Demența − incidență, cauze și clasificare - Dr. Drd. Oana M.

Stanciu,
Medic Rezident Geriatrie și Gerontologie, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, București
 
Rezumat:
Demența este o afecțiune neurodegenerativă care se caracterizează prin deteriorarea
progresivă a functiilor cognitive. Simptomele neuropsihiatrice, cum ar fi apatie, agitație
psiho-motorie și depresie, sunt și ele frecvent întâlnite. De la debutul simptomelor, pacienții
cu demență supraviețuiesc între 7 și 10 ani. În cele mai multe cazuri, persoanele care sunt
diagnosticate cu demență în forme avansate, necesită îngrijire și supraveghere medicală
permanente într-un centru specializat. Această afecțiune este considerată una din provocările
majore ale acestui secol și plasează această responsabilitate enormă nu numai îngrijitorilor, ci
și întregii societăți.
  Demența este o afecțiune neurodegenerativă progresivă și ireversibilă, caracterizată
de o varietate de simptome: deteriorare cognitivă, tulburări de memorie, deteriorare
progresivă a capacității de desfășurare a activităților zilnice, precum și o serie de simptome
neuropsihiatrice. Bolile neurodegenerative cum ar fi boala Alzheiemer, demența
frontotemporală și demența cu corpi Lewy apar în contextul deteriorării neuronale și a
funcțiilor cognitive. Alte tipuri de demență pot fi ameliorate sau chiar parțial reversibile sub
tratament. [1]

Date epidemiologice
La nivel global, conform World Alzheimer Report 2015: The Global Impact of Dementia,
numărul de persoane diagnosticate cu demență va crește de la 46 de milioane, în prezent, la
131 500 000 până în 2050. Datele statistice arată că aproximativ 9,9 milioane de cazuri noi de
demență vor fi diagnosticate în acest an, în întreaga lume. Astfel, la fiecare 3 secunde este
diagnosticat un caz nou. [2] Conform raportului, aproximativ 94% dintre persoanele care
trăiesc cu demență în țările cu venituri mici și medii sunt îngrijiți la domiciliu. În multe
dintre aceste țări nu există o rețea dezvoltată de asistență și îngrijire specializată a
persoanelor cu demență
 Ce este demența?
Demența nu este o boală în sine, ci mai degrabă un număr de simptome care pot însoți
anumite boli sau condiții. Este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul persoanelor vârstnice,
însă poate debuta la orice vârstă. [3] Aproximativ 5% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă
între 65 și 70 de ani și 40% dintre cei cu vârsta peste 85 de ani sunt diagnosticați cu demență.
Prezența acestei maladii scade speranța de viață, dar estimările asupra ratei de supraviețuire
variază. Datele statistice arată că supraviețuirea pacienților de la debutul diagnosticului de
demență este între 7 și 10 ani. [4] Demența este o afecțiune ireversibilă dacă este cauzată de
boli degenerative sau traumatisme, însă este potențial reversibilă atunci când principala cauză
este depresia, dezechilibrul hormonal, deficitul de vitamine sau consumul de alcool. [3]
Pentru a putea identifica formele potențial tratabile, se recomandă o evaluare cât mai
complexă a simptomelor de demență. Frecvența cauzelor „tratabile” de demență este
considerată a fi de aproximativ 20 de procente. [5]

Cine poate dezvolta demență?

Orice persoană poate dezvolta demență, însă unele prezintă un risc mai mare decât altele. De
exemplu, o femeie în vârstă de 80 de ani are o probabilitate mai mare de a dezvolta demență
în următorii cinci ani decât o femeie în vârstă de 30 de ani.
Cauze de apariție a demenței
Există numeroși factori care duc la apariția demenței, cum ar fi bolile neurologice, afecțiuni
vasculare sau moștenite.
  Cele mai frecvente cauze de demență includ:
 boli neurologice degenerative, cum ar fi boala Alzheimer, degenerare lobară
frontotemporală, demența cu corpi Lewy, boala Parkinson și boala Huntington;
 afecțiuni cerebrovasculare, cum ar fi demența multiinfarct. Apariția sa este cauzată de
multiple accidente vasculare cerebrale;

 infecții care afectează sistemul nervos central: demența asociată infecției cu HIV și
boala Creutzfeldt-Jakob;

 consum de droguri;

 depresie;

 anumite tipuri de hidrocefalie. Acumularea de lichid poate rezulta din anomalii de

dezvoltare, infecții, leziuni sau tumori cerebrale.

