Studiu de caz

Descrierea cazului

Doamna L.R. se prezinta la consiliere terapeutica prezentând simptome de stres privind

modul său de viaţă datorat lipsurilor materiale. Din relatarile sale rezulta că are o relaţie foarte
bună atât cu soţul său, cât şi cu cei trei copii pe care îi are, fiind foarte mulţumită de modul în care
cei doi copii mai mari, un băiat de 13 ani şi o fată de 10 ani, isi asuma responsabilitati familiale.
Fiul său mai mare răspunde de efectuarea cumpărăturilor familiei, iar fiica sa are grijă de cel mai
mic copil, o fetiţă de aproape ani, şi de curăţenia din casă. Doamna L.R. este în prezent
însărcinată, urmând să nască în curînd. Despre soţ a afirmat că este un tată bun, fiind interesat în
permanenţă de bunăstarea copiilor.
Discutându-se cu cei doi copii mai mari, s-a constatat că aceştia îşi urăsc tatăl care nu se
interesează de ei şi, mai mult, în timpul iernii nu munceşte niciodată, ei trebuind să cerşească
pentru a avea ce mânca. De asemenea ei îi reproşează mamei că a rămas însărcinată, nou-născutul
urmînd să fie o povară tot pentru ei. Copiii au mai relatat că între părinţi există o legătură foarte
puternică, cei doi protejându-se reciproc şi toate sarcinile familiale sunt preluate de către ei.
După ce fiul cel mare a rămas repetent a izbucnit un conflict deschis între el şi tatăl său
care nu a acceptat această situaţie şi nu uită niciodată să-I reamintească despre acest eşec.
Analizând conflictele existente în mediul familial, psihologul a delimitat principalele cauze
care au dus la apariţia şi menţinerea situaţiei prezente. Astfel:
¤mama este o femeie cu un puternic instinct de autoconservare şi o personalitate histrionică,
simţindu-se bine în postura de victimă. Atenţia sa este concentrată asupra nevoilor partenerului,
neconştientizând nevoile emoţionale ale copiilor săi.
¤tata este un bărbat dur, care nu acceptă abateri de la norma impusă de el. Este total indiferent faţă
de nevoile copiilor săi, dar în acelaşi timp îi place să îi fie recunoscută poziţia de “pater familias”.
¤fiul are deja o maturitate mult peste vârsta lui, fiind capabil să-şi asume responsabilităţi
părinteşti. Este agresiv, având izbucniri înafara mediului familial. Faptul că este cel mai mare
copil al familiei a favorizat suprasolicitarea lui din partea părinţilor.

1
¤fiica cea mai mare este o persoană timidă, cu o bogată viaţă interioară, din care lasă să se vadă
foarte puţin. La vârsta ei (11 ani) este foarte maturizată şi deja priveşte viaţa cu resemnarea
specifică persoanelor cărora viaţa nu mai are ce să le ofere. Trăieşte o acută stare de tristeţe
accentuată şi de către suprasolicitarea, fizică şi psihică, la care este supusă. Menţionez că cei doi
fraţi au fost daţi în plasament pentru o perioadă de 2 ani şi apoi reluaţi în familie.
Abordarea încercată în acest caz a fost una de tip familial, cât şi individual. Primul pas a
constat în identificarea “triunghiurilor” existente în familie. Astfel s-au identificat următoarele:
a) o structură familială anormală în care părinţii se comportau precum copiii, iar copiii au luat
locul părinţilor;
b) o graniţă rigidă între părinţi şi copiii, părinţii fiind indiferenţi la nevoile emoţionale ale
copiilor, aceasta făcându-i să se maturizeze prematur şi să nu se bucure de propria lor
copilărie;
c) existenţa unei alianţe foarte puternice între cei doi părinţi, un conflict deschis între tată şi fiu,
precum şi un conflict ascuns între mamă şi fiu;
d) existenţa unei alianţe foarte puternice între cei doi părinţi şi un conflict ascuns între fiică şi
părinţii săi;
e) existenţa unei alianţe foarte puternice între cei doi fraţi mai mari, o alianţă între cele două
surori şi un conflict ascuns între băiat şi sora lui cea mică;
f) coalizarea celor doi fraţi mai mari împotriva sarcinii.

