Solomon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Solomon (Shlomó) ‫שלמה‬

Rege al Israelului

King-Solomon-Russian-icon.jpg

Regele Solomon, pe o icoană rusă

Date personale

Nume la naștere Yedidyá ben David

Născut c.1000 î.Hr.

Ierusalim

Decedat 931 î.Hr.

Ierusalim

Înmormântat Ierusalim Modificați la Wikidata

Părinți David

Batșeba Modificați la Wikidata

Frați și surori Nathan[*]

Adoniya[*]

Amnon[*]

Abimelec Modificați la Wikidata

Căsătorit cu o fiică de faraon, Naamá amonita și alte soții și concubine

Copii Roboam[1]

Menelik I

Q9166659[*]

Tafat[*] Modificați la Wikidata

Cetățenie Regatul evreu unit Modificați la Wikidata

Religie iudaism Modificați la Wikidata

Apartenență nobiliară

Titluri Shlomo Hameleh (Regele Solomon)

„Kohelet” (Ecleziastul)

„Cel mai înțelept dintre oameni”

Familie nobiliară Casa lui David (Beit David)

Moștenitor Roboam

Domnie

Domnie971 î.Hr. - 931 î.Hr.

Predecesor David

Succesor Ieroboam în Israel, Roboam în Iuda

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Regele Solomon cu planurile Templului în mână. Ilustrație pentru o biblie publicată de Providence
Lithograph Company

Solomon (în ebraică: ‫ שְֹׁלמ ֹה‬,se citește Shlomó; în greacă:Σαλομών, Σολομών = Solomón, în
latină:Salomon (rex); în arabă: ‫سليمان‬, Sulayman) a fost fiu al lui David și al Batșebei, conducător evreu
antic menționat în scrierile biblice [2] rege al Israelului timp de circa 40 de ani (971-931), a avut o
domnie intrată în legendă, ca prosperă și tihnită (unii arheologi sunt de părere că dimensiunile
regatului său au fost probabil reduse și că nu a fost un rege, ci un "mic" conducător regional[2]; alți
cercetători, precum arheologii Eilat Mazar, și Yossef Garfinkel, de asemenea Michael Hasel și Martin
Kingbeil[3] consideră că domeniul tatălui său și al său erau totuși, un regat adevărat, mai întins decât
s-ar părea); după tradiția biblică a fost ctitorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială
înțelepciunea sa [4] în rândurile locuitorilor evrei, musulmani și creștini ai Levantului, și apoi din
întreaga lume. I s-au atribuit cărțile Ecleziastului, Proverbelor și Cântarea Cântărilor din Vechiul
Testament.

Cuprins

1 Solomon ca personaj istoric

1.1 Descoperire arheologică din anul 2010

2 Perspectiva biblică

2.1 Sfaturile lui David

2.2 Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea

2.3 Ucigașul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace

2.4 Blasfematorul regelui David, Șimei, greșește din nou și este pedepsit cu moartea

2.5 Darul primit de Solomon

2.6 Solomon rezolvă o problemă încurcată

2.7 Celelalte daruri: bogații și slavă

2.7.1 Dările
2.7.2 Scuturile

2.7.3 Luxul curții

2.7.4 Caii

2.8 Construirea Templului

2.9 Celelalte construcții

2.10 Solomon târât de iubire se încuscrește cu neamurile interzise

2.10.1 Pedepsele lui Dumnezeu cad asupra lui Solomon

3 Bibliografie

4 Note

5 Vezi și

6 Legături externe

Solomon ca personaj istoric

„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la
perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat
vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni
politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la
nivelul local, adică la ținutul deluros.[2]”

—Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient
Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

După opinia arheologilor Finkelstein și Silberman, Solomon nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat,
descrierea din Biblie a regatului său potrivindu-se mai mult perioadei regelui iudeu Manase, vasal al
Asiriei:

„Considerând problema sub toate aspectele, avem o situație în care condițiile descrise ca fiind din
marele regat al lui Solomon seamănă foarte mult cu cele din ținutul regelui Manase. Districte bine
administrate și un mare număr de lucrători de corvoadă clădind noi orașe regale; legături comerciale
cu lideri străini; caravane către nord trecând prin teritoriul Iudei și ambasadori din Arabia aflați în
Ierusalim - care sunt combinate cu amintiri neclare, împrumutate din zilele de glorie ale comerțului
din Israelul aflat la nord - toate susțin credința în vechimea și înțelepciunea strategiei regelui Manase
de participare înflăcărată la comerțul și diplomația imperiale.[5]”

—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings
and the Roots of the Western Tradition.

