Data publicarii: 2003-06-01

TOMASI versus FRANTA Tematica: Drepturile omului

Nota: 0

TOMASI versus FRANTA

Hotararea Curtii din 27 august 1992

[?] Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea), intrunita in conformitate cu articolul 43 al Conventiei
Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (Conventia) si cu articolele
relevante din Regulamentului Curtii, in Camera formata din judecatorii: R. Ryssdal, presedinte,R. Bernhardt,
F. G?lc?kl?, F. Matscher, L.-E. Pettiti, C. Russo, A. Spielmann, J. De Meyer, J.M. Morenilla si M.-A.Eissen,
grefier si H.Perzold, grefier adjunct,
[?] Adopta prezenta hotarare, la [data de 25 iunie 1992]:
PROCEDURA
1. Cazul a fost trimis Curtii de Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) si, ulterior, de guvernul
Republicii Franceze (guvernul), la 8 martie si, respectiv, 3 mai 1991, in termenul de trei luni prevazut de
articolele 32 paragraful 1 si 47 ale Conventiei. Cazul se intemeiaza pe plangerea nr. 12850/87 formulata
impotriva Republicii Franceze, inaintata Comisiei la 10 martie 1987, pe baza articolului 25, de Felix Tomasi,
cetatean francez. Scopul plangerii si al cererii a fost obtinerea unei hotarari prin care sa se stabileasca daca
faptele prezentate constituie o incalcare a obligatiilor asumate conform articolelor 3, 5 paragraful 3 si 6
paragraful 1 de catre statul chemat in judecata.
2.-6. [Paragrafele 2-6 descriu procedura in fata Curtii, in special, schimbul de memorii si de alte documente
intre parti, compozitia Camerei si numele reprezentantilor partilor.]
IN FAPT
7. Felix Tomasi, cetatean francez nascut in anul 1952, locuieste in Bastia (Haute-Corse). El este vanzator la
un magazin si, in acelasi timp, contabil autorizat. In momentul arestarii, el era membru activ si trezorier al
unei organizatii politice corsicane care isi nominalizase candidati pentru alegerile locale.
8. La data de 23 martie 1983, dl Tomasi a fost retinut de politie in magazinul in care lucreaza si tinut in
arestul Sectiei Centrale de Politie din Bastia pana la data de 25 martie.
Dl Tomasi era suspectat de a fi luat parte la un atac organizat in seara zilei de 11 februarie 1982 impotriva
centrului de recreere al Legiunii Straine de la Sorbo-Acagnazo, neocupat in acea perioada a anului. Caporalul
major Rossi si soldatul Steinte, care erau neinarmati si se ocupau de baza si intretinerea centrului, fusesera
raniti prin impuscare. Primul a decedat, iar al doilea a fost grav ranit.
Atacul a fost executat de un comando format din cateva persoane care purtau glugi pentru a-si ascunde
fetele. In ziua urmatoare, fostul FLNC (Frontul National Corsican de Eliberare), o miscare ce urmarea
obtinerea independentei, dupa ce fusese desfiintata printr-un decret, a revendicat atat acest atac, cat si alte
24 de atacuri cu bombe, comise in aceeasi noapte.
9. La data de 12 februarie 1982, Tribunalul de Mare Instanta din Bastia a deschis o ancheta referitoare la
acuzatiile de omor, tentativa de omor si port de arme si munitii de categoria 1 si 4. In aceeasi zi, judecatorul
de instructie a dispus ca probele gasite sa fie preluate de o comisie rogatorie a Departamentului Regional de
Anchete Penale (SRPJ) din Ajaccio.
I. PROCEDURILE PENALE INSTITUITE IMPOTRIVA RECLAMANTULUI
A. Ancheta penala (25 martie 1983 ? 27 mai 1986)
1. Procedurile efectuate in Bastia (25 martie 1983 ? 22 mai 1985)
a) Actele de cercetare
i. Judecatorul Pancrazi
10. La data de 25 martie 1983, judecatorul de instructie Pancrazi din Bastia l-a invinuit formal pe dl Tomasi
si, dupa ce l-a audiat, a dispus arestarea sa preventiva. Masuri similare au fost luate si cu privire ka un
anume domn Pieri. La data de 8 aprilie, judecatorul de instructie l-a interogat pe dl Tomasi cu privire la
presupusa sa implicare in comiterea acestor infractiuni.
11. Judecatorul de instructie a audiat martori in zilele de 28, 29 si 31 martie, 14 si 29 aprilie, 19 si 30 mai si
2 iunie 1983.
La data de 19 mai, judecatorul Pancrazi l-a interogat pe dl Pieri si la 26 mai pe un alt acuzat, dl Moracchini,
retinut in arest preventiv din data de 24 martie 1983. El a confruntat co-acuzatii la 30 si 31 mai si la 1 iunie.
De asemenea, judecatorul a emis ordine pentru administrarea unor probe la datele de 26 mai si 27
octombrie 1983.
12. Examinarea recapitulativa a dlor Tomasi si Pieri a avut loc la data de 18 octombrie 1983, iar cea a dlui
Moracchini la data de 21 noiembrie.
La 26 octombrie 1983, judecatorul de instructie a vizitat locul faptei.
ii. Judecatorul Huber
13. Incepand cu data de 2 ianuarie 1984, ancheta a fost transferata unui alt judecator de instructie, dl
Huber.
Dl Pieri a evadat din inchisoare la 22 ianuarie 1984; a fost prins la 1 iulie 1987.
In perioada 4 mai 1984 ? 10 ianuarie 1985, dl Huber a emis cateva dispozitii pentru includerea unor
documente in dosarul cauzei si trimiterea lor catre Procuratura.
La data de 24 ianuarie 1985, judecatorul de instructie a respins cererea reclamantului prin care acesta
solicita adaugarea unor documente la dosar.
b) Cererile de punere in libertate
14. Dl Tomasi a depus unsprezece cereri de punere in libertate.
15. Judecatorul de instructie le-a respins prin ordine emise la 3 mai, 14 iunie si 24 octombrie 1983, 2
ianuarie 1984, 24 ianuarie, 20 martie, 5 aprilie, 18 aprilie, 24 aprilie, 3 mai si 7 mai 1985. La 6 iunie 1984,
judecatorul de instructie a dispus ca reclamantul sa fie chestionat la Marsilia in legatura cu conditiile de arest
preventiv. Interogatoriul a avut loc la 18 iunie.
16. Reclamantul a contestat ordinele din 14 iunie 1983, 2 ianuarie 1984, 24 ianuarie si 20 martie 1985, dar
Camera de Acuzare a Curtii de Apel din Bastia le-a mentinut prin hotararile pronuntate la 7 iulie 1983, 26
iunie 1984 si 20 februarie si 17 aprilie 1985.
In hotararea pronuntata la 20 februarie 1985, Camera de Acuzare a aratat ca mentinerea detentiei
preventive era necesara pentru a evita exercitarea unor presiuni asupra martorilor, aparitia unei intelegeri
ilegale intre co-acuzati, pentru a proteja ordinea publica de prejudiciile cauzate prin infractiune si pentru a
asigura prezenta dlui Tomasi la dispozitia autoritatilor judiciare.
c) Cererea de declinare
17. La 10 ianuarie 1985, procurorul public din Bastia a solicitat procurorului-sef al orasului stramutarea
cauzei, invocand climatul de intimidare din insula.
18. La 25 martie, procurorul-sef de pe langa Curtea de Casatie a inaintat cererea Curtii de Casatie (sectia
penala), care s-a pronuntat la 22 mai. Cauza a fost transferata judecatorului de instructie din Bordeaux ?in
interesul unei administrari corecte a justitiei? (articolul 662 din Codul de procedura penala).
2. Procedurile efectuate in Bordeaux
a) Actele de cercetare
19. La data de 5 septembrie 1985, dl Nicod, judecator de instructie la Bordeaux, l-a interogat pe dl Tomasi
pentru prima si ultima data.
Judecatorul de instructie i-a interogat pe dl Moracchini la 1 octombrie 1985 si 13 ianuarie 1986, iar pe dl Sati
? un alt co-acuzat ? la data de 15 noiembrie 1985. In plus, i-a confruntat pe cei trei in ziua de 13 decembrie
1985.
20. La data de 14 februarie 1986, judecatorul de instructie a dispus trimiterea dosarului la Procuratura.
La 14 ianuarie 1986, procurorul public din Bordeaux a hotarat sa inainteze dosarul biroului procurorului-sef.
De la jumatatea lunii martie pana la jumatate lunii aprilie 1986, judecatorul de instructie a adaugat
numeroase documente la dosar. La 17 aprilie, el a emis un nou ordin, avizat de Procuratura din Bordeaux,
prin care a dispus trimiterea dosarului la Procuratura.
Printr-o decizie datata 22 aprilie 1986, dosarul a fost inaintat Procuraturii Generale.
b) Cererile de punere in libertate
21. Dl Tomasi a depus sapte cereri de punere in libertate.
Judecatorul de instructie i-a respins cererile la 31 mai, 7 iunie, 29 iunie, 13 august, 10 septembrie si 8
octombrie 1985 si 14 ianuarie 1986.
22. Recursurile formulate impotriva deciziilor judecatorului de instructie au fost respinse la 3 septembrie si
29 octombrie 1985 de sectia penala a Curtii de Apel din Bordeaux.
In prima dintre aceste decizii, Curtea de Apel s-a referit la gravitatea deosebita a infractiunilor, la existenta
unor ?probe exacte si convingatoare?, la riscul exercitarii unor presiuni si al aparitiei unei intelegeri ilegale si
la necesitatea mentinerii ordinii publice si a asigurarii prezentei reclamantului in instanta.
Cea de a doua decizie argumenta in felul urmator: ?este clar ca infractiunile de care este acuzat recurentul
sunt deosebit de serioase si au prejudiciar grav ordinea publica; [?] continuarea detentiei lui Tomasi este
necesara pentru apararea ordinii publice impotriva prejudiciului cauzat prin infractiunile respective si pentru
a evita exercitarea unor presiuni si a unei intelegeri ilegale intre acuzati, ca si pentru a asigura prezenta
acuzatului la proces?.
23. Reclamantul a formulat recursuri la interesul legii impotriva celor doua decizii. Acestea au fost respinse
de sectia penala a Curtii de Casatie, la datele de 3 decembrie 1985 si 22 ianuarie 1986.
Cea de a doua hotarare s-a intemeiat pe urmatorul rationament:
?Pe baza probelor furnizate, Curtea de Casatie este de acord cu continuarea detentiei dispusa de sectia
penala [?]. Din motivatia deciziei se poate observa ca exista in cauza, asa cum cere articolul 5 paragraful
1(c) al Conventiei, ?motive verosimile de a suspecta acuzatul de savarsirea unei infractiuni: din examinarea
circumstantelor specifice cauzei si a procedurilor efectuate rezulta ca durata detentiei pare a fi rezonabila?.
B. procedurile in fata instantei (27 mai 1986 ? 22 octombrie 1988)
1. Trimiterea in judecata
a) Prima trimitere in judecata
24. La data de 27 mai 1986, Camera de Acuzare a Curtii de Apel din Bordeaux i-a trimis in judecata pe dnii
Tomasi si Pieri pentru omor cu premeditare, tentativa de omor si port de arme de categoria 1 si 4 cu munitia
corespunzatoare: atat ei, cat si dl Moracchini si dl Sati au fost trimisi in judecata la tribunalul din Gironde.
25. La data de 13 septembrie 1986, sectia penala a Curtii de Casatie a admis recursul declarat de reclamant
la 27 iunie 1986, sub motivul ca avocatului apararii nu i se permisese sa ia cuvantul ultimul la audierile din
27 mai.
Curtea de Casatie a trimis cauza Camerei de Acuzare a Curtii de Apel din Poitiers, insarcinand aceasta
instanta sa il trimita pe reclamant in judecata la Curtea speciala din Gironde, daca existau motive de
trimitere in judecata (articolul 611 din Codul de procedura penala).
b) A doua trimitere in judecata
26. La data de 9 decembrie 1986, Camera de Acuzare din Poitiers l-a trimis pe dl Tomasi in judecata la
Curtea speciala mobila din Gironde.
Reclamantul nu a declarat recursul in interesul legii impotriva acestei hotarari.
c) A treia trimitere in judecata
