________________________________________ vi
1.11. Studenți cu dizabilități _______________________________________________________ vi
1.12. Strategii de studiu recomandate _______________________________________________ vi
Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ ____________________________ 1

I. Cuprinsul modulului __________________________________________________________ 1
II. Obiectivele modulului ________________________________________________________ 1
III. Cuvinte cheie _______________________________________________________________ 1
1.1. Etimologie, definiții și delimitări conceptuale _____________________________________ 2
1.2. Misiunea și funcțiile eticii _____________________________________________________ 3
1.3. Etica „profitului” în afaceri ____________________________________________________ 5
Evaluare – subiecte redacționale __________________________________________________ 9
Test grilă _____________________________________________________________________ 9
Bibliografie __________________________________________________________________ 10
Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII ___________________ 11

2.1. Conceptele de morală și moralitate ____________________________________________ 12
2.2. Normele morale ____________________________________________________________ 15
2.3. Legea morală și conștiința morală ______________________________________________ 18
2.4. Valorile morale _____________________________________________________________ 22
2.5. Generalități privind conceptul de responsabilitate ________________________________ 24
Test grilă ____________________________________________________________________ 26
Bibliografie __________________________________________________________________ 28
88
Capitolul 3. ELEMENTE DE DEONTOLOGIE______________________________ 29
3.1. Conceptele de deontologie și deontologie profesională ____________________________ 30
3.2. Repere teoretice privind codul de deontologie profesională ________________________ 34
Test grilă ____________________________________________________________________ 38
Bibliografie __________________________________________________________________ 39
Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI ____________ 40

4.1. Definiții ale eticii în afaceri, palierele de studiu și nivelurile de aplicare _______________ 41
4.2. Utilitatea studierii eticii în afaceri ______________________________________________ 44
Test grilă ____________________________________________________________________ 47
Bibliografie __________________________________________________________________ 48
Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI _________________ 49

5.1. Definirea eticii manageriale ___________________________________________________ 50
5.2. Responsabilitățile sociale ale managementului ___________________________________ 54
5.3. Dilemele etice în afaceri ______________________________________________________ 64
5.4. Abordările/sistemele etice ale deciziilor manageriale ______________________________ 68
5.5. Rolul managerilor în menținerea unui climat moral în organizație ____________________ 76
5.6. Codul de etică ______________________________________________________________ 80
Test grilă ____________________________________________________________________ 83
Bibliografie __________________________________________________________________ 85
89

Suport

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toate specializările

Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ

Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII

Capitolul 3. ELEMENTE DE DEONTOLOGIE

Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI

Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI

Conf. univ. dr. Mirela POPA

INFORMAȚII GENERALE ______________________________________________ i

1.1. Informații despre curs _________________________________________________________ i

Capitolul 1. SCURTĂ INTRODUCERE ÎN ETICĂ ____________________________ 1

Capitolul 2. MORALA – OBIECTUL DE STUDIU AL ETICII ___________________ 11

Capitolul 4. DELIMITĂRI TEORETICE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI ____________ 40

Capitolul 5. DIMENSIUNEA ETICĂ A MANAGEMENTULUI _________________ 49

1.1. Informații despre curs

Date de contact ale titularului de curs Date de identificare a cursului și datele de

Birou: sala 212, Facultatea de Științe Codul cursului - ELR0031

Fax: 0264-412570 Pagina web a cursului - www.econ.ubbcluj.ro

Tutori - lect. dr. Lucia Scorțar, lect. dr. Irina Salanță,

1.2. Condiționări și cunoștințe prerechizite

1.3. Descrierea cursului

Acest curs este o incursiune aplicativă în problematica comportamentului moral al managerilor și al

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

Obiectivele cursului sunt de a ajuta studenții:

 să dobândească capacitatea de a identifica diferențele dintre etică, morală și moralitate;

 să înțeleagă utilitatea teoretică și practică a studierii eticii în afaceri.

 să dobândească capacitatea de a recunoaște și stabili un ansamblu de norme morale și valori

 să recunoască rolul și importanța studierii eticii în afaceri;

 să identifice principalele modalități de soluționare a dilemelor etice în afaceri;

 să manifeste un interes real în recunoașterea și manifestarea unui comportament moral în

 să definească responsabilitatea socială a organizației (CSR) și să descrie cele patru categorii

 să identifice așa-numitele părți/grupuri cointeresate (stakeholderi) și așteptările pe care

 să cunoască și să argumenteze utilitatea principalelor abordări/sisteme etice ale deciziilor

 să identifice acțiunile care pot fi întreprinse de manageri în vederea dezvoltării/susținerii

 să dobândească competențe/abilități de elaborare și implementare a codurilor de etică;

1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs

1.6. Materiale bibliografice obligatorii

1.7. Materiale și instrumente necesare pentru curs

Se recomandă ca studenții să beneficieze de următoarele resurse:

1.8. Calendarul cursului

1.9. Politica de evaluare și notare

 1 punct din oficiu (10% din nota finală).

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

1.11. Studenți cu dizabilități

1.12. Strategii de studiu recomandate

Date fiind caracteristicile învățământului la distanță, se recomandă studenților o planificare riguroasă

1. Etimologie, definiții și delimitări conceptuale

II. Obiectivele modulului

1. Definirea principalelor concepte.

III. Cuvinte cheie

Etica, misiunea eticii, funcțiile eticii, etica „profitului”,

Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoașterii datorită lui Socrate. Ca disciplină

Din punct de vedere etimologic "etica" provine de la cuvintele grecești:

Prisma filosofiei, putem considera etica ca fiind știința binelui/răului (Socrate,

Etica este știința comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripții

Eticile de gradul I sau etica valoric-normativă.

1.2. Misiunea și funcțiile eticii

Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci și de a

În general, în viața de zi cu zi trebuie să fim morali pentru că aceasta ne ajută la

1. Funcția cognitivă se realizează pe trei trepte succesive:

2. Funcția normativă axiologică

3. Funcția persuasivă (convingerea)

Rolul celui ce cercetează domeniul eticii/moralei, în general, este de:

În momentul în care un om de afaceri sau un manager decide că obținerea de profit

Pozitivism economic (Milton Friedman):