Nu s-au găsit până în prezent dovezi arheologice despre regatul lui Solomon[6][7], ci numai din
vremea unor regi urmași ai săi. Nu a fost găsită până în prezent nicio urmă a Templului lui Solomon.
[7] În schimb există urme ale Templului (Al Doilea Templu), care a fost reconstruit, potrivit Bibliei, în
locul acestuia.
Descoperire arheologică din anul 2010

La Ophel au fost descoperite în anul 2010 rămășite care susțin relatarea biblică despre regele
Solomon și zidul construit de acesta împrejurul Ierusalimului. În Biblie se spune: „Solomon s-a
încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus-o în cetatea lui
David, până și-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului.” (3 Regi
3:1).

Au fost dezgropate:

O secțiune a unui zid al orașului, de 70 metri lungime și 6 metri înălțime, localizată într-o zonă
cunoscută ca numindu-se Ofel, între orașul lui David (Ierusalim) și peretele sudic al Muntelui
Templului.

O poartă interioară de acces la cartierul regal al orașului, având înălțimea de 6 metri, construită într-
un stil tipic pentru cele din perioada Primului Templu. Are un plan simetric format din patru mici
încăperi, două de fiecare parte a coridorului (gangului, pasajului) principal.

Un turn pe colț, care acoperă o suprafață de 24 pe 18 metri și care oferă perspectiva unei părți
importante din Valea Kidronului.

O structură regală adiacentă porții. Între marele turn și poarta orașului arheologii au descoperit o
secțiune dintr-un turn de colț care are 8 metri lungime și 6 metri înălțime.

Pe mânerele unei căni (vaze) s-au găsit inscripționate cuvintele „către rege”.

Rămășițe ale unor mari recipiente, care au supraviețuit focului, având înălțimea de 1,15 m. Un
recipient are o inscripție parțială „al administratorului” (engleză „overseer”). Eilat Mazar susține că ar
fi vorba de brutari; inscripția este în ebraică veche și indică că aparținea unei înalte oficialități.

Au fost descoperite peceți de lut (clay seals sau „seal impresions” sau bullae) cu nume evreiești, ceea
ce indică și ele natura regală a structurii.

Cioburile, particularitățile zidului și ale porții trimit la secolul al X-lea.

Excavările de la Ofel s-au desfășurat pe o perioadă de trei luni sub patronajul Universității ebraice,
fiind sponsorizate de Daniel Mintz și Meredith Berkman, un cuplu interesat de arheologia biblică.
Săpăturile s-au făcut în cooperare cu Autoritatea Antichităților a Israelului, Autoritatea israeliană
pentru parcuri și rezervații naturale, și cu Compania pentru dezvoltarea Ierusalimului de est. Au
participat la săpături studenți la arheologie de la Universitatea ebraică din Ierusalim, studenți
voluntari de la Colegiul Herbert W. Armstrong din Edmond, Oklahoma și alți muncitori angajați.[8][9]
[10][11][12][13][14][15][16][17]

„Totuși, alți arheologi susțin că narațiunea biblică care ar reflecta existența unei monarhii puternice
în Ierusalim este în mare parte mitică și că nu exista acolo vreun guvernământ puternic în acea
epocă.
Aren Maeir, un profesor de arheologie la Universitatea Bar Ilan, afirma că nu au fost prezentate
dovezi că fortificațiile ar fi atât de vechi pe cât susține Mazar. Există rămășițe din Ierusalimul secolului
al X-lea, afirma el, dar dovezile pentru un regat puternic și centralizat din acel timp rămân «șubrede».
[10]”