27. La data de 3 februarie 1987, Camera de Acuzare a Curtii de Apel din Bordeaux a decis ca nu este
competenta sa il trimita in judecata pe reclamant ? dar este in raport cu ceilalti trei co-acuzati ? la instanta
speciala mobila a tribunalului din Gironde, instanta care functioneaza fara jurati. Biroul procurorului-sef
ceruse sa se aplice prevederile Legii nr. 86-1020 din 9 septembrie 1986, potrivit careia persoanele acuzate
de acte de terorism sunt judecate de o asemenea autoritate judiciara.
28. La 7 mai 1987, sectia penala a Curtii de Casatie a respins recursul introdus ? in aceasta chestiune ? de
procurorul-sef de pe langa Curtea de Apel din Bordeaux.
29. La data de 26 iunie 1987, Camera de Acuzare din Poitiers a admis cererea depusa la 20 mai 1987 de
Procuratura si l-a trimis in judecata pe reclamant la instanta mobila special constituita in Gironde. Cu aceasta
ocazie, s-a afirmat ca infractiunile de care a fost acuzat dl Tomasi se afla ?in stransa legatura cu o actiune
individuala sau colectiva menita sa prejudicieze grav ordinea publica prin intimidare si terioare? (articolul
706-16 din Codul de procedura penala).
30. La 24 septembrie 1987, Camera de Acuzare a Curtii de Casatie a respins un nou recurs al reclamantului.
2. Cererile de punere in libertate
a) Prima cerere de punere in libertate
31. Prin decizia din 27 mai 1986 (vezi paragraful 24), Camera de Acuzare din Bordeaux a respins cererea de
punere in libertate formulata de dl Tomasi la 6 mai. Motivele respingerii au fost urmatoarele:
?Indiscutabil, detentia preventiva, care a inceput la 25 martie 1983, a durat foarte mult. Explicatia consta in
atitudinea sistematica de negare adoptata de acuzat si in dificultatile deosebite cu care s-a confruntat
judecatorul de instructie. Desi lunga, perioada de detentie nu reprezinta in sine o incalcare a Conventiei
Europene a Drepturilor Omului. Dimpotriva, in acest caz, continuarea detentiei pare a fi esentiala, data fiind
gravitatea deosebita a infractiunilor si faptul ca, daca ar fi eliberat, dl Tomasi nu ar ezita sa se sustraga
justitiei?.
32. Reclamantul a declarat recurs in interesul legii, dar sectia penala a Curtii de Casatie a respins
argumentatia bazata pe incalcarea articolului 5 paragraful 3 din Conventie. Cu privire la aceasta chestiune,
hotararea instantei de judecata din 13 septembrie 1986 arata urmatoarele:
?Pe baza probelor furnizate, Curtea de Casatie considera ca mentinerea detentiei acuzatului a fost dispusa in
mod just, in conformitate cu conditiile stabilite de articolul 148-1 (al Codului de procedura penala), printr-o
decizie motivata, luandu-se in considerare particularitatile cazului, respectandu-se cerintele articolului 145
din acest Cod conform situatiilor enumerate limitativ in articolul 144.
In plus, Camera de Acuzare a discutat complexitatea si durata procedurilor judiciare, facand o evaluare
completa, suficienta si necontradictorie faptelor, ajungand la concluzia ca lungimea detentiei preventive nu a
depasit o perioada rezonabila. (Rezulta) ca acest argument trebuie respins??.
b) A doua cerere de punere in libertate
33. La data de 19 ianuarie 1987, dl Tomasi a formulat o noua cerere de punere in libertate.
Printr-o decizie din 3 februarie 1987 (vezi paragraful 27), Camera de Acuzare din Bordeaux a hotarat ca nu
este competenta, intrucat trimiterea in judecata fusese dispusa de Camera de Acuzare din Poitiers.
c) A treia cerere de punere in libertate
34. La data de 17 aprilie 1987, reclamantul a formulat o cerere de punere in libertate.
La data de 28 aprilie, Camera de Acuzare din Bordeaux i-a respins cererea, argumentand ca trimiterea in
judecata se bazase pe motive precise si detaliate, infractiunile fusesera extrem de grave, iar detentia era
necesara pentru protejarea ordinii publice impotriva prejudiciilor create prin acele infractiuni.
d) A patra cerere de punere in libertate
35. Reclamantul a formulat o noua cerere de punere in libertate la 22 mai 1987, dar Camera de Acuzare a
Curtii de Apel din Poitiers a respins-o la 2 iunie, cu urmatoarea motivatie:
?In cursul anchetei a fost lansata o campanie de intimidare a martorilor, politistilor si judecatorilor. O simpla
enumerare a infractiunilor care au condus la acuzarea lui Tomasi este suficienta, lasand la o parte faptul ca
infractiunile respective, care au adus atingeri grave ordinii publice, justifica continuarea detentiei acuzatului;
in cazul in care este eliberat, exista pericolul grav ca el sa ia contact cu ceilalti membri ai FLNC care, fara
indoiala, ar fi mai mult decat bucurosi sa il ajute sa se sustraga justitiei; in aceste conditii, continuarea
detentiei nu pare sa incalce prevederile Conventiei??.
e) A cincea cerere de punere in libertate
36. La data de 6 noiembrie 1987, reclamantul a depus o noua cerere de punere in libertate, la Camera de
Acuzare din Bordeaux.
La data de 13 noiembrie, cererea i-a fost respinsa pe baza gravitatii deosebite a presupuselor infractiuni si
datorita necesitatii de a proteja ordinea publica impotriva prejudiciilor astfel cauzate.
37. Reclamantul a declarat recurs, care a fost respins de sectia penala a Curtii de Casatie la data de 2 martie
1988.
3. Procesul
38. La 22 ianuarie 1988, presedintele Curtii de Apel din Bordeaux a hotarat inceperea sesiunii de judecata a
instantei speciale pentru data de 16 mai 1988.
La data de 28 aprilie, presedintele a decis sa amane deschiderea sesiunii de judecata pentru data de 17
octombrie 1988, ca urmare a unui schimb de scrisori intre biroul procurorului-sef si avocatul dlor Tomasi si
Pieri, care a avut loc in perioada martie-aprilie.
La 15 iulie si 23 septembrie, presedintele a modificat componenta unei instante de judecata.
39. Procesul a avut loc in perioada 17-22 octombrie 1988. La aceasta ultima data, reclamantul a fost achitat
si eliberat imediat. Ceilalti trei co-acuzati au primit sentinte de cate un an cu suspendare pentru detinerea,
respectiv portul de arme de categoria 1.
C. Procedurile de compensare (18 aprilie ? 8 noiembrie 1991)
1. Cererea adresata Comisiei pentru acordarea daunelor
40. La data de 18 aprilie 1989, dl Tomasi a depus o cerere la Comisia pentru acordarea daunelor de pe langa
Curtea de Casatie, in conformitate cu articolul 149 din Codul de procedura penala. Potrivit acestei
prevederi, ??se pot acorda daune unei persoane tinute in arest preventiv in timpul procedurilor judiciare
incheiate printr-o decizie definitiva de neurmarire penala sau de achitare, daca detentia i-a provocat daune
de o natura cu totul exceptionala si extrem de serioasa?.
2. Argumentele prezentate de procurorul-sef de pe langa Curtea de Casatie
41. La data de 5 iunie 1991, procurorul-sef de pe langa Curtea de Casatie a prezentat Comisiei pentru
acordarea daunelor urmatoarele argumente:
??Cu privire la detentie
In timpul detentiei, dl Tomasi a inaintat douazeci de cereri de punere in libertate, din care unsprezece
judecatorului de instructie din Bastia si noua judecatorului de instructie de la Camera de Acuzare din
Bordeaux.
Au fost emise sase hotarari judecatoresti prin care detentia preventiva a fost mentinuta: patru de Camera de
Acuzare din Bastia si doua de cea din Bordeaux.
In sfarsit, prin doua decizii ale sectiei penale a Curtii de Casatie din 17 octombrie si, respectiv, 2 martie
1988, s-au respins recursurile declarate de Tomasi impotriva deciziilor emise de Camera de Acuzare din
Bordeaux.
In hotararile prin care s-au respins cererile de punere in libertate, judecatorii de instructie si Camera de
Acuzare au expus motivele respingerii, care au constat in gravitatea deosebita a infractiunilor, prejudiciile
aduse ordinii publice, necesitatea de a se asigura prezenta acuzatului in fata autoritatilor judiciare si riscul
exercitarii unor presiuni asupra martorilor.
Explicatii
1. Duarata procedurilor judiciare
De la 12 februarie 1982, data la care a inceput ncheta, pana la 25 martie 1983, Tomasi nu a fost implicat.
De la data de 25 martie 1983, cand Tomasi a fost acuzat, pana la 18 octombrie 1983, data la care a avut loc
interogatoriul sau recapitulativ, procedura judiciara a progresat intr-un ritm normal, fara intarzieri.
Din noiembrie 1983 pana in mai 1984, procedurile judiciare au fost incetinite si au constat din masuri care ar
fi putut fi luate mai devreme daca ordinele privind comisiile rogatorii si actele efectuate de acestea ar fi fost
luate mai repede.
[?] Din ianuari1 985 pana in mai 1985, perioada scursa pentru trimiterea documentelor catre Camera de
Acuzare si apoi catre Curtea de Casatie si intoarcerea dosarului la Bordeaux pare normala.
Pe de alta parte, pana la data de 5 septembrie 1985, la mai mult de trei luni dupa ce cauza fusese trimisa
judecatorului de instructie din Bordeaux, acesta nu a efectuat primul act substantial de cercetare, constand
in interogarea lui Tomasi, desi pana in acel moment ii respinsese de patru ori cererea de punere in libertate.
Acest interval de timp pare a fi prea lung, avand in vedere ca un judecator de instructie trebuie sa dea
prioritate cauzelor care privesc persoane aflate in arest preventiv [?].
Din septembrie 1985 pana in ianuarie 1986, interogatoriile si confruntarile au continuat intr-un ritm de
aproximativ una pe luna. Durata procedurilor judiciare ar fi fost scurtata in mod semnificativ daca intervalele
dintre aceastea ar fi fost mai scurte.
Perioada ianuarie 1986 ? mai 1986, necesara pentru completarea dosarului si trimiterea lui instantei speciale
mobile, pare a fi normala.
Pe de alta parte, din mai 1986 pana in martie ? aprilie 1988, procedura a fost incetinita intr-un mod care nu
poate fi in nici un fel justificat de recursurile introduse de acuzat in conformitate cu drepturile sale statutare.
In cele din urma, trebuie mentionat faptul ca decizia luata in cursul lunilor martie ? aprilie 1988 de a se
renunta la sesiunea de judecata din luna mai si de a o inlocui cu o sesiune fixata pentru data de 17
octombrie a fost luata prin intelegerea comuna a acuzarii si apararii.
In concluzie, avand in vedere semnificatie si complexitatea cauzei, era normal ca ancheta sa depaseasca o
durata medie. Cu toate acestea, ea ar fi fost scurtata considerabil in lipsa diverselor intarzieri mentionate
mai sus.
2. Necesitatea mentinerii dlui Tomasi in arest preventiv in timpul procedurilor judiciare
Data fiind natura si gravitatea infractiunilor si rezultatele anchetei politiei, detentia dlui Tomasi a fost
justificata la inceput, pana la examinarea recapitulativa din octombrie 1993.
Mai mult, pana la acea data, Tomasi nu a depus nici o cerere de punere in libertate. Cu toate acestea, pana
la data de 18 octombrie 1983 martorii fusesera deja audiati si confruntarile avusesera loc.
Masurile luate dupa acea data, in special comisiile rogatorii si examinarile de specialitate, nu l-au privit direct
