Sunteți pe pagina 1din 7

Analiza şi estimarea raţionalităţii de atragere a creditului

Executat: Dariev Denis, gr. CA221, an III(BAC)


Coordonator: Slobodeanu Neli

Activitatea întreprinderilor e în dependenţă de un şir întreg de factori, cum ar fi:


starea activelor de producţie, forţa de muncă, piaţa capitalului etc. Toţi aceşti
factori trebuie să se afle într-o strictă concordanţă, însă întotdeauna în combinaţia
dată există un factor ce nu corespunde cerinţelor şi care respectiv stopează
progresul şi dezvoltarea celorlalţi. În momentul dat un asemenea factor este
capitalul. Acest indicator, examinat încă în 1925 de către academicianul american
Ginzburg A. M, prezintă şi astăzi un şir de dileme, deoarece în cele mai dese cazuri
activitatea antreprenorilor este încetinită din cauza lipsei de capital. Business-ul
începe de la bani. Unora le trebuie bani pentru a-şi lărgi activitatea, altora le
trebuie mijloace băneşti pentru achitarea cu creditorii, deoarece clienţii încă nu şi-
au respectat obligaţiunile, alţii vor să finanţeze un proiect (desigur că acesta trebuie
să fie profitabil pentru întreprindere, şi profitul să prevaleze esenţial asupra ratei
dobînzii), etc. Există mai multe modalităţi de acoperire a deficitului financiar,
printre care:
a) modificarea programului plăţilor prin amînarea achitărilor cu creditorii sau
accelerînd încasările de la debitori;
b) reevaluarea programului de producţie, a întreprinderii, care necesită
imobilizarea mijloacelor băneşti;
c) emiterea suplimentară de acţiuni;
d) utilizarea înlesnirilor fiscale acordate;
e) utilizarea creditului, etc.
Toate au avantaje şi dezavantaje, însă cel mai rapid mod de obţinere a
mijloacelor băneşti în mărimea necesară este atragerea creditului. Împrumutul este,
pentru întreprindere, atît un accelerator al evoluţiei sale, cît şi al riscului financiar.
Apelînd la credit, întreprinderea poate mai rapid şi mai eficient să-şi atingă
scopurile. În acest context misiunea managerului financiar constă nu în a exclude

1
toate riscurile, ci a le accepta pe cele calculate şi raţionale. În lucrarea dată voi
încerca să analizez impactul apelării la credit asupra rentabilităţii financiare a
întreprinderii.
Capitalul unei firme este format din două compartimente: capital propriu şi
capital împrumutat, care presupun costuri fundamental diferite. Costul capitalului
împrumutat presupune suma cheltuielilor financiare aferente dobînzilor pe care
agentul economic trebuie să le suporte sistematic, din momentul apelării la credit.
Pentru aprecierea raţionalităţii de atragere a creditului, în literatura de specialitate
se utilizează indicatorul numit Efectul de Levier Financiar (ELF), care arată cu
cîte procente se va modifica rentabilitatea capitalului propriu odată cu atragerea
noilor credite. La fel metoda dată oferă posibilitatea de a calcula valoarea
creditului nepericulos pentru întreprindere, cu minimum de risc financiar. Formula
de calcul a efectului de levier financiar poate fi redată sub forma:
ELF= (Rec-RD) * Cîm/Cp * (1-Ci), unde:
EFL-Efectul de levier financiar;
Rec-Rentabilitatea economică;
RD-Rata medie anuală a dobînzii;
Cîm-Valoarea medie anuală a capitalului împrumutat;
Cp-Valoarea medie anuală a capitalului propriu;
Ci-Cota impozitului (coeficient).
Aş vrea să menţionez că rata medie anuală a dobînzii se calculează ca raportul
dintre totalul cheltuielilor aferente plăţilor dobînzilor la credite şi împrumuturi (se
ia din anexa la raportul privind rezultatele financiare, contul 714.5) şi valoarea
medie a capitalului împrumutat. Valoarea medie a capitalului împrumutat şi
propriu se calculează ca medie aritmetică, în baza bilanţului contabil sau
cronologică, în baza datelor din Cartea Mare. E recomandabilă metoda mediei
cronologice.
În literatura de specialitate formula de calcul a ELF este divizată în două
componente:

2
- Primul poate fi considerat diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi rata
medie a dobînzii (Rec-RD), care este numit diferenţial. Aici aş vrea să fac o
menţiune – diferenţialul totdeauna trebuie să fie pozitiv. Din cauza impozitării,
mărimea diferenţialului se micşorează cu mărimea diferenţei (1-Ci).
- Al doilea este raportul Cîm/Cp, care poartă denumirea de levier financiar sau
braţul pîrghiei financiare. El arată gradul de îndatorare financiară a întreprinderii.
Iniţial trebuie să conştientizăm legătura inversă şi incontestabilă dintre diferenţialul
şi braţul pîrghiei financiare (levierul financiar). Creşterea cotei capitalului
împrumutat duce la majorarea cheltuielilor aferente dobînzii şi respectiv, la
îngreutăţirea RD. Aceasta la rîndul său duce la micşorarea diferenţialului, ceea ce
se apreciază negativ, şi arată că riscul băncii creşte.
Analiştii financiari americani susţin că structura optimă a capitalului
împrumutat trebuie să nu depăşească 40%, ceea ce corespunde valorii
pîrghiei (levierului) de 0,67, iar diferenţialul trebuie mereu menţinut în limita
valorilor pozitive, în plus autorii români susţin că dacă:
a) Rec>RD, va creşte gradul rentabilităţii financiare a întreprinderii în funcţie
de gradul de apelare la credit, în asemenea condiţii e favorabil de a mări
valoarea pîrghiei (adică sporirea ponderii capitalului împrumutat în capitalul
întreprinderii);
b) Rec=RD, apelarea la credit este indiferentă din punct de vedere al efectului
de levier;
c) Rec<RD, apelarea la credit duce la reducerea performanţelor întreprinderii
şi creşterea riscului.
Dacă un împrumut duce la majorarea efectului de levier atunci un asemenea
împrumut e favorabil pentru întreprindere, însă trebuie mereu să ţinem cont ca
diferenţa (Rec-RD) să rămîna pozitivă, de altfel vom obţine un efect negativ, care
va diminua performanţele întreprinderii. Majorarea neargumentată a mărimii
împrumutului va duce la mărirea cheltuielilor aferente dobînzii şi respectiv, la
obţinerea unui diferenţial negativ. Ca să evităm cazul cînd Rec<RD, putem calcula

3
la ce cotă maximă a dobînzii se poate apela astfel încît Rf să rămînă la acelaşi
nivel, folosind formula:
RD=[Rec* Cîm/Cp*(1-Ci)+Rec*(1-Ci)-Rf]/ Cîm/Cp*(1-Ci)¹
¹ formula fost preluată din articolul „Привлечение кредита: аргументация
необходимости и оценка целесообразности”, Contabilitate şi Audit,3/2004.
Deci să încercăm să utilizăm efectul de levier financiar în scopul efectuării analizei
şi luării deciziei raţionale de atragere a creditului şi/sau împrumutului la două
întreprinderi. Pentru aceasta vom apela la un exemplu concret pe baza a două
întreprinderi pe care le vom nota „X” şi „Y”. Presupunem că întreprinderea „X”
analizează posibilitatea de atragere a unui credit, ea dispune de ative în valoare
medie de 22.761.960 lei şi pasive în valoare medie de 22.761.960 lei, din care
valoarea medie a capitalului propriu de 7.806.588 lei şi valoarea medie a
capitalului împrumutat de 14.955.372 lei şi întreprinderea „Y” cu active în
valoare medie de 1.808.000 lei şi pasiv în valoare medie de 1.808.000 lei, din care
1.088.000 lei capital propriu şi 72.000 lei capital împrumutat. Aş vrea să
menţionez că în scopurile analizei noastre pasivul întreprinderii se calculează
astfel: se ia valoarea medie a capitalului propriu (capitolul III al bilanţului) şi se
adună cu valoarea mijloacelor împrumutate (datoriilor) aferente creditelor şi
împrumuturilor, adică cele generatoare de cheltuieli financiare. Celelalte datorii nu
se iau în calcul (datorii comerciale pe termen scurt şi datorii pe termen scurt
calculate, capitolul 5.2 şi 5.3 din bilanţ). Activul nu se calculează, ci se ajustează în
dependenţă de pasiv.Vom întroduce toate datele într-un tabel:
Tabelul 1
Date iniţiale pentru analiza influenţei ELF asupra Rf
în cazul solicitării unui credit
Indicator Întreprinderea Întreprinderea
„X” „Y”
A 1 2
1. Valoarea medie anuală a
7.806.588 1.088.000
capitalului propriu, lei
2. Valoarea medie anuală a 14.955.372 720.000

4
capitalului împrumutat, lei
3. Valaorea medie anuală a
22.761.960 1.808.000
patrimoniului, lei
4. Profitul¹, lei 2.358.254 325.440
5. Rata medie a dobînzii, %
10,13 11,25
(rd.6:rd2*100)
6.Cheltuieli aferente dobîndzii,
1.515.323 81.000
lei
7. Profit pînă la impozitare, lei
842.931 244.440
(rd4-rd6)
8.Cheltuieli privind impozitul
151.728 43.999
pe venit, lei (rd7*0,18)
9. Profitul net, lei (rd7-rd8) 691.203 200.441
10. Rentabilitatea economică,
10,36 18
% (rd4:rd3*100)
11. Rentabilitatea financiară,
8,85 18,42
%(rd9:rd1*100)
12. Braţul pîrghiei (levierul
1,92 0,66
financiar), (rd2:rd1)
13. Efectul de levier financiar,
0,36 3,65
[(rd10-rd5)*rd12*(1-0,18)]
¹ În scopurile noastre utilizăm profitul pînă la impozitare şi pînă la plata dobînzilor
la credit, de asemenea nu se ia în calcul venitul şi cheltuielile din activităţile
financiară şi excepţională.