—Abe Selig, 'J'lem city wall dates back to King Solomon', Jerusalem Post, 23 februarie 2010

Într-o carte publicată în octombrie 2010, Michael Coogan scrie:

„Ierusalimul nu făcea excepție, altfel decât că nu era exact un oraș — conform standardelor noastre
era doar un sat. Pe vremea lui David, populația sa era de doar câteva mii, care trăiau pe circa
doisprezece acri, aproximativ egali cu două blocuri de teren din centrul Manhattanului.[18]”

—Michael Coogan, God and Sex. What the Bible Really Says.

În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Stavrakopoulou afirma, după ce
se consultase cu Baruch Halpern, Yosef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi fiind șefi de excavații
ale unor situri pretins davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente ar putea pune la
îndoială teoriile lui Finkelstein, teza regatului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi
arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale
regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit.[19] După ea,
acest lucru indică resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda.[19]

După ce Mazar a descoperit palatul lui David în 2005, Garfinkel l-ar fi descoperit în 2013, în alt loc, la
o distanță de 25 km în linie dreaptă — la fel de nesigur.[20][21]

Nici măcar existența regatului evreu unit nu este acceptată pe larg ci mai degrabă un mit[22]
conform Jewish Study Bible, ediția a doua din 2014.

Perspectiva biblică

Plume pen w.svg

Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.

Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție.

Pentru creștinătate Solomon este cel care, cerând de la Dumnezeu înțelepciune pentru a-și conduce
poporul, a primit „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va
avea nimeni după el [23][24], cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii[25]
[26] și care, pe deasupra, mai primește bogații și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun
rege ca el.[26][27] Isus face referire la înțelepciunea[28] și slava [29] lui Solomon. Solomon ar fi scris
trei mii de pilde[30], din care o parte (cca 800[31]) alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon”
(în care Solomon este considerat principalul autor[32], poate cu cca 90% din întreaga carte, lucru
contrazis, însă, de majoritatea cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu James L. Crenshaw, Roland
E. Murphy și L. G. Perdue[33][34], cartea fiind imposibil de datat[35]), o mie cinci cântări[30] (Biblia
are doi psalmi care-i poartă numele, psalmul 72 și 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’,
s-a ,,alipit’’ de unele din cele șapte neamuri descrise ca mai mari la număr și mai puternice decât cel
israelit , neamuri interzise de Dumnezeu regilor Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți,
heviți, iebusiți-[36]), iubind femei străine moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de
fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-[37]). El a avut șapte sute de neveste și trei sute de
țiitoare.[4][26][30][38] El ar fi fost pedepsit cu „ruperea împărăției” de la el din mâna fiului său,
Roboam (Rehavam), și oferirea a 10 seminții slujitorului său, Ieroboam I(Yaravam I), cu lăsarea unei
seminții fiului său.[39] Spre sfârșitul domniei Solomon ar fi avut doi vrăjmași, Hadad, regele Edomului
și Rezon, regele Aramului (în Siria).[4][26][30][40]

Sfaturile lui David

Cartea întâi a Regilor relatează cum David, care se apropia de clipa morții, a dat următoarele
îndrumări fiului său, Solomon:

Să păzească poruncile Domnului pentru a izbuti în tot ceea ce va face și pentru a nu fi lipsit niciodată
de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.

Să facă după înțelepciunea sa nelăsând că „perii albi” ai lui Ioab să „se pogoare în pace în locuința
morților”, pentru că el ,,a vărsat sânge de război în timp de pace”, ucigându-i pe Abner și pe Amasa,
două căpetenii ale oștirii lui Israel.

Să arate recunoștință față de Barzilai, Galaaditul, care-l ajutase pe David când acesta fugea de
Absalom.

Să nu-l lase nepedepsit pe Șimei, care rostise mari blesteme împotriva sa, dar căruia îi promisese că
nu-l va omorî cu sabia. David îl sfătuiește ca, potrivit cu înțelepciunea sa, să-i „pogoare perii albi
însângerați în locuința morților”.

Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David pe care acesta „nu-l mustrase
niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit , împreună cu Ioab și cu
preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine rege. La sugestia proorocului Natan,
Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie, îi
spune că Adonia s-a proclamat rege și îi spune că după moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca
vinovați. Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns rege de preotul Țadoc și proorocul Natan la
Ghihon.

Auzind de înscăunarea lui Solomon- continuă „Cartea întâi a regilor”- toți cei poftiți la ospățul de
cinstire a „regelui Adonia”, s-au umplut de spaimă, s-au sculat și au plecat care încotro. Adonia însuși,
temându-se de Solomon, fuge și se apucă de coarnele altarului, implorând ca regele să-i jure că îi va
cruța viața. Solomon îi mai dă o șansă (legea îi dădea dreptul să-l pedepsească cu moartea pentru
uzurparea tronului) și îi promite că, dacă va fi cinstit, „un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi
răutate în el, va muri”. Adonia se închina noului rege și Solomon îi spune să meargă acasă. Totuși,
Adonia o roagă pe Batșeba, să ceară de la Solomon pe Abișag-Sunamita, fecioară tânără și frumoasă
pusă să slujească și să-i încălzească patul lui David, care nu se împreunase cu împăratul. Întrucât
gestul era un prim pas spre o nouă revendicare a tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului,
Solomon ordonă uciderea lui Adonia, după promisiunea făcută.[4]

Abiatar a fost scos din slujbă și trimis la moșiile lui din Anatot și înlocuit cu preotul Țadok.

Ucigașul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace

„Cartea întâi a regilor” relatează cum Ioab fuge și el la coarnele altarului și Solomon ordonă uciderea
lui pentru ca astfel să fie luat de pe el și de pe casa tatălui lui „sângele pe care l-a vărsat Ioab fără
temei”, pentru că „a vărsat sânge de război în timp de pace”. Domnul face astfel ca „sângele lui să
cadă asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbați mai buni și mai drepți decât el”, și i-a ucis cu
sabia fără știrea regelui David: pe Abner, căpetenia oștirii lui Israel și pe Amasa, căpetenia oștirii lui
Iuda.[30] Benaia este pus în locul lui Ioab.

Blasfematorul regelui David, Șimei, greșește din nou și este pedepsit cu moartea

„Cartea întâi a Regilor” continuă înfățișând cum regele Solomon îl cheamă pe Șimei, care aparținea
familiei și casei lui Saul, la el și îi spune să-și construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în
situația în care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia
fidelității față de noul rege, Solomon.

În „Cartea a doua a lui Samuel” vedem ca acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme
împotriva regelui David, infracțiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în care
Absalom preluase puterea și David fugea de el, Șimei îl blestemase pe David și aruncase cu pietre
după el și după toți slujitorii regelui. Șimei, om din familia și casa lui Saul, îi mai spusese că este un
om al sângelui și un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa pentru tot
sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un neadevăr) prin darea
regatului în mâna lui Absalom. Abișai, slujitorul lui David, îi cere atunci permisiunea de a aplica legea,
adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând.

„Ce aveți voi cu mine, fiii Țeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: „Bleastămă pe
David!” Cine -i... va zice dar: „Pentru ce faci așa?”

Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-
mi ia viața; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsați -l să blesteme, căci Domnul i -a zis.

Poate că Domnul se va uita la necazul meu, și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”[41]

Când David își recapătă tronul-continuă aceeași carte istorică- același Simei iese înaintea regelui și îl
roagă să nu țină seama și să uite nelegiuirea făcută. Același Abișai îl întreabă pe David dacă acesta nu
trebuie pedepsit cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (așa cum cerea legea). David îi
răspunde: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi protivnicii mei? Astăzi să se
omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că domnesc azi peste Israel?” , spunând așadar că nu e
momentul, și îi jură lui Simei că nu-l va omorî.[42]
Șimei jură pe Domnul în fața lui Solomon că așa va face. După trei ani, doi slujitori de-ai săi au fugit la
Achiș, regelui Gatului și Șimei s-a dus după ei și i-a adus înapoi. Pentru că a nesocotit jurământul
Domnului și porunca lui Solomon, Șimei este pedepsit cu moartea. Așa cum constată însuși Solomon,
Dumnezeu a întors tot răul pe care i-l făcuse acesta regelui David asupra capului său. Și astfel regatul
s-a întărit în mâinile lui Solomon.