pe Tomasi, cu exceptia expertizei medicale dispuse ca rezultat al declaratiilor sale privind evenimentele din
arestul politiei, iar aceasta, in mod clar, nu ar fi justificat continuarea detentiei.
Mai trebuie subliniat si faptul ca intre 18 octombrie 1983, data examinarii recapitulative, si 17 octombrie
1988, data deschiderii sesiunii de judecata a instantei speciale, altfel spus timp de cinci ani, Tomasi a fost
interogat o singura data, la 5 septembrie 1985, si atunci la cererea sa.
Deciziile prin care s-au respins diferitele sale cereri de punere in libertate s-au bazat pe gravitatea deosebita
a infractiunilor, prejudiciile aduse ordinii publice, necesitatea prezentei acuzatului in fata autoritatilor,
prejudiciile aduse ordinii publice, necesitatea prezentei acuzatului in fata autoritatilor judiciare si riscul
exercitarii unor presiuni asupra martorilor. Gravitatea infractiunilor, fie ea si deosebita, poate constitui un
motiv pentru detentie doar daca este insotita de suficiente probe impotriva persoanei aflate in detentie.
In acest caz, s-a preferat sa fie acuzat Tomasi, care isi sustinuse tot timpul nevinovatia si intrase de cateva
ori in greva foamei, numai pe baza declaratiilor lui Moracchini, care erau departe de a fi atat de precise pe
cat s-a pretins pe parcursul cercetarilor.
De fapt, potrivit diferitelor documente prezentate in timpul cercetarii judecatoresti [?], Moracchini a declarat
ca Tomasi sugerase participarea la <<nuit bleue>>.. (noaptea atacurilor teroriste) din 11-12 februarie 1982,
mai precis, organizarea unui atac impotriva centrului de recreere al Legiunii Straine de la Sorbo-Acagnano.
Totusi, citit cu atentie, declaratiile lui Moracchini arata ca, desi a declarat ca Tomasi sugerase sa participe la
<<noptea albastra>>, el nu afacut niciodata referire la un atac impotriva centrului Legiunii Straine. [?]
Dimpotriva, Moracchi a pretins intodeauna ca a aflat despre acest atac a doua zi dupa petrecerea
evenimentelor.
Mai mult, trebuie remarcat ca toti martorii care au confirmat declaratiile lui Moracchini nu au facut decat sa
relateze ce le spusese acesta. Nici unul dintre ei nu a fost martor direct al evenimentelor.
In plus, nu este evident ca eliberarea lui Tomasi, care ar fi putut furniza garantii ferme ca se va infatisa in
fata instantei si care nu avea cazier, ar fi prezentat riscul expunerii martorilor sau a lui Moracchini ? un co-
acuzat aflat in libertate ? unor presiuni.
In cele din urma, trebuie mentionat ca, la data de 10 martie 1987, Felix Tomasi a depus o plangere Comisiei
Europene a Drepturilor Omului, pe baza articolului 25 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, cu
urmatoarele acuze:
─ durata excesiva a detentiei preventive (incalcarea articolului 5 paragraful 3 al Conventiei);
─ tratamentul inuman si degradant la care a fost supus in timpul custodiei la politie (incalcarea articolului 3
al Conventiei);
─ durata excesiva a cercetarilor declansate ca urmare a unei plangeri, insotita de o cerere de despagubiri
civile (incalcarea articolului 6 paragraful 1 al Conventiei).
Pe baza acestei plangeri, Comisia Europeana a Drepturilor Omului, prin raportul adoptat la 11 decembrie
1990, a declarat plangerea admisibila si a exprimat, cu douasprezece voturi la doua, opinia incalcarii
articolului 3 al Conventiei; cu treisprezece voturi la unul, a incalcarii articolului 6 paragraful 1 al Conventiei
si, in unanimitate, a incalcarii articolului 5 paragraful 3 l Conventiei.
In concluzie,
Avand in vedere consideratiile de mai sus si conditiile deosebit de nefericite ale detentiei sale, Felix Tomasi,
care a petrecut cinci ani si aproape sapte luni in arest preventiv si impotriva caruia ancheta a produs probe
reduse si insuficiente, a suferit prejudicii considerabile.
Din aceste motive, cerem Comisiei sa ii acorde despagubirile corespunzatoare?.
3. Decizia Comisiei de acordare a daunelor
42. Printr-o decizie din 8 noiembrie 1991, care nu a fost motivata, Comisia pentru acordarea daunelor i-a
acordat reclamantului suma de 300.000 de franci francezi.
II. PROCEDURILE PENALE DECLANSATE DE RECLAMANT
A. Originalitatea si depunerea plangerii
43. Dl Tomasi a fost ridicat de politie la data de 23 martie 1983, ora 9 dimineata (vezi paragraful 8). A
ramas in custodia politiei pana la data de 25 martie, ora 9 dimineata, astfel spus, vreme de 48 de ore, ca
rezultat al prelungirii de 24 de ore dispuse de judecatorul Pancrazi la ora 6, in dimineata zilei de 24 martie.
44. In aceasta perioada, reclamantul
(a) a asistat la perchezitionarea casei sale, la data de 23 martie, de la ora 9:15 la 12:50;
(b) a fost supus catorva interogatorii:
─ la 23 martie de la 13:15 pana la 14:30, de la 17:30 pana la 20:00 si de la 20:40 pana la 22:15, in total
cinci ore si douazeci de minute;
─ la 24 martie, de la 1:30 la 2:00, de la 4:00 la 4:45, de la 11:00 la 13:00, de la 15:40 la 20 si de la 20:30
la 21:20, in total opt ore si douazeci si cinci de minute;
─ la 25 martie, de la 4:30 la 4:50, douazeci de minute;
(c) a fost examinat la data de 24 martie, ora 11:00, de catre un doctor, care a decis ca starea sanatatii sale
era compatibila cu prelungirea custodiei la politie.
Reclamantul a semnat procesul-verbal recapitulativ incheiat la finalul periodei in care s-a aflat in custodia
politiei, dar a refuzat sa-l semneze pe cel incheiat la ultimul interogatoriu.
45. La data de 25 martie 1983, cand a aparut pentru prima data in fata judecatorului de instructie (vezi
paragraful 10), reclamantul a declarat urmatoarele:
?Am luat cunostinta de acuzatiile pe care mi le aduceti. Sunt membru declarat al CCN si nu sunt membru al
FLNC. Voi da o declaratie mi tarziu, in prezenta avocatului meu, dl Stagnara. As vrea sa adaug insa ca am
fost lovit de politisti in arestul politiei; nu vreu sa dau nume. Nu mi s-a permis sa ma odihnesc. A trebuit sa ii
cer doctorului care m-a examinat ceva de mancare, pentru ca am fost lasat fara mancare si tot ce am putut
manca a fost un sandvici, Azi-dimineata, am fost lasat dezbracat in fata unui geam deschis vreme de doua
sau trei ore. Apoi am fost imbracat si batut. Acest lucru s-a intamplat tot timpul cat m-am aflat in arestul
politiei. Pot sa va arat vanataile de pe piept si pata rosie de sub urechea stanga?.
In finalul acestei declaratii, judecatorul a notat ?vazut, corect?.
46. La data de 29 martie 1983, dl Tomasi a depus o plangere impotriva unor persoane neidentificate si o
cerere de constituire ca parte civila in proces, pentru ?agresiune comisa de persoane oficiale aflate in
exercitiul functiunii si abuz de autoritate?.
In ziua urmatoare, judecatorul-sef de instructie a dispus ca reclamantul sa constituie un depozit de 1.200 de
franci si a trimis dosarul Procuraturii.
B. Procedurile de investigare
1. Procedurile desfasurate la Bastia
a) Actele de cercetare
i. Judecatorul Pancrazi
47. La data de 29 martie, dl Pncrazi, judecator de instructie, l-a audiat ca martor pe dl Bereni, medic-sef la
penitenciarul din Bastia. Acesta a declarat urmatoarele:
?Sunt medic la serviciul penitenciarelor si l-am examinat pe Charles Pieri la sosirea in penitentiar si pe Felix
Tomasi, asa cum fac cu toti detinutii?
In cazul dlui Tomasi, am observat un hematom in spatele urechii stangi, care se raspandise usor spre obraz.
Am observat escoriatii superficiale pe piept. In plus, dl Tomasi a acuzat dureri de cap, gat si spate, dar, dupa
cum am afirmat, nu am putut gasi dovezi obiective in sprijinul acestor afirmatii.
In ambele cazuri, leziunile erau superficiale si nu puteau conduce la incapacitate fizica?.
48. La data de 25 martie 1983, acelasi judecator l-a numit pe dr. Rovere, medic expert atasat Curtii de Apel
din Bastia, sa indeplineasca urmatoarele sarcini:
?1. Sa examineze leziunile, bolile ori infirmitatile victimei, sa le descrie, sa aprecieze sechele posibile si sa-si
exprime opinia privitor la cauzele acestora;
2. Sa descrie amploarea incapacitatii victimei si sa evalueze durata probabila a acesteia?.
Doctorul, care il examinase pe dl Tomasi la data de 26 martie, ora 12, in penitenciar, in prezenta
instructorului de instructie, si-a prezentat raportul la data de 30 martie. Raportul continea urmatoarele:
??Explicatii si concluzii
Dl felix Tomasi prezinta urmatoarele simptome, observate la consultul din 26 martie 1983:
? echimoze superficiale la nivelul pleoapei superioare stangi, al toracelui, regiunii epigastrice si hipocondrului
drept, al bratului stang si urechii drepte;
? doua escoriatii slab vizibile la nivelul tamplei drepte.
Culoarea rosie a echimozelor, cu un halo vinetiu la periferie, face posibila fixarea datei la care au fost
produse intre doua si ptru zile inainte de controlul din 26 martie 1983. Prezenta simultana a echimozelor si
escoriatiilor indreptateste afirmatia ca aceste leziuni sunt de natura traumatica; se pot efectua teste
biologice pentru a elimina alte cauze medicale.
Intinderea si forma lor nu dau indicii privind modul in care au fost produse; astfel, ele sunt conforme cu
declaratiile dlui Tomasi, dar exista posibilitatea sa aiba o origine traumatica diferita.
Aceste leziuni conduc la o incapacitate totala pe timp de trei zile?.
49. La data de 24 iunie 1983, judecatorul Pancrazi l-a interogat pe dl Tomasi in calitate de acuzat. Dupa ce
dlui Tomasi si celuilalt acuzat li s-au citit rapoartele medicale cu privire la victimele atacului din 12 februarie
1982, reclamantul a declarat:
?Leziunile mentionate cu ocazia examinarii mele, mai intai dr. Rovere si apoi de dr.Rocca si dr.Ansaldi, sunt
rezultatul actiunilor inspectorului [D.], ale adjuctului sau, [A.] si ale catorva alti politisti din biroul de
investigatii penale.
Am fost batut fara incetare timp de 48 de ore. Nu am avut o clipa de liniste. Am fost lasat fara mancare si
bautura. Un politist pe care as putea sa-l identific mi-a tinut un pistol incarcat la tampla si in gura ca sa ma
determine sa vorbesc. Am fost scuipat in fata de cateva ori. Am fost lasat dezbracat o parte din noapte, intr-
un birou, cu usile si ferestrele deschise. Acest lucru se intampla in luna martie.
Aproape tot timpul petrecut in custodia politiei am fost fortat sa stau in picioare, cu mainile prinse in catuse
la spate. M-au dat cu capul de pereti, m-au lovit in stomac cu bratele, m-au palmuit si lovit cu picioarele
continuu. Cand cadeam la pamant, ma palmuiau sau dadeau in mine cu picioarele ca sa ma ridic.
M-au amenintat si cu moartea, inspectorul [D.] si politistul [A.] mi-au spus ca daca reusesc sa scap ma vor
omori. Mi-au mai spus ca or sa-mi omoare parintii. Mi-au spus ca a avut loc un atac la Lumio, unde o
persoana a fost ranita, si ca acelasi lucru se va intampla cu parintii mei, ca vor folosi explozibil ca sa ii
omoare.
In legatura cu leziunile de la urechea mea stanga, as vrea sa spun ca, in afara de vanataia mentionata de dr.
