Sunteți pe pagina 1din 7

GLOBALIZAREA ȘI SECURITATEA INTERNAȚIONALĂ

prof. Țuțu Pișleag

În actualul context al globalizării nevoile de securitate națională


coincid în foarte multe puncete cu securitatea internațională chiar dacă acest
concept operațional nu este împărtășit la nivel universal. Globalizarea poate fi
considerată și ca un vector pentru realizarea unui consens cu privire la
securitatea internațională. Din perspectivă funcțională, ”globalizarea poate fi
caracterizată de o serie de fenomene economice care includ liberalizarea și
dereglementarea piețelor, privatizarea activelor, retragerea funcțiilor statului
(în special cele de asistență socială), difuzia tehnologiei, distribuția
transnațională a producției din industria prelucrătoare (investiții străine directe)
și integrarea piețelor de capital”1. În perspectivă securitatea internațională prin
dimensiunea sa de securitate comună trebuie să facă față unor provocări
determinate de moștenirile istorice și politice, de stabilirea actorului responsabil
în securitatea internațională și de capacitaățile de a consolida instituțiile
internaționale.

Noile evoluții la nivel internațional evidențiază că actualul mediu de


securitate implică mai mulți actori, statele-națiune, organizațiile internaționale
care nu fac altceva decât să diversifice instrumentele de acțiune și să
configureze un sistem internațional tot mai complex prin creșterea numărului de
actori și a problemelor acestora legate de noile surse de conflict (migrația, criza
resurselor, implicațiile accesului la informație și tehnologie etc.), multiplicarea
mijloacelor de a purta războiul. Într-un asemenea context cu interese divergente
există percepția prin care globalismul ar putea fi contestat. Se poate aprecia că
globalizarea are propriul său preț exprimat în imprevizibilitate și vulnerabilitate
iar interdependența generează tot mai multe amenințări.

Insuficiențele unei ordini internaționale al cărei pilon principal rămâne


statul-națiune influențează guvernele să promoveze mult mai sistematic
cooperarea internațioală. Este nevoie de o redefinire a rolului statului ca o
consecință a globalizării.

Chiar dacă la nivel internațional s-au dezvoltat mijloacele și


instrumentele juridice necesare, nu se poate realiza un control total întrucât
există decalaje majore între ceea ce este posibil politic și militar. În raport cu
dimensiunile globalizării este nevoie de noi abordări ale securității pe fondul
1
Simon Reich,What is globatization? Four Possible Answers, Working Paper #261, December 1998
noilor amenințări transnaționale car decurg tocmai din diversitatea aspectelor
globalizării.

Dinamica securității europene a devenit tot mai complexă ca urmare a


creșterii amenințărilor după înceheierea Războiului Rece și implicit afectarea
regiunilor din veciătatea imediată a Uniunii Europene.

Pe fondul acestor dinamici în mediul desecuritate, răspunsurile


instituționale la noile riscuri și amenințări sunt îngreunate de diversitatea
crescândă a intereselor naționael de securitate. La nivelul Uniunii Europene,
multe state au interese la periferia continetului european care pot duce la
compartimentarea problemelor de securitate concomitent cu dezvoltarea unor
mecanisme subregionale de răspuns. Securitatea Uniunii Euroepene este
influențată dar nu și determinată de nivelul de securitate din zonele adiacente
ale acesteia. Provocările Uniunii Europene sunt mari având în vedere marile
puteri din zonă, Federația Rusă și Turcia care au un rol major în aranjamentele
regionale de securitate. Dintr-o perspectivă neorealistă, ambele state joacă un
rol cheie în securizarea accesului la resursele energetice. Se mai poate lua în
considerare și regiunile instabile, vidul de putere, conflictele etnice și
frontierele în litigiu din Asia Centrală. În Eurasia ca urmare că, atât Statele
Unite cât și India, China și alte națiuni din dorința de a-și realiza ”ambițiile...,
luptele pentru hegemonie la nivel mondial nu pot decât să se intensifice și să se
înmulțească”.2 Specific spațiului euroasiatic, în comparație cu spațiul nord
american și european constă în faptul că ”americanii și europenii se
concentrează pe globalizare”3 iar în spațiul euroasiatic ”se recurge din ce în ce
mai mlt la naționalism și la puterea militară” 4. Este o nouă abordare în ceea ce
reprezintă trăsăturile unui sistem geografic închis.

