Sociologie (Medicală)

Teorii și curente în sociologie și în Sociologia aplicată în medicină.

Construcția socială a noțiunilor de: sănătate, boală, suferință, medicină,
stare de bine. Reproduceri și interpretări. Diferențe culturale
 Structura socială/ Structuralism
 Conceptul de structură socială pornește de la faptul că ansamblul social al vieții
noastre nu constă doar din însușiri întâmplătoare, ci din evenimente și acțiuni
structurate. Structura = un ansamblu de raporturi invariabile (corelative sau
antitezice) care exprimă organizarea unui sistem.
 Fiecare societate constituie un sistem, un ansamblu de elemente
interdependente (structuri), cum sunt relațiile de rudenie, cultura, religia,
economia, tehnica, care nu au sens decât în interrelațiile reciproce.
 Structuralismul în științele sociale studiază structura sistemelor sociale, relațiile
care caracterizează instituțiile și procesele sociale punând accentul pe totalitate
ca structură socială ca relații de interdependență între elementele componente
ale unui sistem social.
 Reprezentantul cel mai de seamă al acestui curent: Claude Lévi-Strauss
 Funcția socială/ Funcționalism

 În matematică, o funcție este o relație care asociază fiecărui element dintr-o

mulțime (domeniul) un singur element dintr-o altă mulțime (codomeniul).
 Funcționalismul este o teorie a ordinii și a stabilității care vede societatea ca un
sistem complex ale cărui părți (elemente funcționale) colaborează și se
intercondiționează pentru a promova solidaritatea și stabilitatea
 De exemplu, societatea are nevoi/ cerințe funcționale fundamentale sau
imperative, și acestea produc/ generează apariția unor structuri diferențiate care
sunt specializate în satisfacerea acestora sau a altora.
 Auguste Comte, Talcott Parsons
 Construcția socială/ Constructivism
 Cunoaşterea nu este o reflectare a realităţii obiective, ci este o construcţie
socială, care constituie însăşi realitatea instituită pentru subiect.
Constructivismul este o teorie sociologică a cunoașterii conform căreia
dezvoltarea umană este situată/interpretată social și cunoașterea este construită
prin interacțiunea cu ceilalți.
 Construcţia socială a realităţii o vedem ca pe un proces de “sensificare” (to
create sense) care decupează realitatea prin intermediul triadei: voinţă,
cuoaştere, acţiune.
 Cu alte cuvinte, indivizii crează realitatea sau dau un sens propriu, prezent
realității în care trăiesc. În acest sens, spunem că realitatea este construită
social.

Notă: aceste trei curente nu sunt/reprezintă o prezentare exhaustivă a școlilor și curentelor sociologice. Sunt
doar trei exemple prezentate sumar cu titlu informativ, fiind relevante pentru înțelegerea sociologiei din
perspectiva profesiunilor medicale.
 Sociologie în sănătate
 Transpunând toate aceste curente sau orice alte teorii în planul restrâns
al domeniului sănătății putem descoperi, de exemplu:
 structuri din domeniu (instituțiile domeniului medical),
 funcțiunile domeniului (asigurarea sănătății, protejarea vieții, etc)
 construcția socială (sensul pe care-l atribuie societatea acestui domeniu)
 observăm că spectrul sociologiei sănătății sau al sociologiei în sănătate
este unul multidimensional
 Sociologie în sănătate
 Bunăoară, termeni precum sănătate, boală sunt definiți din perspective
foarte diferite, uneori contradictorii sau divergente, alteori
complementare.
 Sociologia este interesată deci de medicină, asistență medicală,
practici de îngrijire, dar și de pacienți, cadrele medicale, instituții
prestatoare de îngrijire, etc.
 În toate cazurile, este vorba de a analiza și interpreta caracteristicile și
problemele specifice relației individ - societate sau grup / societate, în
contextul specific al sănătății.
 Sociologia medicală – Sociologie în sănătate?
(clarificare termeni)
 Referința în definire a fost făcută la termenul de ‘’sănătate’’ (sociologie în
sănătate) pentru că:
 Sănătatea este conceptul integrator care leagă medicina de factorii sociali
 Sănătatea este ‘’produsul finit’’ livrabil în societate, care rezultă din actul medical
 Dar în literatură termenul uzual folosit pentru această disciplină este
‘’sociologie medicală’’
 Robert Straus (1957) sugerează o disticție în sociologia medicală. 2 arii:

 sociologie în medicină
și/sau/vs.
 sociologie a medicinei.
h
 sociologie în medicină