Darul primit de Solomon

„Cartea întâi a Regilor” relatează cum Dumnezeu îi apare în vis tânărului rege încuscrit cu Faraonul, la
Gabaon (cea mai însemnată înălțime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea. Solomon, „care iubea
pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că, fiind „tânăr și neîncercat”, și-ar
dori „o minte pricepută” pentru a putea domni și judeca peste acest popor numeros(poporul evreu),
deosebind binele de rău.[4]. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege n-a cerut pentru el, așa cum ar fi
făcut-o alții, nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor, ci a cerut pricepere ca să facă
dreptate, și îi dă „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va
avea nimeni după el.[43]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament povestesc că Dumnezeu a dat lui Solomon și foarte mare
pricepere și cunoștințe multe ca nisipul mării. Înțelepciunea sa întrecea înțelepciunea tuturor fiilor
Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan,
Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol[44]

„Cartea întâi a regilor” arată că Solomon a rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări,[4] a
vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce crește pe zid, despre dobitoace, despre
păsări, despre târâtoare și despre pești[4][45] Cărțile cu caracter istoric ale Vechiului Testament
istorisesc că faima înțelepciunii sale devenise așa de mare încât veneau oameni din toate colțurile
lumii, inclusiv cei trimiși de regii pământului ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în
mintea lui. Regina din Saba a venit să-l încerce prin întrebări grele iar Solomon i-a răspuns la toate
întrebările, așa încât regina exclamă că „nici pe jumătate nu i s-a spus” și că are mai multă
înțelepciune și propășire decât i se răspândise faima.[4][46]

Solomon rezolvă o problemă încurcată

„Cartea întâi a regilor”, înfățișează cum, căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înțelepciunea,
Solomon rezolvă magistral încurcată problemă a copilului revendicat de două prostituate. Una o
acuză pe cealaltă că și-a omorât copilul culcându-se din neglijență peste el, și că l-ar fi schimbat cu al
ei, în condițiile în care ele trăiau în aceeași casă, născuseră la trei zile distanță și nu era nimeni cu ele
în casă. Solomon cere o sabie și spune să fie tăiat copilul în două și să le fie dat fiecăreia jumătate.
Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, așa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea
mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu propunerea regelui. Atunci Solomon își
dă seama al cui este copilul și-l încredințează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o
rostise regele. Și s-au temut de rege-continuă relatarea- căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu
era în el, povățuind -l în judecățile lui.[4][30][47]

Celelalte daruri: bogații și slavă

„Cartea întâi a Regilor” relatează că pe deasupra, Dumnezeu îi dă și ceea ce n-a cerut, adică îi
dăruiește bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Dumnezeu îi
mai promite-adaugă aceeași carte- că dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi și zilele.[27]

În privința slavei, Solomon stăpânea peste Iuda și Israel, unde, arată „Cartea întâi a Regilor”,
locuitorii, care „mâncau, beau și se veseleau” ajunseseră ca „nisipul de pe țărmul mării”. El stăpânea
și toate împărățiile „de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului”, „stăpânea peste
toată țara de dincoace de Râu, de la Tisah până la Gaza, peste toți regii de dincoace de Râu” iar
supușii săi „îi aduceau daruri, fiindu-i supuși tot timpul vieții lui”.

Solomon avea pace pretutindeni de jur împrejur.[30]

În privința bogăției, împăratul Solomon a întrecut pe toți regii pământului în bogații, istorisește
„Cartea întâi a Regilor”[48]

Dările

Greutatea aurului care venea pe an era uriașă, cca 30 000 kg aur, „afară de ce scotea de la negustorii
cei mari și din negoțul cu mărfuri, de la toți regii Arabiei și de la dregătorii țării”, arată „Cartea întâi a
Regilor”.