Conceptul de ”securitate internațională”, existent în cadrul sistemului


internațional bipolar a suferit o transformare rapidă față de care nu există o
abordare comună și clară. În timpul Războiului Rece reocuparea majoră consta
în gestionarea relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, și implicit
între cele două blocuri militare pe care le reprezentau și viza nemijlocit
componenta militară. După anul 1990, numărul actorilor în sistemul
internațional a crescut, probelemele și mijloacele securității intrenaționale s-au
multiplicat. Astăzi amenințările sunt mai puțin ușor perceptibile și totodată

2
Robert Kaplan, Răzbunarea geografiei, Editura Litera, 2014,pag. 168
3
Ibidem, pag. 170
4
Ibidem, pag. 170
există mai multe incertitudini ceea ce face ca securitatea internațională rămâne
în continuare de mare importanță. Globalizarea economică la început a fost
considerată că va reduce conflictualitatea dar iată că astăzi nu a favorizat
securitatea globală. Conflictele actuale sunt mai degrabă bazate pe identitate și
de regulă se dezvoltă acolo unde instituțiile statului sunt slabe care pot să aducă
schimbări majore în natura conflictului, dar care deși indică un risc redus pentru
războiului pe scară largă, acestea se rezumă la confruntări locale și regionale,
marcate de violență pe fondul gradului mare de afectivitate și iraționalitate.
Mijloacele tradiționale (presiunile diplomatice, sancțiunle economice etc.) sunt
ineficiente întrucât părțile implicate sunt actori nonstatali asupra cărora măsurile
luate nu pot produce efcete sau nu au interesul pentru a se încheia conflictul. În
această ultimă variantă interesul unor astfel de actori se constituie în crearea
propriilor lor sisteme de profit și interese. În astfel de cazuri ”violența nu mai
este un mijloc pentru a se ajuge politic la o finalitate ci este un scop motivat
economic, care face tot mai greu ca părțile aflate în coflict să ajungă la un
acord”5.

În prezent, securitatea internațională este tot mai strâns legată cu teoria


și practica globalizării, și implicit cu securitatea națională întrucât globalizarea
”reflectă cu certitudine creșteri ale gradelor de intensitate și de extensiune ale
interdependenței – o creștere a densității sale” 6. În actualul context global,
conceptul de putere ”rămâne cea mai importantă variabilă în modelarea relațiior
internaționale”7 întrucât puterea se manifestă prin noi forme și se exercită prin
noi canale. Se poate afirma că ”globalizarea este mai degrabă, un mijloc prin
care sunt exercitate noile manifestări ale puterii”8.

În procesul globalizării, cooperarea dintre state este tot mai strânsă, care
se prezintă atât ca o necesitate dar și ca un efect benefic. Aceste determinări
sunt generate și de provocările actuale care sunt tot mai evidente ca urmare a
creșterii interdependențelor dintre națiuni. Acestea se pot rezuma la terorism,
extrenmism, separatism, corupție, rețele de crimă organizată, conflicte
regionale, catastrofe ecologice etc., care dobândesc tot mai mult un carater
global și care afectează stabilitatea și securitatea națională și internațională.

5
IMSMA Information Management System for Mine Action ISN International Relations and Security Network
ISS International Security Studies (Yale) www.css.ethz.ch/publications/pdfs/Studien_zu_ZS, pag. 325
6
Robert O. Keohane, Josepf S. Nye, Putere și interdependență, Editura Polirom, 2009, pag. 302
7
Sean Kay, Globalization, Power, and Security, Ohio Wesleyan University, Delaware, OH, USA 2004 PRIO,
www.prio.no SAGE Publications, www.sagepublications.com
8
Ibidem
Globalizarea în actualele coordonate a devenit cel mai puternic și cel
mai influent ”constructor” al mediului internațioal de securitate, chiar dacă
această influență este uneori apreciată ca fiind contradictorie. În opinia noastră,
creșterea dependențelor politice, economice și sociale, reciproce, dintre națiuni
conduc la îmbunătătțirea mediului internațional de securitate prin aceea că se
dezvoltă noi abordări politice la nivelul organizațiilor internaționale.Avem în
vedere că toate aceste relații ”de interdependență se desfășoară adesea în cadrul
unor rețele de reguli, norme și proceduri care reglemetează comportamentul și îi
controlează efectele – și sunt influențate de aceste rețele”9.

