Sunteți pe pagina 1din 34

Decizia nr.

318 din 29-ian-2014


Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Penala, Decizia nr. 318 din 29-ian-2014

Asupra recursurilor de faţă,


În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 116 din 11 mai 2012 a Tribunalului Braşov, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă
schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7
din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru faptele reţinute în sarcina
inculpaţilor P.S., P.E.A., F.C.M., B.E.M. şi G.M.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului
F.C.M. din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte materiale), în
două infracţiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârşite la AF
B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi de art. 282 alin. (2) C. pen. cu
art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului F.C.M.) şi din infracţiunea
prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte materiale) în două infracţiuni,
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale, săvârşite în dauna AF
B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3)
C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului F.C.M.).
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b)
C. pen., inculpatul P.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional
organizat.
În temeiul art. 282 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost
condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost
condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite, urmând ca acesta să
execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a)
C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, inculpata P.E.A., arestată în altă cauză, a fost condamnată la o pedeapsă de
3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru
săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 18 din Legea nr.
508/2004, aceeaşi inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de
monedă falsă.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpata să execute
pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-
a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 864 raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1
an închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Braşov şi s-a dispus
executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare şi 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.
b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b)
C. pen., inculpatul F.C.M., arestat în altă cauză, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de
aderare la un grup infracţional organizat.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârşite la AF B.T., AF Z.V.,
SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi art. 37 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost
condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
pag. 1 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârşite
împotriva AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi art. 37 lit. b) C.
pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-
a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.C.M. a fost achitat pentru săvârşirea
infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. (39 de acte materiale).
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (39 de
acte materiale).
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.E.M., arestat în altă cauză, a
fost achitat pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de
falsificare de monede sau de alte valori prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b)
pct. 7 din Legea nr. 39/2003.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea
de punere în circulaţie de monedă falsă prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea
de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul G.M. a fost condamnat la o
pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.
pen., pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat
la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un
termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit
programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să
comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare vor săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute
la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul G.M. a fost achitat pentru infracţiunea
de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 7
din Legea nr. 39/2003.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., inculpatul D.R.E. a
fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "punere în circulaţie de monedă falsă".
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., acelaşi
inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
pag. 2 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, astfel încât
inculpatul D.R. va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un
termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit
programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să
comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă
de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru
comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat
la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un
termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit
programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să
comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare vor săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.
b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute
la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpatul G.R. a fost condamnat la o pedeapsă
de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru
comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat
la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un
termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
pag. 3 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit programului
de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care
depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii
de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare vor săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpatul I.Z. a fost condamnat la o pedeapsă
de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru
comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat
la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un
termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit
programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să
comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare vor săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul K.F. a fost condamnat la o
pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.
pen., pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat
la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante aplicate, pe un termen
de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit
programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să
comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că
dacă în cursul termenului de încercare vor săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de
pag. 4 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite, instanţa
va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute
la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L.N. pentru
comiterea infracţiunii de "punere în circulaţie de monedă falsă", prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor D.R.E., I.Z.,
K.F. şi B.I., în solidar, la plata către partea civilă Z.G. a sumei de 1.000 RON, părţii civile SC L. SRL suma de 500 RON şi
părţii civile SC V. SRL a sumei de 500 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor D.R.E. şi
I.Z., în solidar, la plata către partea civilă O.F. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor G.M., G.R. şi
B.I. către partea civilă SC S. SRL suma de 500 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor G.M. şi G.R.,
în solidar, la plata către partea civilă SC G.L. SRL suma de 1.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că inculpatul D.R.E. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.500 RON, din care s-a predat
numitei Z.M. suma de 500 RON, numitei O.F. suma de 500 RON şi numitului Z.I. suma de 500 RON.
S-a constatat că inculpatul K.F. a predat organelor de urmărire penală suma de 500 RON, care a fost predată numitei
M.H.
S-a constatat că inculpatul I.Z. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.000 RON, din care a fost predată
numitului D.V. suma de 500 RON şi numitului S.D. suma de 500 RON.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 8 bancnote false din cupiura de 500 RON, cu seria X,
ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 51 de bancnote false, din cupiura de 500
RON, cu seria X1, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 10 bancnote false, din
cupiura de 500 RON, cu seria X2, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 28 de
bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate,
introduse în plicul A.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.C. a sumei de 2.000 RON, de la
inculpaţii D.R. şi B.I., a sumei de câte 625 RON de la fiecare, de la inculpatul I.Z. a sumei de 375 RON şi de la inculpaţii
G.M. şi G.R., a sumei de câte 750 RON de la fiecare.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul P.S. a sumei de 11.000 RON şi de la inculpata
P.E.A. a sumei de 6.000 RON.
În temeiul art. 109 C. proc. pen., s-a constatat că următoarele bunuri constituie mijloace materiale de probă şi rămân
ataşate dosarului cauzei:
- 8 bancnote false din cupiura de 500 RON, cu seria X, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate,
introduse în plicul A;
- 51 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X1, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate,
introduse în plicul A;
- 10 bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X2, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate,
introduse în plicul A;
- 28 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ridicate de la societăţile comerciale unde au fost plasate,
introduse în plicul A.
- 1 CD-R marca X, 700 Mb din 80 min, conţinând imagini cu plasarea din 22 august 2008, de la SC P.M.X. Buzău,
introdus în plicul B;
- 1 CD-R marca T., 80 min, conţinând imagini cu plasarea din 18 aprilie 2009, de la SC F. SRL Craiova, introdus în plicul
B;
- 1 DVD marca V., conţinând imagini cu plasarea din 26/27 aprilie 2009, de la SC T. SRL Braşov, introdus în plicul B;
- 3 DVD-uri marca C., 4,7 Gb, conţinând interceptarea şi înregistrarea audio a convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice
purtate de F.C.M. de la posturile telefonice cu numerele 0742xxx, 0742xxx şi 0720xxx, B.E.M. de la postul telefonic cu
pag. 5 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
numărul 0746xxx, G.R. de la postul telefonic cu seria IMEI X şi numărul 0740xxx, G.M. de la postul telefonic cu seria
IMEI X şi numărul 0752xxx.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii P.E., P.A., F.C., B.E.M., D.R.,
K.F., I.Z., G.M. şi G.R., în cuantum de câte 400 RON pentru fiecare inculpat, onorariul avocatului din oficiu desemnat
pentru părţile civile, în cuantum total de 1.500 RON şi onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru părţile vătămate,
în cuantum total de 1.500 RON, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor P.E., P.A., F.C., D.R., K.F.,
I.Z., G.M. şi G.R. la câte 1.704 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat şi a inculpatului B.I. la plata sumei de 1.304
RON, cu acelaşi titlu, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte fapta de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, reţinută în sarcina inculpaţilor P.E.,
P.E.A., F.C.M., B.E.M. şi G.M., instanţa a constatat că în speţă sunt suficiente probe cu privire la existenţa unei astfel de
organizaţii infracţionale, aşa cum rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii. S-a
ţinut cont de declaraţiile date de inculpaţii P.E. şi P.E.A. în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, în care aceştia
recunosc modul în care au acţionat pentru falsificarea şi plasarea bancnotelor falsificate. Inculpatul P.E. a arătat în
declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 12 noiembrie 2010 că s-a decis, împreună cu numitul O.R. să
falsifice bancnote şi să le plaseze prin intermediul inculpatului F.C., a numitului G.V., condamnat pentru această
infracţiune, prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a inculpatului D.R.E. Inculpatul P.E. a arătat că după arestarea sa a
decis să continue această activitate de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, cu ajutorul soţiei sale, inculpata
P.E.A. Astfel, inculpatul P.E. arată că cei care doreau să ia de la el bancnote falsificate, pentru a le pune în circulaţie, îl
sunau pe acesta în penitenciar iar el o suna pe soţia sa, inculpata P.E.A. şi îi spunea să se întâlnească cu ei şi să le dea
un anumit număr de bancnote falsificate. Pentru fiecare bancnotă falsificată pe care o puneau în circulaţie, inculpatul
P.E. primea o sumă de bani, tot prin intermediul soţiei sale, inculpata P.E.A. Toate aceste afirmaţii au fost confirmate şi
de inculpata P.E.A., în declaraţiile date de aceasta.
S-a confirmat astfel existenţa unui grup infracţional, a cărui existenţă are o durată în timp, al cărui scop era falsificarea
şi punerea în circulaţie a bancnotelor false şi al cărui lider incontestabil era inculpatul P.E. Acesta din urmă coordona
activitatea fiecărei persoane implicată în săvârşirea infracţiunilor de falsificare şi punere în circulaţie de monede
falsificate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a respins schimbarea încadrării juridice din infracţiunea
prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea
prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ, având în vedere că în cauză există elementele unui grup infracţional
organizat.
În legătură cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor P.E. şi P.E.A., s-a reţinut că aceştia le-au recunoscut în
totalitate, pentru inculpata P.E.A. fiind reţinute şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004. Inculpatul P.E. a
recunoscut că a falsificat în mod repetat, începând cu vara anului 2008 şi până în septembrie 2008, împreună cu
numitul O.R., cu ajutorul unui calculator, a unui scanner şi a unei imprimante, mai multe bancnote de 500 RON şi mai
puţine de 200 RON, pe care le-a pus în circulaţie prin intermediul inculpatului F.C., a numitului P.I., a numitului G.V.
Acesta a arătat că după arestarea sa a pus în circulaţie aceste monede, prin intermediul aceloraşi persoane, cu ajutorul
soţiei sale, inculpata P.E.A., căreia îi spunea cui să înmâneze bancnotele falsificate, pentru a fi distribuite. Inculpata
P.E.A. a arătat că, la indicaţia soţului său, inculpatul P.E., care era arestat, i-a înmânat în mai multe rânduri inculpatului
F.C. bancnote de 500 RON falsificate.
De asemenea, în sarcina inculpatului P.E. s-a reţinut că în timp ce se afla deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc
împreună cu martorul K.P.I., cei doi s-au cunoscut şi au rămas în relaţii de amiciţie datorită faptului că primul îi punea la
dispoziţie telefonul mobil pentru a vorbi cu familia. Acesta a fost contextul în care, în cursul lunii februarie 2009,
inculpatul P.S. s-a oferit să îl ajute pe K.P.I. în recuperarea sumei de 5.000 RON de la o persoană rămasă neidentificată
- "S." - căreia îi oferise spre vânzare material lemnos. Pentru aceasta şi pentru faptul că utiliza telefonul, inculpatul P.S.
i-a solicitat lui K.P.I. suma de 200 euro. Deoarece martorul nu dispunea de suma cerută, a apelat la martorul P.C. care,
la rândul său, a apelat la martora G.E. Conform înţelegerii avute cu P.S., K.P. i-a solicitat lui P.C. ca banii să ajungă prin
mandat poştal la P.E.A. Astfel, se explică faptul că martora G.E. a expediat 800 RON învinuitei. Din discuţiile purtate de
K.P.I. cu "S.", inculpatul P.S. a înţeles că acesta din urmă refuză să se deplaseze la Penitenciar pentru a remite suma
datorată, motiv pentru care s-a oferit din nou să îşi ajute amicul, asigurându-l că o persoană din anturajul său, rămasă
neidentificată, posibil M.I., va lua legătura cu "S." şi îi va duce banii mamei lui, K.M. Astfel, în data de 24 februarie 2009,
B.J., cel care a fost rugat de K.P. să se întâlnească cu persoana care va lua de la "S." suma de 5.000 RON, a fost
sunat de către aceasta, ocazie cu care cei doi s-au întâlnit în autogara G. Ajuns la domiciliul lui K.M. cu cei 5.000 RON,
B.J. împreună cu aceasta au realizat că suma era compusă din 10 bancnote din cupiura de 500 RON, toate cu seria X1.
Bancnotele false din cupiura de 500 RON, cu seria X1, au fost recuperate de către lucrătorii de poliţie judiciară.
În drept, fapta inculpatului P.E. de a constitui un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare
şi punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, constituie infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat, de a falsifica în repetate rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe bancnote de
câte 500 RON, constituie infracţiunea de falsificare de monedă sau alte valori, în formă continuată, prevăzută de art.
282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, de a pune în circulaţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe
bancnotele falsificate, constituie infracţiunea de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, prevăzută de art. 282 alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
pag. 6 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Inculpatul P.E. a fost condamnat anterior prin Decizia penală nr. 6.675 din 10 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) şi b) C. pen., fiind arestat la data de 28 februarie 2002 şi liberat la 01 aprilie 2004, cu un rest de executat
de 322 de zile de închisoare. Faţă de această condamnare, faptele supuse judecăţii sunt în stare de recidivă
postexecutorie, având în vedere că le-a săvârşit după considerarea ca executată a pedepsei. Faţă de pedeapsa
aplicată prin Sentinţa penală nr. 143/S din 28 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 765/1372/2008 a Tribunalului
pentru Minori şi Familie Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.990 din 30 noiembrie 2009, faptele supuse
judecăţii nu sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind aplicabile dispoziţiile de la concursul de
infracţiuni, deoarece faptele supuse judecăţii au fost comise mai înainte de rămânerea definitivă a sentinţei menţionate.
Întrucât inculpatul P.E. este judecat în mai multe dosare pentru infracţiuni concurente, nu s-a procedat la efectuarea din
oficiu a contopirii, aceasta urmând a fi efectuată după rămânerea definitivă a tuturor sentinţelor prin care acesta a fost
condamnat pentru toate infracţiunile concurente.
Ţinând cont de gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpatul P.E., de starea de recidivă postexecutorie, de
contribuţia acestuia la constituirea grupului infracţional organizat, de rolul jucat de acesta în cadrul grupului, dar şi de
atitudinea sinceră de recunoaştere a faptelor comise şi de indicare a tuturor persoanelor care au contribuit la săvârşirea
infracţiunii, instanţa a aplicat inculpatului P.E., o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr.
39/2003, o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a
şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen. şi o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de
art. 282 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatei P.E.A. de a participa la constituirea unui grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de
falsificare şi punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, constituie infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr.
39/2003.
Fapta aceleiaşi inculpate, de a pune în circulaţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe
bancnotele falsificate, constituie infracţiunea de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, prevăzută de art. 282 alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpata P.E.A. a fost condamnată la 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform
art. 861 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru comiterea infracţiunii de "prostituţie" prev. de art.
328 C. pen., prin Sentinţa penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia nr.
668 din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov. Faţă de această pedeapsă, având în vedere că faptele deduse
judecăţii au fost săvârşite în termenul de încercare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., privind recidiva
postcondamnatorie.
Faţă de inculpată sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004, privind cauza de reducere la jumătate a
pedepsei, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu, deoarece a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere
penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii.
Faţă de toate acestea, precum şi faţă de gradul de pericol social al faptei, de periculozitatea inculpatei, de contribuţia
acesteia la săvârşirea faptelor, dar şi de atitudinea sinceră avută în faţa organelor judiciare şi de contribuţia la
identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi, instanţa a aplicat inculpatei P.E.A. o pedeapsă de 3 ani
închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 282
alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpatului F.C.M. s-a reţinut, în afara infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, descrisă
anterior şi infracţiunile de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen.
Instanţa de control judiciar a constatat că nu toate actele materiale, componente ale infracţiunii continuate, sunt
dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, ci doar actele materiale de punere în
circulaţie de bancnote false şi înşelăciune, comise în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S.
SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL. Restul de 39 de acte materiale descrise în rechizitoriu, reţinute în sarcina inculpatului
F.C.M., nu sunt dovedite, existând dubii serioase cu privire la participarea inculpatului la aceste acte materiale.
În contextul arătat în mod corect s-a a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cele două infracţiuni reţinute în
sarcina inculpatului F.C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de
acte materiale), în două infracţiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte
materiale, săvârşite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi de
art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind
săvârşite de inculpatul F.C.M.) şi din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C.
pen. (47 de acte materiale) în două infracţiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C.
pen. (8 de acte materiale, săvârşite în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL
şi SC R.R. SRL) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale,
descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.).
S-a reţinut că, participarea inculpatului F.C.M. la săvârşirea unor acte materiale de punere în circulaţie a unor bancnote
falsificate rezultă din declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A., care au arătat, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât
şi în faţa instanţei de judecată, că i-au dat acestui inculpat mai multe bancnote false din cupiura de 500 RON, pentru ca
pag. 7 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
acesta să le pună în circulaţie. La rândul său, inculpatul F.C.M. a arătat, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la
data de 28 septembrie 2012, că nu recunoaşte "toate faptele menţionate în dosar". Apoi a arătat că a luat nişte bani
falşi de la P.E., şi a cumpărat nişte telefoane cu ei din talcioc. Inculpatul a susţinut că nu a fost la magazine ca să facă
cumpărături cu aceştia, însă această susţinere a inculpatului a fost înlăturată ca nesinceră, deoarece, inculpatul F.C.M. a
fost recunoscut de persoanele care au primit cele 8 bancnote din cupiura de 500 RON, la agenţii economici menţionaţi
anterior.
Astfel, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 20:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând A.F.
Z.V. din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate (o cartelă telefonică "O.", două pachete de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii Z.M.T.
Aceasta din urmă l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat la data respectivă bancnota
falsă de 500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată ulterior de către lucrătorii de poliţie judiciară. Acest lucru a
rezultat din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. De asemenea, în declaraţia
dată în faţa instanţei de judecată la 22 noiembrie 2011, martora Z.M.T. arată că bărbatul care i-a înmânat bancnota
falsă era brunet, cu o faţă rotundă, fiind posibil să fie inculpatul F.C., prezent în sala de judecată.
În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 1130, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la chioşcul aparţinând A.F. B.T.
Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o
sticlă de "F.", dulciuri şi ţigări) şi a indus în eroare pe angajata societăţii B.T. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată,
această martoră l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Acest lucru rezultă de asemenea din
procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică.
În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 19:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL
situat pe strada O.G. nr. 95 din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică O., două pachete de ţigări "K.") şi a
indus în eroare pe angajata societăţii M.A. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere
după planşa fotografică. Martora M.A. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota
falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 21:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC A. SRL
din Codlea, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (două pachete de ţigări, o pâine, o sticlă de coniac "A.") şi a indus în eroare pe angajata
societăţii P.C. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică.
Martora P.C. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 22:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC R.R.
SRL din Zărneşti, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o sticlă de coniac "A." şi două pachete de ţigări "M.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii
A.E. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora A.E. l-
a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3,
ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
În data de 14 decembrie 2008, în jurul orelor 2100, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC S. SRL
din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate (două pachete de ţigări) şi a indus în eroare pe angajata societăţii T.L.M. Acest lucru rezultă din procesul-
verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora T.L.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca
fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către
lucrătorii de poliţie judiciară.
În seara zilei de 16 decembrie 2008, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC S. SRL din localitatea
Hărman, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o cartelă telefonică, o sticlă de coniac "A." şi un pachet de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe
angajata societăţii B.M. Acest fapt a rezultat în primul rând din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după
planşa fotografică. Martora B.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Fiind audiată în faţa
instanţei de judecată, în şedinţa din data de 25 octombrie 2011, martora B.M. a declarat că recunoaşte în sala de
judecată persoana care i-a înmânat bancnota falsă, dar nu poate să spună, pentru că îi este frică. Inculpatul F.C. era
prezent în sala de judecată, în boxa acuzaţilor.
În data de 17 decembrie 2008, în jurul orelor 19:15, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC A.
Impex SRL din Bod Colonie, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu
care a achitat produsul comandat (cartelă telefonică) şi a indus în eroare pe angajata societăţii F.C. Acest lucru rezultă
din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora B.M. l-a recunoscut pe
inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost
recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată în şedinţa publică din data de
25 octombrie 2011, martora a arătat că nu-şi mai aduce aminte persoana respectivă, dar a recunoscut-o imediat
după săvârşirea faptei, în momentul în care i-au fost prezentate mai multe fotografii.
În drept, fapta inculpatului F.C., de a adera la un grup infracţional organizat, constituit cu scopul de a falsifica şi a pune
în circulaţie bancnote false, a cărui activitate era coordonată de inculpatul P.E., constituie infracţiunea prevăzută de art.
7 din Legea nr. 39/2003. Aşa cum s-a arătat anterior, din declaraţia inculpatului P.E. rezultă că inculpatul F.C. era unul
din cei prin care a înţeles să pună în circulaţie bancnotele falsificate.

