Poveste de Iarna V 2019

Coord.
Luminița Tomuța
Lucrările elevilor participanți la concursul de eseuri din cadrul

Proiectului educațional regional
”Carte frumoasă, cinste cui te citește !”
Timișoara
2019
ISBN 978-973-0-30948-5
Poveste de iarnă 1
Culegere realizată în cadrul

Proiectului educațional regional
Poveste de iarnă - Lucrările elevilor participanți la concursul de

eseuri din cadrul Proiectului educațional regional
Timișoara 2019
Tomuța Luminița
ISBN 978-973-0-30948-5
Proiectul este inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2018,

poziţia 860
Consultant de specialitate: prof. Gica Dumitru

Design și tehnoredactare: Luminița Tomuța
Corectura: Luminița Tomuța și Cristina Sas
Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Poveste de iarnă 2
Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Casa Corpului Didactic Timiș
Școala Gimnazială Nr. 7 ”Sfânta Maria” Timișoara
Asociația ”Împreună pentru copii”
Organizatori:
Inspector școlar general, prof. Aura Codruța Danielescu
Inspector școlar, prof. Ladislau Domolki
Director CCD , prof. Cristian Vlad
Director Șc. Gim. Nr. 7 ”Sfânta Maria”, prof. Gica Dumitru
Dir. adjunct, prof. Loredana Palfalvi
Coordonator proiect, prof. Luminița Tomuța
Echipa de proiect: prof. Cristina Sas, prof. Adriana Calinin, prof.
Luminița Gheorghiță, prof. Orieta Popa, prof. Ana Matei, prof.
Otilia Breban
Îndrumători / coautori (ordine alfabetică):

Mihaela Amariei, Cristina Antochi, Mihaela Banc, Elena Adina
Băcescu, Anemaria Bârlovan, Cristina Bencu, Adriana Calinin,
Maria Culciar, Daniela Dragomir, Anca Dumitru, Angela Iova,
Andreea-Amalia Lungoci, Emanuela Mioc, Ramona Mitroi, Cristina
Morgovan, Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess, Carmen Alina
Popescu, Gheorghe-Silviu Prisecariu, Aurica Rîndaşu, Daniela
Salanță, Corina Sămărghițan, Lenuţa Spaciu, Ramona Stoicănescu,
Ștefania Stuparu, Luminița Tomuța
ISBN 978-973-0-30948-5

Poveste de iarnă CUPRINS 3
Descriere (1)
Credite (2)
Cuprins (3)
Motto (4)
Poveste de iarnă (5-43) • Întoarcerea la bucuriile iernii (25)

• O lecție în miez de iarnă (5) • Clarice, hermelina polară (26)
• Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare (7) • Snow, fulgușorul neascultător (28)
• Fulgușorul Sclipici (8) • Iarna (29)
• Vis de iarnă (9) • Peisaj de iarnă (30)
• Iarna de la mic la mare (10) • Poveste de iarnă (31)
• Meditații în miez de iarnă (11) • Povestea pinguinului (32)
• Sfârșitul iernii (12) • Brăduțul fericit (33)
• Vacanță de vis (13) • Visul lui Ionică (34)
• O zi de iarnă și de zbenguială (15) • Straniul vis al Iernii (36)
• Frumusețile iernii (16) • Sărutul Iernii (38)
• Jocuri de iarnă (17) • Căldura sufletului (40)
• Iarna în satul bunicilor (17) • Pasagerul spre Abis (42)
• Iarna (18) • Doar o dorință (43)
• Omul de zăpadă (18) • Eu, câinele, pisica și omul de zăpadă (44)
• Bucuria iepuraşilor (19) • Peripeții în miez de iarnă (45)
• La patinoar (20) • Biscuiții (46)
• Dragonul Ghiţă (21) • Capcana albă (47)
• Sărbătorind împreună (22) • O zi de neuitat (48)
• Feerie de iarnă (22) • La săniuș (49)
• Jocuri cu prietenii (23) • Omul de zăpadă (50)
• O învățătură (24) • O zi periculos de distractivă (51)
Anexe (52-58)
• Invitație (52)
• Regulament (53)
• Observații (54)
• Condiții de participare (55)
• Fișa de înscriere (56)
• Acord de parteneriat (57)
• Școlile partenere (58)

Poveste de iarnă 44
Motto:
“Câte lecții de credință și frumusețe

ar trebui să pierdem, dacă nu ar
exista iarna în anul nostru.”
Thomas Wentworth Higginson

Poveste de iarnă 5
O lecție în miez de iarnă
Elevă Alexia Andreea Bîrsan

Școala Gimnazială “Sfântu Dumitru” Craiova, Dolj
Îndrumător, prof. Carmen Alina Popescu
E o noapte geroasă de iarnă, e noaptea minunată de Ajun, în care pacea

Crăciunului a pătruns în casele și în sufletele noastre. Majoritatea oamenilor sunt pe
la casele lor, în jurul bradului împodobit, așteptând să deschidă cadourile. Miroase a
cetină și a scorțișoară și se aud colinde în surdină, iar lumina lumânărilor poleiește
auriu fețele celor prezenți. E cald și bine înăuntru. E rece și întuneric afară.
Puținii trecători fac ultimele cumpărături. Încet-încet, vitrinele magazinelor s-au
golit. Doar că ele n-au mai fost pline de păpuși ori căluți din lemn, ca altădată, ci de alt
tip de “jucării” cerute de copiii din epoca vitezei și a internetului. Ce mașinuțe? Ce
cărți de povești? Ce ursuleți din pluș ori trenulețe electrice? Laptopuri au vrut
prichindeii. Telefoane mobile de ultimă generație. Toate stau acum frumos ambalate
sub brad.

Poveste de iarnă 6
Atmosfera este destinsă, începe să ningă cu fulgi veniți parcă din basme. Dar nu
toți oamenii se bucură de ei. Cei mai mulți își deschid umbrelele să nu li se așeze pe
umeri de parcă n-ar vrea să-i vadă. Doar câțiva copii exclamă cu bucuria pură specifică
vârstei: Ninge!
Mă uit la ei și-i văd țopăind în ghetele lor scâlciate și găurite și-n paltoanele roase
de atâta purtat, căpătate, probabil de la frații mai mari sau recuperate din
tomberoanele celor înstăriți. Oare nu le-o fi frig? Fără să vreau, am pus întrebarea cu
voce tare și un trecător, auzindu-mă, mi-a răspuns:
- Nu. Sunt fericiți. Fulgii ăștia reci, le-au încălzit inimile. Nu mai simt frigul și nici
foamea. Uită-te la ei! N-au nimic și totuși au totul. Nene, ești un pic “dus”! - îmi vine
să-i zic. Dar mă abțin, din politețe.
- Nu mă crezi, nu-i așa?
- Nu prea, sincer… Vă cam contraziceți. Ori au, ori n-au?
- Au.
- Și de unde știți?
- Pentru că eu sunt îngerul lor păzitor. Am grijă de ei și am vrut să le fac un cadou
cu ninsoarea asta. E cadoul lor de Crăciun. Îmi place să-i văd fericiți.
- Doar atâta lucru îi face pe ei fericiți?
- Ți se pare puțin? Ia gândește-te! Tu ai toate jucăriile pe care le-ai vrut. Ai haine
frumoase și cizme călduroase, iar părinții tăi fac aproape tot ce le ceri. Dar parcă-ți
lipsește ceva, nu?
- Mda, a trebuit eu să recunosc. Dar ei, ei ce au în plus? am întrebat arătând spre
prichindeii gălăgioși.
- Pur și simplu se bucură de zăpadă, de copilărie și de prietenia ce-i leagă. Voi vă
grăbiți la laptopurile voastre și la convorbirile virtuale. Dar pe laptop nu simțiți cum
fulgii de nea vi se așează pe nas și nici nu vă puteți da pe derdeluș. Cât despre mâna
pe care prietenul ți-o întinde să te ajute să te ridici când ai căzut pe gheață, ce să mai
vorbim?
- Ai dreptate, am spus eu rușinată. Dar ce să fac?
- Pur și simplu, du-te și te joacă cu ei! O să vezi ce bine o să te simți! Poate că vor
deveni prietenii tăi. Și știi ceva? Ei vor fi cei adevărați. Prieteni simpli, fără sclifoseli.
Dar cu suflet mare și curat.
Și zicând acestea, omul se îndepărtă încet, încet sub ploaia fulgilor de nea. Să mi
se fi părut mie că avea aripi? Să fi fost într-adevăr un înger? Discuția cu el mi-a adus
atâta bucurie în suflet!
- Hei, vino și tu să ne jucăm! am auzit glasul unui copil.
- Hai! am zis eu fără să mai stau pe gânduri. Și, într-adevăr, ei au devenit prietenii
mei cei mai buni.
Din clipa aceea, am înțeles cu adevărat ce înseamnă bucuria iernii. Profesorii mi-
au fost niște pici zdrențuiți, iar tabla la care mi s-a explicat n-a fost neagră, ci albă și
pufoasă, formată din milioane de fulgi de zăpadă.

Poveste de iarnă 7
Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare
Elevă Nectaria Tamaș

Școala Gimnazială Tămășeni, Neamț
Îndrumător, prof. Cristina Antochi
Era o zi rece de iarnă. În apropierea

satului, pe un deal înalt locuiau doi copii
pe nume Fulg-de-Nea și Rază-de-Soare.
Ei erau copiii Soarelui și ai Crăiesei
Zăpezii. Cei doi erau foarte buni prieteni
și petreceau mult timp împreună.
Într-o zi, o fetiță le-a spus că Iarna
este urâtă și că nu este iubită de copii.
Fulg-de-Nea s-a supărat foarte tare și a
fugit într-o țară îndepărtată. Rază-de-
Soare era foarte supărat și era din ce în
ce mai palid. Niște copii inimoși i-au
propus să meargă împreună în căutarea
lui Fulg-de-Nea. Zis și făcut.
Au mers zile și nopți, au avut de
înfruntat furtuni și ger, dar cu Rază-de-
Soare alături le-a fost mai ușor. L-au
găsit pe Fulg-de-Nea într-un oraș de
gheață, plângea și tremura de frig. Copiii
i-au spus cât de iubit este pentru toate
jocurile minunate pe care ei le pot face
doar datorita zăpezii, i-au povestit și
despre sărbătorile de iarnă pe care doar
el le poate face frumoase. I-au povestit
și despre plantele și animalele care ar
îngheța din cauza vântului rece. Rază-
de-Soare i-a spus că de când s-au
despărțit, nu mai este vesel, ci mereu
trist și mohorât. Atunci Fulg-de-Nea a
înțeles cât de important este și a decis
să se întoarcă.
A început să ningă cu fulgi mari,
pufoși și strălucitori care râdeau în
razele calde ale Soarelui. Toți copiii erau
fericiți.

Poveste de iarnă 8
Fulgușorul Sclipici
Elevă Ioana Cătălina Pătrașcu

Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, Argeş
Îndrumător, prof. Aurica Rîndaşu
Ninge neîncetat. Fulgii mari cad din înaltul cerului ca un roi

de fluturi albi. Ei îmbracă cu o mantie albă întreaga natură.
Eu stau la geam și privesc dansul elegant al fulgilor de nea.
Deodată, observ cum un fulg pufos și alb ca laptele, s-a oprit în
dreptul geamului și a început să mă privească.
- Cum te cheamă? L-am întrebat eu, fericită și curioasă.
- Eu mă numesc Sclipici. Tu cine ești?
- Eu sunt Patty. De unde vii, fulgușorule?
- Eu vin dintr-un norișor sclipitor.
- Cum este acolo?
-Sunt mii de nori care lucesc ca oglinda. În văzduh este un
imens palat de Cleștar, în care locuiește Crăiasa-Fulgilor-de-
Nea. Ea are o rochie albă acoperită cu o mantie de aceeași
culoare, în ochi are sclipiri de gheață și părul pudrat cu o brumă
argintie. Pe cap poartă o coroană de cristal, iar într-o mână ține
o baghetă strălucitoare cu care, dacă atinge ușor un nor, fulgii
de nea încep să cadă cu miile, ca făina la cernut. Crăiasa e
mama mea și a tuturor fulgișorilor frați, de vânt purtați peste
case, peste copaci, peste munți, peste dealuri și peste câmpuri.
- Sclipici, vrei să intri în casa mea?
- Îmi pare rău, nu pot intra. O să mă topesc. Rămân afară cu
frățiorii mei. Trebuie să asternem o plăpumioară deasă de nea
peste tot. Vrem să aibă copiii pe unde să se dea cu săniile.
Dorim să le auzim glasurile fericite și să-i vedem cum
construiesc oameni de zăpadă cu ochi de cărbune. Eu și frățiorii
mei dorim doar să aducem bucurie în sufletele minunate ale
copiilor.
- Ai dreptate, Sclipici! Ai adus o mare fericire și-n sufletul
meu, oprindu-te ca să stai de vorbă cu mine.
- Mă bucur! Acum trebuie să plec. La revedere, Patty!
- La revedere, Sclipici! Îmi pare bine că te-am cunoscut!
Fulgușorul de nea a dispărut printre ceilalți fulgi care
cădeau acoperind totul cu o plapumă albă, groasă și sclipitoare
de nea.
Am rămas multă vreme să privesc pe geam feeria iarnii. A
fost adevărată convorbirea mea cu Sclipici, diafanul fulg de nea
sau a fost doar imaginația mea?