În actualul context care evidențiază tot mai evident globalizarea,


conceptul de securitate în ele trei mari dimensiuni ale sale (securitate națională,
securitate internațională, securitate umană), este tot mai mult nevoie de o
abordare unitară a securității, pentru o înțelegere comună, cu un scop comun,
altfel se naște riscul de a aborda acest concept atât ca problemă cât și ca
promisiune. Este nevoie, în opinia noastră ca acest concept să fie ”extras” din
ambiguitatea politică prin care în anumite contexte se pot justifica acțiunile
politice. Redefinirea conceptului și abordarea extinsă a securității trebuie să aibă
la bază faptul că ”o amenințare la adresa securității naționale este o acțiune sau
o secvență de evenimente care amenință drastic și pentru o perioadă scurtă,
degradarea calității vieții cetățenilor unui stat sau că se amenință semnificativ
restrângerea gamei de opțiuni politice, disponibile, ale guvernului, entităților
neguvernamentale (persoane, grupuri, corporații) ale unui stat.”10

Astăzi, conceptul de securitate necesită o redefinire pentru că este tot


mai evident că securitatea presupune dezvoltare și fără dezvoltare11 nu poate
exista securitate. Astfel, este nevoie ca securitatea să fie regândită în alți
termeni, extinsă tot la mai multe dimensiuni impuse de vectorii globalizării.

9
Robert O. Keohane, Josepf S. Nye, Putere și interdependență, Editura Polirom, 2009, pag. 64
10
Richard H. Ullman, Redefining Security, International Security, Vol. 8, No. 1. (Summer, 1983),pag. 133
11
Obiectivele generale ale Anului european sunt: (a) de a informa cetățenii Uniunii cu privire la cooperarea
pentru dezvoltare a Uniunii și a statelor membre, reliefând rezultatele pe care Uniunea, acționând împreună cu
statele membre, le-a obținut în calitate de actor pe scena mondială și că va continua să facă acest lucru în
conformitate cu ultimele discuții privind cadrul general post-2015; (b) de a stimula implicarea directă, gândirea
critică și interesul activ al cetățenilor Uniunii și al părților interesate din Europa față de cooperarea pentru
dezvoltare, inclusiv cu privire la formularea și punerea în aplicare a politicilor; și (c) de a sensibiliza publicul cu
privire la avantajele cooperării pentru dezvoltare a Uniunii nu numai pentru beneficiarii asistenței pentru
dezvoltare a Uniunii, ci și pentru cetățenii Uniunii, și de a atinge o mai largă înțelegere a coerenței politicii
pentru dezvoltare, precum și de a promova în rândul cetățenilor din Europa și din țările în curs de dezvoltare un
sentiment de responsabilitate, solidaritate și oportunități în comun într-o lume în schimbare și din ce în ce mai
interdependentă.( Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 2 aprilie 2014 în vederea
adoptării Deciziei nr. .../2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european pentru
dezvoltare 2015, art. 2)
Societatea globală poate fi caracterizată ca un amestec de conflicte și
cooperare, în care relațiile dintre state evidențiază caracteristica de societate
anarhică. Cu toate acestea, deși nu există o autoritate instituțională globală,
relațiile internaționale sunt reglementate ca scop iar constrângerile sunt
rezultatul interesului comun pentru coexistență și securitate. Astfel, societatea
internațională este tot mai strâns asociată cu ideea de ordine internațională, în
are toate ”aranjamentele” au ca scop promovarea unor obiective și valori cu
vocație internațională.

Paradigma securității internaționale funcționează oarecum diferit față de


paradigmele naționale de securitate, întrucât securitatea națională se raportează
la nesiguranță ca o amenințare externă, pe când în securitatea internațională nu
avem o dinamică externă similară. Apreciem că la nivelul statelor, mai cu seamă
al statelor membre ale Uniunii Europene, nivelul de dezvoltare și nivelul de
securitate al acestora nu fac altceva decât să consolideze profilul de actor global
al Uniunii Europene. Un rol major revine complexelor de securitate regională în
care există tendințele de manifestare a unor ”centre de putere suplimentară” 12,
care proiectează un sistem internațional policentric, prin tendințele crescătoare
de regionalizare. În cadrul sistemelor regionale de securitate, dezvoltate ca
urmare a manifestării unor centre de putere cu vocație globală, cultura de
securitate pentru fiecare stat este influențată de comportamentul acestora iar
interesele de securitate națională depind în mare măsură de construcția
identității naționale a actorului respectiv.