Analizînd situaţia celor două întreprinderi, putem concluziona că deşi ambele au


diferenţiale şi efecte de levier pozitive, în cazul întreprinderii „X” un credit nou nu
e recomandabil, deoarece rata de îndatorare este destul de mare din cauza ponderii
înalte a capitalului împrumutat în structura capitalului societăţii, în plus mai
persistă un diferenţial critic, care la orice ridicare a cotei dobînzilor sau apariţiei
anumitor întreruperi în procesul de activitate poate duce la modificarea semnului
efectului de levier. Totuşi, dacă conducerea întreprinderii e fermă în acţiunile sale,
ea poate lua un credit, dar la o cotă ce nu va depăşi mărimea de 10,13% :

5
RD=[Rec*Cîm/Cp*(1-Ci)+Rec*(1-Ci)-Rf]/Cîm/Cp*(1-Ci)=[10,36*1,92*(1-
18)+10,36*(1-18)-8,85]:1,92*(1-0,18)=10,13, la o astfel de cotă rentabilitatea
financiară va rămîne neschimbată, adică la nivelul de 8,85,
Rf=[Rec+(Rec-RD)*Cîm/Cp]*(1-Ci)=[10,36+(10,36-10,13)*1,92]*0,82=8,85.
Însă trebuie de menţionat că în cazul dat e prea mare riscul de atragere a creditului
nou, din cauza posibilităţii de a pierde controlul asupra diferenţialului şi a
transforma efectul de levier financiar în factor negativ, şi în opinia noastră ar fi
iraţional pentru întreprinderea dată de a apela la împrumuturi, ea trebuie să caute
alte modalităţi de acoperire a deficitului de mijloace băneşti.
În ceea ce priveşte întreprinderea „Y” situaţia e total diferită. Pe lîngă faptul că
ea dispune de un înalt efect de levier financiar, care va duce la îmbunătăţirea
rentabillităţii capitalului propriu (3,65), ea mai înregistrează şi o valoare mare a
diferenţialului (6,75), care permite fără nici un risc financiar de a atrage noi credite
sau împrumuturi. Astfel un nou credit va permite întreprinderii să-şi
îmbunătăţească situaţia financiară fără vre-un pericol de risc financiar. Dar apare
întrebare „cît de mare trebuie să fie împrumutul/creditul şi care e valoarea lui
maximală care va duce la obţinerea de maxim avantaje?”. Pentru a răspunde la
această întrebare va trebui să parcurgem cîteva etape folosindu-ne de graficul1
preluat din lucrarea „Финансовый менеджмент”, учебник, Москва, 2004 :
Etapa1. La momentul actual întreprinderea dispune de o rată a rentabilităţii
activelor de 1,6 ori mai mare ca rata medie anuală a dobînzii (18%:11,25%),
reieşind din aceasta, conducerea decide ca rata acceptabilă de micşorare a
diferenţialului să nu fie mai mică de Rec=1,5RD, de aici ei calculează valoarea
dorită a ratei dobinzilor la viitoarele credite.
Etapa2. Calculăm raportul dintre efectul de levier financiar şi rentabilitatea
capitalului propriu ELF/Rf=3,65/18,42=0,2.
Etapa3. Vedem dacă necesarul nostru de împrumut se încadrează în limitele
braţului pîrghiei de 0,2. Pentru aceasta intersectăm orizontala ELF/Rf=0,2 cu curba
Rec=1.5RD şi obţinem valoarea pîrghiei de 0,8 (Cîm/Cp). Aceasta înseamnă că
valoarea creditului se va calcula din relaţia Cîm/Cp=0,8, de aici rezultă că valoarea

6
capitalului împrumutat poate fi de 870.400 lei. Din această valoare scadem
valoarea împrumuturilor deja existente (870.400-720.000) şi obţinem că un credit
nou în valoare de 150.400 lei ar aduce pîrghia exact la această valoare de 0,8
(150.400+720.000)/1088000).
În continuare putem afla cota maxim admisibilă a ratei dobînzii pentru condiţia ca
Rf să rămînă la acelaşi nivel:
RD=[Rec*Cîm/Cp*(1-Ci)+Rec*(1-Ci)-Rf]/Cîm/Cp*(1-Ci)=[(18*0,66*0,82)+
+(18*0,82)-18,42]/(0,66*0,82)=11,23%
La aşa o cotă Rf va fi menţinută la nivelul de 18,42:
Rf=[Rec+(Rec-RD)*Cîm/Cp]*(1-Ci)=(18+6,75*0,66)*0,82=18,42
În concluzie, dacă întreprinderea „Y” ar avea nevoie de un credit ei pot fără
îndoială apela la acesta.

S-ar putea să vă placă și