 Sociologul ‘’în’’ medicină este practicianul care colaborează direct cu medicul

sau alți practicieni medicali în studierea factorilor sociali relevanți în
probleme particulare de sănătate.
 Munca lui țintește în mod direct îngrijirea pacientului sau, oricum, aria
sănătății
 Din această perspectivă, sociologia în medicină este o ‘’cercetare aplicativă’’
în problematica medicală (mai puțin în problematica sociologică). Sociologii
în medicină sunt astfel produsul școlii de medicină (îngrijire, sănătate publică,
medicină generală)
 Sociologia medicinei
 Sociologia medicinei, pe de altă parte, se ocupă cu factori cum ar fi
organizarea, rolurile, relațiile, normele, valorile și credințele legate de practica
medicală (în sănătate) ca o formă de comportament uman.
 Accentul se pune de această dată pe procesele sociale care au loc în cadru
medical și modul în care acestea contribuie la înțelegerea noastră asupra
sănătății sau medicinei, în special, dar și la înțelegerea vieții sociale, în general.
 Sociologia care țintește studiul problematicii corpului profesional medical-fie
prin raportare internă-fie în relație cu restul societății.
 Sociologia medicinei împărtășește aceleași obiective ca toate celelalte domenii
ale sociologiei și poate fi, prin urmare, caracterizată ca o știință (cercetare) și
analiză a mediului medical dintr-o perspectivă sociologică.
 Deși unii sociologi ai medicinei sunt angajați în instituțiile de sănătate, majoritatea acestora
lucrează în zona profesiilor sociologice (mediul academic universitar sau mediul privat).
 Sociologia aplicată în sănătate-proces relativ recent

 Câmpul de studiu al sociologiei în sănătate este strâns legat de evoluția și

dezvoltarea diverselor regimuri de securitate socială. Sănătatea intră, pe această
cale, în sfera publică (serviciilor/ prestațiilor publice) alături de toate elementele
câmpului mai larg al ‘’protecției sociale’’. (De discutat: Dacă sănătatea ar fi fost /
rămas un bun individual? A se vedea cazul SUA)
 Pe de altă parte, problematici precum maladia (boala), epidemia, boala cronică,
devianța de comportament (de la normele sociale) și diferitele abordări terapeutice
relevă caracterul social (mai bine spus, fac inevitabilă intruziunea socialului).
 În fine, sănătatea este un fapt social și pentru că demersul științific depășește cu
mult sfera medicinei, de cele mai multe ori, conexiunile fiind cu câmpurile științelor
sociale și umaniste (sau de comportament).
 Primul demers de 'sociologie medicală‘ îi este atribuit lui Durkheim, în studiul
despre sinucidere (1897).
 Reprezentarea socială a sănătății

 În centrul acestor diferite forme de analiză și interpretare a dimensiunii sociale a

sănătății se găsește problema filosofică și etică

‘’Ce este sănătatea?’’

 una dintre numeroasele definiții ale sănătății pe care le oferă manualele de
medicină/ asistență medicală sau educație pentru sănătate pornește de la premisa
că omul este o ființă bio-psiho-socială.
 Astfel, sănătatea este considerată ca un standard sau ca o normă definită de
societate pe mai multe dimensiuni ale stării fizice, mentale și sociale.
 Aceste exigențe sau norme fac sănătatea ca ceva scalabil și evolutiv a determinat
un statut variabil al sănătății în funcție de societatea în care operează.
 Reprezentarea socială a sănătății
Definiții formale:
 (1)astfel cum este definită de către Organizația Mondială a Sănătății, o stare de
completă de bunăstare fizică, mentală și socială (deci, nu doar lipsa unei boli sau a
unor leziuni) (WHO, 2008). Această definiție pune accentul pe faptul că sănătatea
nu este conturată doar de lipsa unor aspecte negative cum ar fi boala sau
accidentul, ci obiectiv necesită prezența unor caracteristici pozitive: cum ar fi
sentimentele de bunăstare, care sunt aspecte preponderent de natură socială și
psihologică.
 (2) Și descrierea sănătății ca absență a bolii a fost oficială în cadrul Organizației
Mondiale a Sănătății (fapt care tocmai demonstrează schimbarea percepției sociale
în timp și faptul că sănătatea este un construct social).
 (3) O altă definiție consacrată se referă la capacitatea de a funcționa în mod
adecvat și normal la activitățile de zi cu zi (Dubos, 1981). Această definiție pune
accentul pe aspectele indirecte ale bolii și, în special, consecințele lor sociale.
 Reprezentarea socială a sănătății