Rovere, mi-a curs si sange din ureche; am observat cand mi-am pus vata in urechi. Acest lucru a durat doua
saptamani. Am cerut sa fiu consultat de un specialist si dr. Vellutini mi-a spus ca am timpanul perforat. De
asemenea, mai tarziu am observat ca mi-am rupt un dinte, deci nu am putut sa arat acest lucru expertilor.
Dr. Roca si dr. Ansaldi au declarat ca vanataia de la pleoapa superioara stanga pare sa sugereze forma
ochelarilor, dar eu port ochelarii mai jos pe nas si, chiar daca ar putea lasa semne pe nas, nu pot in nici un
caz lasa semne in portiunea superioara a ochiului?.
ii. Judecatorul N?Guyen
50. In urma plangerii depuse de dl Tomasi si a cererii procurorului public, la data de 2 iunie 1983
presedintele Tribunalului de Mare Instanta din Bastia a numit un alt judecator de instructie, pe dl N?Guyen.
Fara a astepta rezultatul cererii de desemnare a instantei competente (vezi paragraful 55), dl N?Guyen a
numit doi experti de la Curtea de Apel din Bastia, dr. Rocca si dr. Ansaldi, care l-au examinat pe reclamant la
data de 29 martie 1983, in penitenciar, si au prezentat raportul la data de 1 aprilie. Raportul avea urmatorul
continut:
?Rezumat:
<<In zilele de 23 si 24 martie am fost batut vreme de aproximativ 36 de ore. Am fost lovit cu pumnii si
picioarele, mai ales in stomac, cap si fata>>.
Simptome cauzate in momentul examinarii: [?]
Examen clinic efectuat astazi: [?]
Explicatii si concluzii:
Dupa anamneza si efectuarea unui examen clinic complet, am observat urmatoarele leziuni:
? doua echimoze, una mica pe pleoapa stanga si una pe bratul stang;
? in plus, am observat prezenta unor scoriatii raspandite in zona toracica si parasternala, pe tampla stanga si
spranceana dreapta. Escoriatiile se intindeau pe zone minime. Durerile si zgomotul din urechi necesita un
examen ORL. Culoarea echimozelor face posibila fixarea datei la care au fost produse intre doua si patru zile
anterior examinarii.
Echimoza de pe bratul drept poate fi rezultatul unei presiuni exercitate cu mana sau cu degetele. Echimoza
de pe pleoapa stanga superioara pare sa sugereze forma ochelarilor purtati de dl Tomasi.
Escoriatiile cutanate nu indica o origine traumatica specifica.
Nu am gasit cicatrici, urme de arsuri sau alte leziuni care sa sugereze comiterea unor acte de tortura?.
51. La data de 21 aprilie 1983, la cererea judecatorului de instructie, cei doi medici au prezentat un al doilea
raport medical, in care se conchidea:
?Dl Felix Tomasi prezinta o incapacitate totala de doua zile?.
52. La data de 1 iulie 1983, judecatorul N?Guyen l-a audiat pe reclamant in calitate de parte civila in
procedurile penale. Dl Tomasi a facut urmatoarea declaratie:
??Cred ca am ajuns la sectia de politie in jurul pranzului. Au inceput sa ma interogheze si au dactilografiat
primul proces-verbal. Am declarat ca sunt membru activ al CCN. M-au intrebat daca stiu de ce ma aflu acolo.
Am raspuns ca nu era prima data cand arestau membri CCN. In acel moment, au inceput sa ma loveasca.
Inspectorul [D.] m-a palmuit de mai multe ori. De fiecare data cand intra in birou isi indemna oamenii sa ma
bata. A spus ca trebuie sa ma faca sa vorbesc si ca trebuie sa foloseasca orice metode in acest sens. M-a
batut tot timpul pe parcursul celor doua zile cat am stat in sectia de politie. Adjunctul sau, [A.], m-a batut si
el. Si-a folosit bratul ca sa ma loveasca peste stomac fara sa imi lase semne. M-a luat de par si m-a lovit cu
capul de perete.
Erau si alti politisti, dar nu imi aduc aminte numele lor. Unul dintre ei era mic de inaltime, brunet, cred ca se
numea [G.]. M-a palmuit si m-a batut cu pumnii. Pot sa ca mai dau un nume, [L.], pentru ca mi-a spus chiar
el cum il cheama. Erau si altii, dar nu le stiu numele.
Acesti oameni m-au batut continuu, mai putin cand vorbeam. De indata ce ma opream din vorbit incepeau
sa ma loveasca.
As vrea sa explic ca aveam mainile legate cu catuse la spate si ca a trebuit sa stau in picioare la 50 cm de
petere. Mi-au facut perchezitie corporala la etajul doi, nu la parter.
Imi amintesc, de asemenea, de un barbat care il insotea pe [A.], de aceeasi inaltime, cu inceput de calvitie.
Si el m-a lovit in perioada pe care am petrecut-o in arestul politiei. M-a luat de cap si m-a izbit de perete. Nu
m-am odihnit deloc nici in prima, nici in a doua noapte.
Am fost interogat de aproximativ cincisprezece politisti, cu randul. Uneori erau trei, alteori intre zece si
cincisprezece. Am petrecut aproape 48 de ore in acelasi birou.
Am fost luat din nou la interogatoriu in dimineata zilei de 25 martie, in jur de ora sase. Pana atunci nu ma
odihnisem deloc, nu mancasem si nu bausem nimic.
In orima seara, am cerut de mancare si de baut. Politistii nu mi-au dat nimic. In ziua urmatoare, am cerut sa
fiu vazut de un doctor si a venit. I-am spus ca fusesem batot continuu vreme de mai mult de 24 de ore, ca
nu mancasem si nu bausem nimic si ca avusesem de-a face cu niste calai. I-am aratat semnele de lovituri de
pe stomac si fata. El nu a spus nimic. Mi-a luat tensiunea. Le-a spus politistilor ca pot sa rezist. Am scris si
asociatiei medicale despre acest lucru. Cand i-am spus ca nu mancasem nicmi, s-a uitat la politisti.
Politistii pareau stanjeniti si m-au intrebat ce vreau. Am spus ca as vreo o ceasca de cafea si un sandivici. Su
refuzat sa-mi dea cafea si mi-au spus ca o s-o primesc numai dupa ce vorbesc. Sandviciul mi-a fost aruncat
la lada de gunoi. Abia in dimineata urmatoare, politistii din fortele municipale mi-au dat trei sau patru cafele
cu cornuri si rulada de ciocolata. De aceea eram atat de agitat cand am ajuns la tribunal.
As vrea sa mentionez ca politistul [L.] si-a scos pistolul incarcat de la brau si mi l-a pus la tampla si in gura.
Mi-a spus sa vorbesc. I-am raspuns ca nu pot inventa. Mi-a citit procesele-verbale ale interogatoriilor
celorlalti. Mi-a spus ca ar trebui sa dau declaratii similare.
Dupa aceea, [G.] m-a scuipat de vreo zece ori in fata si m-a palmuit. Calaul [D.] venea des in birou si
intreba: <<Nu l-ati dezbracat inca?>>
La caderea noptii, m-au dus in alt birou, tot la etajul al doilea, dar in care nu se vedea de afara. Acolom am
fost dezbracat pana la piele. Aceste lucru s-a intamplat in cea de a doua noapte. Am fost lasat complet
dezbracat, numai in sosete. [D.] a venit si m-a intrebat de ce nu mi-am scos sosetele. M-a palmuit si a
continuat sa ma interogheze asa, cu usile si ferestrele deschise. Repet ca in camera unde ma dusesera nu
puteam fi vazut de afara. In cealalta camera, fusesera atenti sa coboare jaluzelele de metal cand au aprins
lumina.
La un moment dat, mi s-a permis sa ma asez. Atunci cand a intrat, [B.] m-a luat de camasa sau de haina si
m-a impins. A ordonat sa mi se scoata catusele de la spate si m-a pus sa stau jos. Le-a spus tuturor
politistilor si inspectorului sa plece. M-a intrebat daca doresc ceva. I-am spus ca as vrea sa merg la toaleta
sa ma spal. Mi-a dat voie sa merg; apoi, a vorbit cu mine o ora. Am vorbit impreuna asa cum vorbim acum.
Acest lucru s-a intamplat in ziua de 24, in jur de ora opt sau zece seara. Apoi, [B.] a plecat. Mi-a pus din nou
catusele si au continuat sa ma loveasca.
As mai adauga ca bratele si picioarele imi amortisera. Cateodata, ma loveau pana cadeam la pamant.
Politistii ma faceau sa ma ridic lovindu-ma cu picioarele si dandu-ma cu capul de perete.
Au existat si amenini amenintari la adresa familiei mele. M-au amenintat ca arunca in aer apartamentul in
care locuiesc parintii mei. Mi-au povestit despre o femeie din Lumio care fusese aruncata in aer si ranita si
mi-au spus ca le vor face la fel si parintilor mei ca sa-i omoare. Mi-au spus ca or sa omoare familiile fratelui
si surorii mele.
Politistul [L.] mi-a spus ca o sa ma faca sa inchid magazinul Ca francezii or sa mi-l cumpere. Mi-a spus ca o
sa-i faca pe toti corsicanii sa plece. Mi-a spus ca o sa-mi atunce si magazinul in aer.
M-au amenintat si pe mine. Calaii m-au amenintat ca ma omoara. Mi-au spus ca ma vor duce lacentrul
Legiunii Straine din Calvi si or sa ma dea pe mana soldatilor Legiunii.
Mi s-au intamplat multe altele, dar imi este greu sa povestesc intr-o ora totce mi s-a intamplat timp de
patruzeci de ore.
[A.] m-a facut stangist. Mi-a spus ca e sigur ca am votat cu Mitt?rand si ca acesta este rezultatul. Mi-au mai
spus ca sunt printre ei cam cincisprezece politisti de incredere si ca as face mai bine sa nu depun plangere.
Mi-au mai spus ca nu la fel stau lucrurile cu politistii din fortele municipale, ca existau simpatizanti printre ei
si ca nu erau prea siguri de ei.
As vrea sa spun ca, daca sunt eliberat, pentru ca sunt nevinovat, si mi se intampla ceva faptasii nu vor
trebui cautati prea departe. Mi-au spus ca daca sunt eliberat se ocupa ei de mine?.
53. Printr-o scrisoare datata 3 iulie 1983, avocatul reclamantului a cerut judecatorului de instructie sa
organizeze o confruntare intre clientul sau si politistii care luasera parte la interogatorii. De asemenea, el a
sugerat ca judecatorul sa audieze patru persoane care fusesera detinute in arestul politiei in acelasi timp,
pentru ca ?este posibil ca ei sa fi auzit sau vazut cate ceva din maltratarile la care s-a recurs in sectia de
politie din bastia? si pe dr. vellutini, ?caruia i se ceruse sa-l examineze pe dl Tomasi, care se plansese de
probleme cu urechile?. In plus, el a cerut ca procesul-verbal al primei audieri a reclamantului de catre
judecatorul Panorazi sa fie inclus la dosar.
54. Participantii la procedurile juridice nu au dat nici Comisiei si nici Curtii informatii privind masurile luate in
timpul anchetei sau in perioada 1 iulie 1983-15 ianuarie 1985.
b) Cererile de desemnare a instantei competente
i. Prima cerere
55. La data de 31 martie 1983, procurorul public din Bastia a cerut sectiei penale a Curtii de Casatie sa
desemneze ?instanta completa sa ancheteze si sa judece cazul?. Procurorul a actionat in conformitate cu
articolul 687 din Codul de procedura penala, care se refera la situatiile in care ?un politist din biroul de
cercetare penala poate fi invinuit de comiterea unei infractiuni in legatura cu serviciul?.
56. La data de 27 aprilie 1983, Curtea de Casatie a respins cererea, pentru ca lipseau numele si functiile
celor care ar fi putut fi trimisi in judecata in urma plangerii dlui Tomasi.
ii. A doua cerere
57. La data de 15 ianuarie 1985, procurorul public din Bastia a inaintat sectiei penale o alta cerere de numire
a unei instante competente.
58. La 20 martie 195, Curtea de Casatie a pronuntat o hotarare prin care a declarat nule actele de cercetare
efectuate dupa 1 iulie 1983, data la care reclamantul, in calitate de parte civila, ii identificase pe acuzati.
In plus, Curtea de Casatie a dispus ca judecatorul de instructie din Bordeaux sa efectueze investigatii pe
baza plangerii reclamantului.