În actualul sistem internațional ”politicile contemporane și globalizarea


au estompat linia între ceea ce este politica externă și politica internă” 13.
Multiplicarea mijloacelor de interdependență, dezvoltarea tehnologiilor de
comunicații, extinderea rețelelor financiare globale dezvoltă și reflectă presiuni
ale globalizării și liberalizării economice față de care tot mai multe economii se
deschid și se conectează între ele. Teoriile consacrate în cadrul relațiilor
internaționale, realismul, liberalismul și constructivismul, încearcă să explice
evoluțiile în sistemul internațional, față de care ne exprimăm opinia că în cadrul
unui sistem internațional structura și procesele interne sunt relevante.

Din perspectivă realistă, ca urmare a absenței unei structuri globale


de guvernare este afectată politica externă iar anarhia devine caracteristica

12
Florin Păsătoiu, From Obsolete Normative to Realpolitik in the EU and Russia Foreign Policy Relations,
Romanian Journal of European Affairs, Vol. 14, No. 4, December 2014, pag. 22
13
www.cqpress.com/docs/college/Beasley2e (The Analysis of Foreign Policy in Comparative Perspective)
principală, prin care politica internațională se diferențiază clar de politica
internă. Teoriile liberale cu privire la relațiile internaționale se ”concentrează pe
distribuția de putere economică”14 fiind o caraceristică principală care afectează
policile externe ale statelor. Din perspectiva constructivismului, sistemul
internațional se bazează pe interacțiunile dintre state într-o societate globală.

În aceste condiții este nevoie de mai mult realism în relațiile


internaționale având în vedere diversitatea de sisteme politice, culturi, identități
care se confruntă cu aceiași factori externi iar violența, indiferent de natura ei
este una de tip organizat. Securitatea internațională depinde într-o măsură foarte
mare de comportamentul marilor puteri întrucât ele ”caută întodeauna să obțină
o prosperitate economică mai mare... uneori caută să promoveze o anumită
ideologie în străinătate”15. Chiar dacă în realitate nu sunt urmărite numai
obiectivele de securitate, supraviețuirea este fundamentală care determină
conținutul și fizionomia sistemului internațional și care este ”consecința
neintenționată a competiție pentru putere dintre marile puteri, nu rezultatul
acțiunilor ale statelor pentru organizarea păcii.”16 Față de cele prezentate
apreciem că este nevoie de dezvoltarea capacităților și capabilitaților statului
pentru a evalua percepțiile, identifica și operaționaliza interesele potrivit
necesităților într-un context mai larg, care poate fi, spre exemplu, în cazul
României, poziționarea sa la frontiera dintrea spațiul euroatlantic și euroasiatic,
în dimensiunea sa triplă, geografică, civilizațională și militară.

Bibliografie selectivă

Robert Kaplan, Răzbunarea geografiei, Editura Litera, 2014


Robert O. Keohane, Josepf S. Nye, Putere și interdependență, Editura Polirom,
2009
John J. Mearsheimer, Tragedia politicii de forță, Editura Antet, 2001
Richard H. Ullman, Redefining Security, International Security, Vol. 8, No. 1.
(Summer, 1983
Florin Păsătoiu, From Obsolete Normative to Realpolitik in the EU and Russia
Foreign Policy Relations, Romanian Journal of European Affairs, Vol. 14, No.
4, December 2014
14
www.cqpress.com/docs/college/Beasley2e
15
John J. Mearsheimer, Tragedia politicii de forță, Editura Antet, 2001, pag. 37
16
Ibidem, pag. 40
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 2 aprilie 2014 cu
privire la Anul european pentru dezvoltare 2015
www.css.ethz.ch/publications/pdfs/Studien_zu_ZS
www.cqpress.com/docs/college/Beasley2e
www.comw.org/pda/fulltext/0403kay