Tulburări ale percepţiei vizuale a formei

 agnozia
 prosopagnozia
 alexia
 dislexia
 aloestezia
 orbirea corticală
 iluziile perceptive
Aceste tulburări de percepţie a formei sunt de nivel retinian, cortical, subcortical,
emoţional, intelectual, social, cultural.
Agnozia vizuală este incapacitatea de a recunoaşte cu ajutorul văzului, atunci când
pacientul nu este orb, formele sau semnele cunoscute: obiecte, imagini, culori, litere,
cifre etc.
Există subtipuri ale agnoziei vizuale, cum ar fi:
 agnozia aperceptivă – incapacitatea de a percepe corect obiectele. Se
caracterizează prin capacitate vizuală aproape normală pentru nivelul senzorial
de bază (privire, acuitate), dar prin incapacitatea de a realiza percepţia vizuală
a obiectului. Persoanele cu acest tip de agnozie eşuează la testele de potrivire,
comparare a figurilor similare, de copiere a figurilor.
 agnozia asociativă – incapacitatea de a atribui semnificaţie unui stimul
perceput corect. Persoanele cu acest tip de agnozie pot percepe corect stimulii
vizuali prezentaţi şi pot răspunde la sarcini simple (la care cei cu agnozie
aperceptivă eşuează), dar nu pot atribui o semnificaţie stimulului vizual, nu pot
asocia obiectele cu înţelesul lor semantic, nu pot organiza obiectele prezentate
în categorii semantice. Acest tip de agnozie poate fi cauzat de o leziune a
lobului occipital stâng şi a lobului temporal stâng, adeseori in legătură cu
vatămarea talamusului posterior.

1
  agnozia „oglinzii” – incapacitatea de a face diferenţa între obiectele reale şi
cele reflectate de oglindă.
Când pacientul este incapabil sa identifice o faţă cunoscută sau propria sa imagine intr-o
oglinda, se vorbeşte de prosopagnozie. Prosopagnozia este adeseori rezultatul unor
leziuni ale lobului occipital drept şi temporal drept.
În afară de agnozia la obiecte, există şi agnozia la culori şi agnozia spaţială.
 Agnozia la culori este incapacitatea unei persoane de a recunoaşte culorile, deşi nu
prezintă anomalii ale vederii culorilor din punctul de vedere al receptorilor retinieni.
Este o consecinţă a afectării cortexului vizual.
 Agnozia spaţială este incapacitatea de a recunoaşte relaţii spaţiale, de orientare în
spaţiu. În cazul agnoziei spaţiale complete, pacientul nu poate apuca sau arăta un
obiect, nu îi poate recunoaşte poziţia. În cazul agnoziei spaţiale relative, pacientul nu
poate descrie aranjamentul obiectelor.
Alexia este incapacitatea de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni în centrii
nervoşi.
Dislexia este o tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi şi de a înţelege ceea
ce se citeşte.
Aloestezia este transferarea unei senzaţii în regiunea corespunzătoare simetrică.
Pacientul transpune imaginile dintr-o jumătate de câmp vizual în cealaltă jumătate sau
suprapune câmpul vizual inferior peste cel superior.
Cecitatea corticală reprezintă orbirea cauzată de lezarea lobilor occipitali drept si stâng.
Ochii se pot mişca, iar reflexul pupilelor la lumină este prezent. Cauza cea mai frecventă
este ocluzia arterei cerebrale posterioare. Cecitatea corticală temporară poate fi prezentă
în urma traumatismelor cerebrale.

Iluzii vizuale
Iluziile vizuale sunt forme ambigue create artificial în care niciun detaliu nu permite
alegerea interpretării corecte. Percepţia ezită în permanenţă între două soluţii posibile.

2
Figura este percepută când sub o formă când sub alta, trecerea făcându-se brusc, aparent
fără un motiv. Iluziile vizuale se împart, convenţional, în iluzii psihologice care apar în
mod natural, şi iluzii cognitive, care pot fi descifrate şi care oferă informaţii asupra
mecanismului percepţiei umane.
Iluziile psihologice sunt efecte asupra ochilor sau asupra creierului ale unor stimulări
excesive de un anumit tip: strălucire, culoare, înclinare, mişcare. Explicaţia teoretică a
acestor iluzii este că stimulii au canale neurale separate în sistemul de procesare a
imaginilor, iar stimularea repetată a unui canal duce la un dezechilibru psihologic care
afectează percepţia.
Iluziile cognitive se consideră că apar prin interacţiunea cu presupuneri asupra lumii
înconjurătoare care conduc la deducţii involuntare. Aceste iluzii se împart în iluzii
ambigue, distorsiuni, iluzii paradoxale şi iluzii fictive.
- iluziile ambigue sunt figuri sau obiecte a căror percepţie oscilează între
interpretări alternative (Fig. a, i);
- iluziile care distorsionează se caracterizează prin modificări perceptuale de
mărime, lungime, curbură (Fig. b, c, d, e, f, g, h);
- iluziile paradoxale sunt generate de obiecte care sunt paradoxale sau imposibile;
- iluziile fictive se definesc prin perceperea unor obiecte de către un singur
observator, în condiţiile în care pentru toţi ceilalţi observatori obiectele nu se află
în locul respectiv; aceste iluzii sunt induse de halucinogene sau de schizofrenie şi
se numesc halucinaţii.
Exemple de iluzii :