2. Procedurile desfasurate la Bordeaux

a) In fata judecatorului de instructie (23 aprilie 1985 ? 23 iunie 1989)
i. Judecatorul Nicod
59. La data de 23 aprilie 1985, procurorul public din Bordeaux a solicitat inceperea unei anchete.
Presedintele Tribunalului de Mare Instanta din Bordeaux a numit un judecator de instructie, pe dl Nicod.
60. Acesta a discutat cu dl Tomasi o singura data, in ziua de 5 septembrie 1985.
La 24 septembrie, el a adaugat la dosar copiile autentificate ale catorva documente din dosarul deschis la
Bastia, inclusiv procesele-verbale ale interogatoriilor din arestul politiei si al primei infatisari in fata
judecatorului de instructie si rapoartele medicilor experti.
Printr-o scrisoare adresata judecatorului la data de 4 octombrie, reclamantul a cerut sa fie confruntat cu
politistii care il interogasera.
La 13 decembrie 1985 si 13 ianuarie 1986, judecatorul de instructie a audiat in calitate de martori
persoanele care se aflasera in arestul politiei in acelasi timp cu reclamantul. Dl Moracchini a declarat ca l-a
vazut pe reclamant in a patra zi de detentie la penitenciarul din Bastia si ca a observat semnele de pe
abdomenul acestuia si faptul ca ii curgea sange dintr-o ureche.
ii. Judecatorul Lebehot
61. Dl Nicod a fost numit intr-o noua functie, iar la data de 7 ianuarie 1987 presedintele Tribunalului de Mare
Instanta l-a inlocuit cu un lt judecator, dl Lebehot.
62. La 13 ianuarie 1987, acesta a numit o comisie rogatorie pe langa directorul Inspectoratului General de
Politie, pe care a insarcinat-o cu efectuarea unei anchete temeinice.
In perioada 3-24 februarie 1987 au fost audiati cincisprezece politisti care luasera parte la arestari,
perchezitii si interogatorii. Nici unul dintre ei nu a recunoscut ca ar fi molestat persoanele aflate in arestul
politiei si nici unul nu a fost confruntat cu dl Tomasi.
Rezultatele comisiei rogatorii au fost prezentat intantei la data de 6 martie 1987.
63. La data de 23 iunie 1987, judecatorul de instructie a emis un ordin prin care a hotarat ca nu exista un
caz care sa angajeze raspunderea penala. Judecatorul a invocat aceleasi motive prezentate in ziua anterioara
de procurorul public din Bordeaux:
??avand in vedere negarile formale si precise ale politistilor implicati, acuzatiile aduse de reclamant, chiar
daca acestea sunt sustinute de unele probe medicale obiective, nu pot constitui indicatii serioase si
concordante de vinovatie asa incat sa justifice acuzarea uneia sau mai multor persoane?.
b) In fata Camerei de Acuzare a Curtii de Apel (26 iunie 1987 ? 12 iulie 1988)
64. Printr-o scrisoare din 26 iunie 1987, dl Tomasi a declarat recurs la Camera de Acuzare a Curtii de Apel
Bordeaux impotriva ordinului din [23 iunie 1987]. Printre altele, reclamantul s-a plans ca nu a fost confruntat
cu politistii si ca sechelele din timpul custodiei la politie, in special perforarea timpanului dovedita de
examenele medicale ulterioare, nu au fost luate in considerare.
La 12 octombrie, reclamantul a cerut presedintelui, in scris, organizarea unei confruntari.
65. Camera de Acuzare s-a pronuntat la 3 noiembrie 1987. A admis recursul reclamantului si, inainte de a se
pronunta pe fondul cuzei, a dispus noi cercetari.
La data de 19 ianuarie 1988, judecatorul insarcinat cu aceasta ancheta a numit o comisie rogatorie pe langa
directorul Inspectoratului General al Politiei. Astfel, au fost audiati inca trei politisti si alte patru persoane ?
inclusiv dl Filippi ? care se aflasera in arestul politiei in acelasi timp cu dl Tomasi, ca si medicul ORL-ist, dr.
Vellutini ? care il consultase in luna aprilie 1983.
La 28 ianuarie 1988, dl Filippi a declarat ca il vazuse pe reclamant in dimineata zilei de 25 martie 1983. Fata
dlui Tomasi era ?invinetita si tumefiata?, parul ?in dezordine?, prezenta ?vanatai pe piept, abdomen si sub
bratul stang?. El s-a plans ca ?a fost batut tot timpul? si ?chiar a scos un dinte din buzunar?.
La data de 25 februarie 1988, dr. Vellutini a facut urmatoarea declaratie:
?L-am examinat pe dl Tomasi ca pacient extern al spitalului din Bastia. Nu pot mentiona data exacta, dar
acest lucru s-a intamplat in 1983. I-am tratat o infectie la ureche si probabil un timpan perforat. L-am
examinat o data sau de doua ori, nu mai mult. Am mentionat deja acest lucru in fata judecatorului de
ancheta N?Guyen, in biroul acestuia. Examenul a fost un consult obisnuit si in astfel de conditii nu intocmesc
niciodata un certificat medico-legal; eu pur si simplu tratez pacientii care imi sunt adusi??.
La data de 18 aprilie 1988, judecatorul a prezentat rezultatele anchetei efectuate.
66. La data de 12 iulie 1988, Camera de Acuzare a mentinut decizia potrivit careia nu exista un caz care sa
atraga raspunderea penala, motivand in felul urmator:
?[?] O examinare comparativa a observatiilor facute de mai multi doscoti si experti la scurt timp de la data la
care ar fi avut loc actele de violenta reclamate de dl Tomasi evidentiaza discrepanta dintre violentele
reclamate (lovituri cu pumnii, picioarele, lovituri cu antebratul, izbituri cu capul de perete timp de aproape
patruzeci de ore) si gravitatea redusa a traumatismelor a caror origine este disputata si nu poate fi stabilita.
Ofiterii sectiei penale de politie implicati au negat acuzatiile. In aceasta faza, nu si-ar avea rostul o
confruntare. Exista dubii cu privire la adevarul acuzatiilor formulate de dl Tomasi?.
c) In fata Curtii de Casatie (21 iulie 1988 ? 6 februarie 1989)
67. La data de 21 iulie 1988, dl Tomasi a declarat recurs, care a fost respins de sectia penala a Curtii de
Casatie la data de 6 februarie 1989, cu urmatoarea motivatie:
?Pe baza argumentelor prezentate in hotararea recurata, Curtea de Casatie este incredintata ca sectia
penala, mentinand ordinul in discutie dupa examinarea faptelor reclamate, a stabilit elementele din care a
dedus ca nu exista suficiente dovezi in sensul comiterii infractiunii de lovire de catre agenti ai statului in
exercitiul functiunii. Recursul, prin care se contesta argumentele de fapt si de drept ale judecatorilor, nu
contine nici unul din motivele care, potrivit articolului 575 (din Codul de procedura penala), pot fi invocate de
o parte civila in procesul penal intr-un recurs in interesul legii declarat impotriva unei decizii de incetare a
cercetarilor adoptate deCamera de Acuzare, in conditiile in care un astfel de recurs nu a fost declarat de
organele Procuraturii?.
C. Evolutia ulterioara a cazului
68. La cererea dlui Tomasi, dr. Bereni, care continua sa functioneze ca medic-sef al penitenciarului din
Bastia, a redactat la 4 iulie un certificat pe care l-a inmanat reclamantului in persoana pentru a-i servi ?in
scopuri juridice?. Certificatul avea urmatorul continut:
?Subsemnatul, dr. Jean Bereni, certific prin prezenta ca am examinat radiografiile facute dlui Tomasi la
spitalul Toga Bastia la data de 2 aprilie 1983.
Radiografia tamplai stangi evidentiaza o ingrosare a canalului auditiv extern cu perforarea timpanului si
prezenta unui hematom in spatele timpanului.
Radiografia cu unghi special Hitz a structurii faciale evidentiaza lipsa primului molar la nivelul maxilarului
superior drept.
In urma acestui examen dr. Vellutini, specialist ORL, a prescris picaturi pentru urechi (Otipax), in timp ce eu
am prescris analgezice si somnifere?.
69. Ca raspuns la o scrisoare din 26 august 1991, directorul spitalului regional din Bastia a comunicat
reclamantului urmatoarele:
?a) Cercetarile suplimentare efectuate nu au adus elemente de natura medicala noi fata de cele mentionate
in certificatul din 4 iulie 1989 cu privire la vizita dvs. Ca pacient extern al sectiei ORL a spitalului general din
Bastia, din jurul datei de 1 aprilie 1983.
(b) In momentul vizitei dvs., spitalul, pe atunci cunoscut sub numele de spitalul Toga, nu avea la dispozitie
un sistem organizat de consultatii pentru pacientii externi in sectiile de specialitate. In aceste conditii, in
cazul unor simple vizite fara internare, fisele medicale nu erau redactate sistematic. (Dr. Vellutini, specialist
ORL la spital in acel moment, nu si-a amintit alte informatii).
(c) De fapt, este foarte probabil ca radiografia sau radiografiile dvs. Sa fi fost inmanate imediat persoanelor
care va insoteau pentru a fi depuse la serviciul medical al penitenciarului, fara a se pastra o copie in spital,
practica ce inca se aplica detinutilor care nu sunt internati.
(d) In plus ? in eventualitatea ca fisele dvs. Medicale au fost inregistrate ? , mutarea in noul sediul al
spitalului si deschiderea unui nou spital, in 1985, au implicat transferul unui volum considerabil de fise si
documente, in urma caruia in mod inevitabil anumite fise s-ar putea sa fi fost pierdute.
(e) Cautarea documentelor privindu-i pe dnii Moracchini si Pieri a esut, de asemenea. In orice caz, imi este
greu sa inteleg de ce intentarea unui proces, dupa cum sugerati impotriva spitalului din Bastia, sub forma
unei ordonante prezidentiale sau pe fond, ar facilita descoperirea fiselor medicale, a caror prezenta in arhive
este in cel mai bun caz improbabila, desi au fost cautate cu atentie, chiar daca fara nici un rezultat?.
PROCEDURA IN FATA COMISIEI
70. In plangerea adresata Comisiei la data de 10 martie 1987 (nr. 12850/87), dl Tomasi a facut referire la
articolele 3, 6 paragraful 1 si 5 paragraful 3 din Conventie. El a pretins ca a fost supus unor tratamente
inumane si degradante in arestul politiei; de asemenea, el a criticat durata nepermis de lunga a procesului
pe care l-a intentat cu privire la aceste tratamente; in final, a sustinut ca detentia sa preventiva a depasit un
?termen rezonabil?.
71. Comisia a declarat plangerea admisibila la data de 13 martie 1990. In raportul din data de 11 decembrie
1990, ?Comisia si-a exprimat opinia incalcarii articolului 3 (cu douasprezece voturi la doua), a articolului 6
paragraful 1 (cu treisprezece voturi la unul) si a articolului 5 paragraful 3 (in unanimitate). [?]