pag. 8 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro


Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Faptele inculpatului F.C. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale s-a deplasat la sediile AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL,
SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL, de unde a cumpărat diferite produse, utilizând câte o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, inducând în eroare reprezentanţii acestor persoane, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunilor de punere în circulaţie a bancnotelor false, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că prin Sentinţa penală nr. 2.148 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei
Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 91 din 04 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, a fost condamnat la o
pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fiind arestat la
04 aprilie 2003 şi liberat condiţionat la 01 martie 2006, rămânându-i de executat un rest de 216 zile. Cum faptele
descrise anterior au fost săvârşite după considerarea ca executată a acestei pedepse, în cursul lunii decembrie 2008,
faţă de acesta sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., privind recidiva postexecutorie.
Faţă de gradul de pericol social al faptelor, de contribuţia inculpatului F.C. la săvârşirea acestora, de persoana acestuia,
care are antecedente penale şi a săvârşit infracţiunea la scurt timp după considerarea ca executată a pedepsei
anterioare, faţă de faptul că inculpatul nu a recunoscut faptele descrise anterior, ci a susţinut că a pus în circulaţie
bancnotele false doar prin cumpărarea din talcioc a unor produse, instanţa a aplicat inculpatului F.C.M. o pedeapsă de 5
ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 282
alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută
de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşite în stare de recidivă
postexecutorie.
În ce priveşte restul actelor materiale, reţinute în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C., instanţa a constatat
că nu sunt probe concludente din care să reiasă acest lucru, existând un dubiu serios cu privire la participarea
inculpatului la săvârşirea acestor infracţiuni.
Astfel, cu privire la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 28 iulie 2008, F.C.M. s-a
deplasat în barul "K." din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu seria X4, cu care
au achitat contravaloarea consumaţiei şi a indus în eroare pe angajatul localului I.V. Instanţa a constatat că din probele
administrate rezultă cu certitudine că nu inculpatul F.C. ar fi cel care a plasat această bancnotă falsă. Din declaraţia
dată în cursul urmăririi penale de martorul I.V., rezultă că cel care a folosit bancnota falsă avea 1,90 m înălţime,
constituţie atletică, păr blond, tuns scurt, caracteristici care nu corespund sub nicio formă cu cele ale inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 26 iulie 2008, F.C.M. s-a deplasat la
magazinul aparţinând SC L. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X4, cu care a achitat contravaloarea produselor comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii nu rezultă din
nicio probă participarea inculpatului. Martorul F.A. nu a putut oferi nicio informaţie cu privire la persoana care a folosit
bancnota falsă, iar martora T.A. nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu, în care se arată că în perioada 28 - 30 iulie 2008, F.C.M. s-a
deplasat la terasa aparţinând SC M. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X4, cu care a achitat consumaţia şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 30 iulie 2008, F.C.M. s-a deplasat la
SC D. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X4, cu care a achitat
produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C.
la săvârşirea acesteia. Martora B.S., vânzătoare la unul din magazinele acestei societăţi, a arătat că în ziua respectivă
ar fi primit de la o femeie o bancnotă de 500 RON, iar martora C.A., vânzătoare la alt magazin al societăţii, a arătat că
a primit o astfel de bancnotă de la un bărbat "slăbuţ", nerecunoscând pe nimeni după fotografiile prezentate.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 5 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 31 iulie 2008, F.C.M. s-a deplasat la
cofetăria "S." aparţinând SC J.A. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu
seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora B.A. a declarat că a primit bancnota de 500 RON de la un
tânăr de "18 - 20 de ani, cu înălţimea de 1,65 - 1,70 m, păr blond, tuns scurt, constituţie astenică", caracteristici care
evident nu corespund celor ale inculpatului F.C. Martorul H. nu a recunoscut pe nimeni din fotografiile prezentate.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 6 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 02 august 2008, F.C.M. s-a deplasat
la chioşcul nr. 129 aparţinând SC P. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora R.V. nu a recunoscut pe nimeni din fotografiile
prezentate.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 7 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 05 august 2008, F.C.M. s-a deplasat
la chioşcul nr. 9 aparţinând SC P. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu
seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora B.E. nu a putut recunoaşte nicio persoană din fotografiile
prezentate. Persoana care a plasat bancnota a fost descrisă ca fiind un tânăr, tuns scurt, 1,60 - 1,65 m, de 20 - 25 de
ani, caracteristici care nu se potrivesc cu cele ale inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 8 din rechizitoriu, în care se arată că în aceeaşi zi, F.C.M. s-a deplasat la standul nr.
31 aparţinând SC S. SRL, amplasat în Complexul Comercial en-gros "L." din municipiul Braşov, unde a plasat o
pag. 9 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe
angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora P.C. nu ştie de
la cine a primit bancnota falsă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 9 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 18 august 2008, în jurul orelor
19:00, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat la magazinul aparţinând P.F. T.L. din Buzău, unde primul i-a solicitat celui
de-al doilea să cumpere un pachet de ţigări şi alte produse, sens în care i-a înmânat o bancnotă falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X2, cu care acesta a achitat şi astfel a indus-o în eroare pe vânzătoarea B.R.N. nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Faţă de numitul S.I. s-a dispus disjungerea cauzei, iar
martora B.R., deşi l-a descris pe cel care i-a plasat bancnota falsă, nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această
persoană.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 10 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 18 august 2008, în jurul orelor
19:20, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC A.M.S. SRL din Buzău, unde primul a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă "O.", o sticlă cu
apă plată, o sticlă "C.C." şi un pachet de ţigări) şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea I.A., nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Deşi în cursul urmăririi penale martora S.M., care este cea care a
primit de fapt bancnota falsă, a declarat că l-a recunoscut din fotografie pe inculpatul F.C., fiind citată în faţa instanţei
de judecată, aceasta nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C., ci l-a indicat pe inculpatul B.E., din boxa acuzaţilor, ca fiind cel
care i-a înmânat bancnota falsă. Cum faţă de numitul S.I. s-a dispus disjungerea cauzei, iar martora S.M. nu l-a
recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană, nu se poate reţine cu certitudine participarea inculpatului F. la
săvârşirea acestei infracţiuni.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 11 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 22 august 2008, în intervalul orar
11:52 - 12:25, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC R.R. SRL Bucureşti - SC P.M.X. din
Buzău, unde primul i-a solicitat celui de-al doilea să cumpere produse, sens în care i-a înmânat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care acesta a achitat şi astfel a indus-o în eroare pe vânzătoarea R.M., nu rezultă
din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Faţă de numitul S.I. s-a dispus disjungerea cauzei,
iar din CD-ul ridicat de la magazinul SC P.M.X. din Buzău rezultă că o altă persoană decât inculpatul F.C. a folosit
bancnota falsă de 500 RON. Chiar dacă din înregistrare rezultă că la scurt timp a fost în acel magazin şi inculpatul F.C.,
acesta din urmă a făcut cumpărături folosind alte bancnote, nu de 500 RON.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 12 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 26 august 2008, în jurul orelor
17:00, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC A. SRL din Buzău, unde primul a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (3 pachete de ţigări, o
sticlă de C.C.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea A.M., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la
săvârşirea acesteia. Martora A.M. nu l-a recunoscut pe inculpatul F. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
La fel, cu privire la fapta descrisă la pct. 13 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 01 septembrie 2008, învinuiţii
F.C.M. şi S.I. au apelat la martorul H.M.C. - angajat la firma de taximetrie SC C.C. SRL Braşov, căruia i-au solicitat
efectuarea unei curse Braşov - Buzău, în schimbul sumei de 350 RON. Ajunşi pe raza judeţului Buzău, cei doi i-au
solicitat martorului să oprească mai întâi în dreptul magazinului aparţinând SC P.B. SNC din comuna Cislău, judeţul
Buzău, unde în jurul orelor 11:30, F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a
achitat produsele comandate (un pachet de ţigări "M.", o sticlă cu apă minerală) şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea
B.E. Şi pentru această faptă parchetul a dispus disjungerea cauzei cu privire la numitul S.I., iar martora B.E. nu a putut
recunoaşte pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota. Martorul H.M.C. nu s-a prezentat în faţa
instanţei de judecată, deşi a fost citat de două ori cu mandat de aducere. Declaraţia acestuia din faza de urmărire
penală, în care a arătat că l-ar fi recunoscut după fotografie pe inculpatul F.C. ca fiind una din cele două persoane pe
care le-ar fi transportat cu taxiul în ziua respectivă, spre oraşul Buzău, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu se
coroborează cu nicio altă probă din care să reiasă că inculpatul F.C. ar fi participat la săvârşirea faptelor imputate.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 14 din rechizitoriu, în care se arată că din comuna Cislău, învinuiţii F.C.M. şi S.I. şi-au
continuat deplasarea spre Buzău, iar în jurul orelor 15:30, ajunşi pe raza localităţii Nehoiu, i-au solicitat martorului
H.M.C. să oprească în dreptul magazinului aparţinând SC C.C.S.C. S.A., unde învinuitul F.C.M. a plasat o bancnotă falsă
din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică, un pachet de ţigări
"K.") şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea R.A., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acesteia. Martora R.A. face o descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă şi nu există vreo
recunoaştere a inculpatului F.C. de către aceasta. Martora B.G. a declarat că nu poate recunoaşte persoana care a
făcut cumpărăturile.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 15 din rechizitoriu, în care se arată că în continuare, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au
deplasat pe raza aceleiaşi localităţi, iar în jurul orelor 16:00, i-au solicitat martorului H.M.C. să oprească în dreptul
magazinului aparţinând SC T. SRL, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care
a achitat produsele comandate (o sticlă de suc) şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea Z.V., nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora Z.V. face o descriere foarte generală a persoanei care i-ar
fi înmânat bancnota falsă şi nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. de către aceasta.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 16 din rechizitoriu, în care se arată că din localitatea Nehoiu, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-
au deplasat pe raza comunei Siriu, iar în jurul orelor 16:30, ajunşi în satul Colţu-Pietrii, i-au solicitat martorului să
oprească în dreptul magazinului aparţinând SC D.P. SRL, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică, un pachet de ţigări K.) şi a indus în eroare pe
vânzătoarea D.M., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora D.M. face o
descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă şi nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind
această persoană.