3
 Fig.a

Fig. b Fig. c Fig. d

Fig. e
Fig.f

Fig. g

Fig. h
Fig. i

Iluziile percepţiei formei se clasifică în:

1) Iluzii datorate poziţiei obiectului în câmpul vizual
4
 2) Iluzii de întindere discontinuă
3) Iluzii de asimilare de contur şi contrast
4) Iluzii datorate perspectivei şi unghiurilor
5) Iluzia lunii
6) Figuri reversibile

1) Iluzii datorate poziţiei obiectului în câmpul vizual

1a) 1b)
Iluzia 1a) – iluzia lui Fick – linia verticală pare mai lungă decât linia orizontală
Iluzia 1b) – un pătrat pare mai mare atunci când se reazemă pe unul dintre colţuri (iluzia
lui Schumann)

Iluzia 1c) - dimensiunea pe verticală este aceeaşi cu dimensiunea

pe orizontală, însă cea pe verticală pare mai mare.

1d) – pătratul din dreapta pare dreptunghi, în timp ce

dreptunghiul cu înălţimea mai mică din stânga pare pătrat

Aceste iluzii se datorează formei ovale a câmpului vizual în care o linie verticală ocupă
o parte mai mare din câmp decât o linie orizontală de aceeaşi lungime. O altă explicaţie
ar fi aceea că mişcările oculare verticale sunt mai puţin frecvente şi că atunci ochiul
trebuie să reziste la atracţia terestră.

5
2) Iluzii de întindere discontinuă

A B C 2a)
Iluzia 2a) - Intervalul liber AB pare mai scurt decât intervalul divizat BC (iluzia Oppel –
Kundt)

2b)
Iluzia 2b) – Cele trei pătrate cu aceeaşi dimensiune par diferite ca suprafaţă şi ca
dimensiune
2c) Distanţa BC pare mai mare decât distanţa AB, deşi
A B C sunt egale.

Suprafeţele, distanţele par să varieze după cum sunt umplute sau goale. Aceste iluzii
sunt secundare, fiind determinate de activităţile perceptive care se intensifică odată cu
vârsta.
3) Iluzii de asimilare de contur şi contrast

3a) 3b) 3c)

Iluzia 3a) – distanţa de la cercul de sus la linia de cercuri este egală cu dimensiunea
ansamblului orizontal de cercuri

6
Iluzia 3b) – semicercul deschis pare a avea o rază mai mare dect semicercul închis, deşi
sunt identice
Iluzia 3c) – segmentul de cerc superior, mai scurt, pare de rază mai mare decât celelalte
două segmente, deşi toate trei aparţin aceluiaşi cerc.

3d) – trei pătrate incomplete, dar identice

3e) – pătratul pare imperfect (iluzia lui Woodworth)

3f) – cercurile din centrele celor două figuri par inegale din cauza contrastului cu
cercurile care le înconjoară (iluzia lui Tichener)

3g) 3h)
3g)- cercul mai apropiat de vârful unghiului pare mai mare decât celălalt. Această iluzie
este o explicaţie a faptului că soarele pare mai mare la orizont decât la altitudine mare.
7
3h) – Figura B pare mai mare decât figura A, deşi sunt identice (iluzia lui Jastrow)

4) Iluzii datorate perspectivei şi unghiurilor

4a) – diagonalele AX şi AY par inegale, deşi au aceeaşi lungime

4b) 4c)

4b) – iluzia perspectivei – coloanele verticale au aceeaşi lungime, dar din cauza
perspectivei create de celelalte linii, coloanele par inegale
4c) – iluzie datorată unghiurilor – pătratele centrale par deformate

4d) 4e)

8
4d) Liniile oblice lungi sunt paralele, deşi impresia este că nu sunt paralele

4e) Săgeata din dreapta pare mai mică decât cea din stânga (iluzia Muller – Lyer)

4f) Este foarte dificil de precizat care dintre liniile A şi B este în

prelungirea liniei C (iluzia lui Poggendorff)

Teorii pentru explicarea iluziilor Muller – Lyer:

 Teoria mişcării ochilor – în partea din stânga a figurii mişcarea oculară depăşeşte
lungimea liniei, în timp ce în partea dreaptă distanţa parcursă este mai mică.
 Teoria perspectivei – părţile din figură care reprezintă obiecte îndepărtate sunt
supraevaluate, în timp ce părţile din figură care reprezintă obiecte apropiate par mai
mici.
 Teoria empatiei a lui Lipps – observatorul se identifică cu unele părţi ale figurii şi
sunt stimulate emoţiile sale.
 Teoria confuziei – o analiză separată a liniilor şi unghiurilor este aproape imposibilă,
deoarece sunt percepute ansambluri.
Factori care au influenţă asupra iluziei Muller – Lyer:
- copiii până la 7 – 9 ani sunt mai puţin receptivi la această iluzie
- indivizii care trăiesc acolo unde lipsesc edificiile rectangulare, nu au această iluzie
- numărul de prezentări influenţează iluzia
- iluzia are efect maxim când liniile oblice au lungimea de ¼ din lungimea
segmentelor verticale
- iluzia este mai pronunţată când unghiul săgeţii este mai mic
- iluzia este influenţată de culoare.