 Sociologia permite și alte distincții. Sănătatea poate fi definită și din punctul

de vedere al instituțiilor de sănătate (în mod diferențiat, în funcție de
interes sau viziune ideologică). De aceea, societatea contemporană
operează și distincții mai rafinate (inabilitate, dizabilitate, boală, boală
cronică, boală acută, etc.)
 În același timp, sănătatea este înțeleasă diferit prin prisma diferitelor
perspective de analiză din societate. Nici din perspectivă istorică, nici pe
spectrul geografic sănătatea, ca percepție socială, nu este un concept unitar.
 Aceasta probează necesitatea instrumentului sociologic în ajutorul prestației
din sănătate.
.

Perspective de analiză asupra sănătății/ bolii

 Istoricismul (istorismul)
 – pornește de la premisa că experiența bolii nu este doar individuală (boala este un
‘’statut’’ dobândit într-un context social sau atribuit în relația cu ceilalți).
 Fiecare societate în evoluția istorică, are anumite boli, dar și anumite tipuri de bolnavi.
În fiecare epocă și în orice loc, o persoana este bolnavă în funcție de comunitatea în
care trăiește și în condițiile stabilite pentru statutul de boală.
 Spre exemplificare,
 epidemiile care, în secolele medievale, decimau populația erau considerate flagel colectiv
trimis de Dumnezeu.
 concepțiile despre contagiune se aplicau și patologiilor psihice. Bolile nu erau înțelese ca o
problemă medicală, în sensul prezent al medicinei sau al sănătății publice.
 conceptul de ‘’ne-bunie’’ și ‘’ alienare’’ erau înțelese prin judecarea simptomaticii după
nivelul de cunoștințe și tehnica celui împuternicit asupra cazului. Astăzi aceste noțiuni sunt
chiar incorecte juridic în desemnarea unui eventual statut patologic, dar într-un înțeles
limitat al ideii de boală putem considera firesc ca fiind ne-bunie, abaterea de la o conduită
uzuală a individului.
 Istoricismul (istorismul)

 Alt exemplu: în dezbaterea prezentă, problematica bolilor cronice se referă la ‘’grupuri de

persoane’’ și generează implicit asocieri cu ideea de auto -management al bolii sau cu
diversele categorii cronice: diabetici, cancer, cardio-vasculare, etc. În trecut, boala era
preponderent înțeleasă/desemnată de forma ei acută, forma cronică fiind fie ignorată ca
prea ușoară, fie ca ‘neputință’, pentru formele mai grave care imobilizau persoana.
 În esență, istoricismul ne sugerează că boala, în afară de a fi povestea pacientului, are
un rol și o accepție construite social și situate istoric (într-o paradigmă culturală).
 A fi bolnav este un statut social specific acelei societăți
 Interacționismul
 - Este concepția menită a evidenția modul în care factorii, numiți uneori
determinanți influențează statutul social al sănătății, precum și starea de
sănătate a indivizilor și organizarea îngrijirii. Și invers: starea de sănătate a
oamenilor și comunităților schimbă echilibrul societății, acționează asupra
mecanismelor sociale curente.
 Boala sau epidemia sunt fapte care apar/ dispar din cursul social determinat. Cu
alte cuvinte, bolile sau epidemiile sunt ‘’modele’’ de interacțiune socială. Este
vorba de o intercondiționare: Bolile, la rândul lor, acționează și ele asupra
instituțiilor sau asupra persoanelor care îngrijesc bolnavii. În egală măsură,
evoluția de îngrijire a sănătății și a instituțiilor sale poate influența alte sectoare
ale societății: de exemplu, economia.
 (de ex. marea epidemie de ciumă era un fenomen social, crea psihoză colectivă, măsuri populaționale,
schimbări de comportament, etc)
 Perspectivismul

 Medicina poate fi, în accepțiunea prezentă, împărțită între două obiective:

‘’restabilirea sănătății’’ sau ‘’schimbarea omului’’. (corespunzător celor 2 viziuni
a sănătății - lipsa bolii vs. starea de bine).
 ‘’Restabilește sănătatea’’ atunci când ea uită că omul din spatele organelor
afectate sau omul din spatele suferinței este de multe ori ascuns, iar medicina
vede doar organul sau afecțiunea (modelul bio-medical).
 Prin ‘’schimbarea omului’’, se vizează îndeplinirea dorințelor umane legate de
performanță sau de aspect. Nu este țintită suferința, ci individul. Adică
medicamentele/ medicația pentru remedii sunt înlocuite de medicamente și
medicație pentru tratarea dorințelor.
 Tradus în termeni de sistem medical, sănătatea poate ținti eliminarea
afecțiunilor prin tehnici medicale sau poate ținti crearea unui mediu de viață mai
sănătos și educarea unor comportamente sănătoase care ar ridica gradul de
sănătate în ansamblu și ar scădea cheltuiala în sistemul medical.
 (ho)spitalismul
 - Asociem adesea medicina și sănătatea cu ideea de spital. De exemplu, în
societățile mai arhaice, când se invocă boala, referința este la spital (ca mental
colectiv-''lumea'' asociază sănătatea cu instituția care se ocupă de sănătate).
 De aceea, socialmente vorbind, spitalul ca instituție face delimitarea între boală
și sănătate, definește statutul de boală sau de sănătate. Într-adevăr, expresii
sociale precum ’imi dă drumul acasă’ (externarea) sau ’m-am internat’
desemnează social ceea ce 'juridic' stabilește un statut de sănătate sau boală.
 Pe de altă parte, spitalul (sau ca referire în general, instituția furnizoare de
asistență medicală) este, și întotdeauna a fost, o întreprindere de socializare
(Labayle, 2002). Spitalul are o funcție socială, mai precis, o funcție de control
social.
 (ho)spitalismul
 Spitalul a dezvoltat noi misiuni pentru medicină: paleația, managementul
durerii, gerontologia, îngrijirea cronică, etc. Aceste aspecte oferă sociologiei
deja multe obiecte de studiu.
 Din punct de vedere sociologic, spitalul este un ‘’bulion de culturi’’(Vega, 1999):
pacienți din diverse grupuri, doctorii pe specialități, asistenții, ierarhiile formale
și informale, logica de afaceri vs. logica umanistă, finanțarea publică vs. lipsa de
resurse: situații adesea contradictorii, dacă nu chiar conflictuale.
 În rezumat, spitalul, prin profesii și organizare, este o reflectare a societății pe
care pretinde că o vindecă și este etalonul instituțional care controlează
percepția socială asupra sănătății și bolii. El este cel care definește sau oferă
imaginea publică (sau socială) a ideii de sănătate.
 Profesionalismul
 Medicina este meserie sau profesie, știință, vocație și/sau misiune?
 De fapt toate aceste atribute sunt în dezbatere și societatea glisează între
aceste valori.
 Prin fiecare din aceste accepțiuni se schimbă și perspectiva definirii sănătății.
De vreme ce medicul este inima sistemului sanitar – fapt pe care societatea îl
certifică prin cultul și prestigiul acordat profesiei medicale (de exemplu,
concurența la facultățile medicale, anii de așteptare pentru devenirea în
profesie) - deducem de aici că profesia își arogă dreptul de a controla
domeniul (Vantomme, 2013).
 Cu alte cuvinte, sănătate și boală este ceea ce medicul desemnează că este
 în acest sens, Talcott Parsons (1951) propune două ideal-tipuri sau roluri pentru medic:
controlor social sau antreprenor moral. Medicina este o știință normativă și din ce în ce mai
standardizată. prezentă, omniprezentă și uneori -potentă, chiar în instanțele de judecată (de
ex. medicina legală stabilește gravitatea unei infracțiuni).
 Corporatismul
 Rolul și misiunea sănătății au fost în continuă schimbare în funcție de
dezvoltarea sanitară, nivelul tehnologic și concepțiile culturale din societate.
 Medicina, și odată cu ea, sănătatea, au glisat dinspre statutul de activitate
’umanitară’ cu rol de salvare și protecție a vieții, către activități de natură
comercială.
 Aceste transformări sunt generate din mai multe surse: creșterea costurilor
din sănătate, creșterea exigențelor și pretențiilor în materie de sănătate care
au însoțit dezvoltarea economică, apariția metodelor alternative și a
suplimentelor alimentare, presiunea firmelor de medicamente, etc.
 Medicina trebuie să facă față și unor servicii concurente. În acest sens, se
poate vorbi și de un consumism în materie de servicii medicale. Concepte noi
aduse de dezvoltarea capitalistă: industrie, turism medical. Suplimente
alimentare, body building, etc. Cu alte cuvinte sănătatea tinde să devină
‘’produs’’achiziționabil – (mai mult decât stare de bine sau absența bolii)
 Cronicismul
 Bolile si afecțiunile cronice sunt obiect de activitate pentru profesioniștii din
sănătate și pentru sociologi, din perspectiva faptului că bolnavii cronici sunt/au
devenit cea mai nouă categorie socio-profesională. Cariera de boală (parcurs,
devenire caracteristică umană a bolnavului cronic)
 Progresele medicinei și progresele tehnologice materializate în creșterea speranței
de viață și scăderea mortalității la anumite categorii de boli au dus la standardizarea
în timp a unor caracteristici de îngrijire și de comportament care conturează
categoria bolilor cronice.
 Pe de-o parte vorbim de o ’tranziție epidemiologică’ provocată de schimbarea
ponderilor între bolile acute/infecțioase cu cele cronice implică numeroase
schimbări cu efecte sociale (bugete, organizare) pe de altă parte, se relevă că
sănătatea nu este reductibilă nici la medicină, nici la instituția de îngrijire (spital sau
altele), ci este în multe privințe o problematică socială. De exemplu, automedicația
(specifică cronicismului) se produce la propriul domiciliu.
 Perspectiva cronicistă pune în lumină aceste transformări.
 .