Poveste de iarnă 9
Vis de iarnă
Elevă Ilinca Maria Colcea

Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” Piteşti, Argeş
Îndrumător, prof. Aurica Rîndaşu
Era o iarnă ca în povești. Ningea cu fulgi mai și sclipitori care îmbrăcau cu o

mantie albă tot ceea ce întâlneau în cale.
Era cu o seară înaintea Crăciunului. Colindătorii veneau pe la casele tuturor
copiilor. M-am gândit să le dau, când vor intra și-n casa mea, biscuiți cu lapte cald. M-
am uitat să văd dacă mai este lapte în frigider. Da, mai era o cutie. Din fericire, nu-l
pusese mama pe tot, în cozonacii mari și pufoși, al căror miros îmbietor se răspândise
prin toată casa odată scoși din cuptor. Da, le voi da și câteva felii de cozonac. Se vor
mai încălzi și vor avea putere să colinde pe la toate casele, pentru a aduce bucurie în
sufletele tuturor copilașilor care au așteptat cu nerăbdare această sărbătoare.
Obosită de atâta așteptat, am mers la culcare. Deodată, m-am trezit înconjurată de
jucării. După ce m-am uitat cu atenție, mi-am dat seama că eram într-o fabrică de
jucării. Am fost foarte fericită că ajunsesem acolo și am creat o păpușă așa cum știu
că și-ar dori toate fetițele de vârsta mea. Am lucrat întreaga noapte, punând fiecare
păpușă realizată în câte-o cutiuță pe care o ambalam frumos. Am pus cutiile una
peste alta. Erau atât de multe, încât păreau niște munți de cutii cu jucării.
După ce am umplut toate cutiile cu păpuși, am ieșit din fabrică. Am văzut un imens
castel de gheață. Am intrat în el și am văzut-o pe Crăiasa Zăpezii. Ne-am îmbrățișat
fericite. Da, noi ne mai întâlniserăm în lumea fascinantă și magică a poveștilor,
desigur.
Mi-a dăruit un fulg de nea delicat. Era suficient să-l țin în mână și Crăiasa Zăpezii
venea la mine să îmi umple grădina cu zăpadă. Ca să mă conving, mi-am dorit să fiu
acasă la bunici. Crăiasa m-a luat de mână și, într-o fracțiune de secundă, am ajuns la
bunici, la casa în care îmi petreceam multe zile de vacanță.
În fața casei era o sanie mare, la care era înhămat căluțul Rudolf. Avea în sanie
daruri pentru toți prietenii mei. Am bătut fericită din palme și m-am gândit că,
undeva pe-acolo, este și cadoul pentru mine.
Deodată, din casă a ieșit bunicul, îmbrăcat cu o blană pufoasă.
- Ilinca, bine ai venit!
- Bunicule, pot merge și eu cu sania? l-am întrebat cu entuziasm.
- Desigur. Mă vei ajuta să împart darurile. Urcă în sanie, te rog! Este cam târziu,
trebuie să ajungem cât mai repede la copii.
M-am dus fericită spre sanie. Emoțiile mă copleșiseră atât de mult încât n-am
observat o porțiune cu gheață și am alunecat.
M-am trezit brusc. Eram în camera mea. Da, adormisem. Totul fusese un vis -
feeria unei nopți de iarnă - dar, pe stradă se auzeau clinchetele de la hamul unui
căluț. Bunicul ...

Iarna de la mic la mare
Elevă Diana Neag

Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Bihor
Îndrumător, prof. Cristina Morgovan
V-ați gândit cum văd anotimpul iarna alte persoane? Cum se

vede prin alți ochi? Cum se trăiește în altă piele și ce sentimente
le provoacă? Dacă ar trebui să aleg anotimpul cel mai fermecător
pentru mine, aș alege fără ezitare anotimpul iarna.
Totul a pornit de la norii pufoși și catifelați care au început să
cearnă peste lume, fulgii ca niște fluturi lucitori. În scurt timp,
peisajul începea să devină unul de basm pe care Crăiasa Zăpezii îl
picta cu cele mai rafinate pensule: a pus caselor căciulițele albe,
iar pe la geamuri a migălit flori de gheață. Lacurile înghețate, le-a
transformat în niște oglinzi uriașe și fragile. Pădurile aveau brazi
îmbrăcați cu cojoace albe ca spuma laptelui, iar cerul era de azur.
Prin ochii unui copil, iarna desenează un peisaj ireal, desprins
din basme, deoarece el nu are grija zilei de mâine și nu se
gândește la ce pune pe masă. Inima lui tresare de bucurie de
fiecare dată când se așterne încă un centimetru de zăpadă. Abia
așteaptă să alunece pe derdeluș cu sania și să cadă, să râdă și să
simtă că trăiește. Să nu uităm de celebrul om de zăpadă căruia îi
va da o înfățișare umană și un nume.
Oare cum vede iarna un adult care are o familie? Cred că
pentru el, iarna e ca o provocare: trebuie să plătească încălzirea,
consumul, telefonul, să cumpere mâncare și hăinuțe, să aibă grijă
ca cei mici să nu răcească, pentru a nu da bani pe medicamente.
Uneori grijile de zi cu zi trăite de către oamenii de rând, îi fac să
piardă micile bucurii și să uite că au doar o viață care trebuie
trăită frumos, făcând ”rai din ceea ce ai”.
Pentru bătrâni, iarna e o bucurie, dar și o povară. Chiar dacă
nu au destule lemne inima lor e plină de o dragoste care îi
încălzește mai puternic decât focul din sobă: nepoții care sunt ca
niște săgeți trimise într-un timp în care, probabil, ei nu vor mai fi.
„Un bătrân e ca un copil", pentru că cei trecuți prin viașă știu să se
bucure de lucrurile mici, ca și copiii, chiar dacă trăiesc în lipsuri.
Se bucură că ceva din ei va ajunge într-un viitor pe care nu îl vor
vedea vreodată.
Iarna e un anotimp uimitor și chiar dacă pentru fiecare om
înseamnă ceva diferit, aducând bucurie sau tristețe, ceea ce
rămâne în orice tablou, este peisajul de poveste. Dăcă privim mai
bine și ascultăm mai atent, vom descoperi multe povești.

Meditații în miez de iarnă
Elevă Arina Trip,
Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Bihor
Îndrumător, prof. Cristina Morgovan
Era o zi de iarnă ca oricare alta. Eram în cameră și priveam cu uimire pe fereastra

încărcată cu flori de gheață, zborul fulgilor de nea, parcâ erau niște fluturi lucitori.
Îmi aduceam aminte cu nostalgie de zilele de toamnă, când toate viețuitoarele se
pregăteau pentru a întâmpina ”cumplitul” eveniment: venirea iernii. Păsările
călătoare plecaseră demult spre țările calde, în timp ce viețuitoarele rămase, încă își
strângeau provizii. Natura își pierdea treptat din energie, si adormea ca într-un tablou
melancolic, realizat în culori reci, lipsite de viață. Copacii păreau încremeniți din cauza
crivățului, iar liniștea ce se așternuse deasupra orașului, era una copleșitoare. Parcă
nu mai există nicio fărâmă de viață.
Toate aceste sentimente s-au intensificat odată cu venirea frigului. Vântul aspru și
tăios, pusese stăpânire pe întreaga natură, fiind de neoprit. Ramurile copacilor erau
îmbrăcate într-o mantie albă; era singurul veșmânt acceptat la ceastă
sărbătoare. Primele zile ale iernii se arătau critice, deoarece vremea se schimba
brusc, parcă vrând să oprească pe loc blândețea arămie a toamnei.
Oamenii, la rândul lor, și-au făcut provizii pentru iarnă ca să nu rămână fără
căldură în casă sau fără alimentele necesare. Cei în vârstă erau îngroziți de această
schimbare a vremii, deoarece știau că se vor descurca mai greu și vor depune mai
mult efort în împlinirea activităților obișnuite.
Pe de altă parte, copiii sunt cei care se bucură cel mai mult de venirea iernii. Așa
cum au citit în povești, an de an, după plecarea toamnei, Crăiasa Zăpezii se arată într-
o rochie lungă, cu broderie din fulgi de strălucitori, apărată de razele soarelui de către
Viscol, Crivăț și Ger.
După câteva zile de ninsoare abundentă, când omătul a format un strat destul de
gros deasupra pământului, copiii de toate vârstele, entuziasmați și plini de energie,
năvălesc pe străzi. Obrajii le sunt roșii ca focul, din cauza vântului aspru, dar acest
lucru contează prea puțin. Fiecare dintre ei sunt împlicați cu efervescență în activități
specifice: construcția oamenilor de zăpadă, bătaia cu bulgări, alunecatul pe ghețuș
sau pe derdeliș. Râsetele lor acopereau liniștea macabră a orașului și se auzeau multă
vreme după apusul soarelui.
Noaptea, casele se linișteau. Si gurul semn de viață, era fumul care se înălța în
văzduh cu parfum de lemn. Se înălța tăcut sub bolta cu diamante, în timp ce gerul tot
mai puternic, înmărmurise totul.

Sfârșitul iernii
Elev Rareș Ionescu

Școala Gimnazială Nr. 81 București
Îndrumător, prof. Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess
Într-o zi, un băiețel pe nume Mihai, se duce la bunica lui

și-o întreabă:
- Bunico, de ce răsar ghioceii mereu când se topește
zăpada?
- Cum luna preferă stelele sau cum soarele preferă
norii, ghiocelul preferă să răsară atunci când zăpada nu mai
este, ca să poată ieși în evidență pe pământul negru, cu
petalele lui albe.
Când Mihai a auzit acest lucru a mers în grădină să
caute ghiocei. Dar pentru că iarna încă nu trecuse, nu era
nici urmă de ei.
L-a chemat și pe prietenul său, Radu pe care l-a
întrebat:
- Radu, tu de ce crezi că ghioceii răsar primăvara și nu
iarna?
- Eu cred că lor le place să fie protejati de plapuma
iernii, dar când aceasta dispare și vine căldura, ghioceii nu
mai pot rezista să stea ascunși. Ies ca să admire natura
încălzită de razele soarelui.
Nefiind sigur că afirmația lui Radu, cel mai bun prieten
al lui, este adevarată, Mihai o întreabă și pe mama lui:
- Mami, astăzi am întrebat două persoane de ce
ghioceii înfloresc doar primăvara și încă nu sunt convins că
ceea ce mi-au spus este adevărat. Tu de ce consideri că
ghioceii răsar primăvara?
- Dragul mamei, vreau să-ți spun povestea lui. Ghiocelul
este o floare rară, destinul lui fiind acela de a vesti
primăvara. Numai că acesta nu înflorea și Pământul era
cuprins doar de iarna cea grea. Oamenii s-au rugat să poată
treace peste aceste vremuri grele, ca să primească și câteva
zile de căldură. Dumnezeu s-a îndurat de aceștia și a lăsat
să curgă o lacrimă care a căzut pe pământ, făcând posibilă
înflorirea ghiocelului. Astfeloamenii au înțeles că odată cu
ghiocelul vine și vremea călduroasă, după o iarnă geroasă.
- Multumesc, mami! Povestea ta îmi place cel mai mult.
Așa a înțeles Mihai de ce ghioceii apar după iarnă.

Vacanță de vis
Elev Raluca Pistrițu
Școala Gimnazială Nr. 81 București
Îndrumător, prof. Georgiana-Elisabeta Panaitescu-Liess
Era odată ca niciodată, o fetiță ce stătea la bunici în fiecare vacanță de iarnă. Ea

era prietenă cu toate animăluțele din gospodăria bunicilor ei.
Albinuța Zum-Zum zumzăia voioasă într-o dimineață de sâmbătă. Greierul Viorel
cânta pe o buturugă veche și uscată. Furnica Maricica colinda fiecare centimetru al
grădinii. Gândacul Petrea sărea pe fiecare piatră. Găina Cotcodac cotcodăcea prin
vechea curte alături de găina Porumbar. Bătrânul cocoșul Roșcatul, țopăia pe
buturugile arămii.
A trecut toamna. Iarna se apropia tot mai mult. Fulgii ușori cădeau peste uda și
veștejita gradină a bunicilor, iar gerul parcă împietrise totul. Calul Horse privea atent
micile creații de zăpadă care dansau ca niște balerine la operă. Plantele adormeau
ușor datorită călduroasei plăpumi albe. Cu toții simțeau gerul și asprimea lui. Așa rău
nu a mai fost de multă vreme! Bătea vântul aprig și zguduia crengile copacilor
înghețați.
Maria stătea în casă, la căldură, privind focul din sobă. Vedea ceva ce nimeni
altcineva nu vedea. Privea cum cotoarele de porumb ardeau scoțând scântei. Bunicul
hotărî să dea mâncare animalelor. Când bunicul deschidea ușa, oița Rița țopăia
înghețată, așa cum era. Mâncarea, patul erau singurele lucruri care o mai linișteau de
când a venit frigul.
Bunicul se uita la știrile meteo, iar bunica spunea, cu o voce blândă, ghicitori.
Maria știa răspunsul la fiecare. Bunica ei îi spunea de fiecare dată aceleași ghicitori.
Așa trecea și timpul, și vacanța Mariei.
Prin ianuarie, Maria s-a aventurat în curte. Bunicii au atenționat-o:
- Ai grijă, Maria, e alunecuș!

Maria era tot cu gândul la copiii
din sat era. Nu-i păsa cum era
vremea, ploua sau ningea, bătea
vântul sau era însorit. Ea dorea să se
joace cu copiii satului Mărășești. A
căutat la fiecare casă din sat un copil
disponibil, dar n-a găsit nici unul. Toți
erau la patinoar, așa că Mariei i-a
venit o idee: să meargă și ea acolo.
Bunicii au fost de acord, dar mai
întâi trebuia găsit un îngrijitor pentru
animalele din curte: oița Rița, văcuța
Lola, calul Horse, găinile Cotcodac și
Porumbar, cocoșul Roșcatul. Cine va
avea grijă de toate? Maria a găsit
chiar peste drum un vecin dornic să
aibă grijă de grădina și gospodăria lor.
În plus, a promis că le va citi povești
și le va face teatru de păpuși.
Au plecat împreună spre
patinoar. Au mers drum lung, dar a
meritat. S-au așezat la coadă și și-au
închiriat patinele. Pentru prima oară
pe gheață, bunica nu a fost prea
pricepută, dar bunicul, un
profesionist la patinaj artistic în
tinerețe, o ajuta și o susținea. Maria
nu s-a descurcat prea rău. Făcea
piruete grandioase și învârtiri
spectaculos de răsucite. Se lua la
întrecere cu bunicul ei la viteză,
mișcări și tehnică.
Întorși acasă, dârdâind de frig, s-
au așezat grămadă lângă soba ruginie
și au început să asculte poveștile
vecinului care a avut grijă de
gospodărie cu multă dăruire și
atenție, lăsând animalele să se
odihnească, apărate de colții gerului.
Mariei i-a plăcut acea vacanță de
iarnă și dansa de fericire sub ploaia
de fulgi. Vacanță de vis …

O zi de iarnă și de zbenguială
Elev Ștefan Pârvulescu

Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București
Îndrumător, prof. Anca Dumitru
A fost odată un copil care își dorea să vină iarna.