ARGUMENTATIA IN FATA CURTII

72. [Guvernul a cerut Curtii sa decida lipsa oricarei incalcari a Conventiei.]
73. [Avocatii reclamantului au cerut Curtii sa decida in sensul incalcarii articolelor 3, 6 paragraful 1 si 5
paragraful 3 ale Conventiei si sa stabileasca o justa compensare, in cuantum de 500.000 de franci francezi,
pentru consecintele suferite ca rezultat al incalcarii articolelor 3 si 6 paragraful 1 ale Conventiei.]
74. In observatiile sale scrise, delegatul Comisiei a cerut Curtii sa respinga ca inadmisibile obiectiile
formulate de guvern, in conformitate cu articolul 26 al Conventiei.
IN DREPT
I. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 5 PRAGRAFUL 3
75. Conform declaratiilor reclamantului, durata detentiei sale preventive a incalcat prevederile articolului 5
paragraful 3, formulat dupa cum urmeaza:
?Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lic. c) din prezentul articol, ?
are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul prodcedurii. Punerea in libertate
poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere?.
A. Obiectiile preliminare ale Guvernului
76. Guvernul a ridicat doua obiectii referitoare la admisibilitatea plangerii. A pretins, in primul rand, ca
reclamantul nu a epuizat caile de recurs interne si, in al doilea rand, ca si-a pierdut statutul de victima.
77. Referindu-se la jurisprudenta sa (vezi, cea mai recenta, hotararea Curtii in cazul Drozd si Janousek
versus Franta), Curtea considera ca este de competenta sa sa examineze aceste obiectii, in ciuda opiniei
contrare a Comisiei cu privire la prima obiectie.
1. Obiectia bazata pe neepuizarea cailor de recurs interne
78. Guvernul a subliniat, dupa cum a facut-o si in fata Comisiei, ca dl Tomasi a inaintat plangerea catre
Comisie la data de 10 martie 1987, prin urmare inainte de a se fi adresat Comisiei de acordare a daunelor de
pe langa Curtea de Casatie, la data de 18 aprilie 1989 (vezi paragrafele 1 si 40). Intrucat reclamantului i s-
au acordat daune la data de 8 noiembrie 1991 (vezi paragraful 42), plangerea inaintata pe baza articolului 5
paragraful 3 al Conventiei devine lipsita de sens.
79. Similar opiniilor reclamantului si ale delegatului Comisiei, Curtea mentioneaza in primul rand ca trebuie
sa se faca diferenta intre dreptul de a obtine punerea in libertate si dreptul de a obtine daune pentru
privarea de libertate. Curtea noteaza ca articolul 149 din Codul de procedura penala conditioneaza acordarea
daunelor de indeplinirea unor conditii specifice, neprevazute de articolul 5 paragraful 3, si anume adoptarea
unei hotarari conform careia ?se decide neurmarirea penala sau achitarea acuzatului? si existenta unor ?
daune exceptionale si extrem de serioase? (vezi paragraful 40). In fine, dl Tomasi si-a inaintat plangerea la
Strasbourg, dupa patru ani petrecuti in detentie.
Prin urmare, obiectia trebuie respinsa.

2. Obiectia bazata pe pierderea statutului de victima

80. Conform afirmatiilor guvernului, reclamantul si-a pierdut statutul de ?victima? in sensul articolului 25
paragraful 1 din Conventie. Prin decizia din 8 noiembrie 1991, care a acordat reclamantului suma de 300.000
de franci francezi, Comisia de acordare a daunelor a recunoscut ca si-a depasit ?termenul rezonabil? si a
platit despagubirile necesare.
Reclamantul a contestat acest punct de vedere.
81. Curtea observa ca aceasta afirmatie a fost facuta in fata sa, pentru prima data, la audierea din 25
februarie 1992 si nu in termenul prevazut de articolul 48 paragraful 1 din Regulamentul Curtii. Cu toate
acestea, intrucat guvernul a depus memoriul inainte de adoptarea deciziei Comisiei de acordare a daunelor,
nu se poate considera ca termenul a fost depasit.
Pe de alta parte, aceste afirmatii i se pot aduce aceleasi critici ca si in cazul primei obiectii invocate,
privitoare la neepuizarea carilor de recurs interne. Prin urmare, obiectia este nefondata.
B. Fondul plangerii
82. Dl Tomasi considera ca detentia sa preventiva a durat excesiv de mult; guvernul neaga acest fapt, dar
Comisia impartaseste opinia reclamantului.
83. Perioada in discutie a inceput la 23 martie 1983, data arestarii reclamantului, si a luat sfarsit la 22
octombrie 1988, o data cu eliberarea sa in urma deciziei pronuntate de instanta speciala din Gironde, care l-
a achitat (vezi paragrafele 8 si 39). Prin urmare, detentia a durat cinci ani si sapte luni.
84. Este in primul rand sarcina autoritatilor judiciare nationale sa asigure faptul ca, intr-un caz anume,
detentia preventiva nu depaseste un termen rezonabil. In acest scop, autoritatile trebuie sa examineze toate
circumstantele pro si contra existentei unei necesitati reale de interes public in masura sa justifice, tinand
seama de prezumtia de nevinovatie, o indepartare de la principiul respectarii libertatii individuale si de a
prezenta aceste circumstante in deciziile referitoare la cererile de punere in libertate. Pe baza argumentelor
prezentate in aceste decizii si a faptelor reale expuse de reclamant in cererile de punere in libertate si in
recursurile pe care le-a declarat. Curtea este chemata sa decida daca a existat sau nu o incalcare a
articolului 5 paragraful 3.
Persistenta suspiciunilor rezonabile ca persoana arestata a comis o infractiune este o conditie sine qua non a
valabilitatii continuarii detentiei, dar, dupa un anumit interval de timp, aceasta conditie nu mai este
suficienta; de aceea, Curtea trebuie sa stabileasca daca celelalte motive prezentate de autoritatile judiciare
au justificat privarea de libertate. Daca aceste motive sunt ?relevante? sau suficiente, Curtea trebuie, de
asemenea, sa stabileasca daca autoritatile nationale competente au manifestat o ?diligenta speciala? in
desfasurarea procedurilor judiciare (vezi hotararea Curtii In cazul Clooth versus Belgia).
1. Motivele continuarii detentiei
85. Cand au respins cererea de punere in libertate a dlui Tomasi, autoritatile cu atributii de investigatie au
invocat ? impreuna ori separat ? patru motive: gravitatea potentialelor infractiuni, protejarea ordinii publice,
necesitatea de a elimina posibilitatea exercitarii unor presiuni asupra martorilor si de a impiedica o posibila
intelegere intre co-acuzati si pericolul ca reclamantul sa se sustraga procedurilor judiciare.