pag. 10 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro


Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Cu privire la fapta descrisă la pct. 17 din rechizitoriu, în care se arată că în continuare, cei doi învinuiţi împreună cu
martorul H.M.C. s-au deplasat în localitatea Pejmer, judeţul Buzău, iar în jurul orelor 17:00, i-au solicitat acestuia din
urmă să oprească autoturismul în dreptul magazinului aparţinând SC K. SRL, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă V.) şi a indus în eroare pe
vânzătoarea Ş.M., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora Ş.M. nu-l
recunoaşte pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 18 din rechizitoriu, în care se arată că ulterior, în jurul orelor 17:15 - 17:20, învinuiţii
F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună cu martorul H.M.C. şi i-au cerut să oprească la magazinul aparţinând SC F.S. SRL
Pătârlagele, jud. Buzău, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat
produsele comandate (o cartelă reîncărcabilă O.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea F.A., nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora F.A. nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C., după fotografii, ca
fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.!!!!
Cu privire la fapta descrisă la pct. 19 din rechizitoriu, în care se arată că în perioada 03 - 05 septembrie 2008, învinuiţii
F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul SC R.S. SRL din localitatea Rupea, judeţul Braşov, unde F.C.M. a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în
eroare pe vânzătoarea G.A.M., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora
G.A.M., deşi i s-au prezentat la scurt timp după săvârşirea faptei, mai multe fotografii, nu l-a recunoscut pe inculpatul
F.C. după fotografie, ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 20 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 04 septembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC D.P. S.A. din localitatea H., judeţul Braşov, unde F.C.M. a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsul comandat (o sticlă cu băutură)
şi a indus în eroare pe vânzătorul S.R., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia.
Martorul S.R. arată, în declaraţia dată imediat după săvârşirea faptei, în cursul urmăririi penale, că persoana care i-a
înmânat bancnota falsă era un bărbat de 40 - 45 de ani, cu părul grizonat, descriere care nu corespunde cu cea a
inculpatului F.C. Deşi i s-au prezentat la scurt timp după săvârşirea faptei, mai multe fotografii, nu l-a recunoscut pe
inculpatul F.C., după fotografie, ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 21 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 04 septembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC S. SRL din localitatea H., judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat
o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe
angajata societăţii Ş.C., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora Ş.C. face
o descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă (înălţime de 1,70 m, tuns scurt, îngrijit) şi nu
există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. de către aceasta. Martora F.D. a declarat că nu poate da relaţii despre
această persoană.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 22 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 05 septembrie 2008, în jurul orelor
15:00, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC M.C.C. din Braşov, unde F.C.M. a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate la casa nr. 6 şi a
indus în eroare pe angajata societăţii K.A., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia.
Martora K.A. nu a putut da nicio relaţie despre această persoană şi nu s-a făcut nici vreo identificare după înregistrările
care ar fi trebuit să existe la acest supermarket.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 23 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 05 septembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC C.C. SRL din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde
F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus
în eroare pe angajatul societăţii, nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora
M.C. nu poate preciza nici măcar dacă bancnota falsă provine din cele încasate de ea la data respectivă Nu există vreo
recunoaştere a inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 24 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 09 septembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC R. SRL din Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe V.R. (patron), nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora V.R. nu ştie de la cine a primit
bancnota falsă. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 25 din rechizitoriu, în care se arată că în aceeaşi dată, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au
deplasat împreună la R. Bank - Agenţia Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X2, la casieria unităţii, fiind depistată de unul dintre angajaţii băncii şi de maşina de numărat, nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo
înregistrare de la bancă, din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 26 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 03 octombrie 2008, în intervalul
orar 14:00 - 22:00, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la SC M.C.C. din Braşov, unde F.C.M. a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe
angajata societăţii F.D., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora F.D. nu
face vreo descriere a persoanei, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la
supermarket, din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 30 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor
19:15, învinuitul F.C.M. s-a deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL situat pe strada O.G. nr. 83 din localitatea
Feldioara, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o cartelă telefonică "O.", două pachete de ţigări "M.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii
pag. 11 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
L.M., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Dimpotrivă, martora L.M. l-a
recunoscut pe numitul S.I., ca fiind persoana care i-ar fi înmânat bancnota falsă. Nu există vreo recunoaştere a
inculpatului F.C. sau vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 32 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor
21:00, învinuitul F.C.M. s-a deplasat la chioşcul aparţinând AF T.R.M din C., judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (un pachet de ţigări, o
sticlă cu bere la 2l) şi a indus în eroare pe T.A., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acesteia. Dimpotrivă, martora T.A. l-a descris pe cel care i-a înmânat bancnota falsă ca fiind "slab", descriere care nu
corespunde cu cea a inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 33 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 12 decembrie 2008, în intervalul
orar 06:00 - 14:00, învinuitul F.C.M. s-a deplasat la SC M.C.C. din B., unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii E.C., nu rezultă
din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora E.C. nu face vreo descriere a persoanei ca i-
a înmânat bancnota, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la supermarket, din care
să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 35 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor
21:00, învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând SC T.C. SRL din C., judeţul B., unde
primul i-a înmânat celui de-al doilea o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a încercat să achite
produsele comandate (un pachet de ţigări, un energizant), însă angajata societăţii T.E. a refuzat să o primească, iar
învinuitul S.I. a părăsit locaţia având asupra sa bancnota falsă, nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la
săvârşirea acesteia. Martora T.E. face vreo descriere foarte generală a persoanei ca i-a înmânat bancnota şi nu există
vreo recunoaştere a inculpatului F.C. sau vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu
această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 36 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 13 decembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la SC R.H. Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu
seria X3, cu care a achitat produsele comandate la casa nr. 19 şi a indus în eroare pe angajata societăţii N.F., nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora N.F. nu face vreo descriere a
persoanei ca i-a înmânat bancnota, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la
supermarket, din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 37 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 13 decembrie 2008, învinuiţii F.C.M.
şi S.I. s-au deplasat împreună la magazinul aparţinând R.H. Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura
de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate la casa nr. 85 şi a indus în eroare pe angajatul
societăţii Ţ.G.D., nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martorul T.G. nu face
vreo descriere a persoanei ca i-a înmânat bancnota, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo
înregistrare de la supermarket, din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 39 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 16 decembrie 2008, învinuitul F.C.M.
s-a deplasat la sediul SC L. SRL - R.A.G.P.S. din S., judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, cu care a achitat contravaloarea unor bilete de călătorie şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii,
nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului
F.C. şi nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Dimpotrivă,
martora L.V. descrie această persoană foarte general, susţinând printre altele că aceasta avea mustaţă, amănunt care
nu corespunde cu descrierea inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 40 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 16 decembrie 2008, învinuitul F.C.M.
s-a deplasat la magazinul aparţinând SC T.B.D. SRL din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo
altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Angajata societăţii nu l-a
recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 42 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 17 decembrie 2008, în jurul orelor
12:00, învinuitul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC I.C. SRL Braşov din localitatea Pejmer, judeţul Braşov,
unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (un pachet
de ţigări "K.", o pungă de cafea 0,250 gr. "I.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii I.M., nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo altă
probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Martora I.M. descrie această
persoană foarte general, neputând contribui cu certitudine la stabilirea vinovăţiei inculpatului F.C.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 44 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 17 decembrie 2008, învinuitul F.C.M.
s-a deplasat la magazinul aparţinând SC V.R. S.A. din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajaţii societăţii, nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C., nicio înregistrare de
imagini cu acesta şi nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 45 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 18 decembrie 2008, învinuitul F.C.M.
s-a deplasat la SC T.A. SRL din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a
achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajatul societăţii T.A., nu se poate stabili vinovăţia inculpatului
F.C. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea
vreo legătură cu această faptă.
pag. 12 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Cu privire la fapta descrisă la pct. 46 din rechizitoriu, în care se arată că în data de 20 decembrie 2008, în intervalul
orar 08:00 - 14:00, învinuitul F.C.M. s-a deplasat la magazinul M.G. al SC A.R. SRL din Braşov, unde a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe
angajata societăţii S.R., nu se poate stabili vinovăţia inculpatului F.C. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi
nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Martora S.R. arată că
nu poate preciza de la cine a încasat bancnota falsă, iar în ziua respectivă a încasat mai multe bancnote.
Cu privire la fapta descrisă la pct. 55 din rechizitoriu, unde se arată că în data de 19 martie 2009, în jurul orelor 17:00,
învinuiţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC A. SRL din Braşov, unde primul i-a înmânat celui de-al
doilea o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care acesta a achitat produsele comandate (un pachet
de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe angajatul societăţii R.P., nu există nicio probă din care să reiasă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acestei fapte. Dimpotrivă, din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după
planşa fotografică rezultă că martorul R.P. l-a recunoscut pe numitul S.I. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota
falsă şi nu pe inculpatul F.C. Nefiind nicio probă cu privire la participarea acestuia din urmă la săvârşirea faptei, nu poate
fi reţinută descrierea din rechizitoriu.
Pentru aceste motive, constatând că nu există probe din care să rezulte participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acestor fapte, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea
inculpatului F.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de
acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu
art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.).
În sarcina inculpatului B.E.M. s-a reţinut participarea la săvârşirea a patru acte materiale de plasare de bancnote false,
de 500 RON, în mun. Târgovişte, descrise la punctele 48 - 51 din rechizitoriu şi două astfel de acte, comise în S.,
descrise la punctele 53 şi 54 din rechizitoriu.
În actul de sesizare s-a arătat că în data de 19 februarie 2009, inculpatul B.E.M. s-a deplasat din municipiul Braşov în
municipiul Tîrgovişte, având asupra sa mai multe bancnote din cupiura de 500 RON, cu seria X1. Ajuns la destinaţie,
învinuitul B.E.M. a intrat în farmacia aparţinând SC F.E.B.S. SRL din Tîrgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe una dintre angajatele
societăţii.
În data de 19 februarie 2009, în jurul orelor 15:30 - 16:00, inculpatul B.E.M. s-a deplasat la farmacia aparţinând SC A.
SRL din Tîrgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele
comandate ("N.", sirop de tuse şi "O.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii C.P.N.
Inculpatul B.E.M. s-a deplasat la farmacia aparţinând SC C.C. SRL din Târgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii
O.M.C.
Inculpatul B.E.M. s-a deplasat la farmacia aparţinând SC M. SRL din Tîrgovişte, unde în jurul orelor 18:05 a încercat să
plaseze o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a dorit să achite produsele comandate ("M." şi
"N."), intenţionând să inducă în eroare pe angajata societăţii P.E. Fiind o bancnotă cu o valoare foarte mare, aceasta s-
a deplasat la farmacia aparţinând SC M. SRL din Tîrgovişte, unde a luat legătura cu martora B.E., angajată la această
societate şi totodată administrator al SC M. SRL, căreia i-a arătat bancnota ce părea suspectă, convenind să îndrume
clientul la o altă societate pentru a o schimba, pe motiv că ele nu au să îi ofere rest. După ce martora P.E. i-a
comunicat învinuitului B.E.M. cele convenite cu B.E., acesta a părăsit farmacia, având asupra sa bancnota şi fără a mai
reveni pentru a-şi ridica produsele comandate.
În data de 25 februarie 2009, în jurul orelor 17:00, inculpatul B.E.M. s-a deplasat la punctul de lucru situat pe str. M.V.
nr. 40 din S., judeţul Mureş, aparţinând farmaciei SC H. SRL din S., unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (medicamente) şi a indus în eroare pe angajata societăţii
T.I.D.
În continuare, inculpatul B.E.M. s-a deplasat pe str. M. nr. 22B, la farmacia aparţinând SC H. SRL din S., unde a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate ("M." şi "M.") şi a indus în
eroare pe angajata societăţii M.B.
Bancnotele false din cupiura de 500 RON, cu seria X1, au fost recuperate de către lucrătorii de poliţie judiciară.
Instanţa a constatat că nu există probe din care să rezulte fără dubiu participarea inculpatului B.E. la săvârşirea acestor
fapte. A reţinut că, dimpotrivă, toate probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii conturează
concluzia neparticipării acestui inculpat la săvârşirea acestor fapte.
În primul rând, inculpaţii P.E. şi P.E.A., care au avut în mod constant o atitudine sinceră în cursul urmăririi şi în cursul
judecăţii, indicându-i pe ceilalţi participanţi la săvârşirea faptelor, au susţinut în mod constant că nu i-au înmânat
inculpatului B.E. vreo bancnotă falsificată, astfel încât nu există vreo probă cu privire la faptul că inculpatul B.E. ar fi
deţinut astfel de bancnote.
Singura probă pe care s-au întemeiat organele de urmărire penală în susţinerea afirmaţiei că inculpatul B.E. ar fi plasat
bancnotele falsificate la cele patru societăţi comerciale din mun. T. a fost procesul-verbal de prezentare pentru
recunoaştere din data de 12 martie 2009, din care reiese că martora P.E. l-ar fi recunoscut pe inculpatul B.E. după
fotografie. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată, la termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2011, martora
P.E. a declarat că în mod cert inculpatul B.E., prezent în sala de judecată, nu este cel care i-a înmânat bancnota falsă
de 500 RON. De asemenea, martora O.M.C., care a primit o astfel de bancnotă falsă, în aceeaşi zi, în timp ce era de
serviciu la farmacia SC C.C. SRL, l-a descris pe cel care i-a înmânat-o, ca fiind un bărbat înalt, cu ten de culoare închisă,
pag. 13 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
caracteristici care nu corespund celor ale inculpatului B.E.
În ce priveşte cele două fapte comise în mun. S., descrise la punctele 53 şi 54 din rechizitoriu, s-a reţinut că nu există
nicio recunoaştere după fotografii a inculpatului B.E., iar descrierile persoanei care a înmânat bancnotele false, efectuate
de cele două martore care au primit bancnotele false sunt foarte generale, neputând sta la baza reţinerii vinovăţiei
acestui inculpat. Martora T.I. descrie această persoană ca fiind un bărbat de aproximativ 28 - 29 de ani, brunet, păr
negru, scurt, puţin gras, iar martora M.B. îl descrie ca fiind un bărbat de aproximativ 26 - 27 de ani, corpolenţă atletică,
ochi căprui, aproximativ 1,75 m înălţime, părul negru, tuns scurt. Acestea sunt caracteristici care se potrivesc unui
număr nedeterminat de persoane, nefiind niciun element care să-l lege pe inculpatul B.E. de aceste fapte.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus
achitarea inculpatului B.E. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată. Din moment ce nu s-a putut reţine în
sarcina acestui inculpat niciuna din infracţiunile ce fac obiectul grupului infracţional organizat şi nicio legătură între acesta
şi ceilalţi inculpaţi, membrii ai grupului infracţional, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
s-a dispus achitarea inculpatului şi pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7
din Legea nr. 39/2003.
În sarcina inculpaţilor D.R.E., I.Z., K.F., G.M., G.R. şi B.I. s-au reţinut mai multe acte materiale de punere în circulaţie de
bancnote false, toţi fiind trimişi în judecată pentru infracţiunile de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art.
282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În plus, în sarcina inculpatului G.M. s-a reţinut şi infracţiunea de aderare la un
grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori, prevăzută de art.
7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003.
În esenţă s-a reţinut în sarcina acestor inculpaţi că în data de 14 iunie 2009, în jurul orelor 19:00, inculpaţii D.R.E., I.Z.,
K.F., G.M., G.R. şi B.I. s-au deplasat la barul aparţinând SC N.F. SRL din localitatea C., judeţul Mureş, unde G.M. i-a dat
lui B.I. o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, pe care acesta a plasat-o, achitând consumaţia făcută de
învinuiţi şi contravaloarea fiselor pentru jocurile mecanice, inducând în eroare pe angajata societăţii R.A.
În data de 15 iunie 2009, în jurul orelor 22:30, inculpaţii G.M. şi G.R. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC H. SRL
din S., unde au intrat împreună şi în prezenţa primului, cel de-al doilea a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X1, cu care au achitat produsele comandate (băuturi alcoolice, apă minerală) şi a indus în eroare pe
angajata societăţii D.L.R.
În data de 15 iunie 2009, în jurul orelor 22:30 - 23:00, inculpaţii G.M. şi G.R. s-au deplasat la magazinul aparţinând SC
T.C. SRL din S., unde G.R. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, primită de la primul, cu care a
achitat produsele comandate (două cartele telefonice "O.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii D.A.
În data de 15 iunie 2009, în jurul orelor 23:00, inculpatul G.M. împreună cu învinuitul G.R. s-au deplasat la magazinul
aparţinând SC J. 94 SRL din Sibiu, unde primul a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a
achitat produsele comandate (8 pachete de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii O.A.
În noaptea de 15/16 iunie 2009, în jurul orelor 00:00, inculpaţii G.M. şi G.R. s-au deplasat la fast-food-ul aparţinând
SC G.L. SRL din Sibiu, unde în prezenţa primului, cel de-al doilea a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu
seria X1, cu care a achitat produsele comandate (doi pui la rotisor) şi a indus în eroare pe angajata societăţii P.A.C.
În aceeaşi noapte, la aproximativ o oră, în fast-food, a intrat o persoană rămasă neidentificată, posibil B.I., căreia G.M.
i-a dat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, pe care aceasta a plasat-o, achitând cu ea produsele
comandate (un pui la rotisor) şi inducând în eroare pe angajata societăţii P.A.C.
În data de 16 iunie 2009, inculpaţii G.M., G.R. şi B.I. s-au deplasat în municipiul Tîrgu Mureş, la magazinul aparţinând SC
S. SRL, în care în jurul orelor 17:30 - 17:50 au intrat toţi trei, iar B.I. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (medicamente) şi a indus în eroare pe angajata societăţii
S.C.R.
În noaptea de 19/20 iunie 2009, inculpaţii D.R.E., B.I., K.F. şi I.Z. s-au deplasat cu autoturismul proprietatea primului,
marca O.V., în localitatea A. din judeţul Mureş, unde, în jurul orelor 23:50, s-au oprit la benzinăria aparţinând SC B.O.
SRL şi în timp ce ceilalţi trei învinuiţi au rămas în maşină, D.R.E. a plasat o bancnotă falsă din 500 RON, cu seria X1, cu
care a achitat benzina şi băuturile răcoritoare şi a indus în eroare pe angajatul societăţii M.D.
În data de 20 iunie 2009, învinuiţii D.R.E., B.I., I.Z. şi K.F. s-au deplasat în localitatea C., la magazinul aparţinând SC L.
SRL. În jurul orelor 09:30 - 10:00, în timp ce ceilalţi trei inculpaţi l-au aşteptat în maşină, B.I. a intrat în magazin şi a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (produse
alimentare, răcoritoare şi ţigări), inducând în eroare pe angajatul societăţii S.B.S.
Din localitatea C., învinuiţii D.R.E., B.I., I.Z. şi K.F. s-au deplasat în localitatea S., la magazinul aparţinând SC C. SRL. În
timp ce inculpaţii D.R.E., I.Z. şi K.F. l-au aşteptat în maşină, B.I. a intrat în magazin şi în jurul orelor 13:00 a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (10 pachete de ţigări "K.",
două sticle cu băuturi răcoritoare), inducând în eroare pe angajata societăţii C.E.
În continuare, inculpaţii D.R.E., B.I., I.Z. şi K.F. s-au deplasat în comuna R., sat Coasta Mare, la magazinul aparţinând
SC V. SRL. Ajunşi aici, după orele 13:00, în timp ce D.R.E., I.Z. şi K.F. l-au aşteptat în maşină, B.I. a intrat în magazin şi
a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (băutură
energizantă şi un cartuş de ţigări "L.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii B.A.
