Metoda fenomenologică și arhitectura

“Human consciousness is one of the central concerns of phenomenology [...] The principal concern of the phenomenologist
turns out to be the intentionality behind human behavior such as architecture and landscape architecture”1.

A-fi-în-lume [I] “Faptul-de-a-sălășlui-în [In-sein] nu are în vedere o incluziune spațială de simple-prezențe ...;
in (‘în) provine din innan-, ‘a locui’, habitare, a-și avea sălașul; an înseamnă : sunt obișnuit cu, îmi este
familiar, am obiceiul să, are semnificația lui colo [a se îngriji de, a cultiva] în sensul de habito [a locui] și diligo
[a iubi, a prețui] … Termenul bin (‘sunt’) e legat de bei (‘în preajma’); atunci ich bin [eu sunt] înseamnă :
locuiesc, sălășluiesc-în-preajma a ceva, în preajma lumii așa cum îmi este ea familiară. Sein (‘a fi’) ca
infinitiv al lui ich bin (‘sunt’) înseamnă ‘a locui în preajma’, ‘ a fi familiar cu’. (...) Situarea afectivă deschide
ex-istentul în starea sa de aruncare ... Ea a deschis de fiecare dată deja faptul-de-a-fi-în-lume ca întreg și ea
este cea care face cu putință orientarea-către ... Situarea afectivă este un mod existențial fundamental al stării de
deschidere co-originare a lumii, a ex-istentului cu ceilalți, deoarece ex-istența este ea însăși în chip estențial
fapt-de-a-fi-în-lume. ... Situarea afectivă a deschis deja lumea, de pildă atunci când ceva din interiorul ei
[ploaia] ne amenință … Tonalitatea situării afective constituie deschiderea către lume a ex-istentului. (...)
Abia înțelegerea faptului-de-a-fi-în-lume ca structură esențială a ex-istentului face cu putință pătrunderea în
spațialitatea existențială a ex-istentului (...) Deoarece ex-istentul îi aparține în chip esențial faptul-de-a-fi-în-
lume, ființa sa raportată la lume este în chip esențial preocupare”2.

A fi în lume [II]. “Această conștientizare pe care fenomenologia modernă o adaugă tuturor fenomenelor
Psyche-ului, ne pare a da un preț subiectiv durabil unor imagini care nu au adesea decât o obiectivitate
trecătoare […] Metoda fenomenologică în privința imaginilor poetice este simplă : ea constă în accentuarea
caracteristicii primordiale, în sesizarea esenței înseși a originalității lor – și să profităm astfel de remarcabila
productivitate psihică a imaginației”3.

“Arhitectura care ‘sporește viața’ trebuie să se adreseze tuturor simțurilor simultan și să contopească
imaginea noastră a Sinelui cu experiența noastră a lumii. Sarcina mentală a arhitecturii este acomodarea și
integrarea. Arhitectura articulează experiența de a fi în lume și ne întărește simțul realității și al sinelui. –
Conștiința sinelui, consolidată de artă și arhitectură, ne permite o implicare totală în dimensiunile visului,
imaginației și dorinței. Clădirile și orașele ne oferă orizontul pentru înțelegerea și confruntarea condiției
existențiale umane. În locul creării unor simple obiecte de seducție vizuală, arhitectura apropie, mediază și
proiectează sensuri. Sensul oricărei clădiri depășește arhitectura; ne redirecționează către lume și propria ființă.
Arhitectura adevărată ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine ca ființe complexe întrupate și spirituale. De fapt,
aceasta este funcția tuturor artelor. – Experiența artei dă naștere unui transfer neobișnuit: îmi împrumut emoțiile și
asocierile spațiului, iar spațiul îmi împrumută aura sa care îmi atrage și emancipează percepțiile și gândurile”4.

1 Arthur Mehrhoff, „The phenomenology of Place”

2
M. Heidegger, Ființă și timp, Humanitas, 2003.

3
Gaston Bachelard, Poetica reveriei, Paralela 45, 2005, p. 9-11.
4
Pallasmaa, Privirea care atinge, Arhitext, 2016