Alte concepte din sănătate care comportă și o problematică

socială
 Comportament de Sănătate
(HEALTH BEHAVIOR)

 Comportamentul, ca ansamblu de acțiuni efectuate de către o persoană cu

intenția de a dobândi sau de a-și păstra sănătatea (în scopul prevenirii
problemelor de sănătate sau în scopul obținerii unei stări de sănătate
dorite)
 Comportamentul de sănătate implică tipuri de activități, obiceiuri și stilul de
viață pe care oamenii îl urmăresc pentru a se menține sănătoși, în funcție
de propria percepție individuală asupra stării de sănătate.
 Comportament de Sănătate
(HEALTH BEHAVIOR)

 Stilul de viață este instituționalizarea unor comportamente pe termen lung,

poate fi perceput ca sănătos sau nesănătos în funcție de o anumită masă
critică de comportamente.
 Dar dincolo de comportamente atributele de sănătos sau nesănătos sunt
definite social. Mai mult, stilul de viață este adesea adoptat în acord cu
statusul social sau exigențele apartenenței la un grup, dar este tratat de
profesioniștii în domeniul medical ca fiind o caracteristică personală (fiind
sub control individual)
 Îngrijirea sănătății
(HEALTH CARE)

 (1) definiția comportamentală: măsuri medicinale și preventive luate de un individ

sau de alții pentru a menține starea de sănătate funcțională a unei persoane.
 (2) Definiția instituțională: aranjamente culturale și organizaționale ale unei
societăți îndreptate spre menținerea stării de sănătate a populației sale.
 îngrijirea sănătății se distinge de asistența medicală, care este un concept mult
mai strict ca definiție. Conceptul de îngrijire a sănătății se referă la orice
comportament sau funcții instituționale care vizează menținerea sau îmbunătățirea
stării de sănătate, inclusiv măsuri preventive, cum ar fi spălatul pe dinți, practicile
alimentare și de prevenire a prejudiciului în sănătate.
 Termenul de asistența medicală se referă numai la acele practici și funcții
instituționale controlate de practicienii în medicină
 Îngrijire/ îngrijitor
 Un rol: presupune acordarea de sprijin pentru cineva lipsit de independență funcțională
fizică sau psihologică (vârste fragile, bătrâni, copii, dizabilități și inabilități fizice și psihice).
Elementul cheie al acestui rol este dependența de destinatarul (recipientul) îngrijirii.
Literatura de specialitate cu privire îngrijire se concentrează pe îngrijire informală, îngrijirea
profesională intrând în studiul asistenței medicale.
 Probleme sociale legate de îngrijire: problematici de gen (majoritatea îngrijitorilor ‘’primari’’
sunt femei, bărbații au mai multe șanse de a oferi îngrijire secundara, mai ales sprijin
financiar, problematici economice (uneori îngrijirea este o prestație nefiscalizată, deci este o
externalitate pentru economie (nu este cuantificată de PIB), problematici interpersonale
(conflicte de familie, conflicte cu persoana îngrijită), problematici de gestiune a timpului
(respite) și alte forme de împovărare.
 Pentru sociologi problema îngrijitorilor a devenit atât de evidentă, încât unii autori îi
consideră pe îngrijitori "pacient ascuns"
 Boală = afecțiune
DISEASE