În aceeaşi zi, inculpaţii D.R.E. şi B.I. s-au deplasat în comuna S., la magazinul aparţinând SC I. SRL. În timp ce D.R.E. l-a
aşteptat în maşină, B.I. a intrat în magazin şi în jurul orelor 19:00 a încercat să plaseze o bancnotă falsă din cupiura de
pag. 14 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
500 RON, cu seria X1, cu care a intenţionat să achite produsele comandate (ţigări), pe care însă nu le-a primit
deoarece angajata societăţii K.T. a realizat că bancnota este falsă şi a reţinut-o, spunându-i învinuitului care a părăsit
magazinul, susţinând că o are de la fratele său.
În data de 22 iunie 2009, inculpaţii D.R.E., K.F., I.Z. şi B.I. s-au deplasat cu autoturismul proprietatea primului, marca
O.V., în S., la A.F. M.H. În jurul orelor 12:30, în timp ce K.F., I.Z. şi B.I. au rămas în maşină, D.R. a intrat în magazin,
unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care au achitat produsele comandate (un
pachet de ţigări şi două sticle cu băuturi răcoritoare) şi a indus în eroare pe angajata societăţii M.H.
În data de 25 iunie 2009, inculpaţii D.R.E. şi I.Z. s-au deplasat cu autovehiculul proprietatea SC E. SRL Leordeni, condus
de acesta din urmă în comuna G. din judeţul Mureş, la barul aparţinând P.F. M.M. Aici, în jurul orelor 19:30, în timp ce
I.Z. a rămas în maşină, D.R. a intrat în bar, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care
a achitat produsele comandate (o sticlă de suc şi două pungi cu cipsuri) şi a indus în eroare pe angajata societăţii M.M.
Aceasta din urmă, întrucât nu avea să dea rest, i-a solicitat martorului Z.I. să îi schimbe bancnota, iar o parte din suma
de bani primită de la acesta, i-a oferit-o drept rest învinuitului.
În data de 26 iunie 2009, inculpaţii D.R.E., I.Z., K.F., B.I. s-au deplasat cu autoturismul primului în municipiul Târgu
Mureş, în Piaţa "D.", unde, în timp ce K.F. şi B.I. au rămas la maşină, ceilalţi doi învinuiţi s-au apropiat de una dintre
tarabe şi D.R.E. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat legumele comandate
şi a indus-o în eroare pe partea vătămată Z.M.
În scurt timp, inculpatul I.Z. a revenit la taraba unde vindea partea vătămată Z.M. şi a plasat la rândul său o altă
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat legumele comandate şi a indus-o în eroare pe
vânzătoare.
În data de 30 iunie 2009, în jurul orelor 14:00 - 14:30 inculpaţii D.R.E., I.Z., K.F. şi B.I. s-au deplasat din nou în
municipiul Târgu Mureş, de această dată în Piaţa "A. 1848", unde, în timp ce K.F. şi B.I. au rămas la maşină, ceilalţi doi
învinuiţi s-au apropiat de una dintre tarabe şi I.Z. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu
care a achitat un pepene şi a indus în eroare pe partea vătămată D.V.
De la taraba părţii vătămate D.V., în timp ce K.F. şi B.I. îi aşteptau în continuare la maşină, inculpaţii D.R.E. şi I.Z. s-au
deplasat la cea unde vindea partea vătămată C.O., iar D.R.E. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu
seria X1, cu care a achitat legumele comandate şi a indus în eroare pe partea vătămată C.O.
În continuare, inculpaţii D.R.E. şi I.Z. s-au deplasat la taraba părţii vătămate O.F., unde D.R.E. a plasat o bancnotă falsă
din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat legumele comandate şi a indus în eroare pe partea vătămată.
În scurt timp, inculpatul I.Z. a revenit la taraba unde vindea partea vătămată O.F. şi a plasat la rândul său o altă
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat legumele comandate şi a indus-o în eroare pe
partea vătămată.
În aceeaşi zi, din Piaţa "Agroalimentară 1848", inculpaţii D.R.E., I.Z., K.F. şi B.I. s-au deplasat în Piaţa "7 Noiembrie" din
municipiul Târgu Mureş, unde, în timp ce K.F. şi B.I. au rămas la maşină, ceilalţi doi învinuiţi s-au apropiat de una dintre
tarabe şi D.R. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat un pepene şi a indus în
eroare pe partea vătămată S.D.
Bancnotele false din cupiura de 500 RON au fost recuperate de către lucrătorii de poliţie judiciară.
Participarea inculpaţilor D.R.E., I.Z., K.F., G.M., G.R. şi B.I. la săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de monede
falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rezultă în primul rând din declaraţiile inculpatului D.R.E., care a recunoscut faptele
reţinute în sarcina sa, aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, solicitând să fie judecat potrivit procedurii judecăţii
pe baza recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută la art. 3201 C. proc. pen. În declaraţiile date în cursul urmăririi penale,
inculpaţii P.E. şi P.E.A. fac referire la o persoană pe nume "D.", căruia i-au dat bancnote false de 500 RON şi pe care
inculpata P.A. l-a recunoscut ca fiind inculpatul D.R.
Inculpatul B.I. a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la 28 septembrie 2011 că a fost în trei locuri
cu inculpatul D.R., unde acesta din urmă i-a dat nişte bani falşi de 500 RON, cu care a cumpărat diferite produse. În
această declaraţie inculpatul B.I. susţine că cu ceilalţi inculpaţi, respectiv cu G.M., G.R., I.Z. şi K.F. nu a fost niciodată.
Această susţinere a inculpatului nu poate fi primită, având în vedere că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, din
data de 16 noiembrie 2010, inculpatul B.I. a susţinut că s-a întâlnit cu numiţii D. şi K., precum şi cu numitul G.M., care
era împreună cu numitul G.R. şi a venit împreună cu aceştia la Braşov, unde s-au întâlnit cu un băiat, de la care G.M. şi
D.R. au luat bani falşi. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale inculpatul B.I. arată că el nu a plasat nicio bancnotă
falsă şi că nu îşi explică cum a ajuns ca el să fie indicat ca fiind persoana care a plasat bancnote false, pentru ca în
declaraţia dată în faza de judecată acesta să recunoască faptul că a plasat trei bancnote false.
Inculpatul I.Z. a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, la 28 septembrie 2011, că a schimbat trei
bancnote false de 500 RON, două la Piaţa Diamant din Târgu Mureş şi una la Piaţa Cuza Vodă, din aceeaşi localitate.
Acesta mai arată că au mai fost locuri unde a schimbat D. şi a fost şi el prezent şi că a fost la S. cu D., dar acolo a
schimbat el. Inculpatul mai arată că banii falşi îi aveau D. şi K., care îi aveau de la Braşov. Această declaraţie a
inculpatului I.Z. nu este sinceră în totalitate, deoarece în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 16
noiembrie 2010, inculpatul indică faptul că ar fi plasat bancnote false şi într-o localitate de lângă Târnăveni, la un bar,
împreună cu D.R. şi K.F.
Inculpatul K.F. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, la 28 septembrie 2011, că menţine doar
declaraţiile date în faţa procurorului la Târgu Mureş, susţinând că a participat la plasarea banilor în localitatea S., dar nu
pag. 15 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
s-a dat jos din autoturism şi la două sau trei pieţe din Târgu Mureş, tot fără să coboare din autoturism, fiind împreună
cu D.R. şi B.I. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 16 noiembrie 2010, inculpatul K.F. a declarat că a
cumpărat, împreună cu inculpaţii D.R. şi B.I. în jur de 10 bancnote de 500 RON, false, pentru a le plasa la diferite
magazine, în scopul obţinerii unui câştig. Acesta menţionează însă şi de o plasare a unei astfel de bancnote la
benzinăria din Acăţari, de către inculpatul D.R., când se afla împreună cu el şi cu inculpatul G.R.
Inculpatul G.M. a arătat, în declaraţia din data de 25 octombrie 2011, că recunoaşte faptele de care e acuzat,
respectiv că a luat nişte bancnote de 500 RON false, de la inculpata P.A. şi le-a dat la magazin. Inculpatul G.M. susţine
însă că ar fi vorba doar de 4 bancnote de 500 RON. Această din urmă afirmaţie a inculpatului nu poate fi primită,
deoarece din probele administrate în cauză rezultă că acesta a luat mai multe bancnote de 500 RON, false, pe care le-
a pus în circulaţie la diferite persoane, singur sau împreună cu alţi inculpaţi. În primul rând, această susţinere este
contrazisă chiar de declaraţia inculpatului G.R., dată în cursul judecăţii, în care arată că a fost împreună cu inculpatul
G.M. când a luat bancnotele false şi că era vorba de vreo 5 - 6 bancnote de 500 RON.
Din interceptările telefonice efectuate asupra telefonului mobil al inculpatului G.M., cu nr. 0752xxx, rezultă că a fost
vorba de mult mai multe bancnote luate de acest inculpat de la inculpata P.A. Astfel, în convorbirea telefonică din data
de 19 septembrie 2009, ora 10:12, inculpatul G.M. îi spune interlocutorului de un prieten de-al său din penitenciar, care
vrea să ia o maşină, în schimbul căreia ar trebui să primească "ălea de două, dar dacă tu zici că-s reuşite ...",
menţionând apoi "că-i trebe vreo 200, 200 de bucăţi". De asemenea, în convorbirea telefonică din data de 25
septembrie 2009, ora 12:59:10, inculpatul G.M. vorbeşte de 200 - 300 de "bucăţi" pe care le-ar putea primi în
schimbul unui autoturism B. şi în plus ar mai cumpăra şi cu bani, în valoare de 1.500 RON. Din declaraţia lui P.E. rezultă
că a dat bancnote false unor persoane pe nume G. şi D., primind de la aceştia cam 200 RON pe o bancnotă de 500
RON falsă. În convorbirea din data de 22 septembrie 2009, ora 12:26:08, o persoana pe nume D. îi spune inculpatului
că o anumită persoană "a luat 300". Faptul că inculpatul G.M. a avut un comportament oscilant rezultă din aceea că în
declaraţia dată în cursul urmăririi penale acesta nu a recunoscut deloc săvârşirea faptelor, spunând că nici nu o
cunoaşte pe inculpata P.A., or aceasta din urmă l-a recunoscut pe inculpatul G.M. ca fiind cel căruia i-a dat bancnote
false de 500 RON.
Inculpatul G.R. arată în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că recunoaşte acuzaţiile care i se aduc. Arată că a
fost împreună cu G.M. la Braşov, de unde acesta a luat nişte bancnote de 500 RON, false, pe care le-a dat la
magazine. Inculpatul arată că a fost şi el când a schimbat două bancnote şi că nu a câştigat niciun ban de pe urma
acestei afaceri. Participarea inculpatului G.R. la săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat rezultă şi din declaraţia
inculpatei P.A., care arată că l-a recunoscut pe acesta, alături de inculpatul G.M., ca fiind printre cei care au luat de la ea
bancnote de 500 RON false. Poziţia oscilantă a inculpatului G.R. rezultă din faptul că în declaraţia dată în cursul urmăririi
penale acesta nu recunoaşte deloc faptele comise, susţinând că nu o cunoaşte pe inculpata P.A., nici pe inculpatul D.R.
şi că nu ştie de ce este cercetat pentru fapte de punere în circulaţie a bancnotelor false, pentru ca în cursul judecăţii
inculpatul să arate că recunoaşte faptele comise, dar a participat la punerea în circulaţie a două bancnote false.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a constatat că sunt suficiente probe cu privire la săvârşirea de către inculpaţii D.R.E.,
I.Z., K.F., G.M., G.R. şi B.I. a infracţiunilor de punere în circulaţie de monede falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2)
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a se dispune condamnarea inculpaţilor pentru aceste infracţiuni.
În ce priveşte săvârşirea de către inculpatul G.M. a infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de
art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa a constatat că nu sunt elemente din care să reiasă săvârşirea de către acest
inculpat a acestei infracţiuni. În primul rând, atât din declaraţia inculpatului G.M. cât şi din declaraţia coinculpatului G.R.,
care a fost împreună cu acesta să cumpere bani falşi de la inculpata P.E.A., rezultă că inculpaţii G.M. şi G.R. nu
cunoşteau de existenţa vreunui grup infracţional organizat. Pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de aderare la
un grup infracţional organizat, este necesar ca cel care aderă la un astfel de grup să aibă cunoştinţă de existenţa lui.
Or, inculpatul G.M. a achiziţionat nişte bancnote false de la inculpata P.E.A., fără să aibă intenţia de a adera la un grup
infracţional organizat. Aderarea la un grup infracţional organizat presupune acordul expres sau tacit de a face parte din
acest grup, de a desfăşura activitatea infracţională în cadrul grupului infracţional organizat. Or, prin fapta inculpatului
G.M. de a cumpăra bancnote false de la inculpata P.A., nu se realizează un acord tacit de a face parte dintr-un grup
infracţional organizat. De altfel, în sarcina inculpatului D.R.E. nu s-a reţinut şi infracţiunea de aderare la un grup
infracţional organizat, deşi acesta a desfăşurat aceeaşi activitate ca şi inculpatul G.M., respectiv a cumpărat nişte
bancnote false de la inculpata P.E.A.
Pentru aceste motive, instanţa de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus
achitarea inculpatului G.M. pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din
Legea nr. 39/2003.
Pentru inculpatul D.R.E. s-a făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen., având în vedere cererea inculpatului formulată
înainte de citirea actului de sesizare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, ţinând cont de gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.Z., K.F., G.M.,
G.R. şi B.I., numărul de acte materiale comis de fiecare dintre aceştia, atitudinea procesuală avută de aceştia în faţa
instanţei de judecată, lipsa antecedentelor penale a inculpaţilor, atitudinea lor după săvârşirea faptelor, încercarea de a
repara prejudiciul produs, precum şi celelalte criterii de individualizare a pedepselor, instanţa a aplicat acestor inculpaţi
câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.
b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi
câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că inculpaţii I.Z., K.F., G.M., G.R. şi B.I. au recunoscut faptele săvârşite, au avut o atitudine destul de
cooperantă cu organele judiciare, au încercat să repare o parte din prejudiciile produse şi nu au antecedente penale,
pag. 16 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
instanţa a apreciat că hotărârea de condamnare constituie un avertisment suficient, fără a fi necesară privarea de
libertate a acestora. În consecinţă, în baza art. 861 C. pen. instanţa a suspendat sub supraveghere executarea
pedepselor aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani.
În ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului D.R.E., la stabilirea cuantumului acestora instanţa a ţinut cont de gradul de
pericol social al faptelor săvârşite, de numărul actelor materiale de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, de
persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptelor, precum şi de cauza de
reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel încât a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani
închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi o pedeapsă de 2 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen.
Având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele săvârşite, a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare şi nu
are antecedente penale, instanţa a apreciat că hotărârea de condamnare constituie un avertisment suficient, fără a fi
necesară privarea de libertate a acestuia. În consecinţă, în baza art. 861 C. pen. instanţa a suspendat sub
supraveghere executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani.
În sarcina inculpatului L.N. s-a reţinut în actul de sesizare că în cursul lunii aprilie 2009, acesta a abordat-o pe Ş.V.
(fostă I.) căreia i-a propus să pună în circulaţie banii falşi pe care îi va primi de la F.C. Aceasta a acceptat şi astfel, în
data de 30 aprilie 2009, în jurul orelor 07:30, s-a întâlnit cu învinuitul L.N. care i-a înmânat două bancnote false din
cupiura de 500 RON cu seria X1, stabilind să se reîntâlnească după plasare pentru a-i remite procentul convenit (pentru
fiecare bancnotă falsă, L.N. a primit 30 RON). În jurul orelor 08:30 - 09:00, învinuita Ş.V. (fostă I.) s-a deplasat la
magazinul RAPID aparţinând SC C. SRL din Braşov, unde a încercat să plaseze una din cele două bancnote, cu care
dorea să achite contravaloarea produselor alimentare comandate şi să inducă în eroare pe angajata societăţii, care
însă a sesizat că banii sunt falşi, iar la venirea lucrătorilor de poliţie, asupra învinuitei Ş.V. (fostă I.), în afara bancnotei
remise vânzătoarei, a mai fost găsită o alta cu aceeaşi serie.
Singura probă reţinută de parchet pentru dovedirea acestei situaţii de fapt este declaraţia coinculpatei Ş. (fostă I.) V.,
care arată că ar fi primit bancnotele respective de la inculpatul L.N. Fiind audiat, în şedinţa publică din data de 22
noiembrie 2011, inculpatul L.N. a arătat că nu este adevărat că i-ar fi dat acestei coinculpate bancnotele falsificate la
care se face referire în actul de sesizare şi că numita Ş. (I.) V. ar fi în relaţii de duşmănie cu el, de cinci ani, deoarece a
trăit cu soţul verişoarei inculpatului şi el i-a spus acest lucru verişoarei sale.
În lipsa oricărei alte probe din care să reiasă vinovăţia inculpatului L.N., cu privire la infracţiunea de care este acuzat,
instanţa a constatat că există un dubiu serios cu privire la săvârşirea de către acest inculpat a infracţiunii de punere în
circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. Chiar dacă, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului, declaraţia unui coinculpat poate fi asimilată declaraţiei unui martor, la aprecierea puterii probatorii a
acesteia trebuie ţinut cont de toate elementele de fapt privind relaţiile dintre cele două persoane. Or, în speţă nu poate
fi exclusă posibilitatea ca declaraţia coinculpatei Ş.V. să nu fie adevărată şi să fie determinată de relaţiile de duşmănie
dintre ea şi coinculpatul L.N., fapt care face să planeze un dubiu serios cu privire la veridicitatea declaraţiei acesteia.
Instanţa apreciază că în acest caz se impune a fi aplicat vechiul principiu de drept roman potrivit căruia "un singur
martor echivalează cu niciun martor" (testis unus, testis nullus).
Pentru aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus
achitarea inculpatului L.N. pentru infracţiunea de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C.
pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pe latura civilă părţile vătămate R.P., Z.G., O.F., O.A., F.J., SC P.C. SRL, SC S.P. SRL, SC A.M.S. SRL, SC R.R. SRL -
P.M.X.- Buzău, SC R.S. SRL, SC D. S.A., SC M.C.C. SRL, SC R.B. SRL, SC S. SRL, A.F. Z.V., A.F. B.T., SC R.H.R. SRL,
R.A.G.P.S. - Săcele, SC S. SRL, SC S.C.C. SRL - Braşov, SC A.I., SC I.C. SRL, S. S.R.L - Braşov, SC T. SRL, SC L. SRL,
SC V. SRL şi SC G.L. S.R.L s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele cu care au fost prejudiciate, constând
în principal în produse în valoare de 500 RON.
Din cele menţionate anterior rezultă că s-a confirmat săvârşirea de către inculpaţii în cauză doar a actelor materiale de
inducere în eroare a părţilor civile Z.G., O.F., SC S. SRL, A.F. Z.V., A.F. B.T., SC S. SRL, SC A.I. SRL, SC L. SRL, SC V.
SRL şi SC G.L. SRL.
Cum între prejudiciul produs acestor societăţi comerciale şi faptele inculpaţilor de inducere în eroare a acestor societăţi,
prin achitarea unor produse cu bancnote false de 500 RON, există legătură de cauzalitate, iar prejudiciul nu a fost
reparat, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 998 şi următoarele C. civ. anterior, în vigoare la data
săvârşirii faptelor. În consecinţă, în baza art. 14 C. proc. pen. instanţa a dispus obligarea inculpaţilor D.R.E., I.Z., K.F. şi
B.I., în solidar, să plătească părţii civile Z.G. suma de 1000 RON, părţii civile SC L. SRL suma de 500 RON şi părţii civile
SC V. SRL suma de 500 RON. De asemenea, a obligat pe inculpaţii D.R.E. şi I.Z., în solidar, să plătească părţii civile O.F.
suma de 1.000 RON, pe inculpaţii G.M., G.R. şi B.I. să plătească părţii civile SC S. SRL suma de 500 RON, pe inculpaţii
G.M. şi G.R., în solidar, să plătească părţii civile SC G.L. SRL suma de 1000 RON.
Cum inculpaţii D.R.E., I.Z. şi K.F. au predat organelor de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, diferite sume de
bani, pentru despăgubirea părţilor vătămate, sume care au şi fost predate unora dintre acestea în cursul urmăririi
penale, instanţa a constatat că inculpatul D.R.E. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.500 RON, din care s-
a predat numitei Z.M. suma de 500 RON, numitei O.F. suma de 500 RON şi numitului Z.I. suma de 500 RON, a
constatat că inculpatul K.F. a predat organelor de urmărire penală suma de 500 RON, care a fost predată numitei M.H.
şi a constatat că inculpatul I.Z. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.000 RON, din care a fost predată
numitului D.V. suma de 500 RON şi numitului S.D. suma de 500 RON.
Din cele menţionate anterior a rezultat că inculpaţii F.C., D.R., B.I., K.F., I.Z. G.M. şi G.R. au dobândit bunuri şi bani în
pag. 17 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
valoare de câte 500 RON de la fiecare parte vătămată, în urma inducerii în eroare a părţilor vătămate SC A. SRL, SC A.
SRL, SC S. SRL, SC R.R. SRL, SC B.O. SRL, SC I. SRL, SC C. SRL, SC N.F. SRL, SC J. 94 SRL, SC T.C. SRL. Întrucât
acestea nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. instanţa a dispus
confiscarea de la fiecare inculpat a sumelor dobândite în urma infracţiunilor de înşelăciune. Ţinându-se cont de
participarea fiecăruia dintre inculpaţi la actele materiale menţionate anterior, instanţa a dispus confiscarea de la
inculpatul F.C. a sumei de 2.000 RON, de la inculpaţii D.R. şi B.I., câte 625 RON, de la inculpatul I.Z. suma de 375 RON
şi de la inculpaţii G.M. şi G.R., câte 750 RON. La stabilirea sumelor confiscate de la fiecare inculpat s-a ţinut cont de
faptul că aceştia au participat la săvârşirea unui număr diferit de acte materiale, sumele de confiscat fiind rezultate prin
împărţirea în mod egal, între participanţi, a sumei câte 500 RON, obţinută de aceştia din fiecare act material al
infracţiunii de înşelăciune. Nu s-a ţinut cont şi de suma de 500 RON, predată numitei M.H., de la A.F.M., deoarece se
confiscă sumele dobândite de inculpaţi numai în măsura în care acestea nu folosesc la despăgubirea părţilor civile. Or, în
speţă, partea vătămată A.F. M. nu s-a constituit parte civilă tocmai pentru faptul că şi-a recuperat prejudiciul, din suma
de 500 RON predată organelor de urmărire penală de către inculpatul K.F. Întrucât acest inculpat a contribuit la
repararea prejudiciului produs părţilor civile, prin predarea sumei de 500 RON, nu s-a dispus confiscarea specială a
vreunei sume de bani de la acest inculpat.
Având în vedere că inculpatul B.E. a fost achitat, nefiind dovedită participarea sa la săvârşirea faptelor imputate, nu s-a
dispus confiscarea vreunei sume de bani de la acesta. La fel, pentru actele materiale care nu au putut fi reţinute în
sarcina inculpatului F.C., deoarece nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta este autorul faptelor.
Cum inculpaţii P.E. şi P.A. au dobândit câte 200 RON, pentru fiecare bancnotă de 500 RON, pusă în circulaţie de ceilalţi
inculpaţi, aşa cum rezultă din declaraţia dată de inculpatul P.E., la data de 12 noiembrie 2010, în temeiul art. 118 lit. e)
C. pen. s-a dispus confiscarea de la aceşti inculpaţi a sumelor de câte 6.000 RON de la fiecare, corespunzătoare celor
24 de bancnote din cupiura de 500 RON, reţinute ca fiind puse în circulaţie de către inculpaţi în prezenta cauză. De
asemenea, de la inculpatul P.S. s-a confiscat şi suma de 5.000 RON, dobândită prin săvârşirea faptelor descrise la
punctul 52 din rechizitoriu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii F.C., D.R.E.,
B.I., I.Z. şi K.F. De asemenea, a mai formulat apel avocata A.M., care a asigurat asistenţa juridică a 49 de părţi
vătămate, iar în cursul judecării cauzei în apel, a formulat o cerere de extindere a efectelor apelului acesteia, avocatul
Ţ.M.H.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Braşov a criticat sentinţa pentru nelegalitate privind modalitatea de stabilire a
pedepsei aplicate inculpatei P.E.A. şi pentru netemeinicie, privind achitarea inculpaţilor F.C.M., B.E.M., L.N. şi G.M. şi
pedeapsa aplicată inculpatului P.E.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat, referitor la motivul de nelegalitate, că instanţa de fond în mod greşit a
reţinut în sarcina inculpatei P.E.A. pedeapsa rezultantă aplicată urmare a săvârşirii mai multor infracţiuni înăuntrul