Fundamente teoretice

Cazul prezentat de noi are ca principale fundament teoretic teoria triunghiurilor, iar
structura familială este o componentă de care nu se poate să nu ţinem seama atunci când ne
propunem schimbarea terapeutică.
Aşa cum afirma şi M. Bowen, triunghiurile sunt cea mai mică entitate stabilă a unei relaţii,
acest lucru cu atât mai mult atunci când este vorba de o familie. Interacţiunile dintre părinţi şi
copii au la bază un proces de “triunghiulare”, proces care tinde să stabilizeze relaţiile- dar în
acelaşi timp să îngheţe conflictele, fără a le lăsa să se lichideze.
Trebuie să menţionăm că în cadrul acestei “triunghiulări” este prezentă, ca o necesitate,
circularitatea cauzalităţii care are drept rezultat menţinerea şi amplificarea conflictelor. Rolul
terapeutului în acest caz constă în a întrerupe patternurile circulare, dar acest lucru necesită un
bun control al situaţiei din partea acestuia, precum şi câştigarea încrederii familiei în

2
 capacitatea sa de a soluţiona conflictul. Foarte important este ca terapeutul să investigheze
soluţiile deja încercate de către familie, deoarece se poate întâmpla ca terapeutul să propună
aceeaşi modalitate de rezolvare a problemei, care a mai fost deja încercată, şi care nu are decât
efectul de a menţine problema şi de a înrăutăţi situaţia din ce în ce mai mult.
În studiul de caz propus de noi o importanţă deosebită o are structura familială. Regulile
care guvernează sistemul familial au o importanţă deosebită în evaluarea familiilor pentru a se
stabili graniţele existente şi modul în care acestea menţin problema. O graniţă prea slabă are
drept efect o confundare a relaţiilor familiale, astfel încât fiecare persoană are dificultăţi în
menţinerea propriei individualităţi. O graniţă prea rigidă va dezangaja relaţiile din familie,
acest lucru ducândla crearea unor subsisteme închise care nu comunică între ele.
Rolul terapeuţilor este acela de a restructura sistemul familial prin ajustarea graniţelor,
întărirea ierarhiilor şi spargerea coaliţiilor.
Pentru ca schimbarea să fie acceptată de către familie aceasta trebuie să fie percepută ca
fiind benefică, iar terapeutul ca o persoană de încredere. Să nu uităm că fiecare familie dispune
de o homeostazie proprie şi că îi este foarte greu să renunţe la anumite reguli care sunt
considerate ca benefice, iar schimbarea are darul de a-i speria pe oameni.

Demersul terapeutic propus

Deoarece la şedinţele de consiliere participau mai ales mama şi cei doi copii mai mari,
demersul terapeutic se va centra în special asupra lor, tatăl fiind inclus doar în mică măsură în
derularea activităţilor directe cu psihologul.
Plecând de la această stare de fapt, psihologul şi-a propus:
a) Stabilirea unei relaţii bazate pe încredere, fără crearea de coaliţii, astfel încât membrii familiei
să aibă încredere în psiholog şi în capacitatea acestuia de a provoca o schimbare benefică.
b) Dezechilibrarea mediului familial astfel încât să se restabilească o ierarhie familială normală.
Acest lucru se va realiza prin responsabilizarea părinţilor în asumarea unui rol executiv în
familie.
c) Sensibilizarea părinţilor la nevoile copiilor prin consiliere de tip familial în cadrul căreia
aceştia să fie învăţaţi să asculte copii. Se vor recomanda, de asemenea şi realizarea diferitelor
activităţi plăcute în cadrul familiei.
d) Consiliere de tip familial cu cei doi părinţi şi fiul lor pentru ca situaţia repetenţiei să fie
acceptată şi a se găsi resurse în interiorul familiei de a merge mai departe. Va fi învăţată

3
 mama să-şi asculte fiul, să fie atentă la nevoile acestuia şi a asigura o comunicare mai bună
între fiu şi soţ. Tatăl va fi rugat să spună ce simte el în legătură cu repetenţia fiului său, iar
amândoi vor fi puşi să identifice cauzele care au dus la aceasta, fără a încerca să se descopere
„vinovatul”, conştientizându-se părinţii faţă de condiţiile care trebuie oferite copiilor pentru a
învăţa.
e) Consiliere de tip familial cu cei doi părinţi şi fiica lor cea mai mare pentru a facilita
comunicarea şi exprimarea sentimentelor şi trăirilor fetei. De asemenea, mama va fi învăţată
să comunice mai bine cu fiica sa şi să-i ofere sprijin emoţional. Tatăl va fi responsabilizat în
legătură cu postura lui de tată a trei copii.
f) Consiliere cu cei doi fraţi mai mari pentru a dezechilibra alianţa puternică ce există între ei şi
includerea surorii mai mici în cercul lor. Se vor recomanda realizarea unor activităţi plăcute în
care să fie implicată sora cea mică.
g) Consiliere de tip familial cu scopul acceptării sarcinii de către cei doi copii mai mari şi
asigurarea lor că mama lor nu va mai face şi alţi copii, iar responsabilităţile familiale vor fi
împărţite în conformitate cu statutul fiecărui membru.