Clasificare
Demența poate fi clasificată în mai multe tipuri: demență Alzheimer și non-Alzheimer,
corticală sau subcorticală, ireversibilă sau potențial reversibilă. Primele două tipuri se
caracterizează, în principal, prin pierderea memoriei însoțită de afazie, apraxie, agnosie.
Demențele non-Alzheimer includ degenerarea lobului frontotemporal și se caracterizează
prin tulburări de comportament (apatie, dezinhibiție), tulburări de personalitate și tulburări
ale funcției executive. [6]
  Principalele tipuri de demență sunt: boala Alzheimer, demența vasculară, demența cu
corpi Lewy, demența frontotemporală, demența asociată infecției cu HIV.
Alte boli asociate cu demența sunt reprezentate de:
 boala Parkinson
 boala Creutzfeldt-Jakob

 boala Huntington

 paralizia progresivă supranucleară

 alte boli prionice

 neurosifilisul

Demența cauzată de bolile neurologice degenerative, în special boala Alzheimer, are o

incidență mai mare decât majoritatea altor tipuri de demențe. [7] Date recente ale unor studii
arată că mai mult de jumătate din numărul persoanelor de peste 85 ani dezvoltă boala
Alzheimer. Demența asociată infecției cu HIV, care în 1990 era în continuă creștere, în
prezent este tot mai rar întâlnită datorită noilor terapii antiretrovirale. [8]

Tratamentul
Majoritatea formelor de demență pot fi tratate cu ajutorul inhibitorilor de colinesterază
(donepezil, rivastigmina, galantamina) și medicației antipsihotică. Cu toate acestea, cele mai
multe tipuri de demență rămân ireversibile, iar beneficile aduse de terapia cu medicamente
rămân modeste. Cea mai frecventă formă de demență este boala Alzhemier, responsabilă
pentru aproximativ 60-70% din cazuri. Demența vasculară este a doua cauză majoră de
demență, reprezentând aproximativ 20% din cazuri. [9]
  Anumite tulburări pot fi tratate cu succes, iar pacientul revine la starea normală. Un
astfel de tratament poate include: eliminarea efectelor secundare ale unor medicamente,
tratamentul hematomului subdural sau al tumorilor, tulburările metabolice cum ar fi deficitul
de vitamina B12, hipotiroidismul, hipoglicemia. [10]
  Tipurile de demențe care pot fi tratate cu ajutorul terapiei medicamentoase sunt:
 Boala Alzheimer
 Demența vasculară

 Demența asociată cu boala Parkinson

 Demența în infecția HIV

 Creutzfeldt-Jakob (BCJ), o boală care progresează rapid și fatal, care se caracterizează

prin demență și mioclonii

 Demența cu corpi Lewyc (DCL). Medicamentele disponibile pentru gestionarea DCL au ca

scop ameliorarea simptomelor, cum ar fi halucinații și iluzii. Cu toate acestea, administrarea
de antipsihotice poate duce la exarcebarea simptomelor.
 
Demența frontotemporală (FTD).  În prezent, nu există un tratament care să poată trata sau
preveni FTD. Sedativele, antidepresivele pot ajuta la gestionarea anumitor simptome și
tulburări de comportament asociate cu această formă de demență.
 
Demența din boala Parkinson. Unele studii sugerează că inhibitorii colinesterazei utilizaţi la
persoanele cu AD ar putea ameliora tulburările cognitive, comportamentale și psihotice la
persoanele cu demență în boala Parkinson.
 
Boala Creutzfeldt-Jakob. În prezent, nu există tratamente pentru a vindeca sau controla
pacientul cu BCJ. Managementul acestei boli urmărește reducerea simptomelor.

Concluzii
Datele epidemiologice recente arată că demența este o problemă de sănătate publică care în
contextul îmbătrânirii globale a atins proporțiile unei epidemii. Cu toate că demența are o
incidență scăzută în rândul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, ea trebuie să fie inclusă în
diagnosticul diferențial al tuturor pacienților care acuză tulburări cognitive, indiferent de
vârstă. La nivel global, speranța de viață este în creștere, unul dintre efectele secundare ale
îmbătrânirii populației este incidența tot mai mare a bolii Alzheimer. În prezent, nu există
niciun remediu pentru tratamentul demențelor cauzate de neurodegenerarea progresivă,
inclusiv Alzheimer, tulburări frontotemporale, și corpi Lewy. Cu toate acestea, unele forme
de demență sunt tratabile. O mai bună înțelegere a demenței precum diagnosticarea și
tratamentul acestora va face posibil în viitor atât pentru pacienți, cât și pentru îngrijitorii lor
îmbunătățirea calității vieții. Diagnosticarea cât mai precoce a pacienților cu demență poate
îmbunătăți calitatea vieții și întârzia dizabilitatea provocată de aceasta.