 În sociologia medicală, o afecțiune (boală) este considerată o stare fizică

adversă constând în o disfuncție fiziologică a individului.
 A nu se confunda cu boală = starea de rău (conștientizarea psihologică al
unei boli) sau o boală = caracteristica unui statut social(bolnav/pacient).
 Boală = stare de rău/suferință/durere
ILLNESS/SICKNESS
 Un status sau o stare de suferință dobândită ca urmare a unei boli. În sociologie,
suferința / răul este o stare subiectivă, aparținând unui individ.
 Este conștientizarea psihologică de a avea o boală prin simptome sau dureri. De
cele mai multe ori aceasta conduce la modificarea obiceiurilor și a
comportamentului social al bolnavului ca un rezultat.
 Această definiție contrastează cu DEFINIȚIA MEDICALĂ a bolii, care este o disfuncție
fiziologică a unui individ.
 Există o dezbatere filosofică, sociologică și istorică despre ‘’rău’’ (diferențe culturale,
religioase, antropologice)
 Durerea (rol organic medical-semnal, rol uman-simptom, suferință, indicator
integrat, standard de civilizație pentru sistemul medical, nivel de rafinament în
drepturile omului, stereotipuri în percepția durerii: pedeapsă sau modalitate de
izbăvire)
 Dizabilitate
DISABILITY
 O incapacitate fizică sau mentală sau o limitare în activități sau roluri așteptate a persoanelor
fizice în mediul lor obișnuit. Dizabilitățile sunt rezultate dintr-o deficiență sau o pierdere și
/sau anomalii mentale sau emoționale.
 Capacitatea unei persoane de a funcționa este de multe ori la baza statusului său social (de
exemplu capacitatea de muncă corelată cu profesia și implicit cu venitul).
 Adesea, dizabilitățile fizice sunt purtătoare de stigmat social. Prin urmare, persoanele cu un
handicap fizic necesită nu numai un tratament medical, ci și ajustări sociale și economice sau
de atitudine. O problemă aparte, constituită social, a fost cea a denumirii dizabilitate vs.
handicap. Conotația peiorativă a termenului handicap care duce cu gândul la situațiile
trecute de discriminare, au eliminat acest termen inclusiv în termeni juridici
 Alte Problematici: ‘’restrângerea’’ vieții sociale ca urmare a handicapului, izolare socială și
sentimentul de povară pentru alții.
 Modele de intervenție socială: amenajarea mediului (clădirilor, parcărilor), integrarea în
muncă, aderarea la grupuri … deci e mai mult o problemă de răspuns a mediului restrictiv.
 Comportamentul de boală
(ILLNESS BEHAVIOR)
 Activitatea sau activitățile întreprinse de către o persoană care se simte rău în
scopul de a căuta fie ameliorarea bolii, fie reechilibrarea statusului inițial, fie o
adaptare la o nouă situație sau status.
 Comportamentul de boală este o variabilă importantă în sociologie medicală,
deoarece nu toată lumea răspunde în același fel în caz de boală. Unii oameni merg
la medici pentru tratament atunci când prezintă simptome de boală, în timp ce alții
cu aceleași simptome pot încerca auto-îngrijire sau pot respinge simptomele care
nu au nevoie de atenție. Unele persoane pot nega chiar experiența de simptome de
anxietate pentru ceea ce pot ele însemna (de exemplu, teama de SIDA, cancer).
 Interpretările subiective ale statusurilor și sentimentele proprii sunt determinante
în adoptarea comportamentului bolii. Modele de comportament bolii au fost
dezvoltate de către Parsons (1951), în concepția sa despre Rolul (social al)
bolnavului (sick role) .
 Experiența de boală
(ILLNESS EXPERIENCE)