termenului de încercare al suspendării sub supraveghe a executării pedepsei, ca fiind cel de-al doilea termen al recidivei
postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) şi art. 83 C. pen.
În ceea ce priveşte achitarea inculpatului F.C.M., se arată că este nelegală schimbarea încadrării juridice din infracţiunile
de falsificare de monede sau alte valori şi înşelăciune, ambele în formă continuată, cu câte 47 de acte materiale, în
infracţiunile de falsificare de monede sau alte valori şi înşelăciune, în formă continuată, cu câte 8 acte materiale, în
concurs cu alte infracţiuni identice, în formă continuată, cu câte 39 de acte materiale şi, pe cale de consecinţă,
achitarea inculpatului pentru infracţiunile de falsificare de monede sau alte valori şi înşelăciune, ambele în formă
continuată, cu câte 39 de acte materiale. Se arată că probele administrate în cauză sunt de natură să conducă la
stabilirea vinovăţiei inculpatului F.C.M. pentru toate actele materiale infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare.
În ceea ce priveşte achitarea inculpatului B.E.R. pentru infracţiunile reţinute la punctele 48 - 51 din rechizitoriu, se arată
că procesul-verbal de recunoaştere din grup realizat cu martora P.E., declaraţia martorei P.E. şi împrejurările că în
aceeaşi zi, la intervale de timp scurte, la farmaciile SC F., SC A. şi SC C.C. SRL Târgovişte au fost plasate bancnote din
cupiura de 500 RON, având aceeaşi serie, dovedesc că persoana care a plasat bancnotele false, la data de 19 februarie
2009, la farmacii de pe raza localităţii Târgovişte, este inculpatul B.E.M.
Referitor la achitarea inculpatului L.N., se arată că probatoriul administrat, respectiv declaraţia inculpatei Ş.V., a
inculpatului P.E. şi chiar a inculpatului L.N., dovedesc vinovăţia acestuia din urmă.
În ceea ce priveşte achitarea inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003,
se arată că pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesar ca toţi membrii grupului să se cunoască între ei, fiind
suficient, în cazul de faţă, ca inculpatul G.M., care a procurat contra cost bancnotele false în vederea punerii lor în
circulaţie şi obţinerea unui profit material, să aibă reprezentarea că în spatele acestei activităţi există o grupare care
acţionează coordonat şi după reguli prestabilite.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului P.E. se arată că aceasta, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii
faptelor şi cele personale ale inculpatului, este netemeinică, impunându-se majorarea ei.
Inculpatul B.I. a solicitata admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în urma rejudecării, achitarea sa pentru săvârşirea
infracţiunilor, întrucât nu există probe care să dovedească implicarea sa în activitatea infracţională. În subsidiar, solicită
reducerea pedepsei stabilită de către prima instanţă.
Inculpatul F.C.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar în urma rejudecării, achitarea sa, întrucât din
probele administrate nu rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina prin rechizitoriu. În
subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
pag. 18 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Inculpatul K.F. a solicitat, de asemenea, în principal achitarea sa, arătând că nu sunt suficiente probe la dosar care să
demonstreze vinovăţia sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.
Inculpatul I.Z. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar în urma rejudecării, achitarea sa pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune şi reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de falsificare de monedă sau alte valori şi
suspendarea condiţionată a executării acesteia. Inculpatul a arătat că a recunoscut săvârşirea faptei, astfel că solicită
reducerea pedepsei conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cât şi urmare a reţinerii circumstanţelor reale ale faptei şi
cele personale, a faptului că a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală a sumei de 1.000 RON, pentru
dezdăunarea persoanelor păgubite.
Inculpatul apelant D.R.E. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar în urma rejudecării, reducerea pedepsei,
având în vedere valoarea redusă a prejudiciului cauzat şi faptul că a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală a
sumei de 1.500 RON în vederea dezdăunării persoanelor păgubite.
Avocata A.M., care a fost desemnată la fond să asigure asistenţa juridică a 49 de părţi vătămate, a solicitat admiterea
apelului, desfiinţarea sentinţei sub aspectul onorariului care i s-a acordat de către prima instanţă. În dezvoltarea
motivelor de apel, avocata a arătat faptul că, deşi a fost apărătorul celor 49 de părţi vătămate şi a întocmit adrese
pentru acestea, expediate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, operaţiune repetată efectuată în timpul
şi pe cheltuiala sa, prima instanţă a cenzurat nelegal onorariul din oficiu de 150 RON pentru fiecare parte vătămată.
Prin Decizia penală nr. 118/Ap din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori,
s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 116/S din
11 mai 2012 a Tribunalului Braşov, a desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul modalităţii de aplicare a
dispoziţiilor art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata P.E.A., al neaplicării unui spor
de pedeapsă pentru inculpaţii P.S. şi F.C.M. şi al neaplicării dispoziţiilor art. 35 C. pen. în privinţa inculpaţilor P.E.A., P.S.,
F.C.M., G.M., D.R.E., B.I., G.R., I.Z. şi K.F.
Rejudecând cauza în aceste limite,
A repus în individualitatea lor pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., stabilite inculpatei P.E.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr.
39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 18 din Legea nr.
508/2004 şi de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.,
stabilite aceleiaşi inculpate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004.
În baza art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de
1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Braşov şi a dispus
executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de
1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Braşov şi a dispus
executarea acesteia alături de pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca
inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a sporit pedeapsa principală cea mai grea, de
6 ani închisoare, aplicată inculpatului P.S., la 7 ani închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 7 ani închisoare
şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a sporit pedeapsa principală cea mai grea, de
5 ani închisoare, aplicată inculpatului F.C.M., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul executând în final
pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi
lit. b) C. pen.
A reţinut dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., alături de cele ale art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., ca temei al contopirii
pedepselor şi al aplicării pedepselor rezultante în cazul inculpaţilor G.M., D.R.E., B.I., G.R., I.Z. şi K.F.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
II. A respins apelurile declarate de inculpaţii F.C., D.R.E., B.I., I.Z. şi K.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
III. A respins apelul declarat de avocat A.M. împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi cererea formulată de avocatul M.Ţ.,
privind extinderea efectelor apelului.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în
cauză. Declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A. se coroborează între ele, precum şi cu celelalte mijloace de probă
administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, înscrisuri, expertize, planşe fotografice, procese-verbale
pag. 19 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
de recunoaştere, descrise amănunţit de prima instanţă şi dovedesc existenţa unui grup infracţional precum şi faptele de
falsificare de monede sau de alte valori. Inculpatul P.E. a arătat modul în care, împreună cu inculpata P.A.E., F.C.M.,
B.E.M. şi G.M. au acţionat pentru falsificarea şi plasarea bancnotelor falsificate.
Inculpatul P.E. a declarat că împreună cu O.R. au hotărât să falsifice bancnote şi să le plaseze prin intermediul
inculpaţilor F.C. şi D.R.E., precum şi a numitului G.V. După arestarea sa, inculpatul P.E. a continuat această activitate de
punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, prin intermediul soţiei sale, P.E.A. Cei care doreau să ia de la el bancnote
falsificate, pentru a le pune în circulaţie, îl sunau în penitenciar, iar el o suna pe soţia sa şi îi punea în legătură, soţia sa
dându-le un anumit număr de bancnote falsificate, în schimbul unei sume de bani. Constituirea şi existenţa grupului
infracţional organizat este astfel dovedită cu mijloacele de probă administrate.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se poate realiza prin una din următoarele
acţiuni: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui
asemenea grup.
Acţiunile prevăzute în textul de incriminare sunt alternative, astfel încât săvârşirea oricăreia dintre acestea realizează
conţinutul infracţiunii.
Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să
pregătească constituirea grupului, intrând în această noţiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului
infracţional.
Prin acţiunea de constituire se înţelege intrarea în grupul infracţional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durată
în timp şi realizarea unui scop infracţional comun.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine existenţa unui grup infracţional organizat în înţelesul
dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de "grup structurat, format din trei sau mai multe
persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor
infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material", cu precizarea
expresă că "nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau
mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în
cadrul grupului."
Existenţa grupului infracţional în speţă a avut o durată în timp, scopul fiind acela de falsificare şi punere în circulaţie a
bancnotelor, iar liderul grupului a fost inculpatul P.E., care coordona activitatea persoanelor implicate în falsificarea
bancnotelor şi a punerii lor în circulaţie. La constituirea acestui grup infracţional organizat a participat şi inculpata P.A.E.,
rolul acesteia fiind deosebit de important după arestarea inculpatului P.E., prin intermediul acesteia desfăşurându-se
activitatea infracţională coordonată de inculpatul P.E.
La grupul infracţional a aderat şi inculpatul F.C.M., fapt ce rezultă din declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A., care se
coroborează cu celelalte mijloace de probă ce dovedesc activitatea desfăşurată de acesta în perioada 11 - 17
decembrie 2008, în Braşov şi în alte localităţi ale judeţului Braşov, de punere în circulaţie a mai multor bancnote
falsificate. Inculpatul F.C.M. a ţinut legătura cu inculpatul P.E., întâlnindu-se de mai multe ori, ocazii cu care a preluat
bancnote falsificate pentru a le pune în circulaţie. După arestarea inculpatului P.E., inculpatul F.C.M. a luat legătura cu
P.E.A., continuând activitatea de preluare a bancnotelor falsificate şi de punere a acestora în circulaţie. Aceste aspecte
rezultă din declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A., coroborându-se cu împrejurările în care inculpatul F.C.M. a fost
identificat ca plasând la diverse magazine bancnote falsificate.
În privinţa inculpatului G.M., nu există însă suficiente probe care să demonstreze aderarea sa la grupul infracţional
organizat, condus de inculpatul P.E. Inculpatul G.M. nu a cunoscut de existenţa acestui grup, activitatea sa infracţională
rezumându-se la preluarea contra cost a bancnotelor falsificate de la inculpata P.E.A. şi punerea lor în circulaţie.
Activitatea desfăşurată de acest inculpat este similară cu cea desfăşurată de inculpatul D.R.E.
De asemenea, nu există suficiente probe care să demonstreze participarea inculpatului B.R. la activitatea de plasare a
bancnotelor falsificate şi, pe cale de consecinţă, nici aderarea la grupul infracţional organizat, constituit de inculpatul P.E.
În mod întemeiat prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina
inculpatului F.C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte
materiale), în două infracţiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale,
săvârşite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi de art. 282 alin.
(2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de
inculpatul F.C.M.) şi din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de
acte materiale) în două infracţiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de
acte materiale, săvârşite în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R.
SRL) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în
rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.).
Într-adevăr, numai pentru 8 acte materiale ale infracţiunilor de înşelăciune şi falsificare de monede şi alte valori sunt
probe care dovedesc participarea şi vinovăţia inculpatului F.C.M. la săvârşirea acestora.
În cazul fiecăruia dintre cele 8 acte materiale ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului F.C.M. de către prima
instanţă, probele administrate, constând în declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A., care se coroborează cu procesele-
verbale de recunoaştere după planşa fotografică şi declaraţiile martorilor care l-au recunoscut pe inculpat şi în instanţă.
Cu privire la restul actelor materiale, în mod întemeiat prima instanţă a constatat că nu sunt suficiente probe care să
releve participarea inculpatului F.C.M. la punerea în circulaţie a bancnotelor falsificate. Martorele S.M., vânzătoarea de la
pag. 20 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
SC A.M.S. SRL din Buzău, care a încasat la data de 18 august 2008, orele 19:20 bancnota falsificată din cupiura de
500 RON, cu seria X3, B.R.N., vânzătoare la magazinul PF T.L. din Buzău, care a încasat la data de 18 august 2008,
ora 19:00, bancnota falsificată din cupiura de 500 RON, cu seria X2 şi D.M., vânzătoare la SC D.P. SRL Siriu, care a
încasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X3 nu l-au recunoscut în timpul audierii lor în instanţă, pe inculpatul
F.C.M., ca fiind persoana care le-a înmânat bancnotele.
Deşi în motivele de apel formulate de către parchet este indicat procesul-verbal întocmit cu ocazia recunoaşterii
efectuată de martora S.M., în data de 29 august 2008, după planşa fotografică, ca probă care dovedeşte punerea în
circulaţie a bancnotelor false de către inculpatul F.C.M., Curtea a constatat că această probă nu este suficientă, în
condiţiile în care martora, audiată în instanţă nu l-a recunoscut pe inculpat. Pe de altă parte, celelalte împrejurări
indicate de către parchet în motivele de apel, referitoare la faptul că bancnotele plasate la diferite magazine din Buzău
sau situate pe ruta Braşov - Buzău, în diverse localităţi, în data de 18 august 2008 şi 1 septembrie 2008, fac parte din
setul de bancnote falsificate de inculpatul P.E., nu sunt nici ele de natură a dovedi faptul că inculpatul F.C.M. a fost
persoana care a dat vânzătoarelor bancnotele falsificate, în lipsa recunoaşterii acestuia de către vânzătoare sau alte
persoane, a altor probe care să dovedească fără dubiu acest fapt. Instanţa de fond a analizat detaliat, cu privire la
fiecare faptă descrisă în rechizitoriu, probele propuse de către acuzare, constatând în mod întemeiat că nu există vreo
recunoaştere a inculpatului de către vânzătoare sau vreo înregistrare care să releve prezenţa sa în magazinele
respective.
Declaraţia martorului H.M.C. în care a arătat că l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul F.C.M. ca fiind una dintre
cele două persoane pe care le-a transportat cu taxiul din Braşov în Buzău nu se coroborează cu vreo altă probă, astfel
că este insuficientă pentru a stabili că inculpatul F.C. a fost acela care în data de 01 septembrie 2008 a indus în eroare
vânzătoarele de la magazinele din Buzău şi mai multe localităţi din judeţul Buzău, unde au fost achitate produse
cumpărate cu bancnotele falsificate de către P.E. Astfel, nici pentru faptele descrise la punctele 13 - 18 din rechizitoriu
nu există suficiente probe care să dovedească săvârşirea acţiunilor de inducere în eroare şi de punere în circulaţie a
bancnotelor Falsificate de către inculpatul F.C.M.
Referitor la faptele descrise la punctele 30 (săvârşită la data de 12 decembrie 2008, orele 19:15 pe raza localităţii
Codlea), 32 (săvârşită la data de 12 decembrie 2008, orele 21:00, pe raza localităţii Codlea), 33 (săvârşită la data de
12 decembrie 2008, orele 06:00 - 14:00, pe raza localităţii Braşov) şi 35 (săvârşită la data de 12 decembrie 2008,
orele 21:00, pe raza localităţii Codlea), în motivele de apel se arată că deşi nu au fost identificaţi martori oculari, din
circumstanţele cauzei rezultă vinovăţia inculpatului F.C. Curtea apreciază că circumstanţele cauzei, referitoare la faptul
că bancnotele plasate făceau parte dintre cele falsificate de către P.E., având aceleaşi serii sau la succesiunea în timp a
actelor materiale, nu sunt suficiente pentru a reţine săvârşirea faptelor de către inculpatul F.C.M., în lipsa unor probe
care să îl plaseze pe inculpat la locul săvârşirii faptelor, respectiv în magazinele unde a fost realizată inducerea în eroare
a vânzătoarelor prin achitarea produselor cumpărate cu bancnote false. Doar împrejurarea că în cazul altor acte
materiale săvârşite în aceeaşi zi, la intervale relativ scurte de timp, pe raza localităţilor Braşov, Feldioara, Codlea şi
Zărneşti, a fost reţinută de către prima instanţă vinovăţia inculpatului F.C. nu poate conduce în mod automat la
concluzia că acest inculpat a săvârşit şi celelalte acţiuni de inducere în eroare şi de punere în circulaţie a bancnotelor
falsificate, acestea putând fi săvârşite şi de alte persoane din anturajul inculpatului.
De asemenea, stabilirea vinovăţiei inculpatului la săvârşirea celor 8 acte materiale, reţinute în mod întemeiat de către
prima instanţă, nu poate constitui o împrejurare care dovedeşte săvârşirea de către inculpat şi a celorlalte acte
materiale descrise în actul de sesizare la punctele 36, 37, 39, 40, 42, 45, 46, 1-8, 11 şi 12 din rechizitoriu, în lipsa
oricăror alte probe care să îl plaseze pe inculpatul F.C.M. în magazinele în care au fost săvârşite acţiunile de inducere în
eroare şi punere în circulaţie a bancnotelor false. De altfel, prima instanţă a analizat detaliat în cazul fiecărui act material
probele administrate, constatând că martorii audiaţi nu l-au identificat pe inculpatul F.C., iar descrierea persoanei care a
pus bancnotele în circulaţie nu corespundea înfăţişării inculpatului.
Referitor la inculpatul B.E.M., prima instanţă a constatat în mod întemeiat că nu există suficiente probe care să
dovedească faptul că a participat la săvârşirea faptelor. În cazul acestui inculpat, inculpaţii P.E. şi P.E.A. au susţinut în
mod constant că nu i-au înmânat vreo bancnotă falsificată, astfel că deţinerea bancnotelor de către inculpatul B.E.M.
nu este indicată de vreo probă.
Singura probă pe care s-a întemeiat acuzarea acestui inculpat în cursul urmăririi penale a fost declaraţia martorei P.E.,
vânzătoare la SC M. SRL Târgovişte, din care a rezultă că l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul B.E.M. ca fiind
persoana care în ziua de 19 februarie 2008 a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON. Audiată în instanţă însă
aceeaşi martoră a declarat că inculpatul B.E.M., prezent la acel termen în instanţă, cu certitudine nu este persoana care
i-a înmânat bancnota falsă de 500 RON. Martora O.M.C., de la farmacia SC C.LT.C. SRL din Târgovişte, care a primit în
aceeaşi zi o astfel de bancnotă falsă, l-a descris pe cel care i-a înmânat-o ca fiind un bărbat înalt, cu ten de culoare
închisă, descriere care nu corespunde înfăţişării inculpatului B.E.M. Nici descrierile celorlalte martore, T.I. şi M.B., de la
farmaciile SC H. SRL din S., cu privire la persoana care le-a înmânat bancnota falsă de 500 RON, nu corespund
caracteristicilor inculpatului B.E.M. Astfel, nu există nicio recunoaştere a acestui inculpat în vreunul din locurile unde au
fost plasate bancnotele false, menţionate în actul de sesizare, recunoaştere care să se coroboreze cu împrejurările că
acelaşi tip de bancnote au fost plasate la intervale scurte de timp în aceeaşi zi pe raza aceleiaşi localităţi, în datele de
19 februarie 2009 şi 25 februarie 2009 şi care să dovedească săvârşirea faptelor de către inculpatul B.E.R.
Referitor la participarea inculpaţilor D.R.E., I.Z., K.F., G.M., G.R. şi B.I. la săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie
de bancnote falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi
(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că sunt probe care
dovedesc vinovăţia acestora la săvârşirea faptelor.
În primul rând, în cazul inculpatului, D.R.E., care a recunoscut săvârşirea faptelor descrise în actul de sesizare şi a
solicitat judecarea sa pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, tribunalul a făcut aplicarea procedurii
simplificate şi a aplicat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Relevante sunt declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A.
pag. 21 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
care au declarat că i-au dat bancnote false unei persoane pe nume "D.", recunoscută de P.E.A. ca fiind inculpatul D.E.R.
Declaraţiile inculpatului D.R.E. se coroborează parţial cu cele ale inculpatului B.I., din cursul judecăţii, în care a
recunoscut că a fost în trei locuri cu D.R.E., unde acesta i-a dat nişte bani falşi de 500 RON, cu care a cumpărat diferite
produse. Deşi în cadrul acestei declaraţii inculpatul B.I. arată că nu a fost niciodată cu inculpaţi G.M., G.R., I.Z. şi K.F.,
revenind asupra declaraţiei date în cursul urmăriri penale din data de 16 noiembrie 2010, când a susţinut că s-a întâlnit
cu D., K. şi G.M., care era cu G.R., venind împreună cu aceştia la Braşov, unde s-au întâlnit cu un băiat de la care G.M.
şi D.R.E. a luat bani falşi, Curtea apreciază că această modificare a declaraţiei nu are nicio explicaţie justă, astfel că în
mod corect a fost înlăturată de către prima instanţă şi reţinută cea iniţială, susţinută şi de declaraţiile inculpaţilor D.R.E.
şi K.F. Prin urmare, tribunalul a stabilit în mod întemeiat participarea inculpatului B.I. la săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 282 alin. (2) C. pen.
Participarea inculpatului I.Z., la săvârşirea aceloraşi fapte de înşelăciune şi punere în circulaţie de monedă, este de
asemenea dovedită de mijloacele de probă administrate. În acest sens sunt relevante, declaraţiile inculpatului D.R.E.,
care se coroborează cu cele ale inculpatului I.Z., care a recunoscut în declaraţia sa dată în instanţă la data de 28
septembrie 2011 că a schimbat trei bancnote false de 500 RON, două la Piaţa Diamant din Târgu Mureş şi una la Piaţa
Cuza Codă, din aceeaşi localitate, arătând totodată că a mai fost prezent alături de D. şi în S., unde nu a schimbat el
banii. În cursul urmăririi penale, la data de 16 noiembrie 2010, acelaşi inculpat a mai arătat că a plasat bancnote false şi
într-o localitate de lângă Târnăveni, la un bar, împreună cu inculpaţii D.R.E. şi K.F.
Inculpatul K.F. a recunoscut în instanţă doar faptul că a participat la plasarea banilor falşi în S., dar nu s-a dat jos din
maşină în pieţele din Târgu Mureş, fiind împreună cu inculpaţii D.R.E. şi B.I. Instanţa în mod întemeiat a reţinut însă şi o
altă declaraţie a sa din cursul urmăririi penale, a cărei retractare inculpatul nu a justificat-o, respectiv aceea de la 16
noiembrie 2010, în care a declarat că a cumpărat împreună cu inculpaţii D.R.E. şi B.I. în jur de 10 bancnote de 500
RON, false, pentru a le plasa la diferite magazine, în scopul obţinerii unui câştig. De asemenea, inculpatul mai arată
faptul că D.R.E. a plasat o astfel de bancnotă şi într-o benzinărie din Acăţari, când se aflau împreună şi cu inculpatul
G.R. Astfel declaraţiile inculpatului D.R.E. se coroborează cu cele ale inculpatului K.F. şi dovedesc vinovăţia acestuia din