a) Gravitatea presupuselor infractiuni

86. Judecatorii de intructie si Camerele de Acuzare au subliniat cu tarie gravitatea ridicata a infractiunilor de
care fusese acuzat reclamantul (vezi paragrafele 22, 31, 34, 36 si 37).
87. Reclamantul a negat acest argument, dar l-a considerat insuficient pentru a justifica durata mare a
arestarii sale preventive, in lipsa unor motive de a fi suspectat de comiterea atacului, altele decat
apartenenta sa la o miscare nationalista. Perioada in care a fost arestat preventiv este egala cu pedeapsa pe
care ar fi trebuit sa o xecute in fapt o persoana condamnata la mai mult de zece ani inchisoare.
88. Guvernul a subliniat consistenta declaratiilor co-acuzatului Moracchini, privind implicarea dlui Tomasi in
pregatirea si organizarea atacului.
89. Existenta si persistenta unor indicii serioase in sensul vinovatiei persoanei in cauza prezinta fara doar si
poate factori relevanti, dar Cartea si Comisia considera ca acestea nu pot justifica in sine o detentie
preventiva atat de indelungata.
b) Apararea ordinii publice
90. Majoritatea instantelor [care s-au pronuntat] in cauza au invocat cu vehementa si in termeni similari
necesitatea de a proteja ordinea publica de prejudiciile cauzate prin infractiunile de care era acuzat
reclamantul (vezi paragrafele 16, 22, 34, 35 si 36).
Guvernul a sustinut acest rationament, care a fost insa contestat de reclamant si de Comisie.
91. Curtea accepta ca prin gravitatea deosebita si reactia publicului, anumite infractiuni pot crea o stare de
neliniste publica capabila sa justifice detentia preventiva, cel putin temporar.
In imprejurari exceptionale ? si conditionat, evident, de existenta unor dovezi suficiente (vezi paragraful
84) ? acest factor poate fi deci luat in considerare din perspectiva Conventiei in masura in care legislatia
interna recunoaste notiunea de prejudiciu cauzat ordinii publice printr-o infractiune, ca in cazul articolului
144 din Codul de procedura penala francez. Cu toate acestea, acest factor poate fi considerat relevant si
suficient numai daca se bazeaza pe fapte capabile sa demonstreze ca eliberarea acuzatului ar aduce intr-
adevar prejudicii ordinii publice. In plus, prelungirea detentiei poate fi considerata legala numai daca ordinea
publica este amenintata in mod real in continuare; prelungirea arestarii preventive nu poate anticipa o
pedeapsa privata de libertate (vezi hotararea Curtii in cazul Kemmache versus Franta).
In cazul de fata, judecatorii de instructie si Camerele de Acuzare au evaluat necesitatea continuarii privarii
de libertate dintr-un punct de vedere total abstract, subliniind gravitatea infractiunilor (vezi, mutatis
mutandis, aceeasi hotarare) sau evidentiind efectele acestora. Cu toate acestea, un atac asupra centrului de
ordihna al Legiunii Straine a reprezentat un act de terorism premeditat, revendicat de o organizatie
clandestina care militeaza pentru lupta armata. A avut ca rezultat moartea unui om si ranirea grava a altuia.
Prin urmare, este admisibila existenta initiala a riscului ca ordinea publica sa fie prejudiciata, dar acest risc
trebuie sa fi disparut dupa o anumita perioada de timp.
c) Riscul exercitarii unor presiuni asupra martorilor si al realizarii unei intelegeri intre co-acuzati
92. Cateva dintre deciziile luate in acest caz ss-au bazat pe riscul exercitarii unor presiuni asupra martorilor ?
Camera de Acuzare din Poitiers a facut chiar referire la o ?campanie de intimidare? ? si al complotarii; cu
toate acestea, nu au fost prezentate detalii concrete cu privire la aceste riscuri (vezi paragrafele 16, 22 si
35).
93. In opinia guvernului, amenintarile la adresa dlui Moracchini au facut imposibila punerea in libertate a dlui
Tomasi. Acesta din urma ar fi fost in msura sa sporeasca presiunea asupra dlui Moracchini, care se afla la
originea acuzarii dlui Tomasi si care incercase sa se sinucida.
94. Reclamantul a negat aceasta acuzatie, iar Comisia nu a exprimat nici o opinie in acest sens.
95. In opinia Curtii, a existat de la bun inceput un risc generic de a exercita presiuni asupra martorilor. In
timp, acesta s-a diminuat, fara a disparea insa complet.
d) Pericolul ca reclamantul sa se sustraga justitiei
96. Guvernul a sustinut ca exista pericolul ca reclamantul sa se sustraga justitiei. S-a invocat seriozitatea
pedpsei care risca sa fie aplicata dlui Tomasi. Aceasta afirmatie s-a bazat si pe imprejurarea ca dl Pieri ? care
fusese acuzat de aceleasi fapte si care, de asemenea, isi sustinuse nevinovatia ? a evadat si nu a putut fi
prins vreme de trei ani si jumatate. In fine, guvernul a subliniat situatia speciala din Corsica in acel moment.
97. In replica, reclamantul a sustinut ca furnizase garantii suficiente in sensul ca nu se va sustrage
procesului; aceste garantii constau in faptul ca avea un magazin, nu avea cazier si se bucura de o buna
reputatie.
98. In primul rand, Curtea observa ca argumentele prezentate de guvern in aceasta chestiune nu apareau in
hotararile contestate. Acestea se bazau intr-adevar pe necesitatea de a se asigura faptul ca dl Tomasi va
ramane la dispozitia autoritatilor judiciare (vezi paragrafele 16, 22, 31 si 35), dar numai una singura ?
decizia Camerei de Acuzare din Poitiers din data de 22 mai 1987 ? facea referire la un element clar, si anume
ajutorul pe care membrii fostei organizatii FLNC l-ar fi putut da reclamantului pentru a-i permite sa se
sustraga procedurilor judiciare (vezi paragraful 35).
In plus, Curtea subliniaza faptul ca pericolul sustragerii nu poate fi evaluat numai pe baza gravitatii pedepsei
pe care acuzatul risca sa o primeasca, ci luand in considerare o serie de alti factori relevanti care fie confirma
existenta acestui pericol, fie il diminueaza, astfel incat sa nu poata justifica detentia preventiva (vezi, inter
alia, cazul Letellier versus Franta). In cauza, deciziile organelor de ancheta judiciara nu contineau motive
capabile sa explice de ce s-a dat atata importanta riscului ca reclamantul sa se sustraga justitiei in ciuda
declaratiilor sale si de ce nu au incercat sa contracareze aceste risc cerandu-i sa depuna o garantie si
plasandu-l sub control judiciar.
e) Recapitulare
99. In concluzie, unele dintre motivele invocate pentru a respinge cererile de punere in libertate formulate de
dl Tomasi sunt relevante si suficiente, dar si-au pierdut din importanta o data cu trecerea timpului si prin
urmare este necesara examinarea modului in care s-au desfasurat procedurile judiciare.
2. Desfasurarea procedurii judiciare
100. Potrivit afirmatiilor reclamantului, cauza nu a fost deloc complexa; intr-adevar, faza anchetei penale s-a
incheiat la 18 octombrie 1983, data la care a avut loc examinarea recapitulativa (vezi paragraful 12). Cu
toate acestea, autoritatile judiciare au comis multe erori si omisiuni. Astfel, procurorul public a refuzat sa
faca declaratii, a cerut luarea unor masuri care fusesera deja luate, a declinat competenta instantelor din
Bastia, a instituit proceduri judiciare incorecte intr-o instanta care nu avea competenta necesara si l-a tinut
pe reclamant la o distanta considerabila de organele de ancheta. Reclamantul admite faptul ca legea din 30
decembrie 1986 a complicat situatia, permitand aplicarea legii din 9 septembrie 1986 in cazuri deja aflate pe
rol; la acea data insa, dl Tomasi se afla deja in detentie de aproape patru ani. Reclamantul s-a plans ca a
fost audiat de un judecator de instructie numai o singura data in cinci ani, la Bordeaux, la data de 5
septembrie 1985 (vezi paragraful 19).
Cu privire la propriul sau comportament, reclamantul a aratat ca 21 din cele 23 de cereri de punere in
libertate au fost formulate dupa examinarea recapitulativa (vezi paragrafele 14, 21, 31 si 33-36) si, de
asemenea, recursul in interesul legii declarat impotriva deciziei din 27 mai 1986 a Cemerei de Acuzare din
Bordeaux a condus la desfiintarea acelei decizii ca urmare a incalcarii drepturilor apararii (vezi paragraful
25).
In linii mari, Comisia s-a declarat de acord cu punctul de vedere al reclamantului.
101. In opinia guvernului, durata detentiei in chestiune este rezonabila. Guvernul a subliniat in primul rand
complexitatea procesului de punere sub acuzare a reclamantului si a celorlalti trei co-acuzati, datorita
interventiei legii din 30 decembrie 1986 si a jurisdictiei comune a Camerelor de Acuzare din Poitiers si
Bordeaux (vezi paragrafele 17-18 si 24-30). De asemenea, guvernul a atras atentia asupra ritmului in care
s-au desfasurat procedurile judiciare pentru a demonstra ca autoritatile au facut in permanenta dovada de
diligenta, cele doua intarzieri fiind rezultatul prelucrarii jurisdictiei de catre judecatorul din Bastia si al
aplicarii legii din 30 decembrie 1986 (ibidem). Guvernul l-a criticat pe dl Tomasi pentru ca a inaintat cateva
apeluri la Curtea de Casatie, mai ales impotriva primei hotarari de punere sub acuzare pronuntata la
Bordeaux la 27 mai 1986 (vezi paragraful 25), fapt care, in opinia guvernului, a intarziat substantial
inceperea procesului. In final, guvernul a subliniat numarul mare de cereri de punere in libertate formulate
de reclamant si a exprimat opinia ca acesta a fosr responsabil, intr-o anumita masura, de durata detentiei.
102. Curtea nu ignora faptul ca dreptul acuzatului arestat preventiv la o examinare rapida a cauzei nu
trebuie sa stanjeneasca in mod nejustificat eforturile instantelor in efectuarea, cu mare grija, a proceduriloe
(vezi, inter alia, mutatis mutandis, hotararea Curtii in cazul Toth versus Austria?). Probele evidentiaza insa
ca, in cauza, instantele franceze nu au actionat cu promptitudinea necesara. Mai mult, procurorul-sef de pe
langa Curtea de Casatie a recunoscut acest fapt in opinia exprimata la 5 iunie 1991 in fata Comisiei de
acordare a daunelor: ancheta ?ar fi putut fi scurtata in mod considerabil in lipsa intarzierilor mentionate?,
referindu-se in apecial la perioadele noiembrie 1983 ? ianuarie 1985 si mai 1986 ? aprilie 1988 (vezi
paragraful 41). Prin urmare, durata detentiei preventive nu poate fi atribuita nici complexitatii cazului si nici
comportamentului reclamantului.
3. Concluzie
103. In consecinta, articolul 5 paragraful 3 a fost incalcat.
II. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 3
104. Dl Tomasi s-a plans ca in perioada petrecuta in arestul politiei din Bastia a fost supus unor maltratari
incompatibile cu articolul 3, conform caruia:
?Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante?.