El trăia cu părinții și bunica lui. Bunica lui era foarte bătrână și aproape că nu mai
putea să meargă.
Era luna octombrie. Mai erau câteva săptămâni și venea iarna. El era așa de
nerăbdător, încât uitase să își cumpere niște haine potrivite: cizme, geacă și o
salopetă. În plus, sania lui era stricată și nu știa cum să o repare. Tatăl lui i-a spus să se
ducă la tâmplar. Acesta i-a spus că durează trei zile să îi repare sania. Între timp, a
rugat-o pe mama lui să meagă împreună să își cumpere lucruri mai groase, de iarnă.
Aceasta a fost de acord.
Zilele trecuseră și prima zăpadă se ivise. El era foarte fericit. I-a rugat pe părinții lui
să îl lase să să se joace în zăpadă. Au venit să se joace cu el și alți copii. S-au jucat cu
bulgări. Cât de moi erau! Nicio atingere a lor nu se simțea și astfel joaca a continuat
până târziu. Copiii au propus să se vadă și a doua zi, ca să continue minunata
zbenguială.
Când a ajuns acasă, băiețelul nostru a mâncat ceva și s-a dus la culcare. A dormit
atât de bine încât a uitat să mai viseze ceva. Ziua aceea a fost atât de frumoasă și atât
de ... albă încât a păstrat-o în amintire cu dorința de a o repeta la nesfârșit!

Frumusețile iernii
Elev David Glodeanu

Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București,
Îndrumător, prof. Daniela Dragomir
Frumoasa iarnă și-a făcut apariția în mantia sa argintie, iar copiii au întampinat-o
cu mare veselie.
Peste pământ s-a așezat un covor alb de nea. Ramurile copacilor s-au împodobit
cu ghirlande de bezea. Privit de sus, satul părea ca o câmpie cu mici denivelări. Casele
adormite, mai dau din când în când câte un semn de viață prin fumul hornurilor ce se
înalță șerpuit în văzduh. Câte o pasăre rămasă rătăcită, zboară în căutarea unui cuib
mai călduros.
Natura pare amortiță, fiind trezită la viață de glasurile copiilor. La ferestrele
caselor se zărește câte o luminiță multicoloră, aducându-ne aminte de sărbători. Se
lasă seara… Pârtia satului devine din ce în ce mai nerăbdătoare, în așteptarea săniilor
frumos colorate. Zarva copiilor mai înmoaie gerul nemilos. Împărăteasa zăpezii nu
vrea să mai părăsească tărâmul nostru desprins dintr-o carte de povești.
Iarna împodobește cu steluțe argintii tot ceea ce ne înconjoară, oferindu-ne
frumusețe și bucurie!

Jocuri de iarnă
Elevă Ema Platonov

Îndrumător, prof. Daniela Dragomir
Este iarnă. Fluturii de cristal zboară prin văzduhul întunecat. Fulgii s-au pus umăr
la umăr să acopere întreg pământul. Soarele palid se prevede printre norii cenuşii.
Întreaga natură este amorțită. Copacii sunt acoperiți de frumoasa mantie albă a iernii,
iar casele par să aibă niște cercei de gheață.
Copliaşii se dau cu săniile pe coasta alunecoasă a dealului. Sub picioarele lor
scârţâie zăpada pufoasă. Acest anotimp este preferat de noi, copiii pentru că putem
să organizăm tot felul de jocuri în zăpadă.
Într-o zi, eu și sora mea ne-am gândit să plecăm la săniuș. După ce ne-am cerut
voie, am pornit-o prin zăpada albă și pufoasă. Am mers ceva vreme până la derdeluș,
unde ne-am făcut mulți prieteni. Ne-am dat cu sania, până am obosit, apoi ne-am
bătut cu zăpadă. Apoi am făcut un concurs, cine face cel mai frumos om de zăpadă.
Spre seară, i-am promis omului de nea că ne vom vedem în fiecare zi cu ger.
Iarna este minunată!
Iarna în satul bunicilor

Elevul Bogdan Românașu
Îndrumător, prof. Anca Dumitru
Deasupra norilor, Crăiasa Zăpezii dansează, aruncând înspre pământ steluțe

sclipitoare. Se aud, printre case, șuierăturile viscolului. O plapumă albă se lasă din
văzduh, împodobind casele cu mantii albe, strălucitoare. Pomii s-au acoperit cu o
pânză albă. Iarna pune stăpânire peste întreg satul,iar eu sunt în vacanță la bunici.
Pe deal, ne adunăm, noi, copiii că ne dăm cu săniuța și facem oameni de zăpadă.
Pe lacul minunat, unde vara ne bălăcim în voie, acum se înalță un castel de zăpadă.
Ina, Ana și Carmen construiesc animale de zăpadă. Formele de zăpadă parcă au prins
viață, iar personaje din povești ni se arată, uimindu-i pe toți.
Seara se lasă încet și satul a fost cuprins de o liniște adâncă. Dintre nămeții de
zăpadă se zăresc doar hornurile aburinde ale caselor. Din loc în loc, clipesc luminițele
colorate prin geamurile înghețate.
Stăm în casă și îi povestim bunicului toate năzdrăvăniile făcute peste zi. Un
zâmbet cald și știutor îi luminează fața!

Iarna
Elevă Sara Vasile

Liceul cu Program Sportiv Nr. 1 Clinceni, Ilfov
Îndrumător, prof. Cristina Bencu
Iarna a venit!
Totul este acoperit de zăpadă. Din hornul casei bunicilor iese fumul cenușiu. Copiii
zburdă în zăpadă sau fac îngeri frumoși și albi. Lacul înghețat este plin de neaua albă
și pufoasă. Țurțurii atârnă pe streașina casei. Iarna este nespus de friguroasă și atunci
când fulgii coboară din cerul azuriu este o minune.
Când ieși în curte, îți îngheață nasul, iar obrajii prind o culoare rozalie.
Zâna Zăpezii este foarte fericită și se simte tot mai bine când vine viscolul.
Iarna este foarte, foarte frumoasă!
Omul de zăpadă
Elev Andrei- Valentin Cieocoiu

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa, Harghita
Îndrumător, prof. Lenuţa Spaciu
Într-o seară, când toate felinarele erau aprinse, au început să cadă primii fulgi de
nea. Am alergat la geam şi am văzut cum de sus, cerul închis cernea zăpada cu
nemiluita. Fulgi uşori şi deşi, în joc neastâmpărat, îi ţeseau pământului strălucitoare
haine albe. Pe dealuri, codrii desfrunziţi râdeau încărcaţi cu flori de nea, iar căsuţele
curate de munte, ale vecinilor mei, stăteau pitite în subţioara colinei, fumegând prin
coşurile lor înzăpezite.
În timp ce admiram peisajul, tatăl meu m-a chemat să facem un om de zăpadă. Am
coborât din camera mea şi am luat-o la pas prin zăpada ce îmi ajungea până la
genunchi. Lângă poartă, era un morman de zăpadă şi m-am grăbit să mă caţăr în vârf.
Din trei bulgări tăvăliţi prin zăpadă, am făcut un om de zăpadă înalt şi mândru. O oală
spartă îi ferea capul de straşnicul ger ce coborâse pe pământ, un fular roşu îi acoperea
gâtul graţios, în timp ce doi nasturi aşezaţi în locul ochilor priveau curioşi spre mine.
Ne-am distrat de minune şi i-am mulţumit tatalui meu pentru surpriză.

Bucuria iepuraşilor
Elevă Maria-Bianca Brumă

Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Suceava
Îndrumător, prof. Andreea-Amalia Lungoci
Iarna friguroasă, pufoasă şi strălucitoare a sosit. Prin zăpada rece, un iepuraş, un

adorabil pufos alb, cu ochii negri, caută de mâncare prin tufe, prin scorburi și prin
găurile din pământ neacoperite de zăpadă. Apare şi familia lui, la fel de frumoasă şi
de pufoasă. Caută împreună fructe şi rădăcini, căci nu mai au nimic în cămară şi le
este cam foame.
Păşesc cu grijă, cu urechile ciulite după marele lup şi vicleana vulpe, care îi
pândesc de multă vreme. De blăniţa lor s-au agăţat fulgişori catifelați care îi fac să
strălucească în lumina lunii. Iepuraşii sunt cam speriaţi. Se tem să nu fie zăriţi şi
înfulecaţi.
Deodată, se aude un foşnet uşor. Dintr-un luminiş apare pe neaşteptate o femeie
foarte frumoasă. Este Zâna Zăpezilor. Ea este înconjurată de o lumină minunată. Are
haine argintii ca ţurţurii de gheaţă, lungi până la pământ. Părul ei este mai luminos ca
luna. Poartă o coroniţă şi un colier formate din cei mai frumoşi fulgi de nea. Fulgul
uriaş din mâna ei este tot argintiu şi are puterea de a îndeplini o dorinţă.
Iepuraşii se bucură de venirea ei, ştiind că este bună la suflet şi încep să ţopăie
fericiţi. Ei îşi doresc întoarcerea verii, căci vara şi iarna sunt prietene bune aici. Este
singura lor dorinţă.
Zâna le aduce vara cu o mişcare gingaşă de baghetă, apoi dispare în codru. Totul
se luminează deodată şi înverzeşte. Iepuraşii sunt fericiţi că acum au multă mâncare
şi duşmanii lor nu-i mai urmăresc.
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…

La patinoar
Elevă Andreea Ruxandra Platon

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa , Harghita
Îndrumător, prof. Lenuţa Spaciu
Fiecare anotimp are farmecul lui. Primavara ne încântă cu mireasma florilor, vara
ne aduce căldură şi distracţie, toamna ne îmbată cu mirosul de fructe coapte şi
dulceaţă, iar iarna ne vrăjeşte cu dansul fulgilor de nea.
Anotimpul meu preferat este iarna. Ador să mă duc la schi, să mă dau cu sania
pe derdeluş, să patinez pe pârâul îngheţat de lângă casa mea şi să fac oameni de
zăpadă.
Ştiind cât de mult îmi place să patinez, tatăl meu mi-a propus să mergem la
patinoar. Aşadar, ne-am îmbrăcat gros, ne-am luat patinele şi am plecat. Patinoarul
este, de fapt, un lac îngheţat din apropiere, pe care proprietarul l-a amenajat
special.
După ce am ajuns, ne-am pus în picioare patinele şi a început distracţia! Lacul
îngheţat semăna cu o oglindă imensă, iar noi alunecam lin pe ea. Am petrecut
împreună cu tatăl meu două ore minunate. Ne-am luat la întrecere pe gheaţă, am
încercat să facem piruete şi să mergem cu spatele. La un moment dat, am făcut o
pauză pentru a servi un delicios ceai de fructe de pădure. Era fierbinte şi numai bun
pentru a ne încălzi.
Pe când ne pregăteam să plecăm spre casă, a început să ningă. Din cer cădeau
mii de steluţe care se aşezau peste tot în jurul nostru. Am ajuns acasă cu obrajii roşii,
cu o foame de lup, dar fericiţi pentru că am avut o zi minunată împreună.

Dragonul Ghiţă
Elev Alex-Tudor Nafareanu

Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Suceava
Îndrumător, prof. Andreea-Amalia Lungoci
Iarna este frumoasă (copii veseli care se

bulgăresc cu zăpadă, munţi înzăpeziţi care îşi
etalează frumuseţea, ninsoarea rece care cade
lin), însă ea are şi părţi rele: gheaţa pe care poţi
aluneca uşor şi te poți lovi, poleiul care se
aşează pe drumuri şi face ca circulaţia
vehiculelor să fie mai grea, zăpada care alungă
păsările.
Personajului meu nu-i place iarna. Dar nu-i
place deloc. Mereu alunecă pe gheaţă şi îşi
pierde coada prin zăpadă. Ghiţă este un dragon
mare şi fioros. El stă lângă pădurea fermecată
ce poartă numele de Păduretul Mirific.
Într-o zi, Ghiţă s-a trezit fericit, deoarece
ieri fusese ziua lui şi primise o cană foarte
frumoasă şi mare. Când merse în bucătărie,
observă că măreaţa sa cană nu mai era. Căută
şi răscoli, dar minunata cană n-o mai găsi.
Deveni tulburat, ba chiar nervos şi îi venea să
spargă totul în jurul lui. Plecă de acasă
mormăind şi tropăind. Se opri la casa unei
furnici.
- Furnico! strigă el nervos.
- Da! răspunse ea.
- Nu cumva mi-ai luat tu cana?
- Nu!
- Ești sigură?
- Da. De ce să ţi-o iau?
- Mda...mulţumesc, îi spuse dragonul.
- Cu plăcere, răspunse ea.
Ajunse Ghiţă acasă, înfrigurat şi îngheţat
de-a binelea, se așezămpe canapea şi vru să se
uite la televizor, dar nu găsi telecomanda.
Caută el ce caută şi ce să vezi? Găsește cana
într-un dulăpior.
- Acum, unde este telecomanda? se întrebă
Ghiță scărpinându-se în ceafă.

Sărbătorind împreună
Elevă Gabriela Păvălucă

Școala Gimnazială Moravița, Timiș
Îndrumător, prof. Emanuela Mioc
Este o zi superbă de iarna. E

chiar prima zi din vacanța de
iarnă. La început, am stat și m-am
bucurat de ninsoare! Am ieșit în
natură pentru a admira peisajul
mirific ce mă înconjura. Totul era
învălui într-o liniște bruscă și o Feerie de iarnă
culoare sidefie.
Am plecat în sat cu prietenii Elevă Ana Maria Ghiră
mei pentru a savura distracția Școala Gimnazială Moravița, Timiș
vacanței; am luat și săniile cu noi. Îndrumător, prof. Emanuela Mioc
Ne-am distrat de minune, chiar
dacă am înghețat de frig: am
alunecat pe derdeluș, am făcut un Este iarnă. Pământul este acoperit cu
om de zăpadă, ne-am jucat cu mult omăt gros și pufos. Totul în jur este ca un
bulgării lucioși și sclipitori, făcând vis sau mai bine spus ca o poveste. Natura e
concursuri vesele în speranța că minunată: copaci dantelați, nori plumburii,
ne vom încălzi. lacuri înghețate, țurțuri uriași atârnând la
În perioada sărbătorilor m- streșini precum tuburile unei orgi, drumuri
am hotărât să merg la bunici troienite pierdute în zare, totu-i alb și
pentru a sărbători Crăciunul neclintit, ger și zăpezi cât casa. Un peisaj
acolo. Datina sărbătorilor de iarnă grandios, dar straniu totodată.
este una foarte specială pentru Copiii îmbrăcați cu haine groase sunt
familia mea. În seara de Ajun, noi extrem de fericiți. Toți sunt afară, se dau cu
ne-am așezat la masa săniile sau patinează pe lacul înghețat.
îmbelșugată. Mâncarea era foarte Pasiunile copiilor rămân la fel în fiecare iarnă.
bună, iar colindătorii ne-au Mulți construiesc oameni de zăpadă, alții
încântat cu glasurile lor cristaline. aduc oale, morcovi și nasturi pentru a face cel
Ce frumos era! mai frumos om de zăpadă din această iarnă.
Ziua următoare am găsit o Ei sunt bucuroși că a sosit iarna, chiar de e
mulțime de cadouri! Toate erau mai rece și trebuie să mai intre în casă, pentru
sub bradul minunat pe care noi l- a se încălzi puțin sau pentru a-și schimba
am împodobit cu o seară înainte! hainele ude și înghețate.
A fost momentul nostru preferat! Iarna este un anotimp frumos, când
Crăciunul este minunat! E auzi glasurile copiilor și râsetele lor. Noi iubim
momentul din an în care învățăm acest anotimp și îl apreciem pentru zăpadă,
să fim mai iubitori și mai darnici. multă zăpadă ...