Scuturile

Cărțile istorice ale Vechiului Testament relatează cum regele Solomon a făcut două sute de scuturi
mari de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat șase sute de sicli de aur, adică 10 kg de aur
(1 siclu de aur=16,36 gr; 600 sicli=9816gr, aprox 10 kg) și alte trei sute de scuturi mici de aur bătut,
întrebuințând trei mine de aur, adică 2,5 kg aur.(1mină aur=818 grame, 3 min=2,5 kg aur); și regele le
-a pus în casa numită Pădurea Libanului.

Luxul curții

„Cartea întâi a Regilor” istorisește faptul că regele a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l -a
acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea „șase trepte, și partea de sus era rotunjită pe
dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei, și pe cele șase
trepte stăteau doisprezece lei de o parte și de alta. Așa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăție”.[30]

La curtea sa-continuă aceeași carte- toate paharele erau de aur și toate vasele din casa pădurii
Libanului erau de aur curat, căci pe vremea lui Solomon „argintul nu avea nicio trecere” fiind „tot atât
de obișnuit ca pietrele, și cedrii tot așa de mulți ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie”.
Corăbiile din Tars îi aduceau, la fiecare trei ani, aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.
Caii

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Solomon dispunea de 1400 de care și 12 000 de
călăreți, 40 000 de iesle, caii și carele fiind aduse din Egipt la un preț hotărât(1car=600 de sicli, 1
cal=150 de sicli).[49]

Construirea Templului

„Cartea întâi a Regilor” relatează cum Solomon îi trimite vorbă lui Hiram, care „îl iubise totdeauna pe
David” și care-și trimisese slujitorii la el, spunându-i că tatăl său, David, n-a putut să zidească o casă
Domnului, Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, dar că, acum
Domnul i-a dat lui odihnă din toate părțile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri, așa că are de
gând să zidească o casă Numelui Domnului, precum l-a anunțat însuși Dumnezeu pe David [50]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum Solomon îi cere lui Hiram, regelui Sidonului, să
aducă cedrii și chiparoși pentru construcția Templului, știut fiind faptul că „nimeni nu se pricepe să
taie lemne ca sidonienii” și îi promite simbria dorită de acesta. Hiram îi răspunde că cedrii vor fi
trimiși pe mare în plute până la locul dorit, iar Solomon îi trimite merinde, așa cum i se ceruse. Între
Hiram și Solomon a fost pace, și au făcut legământ împreună. Totuși, mai târziu, apar neînțelegeri,
căci Hiram este nemulțumit de cele 20 cetăți oferite de Solomon, (numind țara în care se aflau Cabul,
nume rămas până în zilele noastre) în schimbul lemnelor de cedru, chiparos și aurului(120 talanți) pe
care le livrase regelui Israelului.

Solomon - continuă relatarea- ia 30 000 de oameni de corvoadă din Israel, și-i trimite cu schimbul în
Liban. Acești oameni de corvoadă proveneau de la popoarele străine rămase în cetățile cucerite de
Solomon. (amoriți, hitiți, fereziți, heviți, iebusiți), nefăcând parte din fiii lui Israel.[51] Regele mai avea
70 000 de purtători de poveri și 80 000 tăietori de pietre în munți, conduși de 3300 de căpetenii.
Solomon a poruncit să se scoată pietre „mari și mărețe”, cioplite pentru temeliile casei. Lucrătorii lui
Solomon, ai lui Hiram, și Ghibliții, le-au cioplit, și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei.

Solomon a zidit casa Domnului, în al patru sute optzecilea an după ieșirea fiilor lui Israel din țara
Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. Templul a fost
construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună.[4][30][47]. La cererea lui Solomon, Hiram a
făcut și doi stâlpi de aramă pe care i-a pus în curtea Templului.

S-au făcut și uneltele pentru casa Domnului.

