Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu, care a fost și un

talentat scriitor, fiind numit de unii „Creangă al Bucovinei“.

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă
modestă de țară. Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o
formare muzicală continuă și completă. Ciprian a primit primele lecţii de vioară la
şcoala din Ilişeşti, în satul din apropiere. Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul
superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi
pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i
s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa. În martie
1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a
studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa,
Emilia.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din
Viena (1879 – 1881), unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”.
În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele
vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar
în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost
niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor
considerate mult prea intens patriotice.
În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a
avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica,
Societatea ”Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.
În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” – Constantin
Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi
încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.
În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul
„Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie
să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus
până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine. Temniţa s-a
transformat însă pentru el în drum sigur spre mormânt. Pereţii reci şi mâncarea proastă
i-au furat încă ani buni din viaţă. Tuberculoza s-a agravat iremediabil.
Când a ieşit din închisoare, după unsprezece săptămâni, era deja cu moartea în piept.
Se întoarce la Universitate la Cernăuţi şi apoi, cu mare greutate, pleacă să-şi
împlinească visul şi să-şi continue studiile la Viena. De la Viena se întoarce la Braşov
ca profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc şi se angajează şi ca dirijor la
Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, loc mult prea rece şi înfrigurat pentru el.
Aici a compus „Crai Nou”, (prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian
Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri). Aici a reprezentat-o public pentru
prima dată în februarie 1882, cu un succes minunat. La 8 noiembrie 1882, este
organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi
colctate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleacă în
staţiunea Nervi din peninsulă. În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă
Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile
îndurerate ale tatălui său. Într-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota:
„O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată
frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!
…”. Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit acesteia: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”
Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care
s-a îndrăgostit. Familiile lor, de confesiuni diferite, nu au permis însă căsătoria, iar
tatăl Bertei a încercat în permanenţă să-i îndepărteze pe cei doi tineri unul de altul,
trimiţându-şi fata în străinătate.
La moartea lui, Berta Gordon îi scria sorei acestuia, Mărioara: „Greu de suportat
nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot
ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine. Ţie
ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea
jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu !”.

Despre imn
mnul României din 1975-1977 este imnul Albaniei de astăzi. „Pe-al nostru steag e
scris Unire”, al lui Ciprian Porumbescu, e fredonat de albanezi pe versuri
asemănătoare. "Pe-al nostru steag e scris Unire" este un cântec patriotic dedicat unirii
Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească de la 1859. Muzica îi aparţine lui
Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Bârseanu.
Una dintre creațiile sale este un cântec patriotic ce avea să devină mai târziu imnul
Albaniei. În țările române, cântecul avea versurile „Pe-al nostru steag e scris unire” și
era un cântec patriotic al românilor. Imnul intitulat „Hymni i Flamurit” („Imnul
steagului…”) are muzica lui Ciprian Porumbescu și versurile lui Aleksander Stavre,
un poet albanez. Albania nu este singura țară al cărei imn are la bază o melodie
românească. Imnul a fost mai întâi publicat ca o poezie în Liri e Shqipërisë (Libertatea
Albaniei), un ziar albanez din Sofia, Bulgaria în 1912. Mai târziu a fost tipărit într-un
volum de poezii de Drenova numit Ëndra e lotë (Vise și lacrimi), care a fost publicat
la București.