Jocuri cu prietenii
Elev Patrick Țîrdea

Școala Gimnazială Nr. 7 “Sfânta Maria” Timișoara, Timiș
Îndrumător, prof. Mihaela Banc
În sfârșit a venit vacanța de iarnă. Sunt foarte bucuros că ninge și că plec la

bunici, unde mă așteaptă prietenii mei, Deian, Luka și Antonio.
În satul bunicilor, ninge foarte tare, zăpada este mare. Îmi iau sania și plec la
joacă cu prietenii mei pe o vale abruptă și foarte rapidă.
Joaca a continuat cu construirea unui om de zăpadă. Am rostogolit bulgări prin
nămeți și am ridicat omul de nea înalt cât Antonio. Bunica ne-a dat câteva lucruri
necesare: un morcov pentru nas, cinci cărbuni pentru palton, două cioturi de mătură
în loc de mâini și o oală veche drept pălărie. Toate zilele petrecute cu prietenii mei
la bunici au fost minunate!
În a doua săptămână de vacanță am plecat la schi cu prietenul meu, Tavi. Am
ajuns la Straja, unde am urcat cu telecabina. Totul era plin de zăpadă, iar brazii erau
înghețați.
Sus, la cabană, m-am întâlnit cu prietenii mei, Toma și Dragoș. Ne-am luat
schiurile și am plecat spre pârtie să ne întâlnim cu antrenorii. M-am bucurat că am
nimerit cu Dragoș în grupă.
A doua zi am plecat împreună cu copiii pe pârtie și am urcat cu telescaunul până
în vârful muntelui. Pârtia era plină de zăpadă și numai bună de schiat. La început am
făcut câteva minute de încălzire, după care am coborât cu viteză pe panta muntelui.
Am schiat până la prânz, apoi am mers la restaurat să mâncăm, iar apoi ne-am
întors la schiat. În fiecare zi am avut același program. Seara mergeam împreună cu
prietenii mei să bem ciocolată caldă și să ne jucăm diferite jocuri.
În seara de Bobotează am mers la biserică, unde părintele a spus o rugăciune
pentru copiii din tabără și ne-a binecuvântat pe fiecare. În ultima zi de schi am avut
concurs, am primit diplome și medalii. Tabăra s-a încheiat cu o petrecere de bal
mascat.
Ce repede a trecut vacanța de iarnă, dar abia aștept să mă reîntâlnesc cu colegii
de școală!

O învățătură
Elev Mario Andrei Nițu
Îndrumător, prof. Ramona Stoicănescu
„Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le

faci tu singur pe toate.” (Sigmund Freud)
Era o dimineață de iarnă. M-am trezit cu gândul de a
merge să mă joc cu prietenii mei în zăpada așternută
noaptea trecută.
M-am spălat pe dinți, am mâncat, m-am îmbrăcat gros și
am plecat. La locul unde ne petrecem timpul de obicei,
prietenii mei deja începuseră sa facă un om de zăpadă. M-
am grăbit să îi ajut, iar în aproximativ jumătate de oră, omul
de zăpadă a fost gata. Am decis să facem și un iglu, dar
zăpada se amestecase cu apă și nu mai era bună pentru
construcții. Neavând altceva de făcut, am început să ne
batem cu bulgări.
Jucându-ne, nu am observat oamenii care treceau pe
lângă noi. Astfel din neatenție, un prieten, pe nume Andrei
m-a țintit cu un un bulgăre din gheață, dar eu m-am ferit.
Bulgărele a lovit un bătrân în ochelari. Acesta era chiar
vecinul meu, Petru. El s-a dezechilibrat și a căzut, ținându-și
fruntea în mâini și strigând de durere.
Am fugit împreună cu alți oameni la el să îl ajutăm.
Andrei, când a văzut ce a făcut, a încremenit. Bătrânul avea o
mare vânătaie pe jumătate din față. Bine că nu i-au intrat
cioburile de la ochelari în ochi. Oamenii l-au certat pe
Andrei, spunând că nu e posibil să fie atât de neatent, încât
să lovească un bătrân.
Eu, pe de altă parte, le-am spus că nu a fost dinadins.
Copilul a început să plângă, neștiind ce să facă. I-am spus să
nu îi bage în seamă și să se ducă să își ceară scuze de la
bietul bătrân. El s-a dus acasă să aducă niște bandaje, a venit
și și-a cerut scuze.
Bătrânul supărat, dar înțelegător, i-a mulțumit pentru
bandaje și i-a spus să aibă grijă că nu se știe peste ce
persoană răzbunătoare dă.
Ajuns acasă și m-am întrebat: ,,Ar mai fi suferit bătrânul
dacă nu ne-am fi bătut cu bulgări de zăpadă?”
„Vina este regretul pentru ceea ce am făcut. Regretul
este vina pentru ceea ce nu am făcut.” - Mark Amend

Întoarcerea la bucuriile iernii
Elevă Daria Tocaciu

Îndrumător, prof. Angela Iova
Lunile iernii au trecut repede. Am avut parte de zăpadă, de zile cu ploi și chiar de
zile foarte călduroase.
În ultimele zile din luna februarie, în natură au început să răsune sunetele vieții
pentru că soarele trimitea pe pământ raze din ce în ce mai puternice. Natura se trezea
încet și se ridica de sub plapuma de zăpadă.
Ghețurile se topeau tăcut, la fel și omul de zăpadă din fața casei. Sania rămăsese
împotmolită în noroi, iar bradul nu mai avea niciun ac. Iarna începea să fie doar o
amintire îndepărtată dar frumoasă.
Curând, apariția ghioceilor, avea să șteargă orice urmă. Doar albul lor strălucitor
ne va mai aminti de rochia iernii, iar în loc de viscol, vom asculta ciripitul păsărelelor.
Iubesc anotimpul iarna, regret că pleacă și aştept cu mare bucurie întoarcerea la
bucuriile iernii.

Clarice, hermelina polară
Elevă Irina Arion

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Alba
Îndrumător, prof. Corina Sămărghițan
Bună! Eu sunt Clarice. Poate nu ați auzit de mine, dar eu sunt o hermelină polară.
Unii să nu spună că hermelinele nu există, din contră! Ele chiar există! Suntem ca
niște șoareci blănoși și albi cu o pată de cerneală la capătul cozii, iar boticul îl avem ca
și al vulpilor polare.
Gata cu teoria-papucului! Să trecem la poveste!
Totul a început într-o zi frumoasă în care iarna era stăpână aproape peste tot.
Norii au început să cearnă steluțe argintii, care cădeau pe pământ încet și formau un
câmp de cristal. În timp ce eu mă relaxam, am auzit o voce cunoscută :
- Clarice, unde ești?
Era Leo! Cel mai bun prieten al meu! Deși el este un urs polar, suntem cei mai
buni prieteni de la Polul Nord!
- Sunt aici, Leo!
- Nu o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat! Părinții mei au fost capturați de
eschimoși !
- Cum ?!
Când am auzit așa ceva am rămas împietrită și cu vocea tremurândă i-am spus:
- O să-i salvăm! Dar ne trebuie un plan ! Unul foarte bun chiar!
Trebuia să ne grăbim din două motive: primul era că vremea se înrăutățea; norii se
îngroșau mâncând albastrul cerului, iar soarele nu mai era darnic și nu mai avea
putere, iar pe de altă parte ne era teamă că eschimoșii vor părăsi cât mai curând
locul.
- Mă gândesc să facem așa: în timp ce tu, Leo, îi distragi pe eschimoși, eu mă duc
să îi eliberez din cușcă!
În primul rând, am plecat să cercetăm cu mare atenție locul unde erau eschimosii
instalați cu tabăra lor, ca să nu ne încurcăm în momentul operațiunii de salvare. De la
distanță, am început să observăm unde erau instalate corturile lor, dar mai ales unde
se aflau cuștile în care erau ținuți captivi părinții lui Leo. Erau vreo patru eschimosi. Le
era și lor frig, cred, pentru că stăteau toți în jurul focului cu niște căni în mână.
Ar fi mers un ceai și pentru mine. Am uitat să vă spun că sunt o hermelină cam
ciudată, dar v-ați dat seama de asta, că doar sunt prietena unui urs! L-am zărit pe
unul dintre eschimoși că s-a îndepărtat de ceilalți și l-am urmărit cu privirea unde
merge. Asta era! Mergea să verifice cuștile cu urși. I-am văzut și pe părinții lui Leo.
Acum aveam toate informațiile necesare.
- Off ! Sunt mai mulți decât mă așteptam ! oftă Leo.
- Dar o să te descurci, nu ?
- Cred că da...
- Atunci așteptăm să adoarmă și o să începem operațiunea de salvare!

Inima îmi bătea mai tare ca niciodată, dar

trebuia să îl ajut pe Leo care era cel mai bun
prieten al meu.
Se înnoptase și noi eram gata să
acționăm. Eschimoșii dormeau, iar noi ne-am
apropiat de ei încet-încet. Eu care tremuram
din toate mădularele, nu știu dacă de frică sau
de frig, dar m-am apropiat de eschimosi să le
„împrumut” cheia de la cușcă, în timp ce Leo
stătea pregătit de diversiune.
Wow! N-am mai văzut unul atât de
aproape niciodată. Îl verific pe primul, pe al
doilea, dar cheia, nu-i! Grozav! Totuși, cheia
atârna la gâtul următorului eschimos.
Am luat-o încet și am fugit. Numai că am
călcat pe o creangă și i-am trezit. Atunci a
intervenit Leo. Mormăi el ceva și o luă la fugă.
Eschimoșii abia treziți din somn nu-și
reveneau .
Eu m-am apropiat de cușca și le-am spus
părinților lui Leo :
- Stați calmi. Vă scot eu de aici.
Am deschis repede ușa cuștii și am
eliberat urșii.
Deodată se auzi un zgomot. BUMM!
BUMM! Eschimoșii trăgeau înspre cer cu
puștile să îl sperie pe Leo care era deja
departe de ei. Eu și părinții lui Leo am luat-o
la sănătoasa spre casă, pierzându-ne printre
nămeții care semănau cu niște mormane de
blănuri albe întinse pe stânci. Târziu și-au dat
seama că urșii au evadat.
Ce aș fi vrut să îi văd pe eschimosi când au
găsit cușca goală!
Ne-am întâlnit cu toții la locul stabilit:
stânca secretă a lui Leo, care nu mai era așa
de secretă. Revederea a fost - ce să mai zic -
emoționantă. Pe fețele tuturor se vedea
fericirea, iar eu chiuiam de bucurie.
Aceasta a fost doar una dintre peripețiile
mele. În următoarea cine știe ce mă mai
așteaptă?

Snow, fulgușorul neascultător
Elevă Anca Itu

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Alba
Îndrumător, prof. Corina Sămărghițan
Frumoasa Crăiasă a iernii și-a așternut mantia albă peste întregul

ținut. Ea a alungat soarele cel plin de căldură.
Era o zi liniștită într-una din acele bezelele uriașe, plutitoare de pe
bolta cerească. Acolo locuia Snow, micuțul fulgușor de nea, alături de
familia sa numeroasă. Cele patru mii de steluțe argintii se înghesuiau în
acel nor-bezea. Cei mai micuți fulgi se jucau pe acolo toată ziua.
Mamele le tot ziceau să nu alerge, deoarece Crăiasa s-ar putea supăra
pe ei și ar putea sparge norul de furie.
Snow nu a ascultat și împreună cu Ghețuș și alți fulgușori au mers
în cea mai liberă zonă a norului. Știți de ce era zona aceea cea mai
liberă? Pentru că acolo norul era foarte ,,sensibil" și putea ceda
oricând. Toți au început să țopăie și să alerge. În următorul minut, în
acea parte a norului se făcu o fisură cât un pumn. Treptat aceasta s-a
mărit, iar Snow, prietenii săi și restul fulgușorilor au căzut în gol.
Dacă te uitai de jos, cerul era ca o scenă pe care se desfășura un
spectacol de balet. Fulgii au avut parte de o priveliște încântătoare.
Munții, puteai zice, erau niște uriași adormiți sub omăt, iar casele și-au
pus căciulițele din blănițe albe ca spuma laptelui.
Fulgii au aterizat pe unde a putut. Snow a aterizat pe căciulița roșie
a unei fetițe. El s-a pierdut printre firele moi și subțiri ale ciucurașului.
Acolo a întâlnit alți fulgușori. Toți se panicau foarte tare. Snow nu știa
de ce toată lumea se agită așa tare. Un fulgușor mai bătrân i-a explicat
că toți cei ce vor ajunge aici, vor sfârși topiți de căldura din casa
copilului. Micuțul nostru prieten nu s-a speriat așa tare ca restul
picăturilor înghețate.
Snow a amețit un pic și s-a pus ca să doarmă puțin. Când s-a trezit,
se afla tot pe ciucuraș, dar căciulița se afla lângă o masă mare, maro și
foarte fierbinte, soba casei. L-a luat din nou amețeala. A simțit cum
piciorușele mici și firave i se scurg, cum fețișoara i se deformează, iar
tot corpul îi fusese cuprins de o senzație ciudată și fierbinte.
O, nu! Se topea! Ar fi trebuit să o asculte pe mama sa. Trebuia să fi
fost atent la instructajele profesorului Zăpezescu. Acum, din păcate, nu
se mai putea întoarce în trecut!
Așa a sfârșit micuțul nostru Snow. S-a topit de la căldura sobei.
Morala: dacă vrei să NU pățești ca micuțul Snow, ascultă de
învățăturile adulților. Ei au mai multă experiență.