A. Obiectia preliminara a guvernului

105. Guvernul a argumentat ca reclamantul nu a epuizat caile de recurs interne. S-a afirmat ca dl Tomasi ar
fi putut sa solicite daune de la stat in fata instantelor civile, invocand comportarea culpabila a agentilor
statului aflati in exercitiul functiunii.
106. Singura mentiune privind faptul ca reclamantul nu a epuizat caile de recurs interne facuta de guvern in
fata Comisiei, in contextul articolului 3, s-a referit la o chestiune complet separata, si anume la faptul ca
trimiterea unei plangeri la Strasbourg a fost prematura, deoarece instantele franceze nu pronuntasera nici o
hotarare privind fondul cazului. Curtea, ca si delegatul Comisiei au ajuns la concluzia ca guvernului nu-i este
permis sa formuleze aceasta obiectie.
B. Fondul plangerii
107. In circumstantele cazului de fata, plangerea dlui Tomasi ridica doua chestiuni distincte, dar aflate in
stransa legatura: in primul rand, cea a legaturii cauzale intre tratamentul pe care reclamantul pretinde ca l-a
indurat si perioada din arestul politiei si vatamarile constatate mai apoi de judecatorul de instructie si medici;
a doua este gravitatea tratamentului aplicat.
1. Legatura cauzala intre tratamentul reclamat si vatamarile corporale
108. In opinia reclamantului, constatarea facuta de judecatorul de instructie din Bastia la 25 martie 1983 si
rapoartele medicale intocmite de diferiti doctori la sfarsitul perioadei de custodie la politie (vezi paragrafele
45, 47, 48 si 50) ii confirma afirmatiile, chiar daca este regretabil faptul ca autoritatile penitenciarului nu au
comunicat rezultatele radiografiilor facute in ziua de 2 aprilie 1983 la spitalul din Bastia (vezi paragraful 68).
Urmele de pe corpul sau aveau o origine unica, si anume maltratarile la care fusese supus timp de
aproximativ 40 de ore de catre unii din politistii anchetatori: fusese palmuit, lovit cu picioarele, cu pumnii si
cu antebratul, fusese sa stea in picioare vreme indelungata fara sa se sprijine, cu mainile legate la spate cu
catuse; fusese scuipat, pus sa stea dezbracat complet in fata unei ferestre deschise, lipsit de hrana,
amenintat cu o arma de foc si asa mai departe.
109. Guvernul recunoaste ca nu poate explica motivele vatamarilor, dar sustine ca acestea, nu au fost
rezultatul tratamentului reclamat de dl Tomasi. Certificatele medicale demonstrau, in opinia guvernului, ca
vanataile minore si zgarieturile nu erau conforme cu actele de violenta descrise de reclamant; certificatul
eliberat la 4 iulie 1989 de medicul-sef al penitenciarului din Bastia fusese redactata la multa vreme dupa
evenimente si contrazicea total certificatele anterioare. Cronologia interogatoriilor, care nu a fost contestata
de reclamant, nu corespunde in nici un fel acestor acuzatii. In final, cele cinci persoane aflate in arestul
politiei la data respectiva nici nu vazusera, nici nu auzisera nimic si, cu toate ca una dintre ele se referise la
faptul ca dl Tomasi isi pierduse un dinte, acest fapt a fost mentionat de medic abia sase ani mai tarziu. Pe
scurt, existau dubii clare care excludeau posibilitatea unei legaturi cauzale.
110. Asa cum a procedat si Comisia, Curtea isi bazeaza opinia pe mai multe elemente.
In primul rand, nimeni nu a pretins ca semnele observate pe corpul reclamantului ar fi putut data dintr-o
perioada anterioara luarii sale in custodia politiei sau ca ar fi fost rezultatul unei actiuni de auto-mutilare
intreprinse de reclamant ori al unei incercari de evadare.
In plus, la prima infatisare in fata judecatorului de instructie, reclamantul a atras atentia asupra semnelor de
pe piept si ureche; judecatorul a luat nota de acestea si a desemnat imediat un expert (vezi paragrafele 45
si 48).
Mai mult, patru doctori diferiti ? din care unul era angajat al penitenciarului ? l-au examinat pe acuzat in
zlele care au urmat detentiei sale in arestul politiei. Certificatele intocmite de acestia contin observatii
medicale precise si similare intre ele cu privire la data producerii leziunilor, corespunzatoare perioadei de
custodie la politie (vezi paragrafele 47, 48 si 50).
111. O asemenea concluzie scuteste Curtea de a mei investiga alte fapte de care politistii in chestiuni au fost
acuzati.
2. Gravitatea tratamentului reclamat
112. Invocand hotararea din cazul Irlanda versus Regatul Unit, reclamantul a sustinut ca loviturile pe care
le-a primit constituie un tratament inuman si degradant. Nu numai ca acestea i-au provocat suferinte fizice si
psihice profunde, dar i-au si provocat teama, neliniste si un sentiment de inferioritate care l-au umilit si i-au
distrus rezistenta fizica si morala.
In aceasta chestiune, a argumentat reclamantul, Curtea trebuie sa dea dovada de o vigilenta sporita, avand
in vedere particularitatile sistemului francez de custodie la politie, intre care lipsa unui avocat si a oricarui
cpntact cu lumea exterioara sunt de remarcat.
113. Comisia a subliniat vulnerabilitatea unei persoane detinute in arestul politiei si si-a exprimat
surprinderea fata de orele alese pentru interogarea reclamantului. Desi vatamarile constatate pot parea
relativ minore, ele sunt totusi semnele exterioare ale folosirii fortei fizice impotriva unei perspane private de
libertate si deci aflate intr-o stare de inferioritate. Prin urmare, tratamentul aplicat a fost atat de inuman, cat
si degradant.
114. Pe de alta parte, in opinia guvernului, acel ?minim de gravitate? cerut de jurisprudenta Curtii (vezi
hotararea in cazul Irlanda versus Regatul Unit, si in cazul Tyrer versus Regatul Unit?) nu a fost atins. Mai
multi factori trebuiau luati in considerare, atat imprejurarea ca vatamarile nu au fost grave, cat si datele
cazului: tineretea si sanatatea dlui Tomasi, durata moderata a interogatoriilor (paisprezece ore, din care trei
in timpul noptii), ?situatia speciala? din Corsica in acel moment si faptul ca dl Tomasi fusese suspectat de
participare la un atac terorist in urma caruia o persoana murise si alta fusese grav ranita. In opinia
guvernului, interpretarea articolului 3 de catre Comisie in acest caz s-a bazat pe intelegerea gresita a
scopului acestei prevederi.
115. Curtea nu poate accepta aceasta teza. Nu considera ca trebuie sa examineze sistemul francez de
detentie in arestul politiei care il guverneaza sau, in acest caz, durata si momentul interogarii reclamantului.
Este suficient sa observe ca certificatele si rapoartele medicale, redactate in mod cu totul independent de
fiecare medic in parte, atesta numarul mare de lovituri primite de dl Tomasi si intensitatea lor; aceste doua
elemente sunt suficient de grave pentru ca acest tratament sa fie considerata inuman si degradant. Cerintele
anchetei si greutatile incontestabile cu care se confrunta lupta impotriva criminalitatii si in special impotriva
terorismului nu pot conduce la trasarea unor limite privind protectia care trebuie acordata integritatii fizice a
persoanei.
3. Concluzii
116. In consecinta, articolul 3 a fost incalcat.
III. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1
117. In cele din urma, reclamantul a invocat durata excesiva a examinarii plangerii formulate impotriva unor
persoane neidentificate cu privire la maltratarile la care a fost supus in arestul politiei, pe care a depus-o
impreuna cu o cerere prin care se constituie ca parte civila. Reclamantul si-a intemeiat aceasta plangere pe
dispozitiile articolului 6 paragraful 1, care prevede:
?Orice persoana are dreptul la judecarea? intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta? care
va hotari? asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil??.
A. Obiectia preliminara a guvernului
118. Guvernul a sustinut, dupa cum a procedat si in fata Comisiei, ca reclamantul nu a epuizat toate caile de
recurs nationale, in sensul ca nu a introdus o actiune impotriva statului pentru daune in conformitate cu
articolul 781-1 al Codului de Organizare Judiciara.
119. Curtea se limiteaza la a observa ca acest argument este tardiv, intrucat a fost mentionat pentru prima
oara la sedinta de judecata din data de 25 februarie 1992 si nu in termenul fixat de articolul 48 paragraful 1
din Regulamentul Curtii.
B. Fondul plangerii
1. Aplicabilitatea articolului 6 paragraful 1
120. In opinia guvernului, procedurile in discutie nu intra in sfera de aplicabilitate a notiunii de ?stabilire a
drepturilor si obligatiilor civile?. Prin cererea de constituire de parte civila, persoana care reclama ca a fost
victima unei infractiuni declanseaza cercetari sau se asociaza procedurilor declansate anterior de procuror.
Reclamantul a incercat sa se asigure ca autorul infractiunii va fi condamnat si nu a cerut despagubiri. Cu alte
cuvinte, ancheta care urmeaza unei astfel de plangeri vizeaza stabilirea existentei unei infractiuni si nu cea a
unui drept.
121. Curtea, la fel ca si reclamantul si Comisia, nu este de acord cu aceasta opinie.
Articolul 85 al Codului de procedura penala prevede posibilitatea formularii unei cereri de participare la
proceduri in calitate de parte civila. Potrivit jurisprudentei Curtii de Casatie (?), aceasta dispozitie legala nu
face decat sa aplice articolul 2 al aceluiasi Cod, care prevede:
?Orice persoana care a avut de suferit ca urmare a unei infractiuni, delict sau contraventie poate declansa
proceduri civile pentru a cere daune??.
Judecatorul de instructie va admite constituirea de parte civila ? cum a si procedat in cauza ? daca
circumstantele invocate ii permit sa presupuna ca prejudiciul reclamat s-a produs si se afla in legatura
directa cu o infractiune [?].
Prin urmare, dreptul la despagubiri invocat de dl Tomasi depinde de rezultatul plangerii sale sau, asltfel spus,
de condamnarea autorilor tratamentului la care s-a plans ca a fost supus. Acesta este un drept civil, in ciuda
faptului ca se afla sub jurisdictia unei instante penale (vezi, mutatis mutandis, hotararea Curtii in cazul
Moreira de Azevedo versus Portugalia?).
122. In concluzie, articolul 6 paragraful 1 este aplicabil.
2. Respectarea articolului 6 paragraful 1
123. Urmeaza a se decide daca s-a depasit ?termenul rezonabil?. Reclamantul si Comisia au raspuns
afirmativ, in timp ce raspunsul guvernului a fost negativ.
a) Perioada luata in considerare
124. Perioada luata in considerare a inceput la 29 martie 1983, data la care dl Tomasi a depus plangerea, si
s-a terminat la 6 februarie 1989, o data cu pronuntarea hotararii Curtii de Casatie prin care recursul inaintat
de reclamant impotriva hotararii Camerei de Acuzare din Bordeaux a fost respins (vezi paragrafele 46 si 47).
Prin urmare, perioada de timp in discutie a depasit cinci ani si zece luni.
b) caracterul rezonabil al duratei procedurilor
125. Caracterul rezonabil al duratei procedurilor se stabileste pe baza criteriilor formulate de jurisprudenta
Curtii si a particularitatilor cauzei care, in situatia prezenta, necesita o evaluare globala.
Din lectura hotararilor pronuntate (vezi paragrafele 63, 66 si 67) rezulta ca acest caz nu a fost deozebit de
complex. In plus, ar fi greu de afirmat ca reclamantul a contribuit la intarzierea adoptarii unei solutii finale
prin atacarea deciziei de incetare a procedurilor pronuntata de Camera de Acuzare din Bordeaux si prin
cererea de completare a anchetei (vezi paragraful 64). Raspunderea pentru intarzieri apartine, in esenta,
organelor judiciare. Semnalam situatia procurorului public din Bastia, care a lasat sa treaca mai mult de un
an si jumatate pana cand a cerut Curtii de Casatie sa desemneze organele de cercetare (vezi paragrafele 57-
58). Judecatorul de instructie din Bordeaux l-a audiat pe dl Tomasi o singura data si nu pare sa fi luat nici un
fel de masuri pentru desfasurarea anchetei in perioada martie ? septembrie 1985 si in perioada ianuarie
1986 ? ianuarie 1987 (vezi paragrafele 59-61).
Prin urmare, articolul 6 paragraful 1 a fost incalcat.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 50
126. Conform articolului 50,
[textul articolului 50 al Conventiei]
In temeiul acestei prevederi, reclamantul a cerut acordarea de daune si rambursarea cheltuielilor de
judecata.
A. Daune
127. Dl Tomasi a distins trei categorii de daune:
(a) daune materiale de 900.000 de franci francezi, rezultand din incalcarea articolului 5 paragraful 3,
corespunzatoare pierderii salariilor (600.000 de franci francezi) si a veniturilor comerciale (300.000 de franci
francezi);
(b) daune estimate la suma totala de 200.000 de franci francezi platibili, tot in contextul articolului 5
paragraful 3, ca urmare a celor treizeci si doua de vizite pe care familia sa le-a facut pe continent pentru a-l
vedea in perioada cat a fost inchis;
(c) daune morale estimate la suma de 1.500.000 de franci francezi, si anume 1.000.000 pentru incalcarea
articolului 5 paragraful 3 si 500.000 pentru incalcarea articolele 3 si 6.
128. Guvernul considera ca despagubirile acordate pentru durata excesiva a arestarii preventive de Comisia
pentru acordarea daunelor sunt suficiente. In situatia in care Curtea ar considera ca s-a incalcat articolul 6
paragraful 1 si articolul 3, hotararea pronuntata va constitui o reparatie echitabila.
129. Delegatul Comisiei a recomandat plata unei sume cu titlu de daune morale si materiale, dar a lasat
stabilirea cuantumului la latitudinea Curtii.
130. Curtea considera ca reclamantul a suferit daune morale si materiale incontestabile. Luand in
considerare diferitele elemente pertitente, inclusiv decizia Comisiei pentru acordarea daunelor, si facand o
evaluare echitabila in conformitate cu articolul 50, Curtea ii acorda reclamantului suma de 700.000 de franci
francezi.
B. Cheltuieli de judecata
131. Dl Tomasi a cerut, de asemenea, rambursarea cheltuielilor de judecata. Pentru procedurile judiciare din
instantele franceze, reclamantul a pretins suma de 276.500 de franci francezi (dlor Lecrerc si Lachaud:
141.500 de franci; dlui Stagnara: 100.000 de franci; dlui Boulanger: 5.000 de franci; dlui Waquet: 30.000
de franci). Pentru procedurile desfasurate in fata organelor Conventiei, el a cerut suma de 237.500 de franci
francezi.
132. Guvernul si delegatul Comisiei nu si-au exprimat pararea cu privire la prima suma. Referitor la a doua
insa, guvernul s-a referit la hotararile anterioare pronuntate impotriva Frantei, in timp ce Comisia a lasat
fixarea sumei la latitudinea Curtii.
133. Facand o evaluare echitabila si avand in vedere criteriile aplicabile in acest domeniu, Curtea a acordat
reclamantului o suma totala de 300.000 de franci francezi.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN UNANIMITATE, CURTEA
1. Respinge obiectiile preliminare ale guvernului;
2. Hotaraste ca s-au incalcat articolul 5 paragraful 3, articolul 3 si articolul 6 paragraful 1;
3. Hotaraste ca statul chemat in judecata sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni, 700.000 (sapte
sute mii) de franci francezi cu titlu de daune (morale si materiale) si 300.000 (trei sute mii) de franci pentru
cheltuieli de judecata;
4. Respinge restul cererii de acordare a unor reparatii echitabile.
Redactata in limbile engleza si franceza si pronuntata public la 27 august 1992, in Palatul Drepturilor Omului
din Strasbourg.
Semnata:
Rolv Ryssdal, presedinte
Marc-Andr? Eissen, grefier
In conformitate cu articolul 51 paragraful 2 al Conventiei si cu articolul 53 paragraful 2 al Regulamentului
Curtii, se anexeaza la prezenta hotarare opinia concurenta a judecatorului De Meyer.
OPINIA CONCURENTA A JUDECATORULUI DE MEYER
Ar fi regretabil ca paragrafele 107-115 ale aceste hotarari sa lase impresia ca este interzis ca un suspect sa
fie lovit in arestul politiei numai in masura in care aceste lovituri depasesc un anume ?nivel minim de
gravitate?, de exemplu ca urmare a ?numarului mare? si a ?intensitatii? loviturilor.
Orice caz de uz de forta impotriva unei persoane private de libertate, care nu apare ca rezultat al
comportamentului acelei persoane, incalca demnitatea umana si poate fi prin urmare privit drept o incalcare
a dreptului garantat de articolul 3 al Conventiei.
Gravitatea tratamentului aplicat este relevanta numai pentru a stabili, acolo unde este cazul, daca avem sau
nu de-a face cu un caz de tortura.