 Deciziile, comportamentele și rezultatele asociate cu diversele stadii ale

bolii.
 Edward Suchman (1965, 1966) specifică următoarele etape ale experienței bolii:
 (1) Experiență simptom,
 (2) asumarea rolului de bolnav,
 (3) contactul cu îngrijirea medicală,
 (4) rolul asumat de pacient, și
 (5) faza de recuperare și reabilitare.
 Perspectiva sociologică cu privire la experiența boală se concentrează pe legătura dintre
variabilele personale și structurale, cu accent pe restricțiile sociale și culturale asupra
comportamentului.
 Experiența de boală nu este pur și simplu un răspuns la condițiile biologice. Luarea deciziilor
necesită analiză la toate etapele și este dependentă de resursele disponibile. De exemplu,
îngrijirea medicală ar putea fi inaccesibil pentru unele persoane (de exemplu, cei săraci), chiar
dacă aceștia ar accepta de bunăvoie rolul de bolnavi
 CONTEXT CULTURAL al BOLII/SUFERINȚEI

 Normele culturale, credințele, structurile sociale și condițiile materiale

influențează raportarea la boală (favorabil sau defavorabil) și influențează
modul în care simptomele bolii sunt percepute.
 Astfel de variabile culturale pot fi distinse ca fiind personale (indicatori
demografici și socio-economici, identități sociale, rețele sociale și relații și
resurse psihologice) și/sau societale (calitatea și accesibilitatea serviciilor
medicale, condițiile exterioare de mediu, etc.).
 STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS (lectură suplimentară)
 Modele colective de comportament legat de sănătate, bazat pe alegerea dintre opțiunile disponibile
pentru oameni în funcție de șansele lor speranța de viață (Cockerham, Riitten, și Abel 1995).
 Variabilele modelului includ vârsta, sex, rasa, etnie, precum și alte variabile relevante care au impact
asupra stilului de viață. Comportamentul generat de aceste alegeri poate avea consecințe pozitive sau
negative asupra organismului și a minții, dar formează totuși un model de ansamblu de practici de
sănătate care constituie un stil de viață.
 Un stil de viață asumat ca sănătos include și forme de interacțiune cu serviciile medicale pentru
controale fizice și de prevenire, dar majoritatea activităților au loc în afara sistemului de livrare a
sănătății. Aceste activități constau de obicei alegeri și practici, influențate de șansele de viață ale
individului sau probabilități pentru realizarea lor, care variază de la spălatul pe dinți și mâncare până la
relaxare și spa-uri de sănătate.
 Pentru majoritatea oamenilor, un stil de viață sănătos implica decizii cu privire la alimente, exerciții
fizice, managementul stresului, fumatul, consumul de alcool și de droguri, riscul de accidente (de
exemplu, utilizarea centurii de siguranță), și aspectul fizic. Prin urmare, stilurile de viață sănătoase pot
fi conceptualizate ca moduri de a trăi urmărite de oameni, în general, care doresc să-și mențină sau să-
și îmbunătățească sănătatea lor și pentru a evita îmbolnăvirea sau rănirea.
 STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS (lectură suplimentară)
 Un stil de viață sănătos a devenit determinant de sănătate în societățile avansate. Conform lui
Robert Crawford (1984), au existat trei motive majore pentru această dezvoltare:
 recunoașterea tot mai mare în rândul publicului larg că modelele de boli majore s-au schimbat de la
boli acute sau infecțioase către bolile cronice și transmisibile, cum ar fi boli de inima, cancer, diabet, pe
care medicina nu le poate încă vindeca și care sunt limitatori în sine;
 Numeroase catastrofe de sănătate cum ar fi SIDA și cancerele sunt cauzate de stiluri de viață
particulare.
 mass-media și furnizorii de asistență medicală au promovat schimbarea stilului de viață și
responsabilitatea individuală pentru sănătate. Rezultatul a fost creșterea gradului de conștientizare a
faptului ca medicina nu mai este răspunsul automat pentru toate amenințările la adresa sănătății. Prin
urmare, strategiile de a adopta un stil de viață sănătos au câștigat în popularitate.
 Problematica autocontrolului și a responsabilității personale pentru sănătate - subiect în
dezbaterea actuală. În unele sisteme, pentru responsabilizarea individului, asigurarea este
condiționată de restricții asupra stilului de viață (de ex. pierderea asigurării în caz de
neprezentare la controale de rutină, sau taxarea suplimentară a unor consumuri periculoase-
accize pe alcool)
 STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS (lectură suplimentară)
 Max Weber (1864-1920)-fundamentul general pentru conceptele actuale de stil de viață