Iarna
Elevă Elysse Duşan

Îndrumător, prof. Adriana Calinin
E iarnă! A venit şi pe la noi iarna cu multă zăpadă. Ninge atât de frumos, încât nu
poţi să te abţii să nu te joci prin omătul cel rece şi pufos.
Cerul e ca leşia şi e frig. Norii plumburii şi grei, cern cu nemiluita zăpada albă ca
spuma laptelui. Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare. Crăiasa Zăpezilor, pe cine
vede că-i calcă plapuma cea pufoasă, îi face umerii albi şi grei neinteresând-o cine e.
Soarele rotund şi palid, se arată cu frică printre norii cei reci. Vântul şuieră prin
crengile cercelate ale copacilor, cu senzaţia că într-adevăr a venit iarna cea bogată în
sărbători. Casele impodobite cu zăpada cristalină dorm liniştite sub acoperişurile
încărcate cu omăt, şi aranjate cu ghirlandele de cristaluri.
Se văd nasurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci.
De sărbători, în ce casă intri, vezi brazii ornaţi cu tot felul de ghirlande şi globuleţe
care mai de care mai colorate şi mai aranjate cu diferite modele.
Copiii bucuroşi au ieşit afară trăgându-se cu săniile uşoare, printre troienele
călătoare adunate ca mărgelele la un colier. Unii copii, cei mai mici, se bucură şi ei de
iarnă cu lacrimi, căzând pe jos de pe sănii.
Magazinele sunt aglomerate de oamenii care se pregătesc pentru sărbătorile de
iarnă, în special de Crăciun.
Furnica, fiind harnică, şi-a cules hrana pentru iarnă, iar acum poate gusta bunele
roade ale toamnei, pe când greierul îşi aduce aminte de baladele cântate şi râsetele
pronunţate pe timpul toamnei când furnica muncea pentru a avea pe timpul iernii ce
mânca.
Aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul!

Peisaj de iarnă
Elevă Alexia Părăian

Îndrumător, prof. Adriana Calinin
Iarna s-a instalat confortabil de ceva vreme, iar zăpada

şi-a intrat pe deplin în drepturi. Norii groşi şi pufoşi au
cernut fără încetare fulgi albi, care au acoperit totul în jur
cu un strat gros de nea strălucitoare. Ca o prinţesă de basm,
natura a îmbrăcat haine de gală şi aşteaptă ca oamenii să o
exploreze şi să se bucure de frumuseţea peisajului imaculat.
Copacii plini de zăpadă fac faţă cu greu stratului generos de
zăpadă, depus peste noapte. Din când în când, sub adierea
unui vânticel ușor, copacii îşi scutură coama albă, trimiţând
către pământ o ploaie de zăpadă deasă şi măruntă.
Printre fulgii gingaşi de zăpadă, coborând spre covorul
alb de nea, se aud glasuri vesele de copii care se zbenguie,
bucuroşi de venirea iernii. Paşii lor micuţi lasă urme adânci
în stratul de zăpadă, iar semnele în omăt sunt acoperite în
scurt timp de fulgii de zăpadă, care continuă să cadă fără
încetare. Au apărut şi primele săniuţele care alunecă lin
prin zăpadă, trase de bunici încântați de veselia nepoților.
Pe sănii, înfofoliţi şi roşii în obraji, copiii întâmpină cu
îndârjire frigul şi ninsoarea abundentă. Urmele paralele ale
săniilor, lăsate în zăpadă, se pierd în zare, iar la scurt timp,
îşi fac apariţia pe aceleaşi urme, alte sănii cu copii la fel de
veseli.
La un colţ de stradă, printre chiote şi chicoteli, trei copii
rostogolesc bulgări de zăpadă, din ce în ce mai mari. Odată
ajunși la mărimea dorită, copiii pun cocoloşii unii peste alţii.
Omul de zăpadă începe să prindă contur. La scurt timp, sunt
aduse şi celelalte elemente necesare pentru un om de
zăpadă adevărat: un morcov, nişte cărbuni, o oală şi un şal.
De la depărtare, omul de zăpadă nou creat, apare ca o
mogâldeaţa albă, datorită fulgilor de zăpadă care
îngreunează vizibilitatea.
Deşi peisajul alb pare a fi dominat de un calm apăsător
şi rece, zarva copiilor alergând prin zăpadă, reuşeşte să
aducă o pată de căldură şi viaţă în atmosfera încremenită.
Veselia copiilor şi zâmbetele acestora par a se proiecta şi
asupra peisajului încojurător în ansamblu, astfel că întreaga
iarnă pare a fi cuprinsă de viaţă şi bucurie.

Poveste de iarnă
Elevă Silvia-Maria Draghici

Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara, Timiș
Îndrumător, prof. Anemaria Bârlovan
Este iarnă. Zăpada strălucește cristalin, iazul înghețat lucește ca o oglindă proaspăt
spălată, iar Fulguleț-Pufoșel, un fulg neobișnuit de mic, privește îngândurat spre geam,
uitându-se la copacul Fulg-de-Nea. Acest copac strălucește în mod neobișnuit.
După un timp îndelungat, Fulguleț-Pufoșel se hotărî să înceapă o călătorie. E o
călătorie de iarnă, așa că își luă în bagaj o oglindă din gheață pură, hăinuțe din zăpadă moale
ca vata, niște papuci solizi, din gheață de anul trecut și alte mărunțișuri necesare unui fulg
care se respectă.
Cum păși în neant, se alătură celorlalți fulgi care dansau lin, alunecând de pe norul
care le-a fost casă pentru o vreme. Fulgii coborau lin înspre pământ, iat Fulguleț-Pufoșel se
rotea neînfricat, purtat de vânturile iernii. Deși puterea lor îl împingea înapoi, el era hotărât
să coboare tot mai mult. Fulgul Dansator, unul dintre cei mai buni prieteni a lui Fulguleț, îl
atenționă:
-Fulguleț! Este periculos ce faci!
-Ba nu e! se supără micul fulg și se lăsă purtat de vânt.
În timp ce cădea cu viteză, îi vedea pentru câteva clipe pe frații lui. Ajuns pe
pământ, nu se mai sumțea ușor, îngrămădit cu ceilalți fulgi, într-un covor moale și strălucitor.
În inima lui încolțea regretul că nu mai putea zbura. Se va mai ridica vreodată în văzduh? A
fost așa de scurtă călătoria lui. Nu ar fi trebuit să se grăbească!

Povestea pinguinului
Elevă Ioana Gurban

Îndrumător, prof. Anemaria Bârlovan
Iarnă. Fulgii albi se aștern încetul cu încetul, lăsând în urma lor sclipiri calde
de cristal.
Un pinguin mic și drăgălaș se plimba pe întinderea albă ca de lapte
înghețat. A alunecat, iar unchiul său l-a ajutat să se ridice.
- Unde sunt părinții mei? întrebă pinguinul printre lacrimi.
Unchiul a vrut să îi răspundă, dar pinguinul deja a zbughit-o spre orizont.
Nu știa unde merge sau unde să se oprească. Nu dorea decât să își vadă
familia. Se opri totuși, să răsufle. A obosit, așa că, se propti de o bucată rece de
gheață, scoasă dintr-un iglu. Admira peisajul. Oceanul din stânga sa era de
oglindă.
A început un ger năprasnic. Micuțul animal al gheții s-a ridicat de pe bucata
de iglu și a pornit la drum. Își zicea:
- Nu mă voi opri până când nu îmi voi găsi familia! Repeta pinguinul
lăcrimând și suspinând.
Ninge. Fulgii reci se strecoară printre pleoapele pinguinului. Animăluțul se
frecă la ochi, apoi căscă gura și făcu ochii cât cepele. Stelele argintii și luna
aurie au răsărit pe bolta cerului ca o coală de hârtie pe care, din neatenție, un
copil și-a răsturnat călimara cu cerneală. Uriașul candelabru de sub cupola
cerului, își aprinde una câte una luminile, ca într-o sală de bal. Pinguinul e trist.
O lacrimă i se scurge pe obraz. Apoi două...
Se aude un zgomot. Zăpada scârțâie, iar pinguinul își ține răsuflarea. De
el se apropie pași șovăitori: sunt chiar părinții lui. Mama îl sărută pe frunte, iar
aventurierul nostru a simțit cum liniștea și bucuria îl cuprind. Se simțea în
siguranță.

Brăduțul fericit
Elev Albert Trandafir

Îndrumător, prof. Maria Culciar
Puiuțul de brad venise pe lume și crescuse din semințele pe care oamenii le-au
plantat într-o pădure, unde se ridicau falnici și alți brăduți. Cu toții erau îngrijorați,
deoarece, în pădure, veniseră pădurarii și urmau să îi smulgă din pământ. El simșea o
neliniște inexplicabilă și se gândea că în acea zi a vazut ultimul răsărit de soare al
copilăriei sale. Oare ce se va întâmpla cu el?
Un brad bătrân încerca să îl liniștească spunându-i: „Așa e viața de brăduț, ne
naștem într-un loc și suntem duși în alte locuri, să înfrumusețăm grădinile oamenilor;
acolo suntem iubiți și îngrijiți, iar iarna suntem împodobiți, ca să bucurăm sufletele
copiilor.‘‘
Se apropiau sărbătorile de iarnă și îmi doream un brăduț argintiu și mirosind a
pădure curată, care să crească în curtea noastră odată cu noi. Așa, în fiecare an ne
puteam bucura de el, îl puteam împodobi și puteam cânta colinde în jurul lui.
Într-o seară, dorința mi s-a împlinit. Am primit un minunat pui de brăduț pe care
l-am plantat în curtea casei noastre, chiar la intrare. Nu era un brăduț obișnuit, ci
unul nemaivăzut, pentru că putea să vadă și să audă tot ce se întâmpla în jurul lui, să
simtă și să fie parte din viața oamenilor care treceau pe lângă el în fiecare zi.
În seara în care a început să ningă m-am întrebat oare ce își dorea brăduțul? Îl
urmăream și parcă ne privea pe geam. Înăuntru era multă lumină, era căld, iar
atmosfera era foarte liniștită, doar era sărbătoare. Doar brăduțul sta singur în noapte.
Atunci m-am gândit că, de când a fost adus de la munte, din mijlocul fraților noștri,
noi am devenit familia lui. Ce puteam face pentru el?
În seara de Ajun, am ieșit cu toții în curte și, cu bucurie și nerăbdare, am scos
globurile, beteala și instalația cu beculețe colorate, ne-am apropiat de brăduț și am
început să îl împodobim. Lângă rădăcina lui am ascuns cadourile, iar pe o buturuga
am pus câteva prajituri cu miros de portocale și scorțișoara. Era un cadru perfect să
cântăm împreună colinde.
Deși nu bătea vântu deloc, ramurile brăduțului tremurau. Parcă a șoptit plin de
emoție:
- Ce fericit sunt! Mă simt extraordinar și arăt minunat! Vă iubesc pe toți, dragii
mei! Sunt mândru că locuiesc în curtea voastră!

Visul lui Ionică
Elevă Daria Popa

Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara,
Timiș
Îndrumător, prof. Maria Culciar
Era o iarnă și un frig, de crăpau pietrele. Gigel și

Ionică, buni prieteni, se trăgeau cu sania. Nu simțeau
frigul, chiar dacă aveau înghețate fularele și mănușile de
la bătaia cu bulgări.
Gigel era un băiat foarte răsfățat. Locuia într-o casă
mare, frumoasă, iar părinții săi aveau grijă să nu îi
lipsească nimic. Nu același lucru se întâmpla și cu
Ionică. Atunci când părinții i-au murit, bunica l-a luat la
ea, chiar dacă îi era greu să îl crească în căsuța ei mică și
dărăppănată. Ea a fost singura care a avut grijă de el,
care l-a învățat să se poarte frumos și să fie ascultător.
Bunica îl iubea mult pe Ionică, pentru că acesta îi
ascultase toate sfaturile, dar și Ionică o iubea pe bunica
sa. Era cuminte, isteț și bucura inima bunicii. Rar îl certa
pe băiat. Chiar și acum, deși stătuse destul de mult
afară, i-a vorbit cu duioșie, pentru că i-a înțeles că se
bucura și el de prima ninsoare:
- Ionică, dragul bunicii, ai înghețat de tot!
- Bunico, am alergat cu Gigel prin zăpadă și nu am
simțit frigul!
Obrajii și urechile roșii arătau altceva. Buzele erau
vinete, dar tot nu îl certa. Merita să fie și el răsfățat ca
prietenul lui, Gigel.
- Hai! Vino și soarbe din supa asta caldă! Te vei
încălzi imediat!
- Mulțumesc, bunico! Mmmmmm! Ce bună este
supa ta!
Bunicuța privea cu drag cum băiatul își sorbea supa.
Ionică era rupt de oboseală. S-a așezat pe pat și imediat
l-a furat somnul. Visele au năvălit năvalnice în somnul
lui: se făcea că, în locul prietenului său, Gigel, alături de
el era un pitic. Piticul și Ionică pluteau spre ținuturile
înghețate. Drumul era plin de steluțe colorate, de
beteală argintie și mii de globuri colorate, așezate
printre crengile brazilor.

Totul era strălucitor în ținutul

acela. Tocmai când Ionică se
întreba ce urmează să facă, un
bătrân îi vorbi cu blândețe :
- Bine ai venit, Ionică!
- Moșule! Un pitic m-a adus
aici la tine, dar nu știu unde a
dispărut!
- Nu îți face griji, ești în locul
potrivit! Vino să îți alegi o jucărie,
apoi te voi duce acasă, altfel
bunica va plânge după tine!
În grămada de jucării, Ionică
văzu un avion care semăna cu cel
din vitrina magazinului de peste
drumul casei. Ce mult își dorise
avionul acela, dar bunica nu
avusese destui bani să îl
cumpere! Moșul îl îndemă să îl ia.
- Sigur e pentru mine, îl pot
lua?
- Da, e pentru tine!
A mai primit și un coș mare
cu dulciuri, apoi, simți iar că
plutește. Se sperie puțin. Brusc,
se trezi. Era dimineață. Băiatul se
supără pentru că știa că visele, de
cele mai multe ori, rămân vise. Ca
în fiecare dimineață, se duse la
baie, unde era periuța și pasta de
dinți, pentru a se spăla. Dar, ce să
vadă ochilor? În camera
sărăcăcioasă, era un brad mare
împodobit, coșul cu dulciuri și
avionul.
- Bunico, bunico! Vino să vezi!
De unde au apărut toate astea ?
- Cum, Ionică, nu știi că astăzi
e Crăciunul? Vezi dacă ai fost
cuminte! Faptele bune sunt
răsplătite întotdeauna!