Lucrarea de zidire a Templului este descrisă amănunțit în capitolul 6 din „Cartea întâi a regilor”.
Faptele Apostolilor îl menționează de trei ori pe Solomon, în două dintre mențiuni se face referire la
pridvorul lui Solomon (FA3.11,5.12) iar în cealaltă mențiune este reprodus discursul lui Ștefan în care
acesta spune:Și Solomon a fost acela care I -a zidit (Lui Dumnezeu-n.r) o casă.(FA 7.47)

Celelalte construcții

„Cartea întâi a regilor” menționează și alte construcții

Casa sa, Milo și casa din pădurea Libanului. Solomon și-a zidit și casa lui, pe care a terminat-o în 13
ani; a zidit mai întâi casa din pădurea Libanului(100 lungime, lățimea de 50 și înălțimea de 30).[4][30]
[47].Pentru adunări și serbări de stat, era folosită „casa Pădurii Libanului”, care-și trage numele de la
numeroasele coloane din lemn de cedru libanez, care împodobeau încăperea. În această clădire se
afla garda regală formată din 300 de ostași cu lănci și scuturi de aur. (Alfred Hârlăoanu). Cea de-a
doua reședință era pentru soția sa, prințesa egipteană și suita sa numeroasă.[4]

Cetăți zidite: Ghezer(cucerită de Faraon și dată ca zestre fetei sale, nevasta lui Solomon), Bet-Horonul
de jos, Baalatul și Tadmorul- magazii, pentru care și călărime.[4]

Zidurile Ierusalimului, Hațorului, Meghidoului, Ghezerului.

Corăbii făcute la Etion-Gheber, lângă Elot, pe țărmurile mării Roșii, în țara Edomului.

Solomon târât de iubire se încuscrește cu neamurile interzise

Deși Dumnezeu interzisese încuscrirea cu 7 neamuri „mai mari la număr și mai puternice” decât cel
israelit (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți), așa cum relatează cartea Exodului
și Deuteronomului[36] pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse negreșit inimile către dumnezei
străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului. „Cartea întâi a Regilor” relatează cum el s-a „alipit”
de unele din aceste neamuri „târât de iubire”: a iubit, pe lângă fata lui Faraon, 700 de crăiese
împărătești moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite și 300 țiitoare. La bătrânețe, femeile i-au
abătut inima, i-au plecat inima spre alți dumnezei, după cuvântul Domnului, și, astfel, inima „nu i-a
rămas în totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său, David”.[4][30][52] Domnul s-a mâniat pe
Solomon- continuă relatarea- pentru că el își abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i
se arătase de două ori, și nu păzise poruncile Domnului care-i spusese să nu meargă după alți
dumnezei. Dumnezeu îl pedepsește cu ruperea domniei de la el, din mâna fiului său (Roboam) și
darea acesteia slujitorului său (Ieroboam), cu lăsarea totuși a unei seminții fiului său.[53]

Pedepsele lui Dumnezeu cad asupra lui Solomon

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Dumnezeu îi „ridică vrăjmași” lui Solomon pe
Hadad, Edomitul,[30] pe Rezon, fiul lui Eliada, rege al Siriei dar și pe Ieroboam. Hadad, edomitul, din
neamul regesc al Edomului, fugise în Egipt și se încuscrise cu Faraon, căsătorindu-se cu sora
împărătesei Tahpenses, și acum voia să se reîntoarcă în țara lui când aude că David și cu Ioab
muriseră. Rezon îi era și el vrăjmaș în această perioadă-continuă relatările- căci David ucisese oștile
stăpânului său. Pe lângă asta, „Cartea întâi a Regilor” relatează că, fiindcă era „tare și viteaz”,
Ieroboam, slujitorul lui Solomon (fiul lui Nebat și al văduvei Țerua), primește de la rege „privegherea
peste toți oamenii de corvoadă din casa lui Iosif” și se întâlnește cu proorocul Ahia din Silo, care îi
proorocește stăpânirea asupra a zece din semințiile regatului lui Solomon.[30] Solomon încearcă să-l
omoare pe Ieroboam, dar acesta se refugiază în Egipt, la faraonul Șisac, unde stă până la moartea
urmăritorului său.[30] Solomon a domnit 40 de ani.