urmă la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie de monede false.
Probele administrate în cauză se coroborează cu declaraţiile inculpatului G.M., care în data de 25 octombrie 2011 a
arătat că a luat nişte bancnote de 500 RON false, de la inculpata P.E.A. şi le-a dat la magazin. Numărul acestor
bancnote este însă mai mare de 4, câte a recunoscut inculpatul, declaraţiile celorlalţi inculpaţi plasându-l pe inculpatul
G.M. în mai multe împrejurări şi locuri în care, singur sau împreună cu alţi inculpaţi a pus în circulaţie bancnote false.
Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului G.R. care audiat în instanţă a arătat că a fost împreună cu inculpatul
G.M. când a luat 5 sau 6 bancnotele false de 500 RON. Totodată, din interceptările convorbirilor telefonice ale
inculpatului G.M. rezultă că a fost vorba despre mai multe bancnote false luate de la inculpata P.E.A. Astfel, şi vinovăţia
inculpatului G.M. a fost în mod întemeiat stabilită de către tribunal, pe baza unei judicioase analize a probatoriului
administrat.
Inculpatul G.R. a recunoscut că a fost cu inculpatul G.M. la Braşov de unde acesta a luat nişte bancnote false de 500
RON, pe care le-a dat la magazine, însă nu a câştigat nimic de pe urma acestei activităţi. Inculpatul a recunoscut că a
participat doar la plasarea a două bancnote. Aceasta după ce iniţial, în cursul urmăririi penale nu a recunoscut niciuna
dintre faptele imputate, negând chiar că ar cunoaşte-o pe P.E.A. Declaraţiile inculpatului G.R. din instanţă se
coroborează cu cele ale inculpatei P.E.A. şi parţial cu cele ale inculpatului G.M. şi dovedesc participarea sa la săvârşirea
infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie de monede false.
În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului L.N. prin actul de sesizare, cu privire la infracţiunea de punere în circulaţie
de monede false, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod judicios prima
instanţă a constatat că nu există suficiente probe care să dovedească săvârşirea faptei de către acest inculpat. Singura
probă a acuzării o constituie declaraţia coinculpatei Ş.V., a cărei putere probatorie este însă pusă sub semnul întrebării
de relaţiile de duşmănie existente între ea şi inculpatul L.N., generată de existenţa unor neînţelegeri familiale. Or, în lipsa
unei alte probe care să confirme susţinerile inculpatei Ş.V., în contextul existenţei unei stări de duşmănie între cei doi,
nu poate fi stabilită participarea inculpatului la săvârşirea faptei şi nici vinovăţia acestuia. Drept urmare, Curtea
apreciază că este temeinică şi legală soluţia de achitare pronunţată de către prima instanţă cu privire la inculpatul L.N.
Declaraţia inculpatului P.E., în sensul că "din câte cunosc, F.C. apela la trei amici pentru a se deplasa cu maşina în scopul
plasării bancnotelor), respectiv H.M.C., H.F. şi L.N. Nu cunosc dacă F. le-a dat acestora bancnote false, dar cu
siguranţă erau în anturajul lui" nu constituie o probă în sensul că inculpatul L.N. a plasat bancnote false în magazine.
Afirmaţia acestuia în sensul că L.N. se afla în anturajul lui F.C. nu este o dovadă a participării inculpatului L.N. la
activitatea infracţională. Nici declaraţia inculpatului L.N. în sensul că el şi inculpata Ş.V. făceau parte din anturajul lui F.C.
nu poate fi o probă în sensul menţionat.
Văzând considerentele de mai sus, Curtea a constatat că sunt nefondate criticile recurenţilor cu privire la temeinicia
soluţiilor de condamnare şi de achitare pronunţate de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpaţilor, s-a reţinut că instanţa de fond a avut în
vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, relevat
de modalitatea şi împrejurările săvârşirii acestora, de urmările produse, de numărul mare al persoanelor implicate, de
caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate, cât şi de circumstanţele personale ale fiecărui inculpat. În
lumina acestor criterii, pedepsele stabilite fiecărui inculpat pentru fiecare dintre infracţiunile comise reflectă gravitatea
faptei şi corespunde scopului de reeducare al fiecărui inculpat.
Raportat la circumstanţele personale ale inculpaţilor P.E. şi F.C.M., la starea de recidivă postcondamnatorie în care a
săvârşit faptele inculpatul F.C.M., precum şi la starea de recidivă în care au săvârşit faptele cei doi inculpaţi, dar şi la
participaţia penală a fiecăruia la săvârşirea faptelor, Curtea a apreciat că prima instanţă a aplicat pedepse rezultante
acestor inculpaţi fără a sancţiona perseverenţa lor infracţională. Aplicarea pedepsei celei mai grele dintre cele stabilite
pag. 22 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
lasă astfel nesancţionată întreaga activitate infracţională a inculpaţilor, atât din perspectiva numărului de infracţiuni
comise în prezenta cauză, cât şi a stării de recidivă. Prin urmare, Curtea a apreciat că individualizarea judiciară a
pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor P.E. şi F.C.M., realizată de prima instanţă este netemeinică, urmând ca sub
acest aspect sentinţa să fie desfiinţată.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpaţilor D.R.E., B.I., I.Z. şi K.F., s-a reţinut că tribunalul a valorificat
pe deplin criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi a aplicat acestor inculpaţi pedepse corespunzătoare gradului de
pericol social al faptelor, cât şi persoanei fiecăruia, în funcţie de gradul de contribuţie la săvârşirea faptelor, cât şi
circumstanţele personale, astfel că nu se impune reducerea acestora.
La aplicarea pedepselor rezultante s-a reţinut că prima instanţă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 35 C. pen., în
cazul inculpaţilor P.E.A., P.S., F.C.M., G.M., D.R.E., B.I., G.R., I.Z. şi K.F., deşi s-au stabilit şi pedepse complementare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul
Teritorial Braşov precum şi inculpatul B.I.
Criticile formulate de Parchet, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 şi 17 2 C. proc. pen. vizează
netemeinicia deciziei penale atacate privind achitarea inculpatului F.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de "punere în
circulaţie de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi,
"înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
achitarea inculpatului B.E.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de "aderare la un grup infracţional organizat în scopul
săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori" prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr.
39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., "punere în circulaţie
de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea
art. 37 lit. a) C. pen., "înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; achitarea inculpatului L.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de punere
în circulaţie de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
achitarea inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de Parchet s-au învederat următoarele:
Din materialul probator administrat în cauză, rezultă vinovăţia inculpatului F.C.M. pentru toate actele materiale ale
infracţiunilor continuate reţinute prin actul de sesizare.
La data de 18 august 2008 orele 19:20 la SC A.M.S. SRL din Buzău, a fost plasată o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X5.
Astfel, din procesul-verbal din data de 29 august 2008 rezultă că martora S.M., vânzătoarea de la SC A.M.S. SRL, care
a încasat bancnota falsificată, l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat respectiva bancnotă,
confirmând aspectele consemnate în procesul-verbal din data de 29 august 2008. Instanţa de judecată în mod
neîntemeiat a apreciat că nu se poate reţine cu certitudine participarea inculpatului la acest act material, numai pentru
că în declaraţia sa martora chemată în faţa instanţei de fond la termenul din data de 04 aprilie 2012, a arătat că e
posibil ca persoana care i-a plasat bancnota să fie inculpatul B. prezent la termenul respectiv, în sala de judecată în
stare de arest preventiv şi că nu îşi aminteşte cum arătau persoanele în discuţie, şi nici chiar numele firmei la care a
lucrat la data săvârşirii faptei, că această declaraţie a martorei, dată în faţa instanţei la 4 ani după săvârşirea infracţiunii,
nu are aptitudinea să contrazică datele cuprinse în procesul-verbal de recunoaştere după fotografie a inculpatului F.C.,
la scurt timp după săvârşirea infracţiunii, în condiţiile în care bancnota din cupiura de 500 RON cu seria X3 face parte din
setul de bancnote falsificate de către inculpatul P.E.
S-a reţinut că şi la data de 18 august 2008 la orele 19:00, la magazinul PF T.L. din Buzău, a fost plasată o bancnotă
falsă, din cupiura de 500 RON, cu seria X2. Deşi martora B.R.N., vânzătoare la firma mai sus menţionată, nu a fost în
măsură să recunoască din fotografie persoana care a plasat bancnota falsificată, raportat la împrejurarea că acest act
material a fost săvârşit la un interval de timp relativ redus, aproximativ 20 de minute de cel comis în dauna SC A.M.
SRL, din Buzău, iar ambele bancnote fac parte din setul de bancnote falsificate de inculpatul P.E., este cert că ambele
fapte au fost săvârşite pe raza aceleiaşi localităţi, şi în mod logic ambele bancnote au fost plasate de aceeaşi persoană,
respectiv inculpatul F.C.
S-a mai învederat că la data de 01 septembrie 2008, inculpatul F.C. s-a deplasat cu autoturismul aparţinând firmei de
taximetrie SC C.C. SRL, condus de martorul H.M.C. din Braşov la Buzău şi că la orele 11:00, acesta a plasat o
bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X2 la SC PDSNC din comuna Cisnău, judeţul Buzău, iar la orele 15:30
inculpatul F.C. a plasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X2 la SC C.C.S. SA, din Nehoiu, jud Buzău, tot
astfel, la orele 16:00 acelaşi inculpat a plasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X2 la SC T. SRL din
localitatea Nehoiu, la orele 16:30 a plasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X3 la SC D.P. SRL, din
localitatea Siriu, la orele 17:00 a plasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X3 la SC K. SRL Pătârlagele, la
orele 17:20 a plasat o bancnotă din cupiura de 500 RON, cu seria X2 la SC F.S. SRL Pătârlagele.
S-a susţinut, de asemenea, că din probele administrate în cauză, rezultă că la data de 01 septembrie 2008 organele
de cercetare penală au fost sesizate de către martora D.M., vânzătoare la SC D.P. SRL Siriu, cu privire la împrejurarea
că la această societate comercială, în aceeaşi zi, în jurul orelor 16:30 o persoana de sex masculin a cumpărat produse
contra unei bancnote falsificate din cupiura de 500 RON, iar la plecare persoana în discuţie a urcat într-un autoturism,
marcă străină, de culoare alb-gri, aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
Urmare a acestei sesizări, autoturismul F. a fost dat în urmărire, iar la data de 01 septembrie 2008, orele 18:12 a fost
reperat la intrare în Buzău, deplasându-se către fabrica de bere din Buzău. La orele 18:16 autoturismul a fost
identificat în benzinăria L. din municipiul Buzău, în autoturism fiind depistat martorul H.M.C., care a declarat că a fost
solicitat de două persoane de sex masculin din Braşov, să realizeze o cursă către Slobozia. Acesta a arătat că odată
pag. 23 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
ajunşi în zona fabricii de bere din Buzău, cei doi au coborât brusc, aşa cum rezultă din procesele-verbale aflate la
dosar.
S-a susţinut că din declaraţia martorului H.M.C. mai rezultă şi faptul că în data de 01 septembrie 2008, a fost solicitat
de două persoane de sex masculin, pe una dintre acestea a recunoscut-o în persoana inculpatului F.C., care i-au
solicitat o cursă până la Slobozia, că pe drum, acesta i-a solicitat să facă opriri la magazine din aproape fiecare
localitate prin care au trecut, de unde a cumpărat diverse produse de valoare redusă, cum ar fi cartele telefonice, sticle
de apă, sticle de suc sau ţigări; a observat, de asemenea, în portofelul inculpatului F.C. mai multe bancnote cu valoare
mare. Important fiind faptul este că bancnotele plasate la data de 01 septembrie 2008 fac parte din acelaşi set de
bancnote falsificate de către inculpatul P.E.
Astfel, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului F.C. faţă de actele materiale descrise la punctele 13 - 18 din rechizitoriu,
rezultă dincolo de orice bănuială rezonabilă.
În ceea ce priveşte faptele săvârşite la data de 12 decembrie 2008, orele 19:15, pe raza localităţii Codlea, la data de
12 decembrie 2008, orele 21:00, pe raza localităţii Braşov, la data de 12 decembrie 2008 orele 21:00 pe raza
localităţii Codlea s-a susţinut că, deşi nu au fost identificaţi martori oculari, din circumstanţele cauzei rezultă vinovăţia
inculpatului întrucât, în cazul altor acte materiale săvârşite în aceeaşi zi, la intervale de timp relativ scurte, pe raza
localităţilor Braşov inculpatul F.C. a fost recunoscut de martorii oculari, cărora le-a plasat bancnotele falsificate şi toate
bancnotele plasate în ziua de 12 decembrie 2008 aparţin aceluiaşi set de bancnote falsificate.
În ceea ce priveşte faptele descrise la punctele 1 - 8, 11, 12 din actul de sesizare, deşi nu au fost identificaţi martori
oculari, Parchetul a apreciat că raportat la modalitatea de comitere, văzând succesiunea în timp a actelor materiale, ca
elemente constitutive ale aceleaşi infracţiuni, împrejurarea că au fost pasate bancnote din cupiura de 500 RON, având
aceleaşi serii, sunt circumstanţe ce converg către inculpatul F.C.
Pentru considerentele arătate, s-a solicitat condamnarea inculpatului F.C. pentru infracţiunile pentru care s-a dispus
achitarea, cu consecinţa majorării pedepsei aplicate şi a pedepsei rezultante.
Parchetul a criticat ca fiind netemeinică şi dispoziţia de achitare a inculpatului B.E.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de
aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori,
prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., punere în circulaţie de monedă falsă prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) din C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art.
215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea "aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare
de monede sau de alte valori" prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din
Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Parchetul în criticile formulate, susţine că din probatoriul
administrat în cauză rezultă că bancnotele care au fost plasate de inculpatul B.E.M. erau bancnote de 500 RON, având
aceeaşi serie X1, care se regăseşte la bancnotele de 500 RON plasate şi de către inculpaţii G.V., G.M. şi L.N.
S-a indicat declaraţia olografă a inculpatul P.E. din care rezultă că acesta a fost contactat telefonic de către fraţii B.
care i-au solicitat să le dea bani falşi şi că, la acel moment, i-a refuzat, însă, ulterior, când a dorit să le dea bani falşi,
aceştia l-au refuzat. Acesta a mai declarat că cei doi erau prieteni cu inculpatul F.
S-a indicat şi declaraţia inculpatului B.E.M. din care rezultă că acesta era în relaţii de prietenie cu inculpatul F.C., şi cu
inculpatul P.E., pe care îl cunoştea de 5 - 6 ani de zile, cu inculpatul G.V. cu care e în relaţii de amiciţie de aproximativ 2
- 3 ani. Astfel inculpatul B.E.M. era în cercul acestor inculpaţi şi fiind în relaţii de prietenie cu aceştia, bancnotele plasate
de inculpatul B.E. făceau parte din setul de bancnote falsificate de inculpatul P.E. S-a mai susţinut că inculpatul B. îi
cunoştea pe toţi membrii grupului, cu care era în relaţii de prietenie, că ştia că respectivele bancnote erau false şi avea
reprezentarea că toţi aceşti inculpaţi făceau parte dintr-un grup care avea ca obiect plasarea de astfel de bancnote.
În ceea ce priveşte infracţiunile de "punere în circulaţie de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi "înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de
art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a susţinut
că din procesul-verbal de recunoaştere din grup realizat cu martora P.E., vânzătoare la SG M. SRL, Târgovişte, rezultă
că această martoră l-a recunoscut pe inculpatul B.E.M. ca fiind persoana care în ziua de 19 februarie 2008 a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON. Din declaraţia martorei P.E. a rezultat că acesta l-a recunoscut fără ezitare pe
inculpatul B.E.M.
În aceeaşi zi, la intervale de timp relativ scurte, la farmaciile SC F.E.B.S, SC A., SC C.C. SRL din Târgovişte au fost
plasate bancnote din cupiura de 500 RON, având aceeaşi serie.
Coroborând aceste date, rezultă că persoana care a plasat bancnotele false, la data de 19 februarie 2009, la farmacii
de pe raza localităţii Târgovişte, este inculpatul B.E.M.
Parchetul a apreciat netemeinică şi soluţia de achitare a inculpatului L.N. pentru săvârşirea infracţiunii de punere în
circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului L.N. că, la data de 30 aprilie 2009, a remis inculpatei Ş.V. două bancnote din cupiura
de 500 RON cu seria X1, cunoscând că sunt false, în vederea punerii în circulaţie.
S-a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă vinovăţia inculpatului L.N. în săvârşirea acestei infracţiuni,
având în vedere în primul rând declaraţia inculpatei I.V. (fostă Ş.) din care a rezultat împrejurarea că a primit
bancnotele false găsite asupra ei de la inculpatul L.N.
pag. 24 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Inculpatul L.N., deşi nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina lui, a declarat că atât el cât şi inculpatul F.C. o cunoşteau
pe inculpata Ş.V., care făcea parte din anturajul lor.
S-a indicat ca fiind relevantă în acest context declaraţia inculpatului P.E. din care rezultă că F.C. apela la trei amici
pentru a se deplasa cu maşina, respectiv H.M.C., H.F. şi L.N., că nu cunoaşte dacă F. le-a dat acestora bancnote false,
dar cu siguranţă că erau în anturajul lui.
De asemenea, parchetul a apreciat netemeinică achitarea inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de
art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În acest sens, s-a învederat că pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu este necesar
ca toţi membrii grupului să se cunoască între ei şi, în cazul de faţă, a fost suficient ca inculpatul G.M. care a procurat
contra cost bancnote false în vederea punerii lor în circulaţie şi obţinerea unui profit material, să aibă reprezentarea că
în spatele acestei activităţi există o grupare care acţionează coordonat şi după reguli prestabilite.
S-a mai învederat că, falsificarea unor bancnote e o activitate complexă, ce presupune participarea mai multor
persoane, fiecare cu activităţi distincte şi specifice, subordonate aceluiaşi scop şi chiar dacă acesta a achiziţionat
respectivele bancnote de la inculpata P.A., acesta avea reprezentarea că, pe lângă aceasta erau, în mod cert şi alte
persoane care au participat la activităţile de contrafacere a bancnotelor; disponibilitatea inculpatei de a-i pune la
dispoziţie mai multe bancnote false evidenţiază continuitatea activităţii de falsificare a banilor, faptul că nu era un act
izolat şi accidental de plasare şi faptul că erau mai multe persoane implicate în această activitate.
Pentru toate considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului
formulat de Parchet, casarea parţială a Deciziei penale nr. 118/Ap din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov şi a
Sentinţei penale nr. 116/S din data de 11 mai 2012 a Tribunalului Braşov şi rejudecând, să se dispună condamnarea
inculpaţilor F.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de "punere în circulaţie de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de
art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., "înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin.
(1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.E.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de "aderare la un
grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori" prevăzută şi
pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, "punere în circulaţie de
monedă falsă" prevăzută şi pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea
art. 37 lit. a) C. pen. şi "înşelăciune" prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.; L.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de "punere în circulaţie de monedă falsă" prevăzută şi pedepsită
de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7
din Legea nr. 39/2003.
Recurentul inculpat B.I. nu a formulat motivele de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc.
pen., însă cu ocazia dezbaterilor a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând
reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate atât de Parchet cât şi de inculpatul B.I. dar, şi din
oficiu cauza, conform disp. art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea
penală atacată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Contrar criticilor formulate de Parchet, amplu dezvoltate în motivele de recurs, se constată că ambele instanţe au dat
o interpretare corectă probatoriului administrat în cauză şi făcând o coroborare justă a acestuia au stabilit starea de
fapt în concordanţă cu conţinutul acestuia.
Referitor la fapta de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, reţinută în sarcina inculpaţilor P.E., P.E.A.,
F.C.M., B.E.M. şi G.M., aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, se constată că în speţă sunt suficiente probe
cu privire la existenţa unei astfel de organizaţii infracţionale. Declaraţiile date de inculpaţii P.E. şi P.E.A. în cursul urmăririi
penale şi în cursul judecăţii, în care aceştia recunosc modul în care au acţionat pentru falsificarea şi plasarea
bancnotelor falsificate sunt elocvente sub aspectul modului de constituire, organizare şi aderare la grupul infracţional
constituit.
Inculpatul P.E. a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 12 noiembrie 2010 că s-a decis, împreună
cu numitul O.R. să falsifice bancnote şi să le plaseze prin intermediul inculpatului F.C., a numitului G.V., condamnat
pentru această infracţiune, prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a inculpatului D.R.E. Inculpatul P.E. a mai arătat că
după arestarea sa a decis să continue această activitate de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, cu ajutorul
soţiei sale, inculpata P.E.A., că cei care doreau să ia de la el bancnote falsificate, pentru a le pune în circulaţie, îl sunau
pe acesta în penitenciar iar el o suna pe soţia sa, inculpata P.E.A. şi îi spunea să se întâlnească cu ei şi să le dea un
anumit număr de bancnote falsificate şi că pentru fiecare bancnotă falsificată pe care o puneau în circulaţie, inculpatul
P.E. primea o sumă de bani, tot prin intermediul soţiei sale, inculpata P.E.A. Afirmaţiile inculpatului au fost confirmate de
soţia sa, inculpata P.E.A., în declaraţiile date de aceasta în cursul procesului-penal.
Astfel, probatoriul administrat a confirmat existenţa unui grup infracţional, a cărui existenţă a avut o durată în timp, al
cărui scop era falsificarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false şi al cărui lider incontestabil era inculpatul P.E.,
acesta din urmă coordonând activitatea fiecărei persoane implicată în săvârşirea infracţiunilor de falsificare şi punere în
circulaţie de monede falsificate.
În sarcina inculpatului F.C.M. s-a reţinut însă, în afara infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, descrisă
anterior şi săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
pag. 25 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Instanţa de control judiciar constată că nu toate actele materiale, componente ale infracţiunii continuate, sunt dovedite
prin probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, ci doar actele materiale de punere în circulaţie de
bancnote false şi înşelăciune, comise în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL
şi SC R.R. SRL.
Cât priveşte restul actelor materiale descrise în rechizitoriu, reţinute în sarcina inculpatului F.C.M., 39 acte materiale, se
constată că acestea nu sunt dovedite, existând dubii cu privire la participarea inculpatului la aceste acte materiale.
În contextul arătat în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina
inculpatului F.C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte
materiale), în două infracţiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale,
săvârşite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL) şi de art. 282 alin.
(2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de
inculpatul F.C.M.) şi din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de
acte materiale) în două infracţiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de
acte materiale, săvârşite în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R.
SRL) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în
rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.).
Participarea inculpatului F.C.M. la săvârşirea unor acte materiale de punere în circulaţie a unor bancnote falsificate
rezultă din declaraţiile inculpaţilor P.E. şi P.E.A., care au arătat, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa
instanţei de judecată, că i-au dat acestui inculpat mai multe bancnote false din cupiura de 500 RON, pentru ca acesta
să le pună în circulaţie. Chiar inculpatul F.C.M. a arătat, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la data de 28
septembrie 2012, că nu recunoaşte "toate faptele menţionate în dosar", relatând că a luat nişte bani falşi de la P.E. şi
că a cumpărat nişte telefoane cu ei din talcioc. Inculpatul a mai susţinut că nu a fost la magazine ca să facă
cumpărături cu aceştia, însă această susţinere nesinceră a fost înlăturată în mod corect, deoarece, inculpatul F.C.M. a
fost recunoscut de persoanele care au primit cele 8 bancnote din cupiura de 500 RON, la agenţii economici menţionaţi
anterior, după cum urmează.
Din coroborarea materialului probator administrat în cauză rezultă următoarele:
La data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 20:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând A.F. Z.V.
din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate (o cartelă telefonică "O.", două pachete de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii Z.M.T.
Aceasta din urmă l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat la data respectivă bancnota
falsă de 500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată ulterior de către lucrătorii de poliţie judiciară. Acest lucru a
rezultat din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. De asemenea, în declaraţia
dată în faţa instanţei de judecată la 22 noiembrie 2011, martora Z.M.T. arată că bărbatul care i-a înmânat bancnota
falsă era brunet, cu o faţă rotundă, fiind posibil să fie inculpatul F.C., prezent în sala de judecată.
La data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 11:30, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la chioşcul aparţinând A.F. B.T.
Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o
sticlă de "F.", dulciuri şi ţigări) şi a indus în eroare pe angajata societăţii B.T. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată,
această martoră l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Acest lucru rezultă de asemenea din
procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică.
La data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 19:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL
situat pe strada O.G. nr. 95 din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică O., două pachete de ţigări "K.") şi a
indus în eroare pe angajata societăţii M.A. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere
după planşa fotografică. Martora M.A. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota
falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
La data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 21:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC A. SRL
din Codlea, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (două pachete de ţigări, o pâine, o sticlă de coniac "A.") şi a indus în eroare pe angajata
societăţii P.C. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică.
Martora P.C. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
La data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 22:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC R.R.
SRL din Zărneşti, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o sticlă de coniac "A." şi două pachete de ţigări "M.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii
A.E. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora A.E. l-
a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3,
ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară.
La data de 14 decembrie 2008, în jurul orelor 21:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC S. SRL
din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate (două pachete de ţigări) şi a indus în eroare pe angajata societăţii T.L.M. Acest lucru rezultă din procesul-
verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora T.L.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca
fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către
lucrătorii de poliţie judiciară.
În seara zilei de 16 decembrie 2008, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC S. SRL din localitatea
pag. 26 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Hărman, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o cartelă telefonică, o sticlă de coniac "A." şi un pachet de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe
angajata societăţii B.M. Acest fapt a rezultat în primul rând din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după
planşa fotografică. Martora B.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Fiind audiată în faţa
instanţei de judecată, în şedinţa din data de 25 octombrie 2011, martora B.M. a declarat că recunoaşte în sala de
judecată persoana care i-a înmânat bancnota falsă, dar nu poate să spună, pentru că îi este frică. Inculpatul F.C. era
prezent în sala de judecată, în boxa acuzaţilor.
La data de 17 decembrie 2008, în jurul orelor 19:15, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC A.
Impex SRL din Bod Colonie, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu
care a achitat produsul comandat (cartelă telefonică) şi a indus în eroare pe angajata societăţii F.C. Acest lucru rezultă
din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică. Martora B.M. l-a recunoscut pe
inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost
recuperată de către lucrătorii de poliţie judiciară. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată în şedinţa publică din data de
25 octombrie 2011, martora a arătat că nu-şi mai aduce aminte persoana respectivă, dar a recunoscut-o imediat
după săvârşirea faptei, în momentul în care i-au fost prezentate mai multe fotografii.
Sub aspectul încadrării juridice se reţine că, fapta inculpatului F.C., de a adera la un grup infracţional organizat, constituit
cu scopul de a falsifica şi a pune în circulaţie bancnote false, a cărui activitate era coordonată de inculpatul P.E.,
constituie infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul F.C. fiind unul din cei prin care a pus în
circulaţie bancnotele falsificate.
Activitatea infracţională a inculpatului F.C. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale s-a deplasat la sediile AF B.T., AF
Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL şi SC R.R. SRL, de unde a cumpărat diferite produse,
utilizând câte o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, inducând în eroare reprezentanţii acestor persoane, se
circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor de punere în circulaţie a bancnotelor false, prevăzută de art. 282 alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3)
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte restul actelor materiale, reţinute în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C., instanţa de control
judiciar reţine ca întemeiată constatarea potrivit căreia nu sunt probe concludente din care să reiasă acest fapt,
existând un dubiu serios cu privire la participarea inculpatului la săvârşirea acestor infracţiuni.
Referitor la fapta pretins săvârşită la data de 28 iulie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat în barul "K." din
municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu seria X4, cu care au achitat
contravaloarea consumaţiei şi a indus în eroare pe angajatul localului I.V., instanţa constată că din probele administrate
nu rezultă că inculpatul F.C. ar fi cel care a plasat această bancnotă falsă. Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale
de martorul I.V. rezultă că cel care a folosit bancnota falsă avea 1,90 m înălţime, constituţie atletică, păr blond, tuns
scurt, caracteristici care nu corespund sub nicio formă cu cele ale inculpatului F.C.
Referitor la fapta pretins la data de 26 iulie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând
SC L. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X4, cu care a achitat
contravaloarea produselor comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii constată că din nicio probă nu rezultă
participarea inculpatului la o astfel de activitate infracţională. Martorul F.A. nu a putut oferi nicio informaţie cu privire la
persoana care a folosit bancnota falsă, iar martora T.A. nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană.
Referitor la fapta pretins săvârşită în perioada 28 - 30 iulie 2008, de către inculpatul F.C.M. potrivit căreia acesta s-a
deplasat la terasa aparţinând SC M. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON,
cu seria X4, cu care a achitat consumaţia şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia.
Referitor la fapta din data de 30 iulie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la SC D. SRL din municipiul
Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi
i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la
săvârşirea acesteia. Martora B.S., vânzătoare la unul din magazinele acestei societăţi, a arătat că în ziua respectivă ar
fi primit de la o femeie o bancnotă de 500 RON, iar martora C.A., vânzătoare la alt magazin al societăţii, a arătat că a
primit o astfel de bancnotă de la un bărbat "slăbuţ", nerecunoscând pe nimeni după fotografiile prezentate.
Referitor la fapta din data de 31 iulie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la cofetăria "S." aparţinând SC
J.A. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu seria X4, cu care a achitat
produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora B.A. a declarat că a primit bancnota de 500 RON de la un tânăr de "18
- 20 de ani, cu înălţimea de 1,65 - 1,70 m, păr blond, tuns scurt, constituţie astenică", caracteristici care evident nu
corespund celor ale inculpatului F.C. Martorul H. nu a recunoscut pe nimeni din fotografiile prezentate.
Referitor la fapta din data de 02 august 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la chioşcul nr. 129
aparţinând SC P. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X4, cu
care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora R.V. nu l-a recunoscut pe inculpat din fotografiile
prezentate.
Referitor la fapta din data de 05 august 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la chioşcul nr. 9 aparţinând
SC P. SRL din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON cu seria X4, cu care a achitat
produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora B.E. nu a putut recunoaşte nicio persoană din fotografiile prezentate.
pag. 27 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Persoana care a plasat bancnota a fost descrisă ca fiind un tânăr, tuns scurt, 1,60 - 1,65 m, de 20 - 25 de ani,
caracteristici care nu se potrivesc cu cele ale inculpatului F.C.
Referitor la fapta din aceeaşi zi, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la standul nr. 31 aparţinând SC S. SRL,
amplasat în Complexul Comercial en-gros "L." din municipiul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X4, cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora P.D. nu ştie de la cine a primit
bancnota falsă.
Referitor la fapta din data de 18 august 2008, în jurul orelor 19:00, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
la magazinul aparţinând P.F. T.L. din Buzău, unde primul i-a solicitat celui de-al doilea să cumpere un pachet de ţigări şi
alte produse, sens în care i-a înmânat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care acesta a achitat şi
astfel a indus-o în eroare pe vânzătoarea B.R.N. se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C.
la săvârşirea acesteia. Faţă de numitul S.I. s-a dispus disjungerea cauzei, iar martora B.R., deşi l-a descris pe cel care i-
a plasat bancnota falsă, nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană.
Referitor la fapta din data de 18 august 2008, în jurul orelor 19:20, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
la magazinul aparţinând SC A.M.S. SRL din Buzău, unde primul a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu
seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă "O.", o sticlă cu apă plată, o sticlă "C.C." şi un pachet de
ţigări) şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea I.A., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C.
la săvârşirea acesteia.
În cursul urmăririi penale martora S.M., care a primit în fapt bancnota falsă, a declarat că l-a recunoscut din fotografie
pe inculpatul F.C., însă în faţa instanţei de judecată, aceasta nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C., ci l-a indicat pe
inculpatul B.E., din boxa acuzaţilor, ca fiind cel care i-a înmânat bancnota falsă. Cum faţă de numitul S.I. s-a dispus
disjungerea cauzei, iar martora S.M., nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană, apreciază că nu se
poate reţine cu certitudine participarea inculpatului F. la săvârşirea acestei infracţiuni.
Referitor la fapta din data de 22 august 2008, potrivit căreia în intervalul orar 11:52 - 12:25, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-
au deplasat la magazinul aparţinând SC R.R. SRL Bucureşti - SC P.M.X. din Buzău, unde primul i-a solicitat celui de-al
doilea să cumpere produse, sens în care i-a înmânat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care
acesta a achitat şi astfel a indus-o în eroare pe vânzătoarea R.M., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Faţă de numitul S.I. s-a dispus disjungerea cauzei, iar din CD-ul ridicat de la
magazinul SC P.M.X. din Buzău rezultă că o altă persoană decât inculpatul F.C. a folosit bancnota falsă de 500 RON.
Chiar dacă din înregistrare rezultă că la scurt timp a fost în acel magazin şi inculpatul F.C., acesta din urmă a făcut
cumpărături folosind alte bancnote, nu de 500 RON.
Referitor la fapta din data de 26 august 2008, potrivit căreia în jurul orelor 17:00, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
la magazinul aparţinând SC A. SRL din Buzău, unde primul a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X3, cu care a achitat produsele comandate (3 pachete de ţigări, o sticlă de C.C.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea
A.M., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora A.M. nu l-a
recunoscut pe inculpatul F. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
În ceea ce priveşte fapta din data de 01 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. au apelat la martorul
H.M.C. - angajat la firma de taximetrie SC C.C. SRL Braşov, căruia i-au solicitat efectuarea unei curse Braşov - Buzău,
în schimbul sumei de 350 RON. Ajunşi pe raza judeţului Buzău, cei doi i-au solicitat martorului să oprească mai întâi în
dreptul magazinului aparţinând SC P.B SNC din comuna Cislău, judeţul Buzău, unde în jurul orelor 11:30, F.C.M. a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate (un pachet de
ţigări "M.", o sticlă cu apă minerală) şi a indus-o în eroare pe vânzătoarea B.E.; pentru această faptă s-a dispus
disjungerea cauzei cu privire la numitul S.I., iar martora B.E. nu a putut recunoaşte pe inculpatul F.C. ca fiind persoana
care i-a înmânat bancnota. Martorul H.M.C. nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, deşi a fost citat de două ori
cu mandat de aducere. Declaraţia acestuia din faza de urmărire penală, în care a arătat că l-ar fi recunoscut după
fotografie pe inculpatul F.C. ca fiind una din cele două persoane pe care le-ar fi transportat cu taxiul în ziua respectivă,
spre oraşul Buzău, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu se coroborează cu nicio altă probă din care să reiasă
că inculpatul F.C. ar fi participat la săvârşirea faptelor imputate.
În motivele de recurs formulate de către parchet este indicat procesul-verbal întocmit cu ocazia recunoaşterii efectuată
de martora S.M., în data de 29 august 2008, după planşa fotografică, ca probă care dovedeşte punerea în circulaţie a
bancnotelor false de către inculpatul F.C.M., însă Înalta Curte constată că această probă nu este suficientă, în condiţiile
în care, aşa cum s-a arătat, martorii audiaţi în instanţă nu l-au recunoscut pe inculpat. Celelalte împrejurări indicate de
către parchet în motivele de recurs, referitoare la faptul că bancnotele plasate la diferite magazine din Buzău sau
situate pe ruta Braşov - Buzău, în diverse localităţi, în data de 18 august 2008 şi 1 septembrie 2008, fac parte din
setul de bancnote falsificate de inculpatul P.E., nu sunt de natură a dovedi faptul că inculpatul F.C.M. a fost persoana
care a dat vânzătoarelor bancnotele falsificate, în lipsa recunoaşterii acestuia de către vânzătoare sau de alte persoane
în lipsa altor probe care să dovedească fără dubiu acest fapt.
Declaraţia martorului H.M.C. care a arătat că l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul F.C.M. ca fiind una dintre cele
două persoane pe care le-a transportat cu taxiul din Braşov în Buzău, nu se coroborează cu nicio altă probă. În aceste
condiţii este neverosimil a stabili că inculpatul F.C. a fost acela care în data de 01 septembrie 2008 a indus în eroare
vânzătoarele de la magazinele din Buzău şi mai multe localităţi din judeţul Buzău, unde au fost achitate produse
cumpărate cu bancnotele falsificate de către P.E. Astfel, nici pentru faptele descrise la punctele 13 - 18 din rechizitoriu
nu există suficiente probe care să dovedească săvârşirea acţiunilor de inducere în eroare şi de punere în circulaţie a
bancnotelor falsificate de către inculpatul F.C.M.
Referitor la fapta din comuna Cislău, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. şi-au continuat deplasarea spre Buzău, iar în
pag. 28 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
jurul orelor 15:30, ajunşi pe raza localităţii Nehoiu, i-au solicitat martorului H.M.C. să oprească în dreptul magazinului
aparţinând SC C.C.S. COM S.A., unde învinuitul F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2,
cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică, un pachet de ţigări "K.") şi a indus-o în eroare pe
vânzătoarea R.A., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora
R.A. face o descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă şi nu există vreo recunoaştere a
inculpatului F.C. de către aceasta. Martora B.G. a declarat că nu poate recunoaşte persoana care a făcut
cumpărăturile.
Referitor la fapta potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat pe raza aceleiaşi localităţi, iar în jurul orelor 16:00,
i-au solicitat martorului H.M.C. să oprească în dreptul magazinului aparţinând SC T. SRL, unde F.C.M. a plasat o
bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate (o sticlă de suc) şi a indus-
o în eroare pe vânzătoarea Z.V., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acesteia. Martora Z.V. face o descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă şi nu există vreo
recunoaştere a inculpatului F.C. de către aceasta.
Referitor la fapta din localitatea Nehoiu, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat pe raza comunei Siriu, iar în
jurul orelor 16:30, ajunşi în satul Colţu-Pietrii, i-au solicitat martorului să oprească în dreptul magazinului aparţinând SC
D.P SRL, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate (o cartelă telefonică, un pachet de ţigări K.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea D.M., se constată că nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora D.M. face o descriere foarte
generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă şi nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această
persoană.
Referitor la fapta potrivit căreia cei doi inculpaţi împreună cu martorul H.M.C., s-au deplasat în localitatea Pătârlagele,
judeţul Buzău, iar în jurul orelor 17:00, i-au solicitat acestuia din urmă să oprească autoturismul în dreptul magazinului
aparţinând SC K. SRL, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate (o cartelă V.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea Ş.M., se constată că nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora Ş.M. nu-l recunoaşte pe inculpatul F.C. ca fiind persoana
care i-a înmânat bancnota falsă.
În ceea ce priveşte fapta potrivit căreia în aceeaşi zi, în jurul orelor 17:15 - 17:20, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
împreună cu martorul H.M.C. şi i-au cerut să oprească la magazinul aparţinând SC F. SRL Pătârlagele, jud. Buzău, unde
F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate (o
cartelă reîncărcabilă O.) şi a indus în eroare pe vânzătoarea F.A., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora F.A. nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C., după fotografii, ca fiind
persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
Cu privire la fapta din perioada 03 - 05 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună
la magazinul SC R.S. SRL din localitatea Rupea, judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe vânzătoarea G.A.M., se constată
că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora G.A.M., deşi i s-au prezentat
la scurt timp după săvârşirea faptei, mai multe fotografii, nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C. după fotografie ca fiind
persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
Referitor la fapta din data de 04 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la
magazinul aparţinând SC D.P. S.A. din localitatea Hălchiu, judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsul comandat (o sticlă cu băutură) şi a indus în eroare pe
vânzătorul S.R., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martorul
S.R. arată, în declaraţia dată imediat după săvârşirea faptei, în cursul urmăririi penale, că persoana care i-a înmânat
bancnota falsă era un bărbat de 40 - 45 de ani, cu părul grizonat, descriere care nu corespunde cu cea a inculpatului
F.C. Deşi i s-au prezentat la scurt timp după săvârşirea faptei, mai multe fotografii, nu l-a recunoscut pe inculpatul F.C.,
după fotografie, ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă.
În ceea ce priveşte la fapta din data de 04 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
împreună la magazinul aparţinând SC S. SRL din localitatea Hoghiz, judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă
falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata
societăţii Ş.C., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora
Ş.C face o descriere foarte generală a persoanei care i-ar fi înmânat bancnota falsă (înălţime de 1,70 m, tuns scurt,
îngrijit) şi nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. de către aceasta. Martora F.D. a declarat că nu poate da
relaţii despre această persoană.
Referitor la fapta din data de 05 septembrie 2008, potrivit căreia în jurul orelor 15:00, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au
deplasat împreună la magazinul aparţinând SC M.C.&C. din Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura
de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate la casa nr. 6 şi a indus în eroare pe angajata societăţii
K.A., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora K.A. nu a
putut da nicio relaţie despre această persoană şi nu s-a făcut nici vreo identificare după înregistrările care ar fi trebuit să
existe la acest supermarket.
Referitor la fapta din data de 05 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la
magazinul aparţinând SC C.C. SRL din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajatul societăţii, se
constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora M.C. nu poate
preciza nici măcar dacă bancnota falsă provine din cele încasate de ea la data respectivă. Nu există vreo recunoaştere
a inculpatului F.C.