Straniul vis al Iernii
Elevă Daria Carol

Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ
Îndrumător, prof. Mihaela Amariei
- Ce frumuseţe de nedescris! În fiecare an când te vizitez îmi faci câte-o surpriză

plăcută!
- Aceasta e şi ideea! Ce rost ar avea să baţi atâta drum, dacă nu ţi-aş arăta alte şi
alte minunăţii ale Împărăţiei mele?
- Ai dreptate! Cât de mult mă bucur să te revăd, draga mea prietenă!
- Te-am chemat, printre altele, să mă ajuţi!
- Cum aşa? Ce s-a întâmplat?
- Împăratul Lumii din Miazănoaptea Fierbinţelilor a ridicat oaste mare, vrând să-
mi ocupe ţiuturile din a Treia Ţară de Gheaţă, cea mai îndepărtată de altfel! Are o
artilerie grea: tunuri imense de căldură, fulgere scânteietoare şi uriaşe mingi de lavă
fierbinte. Cu ele mi-ar distruge o bună parte din ţinut, mi-ar scădea vertiginos
numărul oştenilor de gheaţă şi al făpturilor himerice, mi-ar devasta grădinile
suspendate, împodobite cu cele mai alese flori de gheaţă care au existat vreodată.
- Ce grozăvenie îmi spui! Cum aş putea eu, o pământeancă, să te ajut?
- În primul rând, ai fi un bun mediator! În plus, nu te-ai putea topi atât de repede
pe măsură ce i-ai înmâna shemele mele de granit argintat şi astfel l-ai putea avertiza
asupra urmărilor catastrofale ce vor avea loc în întregul cosmos, urmări ce se vor
resimţi mai ales asupra împărăţiei lui, asupra alei mele, dar mai ales asupra planetei
tale. Am aici toate schiţele realizate, tu doar trebuie să i le înmânezi. Vei călători
însoţită numai până la graniţa Ţării a Treia de Gheaţă. Bucură-te de priveliştile
magnice!
Însoţită de un batalion de soldăţei de gheaţă şi purtată într-o caleaşcă de cleştar
la care sunt înhămaţi doisprezece bidivii argintii, zbor asemenea unui fluture alb peste
oceane imaculate, peste păduri de argint mişcătoare, peste prăpăstii abisale
asemenea unor tuneluri nesfârşite de lumină. Totul este scăldat într-un argintiu
scânteietor, iar fiinţele himerice care populează aceste ţinuturi îmi amintesc
necontenit de menirea mea de mediator.

În sfârşit, graniţa se observă; este o fâşie iluzorie parcă, de o parte gheaţa care se
topeşte, de altă parte apa şi lava ce se solidifică. Este un portal între două lumi.
Batalionul se opreşte ca la comandă. Caii himerici de la caleaşca mea se izbesc ca de
un zid, eu sunt proiectată în mijlocul unor străjeri înfiorători de foc. Abia când ceaţa
se dispersează constat că, de fapt, sunt prizoniera lor. Mă poartă pe nişte gigantice
limbi de foc atrase parcă de un imens magnet. Un colos orbitor îmi vorbeşte într-o
limbă necunoscută, gâlgâită parcă.
Căldura mă sufocă, ochii îmi sunt injectaţi de atâta lumină şi căldură, îi întind
totuşi maşinal schiţele, gata şi ele să se topescă. Se lasă o tăcere grea preţ de câteva
secunde, echivalentul a câtorva ani tereştri. Colosul se plimbă nervos pe lângă mine,
deşi am pleoapele căzute, moleşite şi obosite, ochii vibrează la puternica lumină ce o
emană, zguduindu-mi întreaga fiinţă. Tunător îl aud strigându-mă pe nume, se pare că
au o tehnologie avansată, de vreme ce au aflat totul despre mine. Abia dacă mai
percep ceea ce îmi spune, căci întrega mea fiinţă este epuizată, deshidratată, iar
simţurile nu mai răspund la stimuli.
Îmi vin în simţiri din nou în vechea caleaşcă argintie ce goneşte sălbatic prin
lumina rece. Când deschid ochii, îmi văd prietena zâmbind la bucata de lavă devenită
corp solid, în care este înscrisă, indescifrabil pentru mine, salvarea tuturor.
- Mi-ai salvat Împărăţia! Du-te, draga mea prietenă, trăieşte din plin bucuriile
Iernii acolo pe pământ. Stigă-le tuturor că iarna va veni mereu ca şi până acum!
Cuprinsă de un fior rece, trag mecanic plapuma pufoasă peste trup. Doamne! Ce
vis! Mă pipăi ... sunt în patul meu! Repede alerg la geam. Ninge! A venit Iarna!

Sărutul Iernii
Elevă Aida Aparaschivei
Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ
Îndrumător, prof. Mihaela Amariei
Privesc pe fereastră jocul nebunatic al particulelor de

gheaţă uşoare şi măiestrit lucrate de o mână nepământeană. Le
ies repede în întâmpinare pentru a le prinde sărutul rece şi
mângâietor. Le îmbrăţişez frenetic, voind parcă să fiu unul
dintre acei fluturi diamantini şi delicaţi, dar, pe loc, muzica lor
mă introduce într-o lume magică, nedesluşită. Sunt purtată
într-un vârtej imens, mă simt neputincioasă şi ameţită, dar îmi
place nespus de mult! Călătoresc prin spaţii siderale, îmi trec
prin faţa ochilor fulgere de lumină, argintii planete, hăuri
cosmice, lumi ce adăpostesc fiinţe arhaice. Le privesc
halucinată, vrând parcă să imortalizez totul în mici fotografii pe
care apoi să le observ pe îndelete, dar totul se perindă prin faţa
ochilor mei ca şi cum ar trece trenul supersonic Pâmânt –
Palatul Zânelor Nevăzute. Şi în iureşul acesta mă preschimb, nu-
mi mai simt deloc greutatea corpului, întreaga fiinţă mi se
zguduie şi plutesc deodată asemenea unei pene de auşel.
Îmi trosnesc urechile de sunetele unei altfel de muzici,
totuşi armonioase, dar şi uşor înspăimântătoare. Doamne! M-
am oprit! Privesc peisajul! Este magnific! Da ... magnifiiiic! Din
toate părţile strălucesc oglinzi imense; un soare argintiu
tronează deasupra lor, tăind lumina în fâşii de curcubeu.
Imaginea mea se reflectă adânc în fiecare dintre aceste dungi
orbitoare. Sunt acum un fulg imaculat de ... de ce oi fi oare? ...
de nea cred ... şi sunt foarte rece, vreau să mă pipăi, dar nu
pot!
Un vuiet imens îmi ţiuie în urechi. Toate acele oglinzi
magice se mişcă pe un ritm vioi ca într-un tango. În faţa mea pe
un tron imens apare o făptură de-a dreptul misterioasă care
împrăştie o lumină blândă şi totuţi de gheaţă. Îmi zâmbeşte
drăgăstoasă şi parcă-mi mângâie creştetul. Tresar!
- Vino, micuţo, în palmele mele să te pot dezmierda! Te-am
privit din aceste înălţimi siderale, am văzut dorinţa în privirile-ţi
curate de a descifra misterul trimişilor mei şi am decis să-ţi ofer
o clipă de eternitate în regatul meu de cleştar. Sunt Regina
acestor locuri, poţi să-mi spui ca pe la voi, Iarna, Zâna
Imaculată ce trimite atâta bucurie copiilor.

- Eşti tare frumoasă, regină! Îţi mulţumesc
pentru ospitalitate şi pentru călătoria pe care
mi-ai oferit-o! Mă simt onorată să fiu aici!
- Ştiu! Nu multora li se întâmplă astel de
lucruri. Tu ţi-ai dorit din tot sufletul această
experienţă şi pentru aceasta am făcut posibil
acest vis al tău. Acum, hai să îmi vezi regatul!
Uite aici am pregătit fulgişorii care vor acoperi
pământul!
Împreună cu Moşuleţul simpatic din
Laponia ei vor călători pe întreg pământul
pentru a-i face pe oameni fericiţi.
- De ce sunt atât de agitaţi?
- Se antrenează continuu până atunci,
pentru a nu da greş! Ei ştiu că au o misiune
importantă!
- Pentru ei este o mare onoare! De intrarea
lor în lumea pământeană depinde fericirea
copiilor în noaptea magică. Aici învăţă arta
plutirii, a jocului, a râsetelor, a muzicii și a
gingășiei.
- Interesant! Niciodată nu mi-a trecut prin
cap că aceşti fluturi imaculaţi au atâtea de
învăţat până ce devin alba podoabă, haina de
sărbătoare pentru pământ!
- Sunt sigură că vei împărtăşi această
experinţă trăită celor mai bune prietene ale
tale, astfel încât să fie păstrată vie bucuria
venirii iernii pe meleagurile pământene! Îţi dau
această ultimă şi unică îmbrăţişare până la anul
viitor.
Până să mă dezmeticesc bine, am rămas
aşa cu braţele întinse în aer, într-o îmbrăţişare
misterioasă! Când am deschis ochii, mi-am
simţit din nou trupul greu, sărutul rece al
fulgilor de nea îmi brăzda faţa îmbujorată de
emoţia întâlnirii tainice. Am început să dansez
frenetic alături de roiul fluturilor imaculaţi,
rostind la infinit ”Cât de mult te iubesc...
Iarnă!” Chiar în clipa aceea s-a auzit la fereastra
mea: „Astăzi S-a născut Hristos,/Mesia, chip
luminos,/Lăudaţi şi cântaţi/Şi vă bucuraţi!”.

Căldura sufletului
Elevă Daria-Mihaela Mazilu

Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Buzău
Îndrumător, prof. Elena-Adina Băcescu
Fulgii de nea, în uşoara adiere a vântului,

dansează cel mai frumos vals pe care l-am văzut
vreodată. Munţii, uşor palizi şi goi, abia se văd în
spatele ceţii groase, la care se adaugă şi fumul care se
înalță graţios din hornurile caselor. Totul în jur este de
o puritate nemaivăzută! Nonculoarea albă predomină
în tot peisajul; simt cum satul în care mă aflu este pur
şi simplu în Rai sau doar pe un nor mare şi pufos.
Întreaga natura a îmbrăcat veşmintele iernii.
Albul ce predomina în peisajul îngheţat, ne
chemă să-l animăm cu râsete şi glasuri de copii, aşa
că mi-am luat prietenii, sania, şi am pornit pe pârtia
noastră preferată. E drept că prietenii mei nu erau
mulţi la număr, dar erau cei mai buni dintre cei mai
buni, anume Lili şi Dan. Ei sunt cei cu care mi-am
petrecut întreaga copilărie, momentele frumoase,
pline de culoare, dar şi cele mai puţin frumoase.
Nici nu am ajuns bine pe deal, că am şi început
întrecerea. Nici bătaia cu bulgări nu a întârziat să
apară. Acelea era unul dintre momentele de maximă
fericire ce va rămâne imprimat în memorie, pentru că
oamenii tind să-şi amintească mai bine momentele
ce îi făceau cândva fericiţi.
În joaca noastră copilărească, a apărut şi un om
de zăpadă, pe care l-am numit Nea. Avea tot ce îi
trebuie unui om de zăpada: ochi, nas, mâini, nasturi,
gură, fular si căciulă. A durat ceva timp ca să-l facem,
dar cred cӑ efortul a meritat, datoritӑ celor ce urmau
să se întâmple.
Când începeam să ne strângem săniile să plecăm,
chemaţi de către părinţi şi forţaţi de brusca înserare,
am auzit cum cineva tuşeşte din spatele nostru, dar
nu era nimeni. Am ignorat tusea, dar aceasta s-a
repetat. A treia oară, am simţit un bulgăre aruncat în
spate. Toţi trei ne-am întors, speriaţi. Al nostru om de
zăpadă, Nea, nu mai era în locul în are l-am lăsat, ci
cu faţa la noi, cu o privire plină de entuziasm.

Acel moment a fost cel în care am ţipat
cât ne-au ţinut plămânii. Am fost atât de
speriaţi, încât paşii noştri scârţâiau uşor
pe zăpada proaspăt aşternută şi neatinsă
până la acel moment. Eram atât de
încremeniţi, încât nu am putut să o luăm
la fugă; abia dacă am făcut trei paşi. Nea
a ȋncercat sӑ ne calmeze şi ne-a spus că,
doar cu magia prieteniei dinte noi trei, el
a putut prinde viaţă şi că nu ne-ar răni
niciodată.
A început să ne spună că ar vrea şi el
să ştie cum este să stai lângă foc,
savurând o ciocolată caldă. Nu a simţit
niciodată căldura şi voia măcar să
încerce. Atunci, am încercat să îi
explicăm de ce nu poate intra la căldură,
el s-ar topi şi, într-un final, ar muri.
Simţeam că ţine la noi, aşa că nu i-aş fi
dorit aşa ceva. El tot insista din ce în ce
mai tare, până când noi trei, aşezaţi în
jurul lui, ne-am prins de mâini cu
capurile plecate.
O flamă puternică apare în jurul
nostru, însă tristeţea ne cuprinsese atât
de tare, încât aproape că nici nu am
observat-o, dar Nea, da.
Un zâmbet larg i s-a schiţat pe chipul
ca de copil. A închis ochii cu o expresie
ce ne insufla fericire. În momentul în
care ne-am desfăcut mâinile din
strânsoare, lumina a dispărut. Lui Nea
încă nu i-a fugit zâmbetul de pe faţă.
Explicaţia zâmbetului pe care îl purta de
ceva timp era faptul că el a simţit, pentru
prima oara, căldura. Nu era căldura pe
care o simţi când aprinzi focul, ci căldura
sufletelor noastre unite prin mâinile ce îl
înconjurau. Căldura pe care o emană
sufletul este mult mai puternică decât
cea pe care omul a învăţat să o facă.
Încălziţi-vă sufletul!