sănătos. Deși Weber a fost preocupat de stil de viață, în general, și nu a abordat în mod direct
problematica de sănătate, prin efectele și prescripțiile diverselor stiluri descrise se înțelege
clar că stilurile orientate către sporirea activității, a consumurilor, menținerea activității
sexuale, frumusețea sunt stiluri care produc sănătate.
 Mai mult, Weber a atribuit adoptarea stilurilor de viață în general claselor de sus și de mijloc,
fapt din care decurge posibilitatea de contagiune dincolo de granițele sociale. Calitatea de
participare poate diferi în mod semnificativ, dar nivelul de participare în societățile avansate
poate fi suficient de relevant.
 Diferențierea clasă socială/statut social îl situează pe Weber în contrapondere cu Marx. La
Marx clasa (averea) este factorul predominant în determinarea rangului social, Max Weber
afirmă că starea (prestigiul) și puterea (influența politică) sunt de asemenea importante,
arătând că, în timp ce clasa este o dimensiune obiectivă a vieții sociale, statutul este una
subiectivă, constând în stima de sine (ceea ce-și arogă singur individul). De asemenea statutul
nu este dat de ceea ce produci, ci mai curând de ceea ce consumi, adică de stilul de viață
adoptat (care poate fi sau nu în acord cu categoria profesională sau clasă).
 PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII
 (1) – desemnează un proces-acțiune- procesul care conferă populației
mijloacele de a-și asigura un control sporit asupra propriei stări de
sănătate și de a-și îmbunătăți această stare (WHO, 2005-Carta de la
Ottawa).
 Manifestarea publică a acestui proces are loc pe diverse canale: prin
educație, sensibilizarea opiniei publice și publicitate, dar și prin programe
de screening de risc bazate pe comunitate și programe de diagnostic,
intervenții organizate adaptate la prevenirea bolilor și depistarea
precoce a bolii.
 (a nu se confunda cu prevenirea chiar dacă promovarea sănătății poate
include și măsuri preventive).
 PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII
 (2) – O mișcare socială începută în anii 1960 având ca scop concentrarea
atenției publicului asupra comportamentului de sănătate preventivă. Astfel
de mișcări stimulează concurența pentru cercetare și obținerea de fonduri
de implementare a programelor, de exemplu, între unitățile medicale și de
sănătate publică, care se concentrează pe abordări terapeutice și de
prevenire a bolilor.
 Cele mai multe fonduri publice sunt încă acordate în cadrul eforturilor de a
vindeca boli cronice, cum ar fi cancerul si bolile de inima. Promovarea
sănătății, cu toate acestea, este acum o parte integrantă a educației pentru
sănătate, cu toate că există mult potențial de fraudă în acest sector.
 MEDICINĂ SOCIALĂ
Studiul cauzelor și consecințelor stării de sănătate și a bolii, inclusiv maniera de
răspuns asupra bolii. Medicina socială este un câmp vast de analiză a relațiilor între
societate, sănătate și medicină. Include, dar nu se limitează la:
 examinarea rolului medicinei ca instituție socială;
 efectele sociale ale cunoașterii medicale;
 originile sociale ale sănătății, bolii, morbidității;
 stilul de viață de sănătate și filozofii sociale și politice care stau la baza
sistemelor de livrare a sănătății;
 normele sociale, valorile și etica referitoare la practica medicală;
 cultura în medicină și sănătate, precum și istoria socială a medicinei.
 ETICA BIOMEDICALĂ/
Bioetică
 Aplicarea raționamentul moral pe probleme legate de dezvoltarea de tehnologii biomedicale și
distribuirea serviciilor de sănătate.
 Probleme biomedicale includ decizii privind sfârșitul vieții, aparate de susținere a vieții, utilizarea de
tehnologii de reproducere și de consiliere genetică si de screening , modificarea comportamentelor de
control, proiecte controversate de cercetare clinică , drepturile animalelor, precum și echilibrul
terapeutic
 Distribuirea fondurilor între prevenție vs. Curativ
 distribuirea de resurse limitate medicale și servicii, cum ar fi în transplantul de organe și de dializa
renala, consecințele strategiilor de control al costurilor pentru calitatea și accesul la asistență
medicală, precum și dezvoltarea de spitale pentru - profit .
 În timp ce filosofii pot vedea etica fiind inerentă naturii umane, sociologii au tendința de a atribui
disputa etică unor diferențe culturale.
 Din 1980 , domeniul eticii biomedicale a devenit instituționalizat, așa cum se reflectă în dezvoltarea de
protocoale guvernamentale sau instituționale, sau în litigiile și precedentele judiciare apărute pe astfel
de teme și atenția sporită acordată eticii în învățământul medical (Sorenson and Swazey 1989).