Modelarea fiabilitatii

Din punctul de vedere al fiabilităţii sistemele pot avea structuri cu

diferite complexităţi: a. sisteme de tip serie; b. sisteme de tip paralel
care pot avea trei posibilităţi: cu rezonanţă paralel, rezonanţă
secvenţială, logică, majoritară; c. sisteme de tip mixt (serie şi paralel);

d. sisteme cu structură oarecare. Fiabilitatea, componentă directă a

calităţii, se construieşte şi se urmăreşte pe întreaga durată de viaţă a
unui produs. Pentru evaluarea şi determinarea ei previzională se
utilizează modelele ce exprimă fiabilitatea prin relaţii matematice
adecvate. Alegerea corectă a modelului se face în funcţie de scopul
evaluării, de perioada de viaţă în care se află produsul şi de datele de
fiabilitate disponibile. Evaluările de fiabilitate au următoarele scopuri:
a) stabilirea fiabilităţii necesare unui produs sau compararea diferitelor
soluţii constructive posibile; b) verificarea fiabilităţii unui produs aflat în
faza de dezvoltare şi fabricaţie; c) exploatarea indicatorilor de fiabilitate
pentru durata de viaţă rămasă, calculaţi pe baza datelor
trunchiate/cenzurate înregistrate într-o anumită fază a vieţii unui
produs; d) stabilirea gradului de securitate al unui dispozitiv. Modelele
de fiabilitate se referă la orice tip de produs/sistem dar de la simplul
element la cele mai sofisticate şi complicate instalaţii. Etapele de bază
ale modelării sunt: 1. Definirea produsului În această etapă se
precizează funcţiile produsului la care se utilizează caracteristicile ce-i
exprimă performanţele. Se determină caracteristicile fizice şi
funcţionale limită. În raport cu aceasta se definesc defectările posibile
ce pot apare - mai precis condiţiile în care produsul încetează a
îndeplini funcţia. 2. Stabilirea modelului de fiabilitate .

Se elaborează schema bloc de fiabilitate reprezentată prin ansamblul

blocurilor care concurează la realizarea funcţiei şi se precizează şi
relaţiile dintre blocuri. Se are în vedere să existe şi blocuri care pot
constitui o alternativă pentru asigurarea funcţionării sistemului. Ea se
elaborează până la nivelul elementului din sistem. Schema bloc va
preciza relaţiile matematice care fac legătura între fiabilitatea blocurilor
şi fiabilitatea compusă a sistemului. 3. Analiza componentelor aferente
fiecărui bloc funcţional În lista componentelor se precizează factorii
care au legătură cu fiabilitatea. Pe această cale se efectuează analiza
modurilor de defectare, a efectelor şi a criticităţii lor. 4. Determinarea
factorilor de încărcare Situaţia analizată poate impune creşterea
nivelului de detaliere a analizei până la cazul elementului. 5. Exprimarea
cantitativă a fiabilităţii elementelor/componentelor Se exprimă
cantitativ indicatorii de fiabilitate pentru fiecare element pe baza
repartiţiei defecţiunilor. 6. Calculul fiabilităţii fiecărui bloc funcţional 7.
Calculul fiabilităţii sistemului De cele mai multe ori obţinerea unei
soluţii analitice este dificilă. În acest caz se pot utiliza tehnicile de
simulare, de exemplu metoda Monte Carlo, iar pentru procese
exponenţiale metoda Markov.
Student: Marica Bogdan C-tin

Referat: Fiabilitate si metenanta

Tel: 0770272370

Mail: bbgd21@yahoo.com