Pasagerul spre Abis

Elev Radu Morăraşu
Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Buzău,
Îndrumător, prof. Elena-Adina Băcescu
Eu cred, eu cred, eu cred… asta este tot ce îmi mai amintesc din călătoria mea cu
Expresul Polar. Pe atunci eram doar un băiețel. Acum anii au trecut. Am rămas doar
bătrânul domn Wilson, pe care copiii îl știu drept ‘’Bătrânul de treabă cu bomboane’’
sau ‘’Bătrânelul Comic’’, deoarece eu mereu am iubit copiii, chiar dacă eu nu am avut
unul.
În nopțile de Ajun, mai doresc un singur lucru: să mai văd o dată fiara de metal ce
scoate fum pe nări, pufăie și scârțâie din toate încheieturile, bătrânul Expres Polar. De
Ajun, îl așteptam și stăteam cu orele la fereastră, însă nu a mai apărut; până acum. De
vreo două minute, afară e o lumină puternică și un șuierat. În fața casei, cuminte,
bestia mă aștepta, iar domnul controlor, parcă doar puțin îmbătrânit de trecerea
anilor, mă aștepta și el.
Când am ieșit grăbit din casă, sfios, am intrat împreună cu bătrânul controlor în
vagonul tapițat cu catifea roșie și strălucitoare, în lumina becului galben de pe coridor.
După un drum lung și plin de amintiri frumoase, ajungem la Pol, în cartierul general al
Moșului. Când pun piciorul pe gheața semitopită și trag o gură de aer rece în piept, o
lumina albă mă copleșește și mă transformă iar în copilul de altădată. Mirat, dar și
bucuros, încep să admir împrejurările. Erau mii de căsuțe de toate culorile, și mai
mari, și mai mici, pentru oameni sau pitici, ce trăiau fericiți în lumea de basm a
Crăciunului. Printre case curgea un pârâiaș plin de moruni uriași și lostrițe frumoase
ce-ar fi ispitit cu ușurință orice pescar să sară în apa înghețată.
Fulgii zburau ca niște fantasme albe pe deasupra orășelului, strângându-se parcă
în umbre ce păreau a-mi face cu mâna sau a dansa în jurul meu, umbre ce dispar și
apar ici colo, ca și când n-ar fi fost. Ajunși în centru, după o plimbare lungă, plină de
amintiri frumoase, îl reîntâlnesc pe bătrânul Crăciun. Cu barba-i albă și hainele de un
roșu aprins inconfundabil, mă invită în sania sa într-o ‘’călătorie spre cer’’ . Urcând
sfios, credeam că nu mai există vreun lucru mai bun de făcut înainte ca obștescul
sfârșit să mă ajungă. După ce sania ușoară și-a luat zborul, mă simțeam de parcă
pluteam, de parcă gravitația nu mai exista.
În dreapta mea, Moșul ghida sania spre cer. Sub noi, orășelul era acoperit de o
pâclă groasă de aburi a Expresului. Doar fantasmele albe ale fulgilor, ce păreau din ce
în ce mai clare, ne mai înconjurau. Brusc, sania a dispărut împreună cu Moșul și am
rămas printre fulgii dansatori, reci și fără viață.
Mă bucur că am călătorit cu trenul care m-a bucurat atunci când am fost mic, dar
acum m-a lăsat trist și singur în purgatoriul etern plin de umbrele vieții…

Doar o dorință
Elev Ștefan Recășan,
Școala Gimnazială Nr. 7 ”Sfânta Maria” Timișoara, Timiș,
Îndrumător, prof. Luminița Tomuța
Iarna trecută am experimentat ceva foarte plăcut: zăpada a fost jucăria mea
preferată.
Am învățat cum să fac bulgări și cum să construiesc un iglu. E destul de bine
pentru un elev de clasă pregătitoare. Nu credeți?
Când doamna noastră ne-a întrebat ce ne-am dori să fim, eu am știut sigur că
vreau să fiu pinguin. De ce?
Simplu! Vreau să trăiesc tot timpul înconjurat de zăpadă.

Eu, câinele, pisica și omul de zăpadă
Elevă Sofia Prundariu

Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud
Îndrumător, prof. Daniela Salanță
Într-o zi, la bunica mea, pe când ningea, am început să construiesc un om de

zăpadă. I-am pus, în loc de nas, un morcovel portocaliu, ca ochi, i-am pus două
pietricele, mâinile i le-am făcut din două bețe mai mici, iar picioarele din doi bulgări
mari. Ca și gură, i-am pus vreo cinci grăunțe de porumb, iar ca pălărie, i-am pus un
ghiveci de flori.
Apoi, am început să mă joc cu Alma, cățelușa mea, prin zăpadă, până ce am
obosit, iar frigul m-a trimis în casă ca să beau o cană de cacao fierbinte. Nu am stat
mult la căldură, pentru că în curt era mult prea frumos.
În curte, surpriză! Alma s-a jucat cu omul de zăpadă și l-a distrus! Nu m-am
supărat prea tare. Încă ningea și puteam să îl reconstruiesc din zăpada proaspătă.
Ningea cu fulgi mari și pufoși. Mi-am zis că ar fi potrivit să încerc și sania. Mă
distram de minune, când a apărut motanul meu, Tomi. A urcat pe sanir și a început să
miaune ca să îi dau atenție. L-am luat în brațe și am continuat să mă dau pe derdeluș,
până ce Tomi s-a săturat și a plecat la căldură.
Toată seara, m-am gândit la ziua care a trecut așa de frumos!

Peripeții în miez de iarnă
Elevă Hadasa Chiciudean

Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud
Îndrumător, prof. Daniela Salanță
Era o noapte de iarnă geroasă, împodobită cu steluțe argintii. Zîpada de pe deal

strălucea în lumina lunii.
Doi iepurași au ieșit din adăpostul lor, să se joace cu zăpadă. S-au bulgărit o
vreme, apoi au făcut un castel de zăpadă.
Cum alergau și se rostogoleau, privirea le-a fost atrasă de strălucirea lacului
înghețat care părea un uriaș diamant. S-au apropiat și au încercat gheața. Era numai
bună pentru patinat.
Alunecau grațios pe luciul lacului și povesteau aventuri interesante, sub lumina
lunii care rărea un reflector. Totul strălucea, astfel că unul dintre iepurași nu a
observat că o porțiune de gheață era puțin topită. A căzut și s-a lovit la lăbuță. În
cădere, gheața s-a spart, iar el a plonjat în apă. În ajutor i-a venit prietenul său care s-
a speriat și a început să scoată sunete disperate și stridente, după ajutor.
Nici nu a reușit să își revină prea bine din sperietură, că toate animalele pădurii,
căprioare sfioase, arici mititei, veverițe jucăușe și ursuleți puternici, s-au repezit să își
ajute prietenul ca să iasă din apă.
Au confecționat o targă din crengi cu care l-au dus pe iepurașul accidentat, la
căsuța lui. Aici, cu toții au fost invitați ca să bea un ceai fierbinte și aromat. La plecare,
fiecare prieten al iepurașului a primit câte o ciocolata gustoasă care avea pe
invelitoare, scrise următoarele cuvinte: ”Prietenul la nevoie se cunoaște!”

Biscuiții
Elevă Aurora Șarig

Școala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău
Îndrumător, prof. Gheorghe-Silviu Prisecariu
Iarna e un anotimp al purității și al fericirii. Când vezi luminițe colorate peste tot,
inima îți tresaltă de bucurie, pentru că știi ce urmează: părinții plecați în străinătate se
reîntprc acasă pentru a-și petrece sărbătorile alături de cei dragi, copiii merg la
colindat în grupuri mari și duc vestea nașterii lui Iisus, cu mult entuziasm. Totuși, nu
sărbătorile trebuie să fie fericite, ci oamenii. Iarna a fost mereu ocazia potrivită de a
sta împreună cu familia și cu prietenii.
Încă mai țin minte povestiri vechi și frumoase, legate de sărbătoarea Crăciunului:
păriinții mei mi-au povestit cum, pe vremuri, își împodobeau bradul cu fructe și cu
biscuiți. Oare cum ar arăta bradul nostru? Am hotărât să încercăm. Am fost foarte
entuziasmate, eu și sora mea, pentru că doar noi două, am reușit să împodobim un
brad destul de mare, dar eu, ca o mică șugubață ce sunt, luam mereu, pe furiș, câte
un biscuite din brad și îl mâncam repede.
Cel mai mult îmi place să sărbătoresc nașterea Mântuitorului nostru, Domnul
Iisus Cristos, cântând colinde pe la casele oamenilor. Mergeam și pe la casele
bătrânilor să le aducem un strop de bucurie. Ador momentele în care aceștia ne
mulțumesc și, cu lacrimi în ochi, ne spun cât de singuratici sunt în ultima vreme și cât
de mult se bucură de vizita pe care le-am făcut-o. Lacrimile stau să apară și în
colțurile ochilor mei, dar le rețin cu greu și zâmbesc umil.
La aproape toate casele bătrânești am fost serviți cu covrigi, dar când o bătrânică
ne-a dat biscuiți, mi-am amintit de bradul decorat ca pe vremuri și am hotărât ca cei
doi biscuiți rămași – unul l-am mâncat pe drum – să îi pun în brad.
Cadourile au stat toată noaptea, sub brad, la umbra biscuiților și a fructelor
coapte. Dimineața, am găsit, lângă setul de creioane colorate, și un pachet de biscuiți
precum cei primiți când am fost cu colinda. Întâmplare? Nu cred! Minunățiile
Crăciunului!
Pentru mine Crăciunul va însemna mereu timpul petrecut cu cei dragi, momente
emoționante și experiențe surprinzătoare. De atunci, mereu pun în brad un biscuite,
ca să îmi amintesc de faptul că nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun.

Capcana albă
Elev Tudor Benchea

Școala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău
Îndrumător, prof. Gheorghe-Silviu Prisecariu
Într-o zi de iarnă, pe când ningea foarte tare, Andrei și-a chemat prietenii să
meargă împreună la săniuș.
Toți s-au distrat și au coborât cu viteză pe derdeluș, dar nu au observat, decât
târziu, că Paul dispăruse. Andrei și Vlad l-au căutat multă vreme, dar acesta era de
negăsit. L-au chemat și pe tatăl lui Paul ca să îi ajute la căutări. Nu l-au găsit pe băiat
și s-au întors acasă îngrijorați, dar sperând că se vor întâlni cu el, acolo. Nu a fost așa!
Ce s-a întâmplat? Paul căzuse cu sania într-un tufiș, iar din cauza șocului a leșinat.
A rămas nemișcat până seara. Când s-a trezit, nu a mai știut unde se află. Nu pre
putea să se miște pentru că viscolea și era înghețat.
A reușit, cu greu, să găsească o casă primitoare. Era casa unei bătrâne. Aceasta l-
a servit cu ceai fierbinte, întrebându-se ce caută un copil noaptea, pe un asemenea
ger. Ea l-a găzduit în camera de oaspeți. A doua zi, ea nu l-a lăsat pe Paul să plece,
deoarece se simțea cam singură. Paul putea să îi țină companie.
Stând în pragul casei, acesta și-a văzut prietenii care îl căutau și i-a strigat să vină
să îl scoată din casa bătrânei. Andrei și Vlad s-au întors, dar nu l-au găsit. Bătrâna îl
ascunsese pe băiat în pod. Aici era un gemuleț prin care a încercat să evadeze, dar nu
a putut trece prin el, era mult prea mic. Cei trei băieți au așteptat ca bătrâna să plece
de acasă, pentru a putea pleca. Au reușit!
Peste trei zile era Crăciunul. Familiile copiilor își făceau diferite planuri ca
întâmpine această sărbătoare cum se cuvine: în familie, în jurul unei mese încărcată
de bunătăți. Seara, cei trei prieteni – Andrei, Vlad și Paul – s-au întâlnit ca să schimbe
cadouri și să plece la colindat, hotărâți să evite ”capcana albă”, unde poti primi un
ceai fierbinte, dar îți pierzi libertatea.

O zi de neuitat
Elevă Alexia Goagă

Școala Gimnazială Ștefești, Prahova
Îndrumător, prof. Ștefania Stuparu
Era o iarnă friguriasă, iar casele nu se mai zăreau de sub nămeții de zăpadă.
Împreună cu frații mei am plecat să ne jucăm, să ne bucurăm de așa o zi minunată.
Fiind mai mică, rămâneam mereu în urmă, dar fratele meu mai mare, Adi, mă
aștepta și mă ajuta să înot prin neaua pufoasă și strălucitoare.
La locul stabilit, ne așteptau prietenii. Unii se dădeau cu săniile, alții construiau
oameni de zăpadă, alții se băteau cu bulgări.
Împreună cu prietenele mele, Nati și Lori, am hotărât să construim un iglu, așa
cum au eschimoșii. Am muncit cu hărnicie, iar când a fost gata, ne-am adăpostit
înăuntru. În căsuța încăpătoare am rămas și am povestit până seara. Pierduserăm
noțiunea timpului. Doar când stelele jucăușe s-au arătat pe bolta cerească, ne-am dat
seama că e cam târziu.
Pacea serii a fost tulburată de strigăte disperate. Părinții mă căutau. Frații mei
uitaseră de mine și se întoarseră acasă acasă. Nu pot descrie în cuvinte, cât de fericiți
au fost când m-au văzut ieșind din iglu.
Tot satul a răsunat de chiotele noastre de bucurie.

La săniuș
Elevă Loredana Dănăilă

Școala Gimnazială Ștefești, Prahova
Îndrumător, prof. Ștefania Stuparu
În vacanța de iarnă, au sosit în vizită, verii noștri din Italia. Am petrecut împreună
cu ei, multe ore la săniuș. Ne trezeam de dimineață, cu noaptea în cap, luam micul
dejun, ne îmbrăcam gros și până la derdeluș nu ne mai opream.
Costișa era plină de zăpadă proaspătă. O urcam cu greu, trăgând săniile după noi,
ca, mai apoi, să zburăm la vale cu râsete și chiote. Cei mai experimentați în mânuirea
saniei îi instruiau pe cei începători. Eu am ajutat-o pe verișoara mea Ioana. I-am
explicat cum se ține sfoara, cum să pună un picior – stângul sau dreptul – pe zăpadă,
în funcție de direcția în care vrea să meargă.
După multe peripeții – căzături, răsturnări, ciocniri – Ioana a început să se
priceapă din ce în ce mai bine la mânuirea saniei pe derdeluș. Am lăsat-o chiar să
conducă sania mea.
Obosită, dar mulțumită că am putut învăța ceva pe alții, am pornit-o către casă.
Eram înghețată, dar nu mai conta. A fost o zi de neuitat!