pag. 29 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro


Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
În ceea ce priveşte fapta din data de 09 septembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună
la magazinul aparţinând SC R. SRL din Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X2, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe V.R. (patron), se constată că nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora V.R. nu ştie de la cine a primit bancnota falsă. Nu
există recunoaşterea inculpatului F.C.
Cu privire la fapta din aceeaşi dată, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la R.B. - Agenţia
Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X2, la casieria unităţii, fiind depistată de
unul dintre angajaţii băncii şi de maşina de numărat, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului
F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la bancă, din care
să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la fapta din data de 03 octombrie 2008, potrivit căreia în intervalul orar 14:00 - 22:00, inculpaţii F.C.M. şi S.I.
s-au deplasat împreună la SC M.C.C. din Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu
seria X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii F.D., se constată că nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora F.D. nu face vreo descriere a
persoanei, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la supermarket, din care să reiasă
că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
În ceea ce priveşte fapta din data de 12 decembrie 2008, potrivit căreia în jurul orelor 19:15, inculpatul F.C.M. s-a
deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL situat pe strada O.G. nr. 83 din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă
telefonică "O.", două pachete de ţigări "M.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii L.M., se constată că nu rezultă
din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Dimpotrivă, martora L.M. l-a recunoscut pe numitul
S.I., ca fiind persoana care i-ar fi înmânat bancnota falsă. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. sau vreo altă
probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la fapta din data de 12 decembrie 2008, potrivit căreia în jurul orelor 21:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la
chioşcul aparţinând A.F. T.R.M. din Codlea, judeţul Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500
RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (un pachet de ţigări, o sticlă cu bere la 2l) şi a indus în eroare
pe T.A., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Dimpotrivă,
martora T.A. l-a descris pe cel care i-a înmânat bancnota falsă ca fiind "slab", descriere care nu corespunde cu cea a
inculpatului F.C.
În ceea ce priveşte fapta din data de 12 decembrie 2008, potrivit căreia în intervalul orar 06:00 - 14:00, inculpatul
F.C.M. s-a deplasat la SC M.C.C. din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu
care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii E.C., nu rezultă din nicio probă
participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora E.C. nu face vreo descriere a persoanei care i-a înmânat
bancnota, se constată că nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la supermarket, din
care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la fapta din data de 12 decembrie 2008, potrivit căreia în jurul orelor 21:00, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au
deplasat împreună la magazinul aparţinând SC T.C. SRL din Codlea, judeţul Braşov, unde primul i-a înmânat celui de-al
doilea o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a încercat să achite produsele comandate (un
pachet de ţigări, un energizant), însă angajata societăţii T.E. a refuzat să o primească, iar învinuitul S.I. a părăsit locaţia
având asupra sa bancnota falsă, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acesteia. Martora T.E. face vreo descriere foarte generală a persoanei ca i-a înmânat bancnota şi nu există vreo
recunoaştere a inculpatului F.C. sau vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu
această faptă.
Cu privire la fapta din data de 13 decembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la SC
R.H. Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate la casa nr. 19 şi a indus în eroare pe angajata societăţii N.F., nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martora N.F. nu face vreo descriere a persoanei ca i-a înmânat bancnota, se
constată că nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la supermarket, din care să reiasă
că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la faptele săvârşite la data de 12 decembrie 2008, orele 19:15 pe raza localităţii Codlea, la data de 12
decembrie 2008, orele 21:00, pe raza localităţii Codlea, la data de 12 decembrie 2008, orele 06:00 - 14:00, pe raza
localităţii Braşov, şi la data de 12 decembrie 2008, orele 21:00, pe raza localităţii Codlea, în motivele de recurs s-a
învederat că deşi nu au fost identificaţi martori oculari, din circumstanţele cauzei rezultă vinovăţia inculpatului F.C. însă,
Înalta Curte apreciază că circumstanţele cauzei, referitoare la faptul că bancnotele plasate făceau parte dintre cele
falsificate de către P.E., având aceleaşi serii sau la succesiunea în timp a actelor materiale, nu sunt suficiente pentru a
reţine săvârşirea faptelor de către inculpatul F.C.M., în lipsa unor probe care să îl plaseze pe inculpat la locul săvârşirii
faptelor, respectiv în magazinele unde a fost realizată inducerea în eroare a vânzătoarelor prin achitarea produselor
cumpărate cu bancnote false. Doar împrejurarea că în cazul altor acte materiale săvârşite în aceeaşi zi, la intervale
relativ scurte de timp, pe raza localităţilor Braşov, Feldioara, Codlea şi Zărneşti, a fost reţinută de către prima instanţă
vinovăţia inculpatului F.C. nu poate conduce în mod automat la concluzia că acest inculpat a săvârşit şi celelalte acţiuni
de inducere în eroare şi de punere în circulaţie a bancnotelor falsificate, acestea putând fi săvârşite şi de alte persoane
din anturajul inculpatului.
Stabilirea vinovăţiei inculpatului la săvârşirea celor 8 acte materiale, reţinute în mod întemeiat de instanţă, nu poate
constitui o împrejurare care dovedeşte săvârşirea de către inculpat şi a celorlalte acte materiale în lipsa oricăror alte
probe care să îl plaseze pe inculpatul F.C.M. în magazinele în care au fost săvârşite acţiunile de inducere în eroare şi
punere în circulaţie a bancnotelor false.
pag. 30 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
De altfel, este de observat că instanţa de fond dar şi instanţa de apel prima instanţă au analizat detaliat probele
administrate în cazul fiecărui act material, constatând că martorii audiaţi nu l-au identificat pe inculpatul F.C., iar
descrierea persoanei care a pus bancnotele în circulaţie nu corespundea înfăţişării inculpatului.
Referitor la fapta din data de 13 decembrie 2008, potrivit căreia inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat împreună la
magazinul aparţinând R.H. Braşov, unde F.C.M. a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care
a achitat produsele comandate la casa nr. 85 şi a indus în eroare pe angajatul societăţii Ţ.G.D., se constată că nu
rezultă din nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Martorul T.G. nu face vreo descriere a
persoanei ca i-a înmânat bancnota, nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo înregistrare de la
supermarket, din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la fapta din data de 16 decembrie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la sediul SC L. SRL -
R.A.G.P.S. din Săcele, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a
achitat contravaloarea unor bilete de călătorie şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din
nicio probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici
vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Dimpotrivă, martora L.V.
descrie această persoană foarte general, susţinând printre altele că aceasta avea mustaţă, amănunt care nu
corespunde cu descrierea inculpatului F.C.
Cât priveşte la fapta din data de 16 decembrie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat împreună la
magazinul aparţinând SC T.B.D. SRL din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3,
cu care a achitat produsele comandate şi i-a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio
probă participarea inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo
altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Angajata societăţii nu l-a
recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind această persoană.
Cât priveşte la fapta din data de 17 decembrie 2008, potrivit căreia în jurul orelor 12:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat
la magazinul aparţinând SC I.C. SRL Braşov din localitatea Prejmer, judeţul Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (un pachet de ţigări "K.", o pungă de cafea
0,250 gr. "I.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii I.M., se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo altă probă din care să
reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Martora I.M. descrie această persoană foarte general,
neputând contribui cu certitudine la stabilirea vinovăţiei inculpatului F.C.
Referitor la fapta din data de 17 decembrie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparţinând
SC V.R. S.A. din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat
produsele comandate şi a indus în eroare pe angajaţii societăţii, se constată că nu rezultă din nicio probă participarea
inculpatului F.C. la săvârşirea acesteia. Nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C., nicio înregistrare de imagini cu
acesta şi nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă.
Cât priveşte la fapta din data de 18 decembrie 2008, potrivit căreia inculpatul F.C.M. s-a deplasat împreună la SC T.A.
SRL din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele
comandate şi a indus în eroare pe angajatul societăţii T.A., se constată că nu se poate stabili vinovăţia inculpatului F.C.
întrucât nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo altă probă din care să reiasă că acest inculpat ar
avea vreo legătură cu această faptă.
Referitor la fapta din data de 20 decembrie 2008, potrivit căreia în intervalul orar 08:00 - 14:00, inculpatul F.C.M. s-a
deplasat la magazinul M.G. al SC A.R. SRL din Braşov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X3, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii S.R., se constată că nu se poate
stabili vinovăţia inculpatului F.C. pentru că nu există vreo recunoaştere a inculpatului F.C. şi nici vreo altă probă din care
să reiasă că acest inculpat ar avea vreo legătură cu această faptă. Martora S.R. arată că nu poate preciza de la cine a
încasat bancnota falsă, iar în ziua respectivă a încasat mai multe bancnote.
Referitor la fapta din data de 19 martie 2009, potrivit căreia în jurul orelor 17:00, inculpaţii F.C.M. şi S.I. s-au deplasat
la magazinul aparţinând SC A. SRL din Braşov, unde primul i-a înmânat celui de-al doilea o bancnotă falsă din cupiura de
500 RON, cu seria X1, cu care acesta a achitat produsele comandate (un pachet de ţigări "K.") şi a indus în eroare pe
angajatul societăţii R.P, se constată că nu există nicio probă din care să reiasă participarea inculpatului F.C. la
săvârşirea acestei fapte.
Dimpotrivă, din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa fotografică rezultă că martorul R.P. l-a
recunoscut pe numitul S.I., ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă şi nu pe inculpatul F.C. Nefiind nicio probă
cu privire la participarea acestuia din urmă la săvârşirea faptei, nu poate fi reţinută descrierea din rechizitoriu.
În condiţiile arătate, constatând că nu există probe din care să rezulte participarea inculpatului F.C. la săvârşirea
acestor fapte, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului F.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (2) C.
pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul
F.C.M.) şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în
rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul F.C.M.).
Referitor la inculpatul B.E.M. se constată următoarele:
În sarcina inculpatului s-a reţinut participarea la săvârşirea a patru acte materiale de plasare de bancnote false, de 500
RON, în mun. Târgovişte, descrise la punctele 48 - 51 din rechizitoriu şi două astfel de acte comise în S., descrise la
punctele 53 şi 54 din rechizitoriu.
În actul de sesizare s-a arătat că în data de 19 februarie 2009, inculpatul B.E.M. s-a deplasat din municipiul Braşov în
pag. 31 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
municipiul Tîrgovişte, având asupra sa mai multe bancnote din cupiura de 500 RON, cu seria X1. Ajuns la destinaţie,
învinuitul B.E.M. a intrat în farmacia aparţinând SC F.E.B.S. SRL din Tîrgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din
cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe una dintre angajatele
societăţii.
În data de 19 februarie 2009, în jurul orelor 15:30 - 16:00, inculpatul B.E.M. s-a deplasat la farmacia aparţinând SC A.
SRL din Tîrgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele
comandate ("N.", sirop de tuse şi "O.") şi a indus în eroare pe angajata societăţii C.P.N. Inculpatul B.E.M. s-a deplasat
la farmacia aparţinând SC C.L.C. SRL din Târgovişte, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria
X1, cu care a achitat produsele comandate şi a indus în eroare pe angajata societăţii O.M.C. Inculpatul B.E.M. s-a
deplasat la farmacia aparţinând SC M. SRL din Tîrgovişte, unde în jurul orelor 18:05, a încercat să plaseze o bancnotă
falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a dorit să achite produsele comandate ("M." şi "N."), intenţionând să
inducă în eroare pe angajata societăţii P.E.. Fiind o bancnotă cu o valoare foarte mare, aceasta s-a deplasat la
farmacia aparţinând SC M. SRL din Tîrgovişte, unde a luat legătura cu martora B.E., angajată la această societate şi
totodată administrator al SC M. SRL, căreia i-a arătat bancnota ce părea suspectă, convenind să îndrume clientul la o
altă societate pentru a o schimba, pe motiv că ele nu au să îi ofere rest. După ce martora P.E. i-a comunicat învinuitului
B.E.M. cele convenite cu B.E., acesta a părăsit farmacia, având asupra sa bancnota şi fără a mai reveni pentru a-şi
ridica produsele comandate.
La data de 25 februarie 2009, în jurul orelor 17:00, inculpatul B.E.M. s-a deplasat la punctul de lucru situat pe str. Mihai
Viteazul nr. 40 din S., judeţul Mureş, aparţinând farmaciei SC H. SRL din S. unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura
de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate (medicamente) şi a indus în eroare pe angajata
societăţii T.I.D.
În aceste condiţii, inculpatul B.E.M. s-a deplasat pe str. Morii nr. 22B, la farmacia aparţinând SC H. SRL din S., unde a
plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X1, cu care a achitat produsele comandate ("M." şi "M.") şi a
indus în eroare pe angajata societăţii M.B.
Bancnotele false din cupiura de 500 RON, cu seria X1, au fost recuperate de către lucrătorii de poliţie judiciară.
În urma propriului examen, instanţa de recurs apreciază justă constatarea instanţei de fond în sensul că nu există
probe din care să rezulte fără dubiu participarea inculpatului B.E. la săvârşirea acestor fapte şi reţine că toate probele
administrate în cursul procesului penal conturează concluzia neparticipării acestui inculpat la săvârşirea acestor fapte.
Inculpaţii P.E. şi P.E.A., care au avut în mod constant o atitudine sinceră în cursul urmăririi şi în cursul judecăţii,
indicându-i pe ceilalţi participanţi la săvârşirea faptelor, au susţinut în mod constant că nu i-au înmânat inculpatului B.E.
vreo bancnotă falsificată, astfel încât nu există vreo probă cu privire la faptul că inculpatul B.E. ar fi deţinut astfel de
bancnote. Singura probă pe care s-au întemeiat organele de urmărire penală în susţinerea afirmaţiei că inculpatul B.E.
ar fi plasat bancnotele falsificate la acela patru societăţi comerciale din mun. Târgovişte, a fost procesul-verbal de
prezentare pentru recunoaştere din data de 12 martie 2009, din care reiese că martora P.E. l-ar fi recunoscut pe
inculpatul B.E., după fotografie. Fiind audiată în faţa instanţei de judecată, la termenul de judecată din data de 22
noiembrie 2011, martora P.E. a declarat că în mod cert inculpatul B.E., prezent în sala de judecată, nu este cel care i-a
înmânat bancnota falsă de 500 RON. De asemenea, martora O.M.C., care a primit o astfel de bancnotă falsă, în
aceeaşi zi, în timp ce era de serviciu la farmacia SC C.L.C. SRL, l-a descris pe cel care i-a înmânat-o ca fiind un bărbat
înalt, cu ten de culoare închisă, caracteristici care nu corespund celor ale inculpatului B.E.
În ce priveşte cele două fapte comise în municipiul S., descrise la punctele 53 şi 54 din rechizitoriu, se constată că nu
există nicio recunoaştere după fotografii a inculpatului B.E., iar descrierile persoanei care a înmânat bancnotele false,
efectuate de cele două martore care au primit bancnotele false sunt foarte generale, neputând sta la baza reţinerii
vinovăţiei acestui inculpat. Martora T.I. descrie această persoană ca fiind un bărbat de aproximativ 28 - 29 de ani,
brunet, păr negru, scurt, puţin gras, iar martora M.B. îl descrie ca fiind un bărbat de aproximativ 26 - 27 de ani,
corpolenţă atletică, ochi căprui, aproximativ 1,75 m înălţime, părul negru, tuns scurt, caracteristici care se potrivesc
unui număr nedeterminat de persoane, nefiind niciun element care să-l lege pe inculpatul B.E. de aceste fapte.
În considerarea acestor aspecte, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului B.E. pentru infracţiunile pentru care a
fost trimis în judecată.
Mai mult, din moment ce nu s-a putut reţine în sarcina acestui inculpat niciuna din infracţiunile ce fac obiectul grupului
infracţional organizat şi nicio legătură între acesta şi ceilalţi inculpaţi, membrii ai grupului infracţional, în mod evident şi
corect, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului şi pentru
infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.M., se constată că în sarcina acestuia dar şi în sarcina inculpaţilor D.R.E., I.Z., K.F.,
G.R. şi B.I. s-au reţinut mai multe acte materiale de punere în circulaţie de bancnote false, aceştia fiind trimişi în
judecată pentru infracţiunile de punere în circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. În plus, în sarcina inculpatului G.M. s-a reţinut şi infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat în scopul
săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la
art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003.
În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul G.M. a infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat,
prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se constată în consonanţă cu aprecierea instanţelor de prim grad şi de apel
că nu sunt elemente din care să reiasă săvârşirea de către acest inculpat a acestei infracţiuni.
Atât din declaraţia inculpatului G.M. cât şi din declaraţia coinculpatului G.R., care a fost împreună cu acesta să cumpere
bani falşi de la inculpata P.E.A., rezultă că inculpaţii G.M. şi G.R. nu cunoşteau de existenţa vreunui grup infracţional
pag. 32 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
organizat.
Este de precizat că pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, este
necesar ca cel care aderă la un astfel de grup să aibă cunoştinţă de existenţa lui, or, inculpatul G.M. a achiziţionat nişte
bancnote false de la inculpata P.E.A., fără să aibă intenţia de a adera la un grup infracţional organizat.
Este statuat că aderarea la un grup infracţional organizat presupune acordul expres sau tacit de a face parte din acest
grup, de a desfăşura activitatea infracţională în cadrul grupului infracţional organizat. Prin fapta inculpatului G.M. de a
cumpăra bancnote false de la inculpata P.A., nu se realizează un acord tacit de a face parte dintr-un grup infracţional
organizat.
Este de remarcat faptul că în sarcina inculpatului D.R.E. nu s-a reţinut şi infracţiunea de aderare la un grup infracţional
organizat deşi acesta a desfăşurat aceeaşi activitate infracţională ca şi inculpatul G.M., respectiv a cumpărat nişte
bancnote false de la inculpata P.E.A.
În aceste condiţii, se constată că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului G.M. pentru infracţiunea de aderare la
un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Referitor la inculpatul L.N., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În sarcina inculpatului L.N. s-a reţinut în actul de sesizare că în cursul lunii aprilie 2009, acesta a abordat-o pe Ş.V.
(fostă I.) căreia i-a propus să pună în circulaţie banii falşi pe care îi va primi de la F.C. Aceasta a acceptat şi astfel, în
data de 30 aprilie 2009, în jurul orelor 07:30, s-a întâlnit cu învinuitul L.N. care i-a înmânat două bancnote false din
cupiura de 500 RON cu seria X1, stabilind să se reîntâlnească după plasare pentru a-i remite procentul convenit (pentru
fiecare bancnotă falsă, L.N. a primit 30 RON). În jurul orelor 08:30 - 09:00, inculpata Ş.V. (fostă I.) s-a deplasat la
magazinul R. aparţinând SC C. SRL din Braşov, unde a încercat să plaseze una din cele două bancnote, cu care dorea
să achite contravaloarea produselor alimentare comandate şi să inducă în eroare pe angajata societăţii, care însă a
sesizat că banii sunt falşi, iar la venirea lucrătorilor de poliţie, asupra învinuitei Ş.V. (fostă I.), în afara bancnotei remise
vânzătoarei, a mai fost găsită o alta cu aceeaşi serie.
În ceea ce priveşte criticile formulate de Parchet referitoare la săvârşirea de către inculpatul L.N. a infracţiunii de punere
în circulaţie de monede false, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată
că, în mod judicios, ambele instanţe au constatat că nu există suficiente probe care să dovedească săvârşirea faptei de
către acest inculpat.
Singura probă reţinută de parchet pentru dovedirea acestei situaţii de fapt este declaraţia coinculpatei Ş. (fostă I.) V.,
care arată că ar fi primit bancnotele respective de la inculpatul L.N. Fiind audiat, în şedinţa publică din data de 22
noiembrie 2011, inculpatul L.N. a arătat că nu este adevărat că i-ar fi dat acestei coinculpate bancnotele falsificate la
care se face referire în actul de sesizare şi că numita Ş. (I.) V. ar fi în relaţii de duşmănie cu el, de cinci ani, deoarece a
trăit cu soţul verişoarei inculpatului şi el i-a spus acest lucru verişoarei sale.
În lipsa oricărei alte probe din care să reiasă vinovăţia inculpatului L.N., cu privire la infracţiunea de care este acuzat,
instanţa constată că există un dubiu serios cu privire la săvârşirea de către acest inculpat a infracţiunii de punere în
circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. Chiar dacă, jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului consacră posibilitatea că declaraţia unui coinculpat să fie asimilată declaraţiei unui martor, instanţa
de recurs susţine că la aprecierea puterii probatorii a acesteia trebuie ţinut cont de toate elementele de fapt privind
relaţiile dintre cele două persoane. Drept consecinţă, în cauză nu poate fi exclusă posibilitatea ca declaraţia coinculpatei
Ş.V. să nu fie adevărată şi să fie determinată de relaţiile de duşmănie dintre ea şi coinculpatul L.N., fapt care face să
planeze un dubiu serios cu privire la veridicitatea declaraţiei acesteia, având în vedere şi principiul potrivit căruia "un
singur martor echivalează cu niciun martor" (testis unus, testis nullus).
În contextul reţinut, se constată că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului L.N. pentru infracţiunea de punere în
circulaţie de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Văzând considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenţilor cu privire la temeinicia
soluţiilor de condamnare şi de achitare pronunţate de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpaţilor, se constată că s-au avut în vedere
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, relevat de
modalitatea şi împrejurările săvârşirii acestora, de urmările produse, de numărul mare al persoanelor implicate, de
caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate, cât şi de circumstanţele personale ale fiecărui inculpat. În
considerarea acestor criterii, se apreciază că pedepsele stabilite pentru fiecare inculpat pentru infracţiunile săvârşite,
reflectă gravitatea faptelor comise şi corespund scopului de reeducare al fiecărui inculpat.
Referitor la criticile formulate de inculpatul B.I., instanţa de recurs constată că acestea sunt neîntemeiate.
La individualizarea judiciară a pedepsei stabilită pentru inculpatul B.I., instanţele de fond şi de apel au valorificat pe deplin
criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. şi au aplicat pedepse corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor, ţinând
seama de persoana acestuia, de gradul de contribuţie la săvârşirea faptelor şi de circumstanţele personale, astfel cum
au fost evidenţiate în considerentele hotărârilor atacate, motiv pentru care nu se impune reducerea acestora şi nici
schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge
ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul
Teritorial Braşov şi de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 118/Ap din 30 octombrie 2012 pronunţată de Curtea
de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a menţine ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
pag. 33 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro
Decizia nr. 318 din 29-ian-2014
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat B.I. la plata
cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de acest inculpat împotriva
Deciziei penale nr. 118/Ap din 30 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze
cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare, ocazionate de judecarea recursurilor
formulate de Parchet împotriva aceleiaşi decizii penale, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
DEC IDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT -
Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 118/Ap din 30 octombrie 2012 pronunţată
de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpaţii B.E.M., F.C.M., G.M. şi L.N.
Obligă recurentul inculpat B.I. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON,
reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.E.M., F.C.M. şi L.N., în sumă de câte 400 RON, se
va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar pentru intimatul inculpat G.M. în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.

AM

Sursa: www.scj.ro

pag. 34 4/24/2020 : irina.nicolae@budusan.ro

S-ar putea să vă placă și