Omul de zăpadă
Elevă Estera Stan

Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș
Îndrumător, prof. Ramona Mitroi
Covorul alb ca spuma laptelui, ascundea pământul înghețat și firele de iarbă de

multă vreme îngălbenite. Un strat pufos de nea, acoperise dealul, lăsând la vedere
numai bradul semeț care stătea de strajă deasupra satului, anotimp după anotimp.
Steluțele cădeau necontenit din cerul de plumb, precum niște fluturi gingași printre
flori.
Începuse să ningă la prima oră a dimineții, pe când copiii încă mai dormeau,
înfofoliți în pături călduroase, la adăpost de gerul nemilos al iernii. Odată cu căderea
zîpezii, liniștea dimineții a fost spartă de valuri de copii veseli, cu obrajii îmbujorați,
care urcau pe deal, printre steluțele argintii, de o frumusețe ireală, să încerce zăpada.
Din trei bulgări rostogoliți prin omăt, copiii au făcut un om de zăpadă, înalt și
mândru. O oală spartă îi ferea capul de gerul strașnic, un fular roșu îi acoperea gâtul
grațios, în timp ce ne privea curios prin doi nasturi ce țineau locul ochilor. Îi privea
curioși pe omuleții care l-au făcut, dar l-au părăsit în câmp, atrași fiind de viteza
săniuțelor ce alunecau pe derdeluș.
Ar fi vrut să încerce și el o sanie, dar picioarele nu îl ajutau. Știa că orice om de
zăpadă vine pe lume doar ca să îi înevselească pe copii. Era împăcat cu acest gând și
trăia fiecare moment de bucurie prin copiii pe care îi privea.

O zi periculos de distractivă
Elevă Denisa Ciobanu

Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș
Îndrumător, prof. Ramona Mitroi
Povestea mea începe cu o ieșire la munte, împreună cu familia mea. A fost o zi

plină de peripeții.
Am încercat să urc pe un vârf de munte, prin pădurem dar am alunecat și m-am
rostogolit la vale.Nu am pățit nimic, doar am fost puțin amețit.
Întâlnirea mea cu caii care trăgeau o sanie, nu a fost prea prietenoasă, deoarece
îmi este frică să stau aproape de ei. Nici insistențele părinților nu au ajutat.
Locul unde nu am întâlnit nici cai și nici brazi a fost pârtia. Nu am îndraznit să
schiez, dar am împrumutat un colac. Am avut viteză mare, așa că la o curbă m-am
rostogolit. Din nou, amețită!
Uitându-mă în urmă, pot să spun ca a fost o zi periculos de distractivă.

Invitație:
Și în loc de
Încheiere,
Vă spunem
”La revedere”,
Cu bine
Să ne întâlnim,
Când iarna
Povești
Începe
Să cearnă,
Să colindăm,
Și să cântăm,
Să le fulguim,
Și să le închidem
Într-o carte,
De care să avem
Toți parte.
Cu drag
Vă invităm
La concurs!
Vă așteptăm !
Prof. Luminița Tomuța

Poveste de iarnă ANEXE 53
Regulament 2019-2020:
Secţiunea Denumirea activităţii Descrierea activităţii Modalităţi de Indicaţii

evaluare
Sport ca la carte - Individual/grup:  Jurnale, carticele,  Se pot organiza
A. concurs sportiv organizează concursuri ziare care să orice fel de
sportive şi apoi prezintă- prezinte imagini competiţii
le într-un jurnal şi informaţii sportive
referitoare la
numele echipelor,
componenţa,
valori şi rezultate
Şcoala mea e altfel - Individual/grup:  Afişe de mărime  Vor fi incluse
B. concurs de afişe realizează afişe cu cele A3 toate
mai reuşite activităţi elementele
derulate în cadrul specifice unui
programului „Şcoala afiş
Altfel”
Poveste de iarnă - Individual: compune o  Eseuri, poveşti,  Materialele
C. concurs de eseuri poveste sau povesteşte o povestiri trebuie să
întâmplare adevărată, respecte tema
legată de anotimpul dată
iarna
Cartea, prietena mea Individual/grup:  Expoziţie cu cele  Nu se acceptă
D. - concurs de ilustraţii confecţionează cărticele mai reuşite pagini xeroxate
pentru cărţi prin diferite modalităţi cărticele realizate sau fotografii
de expresie care să prin diferite decupate din
ilustreze poveşti citite, tehnici - desen, alte cărţi
la alegere pictură, colaj
Din vârful peniţei - Individual: compune o  Culegere de  Verifică
E. concurs de poezie poezie care să ilustreze poezie tematica
lectura citită poeziilor*
Aventurile copilăriei - Individual: realizează  Expoziţie de  Vor fi ilustrate
F. expoziţie de machete machete într-o manieră machete lecturile citite
cât mai originală, care
să ilustreze lectura citită
*Propunerile de lectură pentru secţiunea E:
Pentru secţiunea „Din vârful peniţei” , temele de reflecţie sunt după cum
urmează: „Povestea abecedarului pierdut ” de Passionaria Stoicescu (cls. I) , „Când
stăpânul nu-i acasă” de Emil Gârleanu (cls. a II-a), „Povestea neamului românesc” de
Mihai Drumeș (cls. a III -a), „Din viața dacilor ” de Alexandru Vlahuță (cls. a IV -a),
„Vizită” de Ion Luca Caragiale (cls. a V -a), „Fabule” de Grigore Alexandrescu (cls. a
VI-a), „Tema pentru acasă ” de Nicolae Dabija (cls. a VII -a), „Miorița” baladă
populară (cls. a VIII-a).

Observații:
Termene:  Înscrierea participanţilor: termen limită 30 aprilie 2020;

 Expedierea lucrărilor: termen limită 30 aprilie 2020 (data poştei);
 Faza regionala: 3-6 mai 2020
 Organizarea expoziţiei-bilanţ: 6-31 mai 2020;
 Trimiterea diplomelor: iunie-iulie 2020.
Adresele de  Prin poşta:
expediere a TOMUŢA LUMINIŢA
lucrărilor şi a ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 „SFÂNTA MARIA“
fişelor de STR. ION IONESCU DE LA BRAD NR. 2
înscriere LOC. TIMIŞOARA, JUD. TIMIŞ
COD 300255
cu menţiunea
PENTRU CONCURSUL „Carte frumoasă, cinste cui te citeşte !”
 Prin mail: popluminita@yahoo.com - la subiect va fi mentionat Concursul
“Carte frumoasa, cinste cui te citeste ! “
Modalităţi de  Într-un plic se vor pune:
înscriere - fişa de înscriere (anexată mai jos);
- acordul de parteneriat completat în 3 exemplare originale, ştampilat şi
semnat de directorul şcolii, specificându-se numele cadrului didactic
participant pe acord;
- lucrările copiilor (desene, poezii, eseuri);
- un plic autoadresat + timbru de 3 lei.
 La adresa de mail popluminita@yahoo.com vor fi trimise următoarele date în
format word, cu diacritice, după modelul anexat:
- fişa de înscriere;
- poeziile, eseurile, poveştile copiilor;
 Documentul Word cu litere TNR, mărimea 12, va avea urmatoarea denumire:
Elev, Sectiunea.
- Exemplu: Diaconescu Ion, Sectiunea G. În interior, documentul va
conţine următoarele date: numele şi prenumele elevului, activitatea şi secţiunea,
clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător.

Condiții de participare:
 Lucrările trimise nu se restituie. Nu se percepe taxă de participare. Nu este

obligatorie participarea la toate secţiunile.
 Un cadru didactic poate participa cu un număr maxim de 2 lucrări pe
secţiune.
 Jurizarea se va realiza pe secţiuni, pe fiecare nivel de clasă, de către cadrele
didactice implicate în proiect, impreună cu alţi specialişti. Se vor acorda
premiile I, II, III, menţiuni pentru cele mai reuşite creaţii şi diplome de
participare pentru toţi elevii implicaţi. Cadrul didactic îndrumător va primi
diplomă de participare.
 Valori urmărite:
- Respectarea temei concursului;
- Amprenta copilului sub îndrumarea cadrului didactic;
- Originalitatea şi acurateţea lucrărilor;
- Mesajul transmis prin lucrările copiilor;
- Comunicarea prin diverse limbaje de expresie;
- Realizarea estetică a lucrărilor.
 Compoziţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere,

încadrându-se în tema anunţată. Pe faţa lucrării, în colţul din dreapta jos, se
vor scrie, pe etichetă, cu majuscule, următoarele: numele şi prenumele
elevului, activitatea şi secţiunea, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi
prenumele cadrului didactic îndrumător.
Numele şi prenumele elevului:
Activitatea nr.
Secţiunea
Clasa:
Şcoala:
Localitatea:
Judeţul:
Îndrumător:
 Diplomele vor fi trimise în plicul autoadresat împreună cu un exemplar

original al acordului de parteneriat până la data de 31 iunie 2018.
 PERSOANE DE CONTACT:
Prof. Tomuţa Luminiţa – Tel. 073 028 3714

Fișa de înscriere:
Proiectul Regional
„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE !“
DATE PERSONALE
Numele şi prenumele
cadrului didactic
Specialitatea
Unitatea de învăţământ/
localitatea/judeţul
Adresa unde se vor
trimite plicurile cu
diplomele: stradă,
număr, localitate, judeţ,
cod
Telefon cadru didactic
Adresa e-mail cadru
didactic
DATE DESPRE ELEVI*

Secţiunea Numele şi prenumele Clasa Tipul lucrării
A. Sport ca la carte - concurs
sportiv
B. Şcoala mea e altfel - concurs

de afişe
C. Poveste de iarnă - concurs de

eseuri
D. Cartea, prietena mea -

concurs de ilustraţii
E. Din vârful peniţei - concurs

de poezie
F Aventurile copilăriei -
expoziţie de machete
*La fiecare secţiune se poate participa cu maxim două lucrări
Data,
Cadru didactic,

ACORD DE PARTENERIAT
Încheiat astăzi, .....................................
1. Părţile contractante:
A) ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 „SFÂNTA MARIA” TIMIŞOARA, Str. Ion Ionescu de la
Brad, Nr. 2, Judeţul TIMIŞ, reprezentată prin Director prof. GICA DUMITRU, prof. TOMUŢA
LUMINIŢA, în calitate de Aplicant
B) ŞCOALA ..........................................................................................................................................
reprezentată prin Director …………………………….…………………… şi înv./inst./prof.
……………………………………………………………………………………… în calitate de Partener.
2. Obiectul contractului:
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi partener în
vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extraşcolare în instituţia aplicant prin Proiectul Regional
„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE !“ – ediţia ................
3. Grup ţintă: şcolarii claselor I – VIII din ţară.
4. Obligaţiile părţilor:
A) Aplicantul se obligă:
- să informeze şcolile despre organizarea concursului;
- să organizeze expoziţia cu lucrările elevilor;
- să respecte termenele de desfăşurare a concursului;
- să emită şi să distribuie diplomele şcolarilor premianţi;
- să distribuie diplomele de participare elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare.
B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:
- să mediatizeze concursul în şcoală;
- să pregătească elevii pentru activitate;
- să selecteze lucrările elevilor participanţi la concurs;
- să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;
- să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta în mod negativ imaginea concursului.
5. Durata acordului:
Acordul s-a încheiat în 3 (trei) exemplare şi intră în vigoare la data semnării acestuia. Este valabil
pe perioada anului şcolar 2018 – 2019.
6. Clauze finale ale acordului:
Proiectul Regional „CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE CITEŞTE!“ face parte din
categoria activităţilor extraşcolare şi urmăreşte stabilirea de relaţii de colaborare între instituţiile de
învăţământ din regiune.
Aplicant, Partener,
Şcoala Gimnazială Nr. 7 „Sf. Maria“ Timişoara
Director, profesor Gica Dumitru

Școlile partenere:
• Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” Timișoara, Jud. Timiș
• Liceul Teoretic Recaș, Jud. Timiș

• Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, Jud. Argeş
• Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, Jud. Buzău
• Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vînători-Neamţ, Jud. Neamț
• Liceul cu Program Sportiv Nr.1 Clinceni, Ilfov
• Școala Gimnazială Nr. 16 ”Take Ionescu” Timișoara, Jud. Timiș

• Școala Gimnazială Moravița, Jud. Timiș
• Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Jud. Bihor
• Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Jud. Alba
• Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud
• Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea” Topliţa, Jud. Harghita
• Școala Gimnazială “Sfântu Dumitru” Craiova, Jud. Dolj
• Școala Gimnazială Ștefești, jud. Prahova
• Școala Gimnazială Nr. 81 București
• Școala Gimnazială ”Ion Heliade Rădulescu” București
• Şcoala Gimnazială Dorna Arini, Jud. Suceava
• Școala Gimnazială Tămășeni, Jud. Neamț
• Scoala Gimnazială Cleja, Jud. Bacău

”Poveste de iarnă” – Coord. Prof. Luminița Tomuța
ISBN 978-973-0-30948-5

Poveste de Iarna V 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Poveste de Iarna V 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Coord.

Lucrările elevilor participanți la concursul de eseuri din cadrul

Culegere realizată în cadrul

Poveste de iarnă - Lucrările elevilor participanți la concursul de

Proiectul este inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2018,

Consultant de specialitate: prof. Gica Dumitru

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Îndrumători / coautori (ordine alfabetică):

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Poveste de iarnă (5-43) • Întoarcerea la bucuriile iernii (25)

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

“Câte lecții de credință și frumusețe

Thomas Wentworth Higginson

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

O lecție în miez de iarnă

Elevă Alexia Andreea Bîrsan

E o noapte geroasă de iarnă, e noaptea minunată de Ajun, în care pacea

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Nectaria Tamaș

Era o zi rece de iarnă. În apropierea

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Ioana Cătălina Pătrașcu

Ninge neîncetat. Fulgii mari cad din înaltul cerului ca un roi

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Ilinca Maria Colcea

Era o iarnă ca în povești. Ningea cu fulgi mai și sclipitori care îmbrăcau cu o

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Diana Neag

V-ați gândit cum văd anotimpul iarna alte persoane? Cum se

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Era o zi de iarnă ca oricare alta. Eram în cameră și priveam cu uimire pe fereastra

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elev Rareș Ionescu

Într-o zi, un băiețel pe nume Mihai, se duce la bunica lui

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Era odată ca niciodată, o fetiță ce stătea la bunici în fiecare vacanță de iarnă. Ea

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elev Ștefan Pârvulescu

A fost odată un copil care își dorea să vină iarna.

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elev David Glodeanu

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Ema Platonov

Iarna în satul bunicilor

Deasupra norilor, Crăiasa Zăpezii dansează, aruncând înspre pământ steluțe

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Sara Vasile

Elev Andrei- Valentin Cieocoiu

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Maria-Bianca Brumă

Iarna friguroasă, pufoasă şi strălucitoare a sosit. Prin zăpada rece, un iepuraş, un

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Andreea Ruxandra Platon

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elev Alex-Tudor Nafareanu

Iarna este frumoasă (copii veseli care se

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”

Elevă Gabriela Păvălucă

Este o zi superbă de iarna. E

Proiectul educațional regional ”Carte frumoasă, cinste cui te citește!”